Congresul licenţiaţilor universitari din România. Problema şomajului intelectualilor. Soluţiile propuse de congres

Congresul licenţiaţilor universitari din România

Problema şomajului intelectualilor. Soluţiile propuse de congres

 Curentul, no. 931, Marţi 26 August 1930

Eri dimineaţă la orele 10 s’a deschis în pavilionul „Reşiţa“ din parcul Carol congresul licenţiaţilor universitari din România.

Participă delegaţi din întreaga ţară.

Împlinindu-se doi ani de existenţă ai Asociaţiei s’a oficiat un serviciu divin urmat de un parastas în memoria licenţiaţilor morţi.

M. Corvin, preşedintele Asociaţiei, după ce face istoricul asociaţiei, arată munca depusă de ea pentru apărarea drepturilor licenţiaţilor. De asemenea spune că şcoala secundară de după război, s’a bucurat de o serie de profesori recrutaţi din diverse cadre, care prin desfiinţarea numeroaselor licee, bat aum la porţile ministerelor.

Asociaţia a luptat pentru o salarizare mai demnă a profesorilor, apărând dârză interesele lor.

După acesta ia cuvântul d. Trancu-Iaşi, fost ministru, care îşi manifestă bucuria de a lua parte la congres. Arată că asistăm la o tragedie a intelectualismului, din cauză că în ţara noastră bogată şi exploatată de străini nu există o orientare profesională şi o utilizare rodnică a activităţii economice.

I. Angelescu, inspector în ministerul instrucţiei, vorbeşte de cauzele măririi considerabile a numărului licenţiaţilor.

Şedinţa se închide la orele 12 şi jumătate, când întreaga asistenţă a mers la mormântul Eroului Necunoscut unde s’a depus o coroană de florri.

Şedinţa de după amiază

S’a deschis la orele 4 d. a., sub preşedinţia d-lui Bronzetti.

D-sa arată munca uriaşă depusă de asociaţia licenţiaţilor pentru o demnă salarizare şi selecţionare a corpului didactic.

D. Rudăreanu cere renovarea cadrelor profesorale cu licenţiaţi tineri.

D. Dimitriu propune pentru reducerea supraproducţiei de licenţiaţi următoarele: 1) Pensionarea forţată a membrilor corpului diddactic, la o limită de vârstă de 55 ani; 2) înlăturarea protecţiilor politice; 3) desfiinţarea secţiei pedagogice, şi 5) selecţionarea dascălilor printr’o şcoală normală superioară.

D. Bruno Colbert se declară împotriva pensionării profesorilor la 55 ani, căci atunci ei sunt încă în vigoare.

Preconizează instituirea concursurilor pentru ocuparea catedrelor.

D. M. Corvin se raliază propunerii d-lui Dimitriu, spunând că şcoala normală superioară este excelentă pentru selecţionarea cadrelor didactice, mai ales că secţia pedagogică nu pregăteşte de loc pe viitorii dascăli.

Revizuirea titlurilor universitare

D. Codreanu relevă inexistenţa unei statistici a posturilor din învăţământ.

Pentru stăvilirea supraproducţiei de licenţiaţi d-sa cere revizuirea titlurilor universitare din străinătate.

D. Lungulescu: „Licenţiaţii nu pot să ocupe nici o slujbă, deoarece funcţiunile publice sunt ocupate de oameni cu studii inferioare, agenţi electorali ai oricărui guvern.”

În altă ordine de idei, d-sa declară că semniarul pedagogic nu mai are nici un rost, deoarece există o supraproducţie de profesori.

Dr. Fascu aduce salutul licenţiaţilor din teritoriile alipite.

D. Pan Vizirescu descrie impresionanta tragedie a proletariatului intelectual, prezintând şi un caz elocvent: licenţiaţii universitari sunt lucrători la „Imprimeriile statului“.

Pentru o mai echitabilă repartiţie a funcţiunilor publice, d-sa cere să se suprime cumulul şi să nu se mai angajeze prin contracte slujbaşii pensionaţi.

Cazul secţiei pedagogice

D. M. Corvin crede că secţia pedagogică universitară nu slujeşte decât la creeare unei atmosfere de demagogie.

„Asociaţia licenţiaţilor universitari este pentru ridicarea nivelului intelectual al învăţătorilor noştri, dar ei trebuesc să-şi facă apostolatul la sate şi cultura în şcoala marelui apostol N. Iorga.”

Teodosiu: „Învăţământul minoritar este mult mai bine organizat decât învăţământul majoriar.”

Cere ca plasarea la catedră să nu se mai facă prin odiosul sistem al nepotismului politic.

Licenţiatul funcţionar

D. Şt. Georgescu îşi desvoltă raportul asupra problemei: „Licenţiatul funcţionar“.

D-sa precizează că, deşi ultimele legi au căutat să selecţioneze funcţionarii, totuşi locurile licenţiaţilor sunt ocupate tot de clientela politică.

Şcoala ideală

D. C. Dinu, directorul liceului din Buftea, într’o documentată cuvântare, relevă racilele de care suferă învăţământul secundar.

D-sa demonstrează că nu există criză de funcţionare, ci o criză de conducere, aceasta din cauza nesfârşitelor modificări în legislaţia şcolară.

D. Sura Vizirescu, desvoltă raportul despre „Politică şi şcoală“.

D. Dimitiru vorbeşte despre „Şcoala şi femeea“.

I. Vlădescu, asistent universitar, discută egalitatea de drepturi dintre bărbaţi şi femei.

Într’o atmosferă de intelectualitate decentă, congresul a luat sfârşit la orele 10 seara. Viitorul congres a fost fixat pentru 1 Iulie 1930 la Cluj.

Pe tema somajului intelectual:

• Un fenomen atipic unei societati agrare: somajul intelectual in Romania interbelica
• Invatamantul superior in Romania interbelica: de la „supraaglomerarea universitatilor” la „somaj intelectual”
• Aparitie editoriala: „Limitele meritocratiei intr-o societate agrara. Somaj intelectual si radicalizare politica a tineretului in Romania interbelica”