Laurențiu Vlad, România la Expoziția Internațională de la New York (1939-1940): un moment din istoria diplomației culturale autohtone; documente privind înființarea și funcționarea unui birou de propagandă în SUA, în „Studia Politica. Romanian Political Science Review”, VI, 4, 2006, pp. 949-958
Preambul
„We have a deep admiration for your idealism in action, a realistic idealism that satisfies at once the individual and the national interests of mankind. We admire the harmonisation of your disciplined co-operation and union with the ordered initiative, which assures both the wellbeing of the individual and prosperity of your community. We envy your unbounded optimism, your confidence in yourselves and your country out of which has sprung the familiar doctrine of «manifest destiny».
In our Official Pavilion designed by Mr. G. Cantacuzino and our Romanian House built by Mr. O. Doicescu we have endeavoured to present a picture of the national wealth of our country. A generous Providence has blessed us with wheat and ore, lumber, petroleum and coal, fish, orchards and vineyards. The course of the Danube, largest river in Europe, lies through our lands. From the Carpathians to the Black Sea ours is a smiling fertile country. To exploit all these riches we employ the most modern American methods along with those specifically our own. Our architecture expresses the originality and the characteristics of each of our ten provinces. Our costumes so varied in design and colouring, our rugs patiently woven on handlooms, our woodcarvings and ceramics-all are distinctive in Romanian arts. Our folk music and dances, our theatres and literature are proofs of a life in its traditions, yet new in its progressiveness, just as the boundaries of present-day Romania but consecrate the age old unity – historical, biological and cultural – of our nation.
Besides acquainting you with the physical and material traits of Romania, we shall try to give you vivid glimpses of our intellectual and artistic life. We shall show you what we have accomplished in the plastic, graphic and decorative arts, in science and in the divers and vital work of the Royal Foundation. We shall portray for you the methods we are employing toward the education of all our people, the training of our youth and the reorganisation of village life on a broader and higher basis, achievements that attest the enthusiastic and persevering efforts of my Sovereign.“[1]
Direct, fără formule complicate, România se prezenta în fața Lumii Noi în anul de grație 1939. Artizanul acestei imagini era profesorul Dimitrie Gusti, sociolog de mare reputație, care fusese Comisar General al României şi la Expoziţia Internaţională de la Paris din 1937. Simbolul ei, aşa cum se prefigurase chiar de la Paris, era Carol al II-lea, de numele căruia erau legate, în panegiricele şi literatura propagandistică a epocii, înfăpturirea „revoluţiei regale“, declanşarea acţiunii de „renaştere naţională“ sau de construire a „Noii Românii“[2] din februarie 1938.
Era vorba de o ideologie care făcea din regele Carol al II-lea, iniţiatorul, „pe tot cuprinsul României şi în toate sufletele româneşti“, unei noi concepţii de viaţă, „a muncii şi credinţei, sprijinite pe trecut şi potrivite pe cerinţele prezentului şi dorinţele viitorului“[3]. Carol al II-lea devenise, aşadar, în propaganda oficială internă, expresia „solidarismului social şi naţional“, resortul ultim al autorităţii şi ordinii[4]. Această imagine, construită în timp, şi indusă, până în momentul proclamării regimului de dominaţie personală, prin surse oficioase sau aluzii (cum s-a întâmplat întrucâtva şi în cazul Expoziţiei Internaţionale de la Paris din 1937[5]), devenea identitatea oficială a României anului 1939.
Astfel, la Expoziţia Internaţională de la New York întâlnim aceleaşi imagini, pe care le regăsim şi într-un număr special al jurnalului L’Illustration din august 1939, probabil finanţat de la Bucureşti: o ţară complet nouă, care se fonda pe un nou pact originar („revoluţia regală“) şi care privea insistent spre „lumea de mâine“ (sloganul expoziţiei americane), construind-o cu propriile resurse şi puteri, mobilizate direct de „regele tinerilor şi al ţăranilor“[6]. Erau constante ale discursului propagandistic oficial al regimului lui Carol al II-lea atât în ţară, cât şi în străinătate.
Un birou de propagandă
Imaginea aceasta, pe care broşura de prezentare a României la Expoziţia Internaţională de la New York din 1939 o punea în circulaţie, se datora unei intense activităţi propagandistice a oficialilor de la Bucureşti[7]. Direcţiile sale au fost conturate într-un raport al lui Andrei Popovici, Comisarului General Adjunct al României pentru expoziţia americană, adresat lui Dimitrie Gusti, Comisarul General. Documentul în chestiune l-am găsit în Arhiva Ministerului Afacerilor Externe de la Bucureşti, iar în cele ce urmează îl vom rezuma, pentru ca mai apoi să-l încredinţăm tiparului integral, împreună cu răspunsul pe care-l dădea Dimitrie Gusti iniţiativei lui Andrei Popovici.
