A Place for Hay. Flexibility and Continuity in Hay-Meadow Management

A Place for Hay. Flexibility and Continuity in Hay-Meadow Management. Un loc pentru fân. Flexibilitate şi continuitate în gospodărirea fâneţelor, Numărul 21/2017 al revistei MARTOR. Revista de antropologie a Muzeului Țăranului Român.

            Corina Iosif

Sociologie Românească, Vol. XIV, no. 2-3/2016, pp. 171-173

Numărul 21/2017 al revistei MARTOR este de două ori un proiect ambiţios. În primul rând, alegerea unei teme ce poate lesne risca să arate ca una de graniţă, fânul, pentru a o trata ca pe un „fapt social total”, este în sine o provocare. În al doilea rând, prezenţa în proiectul editoral a voletului artistic ce păstrează tema fânului – aşa cum se anunţă chiar din pagina de debut, A Place for Hay. Flexibility and Continuity in Hay-Meadow Management/ Hay on display [Un loc pentru fân. Flexibilitate şi continuitate în gospodărirea fâneţelor/Fânul în expunere]-  face ca, în economia generală a textului, domeniul artei să devină convergent şi indisociabil cu cel al socialului, aici, în speţă cu tema construcţiilor identitare regionale sau comunitare. Tematica numărului se înscrie însă într-o linie de continuitate de proiect cu numărul 19/2014 al revistei, At the Margins of Historiy. The Agrarian Question in Southeast Europe [În marginile istoriei. Problema agrară în sud-estul Europei]. Este o continuitate care rezultă din perseverenţa de a acomoda, de a face compatibile, două feluri de discurs. Primul ar reprezenta un tip de etnografie locală, ce face recurs la analiza „culturii materiale”, ca martor al construirii conceptuale a ruralităţii, şi la descriere ca mijloc privilegiat de prezervare a unei ruralităţi devenite astfel de referinţă. Al doilea tip de discurs este unul ordonat de prezenţa unei dimensiuni cronologic-istorice şi se construieşte la intersecţia abordărilor disciplinare multiple, intersecţie ce ţine cont de pluralitatea socio-culturală caracterizând ceea ce astăzi s-ar putea numi ruralitate.

Ideea de a plasa fânul ca temă organizatoare a unei discuţii asupra ruralităţii a fost, fără îndoială, una inedită iar rezultatele acestei decizii editoriale sunt remarcabile. Reclamând „un loc pentru fân”, coordonatorii numărului, Anamaria Iuga și Bogdan Iancu au compus prin studiile care alcătuiesc revista, un discurs istoric, sociologic, dar şi etnologic asupra fâneţelor, discurs care face ca, parcă într-o mişcare firească (un firesc nu chiar de la sine înţeles, dacă este să ne gândim la istoria studiilor etnografice de la noi) etnologiile locale să se deschidă către demersul comparativ în dimensiunea sa europeană. Cheia de lectură a discursului plurivalent propus aici este anunţată în studiul introductiv al revistei. Fâneţele, privite din perspectiva lui Tim Ingold (“The Temporality of the Landscape”, 1993) ca definind priveliştea (landscape) şi, deci, ca medii de joncţiune între natural şi cultural (p.7), oferă o modalitate privilegiată de înţelegere a locuirii unui teritoriu, prin faptul că reuşesc să păstreze şi să transmită moştenirea culturală şi socială a locuirii acelui teritoriu de către generaţiile precedente (p.7). Pornind de la observaţia că omul, „folosind resursele locale a modificat şi a controlat spaţiul cu scopul de a-și asigura hrana” (p. 7), ni se propune o analiză a realităţii socio-culturale, dar şi fizice şi în acelaşi timp temporale a priveliştii (landscape). Aceasta este văzută ca un „laborator” pentru analiza dinamicii culturilor şi a identităţilor locale, „pentru înţelegerea potenţialului mediului înconjurător, pentru reînoirea identiţătilor culturale, a logicii spaţiale şi temporale a fiecărui teritoriu (p. 8).”

Pespectiva istorică asupra gospodăririi fâneţelor (una îndepărtată, a secolului al  XVIII-lea, apoi una mai recentă caracterizată de contextul primului război mondial), deschide volumul şi face chiar prin întâia asociere de studii să devină explicită construirea fânului ca imagine unificatoare din punct de vedere social a unei diversităţi istorice şi culturale europene largi şi în mişcare. În mod complementar, următorul grupaj de de articole, reunit sub titlul Bio-cultural Diversity of Hay [Diversitatea bio-culturală a fânului] reorientează perspectiva, de la demersul istoricului la cel al antropologului. Cunoştinţele locale despre fâneţe, clasabile ca tradiţionale, despre locul şi rolul lor în ecosistemele locale şi, implicit despre condiţiile prezervării şi reproducerii acestor sisteme, devin parte a unui discurs ce conjugă, aşa cum spuneam la început, în pricipal două planuri tematice. Este vorba, pe de-o parte, de investigarea descriptiv-etnografică a fânului ca domeniu al vieţii rurale prin: abordarea tipologic-clasificatorie ce ţine cont de cunoaşterea locală, prin analiza practicilor şi credinţelor locale legate de fân, prin chestionarea fânului ca valoare culturală şi estetică. Pe de altă parte se conturază o lectură a fâneţei în termenii biodiversităţii, ai valorii nutriţionale, nu în ultimul rând, ai politicilor locale privitoare la mediu, sau cele concentrate pe patrimoniu (tangibil şi intangibil, aşa cum este acesta definit astăzi de documentele UNESCO).

