NOUA GENERAŢIE
„Liebe, Hunger, sport”
Paul Sterian
Curentul, Anul I, No. 226, joi 30 august 1928, p. 1
Un editor german, înfăţişând tinerii generaţii o nouă carte apărută de curând, înscrie pe banderolă cuvintele de mai sus, fiind sigur că nu va da greş. „Dragoste, foame şi sport”. Editorul nostru are dreptate să se aştepte la un dever frumos în urma etichetei cu care îşi lansează autorul. Fiindcă trăsăturile tinerei generaţii sunt pregnant prinse în cele trei cuvinte pomenite.
S-a discutat şi se va mai discuta încă în jurul tinerei generaţii. Tinerii, frondeuri, au spăimântat pare-se pe câţiva vârstnici, lesne de alarmat. Din harababura polemicilor care au avut loc până în clipa de faţă se desprinde, însă, de-acum, lămurit temeiul discuţiei: unii vor ca tânăra generaţie să fie mistică, ceilalţi, raţionalistă. Desigur că termenii de raţionalist şi mistic sunt rău aleşi pentru a servi drept capete contrazicătoare. (Se vede bine că nici unii nici alţii nu sunt în adevăr raţionalişti sau mistici. Altminteri n-ar fi ales aceşti termeni). Se vădeşte, însă, din aceasta, presimţământul unei spărturi capitale în grupul celor care, în curgerea neamului, se gătesc să însemne un nou rând de oameni.
Generaţiile dinainte de războiu au fost, în genere, omogene. (Se poate verifica aceasta la noi şi aiurea). Generaţia tânără nu va mai fi omogenă. Diversele curente vor căpăta în ea forţe mai mari decât în generaţia matură sau care apune. O ciocnire de tendinţe, sfioasă acum, nevăzută însă de nici unul dintre straşnicii polemişti care vorbesc de 6 luni de zile, va izbucni peste câţiva ani ca o furtună sălbatică. Ciocnirea e fatală. Mai curând decât o îndiguire unică.
Iată de ce socotesc că polemiştii amintiţi, buni sau răi, maeştrii sau ageamii în scris nu au dreptate, deşi într-un fel o au cu toţii. Nu mă gândesc de loc să reeditez hazliul caz al celui ce pentru întâia dată se pomeneşte asistând la o judecată. După ce primul avocat se aşează, bietul om îşi zice: „acesta are dreptate”. Iar, după ce adversarul şi-a sfârşit pledoaria, exclamă: „şi acesta are dreptate”. Socotesc că temeiul discuţiei e mai adânc decât se bănuie.
În adevăr, unii au afirmat ritos: „tânăra generaţie se îndreaptă, în marş concentric, spre ortodoxie. Tinerii sunt mistici”. Deşi afirmaţia aceasta e departe de a nu-mi fi plăcută, nu mă pot opri de a mă alătura de acei ce vor înainta observaţia foarte judicioasă: „Înseamnă înclinarea tinerilor către sport misticism”. „Ce sens ar avea un misticism sportiv?”
A spune, însă, că toţi tinerii îşi petrec timpul pe terenul (sau: numai pe terenul) de sport, înseamnă, pe de altă parte, a face o greşeală grosolană de informaţie. O bună parte din tineri, mai mulţi decât înainte, când numai trupurile bolnave sau cocârjate de vreme mai sprijineau stâlpii bisericii, se închină azi, se gândesc cu evlavie la cele sfinte şi se pregătesc de o viaţă mai curată şi mai primitoare de jertfă. (Cunosc o mulţime de tineri, din cei mai înzestraţi, care şi-au pus serios problema călugăriei). Iar alţii care nici pe stadion nu au vreme să-şi dezvolte trupul şi nici în nava bisericii nu încearcă să-şi îmbrace sufletul în smirnă, în aur şi în tămâie, sunt mânaţi, obsedaţi, reduşi la urâta robie de pasiuni sexuale fără de frâu.
Cum vom cuprinde, dar, într-o singură formulă, atâtea aplecări ale tinerilor ce se integrează ca generaţie în clipa de faţă? Şi, totuşi, formula trebuie să fie găsită. Şi a fost, cum aminteam mai sus, minunat descoperită de pomenitul editor german.
