„Folosim aceleași cãni, aceleași tacâmuri, respirãm același aer dintre aceiași patru pereți”
MONICA MALANCA
din Zoltán Rostás, Sorin Stoica, Jurnal de cămin, Ed. Curtea Veche, 2008
Luni, 10 octombrie 2005
Dimineața în cãmin este întotdeauna liniștitã. Pe hol — pustiu. Și asta pentru cã studenții, prin definiție, nu sunt matinali. În cãmin dimineațã e cam de la ora 12 încolo, asta în cazul în care nu muncești sau nu ai cursuri, seminarii sau laboratoare de la care nu poți sã lipsești.
Luni dimineața însã e întotdeauna mai specialã, pentru cã pe holuri încã plutește atmosfera de weekend: mizerie, sticle aruncate, mucuri de țigarã, coji de semințe… Asta gãsești luni la prima orã pe coridoarele cãminului Leu A, înainte sã își facã apariția femeile de serviciu.
Ies cu colega mea de camerã, Irina, la o țigarã și o canã de cafea înainte sã plecãm la cursuri. La noi în camerã nu se fumeazã. Stãm la etajul șapte, camera 722. Suntem trei în camerã: eu (Monica) — studentã la Jurnalism în anul II, sora mea, Cristina — studentã la ETTI în anul III și Irina — stu- dentã la Arhitecturã în anul II. Am stat împreunã și anul tre- cut, cã deja ne cunoaștem și ne înțelegem bine.
În mod normal, eu și Irina nu avem ce cãuta în acest cãmin, pentru cã nu suntem studente la ETTI. Nu ne-am cumpãrat însã locurile în cãmin, așa cum se practicã de obicei, ci stãm pe numele noastre. Avem locurile aranjate prin bãieții care sunt în Liga Studenților Electroniști. Eu am plãtit șapte milioane de lei vechi anul acesta șefului de cãmin de anul trecut, și în schimbul acestei sume el s-a ocupat de tot ce era necesar. Nu stau în Leu pentru cã nu am nicio altã alternativã, ci pentru cã pãrinții mei nu au vrut sã ne despartã, pe mine și pe sora mea. Altfel aș fi avut probabil un loc de la mine de la facultate. Colega noastrã de camerã și-a gãsit loc prin fratele ei, care anul trecut a terminat ETTI-ul și a fost la rândul lui în Ligã. Și el mai stã încã în Leu, deși și-a terminat studiile și acum muncește. Sora mea fiind studentã la ETTI și având bursã de merit e cea care nu are nicio problemã cu cazarea în Leu. Am amintit de bursã pentru cã reprezintã un avantaj extrem de important în „lupta“ anualã care se dã la cazãri. De multe ori studenți de la ETTI rãmân pe dinafarã, pentru cã multe locuri sunt ocupate/cumpãrate de studenți de la alte facultãți (situație în care mã aflu și eu), dar și de studenți de la ETTI care nu au medii mari sau au restanțe, și care, în mod normal, nu ar prinde loc în Leu. Am insistat asupra acestor amãnunte pentru a se putea înțelege mai bine ceea ce s-a întâmplat în aceastã zi de luni, ce nu pãrea sã aducã nimic nou.
În timp ce eram la cursuri am primit un mesaj de la sora mea ce m-a fãcut sã mã întorc în cea mai mare grabã în cãmin. Fratele Irinei ne-a anunțat cã eu și Irina am fost decazate de cãtre prodecanul de la ETTI. Acesta a fãcut verificãri și i-a decazat pe toți cei care nu erau de la ETTI și nu aveau dreptul sã stea în Leu. Dupã douã sãptãmâni de când s-a încheiat perioada cazãrilor prodecanul a început sã facã alte cazãri pe locurile pe care le-a eliberat astfel. Ne-am dus în sala în care se fãceau „strigãrile“ pentru a încerca sã rezolvãm problema. Nu am reușit sã vorbim cu prodecanul dar, din fericire, pe locurile noastre nu au fost cazate alte fete astãzi. Pericolul nu a trecut încã pentru cã s-a anunțat cã se mai fac cazãri și joi. Dar pânã atunci sperãm cã vom reuși sã rezolvãm problema într-un fel sau altul.
Marți, 11 octombrie
Ziua a început sub nefasta influențã a întâmplãrilor de ieri. Cel care m-a ajutat sã obțin locul în Leu a spus cã sin- gura soluție este sã cãutãm douã fete de la ETTI pe care sora mea sã le cazeze cu ea în camerã (fiind bursierã ea are drep- tul sã își aleagã fetele cu care vrea sã stea în camerã) și care, bineînțeles, sã nu aibã nevoie de locul din cãmin, iar eu și Irina sã stãm pe locurile lor. Așa cã mi-am petrecut ziua umblând prin facultate și cãutând fete care sã „îndepli- neascã“ aceste condiții. Fãrã succes, deoarece studenții au fost amenințați cu exmatricularea dacã sunt prinși cã și-au vândut locurile.
