INSTITUŢIONALIZAREA CUNOAŞTERII ŞTIINŢELOR SOCIALE ÎN PERIOADA INTERBELICĂ: INSTITUTUL SOCIAL ROMÂN ŞI ASOCIAŢIA DE POLITICĂ SOCIALĂ (VEREIN FÜR SOZIALPOLITIK)
Dietmar Müller
extras din Lucian Nastasă, Dragoş Sdrobiş (coord.), Politici culturale şi modele intelectuale în România, Ed. Mega, Cluj-Napoca, 2013
Abstract: The Institutionalization of Social Sciences in Interwar Romania: The Romanian Institute of Social Sciences and the Asocciation of Social Politics (Verein für Sozialpolitik)
This chapter applies the methods of histoire croiseé and comparison for analyzing a case of institutional transfer from Germany to Romania. The post‑World War I Institutul Social Român was conceived to a considerable degree on the model of the German Verein für Sozialpolitik. But whereas in the German con‑ text of rapid industrialization in the late 19th century the social question was constituted of integrating industrial workforce into the fabric of Wilhelminian society, in Romania the peasantry was the main social question. The origins of the institutional transfer is traced back on the influence of Karl Bücher, one of the prominent members of the Verein für Sozialpolitik and the Historical School of Political Economy (Historische Schule der Nationalökonomie), exerted on his Romanian disciples Dimitrie Gusti and Virgil Madgearu. Through the means of the Institutul Social Român Gusti and Madgearu aimed at the intro‑ duction of institutionalized knowledge from social sciences in the legislative process, having as side effects a professionalisation of politicians and a public awareness of the urgent need to tackle to peasant question.
Key‑words: Dimitrie Gusti, Virgil Madgearu, Institutul Social Român, Karl Bücher, Verein für Sozialpolitik, institutional transfer, interwar Romania
*
După Primul Război Mondial, statele din Europa Centrală, de Est şi de Sud‑Est au fost supuse unei puternice presiuni pentru a se adapta la pro‑ vocările generate de procesele de industrializare şi urbanizare, precum şi de reformele agrare şi de votul universal masculin. Masele şi‑au făcut apariţia în spaţiul public, fie în calitate de muncitori în industrie, fie în cali‑ tate de mici fermieri, proprietari de pământ, iar reprezentanţii intereselor acestora revendicau dreptul la participare politică şi socială. O mare parte din elita academică vedea în această evoluţie o provocare, căreia într‑o viaţă politică caracterizată de o permanentă improvizare nu i se mai putea face faţă prin intermediul partidelor bazate pe personalităţi sau de tip cli‑ entelar. Peste tot în Europa răsăriteană au apărut instituţii, care – adesea urmând modele occidentale – au declanşat procese ce pot fi caracterizate, după cum spune Lutz Raphael, drept „scientizare” a socialului şi profe‑ sionalizare a politicului1. Astfel a început o transformare a caracterului statalităţii din regiune – de la statul intervenţionist la cel social. Pe baza exemplului Institutului Social Român (ISR) atenţia se va îndrepta în cele ce urmează mai întâi către procesele de transfer conceptual şi de imple‑ mentare instituţională a chestiunii sociale ce se referă la actorii implicaţi, în condiţiile în care Asociaţia de Politică Socială (Verein für Sozialpolitik)a constituit cel mai important model pentru ISR. Ulterior vor fi prezentate adaptările specifice, impuse de contextul românesc, urmând ca în înche‑ iere să fie analizată viziunea îngustă – ţărănească şi etnică – în teoria şi practica ISR.
Karl Bücher şi Şcoala Istorică de Economie Naţională
(Historische Schule der Nationalökonomie) din Leipzig
În deceniile de la cumpăna dintre secolele al XIX‑lea şi al XX‑lea, universităţile germane au exercitat o puternică atracţie pentru studenţii din Europa de Est. Trebuie subliniat îndeosebi oraşul Leipzig, precum şi Karl Bücher, care a predat acolo între 1892 şi 1917, între altele, şi economie naţio‑ nală2. El personal a condus în această perioadă 25 de lucrări de doctorat ale unor est‑europeni, din care cinci români3. Doi dintre adepţii săi, Dimitrie
Gusti (doctor în 1903 cu lucrarea „Egoism şi altruism“, condusă de Wilhelm Wundt, în co‑tutelă Karl Bücher) şi Virgil Madgearu (doctor în 1910 cu lucrarea „Despre dezvoltarea industrială a României”)4, au devenit perso‑ nalităţi‑cheie în ştiinţele sociale din România, precum şi în viaţa politică din perioada interbelică. Dimitrie Gusti a înfiinţat mai multe institute de ştiinţe sociale şi este considerat întemeietorul unei metodologii sociologice relevantă şi în zilele noastre – colectarea monografică a tuturor informa‑ ţiilor despre o unitate socială, de obicei un sat5. Iar Virgil Madgearu a fost ideologul‑şef de necontestat al Partidului Naţional Ţăranesc (iniţial Partidul Ţărănesc) în România interbelică.
Așa cum scria Gusti în anunțul relativ la asasinarea lui Madgearu de către membrii Gărzii de Fier, cei doi s‑ar fi cunoscut în 1908 chiar prin interme‑ dierea unor cărți – „a unui profesor, căruia amândoi i‑am păstrat totdeauna un adevărat cult” – în Leipzig. Încă de atunci Madgearu era „preocupat mai ales de aplicarea metodei ştiinţifice învăţate de la Bücher, la problemele româneşti”6. Dintr‑un alt necrolog de Emanoil Bucuţa reiese explicit faptul că interesele lui Madgearu față de politica socială germană erau de lungă durată: ca redactor‑șef al revistei Monitorul Asigurărilor Muncitoreşti editate de Casa Centrală a Meseriilor, Creditului şi Asigurărilor Muncitoreşti a trimis în 1912 o corespondență de proporții în Germania „să poată urmări publica‑ ţiile de politică socială în această limbă, limba politicii sociale în Europa”7.
