Problema sociologică a generaţiilor
Societatea de Mâine, Anul VII, Nrele 15-16, 1-15 August 1930
Scriitorii români, în necontenită criză de probleme, reiau până la exasperare problema veche cât lumea şi tot ca tainele ei de indisolubilă a generaţiilor. Tinereţe-Bătrâneţe. O explicaţie adâncă ar trebui să cuprindă sensul vieţii şi sensul existenţei. Totuş din puncte de vedere particulare, funcţionalist, o discuţie este posibilă. Aşa, e de netăgăduit îndreptăţirea unei psihologii a vârstelor sau chiar a ujnei pedagogii. Însă nu poate să fie o problemă a tuturor ştiinţelor şi mai puţin o problemă de cultură generală. Noi ne vom strădui să facem aici în câteva rânduri transparentă inutilitatea conceptului de generaţie în sociologie şi în ştiinţele spiritului, el nu este şi nu poate fi un instrument de muncă ştiinţifică roditoare, iar problema ca atare este inexistentă, este pur şi simplu, o problemă-aparentă. E vremea să ne debarasăm de balastul ideilor sterpe cari fără să lămurească nimic, încurcă totul.
Să se vorbească de o generaţie pe baza spiritualităţii e un non sens. Grupările de acest soiu se constituiesc făcând abstracţie completă de vârstă; – ele există, dar nu sunt “generaţii”. Să se cerceteze odată trăsăturile comune ale unor generaţii şi în locul omogenităţii presupuse o să se găsească tot atâtea poziţii contradictorii în interior câte şi în exterior. Generaţiile sunt prin definiţie clase de vârstă, deci sunt întemeiate biologic. Importanţa lor nu e de contestat, mai ales în fazele sociale primitive, dar este cu mult mai neînsemnată decât pare. (Speculaţiile lui Schurtz: “Altersklassen und Mannerbunde”, trebuesc fundamental revizuite). Când grupările de oameni se bazează pe concepţia despre lume şi viaţă, vârsta se înlătură, rămânând ideile, dar cum ideile nu cad din cer, nici idealurile, nici credinţele, va trebui să căutăm substratul real, interesele din care toate acestea nasc şi de dezvoltă. Ajungem astfel să părăsim treptat clasele de vârstă şi deci generaţiile ca să trecem la una din ideile cele mai fructuoase ale sociologiei marxiste: la clasele sociale. Prin această întorsătură a gândului problema nouă nu întregeşte pe cea veche, ci o înlocueşte, înlăturând-o.
Chiar cei cari susţin existenţa şi importanţa generaţiilor ca factori ai evoluţiei sociale, când sunt gânditori în sensul adânc al cuvântului, se apropie pe nesimţite de concluzia aceasta. Cazul recent al prof. P. Andrei (v. “Generaţia nouă şi politica” în Adevărul literar din 22. VI. 30). D-Sa defineşte: “O generaţie e un mediu spiritual propriu creat nu prin ştiinţă, ci mai ales prin credinţe şi idealuri”. De aceea era imposibil să nu-l împingă disciplina logicei ştiinţifice la o altă afirmare care desfiinţează pur şi simplu generaţia: “Dar generaţia nouă cuprinde nu numai tinereţe, ci pe toţi aceia care simt nevoia de o înţelegere a timpului, de o altă ordine şi de alte soluţii la problemele cari se impun azi”. Curios că s-a oprit aici. Cu totul arbitrar. Dacă se întreba cine are în materie politică interes “de o altă ordine şi de alte soluţii la problemele cari se impun azi”, ajungea firesc la ultima concluzie care conţine adevărul întreg: acei cari sunt nemulţumiţi cu starea actuală, clasa socială a neîndreptăţiţilor. (În diferite sisteme se spune simplu dar simplist: săracii, exploataţii, umiliţii etc.).
Iar toate caracterele cari se pun în socoteala “bătrânilor”: conservatorismul, autoritarismul, ponderenţa etc. indică nu atât vârsta, cât clasa socială a celor cari economic sau sufleteşte stăpânesc situaţia şi au deci interes să menţină starea care le asigură un profit maxim. Şi-atunci iată cum toate caracteristicele pe care le stabileşte prof. Andrei “generaţiei nouă”, (căreia tot DSa îi ridică vârsta, elementul esenţial) capătă cu adevărat un înţeles (altfel, contestabil): “Opoziţia dintre forţa, pe care o simt tinerii în ei şi autoritatea – de orice fel – prin care sunt dominaţi şi uneori chiar oprimaţi de bătrânii conducători ai treburilor publice – trezeşte nu arare ori tendinţi revoluţionare”.
E clar că nu e vorba de tineri, ci de nemulţumiţii sociali. Tineretul pe simplul motiv că e tânăr şi nou nu poate să-i vină gustul să se răzvrătească, – tinereţea e o forţă, dar ca orice forţă, are un caracter neutral. Intervine un alt fapt care face confuzia posibilă. Tineretul (în sensul strict al cuvântului) e fără situaţie socială, e sărac şi cu “stomacul gol” (Bourdeau citat de Dl Andrei) – deci alăturat în chip firesc, nu din cauza vârstei, ci a mizeriilor de tot soiul, clasei sociale a nemulţumiţilor (ori care ar fi ea). Aşa se explică o altă afirmaţie ce pare nemotivată la Dl Andrei: “În revoluţii în genere tinerii sunt acei cari au jucat roluri importante”, (în precizarea noastră: nu pentru că au fost tineri, ci pentru că fiind încă tineri erau nedreptăţiţi de cei cari mai bătrâni au putut să le ia înainte şi să acapareze în favorul lor sistemul economic şi juridic, cu un cuvânt: organizaţia socială).