Spre searã, din fericire, am fost anunțate cã lucrurile s-au rezolvat și cã s-au gãsit douã fete de anul IV, care s-au cazat la 722. Așa cã am petrecut o searã liniștitã, stând la discuții cu colegii de palier. Pe cei mai mulți îi cunosc de anul trecut pentru cã au stat în aceleași camere și pentru cã mulți dintre ei sunt colegi de-ai surorii mele. Am aflat astfel motivul acestei verificãri care a dus la decazarea mea și a colegei de camerã: anul acesta s-au fãcut mult prea multe aranjamente și au rãmas foarte mulți studenți fãrã locuri în cãmin. Pe deasupra douã etaje din Leu sunt rezervate pentru doamna rector, mai exact pentru persoanele pe care aceasta este nevoitã sã le cazeze pe perioade mai scurte sau mai lungi. Cei care și-au cumpãrat locuri de la alți studenți, însã, nu au avut nicio pro- blemã. Noi nu ne-am gândit cã s-ar putea întâmpla așa ceva, din moment ce și anul trecut am stat în aceleași circumstanțe fãrã probleme.
Miercuri, 12 octombrie
În cãmin agitația începe întotdeauna seara și nimeni nu doarme mai devreme de ora 1 noaptea. Dacã în timpul zilei fiecare își vede de treburi, se duce la cursuri sau pierde tim- pul pe net, seara ne strângem mai mulți la un joc de cãrți, de rummy, la un film sau la o bârfã la o țigarã (am ajuns la con- cluzia cã acest viciu este cel mai bun liant social în cãmin). În seara asta am jucat whist. Fiind prea mulți (zece persoane) și neavând loc în camerã, am scos mese pe hol, am împrumutat scaune de la vecini și am pus de o adevãratã petrecere. Pe lângã noi s-au strâns și alții, prieteni sau cunoscuți, și am stat pânã târziu în noapte, am povestit și am râs.
Joi, 13 octombrie
Se pare cã ne-am bucurat prea devreme cã am reușit sã ne pãstrãm locurile din cãmin. Azi s-au fãcut din nou cazãri. Și pe la ora 4 dupã-amiaza ne-am trezit la ușã cu douã fete care ne-au arãtat actele de cazare semnate de prodecan pentru camera 722. Ne-au dat timp pânã la ora 8 sã ne facem bagajele și sã eliberãm camera ca sã își poatã aduce lucrurile. De data acesta situația ne-a depãșit și ne-am anunțat pãrinții, neștiind ce sã facem. Ne-am strâns lucrurile și am așteptat sã se întoarcã fetele cãrora le-au fost date locurile noastre. Prima a revenit Iuliana, studentã în anul IV la ETTI. Era foarte fericitã cã a primit loc în Leu. Nu se aștepta. A ajuns din întâmplare la cazãri. Ne-a povestit cã a fost plecatã pe perioada vacanței sã munceascã în Irlanda și cã s-a întors acum douã zile, sperând sã-și cumpere un loc în Leu. Nu a rãmas foarte mult cu noi, s-a dus sã doarmã la o prietenã, deoarece se simțea prost știind cã practic noi nu avem unde sã dormim. Cealaltã fatã a apãrut mai târziu. Adriana, studentã în anul II la ETTI, primise loc în Leu la primele cazãri, dar la un oficiu. Oficiul este format din douã camere și nu are baie. În aceste încãperi pe vremea când Leul era hotel cameristele și femeile care fãceau curat depozitau lucrurile necesare. Sunt douã oficii la fiecare etaj. Aici sunt cazați câte cinci studenți care sunt nevo- iți sã își construiascã baia sau sã meargã pentru un duș prin vecini, pe la prieteni. Adriana ne-a povestit cã și anul trecut a stat tot într-un oficiu și cã anul acesta nu a mai rezistat, s-a dus la prodecan și i-a cerut sã o mute în altã camerã. Și astfel a ajuns la 722. Nici Adriana nu a rãmas sã doarmã aici, urmând sã vinã în ziua urmãtoare sã își aducã lucrurile.
