Expoziţia de Artă Antică
de Mac Constantinescu
Cuvântul, Anul VIII, nr. 2581, 30 iunie 1932
Am arătat în notele despre Forul recent descoperit al lui Cesar, importanţa pe care regimul fascist o dă săpăturilor arheologice. Nici un sacrificiu de forţe şi de finanţe, nu este prea mare pentru scoaterea la lumină a vestigiilor vechilor civilizaţii şi punerea lor în valoare. Cu toată criza, s’au expropiat si s’au distrus cu ani în urmă, cartiere întregi din plin centrul Romei, s’au săpat şi s’au cărat sute de mii de metri cubi de pământ, pentru aflarea urmelor forurilor imperiale, ce se întindeau dela Colina Capitolină şi până la columna lui Traian. S’a săpat un întreg ţinut cu dune de nisip, la marginea mării, pentru desgroparea cimitirului roman dela Ostia, «Isola Sacra». Pompele au secat de apă pitorescul lac Nemi, pentru a da putinţa de cercedtare a celor mai vechi corăbii, romane, galerele împăratului Caligula. Febra arheologică s’a extins şi în afară de zona Campaniei romane, în toată Italia, în Sicilia, în colonii, ori unde se găsesc indicii de vechi aşezări omeneşti. Case, necropole, temple, împodobite de coloane, sculpturi şi fresce, apoi vase, monede, obiecte diverse, fragmente de mobilier, aduc contribuţia preţioaselor lămuriri istorice, ilustrând totdeodată superba măreţie a generaţiilor veacurilor trecute.
Expoziţia de artă antică ce s’a deschis pentru trei luni la Galeria naţională de artă din Valle Giulia arată rezultatul săpăturilor sistematice din ultimii zece ani, săpături ce au dat la iveală un material imens atât prin cantitate cât şi mai ales, prin importanţă. Campania ştiinţifică ce se continuă actualmente cu atâta febrilitate, muzeele şi colecţiile ce se înfăptuesc pentru o cât mai bună punere în valoare a preţiosului material, au cu atât mai multă importanţă cu cât – lucru de necrezut – nu sunt 50 de ani de când în tot ţinutul binecuvântat în opera de artă a Italiei, nu se află nici o colecţie organizată. Expoziţia din Valle Giulia înfăptuită din iniţiativa ministerului de educaţie naţională şi având ca preşedinte de onoare pe Benito Mussolini este prima de acest gen, care să prezinte într’un cadru atât de important o colecţie atât de amplă şi de variată.
Cercetările arheologice recente din Dud dela Taranto, Cagliari, Siracuza ne dau prilejul să admirăm statui de marmoră, portrete şi divinităţi, statuete în teracotă de factură greco-romană, tratate simplu s’au într-un stil rafinat în genul tanagralelor, apoi o inedită colecţie de vase arhaice şi corintiene, cu multă variaţie în formă şi inventivitate în motivele de pictură şi ornament.
Din Corăbiile lui Caligula ce au stat două mii de ani afundate în apele lacului Nemi, au fost aduse în expoziţie cele mai preţioase piese decorative de bronz găsite. Stâlpi de balustradă terminaţi cu capete de fauni şi de nimfe, capete de lupi, cu belciugul pentru legat otgonul, toate de o cizelură fină şi stare de conservare perfectă. Necropola de la Isora Sacra figurează cu câteva grupuri de marmoră şi sarcofagii c u reliefuri expresive.
Carul roman dela Ca Morte a reconstituit deasemeni o mare atracţie. Ansamblul obiectelor expuse, pe care lipsa de spaţiu nu ne permite nici măcar să le cităm mai cudeamănuntul cum s’ar fi cuvenit, este complectat cu o serie de tablouri, sculpturi, obiecte de artă minoră, tapiserii şi feronerie, din evul mediu şi renaştere, adunate din diferite colecţii italiene. Fără să fie piese capitale, toate aceste obiecte de artă fac o idee precisă a evoluţiei artei italiene, ele însoţesc în mod agreabil colecţia de antice şi fac între acestea şi colecţiile de artă modernă (sec. XIX şi XX) aflate în sălile Galeriei Naţionale de artă în imediata lor vecinătate.
Organizată în asemenea condiţii expoziţia de artă antică reprezintă un eveniment în manifestarea arheologică muzeografică italiană.
Cunoscutul istoric de artă, profesorul R. Paribeni o explică astfel în prezenţa catalogului:
Colecţia prezentă îşi propune să iniţieze opinia publică asupra activităţii institutelor de arheologie şi de artă. Este într’adevăr remarcabil dinamismul organizaţiilor muzeelor şi galeriile de artă în Italia. La 21 Septembrie 1870, Statul italian nu poseda în Roma nici un obiect de artă. De atunci şi până acum s’au înfăptuit printre cele mai importante instituţiuni din lume, Muzeul Preistoric Etnografic, Muzeul dela Villa Giulia pentru arta etruscă, Muzeul Naţional Roman dela Termele lui Diocleţian, Muzeul din Palazzo Venezia, cel din Castelul Sant Angelo, Galeria Corsini, Borghese, Spada, câteşiitrele ultima achiziţionată de stat şi important îmbogăţite.
După inventar colecţia Muzeului Preistoric Etnografic s’a urcat într’un timp relativ scurt dela 0 la 85.000 de obiecte, Muzeul din Villa Giulia la 50.000 iar Muzeul Naţional Roman la 116.000 de obiecte.
Ne-a părut oportun că poporul italian a putut să constate, fie chiar cu o foarte redusă exemplificare, fericita creştere a acestor superbe bogăţii ale sale şi să se poată simţi vesel şi mândru; şi că a voit să întărească cu ajutorul sau măcar cu încuviinţarea sa pe acei cari închină cu devotament forţele lor acestei opere. Că doar nu-i de crezut că toate aceste frumuseţi să fi fost atât de amabile încât să vie singure să se aşeze în muzeele şi galeriile statului. Pentru a scoate pe unele sau pe altele din sânul pământului sau din ascunzişurile ferecate, pentru a le recompune din fragmente într’o unitate perfectabilă pentru a împiedica irosirea lor, pentru a reduce în limite raţionale pretenţiile exorbitante ale proprietarilor de terenuri în cari se aflau îngropate obiectele de câte ori a trebuit să se piardă luni şi luni de osteneală, de căutări şi de tratative!
La astfel de lucruri nu s’au dat în lături şi nu se vor da niciodată acei cari au înalta onoare de a veghea asupra patrimoniului artistico-istoric al naţiunii şi a căror supremă aspiraţie este să poată repeta, odată cu servitorul cel bun din parabola talanţilor:
« DOMINE, quinque talenta tradisti mihi, ecce alia quinque superlucratus sum »..
Alte articole semnate de Mac Constantinescu:
Lasă un răspuns