Anton Golopenția, Corespondența germană (1933-1936)

Introducere

extras din volumul bilingv Anton Golopenția, Corespondența germană (1933-1936)/ Deutsche Korrespondenz (1933-1936), Ediție îngrijită și note de Sanda Golopenția, Editura Spandugino, 2022

            Colecția de scrisori pe care o publicăm datează în mod esențial din anii 1933–1936, timp în care A. Golopenția s-a aflat în Germania cu o bursă Rockefeller (noiembrie 1933–noiembrie 1935) continuată printr-o bursă Humboldt (noiembrie 1935–noiembrie 1936). După întoarcerea în România, câteva, rare legături epistolare, provocate mai ales de iminența celui de al 14-lea Congres internațional de sociologie plănuit la București, rapid curmate de izbucnirea războiului, s-au menținut până în jurul anului 1942. Scrisorile au fost păstrate de A. Golopenția și, după moartea lui, au rămas în Arhiva familiei Golopenția (AFG).

A publica un ansamblu de scrisori de acum 90 de ani ridică probleme pe care nu putem decât să le evocăm rapid în cele ce urmează. Este vorba, în mare, de:

1. profilul ansamblului de scrisori;
2. definirea spațiului ocupat de corespondenți;
3. caracterizarea epocii;
4. abordarea evoluțiilor survenite în timpul scurs de la scrierea scrisorilor la adunarea lor postumă într-un volum.

1. Ansamblul totalizează cca 370 de scrisori în limba germană, publicate în original și în traducere românească și însoțite de un aparat critic, care să permită înțelegerea lor astăzi de către cititorii români sau germani.

Este un ansamblu de scrisori orientat, prin aceasta înțelegând că (a) toți corespondenții sunt autori sau destinatari de mesaje în raport cu una și aceeași persoană – Anton Golopenția –care reprezintă focarul corespondenței; (b) cu excepția scrisorilor mai târzii (în număr de 12[1]), scrisorile se raportează direct sau indirect la același context – studiile în Germania întreprinse de un tânăr venit temporar din România ca bursier; (c) ca atare, populația corespondenților include în mod preponderent instituții și persoane funcționând în învățământ sau în administrația academică; li se adaugă, în funcție de împrejurări și de personalitatea focarului epistolar, varietăți complementare de corespondenți.

Fizionomia generală a ansamblului de scrisori este de cca 90[2] de schimburi epistolare de între 1 și 41 scrisori totalizând cca 370 scrisori. Dintre cele 33 de schimburi epistolare totalizând 1 scrisoare, 15 și anume cele cu Arhiva Universității din Viena, Boldiszár, Dährens, Freyer, Greiff, Hagert, Hoffmann, Ipsen, Jaspers, Keller, Kittredge, Klein, Morsbach, Raschhoffer și Sering sunt prime scrisori inițiate de A.G. (este evident că nu dispunem decât de scrisorile pe care el le-a păstrat). Schimburile epistolare masive de între 10 și 41 de scrisori sunt putin numeroase: consultantul Rockefeller din Berlin, William August Fehling (22 scrisori), bursierul Rockefeller Haufe, care cercetează activitatea școlii sociologice de la București deplasându-se în România (21 scrisori), Adam Hüfner, specializat în științe economice (11 scrisori), prima gazdă germană a lui A. Golopenția, profesoara Ellinor Hübner din Berlin (18 scrisori), prietenii Marianne Partsch, viitor doctor în științe juridice și cercetătoare mass-media (12 scrisori), pictorul Herbert Schmidt (22 scrisori) și învățătorul din Hagendorf, Silezia, Martin Herrmann (41 scrisori). Predomină schimburile epistolare de 1–10 scrisori, alerte, de cele mai multe ori scrise pe cărți poștale parcă anume oferite cenzurii. Un singur plic poartă mențiunea „Geöffnet”, indicând deschiderea lui la Poștă.

