ECOURI CRITICE ALE OPEREI ETNOLOGULUI PETRE V. ŞTEFĂNUCĂ
Extras din Iordan DATCU, Etnologi basarabeni, nord-bucovineni şi transnistrieni, RCR Editorial, Bucureşti, 2014
În 1937, în al IV-lea volum al Anuarului Arhivei de Folclor, publi¬caţie academică de talie europeană, a apărut studiul etnologului ba¬sarabean Petre V. Ştefănucă, Cercetări folclorice în Valea Nistrului de Jos (p. 31-227), amplu studiu urmat de o bogată colecţie, conţinând balade şi cântece ciobăneşti (1-5), cântece (doine) (6-48), satire, glume (49-55), cântece de pahar (60-65), cântece de stea, colinde şi pluguşoare (66-92), literatura nunţii (93-106), bocete (107-109), ghicitori (110-140), jocuri de copii (141-152), poveşti (153-165), legende (166-180), snoave (181-187), tradiţii, viaţa din trecut, povestiri (188-225), superstiţii şi credinţe (226-280), descântece (281-307), medicină populară (308-346), glosar (p. 219-226) şi harta regiunii, din care se vede că au fost cercetate comunele: Chiţcani, Slobozia, Copanca, Leontina, Talmaz, Zărtaica, Cioburciu, Purcari, Olăneşti, Corcmazu, Tudora, Palanca. Studiul, care precede colecţia (p. 31-91), prezintă: ţinutul şi istoricul lui, populaţia, raporturile dintre români şi ruşi, starea economică şi ocupaţia locuitorilor, tipul şi portul, graiul, folclorul, obiceiurile.
Şi studiul şi textele sunt mărturie că autorul lor este un specialist de seamă.
Acest însemnat studiu de debut al lui P.V. Ştefănucă n-a trecut neobservat. Au fost consemnate, strict bibliografic, adică fără niciun citat, în ediţia operelor sale apărută la Chişinău, cele trei note bibliografice care au apărut despre Cercetări folclorice în Valea Nistrului de Jos. De aceea, mergem la revistele în care notele au apărut, pentru ca să le reproducem. Semnatarii notelor bibliografice au fost trei lingvişti cunoscuţi, George Giuglea, Sever Pop şi Dumitru Şandru.
Lingvistul George Giuglea s-a născut la 29 ianuarie 1884 în Satu Lung, comuna Chinteni, judeţul Cluj şi s-a stins din viaţă la 7 aprilie 1967 la Bucureşti. A fost lector de limba română la Sorbona (1914), s-a specializat la Torino şi în Spania. A fost profesor titular la Catedra de filologie romanică a Universităţii din Cluj (1919-1948) şi membru al Muzeului Limbii Române. A publicat, în 1913, împreună cu George Vâlsan, colec¬ţia de folclor De la românii din Serbia.
Sever Pop s-a născut la 27 iulie 1901 la Poiana Ilvei, comuna Măgura, judeţul Bistriţa-Năsăud şi a decedat la 17 februarie 1961 la Louvain. A fost membru al Şcolii Române în Franţa (1925-1927), profesor titular de limba română şi dialectologie la Universitatea din Cernăuţi (1940), apoi la Universitatea din Bucureşti (1940), director adjunct al Şcolii Române din Roma (1941-1947), profesor extraordinar şi profesor ordinar la Uni¬versitatea Catolică din Louvain (din 1953). Membru corespondent la Real Academia de Buenos Letras din Barcelona (1952) şi Academia delle Crusca (1952). A avut contribuţie esenţială la Atlasul lingvistic român, iniţiat şi condus de Sextil Puşcariu.
Dumitru Şandru s-a născut la 8 octombrie 1907 la Doştat, judeţul Alba şi s-a stins din viaţă la 29 noiembrie 1972 la Craiova. A absolvit Facultatea de Litere a Universităţii Bucureşti (1931), unde i-au fost profesori Ovid Densusianu, I.A. Candrea, N. Cartojan. Şi-a dat doctoratul cu teza Cercetări dialectale în Ţara Oltului (1947). A fost asistent la Catedra de limba română a Facultăţii de Litere şi Filologie a Universităţii Bucureşti (1933-1947). A colaborat la elaborarea Dicţionarului limbii române şi la tratatul de Istorie a limbii române. în 1969 a îngrijit ediţia D. Caracostea, Poezia tradiţională română (I-II). Între anii 1968 şi 1972 a fost profesor la Facul¬tatea de Filologie a Universităţii din Craiova. În anul 1989 fiica sa Tudora Şandru-Olteanu i-a editat volumul Folclor românesc, care conţine culegerile efectuate între anii 1930 şi 1968, în Transilvania şi Banat.