Aşadar, într-o scurtă istorie a propagandei româneşti la Expoziţia Internaţională din 1939 un moment important l-ar constitui înfiinţarea unui birou de specialitate pe lângă Comisariatul General. Iniţiativa i-a aparţinut unui diplomat de carieră, Andrei Popovici, un om cu o bogată experienţă profesională dobândită în anii cât a fost secretarul Legaţiei României în SUA şi cu o bună cunoaştere a realităţilor politice ale celor două ţări. Era, de altfel, doctor în ştiinţe umaniste la Universitatea din Georgetown (1928) cu o temă despre Basarabia, fiind totodată colaborator pe teme de politică românească postbelică generală ori specializată (minorităţi, relaţii între guvernul de la Bucureşti şi românii din SUA, integrarea acestora în Lumea Nouă etc.) cu radioul american sau cu periodice precum Buletinul Institutului American din România şi Delta Chi Quarterly[8].
Astfel, pe 3 noiembrie 1938 Andrei Popovici îi trimitea lui Dimitrie Gusti un raport cu privire la felul în care trebuia făcută propaganda la expoziţia americană[9]. Diplomatul român propunea înfiinţarea unui birou special, cu un buget de circa 750 $ lunar, ce urma să-şi înceapă activitatea pe 1 ianuarie 1939 şi care să fi avut în componenţă un ataşat de presă, un referent, un traducător şi o dactilografă. Comisarul General Adjunct îl nominaliza pentru prima poziţie pe Horia Babeş, secretar de presă (clasa a II-a) al Legaţiei României în SUA (din martie 1938), şi el un diplomat cu experienţă, ce activa în domeniul propagandei pe continentul american încă din anii ’20 ai veacului al XX-lea, având diverse atribuţii şi însărcinări mai mult sau mai puţin oficiale[10].
Justificându-şi iniţiativa, Andrei Popovici preciza că deja exista un birou de propagandă pus în lucrare de Comisariatul General al Poloniei pentru Expoziţia Internaţională din 1939, care obţinuse o seamă de rezultate însemnate până în acel moment. De asemenea, diplomatul stăruia şi asupra costurilor unei asemenea acţiuni de propagandă, estimând că ele ar fi fost substanţial mai mici prin înfiinţarea biroului respectiv, în comparaţie cu acelea care ar fi trebuit angajate cu firme specializate americane, ce practicau tarife foarte ridicate şi, în plus, nici nu-şi dovediseră în trecut eficienţa.
Comisarul General Adjunct identifica patru direcţii principale în care se putea îndrepta propaganda românească în prima parte a anului 1939. Cea dintâi era răspândirea în presa americană a unor detalii semnificative despre România, în special din perspectiva punerii în valoare a personalităţii lui Carol al II-lea şi a popularizării iniţiativelor sale (întrucât el era imaginea centrală în concepţia propagandei româneşti) din domeniile economiei, educaţiei, politicului, socialului etc. În al doilea rând, Andrei Popovici sugera editarea unor afişe, imprimate şi broşuri care să se găsească în mâinile oricărui vizitator al pavilioanelor. De asemenea, el propunea inventorierea precisă a vizitatorilor pentru ca ulterior să le fie întreţinut interesul dovedit pentru anumite secţiuni ale pavilionului, prin trimiterea ulterior de materiale informative. În fine, având în vedere succesul de care s-a bucurat restaurantul românesc de la Paris din 1937, Andrei Popovici sugera ca acela ce se construia la New York să fie conceput ca o sinteză a vieţii culturale tradiţionale. În acest context, Comisarul General Adjunct punea un accent important pe reprezentaţiile muzicale şi coregrafice, iar într-un raport special[11] privind progresele făcute în edificarea celor două pavilioane româneşti de la New York, preciza şi necesitatea găsirii unui restaurator american cu experienţă, integritate morală şi pricepere care ar fi putut să pună în valoare gastronomia românească, aducând astfel profituri atât în plan simbolic, cât şi material.
