Conferinţa d-lui Şerban Voinea. Sovietismul în doctrină şi acţiune
Dimineaţa, Anul XXVI, No. 8288, miercuri 15 ianuarie 1930, p. 7
V. Godeanu
Institutul social român a pus din nou în examinare academică regimul sovietic, în ce priveşte experienţa lui politică. De rândul acesta, subiectul a fost tratat de d. Şerban Voinea, autorul lucrării de polemică „Marxismul oligarhic”, cunoscut marxist şi partizan al social-democratismului.
În noul regim politic, toate puterile rezidau în congresul pan rus al sovietelor. (Cel de al doilea a consfinţit bolşevicilor puterea şi conducerea). În primii ani, congresul are puterea reală (legislativă şi executivă), pe care o exercită printr-un organism restrâns: comitetul central executiv. Acesta era inspirat dintru început de sfatul comisarilor poporului, care i s-a substituit. Sfatul comisarilor se aseamănă cu un guvern, cu deosebirea mare că pe lângă puterea executivă, el deţine şi dreptul de a hotărî pe cale de decrete, aşa încât a devenit şi organul legislativ, concentrând întreaga putere. Cu aceste trei organe – congres, comitet, sfat – consiliul central economic dă imaginea construcţiei sociale a sovietelor.
Toate aceste sfaturi vreau să se pretindă emanaţia alegătorilor. Numai că regimul electoral – instituit prin constituţia ratificată de al V-lea congres naţional al sovietelor în 1918 – el elimină de la vot cea mai mare parte din locuitorii Rusiei. Caracteristica alegerilor sovietice o vede d. Şerban Voinea în votarea pe faţă, aşa ca votul alegătorului să fie controlat de camarazii săi organizaţi pe profesiunile bolşevizate. Explicaţiunea sistemului e valabilă în drept – dar valoarea lui reală e greu de afirmat. Cel dintâiu care i-a văzut rezultatul caracteristic a fost Otto Bauer: el a spus că regimul sovietic este şi va fi dictatura oraşelor.
În ce priveşte ţelurile, Lenin şi-a propus, înainte de a cuceri puterea, două: desfiinţarea parlamentarismului burghez, înlocuindu-l cu altul care să aibă puterea legislativă şi pe cea executivă; şi introducerea controlului delegaţilor sau dreptul de revocare a reprezentanţilor, dând alegătorului dreptul să recheme şi să schimbe reprezentanţii. Prin aceste mijloace credea Lenin că se va introna idealul democratic de guvernare a poporului prin popor. Şi spre acest scop a instaurat dictatura proletariatului ca metodă de tranziţie, care să fie avantgarda societăţii comuniste şi să lucreze pentru trezirea poporului. Numai după trezire avea să se realizeze voinţa populară în guvernare, prin mecanismul sovietelor.
Privitor la realizările sovietismului, d. Şerban Voinea a urmărit pe Trotzky: din toate discursurile şi scrierile lui vine cu un laitmotiv plângerea că birocraţia – aparatul, cum îi zic ruşii – a năpădit Rusia, că dictatura proletariatului e, de fapt, dictatura funcţionarilor. Pricinile? Le-a arătat social-democrata Rosa Luxemburg: bolşevicii n-au cunoscut aparatul adevărat al democratismului. Anume, că acţiunea de masă nu poate avea loc într-o situaţie în care i se suprimă manifestările cu garanţiile lor. Asemenea acţiune de masă nu poate avea loc unde nu există libertate de întrunire, libertate de gândire şi libertate de presă.
Concluzia marii experienţe politice făcută în marea Rusie e că un regim de ideologie populară îşi seacă izvoarele când atacă libertăţile şi garanţiile lor. Învăţătură pentru orice guvernare cu intenţii democrate.
Din aceeasi categorie:
Lasă un răspuns