Pe lângă atractivitatea în general ca oraş şi centru universitar – Leipzig‑ul era apreciat încă de la începuturile epocii moderne în spaţiul românesc în calitate de centru de târguri, de carte şi universitar – numărul impresio‑ nant de mare de doctoranzi est‑europeni ai lui Karl Bücher se explică în primul rând prin raţiuni structurale. Acestea se regăsesc în metodologia ştiinţifică a Şcolii Istorice de Economie Naţională (Historische Schule der Nationalökonomie), precum şi în obiectivele de politică socială ale Asociaţiei de Politică Socială, fondată în 1872 la Eisenach. Dacă importanţa asociaţiei pentru politica socială a vremii a fost limitată, rolul acesteia în dezvoltarea conţinuturilor şi a evoluţiei instituţionale a ştiinţelor sociale nu poate fi îndeajuns subliniată8.
După cum se ştie, Şcoala Istorică de Economie Naţională a apărut în con‑ textul criticii aduse liberalismului de tip Manchester şi a doctrinei care îi stătea la bază – doctrina liber‑schimbismului a lui David Ricardo şi Adam Smith. De la Friedrich List şi reprezentanţi ai Şcolii Vechi de Economie Naţională, precum Wilhelm Roscher, şi până la cei ai Şcolii Recente de Economie Naţională, precum Gustav Scholler – în Germania existau îndoieli serioase cu privire la faptul că doar liber‑schimbismul poate constitui fun‑ damentul politic permanent pentru dezvoltarea economică. Din perspectiva ştiinţelor economice, neo‑clasicismului i se reproşa crearea de modele economice, bazate pe simple supoziţii (homo oeconomicus, invisible hand), care nu îşi găseau confirmarea în realitatea empirică, constituind de fapt construcţii ideologice menite să perpetueze dominaţia economică britanică. Aceste îndoieli cu privire la comerţul liber erau de un interes evident pentru publicul românesc şi trebuie să‑i fi fascinat pe o parte din membrii tinerei elite a României, având în vedere că ei vedeau societatea şi economia autoh‑ tonă ca aflându‑se în faţa aceleiaşi provocări, chiar dacă decalată temporal, de a modela dezvoltarea economică ca proces de recuperare. Continuând tradiţia lui List şi Schmoller, gândirea economică şi acţiunile de politică eco‑ nomică în România interbelică s‑au dezvoltat în cadrul naţional al econo‑ miei naţionale şi al economiei politice naţionale.
Atracţia exercitată de Asociaţia de Politică Socială
Un alt motiv structural ce explică atractivitatea lui Karl Bücher ca îndru‑ mător de doctorat este implicarea sa în Asociaţia de Politică Socială9, în cadrul căreia se reuniseră îndeosebi specialişti în ştiinţe economice şi sociale care aveau convingerea că o societate aflată într‑un proces de industrializare rapidă necesită şi o politică de reforme sociale, pentru că altfel chestiunea socială risca să degenereze în acţiuni revoluţionare. După cum reiese din apelul fondator, activităţile asociaţiei – sub formă de sondaje şi recomandări politice – se adresau clasei politice şi birocraţiei administrative germane, dar şi publicului larg în vederea popularizării propriilor propuneri de soluţii. Această instituţionalizare a cunoştinţelor de ştiinţe sociale – fundamen‑ tate teoretic şi dobândite empiric – trebuie să‑i fi impresionat pe Dimitrie Gusti şi pe Virgil Madgearu din mai multe motive. În România până la acel moment ştiinţele hegemonice fuseseră jurisprudenţa formalistă şi o istoriografie speculativ‑patriotică. În ambele domenii realitatea empirică a situaţiei României nu juca aproape deloc un rol sistematic. Asociaţia de Politică Socială le‑a oferit lui Gusti şi Madgearu un model de cum să conso‑ lideze poziţia ştiinţelor economice şi sociale, dar şi să influenţeze politica (socială) şi nu în ultimul rând să îşi crească propria vizibilitate. În niciuna din afirmaţiile lui Gusti sau Madgearu despre istoria evoluţiei Institutului Social Român nu există referinţe explicite la Asociaţia de Politică Socială, fapt ce se justifică probabil prin inoportunitatea politică de a îşi asuma în România anilor 1917–1918 susţinerea pentru un model german10. Dar o ana‑ liză comparată a apelurilor fondatoare ale celor două instituţii11, a statutelor şi a activităţilor lor sugerează fără îndoială un transfer reușit şi o adaptare la situaţia din România12.
Pentru început trebuie avut în vedere că „problema socială” nu este o constantă imuabilă, independentă de timp și spațiu, ci variază în conținutul său în societăţi diferite și/sau în momente diferite, în funcție de crizele reale, de pericolele sociale sau politice pentru statu‑quo, ca și de percepţia referitoare la precaritatea raporturilor sociale. Chestiunea socială repre‑ zintă o construcţie intelectuală a societăţii legată nemijlocit de apariţia sociologiei, psihologiei, criminologiei şi a altor ştiinţe sociale13. Astfel, nu este de mirare că percepţia şi construcţia chestiunii sociale într‑un stat pre‑ dominant agrar, așa cum era România în prima jumătate a secolului al XX‑lea, nu a fost determinată de muncitorimea industrială, ci de ţărănime. Oportunitatea de a compara Asociaţia de Politică Socială cu Institutul Social Român, respectiv cu precursorul acestuia, Asociaţia pentru studiu şi reformă socială, constă în obiectivele politice ale celor două instituţii, precum şi în rolul experţilor în cadrul acestora. Impulsul fondator pentru ambele orga‑ nizaţii poate fi subsumat dorinţei de prevenire a socialismului prin inte‑ grarea muncitorilor în cazul Germaniei şi a ţăranilor în cazul României14.
Rolul experţilor în ştiinţe sociale a fost de a defini problema, de a elabora expertize ştiinţifice şi de a le transmite funcţionarilor din administraţie şi clasei politice.
