A fost „Sociologie românească” o revistă publicată în devălmăşie?
Sanda Golopentia
Brown University, USA
Abstract: H.H. Stahl has repeatedly spoken about the informal, joint editing of the journal „Sociologie românească.” S. Golopenţia points to the facts that (a) from the beginning and until its last issue, the journal was published under the care of a number of editors, comprised of O. Neamţu and T. Herseni in 1936, A. Golopenţia in 1937-1942 (helped by F. Florescu, D. Dogaru, S. Popescu, and with a major interruption caused by the war), and G. Focşa in 1943; (b) A. Golopenţia’s editorial activity is richly documented: he drafted an ambitious Program, wrote numerous editorial letters and spoke of his editorial work in personal letters sent to many members of the Gusti School; (c) the examination of the journal reveals progressive contents and format innovations that could not have been obtained via improvisation; (d) even before more material is discovered with respect to the work of the 1936 and 1943 editors, we can still answer in the negative the question above.
„Sociologie românească” was professionally edited, by a number of sociologists, whose names and editorial responsibilities were explicitly mentioned and well known among the members of the Gusti School.
Keywords: Sociology, professional journal, informal editing, improvisation
1. In volumul Amintiri şi gânduri…, vorbind despre revista „Sociologie românească”, H.H. Stahl scria:
„De ceea ce însă un cititor actual al revistei nu-şi poate da seama, e atmosfera de entuziasm pe care apariţia revistei a creat-o în jurul celor tineri, nici de felul în care se lucra la redactarea fiecărui număr, când, în discuţii uneori aprinse, toţi participanţii se trudeau să contribuie cu ceva la buna faţă a revistei. Şi «participanţi» erau toţi cei care o doreau, revista fiind prin excelenţă colectivă, «devălmaşă» cum îi spuneam eu, mereu priveghind să nu devie sectară, neadmiţând decât păreri oficiale, standardizate, ci dimpotrivă să lase liberă expresie oricărei păreri, cu condiţia să fie informată şi de bună credinţă, aşa cum, de altfel, dorea şi profesorul Gusti, de la care cu toţii învăţasem această etică a muncii în echipă” (357).
Despre publicarea într-o „devălmăşie” la care era părtaş, a revistei, Stahl a vorbit în repetate rânduri, nu numai în cadrul volumului citat, ci şi în interviurile cu Zoltán Rostás care au apărut în Monografie şi utopie. Afirmaţia e cu atât mai surprinzătoare cu cât, pe de o parte, „Sociologie românească” nu a fost lipsită, de-a lungul anilor de apariţie, de redactori şi secretari de redacţie, iar pe de altă parte, H.H. Stahl nu s-a numărat printre aceştia. Astfel, în primul an de apariţie (1936), revista îi are ca redactori pe Octavian Neamţu şi Traian Herseni1. Începând cu nr. 1/1937, munca de Secretar de redacţie e asumată de Anton Golopenţia. Numele său va figura pe coperta 2 sau 3, în calitate de Secretar de redacţie, începând cu nr. 2-3/1937. În nr. 4-6/1938 apare pentru prima dată specificarea lui A. G. ca Redactor, Florea Florescu şi Dumitru Dogaru figurând ca Secretari de redacţie. Formaţia aceasta se menţine în nr. 7-9 şi 10-12. De la nr. 1-3 /1939 până la ultimul număr al revistei (1-6, an. V, 1943), alături de A. G. (Redactor) pe copertă figurează ca Secretar de redacţie Ştefan Popescu. Pentru ultimul număr al revistei (1-6/1943), sarcinile de redactor au fost asumate de Gheorghe Focşa2, la acea dată A. Golopenţia conducând ancheta Românii de la est de Bug.
Cu excepţia corespondenţei dintre O. Neamţu şi A. Golopenţia, în care cel dintâi solicită în mai multe rânduri colaborări, nu dispunem de informaţii privind munca de redactori a lui O. Neamţu, T. Herseni sau Gh. Focşa. Anul de pornire şi numărul „de lichidare” al revistei vor trebui să facă obiectul unor cercetări speciale. Munca la revistă a lui A. Golopenţia e, în schimb, bine documentată şi asupra ei ne vom concentra în cele ce urmează spre a face, fie şi parţial, dovada caracterului nefondat al afirmaţiei de la care am pornit. Comparaţia între anul I (1936) şi anii următori ai revistei3 ne permite să întrevedem măsura şi modul concret în care A. G. a intervenit în conţinutul şi formatul ei. La aceasta se adaugă bogata corespondenţă redacţională purtată de A. G., din care o parte apare în volumele I-III ale Rapsodiei epistolare (RE)4. În corespondenţa dintre 1937-1939 a lui A. G. cu Şt. Cristescu (cei doi se vor căsători în aprilie 1939) publicată în vol. II al RE răzbate în plus truda zilnică pe care o reprezintă pentru A. G. grija de a face să crească această revistă a tinerilor sociologi gustieni. Miza scrisorilor e strict personală, A. G. îşi spune pe viu tristeţile, bucuria, zilele cu muncile, fără distanţa în timp şi gândul la posteritate, care intervin, în mod firesc, după anii 1980, în prestaţiile scrise sau orale în vederea publicării ale lui H.H. Stahl.
2. Însărcinat de D. Gusti cu munca de redactor al revistei „Sociologie românească”, A. G., proaspăt întors de la studii după o absenţă de trei ani5, se confruntă de la început cu îndoieli şi suspiciuni ale colegilor T. Herseni şi H.H. Stahl, care ajung să fie împărtăşite de Profesor. Se problematizează în mod neaşteptat „credinţa” lui A. G. în sistemul gustian şi în monografii, se exprimă temeri cu privire la transformarea de către el a revistei în organ al unui „sistem” alternativ personal, pe scurt, întors cu un titlu şi mai ales cu idei şi cu o viziune pe care se aşteptase să le vadă salutate şi preluate cu bucurie, A. G. se descoperă transformat peste noapte în eretic şi pus alături de Petre Andrei, fost elev al lui D. Gusti rupt de şcoala acestuia şi funcţionând simbolic ca „adversar” recunoscut:
Herseni a pornit, cu toată oferta lui de armistiţiu, ofensiva. La întrunirea pe care a făcut-o Profesorul, ca să vorbim despre revistă, mi-a spus să-mi precizez poziţia, că se pare că nu mai cred în „sistem”, că sunt de partea lui Andrei. I-am răspuns demn şi câteodată dârz, menajându-l totuşi. Profesorul a vorbit mult, s-a pierdut în planuri gigantice de 15.000 monografii în patru ani, împiedicându-mă să argumentez, ca să zică la urmă că nu l-am convins. A rămas să cetească ce voi scrie în revistă, să n-o fac organul sistemului meu (20.1.1937, RE II, 433-434).
Cu revista merge încetinel. Aştept să plece mâine Profesorul, ca să mă apuc mai liniştit de lucru. Îmi voi primi şi masa şi rafturile zilele acestea şi atunci viaţa cu plan va putea începe. N-am mai scris programul revistei, prea-l vrea schimbat Profesorul întruna. Aşa că a rămas să fie scos. / Va avea trei studii consacrate sociologiei la început. Eu îl voi scrie pe întâiul: Problematica actuală a Sociologiei, Herseni pe al doilea: Sociologia în România, Stahl pe al treilea: Problema unei sociologii româneşti. Profesorul îl vrea consacrat Sociologiei. (14.1.1937, RE II, 431).