Astfel, eu și Irina ne-am trezit „pe drumuri“. Pentru mine situația este ceva mai simplã deoarece pot sã mai rãmân un timp, sã dorm cu sora mea în pat, pânã când gãsim o soluție. Irina și-a dus bagajele la fratele ei, dar a rãmas sã mai doarmã o noapte în fosta camerã. Ea a aflat de la fratele ei ce s-a întâmplat de fapt. Deși fuseserã trecute pe listã douã fete de la Electronicã în locul nostru, prodecanul le-a tãiat și pe aces- tea, deoarece nu le cazase el, și a dat astfel locurile noastre Iulianei și Adrianei.
Am stat pe hol pânã spre dimineațã încercând sã ne con- solãm. Și am aflat astfel cã nu suntem singurele în aceastã situație disperatã. La oficiul 7A stau șapte persoane. Lucian și Mihai (Meetzã), colegi de-ai surorii mele, au stat și anul tre- cut în același oficiu, pe care l-au refãcut. Și-au fãcut baie, au zugrãvit, au suprapus paturile etc. Deși au învestit în camerã și ar fi fost normal sã o pãstreze, au fost nevoiți sã plãteascã șefului de cãmin, pentru a fi siguri cã vor sta tot acolo. Anul acesta stau cu trei colegi noi. Pe lângã ei, acolo mai stã un pri- eten care nu și-a gãsit cãmin și de asemenea mai stã și pri- etena lui Meetzã, studentã în anul III la Spiru Haret. Ea are loc într-un cãmin din Berceni, dar preferã sã stea în Leu cu prietenul ei. La camera 727 stau alți prieteni, studenți la ETTI. Acolo sunt cinci în loc de trei, și se doarme pe jos, în saci de dormit. Unul din bãieții de la 727 îmi explicã: „Nu pot sã îi dau afarã. Unul dintre ei îmi este prieten din copilãrie și coleg de muncã. O sã mai stea aici pânã își gãsesc ceva. La nevoie, o sã stea aici tot anul.“
Vineri, 14 octombrie
Încep cãutãrile pentru un alt loc în Leu. Îmi fac planuri cu sora mea sã gãsim pe cineva dispus sã își vândã locul, chiar și în Regie, și apoi, eventual, sã facem schimb cu o altã fatã din camerã, pentru ca noi douã sã putem sta împreunã. Avem foarte multe lucruri la comun și ne vine foarte greu sã ne despãrțim. O prietenã de-a Irinei a primit loc în P26 și vrea sã îl vândã pentru cinci milioane. Iau legãtura cu ea și stabilim sã mergem împreunã sã vedem camera. Acolo, altã pro- blemã: în camerã respectivã sunt cazați alți studenți, care probabil cã și-au cumpãrat locurile și care nu vor sã elibereze camera. Cei de la administrația din P26 ne promit cã locurile vor fi eliberate pânã luni. Între timp, sora mea a încercat sã vorbeascã cu administra- tora din Leu, sã vadã dacã se mai poate face ceva. S-a dus la ea cu o sticlã de vin și cu un plic. Doamna nu a vrut sã pri- meascã nimic, pentru cã a fost vãzutã primind atenții de la studenți, însã a spus cã, în cazul în care noile colege de camerã sunt de acord, ea poate sã mai bage un pat în camerã și astfel eu pot sã rãmân acolo. Am vorbit cu Iuliana și Adriana și fetele au promis cã se mai gândesc și o sã îmi dea un rãspuns cât mai curând. Irina urmeazã sã se mute într-un apartament din Crângași cu fratele ei. Deocamdatã doarme la prietenii de la oficiu, fiind a opta persoanã din camera respectivã.
Spre searã ne strângem din nou pe hol la o micã bârfã. Un coleg de-al surorii mele de la 724 ne povestește ce a auzit: de anul viitor se pare cã Leul va deveni cãmin particular. Deoa- rece este prea greu de întreținut și din anumite interese, facultatea vrea sã îl vândã. În cazul în care aceste zvonuri se ade- veresc ne putem lua adio de la acest cãmin, pentru cã prețurile vor crește simțitor, iar dacã în cãmin nu se vor face renovãri, nu se va mai merita sã plãtești atât de mult pentru niște condiții mult sub așteptãri.
Sâmbãtã, 15 octombrie
Sora mea a plecat la munte, la Cheia. Ea s-a înscris într-o organizație — EESTEC — organizație a studenților de la Electronicã și de la Automaticã. A plecat la munte împreunã cu membrii acestei organizației fãrã sã plãteascã nimic. Adriana a plecat și ea la munte. Ea este înscrisã într-o organi- zație rivalã, în BEST și face parte din board (echipa de con- ducere). Este responsabilã de Resurse Umane (HR) și încearcã sã atragã membri noi. Am rãmas astfel numai cu Iuliana. Și dupã ce am petrecut mai mult timp împreunã mi-a spus cã s-ar simți vinovatã dacã mi-ar spune sã plec din camerã și cã este de acord sã rãmân sã stau cu sora mea. Ceea ce nu îi convine însã este ideea de a mai aduce un pat în camerã, care și așa este destul de aglomeratã. Mai mult, dacã nu am mai aduce un pat în camerã aș putea sã stau acolo fãrã sã plãtesc regia de cãmin (argument extrem de convingãtor).