2. A. Golopenția studiază la universitățile și instituțiile din Berlin, Leipzig (unde se va înscrie la doctorat), Halle, Hamburg, Freiburg, Heidelberg; întâlnește profesori, cercetători, tineri aflați la studii, germani din diverse grupuri sociale; călătorește masiv prin Germania. Publicând în ediție bilingvă textele germane ale scrisorilor alături de traducerea lor în limba română, ne-am propus (a) să lărgim sfera cititorilor interesați de acest material de excepție prin numărul, diversitatea și conținutul mărturiilor și (b) să facem posibilă apropierea maximă de conținutul și forma textului original.

A. Golopenția ajunsese la Berlin la 21 noiembrie 1933, după trei amânări succesive menite să asigure răgazul necesar încheierii unei lucrări statistice masive privind învățământul românesc, cu care fusese însărcinat de Prof. D. Gusti. În semestrul decembrie–februarie 1934, înscris la Facultatea de Filosofie și Drept a Universității Friedrich-Wilhelm din Berlin, audiase cursurile lui Nicolai Hartmann (Ethik), Edward Spranger (Deutsche Staatsphilosophie von Kant bis Hegel), Alfred Vierkandt (Allgemeine Kulturlehre), Ludwig Klages (Geist und Leben, Grundzüge der Wirklichkeitslehre oder sogenannte Mataphysik), Werner Sombart (Allgemeine Wirtschaftsgeschichte), Fritz Krause (Lehrgebäude der Völkerkunde) și Hans Günther (Dilthey und das 20. Jahrhundert), dar, negăsind puncte comune cu niciunul din seminarele acestora, își dedicase timpul lecturii sistematice din Hegel, Dilthey și Hartmann la Preussische Staatsbibliothek. În afară de profesorii Spranger, Sombart și Hartmann, pe care îi consultă cu o anume regularitate, martori ai acestei perioade mai degrabă întunecate sunt luminos calmul Wilhelm August Fehling, de la sediul Fundației Rockefeller din Berlin, și inimoasa profesoară de liceu Ellinor Hübner, gazda ocrotitoare la care locuiește A.G. în această perioadă.

Urmând sfatul lui Fehling, A. G. călătorește explorator în Silezia și la Leipzig. Atras de activitatea tineretului silezian și de atmosfera de la Leipzig, el va cere Fundației Rockefeller aprobarea unei vizite de lucru de trei săptămâni, în martie 1934, la școala de graniță Boberhaus și a înscrierii, pe durata semestrului de vară 1934, la Universitatea din Leipzig, unde e atras de cursul de sistematică a științelor sociale al profesorului Theodor Litt și de cursurile Introducere în gândirea sociologică (Einführung in das soziologische Denken), Țărănimea (Über das Bauerntum), Caracterizarea poporului german (Das deutsche Volkstum) și Oraș și sat în secolele XIX și XX (Stadt und Land in 19. und 20. Jahrhundert) anunțate de Hans Freyer. Din acest moment, liniile mari ale anilor săi de studiu au fost definite.

Vacanța din aprilie 1934 e folosită de A.G. spre a călători în Silezia. El vizitează societatea „Schlesische Jungmannschaft“ (Löwenberg), orașul Breslau și alte zece orașe și sate „pentru a cunoaște realizările valului german de colonizare orientală care se făcuse simțit până în Moldova în cursul secolului al 15-lea“[3]. Împreună cu un grup de tineri de la Boberhaus, conduși de un fost elev al profesorului Günther Ipsen (care participase la campania monografică gustiană de la Runcu–Gorj în 1930) și locuind timp de zece zile la o familie de țărani în Kesselsdorf, A.G. își formează o imagine asupra transformării satelor sileziene de pe urma emigrării către estul rhenan și un început de orientare cu privire la legislația agricolă și rurală a Germaniei anilor 1930 (ibid.).

Activitatea în cadrul Boberhaus-ului, care-l aduce într-un contact înviorător cu tinerii sud-est europeni de vârsta lui aflați la studii în Germania și cu preocupările lor, va reprezenta o permanență a anilor germani ai lui A. G. O atestă în volum, printre altele, schimburile de scrisori cu Bargel, Breysig, Dehmel, Greiff, Lindenau, Raupach. A.G. ține comunicări la colocviile despre Europa de Sud-Est organizate de Boberhaus, ajută la plănuirea lor, îi pune în contact pe cei de la Boberhaus cu prietenii lui români care vizitează Germania (Mihăilă, Comarnescu de exemplu) și cu alți români aflați la studii în Germania. Ca regiune de graniță, Silezia îl atrage pe A. Golopenția, așa cum îl atrăgea Banatul în România.