Supărări, îndeosebi cu revista, care a pornit la drum foarte încet din felurite motive tehnice (s-a mutat la Torouţiu). Am scris printre picături, între două alergături aş fi trebuit să zic, articolul promis. Când a fost gata, Profesorul şi apoi Ricu [Stahl] i-au găsit felurite erezii şi cusururi „monografice” (15.2.[1937], RE II, 438).
Putem întrevedea atmosfera în care s-a efectuat (şi chiar unii din termenii folosiţi în) „judecata colectivă” a programului şi articolului lui A. G. citind, în volumul Amintiri şi gânduri… al lui Stahl, pasaje care intră în ecou neaşteptat cu citatele de mai sus:
„Un text prezentat de unul sau altul era judecat în colectiv şi pe faţă, criticat şi respins dacă era cazul, în condiţii care nu permiteau naşterea de intrigi şi de tendinţe de acaparare, de către unii cu veleităţi prea «dominante»” (357-358).
Două pagini răzleţe de ciornă aflate în arhiva familiei Golopenţia (AFG) ne permit să aproximăm conţinutul programului propus de A. G. şi amintit în primul citat:
„Sociologie Românească” ar trebui să devină, din organ al Şcolii sociologice de la Bucureşti, consacrat exclusiv problemelor tratate de Şcoala de la Bucureşti şi numai sociologiei monografice, organ al Şcolii de la Bucureşti consacrat tuturor problemelor sociologice româneşti şi întregii mişcări sociologice româneşti. O transformare de acest fel ar putea da revistei rolul pe care l-a avut înainte de 30 de ani „Viaţa românească”, adică pe cel de revistă de orientare socială şi politică. Faptul de a urmări regulat şi ceea ce se petrece în afară de Bucureşti în mişcarea sociologică românească ar putea, mai mult decât ignorarea sau polemica exclusivă, să consacre situaţia de conducătoare a mişcării sociologice româneşti a Şcolii de la Bucureşti.
Pentru a efectua această transformare, raza de preocupări a revistei ar trebui mult sporită în partea de Studii. Ar trebui introduse, pe lângă prezentările de rezultate de cercetări dintr-un singur sat şi pe lângă discuţiile de domeniul sociologiei monografice, prezentările consacrate problemelor la ordinea zilei pe ţinuturi întregi şi pe toată ţara. Revista ar trebui să atace şi problemele sociale pe care le pune oraşul, să se folosească şi de mijloacele metodice pe care le oferă statistica. Ea ar ajuta la parcurgerea pasului de la monografia pe un sat spre acea informaţie asupra tuturor problemelor ce i se pun conducerii de stat. Studiile de acest fel ar putea fi furnizate cu deosebire de monografiştii care lucrează în Institutul Statistic al Statului. Mai departe, ar trebui introduse, pe lângă discuţiile de sociologie monografică, studii asupra celorlalte manifestări ale sociologiei româneşti şi asupra trecutului ştiinţelor sociale şi politice în România. Ar fi utile articole care să prezinte sociologia d-lor Andrei, Brăileanu, Drăghice[scu], care să situeze pe Conta, Xenopol, Haret în istoria ştiinţelor noastre sociale, să analizeze gândirea politică a unor Budai Deleanu, Dinicu Golescu, Eliade, Eftimie Murgu, Bălcescu, Kogălniceanu, Bariţ, Russo, Bărnuţiu, Eminescu, Gherea. Ştiinţele sociale par noi în România pentru că istoria lor la noi încă n-a fost urmărită aşa cum trebuia.
În economia noastră politică s-a început de câtva timp acţiunea de cucerire a tradiţiei proprii. Procedând în felul descris mai sus, Şcoala de la Bucureşti şi-ar asigura meritul corespunzător cu privire la tradiţia română a ştiinţelor sociale şi politice (istoria şt[iinţelor] soc[iale] şi pol[itice] la noi începe cel puţin la încep[utul] v[eacului] 18, cu „Descrierea Moldovei”, care ocupă un loc onorabil în istoria statisticii descriptive)6.
Redactarea programului schiţat de A. G., după toate probabilităţile pentru o şedinţă la care au participat D. Gusti, foştii redactori O. Neamţu şi T. Herseni, şi H.H. Stahl a fost stopată. Putem imagina mai multe raţiuni. În nr. 1 pe anul 1936 al proaspăt înfiinţatei reviste, apăruse, sub semnătura lui D. Gusti, un articol programatic, intitulat „Sociologie românească”. Profesorul scria:
„Românească prin material, prin metodă şi prin cercetători, înfăţişând nenumărate putinţe de creaţie ştiinţifică, cercetarea monografică asigură din plin dezvoltarea unei sociologii româneşti. […] E vorba mai ales de monografii săteşti, fără să nesocotim însă nici monografiile regionale, nici monografiile industriale sau orăşeneşti şi nici chiar cercetarea unei probleme restrânse la faţa locului” (SR I/1, 1936, 7).
Publicarea unui nou program (sub semnătura probabilă a Redacţiei), la un an după apariţie, îi va fi apărut Profesorului cel puţin ca nepotrivită.
Ceea ce pare a fi determinat violenţa împotrivirii a fost între altele, funcţia de largă reprezentare a tuturor sociologiilor practicate la acea vreme în România de Petre Andrei, Traian Brăileanu, Dumitru Drăghicescu etc. atribuită de A. G. revistei. Referirea la cel dintâi, era un subiect mai cu seamă sensibil pentru Profesor. În plus, pentru D. Gusti, situarea sociologiei monografice în istoria ştiinţelor sociale din România (cu priviri asupra lui Conta, Xenopol, Haret), sau raportarea ei la contextul larg al gândirii politice a româneşti, ceea ce A. G. numea „cucerirea tradiţiei”, risca să limiteze nu atât spaţiul acordat monografiilor în cuprinsul revistei, cât vizibilitatea sociologiei proprii.
De acest aspect s-au prevalat T. Herseni şi H.H. Stahl. În cazul celui dintâi, la diferenţele de concepţie se adăuga poziţia de fost redactor al revistei, nesimpatizând cu recomandarea unor schimbări prea afirmate. Pe cel de al doilea, anvergura şi îndrăzneala iniţiativelor lui A. G., plecat ca mezin al Şcolii şi revenit cu un doctorat în străinătate, par a-l fi îngrijorat, dacă nu iritat7.
3. Ideile programului respins, sunt amplificate vizionar în articolul Rostul actual al sociologiei (SR II/1, 12-19), cu care debutează prestaţia lui A. G. Titlul răspundea în ecou articolului Rostul monografiilor sociologice, publicat de T. Herseni în primul număr al revistei (SR I/1, 10-17). Numărul 1 pe 1937 al „Sociologiei româneşti”, în care apare Rostul actual al sociologiei, este şi primul număr în care A. G. figurează ca secretar de redacţie al revistei. El fusese salutat elogios de Dragoş Vrânceanu, care scria: „Primul număr din anul al II-lea al revistei «Sociologie românească» dovedeşte o reîmprospătare vădită de forţe, active şi proaspete de altminteri de la primul număr din anul trecut. Cel de faţă are conţinutul bogat al unui număr dublu, mai ales la rubrica cronicilor şi recenziilor, atât de importantă pentru activitatea unei reviste”8.
