pentru prima parte vezi AICI
CRONICI. Muzeul Satului Românesc
Mircea Eliade
Revista Fundațiilor Regale, Anul III, Nr. 7, 1 iulie 1936
D. profesor D. Gusti ne făgăduește, pentru anul viitor, un al doilea Muzeul, al satului model.
”Acolo ne vom pune problema înfățișării a ceea ce ar trebui să fie satul românesc, dacă o cultură, puternică și luminată, ar porni să crească în toată țara, așa cum am dori-o și așa cum încercăm să o ajutăm, pe toate căile, printre care una din cele mai pline de nădejdi este, credem, activitatea desfășurată de Fundația Culturală Principele Carol, care a creat Muzeul Satului Românesc.”
Unitatea stilistică a vieții rurale ne liniștește mai dinainte asupra eventualelor primejdii ale unui ”sat model”. Cine a văzut cu atenție Muzeul Satului știe că nu se poate teme de ”modernizare”, de hibridism. Cultura țărănească este, încă, destul de fertilă ca să poată asimila și preface, după canoanele sensibilității ei, și un ”sat model”.
D. profesor Gusti și colaboratorii săi de la Fundația Culturală Principele Carol, au eliminat astfel, cu anticipație, orice eventuală obiecție care s-ar fi putut aduce – din unele cercuri prea zeloase – modernizării satului. Încrederea noastră în forțele de asimilare și de creație ale țărănimii a crescut impresionant prin realizarea acestui Muzeu permanent.
După cum țăranii, cu sensibilitate intactă, au respins „stilul Brumărescu”, tot așa vor respingă și orice încercare de ”modernizare” fără o prealabilă cunoștere a vieții sufletești rurale.
Cei zece ani de munca ai Seminarului de Sociologie, conduse de d. D. Gusti, și doi ani de experiențe fertile ale Echipelor Studențești la de sate, create din voința Regelui, ne asigură că, cel puțin în acest domeniu, România nu va încerca o reformă hibridă și insuficientă. Totul ne face să credem că există astăzi, atât în București și în orașele de provincie, o sumă de oameni bine pregătiți și entuziaști, care cunosc pe teren realătățile românești.
Lucrul acesta, atât de simplu în aparență, este totuși revoluționar. Căci toate reformele făcute în România modernă, și privind viața socială, politică și spirituală a satelor, a fost făcute fără o prealabilă cunoștere științifică (adică documentată) a realității românești. Au fost unele reforme pline cu intenții lăudabile; au fost, altele, simple reflexe ale mișcărilor ideologice din Apus.
Este timpul să începem reforme fundate pe cunoaștere adâncă și pe o înțelegere a sensibilității țărănești. Reforme, se înțelege de la sine, care nu pot porni din ”politic”, ci trebuie să conducă, după o lungă periodă de prefaceri, la conștiința politică a țărănimii.
Lasă un răspuns