În istoriografia şi istoria sociologiei din România influenţa germană a fost analizată în acest context exclusiv cu referire la legătura personală a lui Gusti, de pildă cu Karl Bücher, Wilhelm Wundt şi alţi profesori ger‑ mani, precum şi din perspectiva istoriei ideilor ca formă de influenţare a sociologiei româneşti de către cea germană15. Chiar şi în cea mai recentă, excelentă de altfel, analiză a „şcolii lui Gusti” a lui Antonio Momoc16, autorul abordează contextul Germaniei wilhelmiene marcat de reformele sociale ale lui Bismarck, cunoscut de Gusti în timpul studiilor, când a fost influenţat indirect de către Gustav Schmoller şi Werner Sombart şi nemijlocit de către Karl Bücher şi Wilhelm Wundt. Totuşi, el nu menţionează deloc Asociaţia de Politică Socială, care ca instituţie a avut o influenţă enormă până în pri‑ mul deceniu al secolului al XX‑lea, datorită activităţii lui Schmoller. Aceeaşi observaţie este valabilă şi pentru Zoltán Rostás, care afirmă, fără a intra în detalii:
„To Gusti, an admirer of German professional associations from the days when he was a student there, such structures were necessary in order to involve academic research in finding solutions for real social problems. In his opinion, the Romanian Social Institute was meant to serve as a link between the legislative and decision‑making bodies of the state”17.
După cum Momoc ilustrează foarte sugestiv, prin analiza instituţiilor şi nu doar a activităţii marilor personalităţi în istoria evenimentelor politice este posibilă o înţelegere semnificativ mai bună a istoriei României interbelice18. De dorit sunt şi studii care, din perspectiva istoriei transferurilor, respectiv entangled history/histoire croiseé, analizează nu doar istoria influenţelor personale şi intelectuale, ci şi transferurile şi interdependenţa dintre instituţii.
Programul şi activitatea Institutului Social Român
În România interbelică, încă mai trăiau în mediul rural şi din agricultură peste 80% din populaţie, astfel încât problema socială nu era reprezentată ca în Germania de către muncitorimea din industrie, ci de către ţărănime. Dar precum expertiza ştiinţifică şi activitatea de lobby a Asociaţiei de Politică Socială aveau drept scop să curme avântul revoluţionar al social‑democraţiei şi al sindicatelor, şi impulsul fondator al Insitutului Social Român (ISR) a constat nu în ultimul rând în dorinţa de a preveni ca gândirea bolşevică să prindă teren în România19. Acest obiectiv este subliniat explicit în apelul fondator ce accentuează „revoluţiile sociale din 1888 şi 1907”20 – revoltele ţărăneşti din care ultima s‑a încheiat cu o sângeroasă răscoală cu mai multe mii de morţi în rândul ţăranilor – ca o consecinţă a unor politici pericu‑ loase, precum şi de faptul că prima din cele şapte secţii ale ISR era dedicată problemelor agrare. Argumentele privind necesitatea ISR echivalează cu o critică radicală în egală măsură a politicii şi ştiinţei româneşti:
„Căci toată lumea va fi de acord a recunoaşte, că aproximaţia capricioasă şi improvizaţia haotică a politicii de până acum trebue să înceteze pentru totdeauna, – nu‑i mai este de ajuns credinţă în conducători, în loc de ştiinţă, dogmă, în loc de observaţii, şi disciplină oarbă, în loc de critică, – care au dus la atât de variate, dese şi pripite experienţe sociale pe socoteala societăţii românești”21.
Atât organizaţia precursoare, cât şi ISR îşi propuneau în schimb o evalu‑ are a stării de fapt şi o analiză a reformelor sociale necesare, cu scopul de a reorganiza întreaga viaţă socială a ţării, de a elabora propuneri de soluţii, precum şi de a le populariza în rândul clasei politice şi a publicului larg. Şi în această dublă direcţie de acţiune a lobby‑ului este evidentă preluarea modelului Asociaţiei de Politică Socială.
Odată cu mutarea Asociaţiei pentru studiul şi reforma socială din nor‑ dul Moldovei, de la Iaşi, la Bucureşti în 1920 a avut loc şi schimbarea denumirii în Institutul Social Român. Dimitrie Gusti era preşedintele instituţiei, iar Virgil Madgearu secretar general. Gusti, care era profesor universitar de sociologie la Iaşi din 1910, s‑a mutat la catedra similară de la Bucureşti. Madgearu a început – pe lângă activităţile sale ştiinţifice şi administrative – să publice începând cu anii ‘20 texte ce i‑au confe‑ rit poziţia de teoretician al Partidului Ţărănesc. Mai multe aspecte ale activităţilor lui Gusti şi Madgearu în cazul ISR, precum şi în spaţiul politic, pot fi atribuite metodologic şi din punct de vedere al conţinutului influenţei lui Karl Bücher. În autobiografia sa – intitulată „Autosociologia unei vieţi” – Gusti scrie că o anumită atitudine şi metodică a lui Bücher l‑ar fi influenţat în anii tinereţii: „după Wundt, de la Bücher am învăţat ce este şi ce trebuie să fie ştiinţa socială realistă” 22. Bücher ar fi criticat distanţa ştiinţelor sociale faţă de realitate şi şi‑ar fi sfătuit doctoranzii să abordeze ştiinţele sociale în manieră realistă, adică sub forma cercetării pe teren şi a sociologiei cotidianului: „Strada te va învăţa mai mult decît cărţile […] dacă ştii să priveşti, să întrebi şi să‑ţi ordonezi apoi observa‑ ţiile. […] Este un semn al educaţiei noastre că cineva se simte mai acasă la el pe Akropolis din Athena, ori pe Forum roman decît în locul său de naştere”23. Empirismul constituie aşadar metoda de bază a celor doi elevi români ai lui Bücher.
Dimensiunea ţărănească şi etnică a teoriei şi practicii ştiinţelor sociale
Apariţia maselor pe scena politică din România a fost dominată de ţărănime. Mobilizarea recruţilor‑ţărani în Primul Război Mondial, acordarea dreptului universal de vot (pentru bărbaţi), precum şi reforma agrară au făcut ca integrarea populaţiei rurale să devină principala provocare pentru elitele culturale şi pentru sistemul politic.