Propunerea lui Andrei Popovici a fost integral acceptată, acesta primind acordul lui Dimitrie Gusti pe 27 noiembrie 19382[12]. Astfel, biroul era constituit din Horia Babeş, ce primea o indemnizaţie de 100 $ pentru acest oficiu, scriitorul Petre Neagoe, redactor şi traducător, angajat cu 300 $ şi o dactilografă, căreia i se ofereau 200 $. De asemenea, era asociat biroului Paul Sterian, consilier economic, căruia nu i se repartiza nici o indemnizaţie. Pentru necesităţile curente de hârtie, imprimate, materiale de birou se stabilise o sumă de 150 $. Din ianuarie 1939 Biroul de propagandă a început să funcţioneze. El s-a manifestat îndeosebi prin transmiterea către presa americană a unor materiale de prezentare a pavilioanelor, a culturii tradiţionale (un domeniu aparte a fost cel al bucătăriei autohtone), a perspectivelor economice şi a realităţilor social-politice româneşti. Multe din aceste materiale se regăseau şi în broşurile ce fuseseră editate cu prilejul participării României la Expoziţia Internaţională din 1939 (spre exemplu, în Romania at the New York World’s Fair, în Notes on Romanian Cooking ori în cartea de bucate tradiţionale româneşti ce fusese prezentată şi la Paris în 1937). Astfel de informaţii, concentrate într-un buletin informativ periodic, au primit Cleveland Plain Dealer, Cleveland News, Cleveland Press, Chicago Daily News, Chicago Tribune, Detroit Free Press (30 ianuarie şi 3 aprilie 1939), New York World Telegram (23 februarie 1939)[13] etc.
De asemenea, Andrei Popovici, în grija căruia se afla Biroul de propagandă, negocia cu o seamă de periodice economice inserarea unor articole relative la România (desigur contra cost). El îi sugera lui Dimitrie Gusti în 28 februarie 1939 ca să fie de acord cu suma de 1500 $ pentru patru pagini în revista Annalist (numărul din 19 aprilie) şi 950 $ pentru două pagini în cotidianul Journal of Commerce (numărul din 31 mai)[14].
În fine, ni se pare important să reţinem că, pe lângă acţiunile enumerate mai sus, Biroul de propagandă edita un buletin oficial informativ periodic[15], tipărea broşuri în limba engleză, insera pagini în publicaţii precum Going to the Fair, Preview sau în International Guide, pregătea afişe, colabora la emiterea unor mărci poştale româneşti ce urmau să fie lansate cu ocazia Expoziţiei Internaţionale de la New York[16] etc.
Stăruim cu un mic comentariu în cel din urmă caz evocat, spunând că primele serii de mărci postale româneşti care înfăţişau Castelul Peleş, o mânăstire din Bucovina, o biserică de lemn din Maramureş, o vedere etnografică şi un peisaj[17], reproduceau imagini uşor de regăsit şi în alte pliante răspândite la Expoziţia Internaţională de la New York[18], dar şi în alte contexte expoziționale, bunăoară la Barcelona (1929), Bruxelles (1935), Paris (1937)[19]. Ele conturau, în fapt, o seamă de note ale unei imagini identitare, anume, regalitatea, religia, continuitatea, tradiția culturală, pitorescul.
Documentar
În cele ce urmează încredinţăm tiparului, aşa cum am precizat mai devreme, corespondenţa lui Andrei Popovici şi Dimitrie Gusti, doi dintre oficialii însărcinaţi de guvernul de la Bucureşti să se ocupe de organizarea participării României la Expoziţia Internaţională de la New York din 1939. Este vorba de două scrisori/adrese din noiembrie 1938, pe care le-am găsit în Arhiva Ministerului Afacerilor Externe în fondul Washington. Acest schimb de epistole oficiale a determinat înfiinţarea unui birou de propagandă care-şi va fi desfăşurat activitatea pe lângă Comisariatul General al României pentru Expoziţia Internaţională din 1939.
- Adresa nr. 217/a din 3 noiembrie 1938 a lui Andrei Popovici, Comisar General Adjunct al României pentru Expoziţia Internaţională de la New York, către Dimitrie Gusti, Comisar General, însoţită de un raport intitulat „Cum s-ar putea organiza propaganda românească la Expoziţia din New York 1939“; Arhiva Ministerului Afacerilor Externe (AMAE), fond Washington, vol. 213, pp. 0408-0417.
No. 217 a / 3 noiembrie 1938
Domnule Comisar general, Am onoarea a înainta alăturat, spre consideraţiunea Excelenţei Voastre, un raport asupra organizărei propagandei româneşti la Expoziţia din New York 1939.