X
Războiul a rupt (…) de scânduri uniform chinezească în care pozitivismul îmbrăcase sufletul omenesc. Digul unic al auto adorării fiind spart de fluviul de sânge (şi războiul la aceasta a trebuit să servească) din masa omogenă odinioară, vârtejuri şi curente se vădesc în toate direcţiile. Haosul se zbate acolo unde, cu câţiva ani înainte, societatea izbutise să înfigă o înmărmurire nivelatoare şi paşnică.
Din nenumăratele direcţii, două însă încep să se arate, confruntându-se şi înfruntându-se. Două fluvii, un cald golf stream şi un rece fluviu de gheţari se freacă unul de altul, căutând să-şi anihileze temperaturile. Raţionalism şi misticism este rău zis. Pământesc şi suprapământesc arată adevărata contradicţie.
În adevăr, fiinţa omenească eliberată de războiu şi privată de calmantul pozitivist care învăţase că pământul îşi ajunge sieşi şi că cerul e o iluzie mai lesne de risipit decât norii ce se risipesc, strigă acum: dragoste, foame, sport. Omul îşi simte, dezlegat din toropeală, pieptul fierbinte cu inima zvâcnind în căutare de ecou, gâtlejul arzând, trupul în dezvoltare, crescând ca o plantă. Şi căutând să-şi potolească sfâşierile, omul îşi îndreaptă ochii în sus, sau în roteşte, zăpăcit, în jur de sine. Privirile îi merg spre zeu ori spre idoli. Unii, robi ai clipei, aleg dragostea firească, alţii, cu o stăpânire de sine, cu puteri de vedenie, se dau dragostei celei de peste fire. Unii încearcă potolirea foamei şi setei prin uzarea neînfrânată a simţurilor sau prin activitate fără preget, când sunt înzestraţi cu porniri nobile; alţii, impunându-şi foame şi sete trupească, îşi scormonesc fără milă foamea şi setea sufletului, încredinţaţi că, la summumul ei, când ca o coardă se va întinde sufletul căutător de mai mult, vor găsi „pâinea vieţii” care potoleşte orice foame şi „vinul” care e mai hrănitor decât sângele.
Unii caută în sport ieşirea din haos şi din zbatere. Clipele petrecute în bătaia vântului, pe mirişte, cu balonul în mână, le aduce uitarea şi le creşte trupul mai voinic. Ceilalţi, dând tot atâta atenţie trupului, vor alege altă cale pentru a-l spori. Asceza va da acestora mai multă stăpânire peste trup. Trupul va ajunge la aceştia înzestrat cu puteri mai mari, care lasă în urmă cu mult adresa meşteşugită şi vigoarea sportsmenului.
Unii din trup înţeleg să-şi croiască o maşină de muşchi şi de nervi cât de bine angrenată, alţii izbutesc să-şi călească trupul ca sabie cu care pot spinteca măruntaiele morţii.
Strigătul e acelaşi, chinul e acelaşi, a tuturor tinerilor e frământarea. Fără statornicie, dislocaţi din echilibrul indiferent în care civilizaţia aduse pe om, toţi caută piatră de temelie pentru clipele ce au a petrece pe coaja pământească.
Iar căile sunt două, indiferenţa ne mai fiind cu putinţă. Pro sau contra. Cu Dumnezeu sau contra lui Dumnezeu.
Afirmându-l sau tăgăduindu-l, este singura putinţă de a mai trăi viaţa. Suntem în plin Apocalips. Tânăra generaţie, la noi sau aiurea, nu are altă raţiune de existenţă decât în închinarea sau defăimarea zeului. Fiindcă foamea şi setea sunt chinuitoare. Un pahar cu apă nu le poate potoli. Nici toate oceanurile din lume.
Bătălia va fi crâncenă. În generaţia nouă se strâng rândurile. Nu pentru a se porni o luptă contra celorlalte generaţii. Cei vârstnici să fie pe pace. Bătălia groaznică se va da în sânul aceleiaşi generaţii, împărţită în două tabere fratricide.
Noul rând de oameni adăposteşte în sânu-i teribila sămânţă a discordiei.
Sabia zeului, cea cu două tăişuri, a fost aruncată în rândurile noilor tineri.
+
Pe aceeasi tema:
Lasă un răspuns