Pentru Gusti şi Madgearu era clar că realităţile româneşti trebuie con‑ cepute pornind de la lumea satului şi agricultură. Întrebarea retorică a lui Madgearu cum altfel ar putea fi într‑o democraţie decât ca politica econo‑ mică să se muleze pe interesele majorităţii covârşitoare, adică ale ţăranilor, constituie firul roşu al textelor sale24, de la cele despre politica fiscală la cele despre politica vamală25. Înainte de Primul Război Mondial, Madgearu a fost preocupat în primul rând de problemele meşteşugarilor, ale industriei autohtone şi ale comerţului, elaborând publicaţii şi absolvind un stagiu de practică de mai multe luni într‑o bancă din Londra. Abia după reformele agrare a început să se dedice politicii agrare în calitate de om de ştiinţă şi, în măsură crescândă, ca politician. Din perspectiva politicii economice, el considera că singura şansă pentru o dezvoltare a industriei pe scară largă consta în dezvoltarea agriculturii.
Şi pentru obiectivul pe termen lung al lui Dimitrie Gusti – elaborarea unei sociologii a naţiunii26 – satul era esenţial, nu doar pentru că ţăranii erau preponderenți numeric, ci pentru că în opinia lui viaţa rurală păstra specificul cultural, esenţa românismului. Acest imens proiect de cercetare şi documentare empirică a fost pus în practică prin colectarea monografică de date cu privire la toate sferele relevante ale unei unităţi sociale, de regulă ale unui sat. Datele colectate prin mijloace antropologice şi sociologice erau încadrate în contextul condiţiilor juridice şi economice. Era plănuită o extindere a cercetării şi asupra oraşelor, dar în timpul vieţii lui Gusti şi în tradiţia sa analizele au rămas limitate la sate populate de români. Această dublă limitare se justifica prin prejudecata lui Gusti în legătură cu necesitatea existenței unui specific național, care se explică în mare măsură prin prisma influenţei primului său îndrumător de doctorat, Wilhelm Wundt, psiholog al popoarelor27. Dacă România putea aduce o contribuţie proprie, tipologică la psihologia popoarelor, atunci acest deziderat era posibil cu siguranţă prin cercetarea vieţii de la sat, întrucât esenţa românismului era păstrată în obiceiurile şi felul de viaţă al ţăranilor.
Această premisă are mai multe conotaţii, din care cele mai multe sunt problematice. Prin neglijarea deja amintită a sociologiei urbane şi industri‑ ale şi prin concentrarea pe sat s‑a creat o imagine arhaică a României interbelice. Modernitatea ce şi‑a făcut apariţia în mediul rural a fost percepută ca o tulburare a identităţii româneşti ţărăneşti. O altă consecinţă a acestei identităţi culturale româneşti determinată de ţărănime se referă la aspectul cetăţeniei. Gusti este în această privinţă un reprezentant tipic al viziunii centriste, oficiale a multor intelectuali şi politicieni din perioada interbelică: definiţia politică a naţiunii române înţeleasă ca o naţiune cetăţenească fără coloratură etnică sau religioasă, aşa cum era prevăzută de Constituţia din 1923. Clauzele de protecţie a minorităţilor din tratatele de pace de după Primul Război Mondial erau însă percepute ca un amestec în treburile interne şi, mai mult, erau considerate depăşite având în vedere constituţia. Însă în practica politicienilor şi a cercetătorilor deopotrivă ieşea la iveală în mod recurent o viziune etnică asupra naţiunii, în care minorităţile nu îşi aveau locul şi rămâneau cetăţeni de rangul al doilea28.
Gândirea economică a lui Virgil Madgearu la rândul ei se baza pe una din tezele lui Karl Bücher – alte puncte de referinţă fiind dezbaterea agrară din social‑democraţia europeană de la cumpăna dintre secolele al XIX‑lea şi al XX‑lea, precum şi studiul din 1924 al agronomului rus, Aleksandr Čajanov, „Despre chestiunea teoriei sistemelor economice necapitaliste”29. Bücher încercase să explice istoria omenirii în cadrul unei teorii a „treptelor de dezvoltare macroeconomice”30. Prima treaptă de bază – economia casnică, autarhică – se regăseşte în premisele ţărănismului, elaborat în bună măsură de Madgearu. Cea mai pură formă a economiei casnice fără schimburi ar reprezenta‑o situaţia în care toate bunurile sunt atât produse, cât şi con‑ sumate în interiorul unei familii sau unui neam; niciun bun nu părăseşte cercul şi nimic nu intră din exterior. Acest model cuprinde şi economia oikos‑ului din antichitatea clasică, cu utilizarea pe scară largă a sclavilor, precum şi economia bazată pe gospodăria nobiliară din evul mediu timpu‑ riu şi clasic. Constantă este importanţa covârşitoare a proprietăţii funciare pentru producţia de bunuri, dar şi raportul de dependenţă între persoane. Pentru Madgearu, reforma agrară de după Primul Război Mondial însemna revenirea la starea naturală, anume la „ţărănizarea agriculturei“. Fără influenţe extraeconomice – războaie, stăpânire străină, feudalism – micile gospodării ţărăneşti ar avea întotdeauna mai mult succes pe piaţă decât marile gospodării – aceasta era convingerea sa fundamentală. Madgearu invoca pe Bücher şi atunci când amintea de raportul dintre scăderea recoltei pămân‑ tului şi capitalul investit: spre deosebire de industrie, producţia agrară ar fi dependentă de limitele biologice ale forței de muncă, astfel încât o utilizare a maşinilor agricole ce necesita investiţii de capital şi o împărţire a sarcinilor de muncă ar fi în mod natural limitată. Munca în agricultură nu ar depinde de investiţii de capital, ci de intensitatea muncii ca atare, astfel încât mica gospodărie de familie ar putea supravieţui vremurilor de criză, în vreme ce gospodăria mare ar trebui să renunţe la activitate. Mai mult, raportul dintre gospodăriile ţărăneşti de familie şi evoluţiile pieţei era minimal nu doar pe latura de finanţare, ci şi din punct de vedere al desfacerii, întrucât aceste gospodării nu scoteau aproape deloc produse pe piaţă. Astfel, mica agricultură ţărănească trebuia considerată un sector ce funcționa potrivit unei logici necapitaliste.
