O piata neoliberala a cunoasterii?

O piață neoliberală a cunoașterii?

Marți seara, 21 aprilie, la Clubul Țăranului (Muzeul Țăranului Român), în cadrul dezbaterilor ”Cafeneaua Sociologilor”, a avut loc o necesară și interesantă discuție care s-a derulat sub titlul: ”Scientometrie, cultura auditului și piața neoliberală a cunoașterii”. Moderarea a fost asigurată de Bogdan Iancu, iar participanții au fost, în ordinea luării cuvântului: Vintilă Mihăilescu (SNSPA), Vladimir Pasti (SNSPA), Dumitru Sandu (Facultatea de Sociologie – UB) și Liviu Chelcea (Facultatea de Sociologie – UB). Toți participanții sunt cadre didactice universitare, majoritatea cu cariere demult consacrate în domeniile de specialitate.

Subiectul discuțiilor a fost legat de cea mai recentă intervenție a Ministerului Educației Naționale, impulsionată, ce-i drept, de personalități din lumea universitară, prin care s-au introdus noi criterii de măsurare a performanței academice. Printre aceste criterii, desigur, celebrul deja ”indice Hirsch”. Dezbaterea și-a propus, însă, și, spre meritul vorbitorilor, a și reușit, să meargă dincolo de iritarea firească resimțită de numeroase cadre didactice universitare obligate să calculeze și recalculeze fișe, exceluri, tabele, indici și alte bazaconii produse, parcă, de manii nomenclaturiste de rit nou, și să abordeze problema măsurării performanței academice într-un mod sistematic.

De asemenea, accentul nu a fost pus pe gradul în care aceste criterii de performanță sunt folosite în lumea occidentală, ci pe semnificația acestor noi m(et)ode de măsurare a calității cercetării și a finalității lor sociale.

McDonaldizarea

Profesorul Vintilă Mihăilescu a circumscris noile practici de măsurare a performențelor academice unui proces de ”marketizare”, chiar ”mcdonaldizare” (în sensul dat conceptului de G. Ritzer) a cunoașterii și a lumii academice. Procesul se manifestă prin:

a) transformarea unor indici cantitativi, aparent neutri, în indicatori care servesc controlului dinamicii lumii academice, lucru care duce la

b) stratificarea și crearea de ierarhii în interiorul acestei lumi, precum și la

c) arogarea unei legitimități morale pe baza clasificărilor făcute prin intermediul măsurătorilor.

Consecința acestei culturi a auditului, ce se prezintă sub atractivele lozinci ale ”transparenței”, ”bunelor practici”, ”performanței”, este transformarea cunoașterii, a cercetării, în marfă, obiect tranzacționabil epurat de sens.

Capitalul

Profesorul Vladimir Pasti a oferit o vedere de ansamblu asupra chestiunii, pe care a încadrat-o în transformările suferite de relația dintre capital și știință. Această nouă cultură a auditului, cultul indicelui Hirsch, nu este un fenomen ”românesc”, în sensul în care nu e generat de factori strict interni, ci este un fapt social produs și exportat din Occident, din lumea capitalistă. Dacă, în trecut, știința era legată de interesele capitalului industrial, în prezent ea depinde de interesele capitalului financiar. Conform dlui Pasti, asistăm la o modificare a unor raporturi de putere cu impact asupra modului în care e organziată lumea științifică. Anterior, finanțatorul omului de știință era, deseori, statul, iar rezultatul cercetării era folosit de ”inginerul social” – deseori, omul politic. Or, acum, finanțarea și opera de inginerie socială sunt reunite în agendele corporațiilor, care înlocuiesc politicul și subordonează știința propriilor interese.

Vorbitorul a enumerat câteva manifestări ale noului mod de organizare a cercetării și lumii academice, așa cum există ele în România:

–          finanțarea universităților se face în funcție de numărul elevilor (de unde coborârea nivelului selecției);

–          articolul e mult mai important, pentru ”performanță”, decât cartea, lucru de care beneficiază proprietarii bazelor de date la care accesul e, cum altfel, pe bani;

–          agenda de cercetare nu este orientată în funcție de realitățile sociale locale, ci în funcție de interesele finanțatorilor externi (”s-a pierdut cercetarea socială națională”);

–          bibliografia a devenit cea mai importantă formă de influență științifică, iar citarea s-a instrumentalizat (criteriile de performanță numără citările, nu au legătură cu calitatea și sensul acestora);

Dl Pasti a pus accentul, îndeosebi, pe distorsionarea agendei temelor de cercetare din România cauzată de această stare de fapt.

Și totuși, Hirsch?

În schimb, profesorul Dumitru Sandu a argumentat în favoarea utilității unor instrumente de măsurare, cum este și numitul indice Hirsch. Decât deloc, este preferabilă existența unui astfel de indicator, cu condiția ca modul în care este folosit să fie îmbunătățit, funcțional, prin îndepărtarea celorlalte practici de măsurare inutile sau chiar dăunătoare. Însă, a mai arătat dl Sandu, modul netransparent și corupt în care se decid și aplică ”criteriile de performanță” pune în pericol chiar scopul pentru care sunt create acestea.

Miza

Conform profesorului Liviu Chelcea, miza măsurării performanțelor este definirea valorii academice. Comparând, ironic, indicele Hirsch cu funcția LIKE de pe Facebook, dl Chelcea vede într-o astfel de ierarhizare pe bază de aprecieri/citări o contaminare a academicului cu obsesia ratingului. Vorbitorul a evocat faptul că în spatele folosirii acestor criterii de performanță se află ideologia managementului neoliberal din Marea Britanie, tip de gestionare intrat în uz pe vremea ”Doamnei de fier” (Margaret Tatcher) și folosit pentru a controla instituțiile publice. De fapt, avem de-a face cu un adevărat cult al pieței și, în ultima instanță, cu o fantasmă: auditul ca exercițiu utopic ce promite obținerea unor rezultate (îmbunătățirea calității cercetării academice) pe care nu le va atinge, generând doar efecte negative. Unul din acestea: o cultură a inegalității și, implicit, un soi de darwinism social ce invadează lumea academică.

Circul

În cadrul sesiunii de întrebări și intervenții din sală, care a fost animată și destul de lungă, a luat cuvântul și profesorul Zoltán Rostás. Pentru dl Rostás, asistăm la încă un episod din circul misiunii auto-asumate de ”racordare la Europa”, adică de sforțare națională, marcată de complexe provinciale, prin care interiorizăm standarde de evaluare externe. Esențial pentru progresul cunoașterii științifice este un element pe care toate aceste criterii de performanță îl scapă din vedere: motivația cercetării. Acolo unde domină un spirit carierist, este greu să obții cunoaștere, care ține mai mult de o pasiune a elucidării unor probleme din realitatea socială.

Subsemnatul a ridicat două probleme: 1) criteriile de performanță nu ne spun, de fapt, nimic despre calitatea unui mediu academic (putem avea, individual, performanță în materie de indici și citări, însă mediul academic ca atare ce fel de dezbateri generează? cu ce impact asupra spațiului public? în ce măsură se mai citesc între ei, nu doar citează, ”academicii”? în ce măsură dialogheaza?); 2) presiunea spre darwinism academic va fi și mai mare din cauza presiunii demografice (numărul de studenți va scădea vertiginos – deci și finanțarea universităților).

Evident, această dare de seamă e doar un rezumat sărac al ideilor expuse la dezbaterea ”Scientometrie, cultura auditului și piața neoliberală a cunoașterii”. Discuția în sine a fost un lucru bun prilejuit de un fenomen nociv: controlul neoliberal al producției științifice.

Ionuț Butoi