Expoziţia dela New-York
Pavilionul şi Casa României
de OLGA GRECEANU
UNIVERSUL, Anul al 56-lea, Nr. 193, Luni 17 Iulie 1939, p. 17
Să trecem pe lângă celelalte pavilioane străine care nu repezintă vreun interes deosebit pentru noi şi să pătrundem în „Casa României“.
Când am plecat, mi s’a spus: „Să ne scrii dacă în adevăr pavilionul nostru e aşa frumos cum se spune“.
Am scris unde am putut, dar le răspund acum tuturor: E mai frumos cu mult decât i s’a făcut reputaţia, întâi pentru el însuşi şi apoi faţă de celelalte.
Nu voi încerca să-l descriu, fiindcă o descriere e un inventariu rece: Nu am nici catalogul cu mine, aşa că tot ce voi spune, va fi doar mărturisirea sinceră a impresiei ce mi-a rămas în ochi. Arătam în alt articol, că toate Statele, – afară de România – şi-au construit pavilioanele în formă de cuburi, sfere, triunghiuri, dreptunghiuri, pătrate, ceea-ce dă întregei Expoziţii o notă uniformă, monotonă, plicticoasă şi enervantă. Dacă deasupra fiecărui Pavilion nu ar fâlfâi steagul fiecărei ţări, nu ai şti nici odată care poate fi Franţa, Germania, Rusia…
În astfel de împrejurări, cum să nu tresari deodată, când te găseşti în faţa unei adevărate construcţii, cu ziduri de marmoră, cu turnuri, cu coloane, cu acoperişuri, cu uşi şi geamuri adevărate, aşa cum se ridică în marginea aleei principale, Pavilionul şi Casa României?
Pentru noi, Românii, e chiar mişcător, iar pentru străini, o surprindere urmată de admiraţie.
Întâia construcţie e Pavilionul Oficial, al arhitectului G. Cantacuzino; a doua e Casa României, opera arhitectului Doicescu.
Una şi cealaltă au o deosebită distincţiune în prezentare, atât în ansamblu cât şi în cele mai mici amănunte. Şi mai au ceva: vizitându-le înveţi şi înţelegi ce e România, de unde se trage, originea ei, care e limba ce o vorbeşte, care e ocupaţia şi portul sătenilor, cari sunt inventatorii români, ce bogăţie are pământul, ce artă în sculptură, pictură, mozaic, ţesătorie, mobilă, ceramică; îţi rămâne o impresie de nobleţe, de seninătate, de însuşiri artistice născute nu făcute, de siguranţă, de stăpânire, de orizonturi largi, de progres, de cultură şi de dorinţă aprigă de muncă şi pace.
Este o admirabilă organizaţie, pe care o cuprinzi cu ochii şi cu mintea, fără nici o osteneală.
Înveţi, de cum te apropii de intrare, încă din mica grădiniţă cu frumoasa iarbă, că ne tragem din Daci şi am fost colonizaţi de Romani. Medrea, Han, Onofrei, în elegante linii, în largi concepţiuni, în măestre masse, au ilustrat-o, clar şi artistic; iar friza, în aramă bătută, a lui Mac Constantinescu, care înconjoară un important spaţiu deasupra hall-ului, a dus mai departe istoria României, de la Daci până la Regele nostru, cu un ochiu sigur de artist decorator. Mac Constantinescu, trebue să spun, e întotdeauna un preţions colaborator. El e în stare să ducă la un bun şi elegant sfârşit orice însărcinare i-ai da, în toate domeniile unde arta are un cuvânt şi o pretenţie.
În hall, jos, e opera masivă a Miliţei Pătraşcu. Domneşte Regele şi Marele Voevod, în mijlocul Ţării, sculptaţi într’o coloană, ca un simbol al solidităţii şi în concepţia noastră de tradiţie artistică, pentrucă aşa cum Marele Voevod îşi reazămă capul pe pieptul Suveranului, tot astfel, în icoanele noastre bizantine, Pruncul se reazimă de Maica Domnului. Iar în uşa care face cotul adânc al scării de marmoră, veghează, în aur, frumoastă şi înaltă, o „Domniţă“ de Jalea, ce întruchipează România. Chipul liniştit, portul mândru al pletelor şi coroanei, mâinile lungi încrucişate pe Evanghelie, atrag toate privirile acestor americani ce contemplă pentru prima oară o Domniţă română.
Pereţii scării sunt împărţiţi în două distribuţii: pe una sunt panourile decorative ale Lenéi Constante, făcute cu mult gust artistic; pe alta ale lui Dem. Demetrescu, cu chipuri şi înfăţişări româneşti, stilizate şi bine compuse, aşa în cât ne-am putut înfăţişa unui public străin, cu multă originalitae.
Pe pereţii de jos un „écorché“, – mi se pare în stuc – foarte ornamental decupat arată denumirea diferitelor părţi ale corpului omenesc şi originea acestor cuvinte, cari se găsesc a fi identice cu limba daco-romană.
Pe alt perete, harta României în relief, cu ingenioase incizii, arătând din punct de vedere al straturilor geologice, bogăţia pământului nostru. E o excelenţă idee şi o concisă şi necesară prezentare.
Pe alt perete, aviaţia. Câteva avioane în relief vin spre noi – lipite de zid – în zbor de păsări. Sunt avioanele noastre româneşti. Primul e al lui Aurel Vlaicu.
(Va urma)
De aceeasi autoare:
- Expozitia dela New-York: Pavilioanele straine [cu Arhiva Video]
- Olga Greceanu: Noaptea, prin expozitie
Pe aceeasi tema:
- O vizita la pavilionul Romaniei de la Expozitia Internationala din New York
- Arta romaneasca in America
- Romania la Expozitia Universala de la New York. Discursul inaugural al lui D. Gusti
- Catre inaugurarea “uriasei” si “formidabilei” Expozitii Universale de la New York (1939)
- Gusti – invitatul mamei presedintelui Roosevelt
- Vizita lui Gusti la coloniile romanesti din Statele Unite
- New York 1939: “Constructia lumii de maine”
- “Ziua Romaniei” la Expozitia Universala de la New York (1939)
Contributie stiintifica:
Lasă un răspuns