În vara 1934, la Leipzig, A.G. e atras de un număr de seminare organizate de Institut für Kultur- und Universalgeschichte. El participă activ la seminarul Stadt und Land in 19. und 20. Jahrhundert condus de profesorul Freyer și prezintă în acest cadru lucrarea Aspectele principale ale raportului sat/ oraș în România. A.G. ia parte, de asemenea, în mod activ la seminarele profesorului Wach (Hegelsgeschichtphilosophie) și ale asistenților Pfeffer (Konservatismus und Revolution in England) și Markert (Deutschland und Polen von der Teilungen bis zur Gegenwart). Încadrarea în politica europeană și mondială a fenomenelor sociologice, practicată sistematic în Institutul de cultură și istorie universală condus de Freyer (care era și Președintele Societății germane de sociologie), îl stimulează să-și revadă și concentreze informația despre România și Sud-Estul european și să pornească redactarea a două studii intitulate respectiv Acțiunea ideilor școlii istorice germane asupra conservatorilor noștri, Kogălniceanu–Eminescu și Acțiunea ideilor lui Schopenhauer și ale neokantienilor asupra Junimiștilor. Alte cursuri pe care le urmează A.G. în această perioadă sunt cele ale profesorilor Freyer (Einführung in das soziologische Denken și Das deutsche Volkstum), Fritz Krause (Die primitivisten Naturvölker), Joachim Wach (Religionsgeschichte), Paul W. Junker (Geschichte der neueren Sprachphilosophie), Arnold Gehlen (Kant) și Felix Burckhardt (Grundzüge der theoretischen Statistik). Wach va fi însă silit să se expatrieze în anul 1935 din cauza originii sale evreiești. El pleacă în Statele unite unde va fi profesor la Universitatea Brown și, după obținerea cetățeniei americane, va deveni în anii 1940 șeful catedrei de istoria religiilor de la Chicago, urmat în anii 1950 de Mircea Eliade).

În paralel, A. Golopenția lucrează la un volum intitulat Scurtă expunere a filosofiei culturii (cf. scrisoarea din 5.12.1934 către Șt. Cristescu, CMR, p. 156). Despre receptarea acestor influențe, Brutus Coste scria, într-o scrisoare către S.G.:

„În Germania, Prof. Hans Freyer a fost influența cea mai trainică. Totuși, îmi aduc aminte că Anton sfârșise prin a-i găsi o doză excesivă de istețime carieristă. Dintre cei cu care se vedea mi-l aduc aminte pe un doctor Fischer[4] (îl cunoscusem la Leipzig, când l-am vizitat pe Anton în sept[embrie] 1936), cam de stânga, dacă îmi aduc bine aminte. Altul era scriitorul Niekisch (un Nietzschean devenit după război comunist), pe care l-am vizitat la Berlin, recomandat fiind de Anton. Niekisch[5] era convins în 1936 de inevitabilitatea războiului și era clarvăzător în ce privește deznodământul.“ (20.10.1968, AFG)

Ceea ce îl atrage pe A.G. la Prof. Freyer este preocuparea pentru realitatea socială nemijlocită și ideea de „a nu lăsa nimic nefolosit” din zestrea științelor umaniste, a istorismului, pozitivismului și a behaviorismului în abordarea ei. Într-o scrisoare adresată lui D. Gusti la 1.12.1934, A.G. scria:

„[…] sub influența prof. Freyer și a unui rând de tineri, îndeosebi din Schlesische Jungmanschaft, interesați toți de Sud-Est și de România, am fost silit să-mi însușesc statistica demografică, politică și economică românească și să gândesc serios istoria noastră și a țărilor vecine“ (Rapsodia III, p. 375).