Seara mi-am petrecut-o în fața calculatorului. În cãmin cea mai mare parte a timpului liber o petreci în fața calculatoru- lui, navigând pe internet, stând la chat cu prietenii, urmãrind filme sau jucând diverse jocuri în rețea. Am prieteni care joacã Counter Strike în fiecare noapte și pe care îi desparți cu greu de ecranul calculatorului. Mie personal mi se pare trist sã îți petreci o searã de sâmbãtã în camera de cãmin și nu ieșind în oraș. Dar în cãmin lucrurile stau altfel. Weekendul nu mai reprezintã perioada în care sã te relaxezi, sã te dis- trezi, sã ieși în oraș, ci e la fel ca celelalte zile ale sãptãmânii. Mulți preferã sã iasã în timpul sãptãmânii, când aglomerația nu este așa mare prin cluburi, și când, în anumite cazuri, nu trebuie sã plãtești intrare (pentru cã, în fond, totul se rezumã la bani).
Duminicã, 16 octombrie
Spre searã s-au întors fetele, am discutat și am stabilit cã voi rãmâne în camerã și voi dormi cu sora mea. Nu e o perspectivã îmbucurãtoare, dar cel puțin am un loc în care sã stau. Am mai stabilit cã în weekendul viitor vom face curãțenie generalã. Ar fi a doua oarã pentru mine și sora mea. Când primești camera de cãmin ãsta e primul lucru pe care îl faci: curãțenie. Mai ales când, așa cum s-a întâmplat peste varã, au stat în camera noastrã niște studenți arabi care au lãsat dezastru.
Am cunoscut-o apoi pe Elena, studentã în anul IV la ASE. Nici ea nu și-a gãsit loc în cãmin și stã la etajul opt la o fostã colegã de liceu. A muncit un timp la un Call Center pe peri- oada nopții. A renunțat la acest job pentru cã a reușit sã prindã un part time la Connex. Mi-a dat adresa firmei la care a lucrat și m-a sfãtuit sã îmi depun CV-ul acolo, în cazul în care sunt interesatã de o astfel de slujbã. De asemenea, l-am cunoscut și pe Parfum, șef de cãmin în Leu C, care o ajutã pe Iuliana sã învețe Flash și sã construiascã câteva site-uri cu ajutorul acestui program.
Irina s-a mutat astãzi din cãmin în apartamentul din Crângași care a aparținut unui unchi de-al ei. Fratele ei nu e renunțat la locul din Leu, ci stã în continuare în cãmin. El are o prietenã care stã de asemenea acolo. Fata a cumpãrat celelalte locuri din camerã pentru a putea sta singurã și plãtește regia de cãmin pentru trei persoane.
Luni, 17 octombrie
Am vorbit cu Oana, fata de la care voiam sã cumpãr locul în P26. Se pare cã cei de la administrație nu au rezolvat nimic și camera este în continuare ocupatã de alte persoane. O altã prietenã de-a Iulianei care a fost cazatã acolo, s-a dus sã se plângã la prodecan, care a cazat-o pânã la urmã în Leu, într-una din camerele rezervate pentru doamna rector, soluție temporarã pânã la gãsirea unui loc liber în alt cãmin. Dorind sã rãmânã în Leu, s-a dus la administratorã cu un plic cu bani si un cadou. Doamna a primit cadoul și banii, însã a cazat-o în Regie, în P3. Cãminul P3 este în renovare și va fi deschis în maxim douã sãptãmâni.
Marți, 19 octombrie
În cãmin, când ai nevoie de ceva, de la țigãri pânã la hâr- tie igienicã, primul lucru pe care îl faci nu este sã te duci sã cumperi, ci te duci sã ceri. Studenții se ajutã între ei ca într-o mare familie. Nimeni nu spune nu, pentru cã sunt conștienți cã la un moment dat și ei vor avea nevoie de ceva. Așadar, este imposibil sã ai parte de câteva ore liniștite, fãrã ca cineva sã îți batã la ușã și sã îți cearã ceva, sau pur și simplu sã vadã ce mai faci. Tot timpul vin prieteni în vizitã, uneori la ore târzii, uneori foarte devreme. Chiar dacã acest lucru repre- zintã unul din farmecele vieții de cãmin, e și un mare deza- vantaj. Mai ales acum, când suntem patru în camerã, devine din ce în ce mai greu sã ai parte de câteva momente de liniște sau mãcar de un somn bun (având în vedere cã eu dorm cu sora mea în pat).