Grupajul de studii următor, intitulat Drivers of Change in Hay Culture [Direcţii ale schimbării în cultura fânului] reuneşte trei texte ce pun în discuţie problematica schimbării, a abandonului şi a regenerării zonelor cu fâneţe, a felului în care schimbările operate în gospodărirea (şi administrarea acestora)  a dus la modificari ale biodiversitaţii locale, a felului în care noile politici (agrare) europene, au influenţat agricultura locală de subzistenţă. Primul text pune în relaţie trei zone de fâneţe din trei spaţii geo-culturale distincte (Folkare din Suedia, regiunea Darlana, Uxeau din Franţa, regiunea Burgundia şi Botiza din România, județul Maramureş), construind un demers comparativ al procesului de trecere de la agricultura de subzistenţă la cea industrializată şi deschizând astfel o perspectivă analitică ce integrează zone diferite ale spaţiului European într-o singură unitate metodologică. Al doilea studiu, extrem de dens, combină tematic problema politicilor agrare actuale şi cea a domeniul agriculturilor locale. Autorii pun accentul pe condiţionările politico-financiare europene şi pe cele ale standardizării în agricultură, iar fânul devine aici martorul unor procese care reglează astăzi, până la reconfigurare drastică, existenţa agriculturii, inclusiv a celei locale, de subzistenţă. Pornind de la o dublă abordare, etnografică şi botanică extrem de minuţioasă, a cărei cheie de acces este definită inclusiv de bilingvismul maghiar/român care se adaugă terminologiei botanice, autorii studiului al treilea, cel care încheie de altfel secţiunea, realizează o analiză din perspectivă etnică şi identitară a fâneţelor din zona centrală a României (Ghimeş), locuită de secui.

Secţiunea a patra a volumului Hay on Display [Fân în expunere], reorientează perspectiva discursului către estetic, făcând din fân obiect de limbaj artistic. Un text cu rol articulaţie “Real Hay is the Hay with Local Feedback”: Traditions and Transitions of Hay [„Adevăratul fân este fânul care te hrăneşte”: Tradiţii şi tranziţii ale fânului] operează această schimbare. Este vorba despre un interviu realizat cu cei trei curatori ai expoziţiei cu acest titlu, organizată de Muzeul Naţional al Ţăranului Român (în iulie-august 2016), în parteneriat cu Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) şi Swedish Biodiversity Centre (Uppsala University, Suedia). Două secvenţe înseriate, de ex-poziţie a fânului, urmează interviului: cea a peisagistului Nicolas Triboi (Atelier Foaie Verde, Roumanie), Jardins d’herbes, “En herbe”, şi montajul de fotografii reprezentând lucrările artistului plastic Ernő Bartha, ce pun în scenă şi în discurs artistic fânul. Prima dintre ele este o lucrare de autor, o expoziţie găzduită de Muzeul Naţional al Ţăranului Român şi care recompune cu finalităţi artistice şi sintetizând prin imagine+text discursul antropologic dezvoltat în prima parte a volumului: „grădinile de iarbă ale Muscelului sunt la o primă vedere simple pajişti de cosit; aici toată lumea numeşte aceste pajişti ’grădini’. Aceste pământuri nu sunt numai simple păşuni ce produc fân, ele sunt încărcate vizibil de emoţii şi de cultură… Ele au o istorie şi tradiţii foarte speciale. Fiecare grădină are propria sa diversitate, are propriul său rost, propria sa legătură cu animalele, cu oamenii” (p. 183). Cea de-a două dintre secvenţe, reuneşte sub titlul Nature in the city. Un eseul vizual de Ernö Bartha, imagini ale lucrărilor artistului ce compun dimpreună cu textul (autoreflexiv) povestea unei decizii estetice ce se fondează pe recursul programatic la fân ca mijloc de expresie artistică.

Secţiunea următoare, Note de teren, oferă o replică etnologică discursului artistic precedent. Receptarea şi interpretarea, ca discurs antropologic, a unei realităţi culturale şi sociale, în speţă cea a rezervaţiei Deltei Dunării, este indicată aici prin asocierea semnificativă a textului (observaţii de teren făcute în vara anului 2011, în satul Caraorman) şi a imaginilor, acestea din urmă produse şi selectate de autorul eseului.

Două recenzii încheie publicaţia. Prima este cea cărţii lui Ștefan DORONDEL, Disrupted Landscapes. State, Peasants and the Politics of Land in Postsocialist Romania, (Berghahn, New York, Oxford, 2016), a doua este a volumului „Ahogy gondozza, ugy veszi hasznat”. Hagyomanyos okologiai tudas es gazdalkodas Gyimesben. Traditional Ecological Knowledge and Land Use in Gyimes (Eastern Carpathians), coordonat de Daniel BABAI, Abel MOLNAR şi Zsolt MOLNAR (Vacratot, Budapest, 2014). Ambele recenzii fac trimitere către  publicaţii care vin să completeze tematic şi teoretic problematica abordată de acest număr al revistei Martor şi să contextualizeze astfel, o dată în plus, din punct de vedere teoretic şi metodologic „ruralitatea” ca obiect de studiu al secolului XXI.