George Giuglea Mişcarea culturală. Cărţi şi reviste, în Gând românesc, an II, nr. 3, martie 1934.
„Materialul cules de P.V. Ştefănucă (Folclor din Judeţul Lăpuşna, p. 89 ş.u.) conţine câteva fapte rari care sunt «cântecele de pahar», explicabile în Basarabia, unde este atâta vin bun şi poporul iubitor de petreceri. Va trebui însă să se dea indicaţii şi glosar cât mai bogat la asemenea culegeri de către conducerea revistei, când culegătorii nu sunt destul de orientaţi în această privinţă.”Sever Pop, în Ţara Bârsei, an VI, nr. 4, iul-aug. 1934, p. 375.
„P.V. Ştefănucă, în Folclor din judeţul Lăpuşna (p. 89-180), ne dă o contribuţie importantă pentru folclorul Basarabiei, puţin explorat până acum. Autorul a făcut adunarea acestui material cu multă grijă, indi¬când totdeauna persoana care i-a servit de subiect.
Nu înţelegem de ce autorul întrebuinţează, între altele, în transcrierea textelor pe ş şi cu valoarea de ş (în cuvinte ca: şi, şapte) şi cu cea de ş ( Glosarul de la sfârşitul textelor este interesant şi pentru faptul că multe din cuvintele semnalate de autor se întâlnesc şi prin nordul Ardea¬lului şi Moldova (a cetera = a ura; a felezui = a mătura paiele de pe arie etc.), o dovadă mai mare despre unitatea graiului moldoveano-basarabean cu cel din nordul Ardealului.”
Dumitru Şandru, Ştefănucă P.V., „Folclor din judeţul Lăpuşna”, Bucureşti, 1933, extras din Anuarul Arhivei de folclor, II, p. 89-180, în Revista istorică română, MCMXXXIV, vol. IV, p. 426:
„Cercetarea d-lui Ştefănucă este o preţioasă contribuţie pentru cu¬noaşterea folclorului basarabean. După o introducere succintă, se de¬scriu cu amănunte culese din câteva sate basarabene (jud. Lăpuşna), obiceiurile la naştere, la nuntă, la moarte şi la înmormântare. Cele peste 200 de texte folclorice (balade, doine, colinde etc.) sunt preţioase şi pen¬tru lexicograf. O hartă şi un glosar încheie lucrarea.
În locul transcrierii semidiacritice, era bine să se fi adoptat, fie transcrierea literară, fie cea strict filologică. Fata din pădure şi Povestea grâului de Ionescu-Darzău, Poveşti din Basarabia de V. Moisescu şi Poveşti basarabene de S. Teodorescu-Kirileanu conţin basme sau poveşti literarizate, deci puteau lipsi din bibliografia culegerilor de folclor basarabean.”
Pe P.V. Ştefănucă l-a determinat să scrie studiul despre ţinutul amintit „completa lui necunoaştere şi izolare de trunchiul populaţiei româneşti de la nord”. Folclorul adunat de acolo – scrie Ştefănucă – „prezintă un document viu al sufletului românesc din acest colţ de ţară intrat în lupta de asimilare cu popoarele conlocuitoare.”
Notele bibliografice amintite, semnate de trei lingvişti, doi dintre ei, George Giuglea şi Dumitru Şandru şi folclorişti, deşi, cum se vede, lapi¬dare, au semnalat meritele studiului lui Ştefănucă. De reţinut că D. Şandru foloseşte de două ori epitetul preţioasă/preţioase („preţioasă contribuţie”, „texte folclorice (…) preţioase”. Sever Pop scrie şi el despre „contribuţie importantă”. Cumva este surprinzătoare semnalarea de către George Giuglea, dintr-un sumar atât de bogat al colecţiei de folclor a lui P.V. Ştefănucă, ca fapte rari, doar a cântecelor de pahar. De gustibus non disputandum. Notele bibliografice ale celor trei lingvişti au semnificaţia unei consacrări a lui Ştefănucă. La bunele opinii despre el ale şcolii soci¬ologice de la Bucureşti, s-au alăturat, iată, şi bunele opinii ale lingviştilor. Faptul este foarte semnificativ şi de aceea am ţinut să-l semnalăm.
Litere, Târgovişte, 2013, nr. 11-12.
Despre acelasi subiect:
Lasă un răspuns