O altã regulã generalã în cãmin este lipsa banilor. Cum primesc banii de acasã, studenții îi cheltuie pe ieșiri în oraș și pentru alte distracții, dupã care așteaptã liniștiți sã primeascã alții. Unii, însã, nu stau cu mâinile în sân și își gãsesc locuri de muncã pentru a-și rotunji veniturile. Cei care nu vor încã sã munceascã și sã piardã contactul cu facultatea, cautã acti- vitãți pe termen scurt care sã le aducã anumite câștiguri (v. hostess, sampling). Meetzã a început de astãzi sã lucreze la promoția Coca Cola Light. Merge prin baruri și cluburi și oferã sticle promoționale de Cola. Pentru asta câștigã 500 de mii pe zi. Din pãcate, promoția, care dureazã o lunã, îi va ocupa tot timpul și nu va reuși sã mai ajungã la facultate. Dar are nevoie de bani și este dispus sã se aleagã cu câteva arestanțe pentru asta. Și colegul lui de camerã își dorește sã munceascã. El nu este foarte încântat de alegerea pe care a fãcut-o acum trei ani când a dat la Electronicã. Nu este pen- tru el și de aceea nici nu se ține de facultate… îndeajuns cât sã treacã anul. George, de la camera 727, muncește de aproape un an la firma ServIT. Este administrator de rețea. Se descurcã cu greu și cu facultatea și cu programul full time de la muncã, mai ales anul acesta, când a început și o a doua facultate, Management la ASE. Colegul lui de camerã, Marius, muncește la Flamingo — reprezentant vânzãri. Salariile sunt mici și programul destul de încãrcat, așa cã vrea sã își dea demisia. Și sora mea a lucrat acolo pe timpul vacanței de varã, dar a renunțat la începutul anului universitar.
Adriana are altã pãrere cu privire la studenții care mun- cesc. Ea crede cã viața de student trebuie trãitã din plin și preferã sã se implice într-o organizație nonguvernamentalã de unde nu are niciun beneficiu material, dar are altfel de satisfacții. Eu îmi doresc sã îmi gãsesc un part time care sã îmi permitã sã mã ocup și de facultate, sã îmi aducã și niște bani în plus și mai ales sã îmi ofere experiențã.
Miercuri, 20 octombrie
Sunt zile în care nu se întâmplã nimic în cãmin, în care petreci seri liniștite uitându-te la filme cu colegii de camerã și împrietenindu-te mai bine cu ei. O astfel de zi a fost și ziua de azi. În astfel de zile prefer sã ies sã mã plimb. Atmosfera din camerã poate fi de multe ori apãsãtoare, prin dimensiunile mici și senzația de aglomerare. În camera mea sunt trei calcu- latoare, un frigider, trei dulapuri, trei scaune și trei paturi. Și cam atât, dar îndeajuns cât sã nu îți rãmânã loc nici mãcar unde sã poți mânca. E greu și când sunt trei în camerã, dar acum când suntem patru e și mai greu.
Când vine vorba de învãțat în camerã, lucrurile se com- plicã și mai mult. De scris, scriu pe pat, pentru cã pe mese nu este loc (sunt ocupate de calculatoare). Echivalentul cuvântu- lui învãțat pentru mine este noapte albã. Și asta pentru cã pânã nu adorm toți din camerã nu poți face absolut nimic. E gãlãgie, colegii se foiesc prin camerã, se ascultã muzicã, se vorbește… În timpul sesiunii lucrurile stau altfel. Nu pentru cã atmosfera s-ar schimba în camerã (dimpotrivã, în sesiune, parcã, e cel mai rãu), ci pentru cã sunt deschise sãli în facul- tate, unde studenții se pot duce sã învețe liniștiți. În mod nor- mal, ar trebui sã existe astfel de sãli și în cãmin, dar în Leu nu gãsești așa ceva.
Joi, 21 octombrie
Joi este seara de Coyote Ugly. Coyote este un club în care ies în fiecare joi cu sora mea și prietenii ei din EESTEC. Clubul este undeva pe Victoriei și joi seara cântã o formația Jukebox. M-am întors în cãmin pe la trei noaptea. La oficiu lumea nu dormea încã, așa cã am stat cu toții la un film. Am ieșit apoi sã fumãm o țigarã. Lucian ne-a spus cã este extrem de nemulțumit de aglomerația din camerã. Îl deranjeazã mai ales prezența prietenei lui Meetzã, care practic s-a mutat la ei. Își propune sã vorbeascã cu Meetzã și sã îi sugereze sã îi spunã sã plece.