4. O examinare rapidă a apariţiilor revistei începând cu anul 1937 arată că multe din elementele cuprinse în programul nepublicat au devenit, treptat, realitate. Voi da câteva exemple. Abordarea oraşelor şi a problemelor sociale puse de acestea apare încă de la nr. 1 pe 1937 al revistei, unde Mihai Pop publică cronica Semnele formării unei noi burghezii bucureştene (27-28). Îi urmează studiile N. Georgescu-Roegen, Costul vieţii în oraşele româneşti (SR II/7-8, 275-277), V. Tufescu, Un oraş în declin: Botoşanii (SR III/10-12, 468-518), Vasile Ilea, Oraşul Sighet, (SR IV/1-3, 48-59), Veturia Manuila, Pauperismul şi criza familială într-un cartier mărginaş al Bucureştilor (Tei) (SR IV/4-6, 170-178), N. Iorga, Sat şi oraş (SR V, 1943/1-6, 13-22). La rubrica Cercetări apar articolele Şt. Popescu, Măturătorii Capitalei (SR IV/1-3, 85-89), Mircea Tiriung, Basarabeni muncitori la periferia Bucureştilor (SR IV/7-12, 496-7), iar la rubrica Mişcarea ideilor, Leon Oopa semnează Câteva ipoteze despre geneza oraşelor (SR V/1-6, 239-56). De remarcat e faptul că ultimul număr nu a fost supravegheat de A. G., aflat pe atunci în ancheta de la est de Bug, şi că e probabil ca opţiunea pentru cele două materiale privind oraşul pe care le conţine acesta să nu fi fost a lui. Preocuparea pentru cercetarea oraşului se încetăţenise însă în cadrul „Sociologiei româneşti”, prin articole masive (cum e cel datorat lui Tufescu), însumând peste o sută de pagini de revistă.
Cercetarea mai multor sate pe ţinuturi, plase sau la nivelul întregii ţări, care avea să ducă la publicarea celor 4 volume din 60 de sate, este şi ea constantă. Rubrica Studii găzduieşte în repetate rânduri contribuţii grupate sub titlul Satele româneşti. Aspecte, probleme, propuneri (SR II/2-3, 60-119), Sate româneşti (SR II/7-8, 277-316), Patru sate – Contribuţii la tipologia satului românesc, (SR IV/7-12, 502-506). La rubrica Cercetări apar grupaje de articole despre sate din Cadrilater (SR III/4-6, 170-208), Plasa Dâmbovnic – Monografie sociologică, (SR IV/7-12, 413-493) etc.
Metodologia statistică e abordată de I. Measnicov şi V.V. Protopopescu la rubrica Prezentări bibliografice, unde cei doi autori publică Izvoarele de informaţie statistică asupra realităţii româneşti (SR III/1-3, 52-55). La rubrica Cronici apare I. Measnicov, Portret statistic al tinuturilor (SR III/4-6, 230-38). Rubrica Discuţii găzduieşte contribuţia lui Roman Cressin, Recensământul agricol din 1940 (SR IV/1-3, 94-98).
Printre problemele de actualitate care se puneau conducerii de stat, semnalăm publicarea în revistă a studiului C. Enescu, Semnificaţia alegerilor din decemvrie 1937 în evoluţia politică a neamului românesc (SR II/11-12, 512-526), a unor studii, cercetări şi cronici consacrate problemei Cadrilaterului în SR III/4-6 (119-208), a grupajului Noua lege administrativă (idem, 230-248), a grupajului Problema moţilor (la rubrica Cercetări, SR III/ 7-9, 372-380), a unor cercetări privind debuşeele, industrializarea şi migraţia internă cum sunt studiile Paul Sterian, Problema debuşeelor interioare (SR III/10-12, 462-8), C. Grofşorean, Influenţa industrializării asupra ţăranului român (SR IV/1-3, 22-24), Petre Ştefănucă, Muncitorii agricoli basarabeni în Dobrogea (SR IV, 1942/4-6,178-186); I. Measnicov, Migraţiunile interioare în România (SR IV, 7-12, 394-411), la rubrica Cercetări, A. Golopenţia, Gradul de modernizare al regiunilor rurale ale României (SR IV/4-6, 209-217), iar la rubrica Documente, A.G. şi Ion Veverca, Probemele agriculturii româneşti. Îndreptarul lucrărilor Seminarului pentru doctorat al Prof. Virgil N. Madgearu (SR IV/7-12, 507-521).
Preocupărilor legate de tradiţia studiilor sociale şi politice îi sunt dedicate cronica lui D. Dogaru, Spiru Haret şi satele româneşti (SR II/2-3, 120-125); I.E. Naghiu, Viaţa şi opera lui Virgil Bărbat (1879-1931) (la rubrica Prezentări bibliografice, SR III/4-6, 258-263). Figuri de sociologi, printre care şi cea a lui P. Andrei, vor ajunge să fie evocate cu tristeţe în paginile revistei sub presiunea evenimentelor sumbre ale epocii (SR IV/7-12).
5. A. Golopenţia va dezvolta de altfel idei ale programului, adaptate la profilul profesional al câte unui singur destinatar, în scrisorile prin care solicită contribuţii, configurând atent nişa pe care acestea ar fi s-o ocupe în spaţiul revistei9, cum sunt, în volumul I al Rapsodiei epistolare: invitaţia trimisă lui Andrei G. Corteanu la 21.2.1938 (probleme politice şi economice, 362); invitaţia de colaborare la care se referă Vasile Băncilă în scrisoarea din 28.5.1938 (probleme etnice şi pedagogice, 52) şi V. Butură în scrisoarea din 5.7.1938 (etnbobotanică şi agricultură tradiţională, 131); şi, în volumul III al Rapsodiei epistolare: scrisorile lui A. G. către Ion Făcăoaru (antropologie, scrisoarea din 8.2.1938), Christina Galitzi (sociologie americană, scrisoarea din 21.2.1938), C. Grofşorean (studii privind oraşele româneşti Caransebeş, Lugoj, Timişoara şi centrele industriale de la Reşiţa sau Anina, întreprinse de el sau de colaboratorii Institutului Social Banat-Crişana, precum şi rapoarte asupra activitaţii Institutului; scrisorile din 11.2 şi 3.3.1938), sau răspunsul din 27.2.1937 al lui Fl. Florescu la o invitaţie de colaborare a lui A. G. (problema Dobrogei şi a românilor de peste hotare), al lui Andrei Incze din 7.5.1938, la invitaţia de colaborare pe teme de geografie-sociologie etc. Citez câteva pasaje din scrisorile redacţionale ale lui A. G.:
V-am trimis înainte de câteva zile colecţia anului II al S.R. Cu gând să vă prilejuiască observaţia că revista a trecut de întâiele dibuiri. Ştim bine toate neajunsurile pe care le mai are: că materialul e încă în prea mare măsură brut, că nu am izbutit încă să avem o cronică şi o rubrică de recenzii care să cuprindă toate faptele şi ideile din domeniul social. Am fost nevoiţi să le acceptăm, de vreme ce o revistă, ce să informeze asupra structurii şi prefacerilor societăţii, e ceva nou şi neobişnuit la noi: trebuiau obişnuiţi cetitorii şi strânşi colaboratorii. Vin la Dvs. în cadrul unei acţiuni de înlăturare a acestor neajunsuri. Daţi-ne, din când în când, un studiu sau o cronică. Tema multora din articolele Dv. din „Universul” s-ar cere dezvoltată. Vă vom pune la dispoziţie, de fiecare dată, un număr cuviincios de extrase. / Culegem numărul ianuarie-februarie (revista şchiopătează încă în urma calendarului): ultimele contribuţii le vom dala tipar în ziua de 28 februarie. Numărul viitor va ieşi spre sfârşitul lui aprilie. La sfârşitul lui mai, vom pune sub tipar un număr consacrat oraşelor noastre, burgheziei şi muncitorimii (A. G.– A.G. Corteanu, 21.2.1938, RE I, 362).