În expresie generală se poate susţine: – lupta dintre generaţii nu este o luptă de clase de vârstă, ci o luptă de clase sociale. De aceea vârsta nu mai are nici o importanţă şi deci problema generaţiilor sociologic nu se poate pune.
Dovezi complimentare ori şi câte. La noi în România “tineretul” nu s-a prezentat niciodată, nici social, nici spiritual ca o grupare unitară, ci s-a aliat grupărilor de mai de mult existente. Fii de ţărani şi cei cari simpatizau social ţărănimea s-au grupat în “Tineretul ţărănist”. În Ardeal într-o grupare pe lângă partidul naţional: “Chemăriştii”. Şi aşa mai departe avem un tineret antisemit, liberal, socialist etc. Toţi sunt tineri şi deci reprezintă aceeaş generaţie (clasă de vârstă) dar spiritual şi politic se bat cap în cap, grupaţi împotriva unor altora fără nici o posibilitate de înţelegere, după clasele sociale în care alte interese (de ordin subiectiv) îi plasează (o diferenţă psihologică fără importanţă sociologică).
Observaţia foarte justă a Dlui Al. Claudian (din Viaţa Rom. N. 1, 2 şi 3) că “te întâlneşti cu fostul tău coleg de clasă şi constaţi, cu un sentiment penibil, ce mică e provizia de amintiricomune şi ce repede stagnează conversaţia; ţi-ai făcut de atunci prieteni noi, aleşi după afinităţi sufleteşti, nu impuşi de hazardul colegialităţii” – e pusă în acest sistem în adevărata lumină. Trăirea împreună şi comunitatea de vârstă nu constituie o legătură, – social generaţiile nu există, – grupările de acest soi se sparg imediat ce li se ridică constrângerea exterioară şi se regrupează după legi cari ascultă de alte forţe decât realitatea sau hazardul naşterii contemporane.
Există şi tineret reacţionar, cei din rând cu clasele privilegiate. Aşa se explică poate înlăturarea revoluţiilor. Bătrânii pricopsiţi iau sub protecţiunea lor tinerii de talent, prin aceasta fireşte tinerii nu devin bătrâni dar devin brusc conservatori; – tineretul reformist e privat astfel de conducătorii lui naturali, e decapitat şi redus la neputinţă. Sistemele sunt multiple. La dreptul vorbind la ajutoarele cari se dau şcolarilor de toate gradele ar trebui să se aibă în vedere mai întâi starea materială şi abea ca accesoriu cea intelectuală; se întâmplă invers, sub pretextul meritului se favorizează exclusiv şcolarii dotaţi, devin astfel elemente paşnice cari prin superioritatea lor sufletească stăpânesc şi pe colegii nedotaţi.
Ceea ce se întâmplă în mic în internatele de elevi că bursierii (cei cari au ceva de pierdut) sunt de obiceiu “elemente de ordine” se petrece şi în mare: tineretul satisfăcut trece direct dela poziţia reformistă în tabăra conservatoare. Să se cerceteze odată ce s-a întâmplat abia în câţiva ani cu sgomotoşii conducători ai diferitelor mişcări studenţeşti. Că faptul constitueşte o catastrofală ruşine nu înseamnă că este mai puţin adevărat. Se citează cazul unui fost ministru, în tinereţe exponent al nemulţumirilor studenţeşti, care a răspuns profund adevărat pe cât de profund imoral, (ceea ce este nu totdeauna trebue să fie), unei delegaţii de tineri cari îi cereau anumite reforme amintindu-i de trecut: “Dacă aş mai putea fi odată în locul vostru, acolo” – (arătând peste biroul somptuos care grăniţuia două lumi închise), – “m-aş comporta exact ca voi, darf sigur este că dacă ar fi vreunul din voi în locul meu aici, nu ar face altfel decât mine”. E exemplul tipic de supremaţia clasei sociale asupra individului fie privit spiritual (concepţia) fie biologic (vârsta).
Cu acestea îmi pare că am demonstrat suficient inexistenţa vreunei semnificaţii sociale sau spirituale a generaţiilor. Politic şi economic nu există tânăr şi bătrân (factori biologici şi deci extra-sociali), ci nemulţumiţi şi mulţumiţi, neîndreptăţit şi favorizat, în termeni odioşi capitalismului: exploatat şi exploatator, sărac şi bogat, – precum spiritual nu există tânăr şi bătrân, ci adevăr şi minciună, bine şi rău, frumos şi urât, credinţă şi necredinţă, şi oameni cari le reprezintă în diferite grade, dar cari nu le pot distruge contradicţia lor interioară, de natură ideală, deci absolută şi eternă.
Traian Herseni
Lasă un răspuns