Vineri, 22 octombrie
În cãmin nu e nevoie sã planifici o ieșire cu mult timp înainte. E nevoie doar sã spui: „aveți chef sã ieșim?“ și în maxim jumãtate de orã suntem deja la o bere sau la o pizza. În seara asta am fost în Regie, în 21 la o pizza. Prietena lui Meetzã a plecat mai devreme, deoarece a fãcut o crizã de cistitã. S-a îmbolnãvit în cãmin, datoritã condițiilor nu tocmai prielnice: geamuri sparte, uși care nu se închid bine, curent… Situația devine din ce în ce mai tensionatã la oficiu. Prietenul lui Lucian, Vadim, a venit și el sã stea acolo pentru o lunã. Meetzã îi argumenteazã acum lui Lucian cã nu mai are niciun motiv sã o dea afarã pe prietena lui, din moment ce acum va sta acolo și Vadim. Suntem toți extrem de stresați, așa cã planificãm o ieșire la munte sãptãmâna viitoare, duminicã. Vom pleca la Brașov, vom urca probabil în Poianã și ne vom întoarce în aceeași searã pentru cã nu avem unde sã stãm acolo.
Sâmbãtã, 23 octombrie
Astãzi am fost invitatã la ziua de naștere a lui Cristi, unul din bãieții care stau la oficiu. Acolo erau adunați mai mulți prieteni de-ai lui. Cristi a fãcut cinste cu suc, bere și snacks-uri. De obicei de zilele de naștere se dau chefuri în cãmin, dar la oficiu nu se mai poate. Anul trecut Meetzã a fãcut chef de Sf. Mihail și Gavril și s-a ales cu amendã din partea administrației și cu avertisment de la poliție. Așa cã am fost nevoiți sã sãrbãtorim în liniște. Înainte sã dai o petre- cere în Leu este nevoie sã ceri permisiunea de la adminis- trație și sã îți anunți vecinii cã nu vor putea dormi în noaptea respectivã, asta ca sã nu te trezești cu reclamații. Cu toate acestea se dau foarte multe petreceri în Leu, nu este weekend în care sã nu auzi muzica datã la maxim, sã nu vezi oameni beți și multe sticle goale, aruncate lângã ghenele de gunoi.
În seara aceasta am ieșit cu niște prieteni în Bavaria. Când m-am întors, pe la patru dimineața, am avut o surprizã extrem de neplãcutã. Sora mea dormea cu prietenul ei, Dan. Neavând unde sã dorm m-am dus la o prietenã, în Regie.
Duminicã, 24 octombrie
Astãzi a fost ziua de curãțenie generalã. Am dezinfectat tot, am spãlat mocheta, am fãcut modificãri prin camerã. A venit și tatãl Adrianei și ne-a ajutat sã mai punem niște raf- turi și sã mutãm paturile. Am muncit toatã ziua și când am terminat am coborât toate patru la un suc în Jeg. Sora mea m-a avertizat cã o sã fie nevoie sã mai dorm pe la alții, pen- tru cã Dan o sã mai vinã sã doarmã pe acolo. Sunt împreunã de o sãptãmânã. S-au cunoscut la EESTEC și se pare cã se înțeleg bine.
Cu dragostea în cãmin este o altã problemã. Majoritatea celor de aici au o prietenã/un prieten stabil pe care nu ezitã însã sã o/îl înșele cu prima ocazie care le iese în cale. M-am ars și eu odatã crezând cã unul dintre „amicii“ mei este într-adevãr interesat de mine, pentru ca apoi sã aflu cã el avea o prietenã de câțiva ani. Între cei din cãmin, deși necuplați, se nasc diverse relații de scurtã duratã, mici aventuri care mai condimenteazã viața de cãmin și mai oferã câte un subiect de bârfã. Meetzã este deja de opt luni cu Cristina și deși aceasta locuiește cu el tot mai evadeazã din când în când și o înșalã cu fosta lui prietenã. Se petrec lucruri care, pe mulți dintre cei care nu au stat niciodatã aici i-ar șoca, dar care pentru noi deja sunt chestii obișnuite: cuplurile întrețin relații sexuale în prezența colegilor de camerã, ascunși doar de un pled de privirile indiscrete.