Vorbind despre Freyer într-un seminar al profesorului Gusti, după întoarcerea la București, A.G. a clarificat rațiunile preferinței sale. Ele țin de mobilitatea intelectuală a profesorului, aflat în căutare permanentă de soluții pe termen lung la problemele sociale curente:

Cum i-am fost elev, nu voi înfățișa o Soziologie als Wirklichkeitswissenschaft. Știu prea mult broșurile, conferințele lui, intențiile. Aspectul de șantier, pe care se clădește fără încetare. Freyer mai e în afară de aceasta și o natură de drumeț în știință: ceea ce leagă etapele diferite e conștiința cărturărească, vrerea de a face un lucru trebuincios.

Epoca e tulbure. Pe de o parte, Hans Freyer crease prima catedră de sociologie din Germania și era, de departe, specialistul cel mai solid în materie, de la care se putea învăța. Pe de altă parte, i se reproșa tacit că acceptase conducerea fostului Institut al lui Karl Lamprecht (Institut für Kultur und Universalgeschichte) și funcția, alături de Werner Sombart, de co-președinte non-constituțional al Asociației germane de sociologie (Deutsche Gesellschaft für Soziologie) în 1933 și de președinte al acesteia în 1934. În mod neașteptat și binevenit, Freyer suspendase însă activitatea Asociației, eliminând astfel riscul transformării ei într-un instrument al regimului. Asociația nu-și va relua activitatea decât în anul 1946, sub conducerea lui Leopold von Wiese.

În acord cu Prof. Freyer și cu Fundația Rockefeller, și după o lună de vacanță (martie 1935) în care lucrează la proiectul Orientare (viitorul Îndreptar pentru tineret) în casa primitoare și muzicală a învățătorului silezian Martin Hermann,  A.G. se deplasează la Hamburg (1 aprilie – 5 iunie 1935), unde îi întâlnește și audiază pe Andreas Walther (urbanizare), Georg Christian Thilenius (antropologie), Jakob von Uexküll (biologie), Otto Westphal și Justus Hashagen (istorie) și Ernst Forsthoff (drept statal). În drum spre Freiburg (unde urma să-l întâlnească pe Heidegger), el traversează cu multiple popasuri Germania vestică, îl vizitează pe Prof. Erich Rothacker (filosofia istoriei) la Bonn, are o convorbire „hotărâtoare pentru mine” cu Prof. Karl Jaspers (psihiatrie și filosofie), îl întâlnește pe Arnold Bergsträsser (sociologie) și îi audiază pe profesorii Carl Brinkmann (sociologie și economie) și Ernst Krieck (pedagogie), ajungând la Freiburg la data de 26 iunie 1935. La Freiburg A.G. audiază prelegerile de filosofie ale lui Martin Heidegger și ale lui Erik Wolf (drept penal), revenind la Leipzig și la lecturi desfășurate la „Deutsche Bücherei” pe 15 iulie 1935.

Răstimpul 15 iulie – 18 noiembrie este clarificator: „Am ajuns la concluzia că nu mai sunt expus riscului să pierd, prin lectură, direcţia intenţiei iniţiale.” Făcând bilanțul acestei perioade de explorări, în Raportul de activitate înaintat lui Tracy Kittredge la Fundația Rockefeller la încheierea celor doi ani de bursă, A.G. scria:

Cel mai mult mi-a folosit sistematizarea lui Jaspers (Philosophie, 1932). Fiind şcolit medical, acesta este în stare să indice locul cuvenit problematicii esenţei etice şi religioase în cunoaşterea ştiinţifică şi să elibereze această cunoaştere de elemente intruse. Cunoştinţa cu perspectivele, tendinţele şi cunoaşterea poziţiei epistemice a logicii matematice (Russel, Wittgenstein şi Carnap), a fizicii (regândirea termenului de cauzalitate datorită teoriei cuantelor şi cunoaşterii legilor statisticii) şi a biologiei (relaţia dintre regiunile existenţei organice şi fizice; ştiinţa mediului înconjurător) mi-a completat privirea de ansamblu şi mi-a oferit siguranţa că, în momentul de faţă, dispun de cele necesare pentru a gândi amintita „ştiinţă a naţiunii” şi a-i stabili locul în raport cu „sociologiile” existente  şi în cadrul studiului stării reale a unei naţiuni.