Primiţi, Vă rog, Domnule Comisar General, încredinţarea prea înaltei mele consideraţiuni.
Andrei Popovici
Comisar General Adjunct
Excelenţei sale, Domnului Profesor Dimitrie Gusti, Comisar General al României p. Expoziţia Internaţională din New York 1939 Str. Latină, 8, Bucureşti (p. 0408)
Cum s-ar putea organiza propaganda românească la Expoziţia din New York 1939
Dacă România a înţeles să aducă sacrificii materiale considerabile pentru a avea o participare cât mai demnă, bogată, artistică, atunci ni se impune ca să organizăm o acţiune de propagandă cât mai potrivită, pentru a atrage publicul la pavilioanele noastre şi apoi, a ne asigura de continuarea interesului şi curiozităţii lui pentru ţara noastră.
În anii ce urmează se pregătesc evenimente covărşitoare pentru soarta popoarelor, pentru însăşi existenţa lor. America, oricare ar fi fost atitudinea ei în anii din urmă, nu va putea să rămână indiferentă faţă de anumite tendinţe şi curente ce se desemnează pe orizontul internaţional. Proporţiile fantastice pe cari le-a luat programul ei de înzestrare şi înarmare sunt o indicaţie că ea este decisă ca o nouă criză internaţională să nu o surprindă nepregătită şi astfel cuvântul ei să fie ascultat şi respectat.
Este deci evident că este în interesul României ca să cucerească simpatiile acestei ţări. De aceea ea trebuie să-i ofere toate posibilităţile ca să fim cunoscuţi sub toate aspectele. Existenţa Statului nostru, aşa cum este el alcătuit astăzi, se reazimă pe o puternică temelie de moralitate internaţională, iar rolul nostru istoric în regiunea pe care ne-a hărăzit soarta, spiritul în care se rezolvă problemele prezentului şi năzuinţele spre cari tindem, sunt atât de justificate şi atât de lipsite de agresiune faţă de alte popoare, încât nu putem decât să întâmpinăm simpatii pentru idealurile noastre la un popor care este tot atât de lipsit ca noi de o politică de expansiune şi cuceriri teritoriale. (p. 0409)
Dacă până acum am fost nedreptăţiţi de presa americană şi dacă aceasta a putut creia aici impresiuni şi aprecieri false asupra României, aceasta se datoreşte unei lipse totale de acţiune raţională de informare a publicului american, bazată pe realităţile de aici.
- Presa
Una din aceste realităţi este că presa americană este de o independenţă absolută. Ziarele americane trăiesc din veniturile ce li le asigură anunţurile comerciale. Dar nici un ziar de o oarecare importanţă nu poate fi cumpărat în ce priveşte atitudinea sa editorială. Acele cari ar putea fi cumpărate nu au nici o trecere şi nu joacă nici cel mai mic rol în formarea opiniei publice.
Presa înregistrează şi comentează toate faptele şi evenimentele zilei cari au valoare de „noutate“ (news value). Prin urmare, problema noastră este de a creia astfel de „fapte şi evenimente“ şi de a le furniza ziarelor cari vor aprecia „valoarea lor de noutate“.
Aceasta s-ar putea face de un mic birou bine organizat, care ar funcţiona pe lângă Comisariat, care-i va da toate datele şi faptele referitoare la:
a) Activitatea şi munca prodigioasă pe care o dezvoltă Suveranul nostru pentru rezolvarea chestiunilor importante la ordinea zilei;
b) Ridicarea claselor noastre sociale şi îndrumarea lor spre a le asigura un mai înalt nivel de traiu;
c) Organizarea şi desvoltarea vieţii noastre economice: agricultură, comerţ şi industrie;
d) Îmbunătăţirea sistemului nostru de educaţie fizică şi morală a tineretului; (p. 0410)
e) Activitatea pe teren sanitar, la sate şi oraşe;
f) Organizarea şi dezvoltarea transporturilor: căi ferate, şosele, căi fluviale şi maritime;
g) Modernizarea şi mecanizarea apărării noastre naţionale;
h) Politica noastră de dreptate socială faţă de toţi locuitorii ţării;
i) Nouile legi, regulamente şi dispoziţiuni cari reglează toate chestiunile minorităţilor noastre etnice şi religioase;
j) Desvoltarea turismului.
Biroul va servi ca un laborator unde toate aceste date se vor prelucra, traduce şi prezenta astfel ca ele să fie utilizabile de presa americană.
