Cronica dezbaterii „Scoala gustiana – noi perspective”

 Joi, 30 octombrie 2014, Institutul „Arhiva de Folclor a Academiei Române” a găzduit dezbaterea Şcoala gustiană – noi perspective, moderată de prof. univ. dr. Ion Cuceu, eveniment la care au participat prof. univ. dr. Zoltán Rostás, prof. univ. dr. Ladislau Gyémánt, conf. univ. dr. Alina Branda, CS III dr. Cosmina Timoce-Mocanu, conf. univ. dr. Valér Veres, cercetători din cadrul institutelor Filialei Cluj-Napoca a Academiei Române, doctoranzi şi studenţi din cadrul Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială a Universităţii „Babeş-Bolyai”. Dezbaterea a fost prilejuită de lansarea publicaţiilor Rapsodia epistolară. Scrisori primite şi trimise de Anton Golopenţia (1923-1950). Volumul IV (Marele Stat Major – Iuhim Zelenciuc). Text stabilit de Sanda Golopenţia şi Ruxandra Guţu-Pelazza. Introducere şi note de Sanda Golopenţia, Bucureşti, Editura Enciclopedică 2014; Un aliat uitat. Relaţiile româno-maghiare în sociologia interbelică. Autor: Martin Ladislau Salamon. Cuvânt-înainte de Zoltán Rostás, Bucureşti, Editura Tracus Arte, 2014; Alţi Bucureşti interbelici. Studii şi cronici gustiene. Antologie de Zoltán Rostás, Bucureşti, Editura Vremea, 2014 şi, respectiv, Universitatea interbelică a sociologilor gustieni. Coordonator Zoltán Rostás, Editura Universităţii din Bucureşti, 2014.

Prima intervenţie a fost a subsemnatei, referitoare la cel de-al patrulea volum din seria Rapsodiei epistolare, conţinând 568 de scrisori, acoperind 145 de schimburi epistolare. Datorită „hazardului ordonării alfabetice” a scrisorilor – principiul ales de Sanda Golopenţia pentru structurarea colecţiei de documente –, în acest ultim volum al corespondenţei româneşti a lui Anton Golopenţia, mişcarea gustiană este vizibilă în primul rând ca stare de spirit a unei întregi generaţii interbelice şi abia în al doilea rând ca angrenaj instituţional/ fenomen organizaţional, dând seama mai ales de interacţiunile lui Anton Golopenţia cu unii echipieri (Octavian Neamţu, Al. Vidican, A. Reteganul, Ana Rădulescu), cu unii membri ai Institutului de Cercetări Sociale al României angajaţi în cercetarea de la Dâmbovnic (Nicolae Marin-Dunăre, Mihai Pop, Theodor Mărculescu, George Retegan), cu localnici din satele monografiate (Paul Mihailovici, Cristofor Vascan sau Ion Zamă din Cornova), dar şi cu cercetători străini (Philip Mosley, Hugh Seton-Watson). Tot „hazardul ordonării alfabetice” a făcut ca schimburile epistolare cu „monografiştii de cursă lungă” să fie puţine: avem scrisori cu Mircea Vulcănescu, cu Mihai Pop, cu Octavian Neamţu, cu Henri H. Stahl, a căror lectură permite cunoaşterea nuanţată nu doar a dinamicii relaţiilor dintre corespondenţi, ci şi a reţelelor personale şi profesionale în care aceştia erau prinşi, a aspiraţiilor şi făptuirilor de moment, a evoluţiei mişcării monografice şi, în ultimă instanţă, a unui altfel de interbelic românesc.