În partea care urmează a Raportului, A.G. expune „scheletul” concepției la care a ajuns.

Judecând în perspectiva problemelor ce li se pun, și nu în cea a „disciplinelor academice admise existente”, problema majoră a societăților diferitelor state este aceea de a rezolva și dirija pe cât e posibil stările de fapt constatate prin cercetarea realității sociale. Realitatea socială se compune din relații stabile, autonome, dinamice (cea mai vizibilă fiind statul). Cercetarea ei se poate face prin studierea instituțiilor obiective existente, în perspectiva stabilității (ca în drept, morală, științele artelor) sau în perspectiva dinamicii continue a realității sociale (e vorba de disciplinele orientării politice) și ambele perspective sunt deopotrivă necesare. Concepția germană abordează instituțiile obiective ale realității sociale, studiind ce s-a întâmplat iar nu ceea ce se întâmplă. Sociologiile formale sunt utile pentru orientarea politică întrucât ele creează termeni care funcționează ca unelte aproximative, de fiecare dată parțial depășite însă prin evoluția socială continuă. Realitatea socială nu poate fi studiată prin cercetarea indivizilor, a psihologiei lor, ci prin statistică, prin „scrutări factuale intensive și statistici extensive”. Rezultatele cercetării stării actuale permit prognoze […] de abia când se corelează cu situaţii din trecutul nu prea îndepărtat al aceleiaşi naţiuni, al aceloraşi corelaţii sociale: prin arătarea anumitor tendinţe ce, pe distanţe mai mici, au o verosimilitate mai mare. Care elemente de istoriografie, care alegere şi folosire de ştiri despre procese ale trecutului  şi în ce măsură anume duc la perspectiva orientării politice, prin faptul că  se dedică descoperirii prezentului şi a viitorului apropiat deja preformat şi că, pentru a răspunde acestei sarcini, vor fi mânate de motive etice, religioase (naţionalism = religiozitate secularizată), dar trebuie să facă conştientă realitatea însăşi, aşa cum este,  printr-un control metodic permanent.

Concluzia Raportului lui A.G. este simplă și directă:

„Prin atingerea unei viziuni de ansamblu şi a unei clarificări îndestulătoare drept punct de plecare pentru o muncă practică, de care sunt relativ mulțumit, scopul esenţial al şederii mele în Germania a fost atins în măsura posibilului. […] Alte studii teoretice, probabil că nu mă vor duce mult mai departe. Din ce în ce mai mult, simt dorul cercetărilor concrete și datoria de a mă pune în slujba edificării României.”

3. Epoca 1933–1936  este,  în  Germania,  epoca  instalării  național-socialismului.

Situația sociologiei este precară. Opțiunile extreme, devenite curente, ale universitarilor evrei sau care se opun politicii academice a regimului sunt emigrarea sau autopensionarea. La Berlin, A.G. remarcase izolarea lui Eduard Spranger și Werner Sombart. Nonconformist, Spranger, profesor de filosofie și filosofia pedagogiei la universitatea din Berlin, nefiind de acord cu numirile politice automate de profesori universitar, o afirmă public într-un articol despre învățământul superior și stat și își depune demisia în 1933; e însă convins de colegi și prieteni să nu renunțe la post. Ulterior, el va alege să se sustragă presiunilor regimului predând în Japonia în anul 1937–1938.  În 1944, la Berlin, este arestat. Va fi eliberat la cererea ambasadorului japonez. Când, în 1946, se anunță, de această dată, presiunile regimului de ocupație, Spranger  va părăsi Universitatea din Berlin alegând să predea la mai puțin agitata Universitate din Tübingen până la pensionare.

