Munca noastră în cele zece plăşi, nu se poate reduce la săparea de şanţuri, ridicarea de troiţe şi şezători. Mijloacele mai mari pe care le avem la îndemână ne impun şi înfăptuiri mai de seamă. Ştim acest lucru. Nu ne mai propunem să orânduim bine viaţa numai a unui sat, ci ne-am luat [ca] temă de lucru plăşi întregi.
A orândui bine viaţa unei plăşi însemnează mai mult decât a orândui bine fiecare sat din această plasă. trebuie să soluţionezi în acest caz şi toate problemele comune tuturor satelor sau mai multora din ele.
N-am putut face faţă totdeauna cu mijloacele noastre băneşti şi tehnice nici numai la cerinţele bunei organizări a unui singur sat. Cu atât mai mult vom avea nevoie acum de ajutorul bănesc şi de colaborarea tehnică a ministerelor. Pentru a însoţi acţiunea educativă, pe care ştim s-o ducem, cu o acţiune de înzestrări, destul de amplă încât să transforme cu adevărat plasa, vom trebui să ştim să obţinem concentrarea atenţiei tuturor ministerelor tehnice ale ţării asupra plăşilor în care vom lucra. Depinde de noi dacă coordonarea acestei munci va fi sau nu în mâinile noastre.
[…]
II. Puncte comune acţiunii din toate plăşile
1. În fiecare plasă unde se lucrează se va urmări:
a) înfiinţarea şi organizarea căminului cultural;
b) punerea la punct a şoselelor;
c) înlăturarea pricinilor care dau naştere la boli endemice (malarie, guşă, tifos exantematic); lichidarea cazurilor de sifilis şi de tuberculoză;
d) educaţia sanitară (curăţenie, alimentaţie), cu deosebită atenţie acordată îngrijirii copiilor, spre a reduce mortalitatea infantilă;
e) îmbunătăţirea tehnicii culturilor precumpănitoare (staţie pentru alegerea seminţelor, pepiniere, grajd comunal, reproducători);
f) organizarea unei centrale cooperative de aprovizionare şi desfacere în centrul plăşii şi organizarea de cooperative în toate satele unde lucrează echipe;
g) lichidarea analfabetismului;
h) fixarea acelor elemente ale culturii locale tradiţionale, care au o valoare naţională şi socială (credinţă, port, obiceiuri la sărbători şi în diferite momente ale vieţii, cetele de tineri, vecinătăţile);
i) ţinerea de şcoli ţărăneşti în cursul întregului an;
j) construirea căminului, a dispensarului, a băii;
k) terminarea clădirilor publice începute şi clădirea celor neapărat necesare (şcoală, primărie, biserică) cu fonduri obţinute de la departamentele de resort.
2. O bătălie a şoselelor comunale în fiecare sat unde lucrează o echipă şi, pe cât posibil, şi în satele învecinate, în cursul întregii toamne. În vederea ei trebuie obţinute ajutoare, pietriş şi tehnicieni de la Ministerul Lucrărilor Publice.
3. O bătălie pentru reducerea mortalităţii infantile. În care scop, să fie alăturată fiecărei echipe o doctoriţă pregătită în prealabil la un curs special, organizat de Serviciul Social şi făcut de specialişti în puericultură.
4. Acţiune intensă pentru înlăturarea completă a semănăturilor de primăvară şi înlocuirea lor prin semănături de toamnă şi pentru introducerea de plante care îngăduie o folosire mai intensă a puterii de lucru ţărăneşti (plante industriale, textile etc).
5. Înlocuirea hibrizilor, producători direcţi. A obţine, cu precădere de la Ministerul Agriculturii, despăgubirile respective şi a folosi sumele pentru introducerea de culturi rentabile: pomi fructiferi, plante textile şi pentru înfiinţarea de obştii de cumpărare de maşini agricole etc.
6. Campanie cooperativă cu ajutorul special al Ministerului Cooperaţiei. Crearea unei centrale cooperative în fiecare plasă şi de cooperative în fiecare sat. Obţinerea de ajutoare de construcţie şi a unui număr de vânzători şi de contabili (pentru centrale) încercaţi şi pregătiţi. Se vor sprijini, însă, şi negustorii români, mai ales în regiunile cu infiltraţie străină. Vor fi primiţi să lucreze şi ei cu Centralele Cooperative.
7. Introducerea de ocupaţii secundare, care să îngăduie folosirea puterii de lucru ţărăneşti în timpul iernii (împletituri din stuf, nuiele — îndrumarea industriei casnice femeieşti şi crearea de debuşeuri pentru produsele ei în colaborare cu Oficiul textilelor).
8. Acţiunea de lichidare a analfabetismului întreprinsă de fiecare echipă, învăţându-i carte neapărat pe toţi cei mai tineri de treizeci de ani şi reducând la minim numărul bărbaţilor neştiutori de carte. Ar trebui ca, dintre echipierii învăţători, unul să aibă însărcinarea aceasta în fiecare echipă. Acţiunea ar putea fi stimulată prin citarea în ordinele de zi a echipelor ce au prezentat rezultatele cele mai frumoase în fiecare lună.
9. Înzestrarea cu aparat de recepţie radiofonică a fiecărui sat unde activează o Echipă. Fondurile ar putea fi obţinute de la Ministerul de Interne sau Subsecretariatul Propagandei. Aceasta pentru ca satele să participe la toate evenimentele mari ale naţiunii şi, la fel, pentru ca să se poată menţine legătura directă şi regulată prin radio (obţinând o emisiune oficială) cu toate echipele.
10. Înlesnirea trecerii elementelor foarte bine înzestrate dintre absolvenţii claselor IV şi V în şcoli secundare, normale, comerciale, agricole, seminarii. În acest scop, Serviciul Social ar trebui să ia contact cu Ministerul educaţiei Naţionale, ca să stabilească locurile disponibile şi termenele demersurilor. În genere, în fiecare plasă, un echipier ar trebui să se ocupe de problema trecerii în şcoli secundare. Ar trebui să-i sfătuiască între altele pe toţi gospodarii mijlocii şi mari să-şi dea un fiu să urmeze cel puţin o şcoală inferioară de agri-, viti-, sau pomicultură.
[…]
Anton Golopentia, Ce avem de făcut în cele zece plăși, Curierul Serviciului Social, 1939, [PDF integral pe ARHIVA SOCIOLBUC]
Lasă un răspuns