Organizatia internationala a muncii si viata economica (1930)

ORGANIZAŢIA INTERNAŢIONALĂ A MUNCII ŞI VIAŢA ECONOMICĂ
Conferinţele Institutului social român

Dimineaţa, Anul XXVI, No. 8446, duminică 29 iunie 1930, p. 3

În ciclul organizat de Institutul social român pentru comemorarea celor 10 ani de funcţionare a Biroului internaţional al munci, a vorbit, ieri seară, în localul Academiei de comerţ despre: „Organizaţia internaţională a muncii şi viaţa economică” d. George Strat, referent titular al consiliului legislativ şi conferenţiar universitar.

Deşi după anume cercuri diriguitoare ale Societăţii Naţiunilor, organizaţia permanentă a muncii ar trebui să-şi limiteze sforţările sale la problemele de ordin strict muncitoresc, fără să intre în domeniul chestiunilor economice, care n-ar fi de competenţa sa, conferenţiarul găseşte că o asemenea opinie nu e fondată, pentru că cei 10 ani de activitate a organizaţiei de la Geneva au vădit cu prisosinţă cele mai strânse relaţiuni între problemele legislaţiei muncitoreşti şi viaţa economică şi o interdependenţă tot mai accentuată între factorul social şi factorul economic în lume.

De la început d. Strat arată care au fost obiecţiunile ridicate de cea mai mare parte dintre economişti împotriva creaţiunii unei organizaţiuni internaţionale a muncii, a cărei activitate ar putea fi dăunătoare unor anume state, falsificând printr-un intervenţionism exagerat jocul natural al legilor economice.

O mare primejdie

Fără îndoială, o mare primejdie pentru scopurile urmărite de organizaţia permanentă a muncii ar fi ignorarea realităţilor economice, necunoaşterea condiţiunilor specifice fiecărei naţiuni, care ar putea duce la stabilirea unor măsuri legale uniforme în materie de muncă pentru toate statele şi care ar fi contrarie posibilităţilor economice ale unora dintre ele, îngreunând pe calea aceasta situaţia ţărilor cu o viaţă economică mai tânără şi mai puţin dezvoltată şi avantajând pe cele mai înaintate şi mai bogate. Deci pentru a se putea clădi o legislaţie muncitorească cu adevărat trainică, organizaţia permanentă a muncii nu poate şi nu trebuie să nesocotească factorul economic, căci ridicarea nivelului de viaţă al muncitorimii depinde în primul rând de productivitatea muncii, elementul fundamental al oricărei prosperităţi economice.

Din cei 10 ani de activitate a organizaţiunii de la Geneva se poate desprinde limpede nu numai faptul că ea nu a ignorat realitatea economică, ci a contribuit într-o măsură decisivă la studierea şi lămurirea tuturor problemelor de ordin economic de după război.

Dovada

Ancheta asupra producţiei ca şi diversele conferinţe internaţionale din anii 1920 – 1921 – 1923 – 1924 şi 1927 fac cu prisosinţă această dovadă.

În special conferinţa economică internaţională din anul 1927, pentru a cărei pregătire s-au pus doi ani de muncă, constituie răspunsul cel mai elocvent pe care organizaţia permanentă a muncii putea să-l dea acelor economişti ce vedeau în activitatea ei o ignorare vinovată a factorului economic faţă de factorul social. Instrumentul cel mai sigur al oricărei politici sociale se află numai într-o politică de prosperitate.

Viaţa economică de după război s-a pătruns tot mai mult de nevoia justiţiei sociale. Însă o justiţie socială nu se poate realiza fără o bună stare economică a tuturor claselor naţiunii. Organizaţia permanentă a muncii, prin activitatea ei de 10 ani, are meritul de a fi împlântat în conştiinţa tuturora aceste adevăruri care singure vor putea asigura justiţia între clasele sociale şi pacea între popoarele lumii.