Economistul și sociologul Sombart, pe de altă parte, autor al unor volume esențiale despre dezvoltarea istorică a capitalismului și fazele lui, despre conceptul de capital sau de distrugere creatoare, publică în 1934 volumul Deutscher Sozialismus (Socialismul german) în care, fără a renunța la accentele marxiste definitorii pentru prima etapă a gândirii sale, ia poziții ambigue privind opoziția dintre viziunea comercială a englezilor, care preconizează binele individului (acum atribuită și evreilor) și viziunea germanilor, care pun binele statului deasupra binelui individual. Volumul Vom Menschen (1938) va reveni în mod ne-echivoc la poziții anti-naziste. În 1933, Sombart încercase să predea în România dar fusese respins din lipsă de fonduri (și, poate, din cauza accentelor prea apăsat marxiste ale scrierilor lui), așa cum o arată o scrisoare a lui D. Gusti din 8 august reprodusă în Anexă, pe care profesorul îl rugase pe A.G. s-o traducă în germană și în care el se arată impresionat de „încrederea” arătată de Sombart și îndurerat de eșecul bugetar al intervenției sale. Sombart va continua să predea până în anul 1940 și va muri uitat în 1941.

Un gânditor uitat a fost și Hugo Fischer, „magistrul rătăcitor” cum îl numește în jurnalul său Ernst Jünger. Filosof, exercitând subteran o influență selectivă în epocă (se pare că a avut o influență decisivă asupra scrierii volumului lui Jünger Der Arbeiter), corespondent asiduu (corespondența lui cu Carl Schmidt a fost publicată) și figură importantă, alături de H. Freyer și Günther Ipsen, a gândirii conservatoare, unul din principalii pionieri intelectuali ai Germaniei în anii hotărâtori de dinainte și de după 1930, cum l-a definit Armin Mohler. H. Fischer vizita cu regularitate Institutul lui Freyer pentru a se menține la curent cu cercetările sociologice și așa îl cunoscuse A.G., căruia Fischer îi scria cu plăcere (am găsit  5 scrisori ale acestuia adresate lui într-un schimb epistolar numărând 7 scrisori). În 1939, el părăsește Germania plecând în Norvegia, Anglia și în cele din urmă la Varanasi în India.

Studiind cu Freyer, adept al unei sociologii cu accente marxiste, Heinz Maus, este arestat pentru scurtă vreme în 1938, și pleacă la Oslo în 1939, de unde, îi scria, voalat, cum se scria în acei ani, lui A.G.:

Despre Leipzig nu știu să vă spun nimic. Freyer a plecat la Budapesta. Fischer șade în prezent probabil în Anglia. Pfeffer a devenit impertinența întruchipată […]

Mie îmi merge încă bine. Am rămas oarecum același pe care îl știți; conformismul îmi cade din ce în ce mai greu, așa cum veți vedea desigur din mica lucrare despre Schopenhauer.

Vă mulțumesc pentru ajutorul dumneavoastră din Leipzig. A însemnat al naibii de mult pentru mine.

Probabil că încă nu-mi veți trimite corespondența în Germania (pentru o vreme la Wissenschaftl. Club des Instituts für Weltwissenschaft, Kiel), ci la adresa: Overrattssahförer M. Strömsheim. Oslo. Niels Juels gate.

Întors în Germania în 1940 el își ia doctoratul la Kiel, dar e rearestat în 1943.

La fel se întâmplă în sistemul instituțional. Înalt funcționar în DAAD (Serviciul academic extern), Adolf Morsbach protestează în 1933 împotriva eliminării evreilor din sistemul universitar. În 1934, el va fi internat la Dachau. În 1935 e eliberat și se retrage din viața activă. Va muri în 1937, în vârstă de 47 de ani.

Exemplele se pot înmulți. Cititorii le vor întâlni în repetate rânduri pe parcursul volumului. Aș mai aminti aici doar instalarea disciplinei militare în instituții, în vederea „omogenizării”, de care e vorba cu detalii în corespondența lui Immanuel Gerhardt Triebe.