Profesorul Gusti m-a însărcinat să vă formulez invitaţia de a colabora la S.R. V-a fost trimisă înainte de câteva zile colecţia revistei pe anul II. Vom fi foarte bucuroşi să primim de la Dv. orice socotiţi potrivit. Deosebit de preţioase ne-ar fi contribuţii, ce să informeze asupra sociologiei americane: teorie, cercetări, învăţământ, modul cum foloseşte administraţiei de stat şi comunale. Căci constatarea că americanii sunt cei de la care se poate învăţa azi în ştiinţele sociale e admisă cu încetul şi la noi10. / Culegem tocmai numărul ianuarie-februarie; vom da la tipar ultimele contribuţii în ziua de 28 februarie. Numărul viitor va ieşi spre sfârşitul lui aprilie. La sfârşitul lui mai vom pune sub tipar un număr consacrat problemelor oraşului, ale burgheziei şi ale muncitorimii (A. G. – Christina Galitzi, 21.2.1938, RE III).
În privinţa ajutorului bănăţean la scoaterea unui număr consacrat oraşelor româneşti al S.R. mă voi conforma indicaţiei Dv.: voi scrie adică individual celor pomeniţi. Cum lui Negru i-am scris şi cerut acest ajutor, îmi rămâne să vă adresez Dv. şi d-lui Stoicănescu aceeaş[i] rugăminte. Cred că prietenul Negru şi d-l Stoicănescu simt nevoia de a formula concluzia numeroaselor lor cercetări de detaliu asupra structurii Timişo[a]r[e]i într-un tablou de ansamblu. Pe Dv. cred că v-ar tenta să prezentaţi procesul postbelic de deplasare a centrului românesc al Banatului de la Caransebeş şi Lugoj la Timişoara şi criza vieţii româneşti din Banat, pe care a determinat-o plecarea din capitalele de plasă a intelectualilor români şi mutarea lor la Timişoara. / În privinţa unei cercetări într-un centru industrial bănăţean (Reşiţa), obiecţia Dv., că ea nu poate fi întreprinsă fără oarecari resurse destinate ei, e foarte întemeiată. Aş fi bucuros dacă Negru sau cel care o va duce la capăt mi-ar face un deviz de cheltuieli. Cred că-mi va izbuti să obţin în acest scop până la 10.000 lei. Ce s-ar putea face cu această sumă? (A. G. – C. Grofşorean, 3.3.1938, RE III).
Viziunea critică alternează cu bucuria reuşitelor de etapă. Din când în când, în scrisori apar accente confesive care dau glas apropierii de vederi şi tensiunilor în care se desfăşoară operaţia laborioasă de căutare a căilor sociologiei:
Nu ştiu dacă v-aţi dat seamă, din cronica mea despre activitatea Institutelor sociale regionale, cât apreciez munca şi atitudinea Dv. „Metoda specială”, pe care Dv. o înfăţişaţi ca o formă mai modestă a cercetării sociologice, este, sunt convins, chiar metoda pe care le-o impun împrejurările actuale ştiinţelor sociale. Convingerea aceasta este rezultatul cel mai de seamă al studiilor mele (vă trimit azi un exemplar din teza mea de doctorat, consacrată în întregime susţinerii acestei afirmaţii). Cercetarea de dragul teoriei este necesară, dar numai o operaţie accesorie, de vreme ce teoria nu e decât un mijloc pentru a ajuta lămurirea mai pătrunzătoare a realităţii în vederea unei mai bune organizări a ei. / M-au împiedecat greutăţile readaptării la împrejurările din ţară să spun mai degrabă lucrurile acestea. De acum încolo vreau, însă, să lupt pentru ele. / Sunt hotărât să consemnez de acum încolo, în fiecare număr al S.R., activitatea Institutelor regionale. Trimiteţi-mi, vă rog, regulat ştirile pe care le socotiţi utile. / Şi, la fel, cred, că ar fi bine să publicaţi în S.R unele din studiile întreprinse de Dv. şi de colaboratorii Dv. / Numărul întâi al anului III va apare la începutul lui martie. Trimiteţi-mi neapărat ştiri despre activitatea din ultimele luni a Institutului şi, dacă se poate, şi un studiu (A. G. – C. Grofşorean, 11.2.1938, RE III).
În corespondenţa cu Ştefania Cristescu, bilanţuri reţinute dau glas mulţumirii interioare de a fi realizat un număr bun, în progres vădit faţă de numerele anterioare: astfel, scrie A. G. în scrisoarea din 10.4.1937,
„[numărul] de febuarie-martie, care m-a costat multă bătaie de cap, dar e fără doar şi poate cel mai îngrijit număr de până acum al revistei, e bun de tipărit. Va ieşi pe piaţă la sfârşitul săptămânii viitoare” (RE II, 443). La 17.9.1937, el notează: „Scap mâine de revistă. Numărul e foarte bun, cred. Mâine va porni şi scrisoarea începută. Azi abia mai răsuflu” (RE II, 459), adăugând în scrisoarea din 24.9.1937: „Vei primi mâine-poimâine numărul nou al „Sociologiei”. Cred că îţi va place. E mai bun, după socoteala mea, decât toate cele de până acum” (RE II, 460).
Lucrul la „Sociologie românească” a reprezentat – o înţelegem din scrisorile către Şt. Cristescu – un izvor de linişte şi o bucurie pe care A. G. a luptat să o menţină conformă cu ce propusese în programul respins.