Înjurãturile sunt de asemenea la ordinea zilei în cãmin… fie la adresa unui joc la calculator, unui examen picat sau a colegilor de camerã care te enerveazã. Limbajul meu a devenit mult mai vulgar de când mã aflu aici și uneori mã sperii și eu de cât de mult mi-a influențat caracterul un an în cãmin. Din acest punct de vedere pot afirma cã facultatea nu ne pregãtește ca viitori intelectuali, mulți dintre cei cu care vorbesc îmi spun cã au senzația cã au involuat de când se aflã în cãmin.
Luni, 25 octombrie
Sãptãmâna aceasta EESTEC organizeazã un Workshop internațional „Cut the wires. Ride the wave“ pe tema rețele- lor de calculatoare. Au venit și studenți din Europa de Est, membri ai EESTEC-ului, care au fost cazați în Leu. În fiecare dimineațã sãptãmâna aceasta o voi ajuta pe sora mea sã le pregãteascã și sã le ducã micul dejun și cafeaua.
În noaptea asta Irina, fosta colegã de camerã, a rãmas în Leu, la fratele ei, și și-a adus și aparatul foto digital. Așa cã, pe la 1 noaptea, eu, Irina, Lucian și Meetzã eram pe coridoa- rele Leului și fãceam fotografii. Meetzã era pe role, iar mie și Irinei ne-a venit ideea sã ne machiem ca niște vampiri și sã facem fotografii „de groazã“. Și așa am realizat un numãr de fotografii pe care le-am numit: „Horror pe role“. Calculatoa- rele din Leu sunt legate într-o rețea internã, în care fiecare share-eazã o mare parte din documentele, muzica sau filmele pe care le are pe calculator. De aceea trebuie sã ai foarte mare grijã sã nu sharezi anumite documente personale (cum ar fi aceste fotografii) deoarece existã riscul ca ele sã ajungã ime- diat la un numãr foarte mare de persoane din cãmin.
Marți, 26 octombrie
M-am trezit de dimineațã cu o durere îngrozitoare de cap, cu ochii umflați și nasul înfundat. Cum am cãpãtat aceastã rãcealã? Cu siguranțã de la una din colegele de camerã, având în vedere cã folosim aceleași cãni, aceleași tacâmuri, respirãm același aer dintre aceiași patru pereți… Cel mai bun remediu: ceai cald și poate câteva pastile de gripã, atât cât îmi permite bugetul în care nu era prevãzutã aceastã rãcealã.
Una din perioadele cele mai „pitorești“ ale vieții de cãmin este atunci când rãmâi fãrã bani. Fãrã țigãri, fãrã posibilitatea de a ieși la un suc, fãrã bani de mâncare… te gãsești în situa- ția jenantã de a mai „cerși“ câte o țigarã (asta e… dacã am vicii) cu promisiunea solemnã sã le returnezi când vor veni vremuri mai bune, sau de a te împrumuta de la prieteni. Eu nu am ajuns încã în situația sã mã împrumut… mâine voi primi pachet de la ai mei… și bani bineînțeles. Pânã atunci însã stau în pat și sper sã îmi treacã cât mai repede rãceala.
Miercuri, 27 octombrie
De dimineațã am fost la garã cu sora mea ca sã iau pachetul de la pãrinți. Când stai în cãmin nu prea îți vine sã îți dai banii pe mâncare, ci preferi sã cari pachetele grele trimise de acasã… pentru cã nimic nu se comparã cu mâncarea gãtitã de mama. Unii își mai gãtesc în camerã, însã noi preferãm sã nu facem asta, pentru cã toate lucrurile se umplu de miros de mâncare gãtitã. Când primești pachetul de acasã bunul-simț te îndeamnã sã îi servești și pe ceilalți din bunãtãțile tale. Astfel, se pune de un adevãrat picnic. Astãzi am vorbit cu pãrinții mei la telefon și ne-au sugerat sã mai trecem și noi pe acasã. Nici eu, nici sora mea, nu mergem foarte des acasã, așa cã pãrinții se vãd nevoiți sã cearã sã mai venim ca sã nu uite definitiv cum arãtãm. Cristina s-a hotãrât sã plece mâine acasã. Eu nu pot, pentru cã am cursuri importante la facultate și pentru cã am planuri în acest weekend.
Joi, 29 octombrie
Meetzã a trecut azi pe la mine și mi-a adus douã sticle de Cola de la promoția la care lucreazã. Îi merge bine, deși a cam rãmas în urmã cu facultatea. A promis cã face cinste când va primi banii. Lucian și-a gãsit și el un loc de muncã, e acum în perioada de probã la o agenție de publicitate și este extrem de încântat de activitatea de acolo. George mi-a povestit cã a fost promovat la serviciu. Dar odatã cu promovarea i s-a mãrit și programul și cu greu mai face fațã. Însã el considerã cã se meritã, deoarece și salariul i-a fost mãrit la 200 de euro pe lunã. Eu nu mi-am gãsit deocamdatã niciun job, dar am primit o invitație la un interviu pentru ziua de luni.