Căi europene de transfer şi întrepătrundere
În relaţia dintre Karl Bücher şi adepţii săi români, Dimitrie Gusti şi Virgil Madgearu, respectiv dintre Şcoala Istorică de Economie Naţională şi Asociaţia de Politică Socială pe de o parte, şi gândirea economică românească şi Institutul Social Român pe de altă parte, este de netăgăduit faptul că a avut loc un trans‑ fer. Cum însă poate fi observat cu regularitate la raporturile de transfer şi întrepătrundere, ideea sau instituţia transferată sunt adaptate la necesităţile şi condiţiile locale. Nici reducerea la dimensiunea ţărănească şi etnonaţională din monografiile săteşti ale lui Gusti, nici permanentizarea economiei cas‑ nice lipsită de schimburi ca formă intermediară între capitalism şi comunism postulată de Madgearu nu se regăsesc la Bücher. Făcând însă abstracţie de aceste conţinuturi, peste care a trecut timpul, Institutul Social Român rămâne cel mai important rezultat al transferului analizat – ca formă românească de „scientizare” a socialului şi de profesionalizare a politicului.
Analiza rădăcinilor de conţinut, biografice şi instituţionale ale Institutului Social Român indică faptul că specificul său poate fi înţeles doar în contextul unei istorii sociale şi culturale europene, care acordă atenţie influenţelor transnaţionale, modelărilor multiple şi adaptărilor locale.
Traducere din limba germană:
Andrei Avram
Note:
1 Cf. Lutz Raphael, Die Verwissenschaftlichung des Sozialen als methodische und konzeptionelle Herausforderung für eine Sozialgeschichte des 20. Jahrhunderts, în Geschichte und Gesellschaft, an 22 (1996) nr. 2, p. 165–193.
2 Cf. Bertram Schefold, Karl Bücher und der Historismus in der deutschen Nationalökonomie, în Notker Hammerstein (ed.), Deutsche Geschichtswissenschaft um 1900, Stuttgart, Steiner‑Verlag, 1988, p. 239–267; Hendrik Wagner, Die Nationalökonomie an der Universität Leipzig in der Zwischenkriegszeit. Eine Untersuchung ihrer wirtschaftswissenschaftlichen Institute 1918–1939, Leipzig, Evangelische Verlagsanstalt, 2008; Beate Hasel‑Wagner, Die Arbeit des Gelehrten. Der Nationalökonom Karl Bücher (1847–1930), Frankfurt am Main (e.a.), Campus‑Verlag, 2011. 3 În anul 1903, Dimitrie Gusti a fost primul doctorand al lui Bücher, iar Virgil Madgearu ulti‑ mul, în 1910. Au urmat apoi doctoranzii lui Bücher, indicându‑se numele și titlul disertației acestora. Demetrius Gusti, Egoismus und Altruismus. Zur soziologischen Motivation des prak‑ tischen Wollens, Leipzig, Univ., Diss., 1903; Demeter Busuicescu, Das Tababmonopol in Rumänien, Jena, Fischer Verlag, 1905; George Cipăianu, Die Einführung der Zuckerrübenzucht und des Zuckerrübenanbaus in Rumänien, 1908 (nepublicat); Alexander Nasta, Der Maisanbau in Rumänien, 1909 (nepublicat); Virgil N. Madgearu, Zur industriellen Entwicklung Rumäniens. Die Vorstufen des Fabriksystems in der Walachei, Weida, Thomas & Hubert, 1911. În 1904 a fost respinsă în Leipzig disertația lui Alexandru Cercel; a promovat însă în 1908 în Erlangen, vgl. Alexandru Cercel, Die Nationalbank in Rumänien, Erlangen, Univ. Diss., 1908. Cf. Erik Koenen, Verzeichnis der Hochschulschriften, în Erik Koenen, Michael Meyen (ed.), Karl Bücher. Leipziger Hochschulschriften 1892–1926, Leipzig, Leipziger Universitäts‑Verlag, 2002, p. 49–133.
4 Cf. Erik Koenen, Verzeichnis der Hochschulschriften, op. cit., p. 86, 102.
5 Cf. Maria Larionescu, Şcoala sociologică de la Bucureşti, Bucureşti, Editura Metropol, 1996; Traian Vedinaş, Introducere în sociologia rurală, Iaşi, Editura Polirom, 2001, p. 24–26.
6 Dimitrie Gusti, Virgil N. Madgearu şi Institutul de Ştiinţe Sociale ale României, în Sociologie Românească, an 4 (1942), nr. 7–12, p. 552.
7 Emaniol Bucuţă, Virgil Madgearu, în Sociologie Românească, an 4 (1942), nr. 7–12, p. 560.
8 Cf. Volker Kruse, Von der historischen Nationalökonomie zur historischen Soziologie. Ein Paradigmenwechsel in der deutschen Sozialwissenschaft um 1900, în Zeitschrift für Soziologie, an 19 (1990), nr. 3, p. 149–165; Eric Grimmer Solem, The Rise of Historical Economics and Social Reform in Germany 1864–1894, Oxford, Clarendon Press, 2003.
9 Cf. Franz Boese, Geschichte des Vereins für Sozialpolitik 1872–1932, Berlin, Duncker & Humblot, 1939; Dieter Lindenlaub, Richtungskämpfe im Verein für Sozialpolitik. Wissenschaft und Sozialpolitik im Kaiserreich vornehmlich vom Beginn des „Neuen Kurses” bis zum Ausbruch des Ersten Weltkriegs (1890–1914), Wiesbaden, Steiner‑Verlag, 1967; Marie‑Louise Plessen, Die Wirksamkeit des Vereins für Sozialpolitik von 1872–1890, Berlin, Duncker & Humblot, 1975.
10 Pentru context vezi Lucian Boia: „Germanofilii“. Elita intelectuală românească în anii primu‑ lui război mondial, Bucureşti, Editura Humanitas, 2009.
11 Cf. Anexa 1: Apelul fondator a Asociaţiei de Politică Socială din 7 octombrie 1872, în Franz Boese, Geschichte des Vereins für Sozialpolitik op. cit, p. 248–249 precum şi Anexa 2: Apelul fondator al Asociaţiei pentru studiul şi reforma socială, în Arhiva pentru Ştiinţa şi Reforma Socială, an 1 (1919), nr. 1, p. 291–293.