6. Concepţia preconizată de A. G. se traduce firesc şi în modernizarea formatului revistei. Prezentate rapid, modificările esenţiale pe care le-a adus A. G. „Sociologiei româneşti” sunt următoarele:
(1) În anul I (1936), coperta revistei constă în desene (gravuri) executate de Lena Constante sau Victor Ion Popa. Rolul lor este pur decorativ. De la primul număr pe 1937, acestea vor fi abandonate. În locul lor, coperta-document va găzdui clişee preluate din Colecţia documentară (numită şi Arhiva de fotografii sau Colecţia de fotografii) a Institutului Social Român (nr. 1, 2-3/1937); Colecţia de fotografii (numită şi Arhiva de fotografii sau Arhiva fotografică) a Fundaţiei Regale Culturale „Principele Carol” (nr. 4, 5-6, 7-8, 9-10, 11-12/1937; nr. 4-6, 7-9/1938); Arhiva fotografică a Serviciului Social (nr. 10-12/ 1938); Colecţia Petre Lenghel-Izanu (nr. 1-3/1939); sau, pur şi simplu, clişee ale talentatului fotograf Aurel Bauh (nr. 4-6/1939 şi 7-12/1942 ale anului IV). Legenda indicând cu precizie subiectul clişeului şi locul în care fusese realizat apare de la prima la ultima copertă astfel ilustrate. Specificarea autorului clişeului se face cu regularitate începând cu nr. 5-6/1937. Lui Stelian Dode (întotdeauna afiliat Arhivei fotografice a Fundaţiei Regale „Principele Carol”) i se datoresc clişeele de pe copertele nr. 5-6, 7-8, 11-12/1937, şi 4-6 şi 7-9/1938; un clişeu Eftene (de asemenea afiliat Fundaţiei) ilustrează coperta numărului 9-10/1937. Primul clişeu Bauh (nr. 10-12/1938 e indicat ca aparţinând Arhivei fotografice a Serviciului Social, următoarele (nr. 4-6/1939 şi 7-12/1942, care aparţin aceluiaşi an IV) nu par a fi fost introduse în vreo Arhivă. Prin opţiunea pentru coperta document (al cărei autor, a cărei provenienţă şi al cărei „titlu” sunt indicate cu precizia cu care se procedează în cazul articolelor şi studiilor), A. G. imprimă revistei un caracter unitar, centrat pe prezentarea documentată a realităţii sociale româneşti.
(2) În numerele apărute în anul I (1936) figurează iniţial o singură rubrică: Cronici, Documente şi Recenzii, în cadrul căreia apare cu regularitate un material (o sub-rubrică) semnat de Redacţie şi intitulat Însemnări. De la numărul 2 pe 1936, rubrica fourre-tout se va intitula de altfel Cronici, Documente, Recenzii şi Însemnări. Studiile şi articolele nu sunt indicate printr-o rubrică explicită ci implicit, prin poziţie (ele apar în fruntea numărului, imediat după titlul Cuprinsul şi înainte de rubrica menţionată) şi printr-un corp de literă mărit.
De la nr. 2-3/1937, A,G. adaugă, ca primă rubrică permanentă a revistei, rubrica Studii. Alte rubrici noi sunt introduse treptat: (a) rubrica Discuţii (prilejuită de polemica iniţiată de D.C. Amzăr), care e introdusă începând cu nr. 5-6 /1937 şi reapare în nr. 7-8 şi 9-10/1937 precum şi 1-3 sau 4-6/1939; (b) rubrica Prezentări bibliografice, care reapare în nr. 4-6 al aceluiaşi an, şi sub-rubrica Comentarii sociologice la prefacerile realităţii româneşti (care apare în cadrul rubricii Cronici) iniţiate în nr. 1-3/1938 (unde vor fi şi comentate de A. G., vezi Marginalii IV); (c) rubrica Cercetări (iniţiată în nr. 4-6/1938 şi reapărând regulat în nr. 7-9, 10-12/1938; 1-3, 4-6/1939; 7-12/1942; 1-6/1943, până la întreruperea publicării revistei; (d) începând cu nr. 4/1937, A. G. adaugă rubrica Din cuprinsul numărului viitor (precedată, în nr. 1/1937 de anunţarea temei numărului viitor; (e) în ultimul număr, de care A. G. nu s-a mai ocupat direct, aflându-se în campania de identificare a românilor de dincolo de Bug, apare rubrica Mişcarea ideilor.
(3) A. G. a practicat curent scindarea unor rubrici în sub-rubrici noi, pentru a sublinia recurenţele şi a sugera regrupări de forţe în vederea abordării unor teme la ordinea zilei. Astfel, el scindează rubrica Recenzii în sub-rubrici care vor apărea regulat, până la penultimul număr al revistei, cum ar fi: Sociologie teoretică; Celelalte ştiinţe sociale. Filozofie; Realitatea românească; sau Probleme româneşti privite de străini. În nr. 2-3/1937, consacrat Situaţiei actuale a satului românesc, rubrica Recenzii va găzdui sub-rubrica Statele neamurilor vecine; în nr. 5-6 vor apărea pentru prima dată sub-rubricile Românii de peste graniţă (numiţi, în nr. 1-3/1938, Românii de peste hotare); Cărţi despre comasare; şi Suprapopularea agricolă în Europa de răsărit; în nr. 7-8/1937 e iniţiată sub-rubrica Teoria ştiinţelor sociale; în nr. 11-12, recenziile impun introducerea sub-rubricii Metodologia ştiinţelor sociale. În nr. 4-6/ 1938 apare pentru prima dată, la Recenzii, sub-rubrica Mediul politic al României, iar în nr. 10-12, sub-rubrica Popoarele vecine. În nr. 7-12/1942, care este un număr bilanţ în care se trec în revistă publicaţiile plănuite la origine pentru Congresul Internaţional de Sociologie din 1939 şi, între timp, apărute, rubrica Recenzii se scindează în sub-rubricile Sociologia monografică; Cercetări şi discuţii monografice; Sociologie agrară; Sociologie urbană; şi Antropologie.
A. G. cultivă sub-rubrica şi în cadrul rubricii Însemnări. De la început, Însemnările (iniţial semnate „Redacţia”, ulterior nesemnate) fuseseră un mijloc de a rotunji şi completa cuprinsul revistei. A. G. va distinge între însemnările complementare mai ample (care vor rămâne, nenumite, în fruntea rubricii); cele rapide (pe care le va transforma în sub-rubrica Fapte, veşti, publicaţii); şi cele în care se efectuează o primă lectură şi dezbatere a cuprinsului revistei, deschizându-se perspective noi de continuare a cercetărilor comentate, pe care le va intitula Marginalii la cuprinsul numărului de faţă. În nr. 7-8, Însemnări-le sunt de acum scindate în: Însemnări propriu-zise; Marginalii la cuprinsul numărului de faţă; Fapte, veşti, publicaţii; şi Din cuprinsul numărului viitor.
În privinţa numelui ales, rubrica Marginalii poate fi apropiată (şi va fi fost influenţată) de rubrica Marginale a „Revistei Institutului Banat-Crişana”. Funcţia reflexivă, de oglindă a receptării materialelor, pe care i-o atribuie A. G. e însă diferită. Altă rubrică pasager scindată va fi rubrica Cronici (numită, ca în „Arhiva”, Cronica în nr. 9-10 şi 11-12/1937). În nr. 4-6/1938, apar în cadrul ei sub-rubricile Noua lege administrativă; şi Problema moţilor. De la numărul următor, sub-rubrica Problema moţilor va trece însă în cadrul rubricii noi a Cercetărilor.
(4) A. G. a practicat numărul tematic în care, adeseori, Studiile, Cronicile, Recenziile, Documentele şi Însemnările erau centrate convergent pe tema aleasă. Astfel, nr. 2-3 pe anul 1937 este consacrat problemei sectorului rural din România; în Marginaliile lui A. G. la nr. 7-8 era anunţată „pregătirea unui număr consacrat în întregime problemelor urbane ale României”.
(5) Prin Marginalii şi Însemnări, A. G. imprimă revistei o dublă mişcare reflexivă: de primă dezbatere a materialelor oferite cititorilor în fiecare număr al revistei (Marginalii-le) şi de aducere în contact a preocupărilor Şcolii cu cele ale altor specialişti din ţară şi din străinătate, ale unor intelectuali practicând discipline înrudite, ale unor administratori sau lideri locali cu idei novatoare etc. (Însemnările). Această reflexivitate va fi o trăsătură caracteristică a revistelor de care se ocupă A.G.