În seara aceasta a fost un meci de-al Stelei în grupele cupei UEFA. Nu pot spune cã sunt o microbistã înrãitã, dar țin cu echipa Steaua și îmi place sã îi urmãresc meciurile. Din pãcate, nu am televizor în camerã, așa cã am apelat la vecinii de vizavi, cu care am fãcut cunoștințã cu aceastã ocazie.
Vineri, 30 octombrie
Ieri a plecat sora mea și astãzi au plecat și Iuliana, și Adriana acasã, așa cã sunt hotãrâtã sã profit la maxim de aceste câteva zile în care am rãmas singurã în camerã. La una din camerele de pe palier este petrecere. Din pãcate nu cunosc pe nimeni de acolo, așa cã îmi petrec seara plãnuind ieșirea de duminicã la munte. Jucãm rummy la oficiu, în timp ce pe coridor rãsunã rit- muri de manele. La un moment dat se aude un zgomot de geam spart. Un bãiat a bãut puțin cam mult și a spart geamul de la ușa de la coridor. Un altul a vomat lângã ghena de gunoi. Cam așa se terminã toate petrecerile din cãmin.
Sâmbãtã, 31 octombrie
Mi-am petrecut ziua uitându-mã la filme. În cãmin ai parte întotdeauna de cele mai noi apariții cinematografice sau discografice. Seara au avut loc douã petreceri pe palierul nostru, una la 727 și alta la 723. Mai mult de 50 de persoane erau strânse pe coridorul Leului la etajul șapte. Am trecut pe coridor prin mulțime și am alunecat pe gresia pe care era vãr- sat vin. Am cãzut în genunchi și toți au început sã râdã de mine. A fost o situație jenantã. George a venit sã mã ajute sã mã ridic, deși cu greu se abținea sã nu râdã.
Am încercat sã dormim, pentru cã dimineața aveam tren spre Brașov la șase, dar nu am reușit din cauza gãlãgiei de pe coridor. Am ieșit la o țigarã și m-am întâlnit cu Ionuț de la 724. Îmi povestea cã nu mai rezistã, cã de trei nopți o ține tot în petreceri și cã își dorește o noapte în care sã poatã dormi liniștit. Pe la douã noaptea m-am hotãrât cã nu mai are niciun sens sã dorm, mi-am fãcut o cafea și am mai pierdut timpul pe net, așteptând sã se facã dimineațã și sã plecãm spre garã. Pe la patru petrecerile se sparg și cheflii pleacã. Am rãmas sur- prinsã sã îi vãd pe cei de la 723 fãcând curãțenie pe hol. Așa ceva nu cred cã o sã mai vãd prea curând în Leu. De obicei în weekend se face o mizerie îngrozitoare, deoarece femeile de serviciu nu muncesc, și nimeni nu se gândește sã curețe. Și în fiecare luni dimineațã femeile de serviciu îi apostrofeazã pe nefericiții pe care îi prind pe coridor. Întotdeauna când ies la țigarã dimineața, se gãsește una din aceste doamne care țipã la mine cã nu am scrumierã la ușã și cã arunc mucurile pe jos. Adevãrul e cã, la un moment dat am avut scrumierã la ușã, dar unul dintre colegii binevoitori de pe palier a dat cu piciorul în ea împrãștiind pe hol o mulțime de mucuri de țigarã. De atunci am renunțat la aceastã idee, pânã de curând, când am observat apariția suspectã la toate ușile, a unor scrumiere improvizate din peturi tãiate pe jumãtate. Am aflat apoi cã șefii de palier au pus aceste scrumiere pentru a le mulțumi pe femeile care fac curat dupã noi în fiecare dimineațã.
Luni, 1 noiembrie
Un nou început de sãptãmânã în cãmin. Aceleași fețe, doar cu cearcãne ceva mai proeminente, aceleași cursuri, ace- leași distracții și mai ales aceleași probleme. Nimic nu s-a schimbat. Viața continuã aici în propriul ei ritm. E un fel de lume închisã, în care intrușii sunt priviți mai mult sau mai puțin cu ostilitate, pentru cã nu pot înțelege viața dezorgani- zatã, dar care își are totuși logica ei. Se spune cã viața ade- vãratã de student e aceea din cãmin și înclin sã dau dreptate acestei afirmații.
A se vedea si:
Lasă un răspuns