12 Vezi şi Statutele Institutului Social Românesc, Bucureşti, 1921; Institutul Social Român 1921– 1926, Bucureşti 1926; Emanoil Bucuţa, Institutul Social Român, în Arhiva pentru Ştiinţa şi Reforma Socială. Omagiu Profesorului D. Gusti. XXV ani de învăţământ universitar (1910–1935), an 14 (1936), vol. 2, p. 577–593.
13 Cf. Lutz Raphael, Die Verwissenschaftlichung des Sozialen art. cit.
14 În acest sens vezi şi analiza activităţii lui Dimitrie Gusti în Partidul Naţional Ţărănesc, Stelu Şerban, Un program conservator de modernizare a României interbelice. Dimitrie Gusti în cadrul Partidului Naţional Ţărănesc, în Romanian Political Science Review, an 10 (2010), nr. 2, p. 311–322.
15 Cf. Ovidiu Bădina, Studiu introductiv, în Dimitrie Gusti, Opere, vol. 1, Bucureşti, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1968; Zoltán Rostás, The Bucharest School of Sociology, în East Central Europe, an 27 (2000), nr. 2, p. 1–20.
16 Cf. Antonio Momoc, Capcanele politice ale sociologiei interbelice. Şcoala gustiană între carlism şi legionarism, Bucureşti, Editura Curtea Veche, 2012, p. 21–33.
17 Zoltán Rostás, The Bucharest School of Sociology, p. 11.
18 Pentru o analiză a succesului acestei abordări vezi trei publicaţii româneşti recente, Bogdan Murgescu e.a. (ed.), Istoria Curţii de Conturi a României (1864–2004), Bucureşti, Centrul de Studii Istorice, Economice și Sociale, 2005; Ana Maria Ciobanu e.a. (ed.), Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” 1937–1948, Bucureşti, 2009; Andrei Florin Sora, Servir l’état roumain. Le corps préfectoral, 1866–1940, Bucureşti, Editura Universităţii din Bucureşti, 2011.
19 Institutul Social Român, fondat în 1920, a avut drept precursor „Asociaţia pentru studiul şi reforma socială“, înfiinţată în 1918 (vezi Anexa 2).
20 Dimitrie Gusti, Apelul făcut în Aprilie 1918, cu prilejul întemeierii Asociaţiei pentru studiul şi reforma socială, în Arhiva pentru Ştiinţa şi Reforma Socială, an 1 (1919), nr. 1, p. 291.
21 Ibidem.
22 Dimitrie Gusti, Fragmente autobiografice. Autosociologia unei vieţi 1880–1955, în D. Gusti, Opere, vol. 5, Bucureşti, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1971, p. 124.
23 Karl Bücher apud D. Gusti, op. cit.
24 O bună introducere în gândirea economică a lui Madgearu o reprezintă colecţiile articolelor sale. Vezi Virgil Madgearu, Agrarianism, Capitalism, Imperialism (contribuții la studiul evoluției sociale românești), Bucureşti, Institutul de Arte Grafice „Bucovina”, 1936.
25 Vezi Dietmar Müller, Agrarpopulismus in Rumänien. Programmatik und Regierungspraxis der Bauernpartei und der Nationalbäuerlichen Partei Rumäniens in der Zwischenkriegszeit, St. Augustin, Gardez Verlag, 2001, p. 92–121; Keith Hitchins, A Rural Utopia: Virgil Madgearu and Peasantism, în Idem, The Identity of Romania, Bucharest, Encyclopaedic Publishing House, 2009, p. 151–176.
26 Vezi Dimitrie Gusti, Sociologia naţiunii, în D. Gusti, Opere, vol. 4, Bucureşti, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1970, p. 7–95.
27 Începând cu 1900 Wilhelm Wundt a publicat o lucrare în mai multe volume despre psi‑ hologia popoarelor. Vezi pars pro toto primul volum, Wilhelm Wundt, Völkerpsychologie: eine Untersuchung der Entwicklungsgesetze von Sprache, Mythus und Sitte, vol. 1–2, Leipzig, Engelmann Verlag, 1900.
28 Cf. Dietmar Müller, Staatsbürger auf Widerruf. Juden und Muslime als Alteritätspartner im rumänischen und serbischen Nationscode. Ethnonationale Staatsbürgerschaftskonzeptionen, 1878–1941, Wiesbaden, Harrassowitz Verlag, 2005; Idem, Orientalism and Nation: Jews and Muslims as Alterity in Southeastern Europe in the Age of Nation States, 1878–1941, în Reframing the European Pasts: National Discourses and Regional Comparisons, Part 1, Practices and Perceptions, Dietmar Müller, Borbála Zsuzsana Török, Balázs Trencsényi (ed.), în East Central Europe, an 36 (2009), nr. 1, p. 63–99.
29 Cf. Alexander Tschayanoff, Zur Frage einer Theorie der nichtkapitalistischen Wirtschaftssysteme, în Archiv für Sozialwissenschaften und Sozialpolitik, an 51 (1924), p. 577–613.
30 Cf. Karl Bücher, Volkswirtschaftliche Entwicklungsstufen, în Grundriss der Sozialökonomik. I. Abteilung: Historische und theoretische Grundlagen, Tübingen, Mohr, 1924 (ediția princeps Frankfurt am Main, 1895), p. 1–18.
Anexa 1
Apel fondator al Asociaţiei de Politică Socială
Adunarea de la Eisenach din 7 octombrie 1872 cu privire la discutarea chestiunii sociale a însărcinat comitetul subsemnat să organizeze o reuniune în acelaşi scop în acest an.
În concepţia noastră privind situaţia socială ne bazăm pe lucrările tipărite ale adu‑ nării din anul precedent (Lucrările Adunării de la Eisenach ş.a.m.d., Leipzig 1873).
Din totalitatea încercărilor mai mult sau mai puţin justificate de continuare a formării a unei societăţi bazate pe muncă din zilele noastre, în prezent conflictul dintre capital şi muncă reiese ca fiind cel mai ameninţător pericol. Suntem de părere că statul şi societatea au aici nişte sarcini urgente de reformare paşnică.