Valér Veres a opinat că lucrarea domnului Martin Ladislau Salamon, intitulată Un aliat uitat, propune o analiză a relaţiilor româno-maghiare în sociologia interbelică, analiză extrem de necesară, pentru că, în prezent, această temă este necunoscută sociologilor români, nevorbitori de maghiară. Abordarea relaţiilor dintre reprezentanţii mişcării gustiene şi tinerii intelectuali maghiari din Transilvania, grupaţi în jurul revistei Erdélyi Fiatalok (Tinerii Ardeleni) se face din perspectivă organizaţională, autorul încercând să explice interesul ridicat al tinerilor maghiari pentru metoda de cercetare gustiană în contextul relaţiilor interetnice tensionate din acei ani, cauzele eşecurilor în colaborarea dintre Fundaţia Culturală Regală şi Tinerii Ardeleni, amprentele pe care Şcoala Gusti le-a lăsat în gândirea elitei intelectuale maghiare din Transilvania interbelică, vizibile inclusiv în cercetările monografice realizate în Unguraş (1941-1943), sub conducerea lui József Venczel, respectiv în Gârbău (1969), sub conducerea lui Ion Aluaş. Cercetarea propusă de Martin Ladislau Salamon este interesantă, în opinia lui Valér Veres, şi pentru că discută perspectiva gustiştilor asupra Tinerilor Ardeleni, aşa cum rezultă din textele publicate în primii ani de apariţie a Sociologiei româneşti.

În contextul expunerii domnului Valér Veres, profesorul Ion Cuceu a observat că lucrarea prezentată demontează clişeele promovate, mai ales în presa politică, despre intelectualitatea maghiară din Transilvania interbelică, aşa cum o face şi Bibliografia materialelor etnografico-folclorice româneşti din publicaţiile maghiare, alcătuită de Teofil Bugnariu, editată şi publicată în 2013 de Maria Cuceu şi Salat-Zakariás Erzsébet, o carte-argument pentru imaginea completă şi diversificată a culturii tradiţionale româneşti construită de specialiştii maghiari.

  Alina Branda, de la Facultatea de Studii Europene din Cluj-Napoca, a expus liniile-forţă ale studiilor semnate de Ionuţ Butoi, Dragoş Sdrobiş şi Theodora-Eliza Văcărescu şi grupate în volumul Universitatea interbelică a sociologilor gustieni, coordonat de Zoltán Rostás, arătând că, în opinia sa, principalele merite ale cărţii ar fi:

1. reconstituirea contextului social în care s-a dezvoltat viaţa studenţească interbelică şi a atmosferei universitare, adesea conflictuală, marcată de mişcări de protest, dar şi de reacţiile solidare ale profesorului Gusti, care are iniţiativa unui program de reforme, întocmit pe baza unor cercetări sistematice, dar şi a unor acţiuni de asistenţă studenţească;

2. reliefarea rolului ştiinţelor sociale în societate/ sfera publică;

3. descrierea relaţiei dintre ştiinţele sociale şi angajarea socială, a raporturilor care au funcţionat în societatea interbelică între ştiinţele sociale, ideologie şi religie.

            Antologia Alţi Bucureşti interbelici a fost prezentată de cel care a alcătuit-o, profesorul Zoltán Rostás, ca fiind prima parte a unui proiect editorial care-şi propune demontarea mitului potrivit căruia Şcoala gustiană ar fi fost exclusiv una de sociologie rurală. Şcoala gustiană şi-a concentrat cercetările asupra satului, pentru că, la acea vreme, satul prezenta probleme sociale majore, fără ca oraşul să fie exclus din preocupările sale nici la nivel teoretic – sistemul gustian fiind centrat pe analiza „unităţii sociale” –, nici la nivel empiric. Spre exemplu, în cercetarea de la Cornova, Anton Golopenţia îşi manifestă interesul pentru aspectele de „orăşenizare” apărute în viaţa satului, iar o serie de articole, publicate, îndeosebi de elevii gustiştilor, în Sociologie românească, au la bază cercetări efectuate în mediul urban, dezbătând inclusiv probleme acute din viaţa Capitalei anilor 1938-1941, aşa cum fac studiile grupate în antologia recent publicată.

Nota comună a celor patru volume prezentate la evenimentul din 30 octombrie o dă faptul că ele restituie o altfel de imagine a interbelicului românesc.

Cosmina Timoce-Mocanu

Pe teme similare:

• Dezbatere FILIT: Despre cuvinte si putere (Iasi, UAP)
• Totul e nou pe “frontul” cultural interbelic