I.G. Duca la Institutul Social Roman

Experienţa politică a Micii Înţelegeri

Conferinţa d-lui I. G. Duca la I. S. R.

Dimineaţa, Anul XXVI, No. 8295, miercuri 22 ianuarie 1930, p. 11

Victor Godeanu

La intervale scurte, d. I. G. Duca a făcut două expuneri: una la Sindicatul Presei despre „Statele Unite ale Europei”, dezideratul mare care fermentează la această epocă în spiritele oamenilor politici din vechiul continent – şi alta despre „Mica Înţelegere” la Institutul social român.

D. Duca excelează în expunerea conferenţială, printr-un spirit metodic şi o dicţiune clară, răspicată. Conferinţa despre Mica Înţelegere a schiţat-o în patru subdiviziuni: origini –forma – rezultatele – criticile. D-sa a luat parte activă la opera Micii Înţelegeri, e unul din marii ei lucrători, face parte din iniţiatorii conferinţelor – încât e cel mai îndreptăţit să ne vorbească despre ea.

Ideea şi formaţiunea Micii Înţelegeri e postbelică. Totuşi, unele devansări apăruseră şi înainte de război. Cu toată politica habsburgică de a împiedica naţionalităţile compunătoare ale imperiului să capete conştiinţa independenţei lor (faimoasa „Divide et impera”), două manifestaţiuni s-au afirmat: una în lumea universitară, alta a oamenilor politici. Acţiunea entuziastă a studenţilor cehoslovaci, sârbi şi români se arăta în toate centrele universitare din Apus solidară şi unitară. Mişcarea oamenilor politici ai celor trei naţiuni se vădea tot solidară în parlamentele din Viena şi Budapesta. Dar schiţarea acestei alianţe s-a afirmat în timpul războiului când s-a stabilit o solidaritate politico-militară prin legiuirile celor trei naţiuni spre a lichida anahronismul istoric al imperiului habsburgic.
Solidaritatea a pornit între România şi Cehoslovacia prin acţiunile lui Masaryck, Tache Ionescu, Beneş, I. I. C. Brătianu, N. Titulescu.

În 1920 Cehoslovacia a încheiat tratat cu Iugoslavia (Slavii au simţit cei dintâi nevoia unirii) – şi în 1921 s-au încheiat tratatele cu România, în aprilie cu Cehoslovacia, în iunie cu Iugoslavia. Acestea au fost şi rămas opera lui Tache Ionescu.

Alianţa Micii Înţelegeri e exclusiv defensivă – cele trei state garantându-şi reciproc fruntariile fixate prin tratatele de pace. Astfel, cele trei tratate sunt limitate şi în timp ca obiect, după modelul celor antebelice şi încadrate, puse în acord cu pactul Societăţii Naţiunilor.

Cel dintre Românai şi Cehoslovacia priveşte apărarea graniţelor rezultate din tratatul de la Trianon faţă de Ungaria – iar cel dintre România şi Iugoslavia priveşte apărarea fruntariilor faţă de Ungaria şi Bulgaria, aşa cum s-au stabilit la Trianon şi Neuilly. Tratatele au fost încheiate pe termen de doi ani, dar cele trei state, simţind nevoia prelungirii lor, le-au reînnoit succesiv tot în forma celor trei tratate iniţiale. Numai că ele au fost completate prin forma unitară a unui tratat de conciliaţiune şi arbitraj, după sistemul convenit la Societatea Naţiunilor.

Rezultatele au întrecut de la început aşteptările ironice şi sceptice ale politicii europene. Noua alianţă s-a dovedit eficace la prima încercare ce a avut să rezolve când a fost vorba să împiedice întronarea Habsburgilor (în persoana împăratului Carol III) pe tronul Ungariei. Solidaritatea intervenţiei, secundată de pregătirea militară, a împiedicat tentativa aventuroasă – şi eficacitatea acţiunii Micii Înţelegeri a fost completă şi perfectă.

A doua manifestare şi rezultat a avut loc faţă de Geneva, unde Mica Înţelegere a impus ca să figureze în mod permanent în consiliul Societăţii Naţiunilor unul din statele ei componente, prin rotaţie, iar cele trei state s-au înţeles şi obligat între ele ca reprezentantul să apere interesele tuturor, nu numai al statului ce-l desemnase. Aşa, la fiecare trei ani, România figurează cu reprezentant în consiliul Societăţii Naţiunilor.
Meritul cel mare al Micii Înţelegeri este acela de a fi fost, timp de 9 ani, un factor de pace, de solidaritate şi de concordie internaţională, contribuind cu acest spirit la consolidarea tratatelor de pace şi la întărirea ideii de pace.