Față cu această situație, oamenii își caută refugii. Pentru A. Golopenția, două sunt esențiale: cititul în marile biblioteci din Berlin sau Leipzig, sau Silezia, cu activitatea la Boberhaus și, atunci când vrea să scrie, casa primitoare din inima munților a învățătorului Martin Herrmann. În casa aceasta, plină de copii și de prieteni, A.G. va fi proclamat unanim „unchiul cel bun”, iar republica unchiului (der dute Ontel, în pronunția stâlcită a micuței Utta) va fi locul cald al bucuriei de a avea prieteni.

4. Evoluții ulterioare. Jaspers fusese unul din puținii intelectuali care nu practicase niciun fel de compromis în cursul perioadei național-socialiste. Între 1945 și 1948 el își propune să contribuie la refacerea universității și la renașterea morală și politică a poporului german. În lucrarea Die Idee der Universität (Ideea de Universitate) el propune denazificarea totală a personalului din învățământ, dar, dat fiind numărul redus al profesorilor necompromiși, lucrul se dovedește impracticabil. În lucrarea Die Schuldfrage (Chestiunea vinovăției [germane], 1947), el face distincția între cei moral vinovați care participaseră activ la pregătirea sau săvârșirea unor crime de război sau împotriva umanității și cei vinovați politic, care le toleraseră spre a nu fi victimizați. Aceștia din urmă împărtășeau o vinovăție colectivă care impunea un efort conjugat de regenerare morală. Lipsa de reacție la ideile exprimate îl determină pe Jaspers  să părăsească Germania în 1948 mergând la Basel, unde se va desfășura ultima parte a activității lui filosofice. O ultimă încercare, fără răsunet, de a se adresa germanilor va fi Wohin treibt die Bundesrepublik. Jaspers va muri în Elveția.

După război, Silezia va intra în componența Poloniei. Înainte de asta, Boberhaus, expropriat în 1937, fusese dărâmat în 1945. Mulți dintre intelectualii germani evocați în scrisorile de față au petrecut ani lungi în străinătate și unii nu au mai revenit în Germania. În România, Anton Golopenția însuși va intra în măcinișul istoric ce avea să-i răpească libertatea și viața. Speranțele și aspirațiile mai multor generații aveau să fie, mereu și iar, spulberate. Volumul vorbește astfel despre lucruri care altfel s-ar fi pierdut fără urmă.

Sanda Golopenția

Prof. Em. Brown University

1 martie 2022

[1] Cele 12 scrisori ulterioare anului 1936 datează din anii 1937 (4: Bargel/1, Mach/1, Sering/2), 1938 (2: Arhiva Universității din Viena/1, Plenge/1), 1939 (2: Hildebrandt/2), 1940 (3: Hoffmann/2, Krallert/1) și 1942 (1: Burgdörfer/1). Nu am introdus în calcul scrisorile ulterioare anului 1936, care se înscriu firesc într-un continuum mixt (înainte și după 1936): 1934–1938 (Klocke/7, Schönebaum/4), 1934–1939 (M. Herrmann/41), 1935–1938 (Keller/6), 1935–1939 (Haufe/21, Maus/6), 1936–1937 (Decanatul Facultății de filosofie din Leipzig/3, H. Freyer/3), 1938–1939 (Adolphi/2).

[2] Indicăm cu aproximație numărul scrisorilor și al corespondenților întrucât, uneori, o poziție într-un schimb epistolar e ocupată de mai mult de o singură scrisoare și/sau mai mulți autori (e cazul corespondenței cu M. Herrmann, Schmidt, Triebe, etc.) În fapt, dacă ținem seama de toate mesajele incluse în schimburile epistolare, volumul include peste 400 mesaje.

[3] Cf. A.G., Rapport d’activité 1933/34 et projet de travail 1934/35 din 3.7.1934 (AFG, traducere S.G.)

[4] Filosoful Hugo Fischer apare cu scrisori în volumul de față.

[5] Ernst Niekisch (1889–1967) scotea revista Widerstand (Rezistență), interzisă în 1934, și era, alături de Ernst Jünger, adeptul economiei planificate sovietice. Arestat în 1937, condamnat la închisoare pe viață, va fi eliberat, pierduse vederea, în anul 1945. Va părăsi Germania de Est în 1953 și va muri în Berlinul de Vest.