Mai întâi, va fi necesară clarificarea situaţiei muncitorilor şi a raporturilor aces‑ tora cu angajatorii, constatarea necesităţilor organizaţiilor colective, sprijinirea dezvoltării fructuoase a acestora şi facilitarea oricărui compromis între părţile adverse.
În acelaşi mod trebuie abordate celelalte probleme sociale şi economice ale vre‑ mii, precum sistemul de sănătate şi de învăţământ, sistemul de transport, cel de acţiuni şi cel fiscal. Avem convingerea că dominaţia necontrolată a unor interese individuale parţial antagonice şi inegale ca forţă nu garantează binele comun, că, dimpotrivă, reven‑ dicările privind spiritul civic şi umanitatea trebuie să îşi facă efectul şi în viaţa eco‑ nomică şi că intervenţia bine cântărită a statului în vederea apărării intereselor legi‑ time ale tuturor celor implicaţi trebuie chemată din timp.
Această grijă a statului nu o vedem ca pe o improvizaţie sau ca pe un rău inevi‑ tabil, ci ca pe o îndeplinire a importantelor sarcini ale timpului şi naţiunii noastre. Prin îndeplinirea serioasă a acestor sarcini, egoismul individului şi interesul ime‑ diat al claselor se vor supune ţelului de durată şi mai înalt al întregului.
Credem că un schimb de idei periodic între angajatori şi muncitori, între oameni ai teoriei şi ai practicii, va contribui semnificativ la o înţelegere, şi îi îndemnăm pe foştii participanţi şi pe cei ce gândesc ca noi, îndeosebi şi pe funcţionarii din administraţie, să fie prezenţi la Eisenach, la 12 octombrie anul curent şi să adere la asociaţia ce va fi constituită.
Berlin, 31 mai 1873 Comitetul
Dr. Bitzer […]. Borchert jun. Prof. Dr. Brentano. Franz Duncker. Dr. J. Eckhardt. Dr. Engel […]. Geibel jun. Prof. Dr. Gneist. Prof. Dr. Frhr. V.d. Goltz: Prof. Dr. Held. Prof. Dr. Hildebrand. Prof. Dr. V. Holzendorff. Dr. Max Hirsch. L. Jacobi […]. Prof. Dr. Knapp. Prof. Dr. Knies. Dr. Löwe‑Kalbe. Dr. Meitzen […]. Dr. Mithoff. Prof. Dr. Nasse. Rud. Ranisch. Frhr. V. Roggenbach. […] Prof. Dr. Roscher. […] Prof. Dr. Schnoller. Sombart. J. Schulte […]. Prof. Dr. v. Sybel. Thorade […]. Tiedemann […]. Prof. Dr. Wagner. v. Wedell‑Malchow. Prof. Dr. Wirth.
(în […] sunt omise funcţiile administrative şi profesiile membriilor comitetului)
În Franz Boese, Geschichte des Vereins für Sozialpolitik 1872–1932 (=Schriften des Vereins für Sozialpolitik 188), Berlin 1939, p. 248–249.
Traducere din limba germană:
Andrei Avram
Anexa 2
Apelul făcut în aprilie 1918, cu prilejul întemeierii Asociaţiei pentru studiul și reforma socială
Stimate Domnule,
Astăzi, când în urma evenimentelor externe și interne se decide de soarta națiunii și a Statului român, s‑a întemeiat o Asociație pentru Studiul și Reforma Socială în România, cu împătritul scop: de a cerceta toate laturile vieții sociale românești, – în mod desinteresat și fără nicio prejudecată și tendință științifică ori politică –, de a propune reformele, care izvorăsc în mod firesc, logic, din aceste studii, de a lupta pe toate căile de propagandă pentru ca aceste reforme să se înfăptuiască și, în sfârșit, de a contribui în largă măsură la educația socială a maselor.
De bună seamă că lipsa unei cunoașteri adâncite și aprecieri juste a realității sociale românești a fost una dintre cauzele puternicelor zguduiri din temelie ale Statului nostru – amintim numai dintre cele ivite în decursul ultimelor decenii: revoluțiile sociale din 1888 și 1907, criza financiară din 1900 și extrem de dureroasa situație în care ne aflăm.
Asociația corespunde, desigur, unei mari necesități a timpului. Căci toată lumea va fi de acord a recunoaște că aproximația capricioasă și improvizația haotică a politicii de până acum trebuie să înceteze pentru totdeauna – nu‑i mai este de ajuns credință în conducători, în loc de știință, dogmă, în loc de observații, și disci‑ plină oarbă, în loc de metodă critică –, care au dus la atât de variate, dese și pripite experiențe sociale pe socoteala societății românești.
Viața publică românească trebuiește organizată din nou pe alte temelii. Întâmplarea norocoasă ori nenorocoasă, simpla oportunitate ori simpla chibzuială și afirmare a nepregătiților și adesea a interesaților, trebuiesc definitiv înlăturate prin introducerea unei pozitive cunoștințe a lucrurilor, prin o siguranță cât mai mare în întrebuințarea mijloacelor disponibile pentru atingerea celor mai nimerite scopuri, în sfârșit prin sistematizarea diviziunii muncii, în așa chip ca fiecare să facă ceea ce pricepe.
Din asemenea preocupări s‑a născut ideea întemeierii Asociației.
Știința socială, cu toate ramurile ei, aplicată în cea mai largă măsură la problemele neamului și Statului român, va fi cultivată în sânul Asociației. Cunoașterea limpede a realității este singura în măsură de a da un nou cuprins și impuls patri‑ otismului, aprofundându‑l, deșteptând sentimentul responsabilității sociale și dez‑ voltând conștiința socială, determinând deci o vedere politică clară pentru ceea ce este imposibil și ce este necesitate politică, ce trebuie realizată.