N-a fost fapt, n-a fost acţiune şi n-a fost manifestaţiune internaţională de unde Mica Înţelegere să fi lipsit de la rolurile ei: solidaritatea şi pacea. Comparaţia cu Marea Înţelegere îi reliefează calităţile, sub aceste raporturi. Numai privind coeziunea slabă şi dezbinările din Marea Înţelegere, privind spectacolul desfacerilor şi refacerilor de acolo se poate afirma superioritatea solidarităţii Micii Înţelegeri.

Atitudinea Statelor Unite, a Angliei, Italiei şi chiar a Franţei denotă numai variaţie; aliaţii, marii aliaţi din războiu s-au comportat fiecare în sens divergent faţă de spiritul şi îndatorirea Alianţei – până s-a ajuns la politica de la Locarno, de echilibru între statele mari şi între aceste state şi statele învinse.

În comparaţie cu ce a fost în Marea Înţelegere şi spre deosebire de ea, solidaritatea Micii Înţelegeri apare nedezminţită şi salutară pentru interesele celor trei state. Doi factori au contribuit la rezultatul acesta: dorinţa de armonie şi necontenitul contact prin mijlocul conferinţelor Mici Înţelegeri. Ideea şi inaugurarea conferinţelor s-au produs cu ocazia căsătoriei regelui Alexandru al Iugoslaviei şi principesa Marioara a României.

În timpul ceremoniilor din Belgrad, cei cinci bărbaţi de stat: Pasici, Nincici, Beneş, I. I. C. Brătianu şi I. G. Duca s-au întrunit în biroul bătrânului venerabil Pasici şi acolo două ore şi-au comunicat opiniunile asupra chestiunilor internaţionale, într-o întreţinere amicală şi nepretenţioasă, căzând de acord asupra soluţiilor. După propunerea lui I. I. C. Brătianu, câteşi cinci au convenit să repete periodic consfătuirea, fixând locul şi data. Conferinţa avea să precedeze şedinţa Societăţii Naţiunilor.

Au avut loc până astăzi 11 conferinţe. D. Duca a participat la opt ca ministru de externe al României şi d-sa a arătat modalitatea lucrărilor: fiecare ministru îşi expune vederile asupra problemelor internaţionale la ordinea zilei (d. Beneş e cel mai documentat şi bine informat), apoi se cercetează chestiunile speciale – şi la urmă se dau comunicatele de rigoare, care sunt invariabil de solidaritate, după cum e realitatea.

Conferinţele au contribuit într-o măsură hotărâtoare la menţinerea armoniei. Numai faţă cu Rusia, acordul n-a fost totdeauna deplin, din cauza intereselor diferite. Cu această menţiune, d. I. G. Duca a declarat energic şi hotărât că numai diferendul Basarabiei împiedică România să reia legăturile diplomatice cu Rusia Sovietică. Dar şi faţă de Rusia divergenţele erau numai aparente căci, deşi cele trei state şi-au păstrat libertatea de acţiune, nici unul nu a reluat raporturile.

La urmă, d. I. G. Duca a încheiat cu mărturisirea personală a unor greşeli în acţiunea Micii Înţelegeri. Întâiu că nu şi-au lărgit sfera de acţiune, menţinându-şi limitarea iniţială de apărare contra agresiunii fruntariilor. Mica Înţelegere trebuie extinsă ca să cuprindă Polonia, Ţările Baltice şi Grecia. E un rău că nu s-a putut realiza nimic. Într-un moment, era pe cale de a fi integrată Polonia; numai neînţelegerea unor chestiuni dintre Cehoslovacia şi Polonia a întârziat faptul… A doua critică e de ordin economic: nu s-a realizat o colaborare economică, nici un tratat comercial sau altul economic nu s-a încheiat. Absenţa invederează că e mai uşor de făcut o înţelegere politică, decât una economică. Efectul cel mai simţit al neînţelegerii economice îl oferă neplăcuta chestiune a optanţilor, de care au să sufere toate trele statele. Toate trag astăzi consecinţele spinoasei dificultăţi, care de-abia acum pare a-şi găsi soluţie la Haga, prin atitudinea solidară a statelor Micii Înţelegeri.

Dar ceea ce e mai grav e că cele trei popoare nu se cunosc şi fără o solidaritate de sentimente şi conştiinţă populară nu e de aşteptat plenitudinea roadelor Micii Înţelegeri. Solidaritatea de conştiinţă s-a început pe calea Micii Înţelegeri a Presei, Mica Înţelegere feminină. Datoria e să continuăm – îşi exprimă dorinţa d. I. G. Duca – spre a afirma puterea Micii Înţelegeri, mai ales puterea de a revizui tratatele de pace. Căci rezistenţa înseamnă, de fapt, lupta pentru pace şi civilizaţie.