Astfel, între nr. 3 şi nr. 19 al „Comunicărilor statistice”, A. G. va publica, fără a le semna, Note la cuprinsul numărului de faţă ale Comunicărilor (pe care le-am reprodus în secţiunea Statistică a volumului II al Opere-lor complete ale lui A. G.). În acelaşi timp, Marginaliile sunt adeseori pentru A. G. un prilej de prezentare a punctului său de vedere. Şt. Golopenţia scria: „Cine vrea să cunoască ideile lui A. G. despre o sociologie militantă şi politică trebuie să studieze cu atenţie revista «Sociologie românească» în totalitatea ei. Sunt interesante în acest sens Însemnări-le şi Marginalii-le scrise de A. G., uneori nesemnate, recognoscibile însă imediat după conţinut şi stil”11.
(6) Numerele pe 1936 ale revistei erau paginate separat. Începând cu anul 1937, ele vor fi paginate în continuare, conform cu practica revistelor de specialitate (între care, „Arhiva”).
(7) În numerele pe 1936 şi în primul număr pe 1937, sumarul nu indica paginile la care apăreau diferitele contribuţii cuprinse în revistă. De la nr. 2-3/1937 şi până la sfârşit, acestea vor fi incorporate cu regularitate în sumar.
(8) Numerele pe 1936 şi primul număr pe 1937 fuseseră tipărite la Tipografia Bucovina. Începând cu nr. 2-3/1937, revista trece la Monitorul Oficial şi Imprimeriile Statului (Imprimeria Centrală, Bucureşti), unde va fi tipărită, în condiţii grafice superioare, până la ultimul număr exclusiv (nr. 1-6/1943 este tipărit în ianuarie 1944 la Atelierele Ramuri, Craiova).
(9) O serie de atribuţii şi răspunderi se precizează treptat, într-o operaţie firească de creştere în profesionalitate şi complexitate a revistei şi a redacţiei ei. Faţă de numerele pe 1936, în care Redacţia şi Administraţia figurau contopite – „Redacţia şi Administraţia: Institutul Social Român, Piaţa Romană 6, etaj III (Palatul Academiei de Înalte Studii Comerciale şi Industriale), Bucureşti” –, începând cu nr. 2-3/1937, Secretarul de Redacţie („A. Golopenţia: Bucureşti III, Str. Latină Nr. 8, Fundaţia Regală Culturală «Principele Carol»”) se separă de Administraţie (care devine: „«Oficiul de Librărie», Bucureşti I, strada Carol Nr. 26” şi, începând din 1938, „Centrala Editurilor Uniunii Fundaţiilor Culturale Regale, Bucureşti I, Lipscani, 18-20”). Antrenarea ca Secretari de redacţie a lui D. Dogaru şi Fl. Florescu, începând cu nr. 4-6/1938, când A. G. devine Redactor al revistei, va întări, între altele, rubrica Însemnări, unde cel dintâi va asigura sistematic, până la nr. 4-6/1939 inclusiv, sub-rubrica Revista revistelor.
7. Pe parcursul celor trei ani în care A. G. s-a ocupat de revistă, atitudinea de rezervă iniţială a dăinuit, dar nu au lipsit nici unele perioade de recunoaştere. Astfel, la un an de la întoarcere, la 14.1.1938, A. G. îi scria Ştefaniei Cristescu: „La câteva ceasuri după plecarea ta, am fost la Profesor. În casa lui nouă. Am petrecut cu el un ceas agreabil. Nu-l mai iau prea în serios: aşa, mulţimea planurilor lui nu mă mai tulbură. E plin de laude pentru „Sociologia românească” (RE II, 474). În 1939, când A. G. s-a aflat în concentrare, abandonarea formatului imprimat de el revistei a fost la ordinea zilei. În scrisoarea din 22.9.1939 către A. G., Şt. Cristescu redă un dialog cu H.H. Stahl desfăşurat la Fundaţie, în prezenţa lui Ştefan Popescu, Mihai Pop şi D.C. Georgescu. Reproducem în cele ce urmează o parte din cele spuse de Stahl:
Şi a început să spună (adăugând: deşi d-na Golopenţia e de faţă): „Profesorul e un om bătrân şi-i place să aibă oameni care să lucreze pe sistemul lui. Deşi alte atitudini denotă tocmai vitalitatea Şcolii, Profesorul totuşi nu e în stare să priceapă. E un om bătrân şi aşteaptă succes şi încoronări. Golopenţia, dacă mai stă pe unde e, „Sociologia românească” va lua cu totul altă formă : pe cadre şi manifestări. / Golopenţia a dat „Sociologiei româneşti” o formă pe care eu o socotesc admirabilă, dar pe care nu şi-a impus-o decât prin certe continui cu Profesorul, sau punându-i revista în faţă ca pe un lucru gata înfăptuit, în faţa căruia te pleci. / Eu am avut curajul să i-o arăt, acum când G[olopenţia] e lipsă. Şi Profesorul o vrea altfel. / Vezi, Golopenţia luptă pentru ceva, el vrea ceva şi-şi impune ideea [prin] luptă. Eu nu lupt. Eu sunt mulţumit dacă mă lasă alţii în pace şi nu se amestecă în lucrul meu”. (Adaugă repede : „adică în lucrările mele personale” (RE II, 519).
Dincolo de opoziţia între două feluri de a trăi relaţia de membru al şcolii gustiene, despre care am vorbit în Introducerea la RE III, pasajul e important întrucât arată, pe de o parte, că Stahl e conştient de meritele şi riscurile muncii de redactor a lui A. G., luminând felul în care, tacit, prin strategia asamblării de articole bune (pe care o putem numi, la rigoare, strategia lucrului înfăptuit) sau prin luptă deschisă în cotidian, A. G. a ajuns să impună o serie de idei în care credea, iar pe de altă parte, că, în lipsa lui, revista îi e „arătată” cu curaj, nu e greu de stabilit cu ce intenţii, Profesorului care „nu e în stare să priceapă”.
La desfiinţarea Serviciului Social, în septembrie 1939, e decisă, în absenţa lui A. G. care continua să fie concentrat, nu numai suspendarea momentană impusă de situaţie a „Sociologiei româneşti”, ci şi „reapariţia ei sub altă formă” în urma unor întruniri la care participaseră, ca factori de decizie, D. Gusti şi H.H. Stahl. Cităm, dintr-o altă scrisoare a Ştefaniei Cristescu:
Când m-am întors la Fundaţie, n-am mai găsit decât pe Measnicof în camera unde se afla biroul tău. […] Peste câtva timp a trecut prin biroul meu Ştefan Popescu. M-a întrebat când vii. Mi-a spus că nu ţi-a scris, socotind că te întorci, cu atât mai mult cu cât, a adăugat, nu avea să-ţi comunice decât lucruri triste. Mi-a spus foarte superficial şi grăbit, temându-se parcă să nu-l prindă Stahl la mine, că întrunirile cu Profesorul, Stahl şi Fl. Florescu l-au impresionat îndeosebi. Că s-a hotărât suspendarea deocamdată a „Sociologiei româneşti” şi reapariţia ei la Anul Nou (1940) sub altă formă. (29.11.1939, RE II, 525).