Asociația este pătrunsă, în același timp, de un sincer spirit democratic; ea știe că puterea vine de jos, oricât lumina ar veni de sus, că deci consolidarea și progresul unui Stat democratic, oricare ar fi el, mare ori mic, atârnă de două mari condițiuni: de modul cum e condus și de calitatea cetățenilor ce‑l compun – adevă‑ rata democrație însemnând, pe lângă o opinie publică bine informată și luminată, participarea efectivă a fiecărui cetățean la viața publică.
De aceea, Asociația însuflețită de un cald idealism și optimism social, având credința într‑un viitor mai fericit al neamului și Statului român, și simțind obligația de a munci în vederea lui, și‑a propus să participe la educația socială a maselor, urmărind prin toate mijloacele ca poporul român să devină o personalitate creatoare de cultură – distinctă printre celelalte neamuri – prin trezirea în fiecare cetățean a voinței adormite, de un trai mai demn și conștient.
Asociația, călăuzită de ideea etică a realizării unui maxim de pace și dreptate soci‑ ală, prin dispariția treptată în viitor a hotarelor astăzi tranșante, între bogat și sărac, oraș și sat, cult și incult, năzuiește a contribui la formarea unei națiuni viguroase, conștientă de menirea ei în istoria universală și a unui Stat bine ordonat, sănătos, drept și puternic, care să oglindească cât mai credincios, aspirațiile și conștiința de sine a națiunii.
Acestea sunt, în trăsături generale, ideile conducătoare care formează spiritul Asociației pentru Studiul și Reforma Socială și care au determinat principiile de orga‑ nizare și de funcțiune ale ei.
Activitatea Asociației va fi îndreptată în primul rând în organizarea unor cerce‑ tări determinate, având ca obiect studiul cât mai complet și mai metodic al vieții sociale românești, sub toate fețele.
Aceste studii se vor face în următoarele secțiuni: 1) secțiunea agrară, 2) comerci‑ ală și industrială, 3) financiară, 4) juridică, 5) politică și administrativă, 6) politică și igienă socială și 7) culturală. Noi secțiuni se vor întemeia, după necesitate. Membrii Asociației se vor grupa pe specialități în secțiunile respective; orice persoană, care prin activitatea sa dovedește competență în chestiunile sociale, va putea fi admisă ca membru – prețuindu‑se îndeosebi obiectivitatea și independența personalității competente. Înțelegem prin competență nu numai pe cea științifică, ci și larga experiență practică, fie ea chiar restrânsă, locală, a diferiților oameni de muncă din provincie și de la țară, care ne vor ajuta atât la strângerea materialului de studiu cât și la controlarea cu împrejurările și interesele locale – variate în diferite părți ale țării – a concluziilor noastre teoretice de caracter general.
Pentru o bună funcționare a cercetărilor, membrii vor fixa programul de lucru și vor studia fiecare latură a lui; lucrările și rezultatele secțiunilor vor fi apoi depuse în comitetul Asociației, care le va centraliza și coordona.
Problemele și soluțiunile de importanță deosebită vor fi în sfârșit supuse de comitet deliberării adunării generale, pentru ca aceste chestiuni, după ce au fost dezbătute în sânul secțiunilor respective și al comitetutului să mai fie o dată dis‑ cutate de specialiștii tuturor secțiunilor, astfel ca, în urma hotărârii adunării gene‑ rale, soluțiunile problemelor formulate de secțiuni să devină expresiunea adevărata și bine cântărită a întregei Asociații, constituind astfel baza solidă a atitudinii Asociației în chestiunile de reformă socială.
Activitatea științifică nu se va mărgini însă numai la formarea secțiunilor, ci va organiza misiuni speciale în țară și străinătate pentru studierea la fața locului a diferitelor chestiuni, va constitui Arhiva Asociației, despre care se vorbește mai jos, și va edita publicații științifice.
Aceste publicații vor alcătui Biblioteca științifică a Asociației, care va cuprinde publicații de critică a stărilor actuale, anchete și cercetări în toate domeniile vieții sociale, rapoartele misiunilor speciale în țară și străinătate, traduceri de autori clasici, documente și statistici, anteproiecte de legi, regulamente, programe și ordonanțe, actele congreselor Asociației, lucrări teoretice (monografii, lucrări de sinteză) și un organ științific al Asociației, Arhiva pentru știința și reforma socială.
În afară de activitatea științifică, Asociația va organiza un serviciu de propagandă pentru înfăptuirea reformei sociale – așa cum va fi hotărâtă de Asociație – și de educațiunea socială a maselor; prin conferințe, cursuri, adunări și prin publicațiile, care vor forma Biblioteca de propagandă și educație socială.
Pentru a înlesni lucrările Asociației, cât și, în general, studiile sociale în România, se va da o îngrijire specială întemeierii unei Arhive pentru științe sociale, care va cuprinde: 1) o biliotecă, cu o sală de lectură, 2) o colecție de documente de la noi și de pretutindeni (statistice, istorice, diplomatice, comerciale, parlamentare, legisla‑ tive, memorii, planuri, statute ale instituțiilor și organizațiilor sociale, etc), 3) un repertoriu bibliografic, 4) un oficiu de informație, care, pus la dispoziția cercetă‑ torilor și oamenilor politici, se va extinde asupra următoarelor puncte: a) indicații bibliografice, b) indicații de persoane, care se ocupă cu anumite chestiuni sociale, c) starea legislativă dintr‑un Stat într‑un moment dat, d) lucrările în curs ale Asociației și e) motivele și propunerile de reformă socială ale Asociației.
În sfârșit, Asociația se va pune în legătură cu instituțiile similare din străinătate, îndată ce împrejurările vor permite.
Acestea sunt ideile conducătoare și principiile de organizare și de funcțiune ale Asociației pentru Studiul și Reforma Socială în România.
Asociația, conștientă că opera pe care o întreprinde este aproape tot atât de grea pe cât este de necesară, pășește la muncă și la fapte, încrezătoare că va răspunde menirii ei, dându‑și bine seama că numai gradul de realizare a acestei opere va da criteriul just de apreciere al valorii societății noastre.
Dimitrie Gusti Profesor universitar
Președintele Asociației pentru Studiul și Reforma Socială
Preluat din Arhiva pentru Știința și Reforma Socială, an I, nr. 1, aprilie 1919, p. 91–293.
Lasă un răspuns