D.C. Georgescu îi scria lui A. G. în acelaşi sens:
Profesorul se gândeşte la reforma revistei „Sociologie românească”. În aşa fel încât să fie un organ de actualitate, capabil să se întreţină singur. Un număr compus din trei coale care să apară regulat zece luni pe an (vara nu). Compus cam aşa : Studii teoretice / Probleme actuale / Cercetări / Documente / Discuţii / Cronică / Recenzii critice / Recenzii informative / Bibliografie. / Acum este în căutarea celor zece teorii, zece probleme actuale, zece cercetări, zece etc. etc. Om vedea ce se mai întâmplă […] (D.C. Georgescu–A. G., 26.11.1939, RE III).
Şi în perioadele în care domină reţinerea, şi în cele în care Profesorul apreciază revista, A. G. se îngrijeşte sistematic de conţinutul, ţinuta profesională şi creşterea acesteia. Munca prestată a fost tenace (A. G. nu a avut însărcinări privind Serviciul Social şi s-a concentrat asupra „Sociologieii româneşti” şi a activităţii de asistent), conflictele ivite pe parcurs au fost depăşite, iar politica de recrutare de colaboratori şi de abordare de teme noi constantă, în ciuda împotrivirilor. O aflăm îndeosebi din scrisorile-jurnal trimise între 1937-1939 Ştefaniei Cristescu, care s-a aflat la Caransebeş în această perioadă. 19 din cele 39 scrisori ale lui A. G. în 1937, 13 din 39 scrisori trimise în 1938 şi 2 scrisori din 1939 vorbesc despre tema aleasă pentru un număr sau altul al revistei, atragerea colaboratorilor, corectura număr de număr, predarea la tipografie. Reproduc în cele ce urmează doar trei citate:
Nu plec obosit de la cazarmă, seara la 7, ci vesel şi cu gândul la ceasurile de la masă, care încep atunci. Seminarul îmi cere două seri, iar, acum, numărul din „Sociologie” pe toate celelalte. Azi am coborât în oraş, la prânz, să ridic manuscrisul unui studiu mult aşteptat. L-am revizuit până adineaori şi, de îndată ce voi fi lipit plicul acestei scrisori, voi porni să duc portarului de la tipografie materialul nou. Întors, mă voi aşeza să plănuiesc cele de spus mâine la Seminar. Duminica mi-o va umple toată scrisul pentru „Sociologie românească” (14.1.1938, RE II, 473).
Îţi scriu azi nu numai ca prieten plin de iubire ci şi ca Secretar de redacţie terorizat de grija contribuţiilor la un număr dificil al revistei. Am umblat toate zilele acestea după colaboratori. Cum n-am avut zile prea bune, cele două-trei persuadări încercate zilnic îmi luau toată vlaga. Dacă aş fi să glumesc, aş putea zice că am ajuns cioban peste o turmă de pureci. Ce de alergare după fiecare autor! Aşa, ajung abia în dimineaţa asta, pe răcoare, să-ţi scriu şi să te rog să scrii neapărat un studiu de 4-5 pagini de tipar pentru numărul februarie-martie al „Sociologiei”, care urmează să înfăţiseze situaţia satului. Cred că voi izbuti să fac aşa ca numărul să nu mai înfăţişeze numai un sat anume, ci situaţia întregului sector rural românesc. Vor contribui şi dl. Manuila, dl. Şişeşti, Cornăţeanu, statisticienii [subl. S.G.]. Mai greu e la spiritual. În privinţa situaţiei sanitare, economice, şcolare, lucrul se poate face prin cifre. La spiritual am nevoie de ajutorul tău. Situaţia o ştim: o mentalitate ţărănesc-primitivă în disoluţie, minată de atitudinea pozitivist-tradiţională, răspândită prin şcoală, cazarmă, lucrul în oraş etc. Vrei să dai tu câteva pagini în care să sugerezi cum magia şi descântecul sunt o rezervaţiune, în care atitudinea tradiţional-primitivă persistă? Ar fi, adică, de arătat atitudinea satului faţă de magie. Din satele studiate de tine cred că s-ar putea scoate ceva de felul acesta. / Nu te supăra, Ştefanio, de chipul în care-ţi scriu. Am alergături peste alergături şi economicul mi-a dat până acum atâta bătaie de cap, încât n-am precizat încă titlul la cele trei-patru contribuţii de spiritual. Mai cu drag aş lua un tren, să stăm de vorbă. Dar am de dat atâtea lucruri până 1 martie. Îţi voi trimite curând sumarul cu titlurile exacte şi o propunere mai precisă. Te rog să-ţi priveşti materialul şi să te gândeşti ce s-ar putea da (25.2.1937, RE II, 439-440).
Am sosit la Dej de dimineaţă. Am alergat înainte de masă pe la autorităţi şi prin depozite, să strâng toate câte ne trebuiesc pentru construcţia, în sfârşit începută, a localului Cooperativei din Căian. Iar acum aşezat în faţa unei mese de cafenea de marmoră şi în dosul unei perdele în care bate soarele, transcriu o cronică pentru „Sociologie românească”, aşteptând ora 7 şi trenul spre Bucureşti (9.9.1937, RE II, 457).
În scrisorile către D. Gusti, A. G. a vorbit, pe de altă parte, în mod repetat, despre plăţile, mereu restante, ale revistei, pentru care înainta personal banii necesari în aşteptarea rezolvărilor bugetare. În sfârşit, Marginaliile redactate de A. G. ne permit să înţelegem, din chiar paginile revistei, raţiunile adânci ale selecţiei materialelor, a problemelor sau a tematicii numerelor în care apar, pe scurt, concepţia de Redactor în imediat a lui A. G.
8. În raport cu acest cotidian al muncii pasionate la revista, pe care A. G. o scoate un timp singur, lună de lună, sunt, de aceea, surprinzătoare notaţiile devălmaşe ale lui H.H. Stahl, pe care nu le-am fi abordat, dacă nu ar avea un caracter sistematic. Acesta a vorbit în repetate rânduri despre revista „Sociologie românească” extinzând asupra anilor 1937-1942 „devălmăşia” care nu a definit în fapt publicarea ei nici în anul iniţial 1936. Cităm, din Amintiri şi gânduri… marcând prin italice pasajele asupra incongruităţii cărora atragem atenţia:
„Tot în colectiv se făcea şi munca de tipărire, reuşindu-se în felul acesta să se menţină revista timp de patru ani de zile. Din anul 1937 Golopenţia a luat în sarcina sa secretariatul de redacţie, asigurându-se astfel o mai bună coeziune a fiecărui număr şi o axare din ce în ce mai clară pe probleme de sociologie generală” (p. 357).
Înnoirile aduse de A. G. – pe care le-am prezentat mai sus – privesc în fapt nu atât sociologia generală şi nu numai clarificarea structurii revistei, cât mai ales multiplicarea temelor de cercetare şi reflecţia sistematică la rostul materialelor publicate, la impactul lor eventual în înţelegerea şi transformarea realităţii româneşti, cu incursiuni în politica internă şi internaţională a momentului. Că anvergura acestei repoziţionări l-a afectat pe H.H. Stahl răzbeşte chiar din textul, atât de echilibrat în genere, Amintiri şi gânduri… În volumul de interviuri Monografia ca utopie, minimizarea rolului jucat de A. G. ca Redactor al „Sociologiei româneşti” şi, mai important, neînţelegerea de fond a rolului major al revistei se accentuează. H.H. Stahl o prezintă ca pe o revistă în care tinerii puteau „să publice şi ei ceva”, opinie pe care o regăsim vehiculată de mulţi dintre cei care scriu despre „Sociologie românească” în zilele noastre. Citez două pasaje tulburi:
– A cui a vrut să fie această revistă?
– „Sociologie românească”? A noastră! (râde). Adică a mea, a lui Golopenţia, a lui Neamţu.
– Deci Fundaţia a făcut-o?
– Întâmplător, dar nu era a Fundaţiei. Noi lucram în numele Şcolii, dar de fapt iniţiativa şi munca toată a fost făcută de noi. La care s-a adăugat cu prestanţă şi cu acuitate Golopenţia. Dar ăştia au fost. N-a fost nici un fel de redactor-sef, mulţi ani de zile, ci colaborarea cu cine puteam prinde. Era făcută ca să permită tinerilor să publice şi ei ceva şi să formeze un curent de gândire în jurul acestor probleme ale satului românesc (p. 203).
– Bine, m-am lămurit cu banii. Dar, ca să scoateţi o revistă, trebuiau pregătite trei numere, cu rubrici cu tot.
– Da, da. Păi împărţeam muncile între noi.
– Înainte n-aţi făcut vreo tatonare, cam pe ce colaboratori puteţi să contaţi?
– Eram noi trei, grupa asta, care era ştab, şi veneau, fără să-i soliciţi, o serie întreagă de oameni care găseau că e interesant (p. 204).
Din cele spuse mai sus rezultă, credem, caracterul nefondat al acestor afirmaţii. Au existat redactori, chiar dacă nu redactori-şefi. Colaboratorii erau departe de a veni „fără să-i soliciţi” şi de a fi „cine puteam prinde” sau tineri cărora să li se permită „să publice şi ei ceva”. Munca redacţională nu a fost împărţită cu H.H. Stahl. În anumite momente, acesta pare de altfel a o fi îngreunat.
La capătul acestor rânduri, putem răspunde negativ la întrebarea titlu. „Sociologie românească” nu a fost scoasă în devălmăşie. Pentru buna ei apariţie şi pentru progresul revistei rezervele de devotare, competenţă, spirit critic şi combativitate ale lui A. G. au jucat timp de trei ani un rol decisiv. Alăturându-şi în munca redacţională o echipă de tineri, apelând pentru materiale la monografişti, Profesor, dar şi la specialişti de prestigiu în ştiinţele sociale din afara grupului strict al Şcolii gustiene, A. G. a reuşit să depăşească tiparul iniţial, de uz intern, al publicaţiei. „Sociologie românească” a fost o revistă dinamică, în care iniţiativele au fost potenţate, multiplicate şi, deseori, orientate (prin tematica aleasă, printr-un plan concertat de invitaţii de publicare etc.) spre a obţine un impact maxim datorită viziunii de Redactor a lui A. G. Rolul de pionierat, jucat de O. Neamţu şi T. Herseni, cel de publicare a unui număr despre care se simţea că e, într-un fel sau altul, încheierea unei serii, pe care l-a jucat Gh. Focşa, rămân de clarificat pentru o imagine completă.
Note:
* Articolul de faţă reia note şi comentarii pe care le-am publicat ca editor al volumului Anton Golopenţia, Opere complete, I. Sociologie (646-652) precum şi pasaje din Introducerea la volumul RE III, aflat sub tipar.
1. Cf. Trestieni (1985), 242. O. Neamţu încercase să regrupeze monografiştii tineri în jurul revistei „Dreapta” şi plănuise, alături de A. G., o altă revistă a acestora.
2. Ibidem. În fapt, de pe teren, A. G. trimisese un Proiect de sumar pentru nr. 1-2 pe 1943 al revistei, dar acesta nu s-a materializat. Proiectul de sumar a fost publicat în Bug (II, 7-8), unde apar (la p. 9-253) o parte din articolele anunţate la rubrica Cercetări.
3. Cu excepţia nr. 1-6/1943.
4. Seria A. Golopenţia, Rapsodia epistolară, I-III include o parte din schimburile epistolare ale lui A. G. Volumul III se află sub tipar. Seria se va încheia cu volumul IV. Toate scrisorile cuprinse în RE II sunt adresate Ştefaniei Cristescu.
5. A. G. a fost bursier Rockefeller (1933-1935) şi ulterior bursier Humboldt (1935-1936) în Germania, unde şi-a trecut doctoratul sub conducerea sociologului Hans Freyer.
6. Acest text va fi publicat în secţiunea Postume a Operelor complete ale lui A. Golopenţia.
7. Mobilizat la Fundaţie, H.H. Stahl îşi va trece doctoratul abia în 1940 şi va regreta până la sfârşitul vieţii că nu fusese trimis în străinătate.
8. Cf. „Curentul”, X (1937), nr. 3274 (14 martie), 2.
9. Am marcat domeniul pentru care e solicitată colaborarea între paranteze.
10. Vezi, pe tema referirilor la sociologia americană în cadrul revistei, Valentina Pricopie, Prezenţe, amprente şi întâlniri americane în publicaţiile Şcolii de la Bucureşti (sub tipar).
11. Cf. Ştefania Cristescu, Un dar postum, 20.
Bibliography:
Anton Golopenţia, Opere complete/Complete works, Bucureşti: Editura Enciclopedică, I. Sociologie/ Sociology (2002), II. Statistică, demografie şi geopolitică/ Statistics, demography and geopolitics (1999).
***, Proiect de Sumar pentru un număr special din „Sociologie românească” (an. V, nr. 1-2)/ Summary project for a special issue of Sociologie românească, în Românii de la est de Bug (= Bug), Bucureşti: Editura Enciclopedică, II, 2006, 7-8.
***, Rapsodia epistolară (= RE). Scrisori primite şi trimise de A.G. (1923-1950)/ The Epistolary rhapsody. Letters received and sent by A.G. (1923-1950),
Bucureşti: I (Albatros, 2004), II (Editura Enciclopedică, 2010), III (sub tipar).
Ştefania Golopenţia, Un dar postum/ A posthumous gift. Introducere la A. Golopenţia, Ceasul misiunilor reale, Bucureşti: Editura Fundaţiei Culturale Române, 1999, 7-49.
Zoltán Rostás, Monografia ca utopie. Interviuri cu Henri H. Stahl/ Monograph as utopia. Interviews with H.H. Stahl. Bucureşti: Paideia, 2000.
Henri H. Stahl, Amintiri şi gânduri din vechea şcoală a „monografiilor sociologice”/ Memories and thoughts from the old school of ‚sociological monographs’. Bucureşti: Minerva, 1981.
Ion Dan Trestieni, Cercetarea de teren în perspectiva Şcolii Sociologice de la Bucureşti. Analiza conţinutului studiilor publicate în revista Sociologie Românească (1936-1943)/ Field research from the perspective of the Sociological School of Bucharest. A contents analysis of the studies published in the review Sociologie românească, in Septimiu Chelcea, Semnificaţia documentelor sociale, 241-42. Bucureşti: Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1985.
Lasă un răspuns