Pentru ca să poată funcţiona cât mai practic, biroul va trebui să aibă, pe lângă D-l Horia Babeş, Secretarul nostru de Presă, care funcţionează la New York, şi care va putea coordona această activitate, un referent, un traducător şi o stenodactilografă. Leafa lunară a acestora nu va trece de $ 600, la care va trebui să adăugăm cheltuieli în legătură cu multigrafierea şi răspândirea știrilor. Acestea vor fi cred de aproximativ $ 150 lunar. Astfel, cheltuelile lunare ale acestui birou vor fi de aproximativ $ 750, şi ar trebui să-şi înceapă activitatea nu mai târziu de 1 ianuarie 1939.
Polonia, de pildă, a şi început propaganda sa în favoarea Expoziţiei. Ca alte ţări de altfel, ea a organizat o serbare în legătură cu aşezarea pietrei fundamentale, iar după serbare a dat o recepţie caracterizată de un fast luxos şi costisitor. Acest eveniment a fost înregistrat (p. 0411) de toată presa de aici. S-a publicat şi fotografia pavilionului său. Biroul său de presă a trimis până acum ziarelor, revistelor, diferitelor instituţii financiare, comerciale, economice, precum şi universităţilor, liceelor, bibliotecilor din toată ţara unsprezece buletine, dându-le date şi informaţiuni interesante asupra participării poloneze. Trimit aci alăturat buletinul No. 11 pentru ca Excelenţa Voastră să-şi poată da seama de felul publicităţii acestei ţări. În el se anunţă intenţia Guvernului polonez de a distribui în toată America un afiş artistic, în 4 culori, arătând „Polonia de ieri, astăzi mâine“. Se intenţionează o distribuire largă de calendare şi cărţi poştale de ocazia Crăciunului. Alăturata fişă pe hârtie roz este trimisă împreună cu buletinul pentru înlesnirea preocupărei acelui afiş de către oricine ar dori să-l aibă, în mod gratuit.
Cred că am putea să facem şi noi la fel. Într-adevăr americanilor le plac afişele artistic executate şi cred că am putea face o publiciate intensă Expoziţiei noastre prin acest mediu de propagandă.
Am stabilit oarecari legături cu unii din conducătorii firmei Sears Roebuck&Company, cea mai mare casă comercială din America cu legătură în toate regiunile Americei. Ea distribue anual 750 000 cataloage de aproximativ 1000 pagini. Dacă Excelenţa Voastră m-ar autoriza aş putea să-i fac propunerea să trimită afişele noastre tuturor persoanelor cărora se trimit cataloage. Nu ştiu dacă o astfel de propunere ar fi acceptată din partea lor, am însă motive de a crede că aş putea reuşi.
Am fost solicitat de o seamă de agenţii de presă de aici, care ne-au oferit serviciile lor de a ne organiza propaganda. Nu ezit a declara că „serviciile“ lor sunt absolut iluzorii şi, în cel mai bun caz, (p. 0412) rezultatele eventuale nu vor justifica onorariile enorme pe cari ni le cer. De pildă – Stanley Quinn Associates –, una din cele mai cunoscute agenţii de presă de aici, ne-a cerut un onorariu de $ 1 500 lunar, plus „cheltuieli“ cari s-ar putea ridica la câteva mii de dolari lunar, fără însă a ne garanta în scris apariţia unui singur articol de ziar. O altă firmă – William Naple and Associates – ne-a cerut $ 30 000 pe timp de 6 luni. Toate aceste firme sunt conduse de foşti ziarişti, cari, ce e drept, au oarecari legătură cu foştii lor colegi, dar aceste legături nu pot fi exploatate în o măsură care să ne îndrituiască la cheltuieli atât de mari. Acum 10-12 ani, de pildă, a fost angajată de noi cea mai mare firmă de publicitate din America, condusă de faimosul Ivy Lee, căruia i-am plătit, mi se pare, $ 30 000. De pe urma acestui sacrificiu ne-am ales cu un mic şi neimportant pamflet, de câteva pagini, dar şi acesta a fost pregătit de D-l Irimescu, care pe atunci era director de bancă la New York.
Organizarea susmenţionatului birou pe lângă Comisariat va produce cel puţin aceleaşi rezultate la care ne-am putea aştepta dela o agenţie de publicitate, cu deosebirea că ne va costa mai puţin.
- Imprimate şi broşuri
În afară de ştirile pe cari le vom trimite presei va trebui să avem în pavilioanele noastre, la dispoziţia publicului vizitator, pliante şi broşuri. Pliantele vor trebui să conţină fotografii şi un text foarte scurt şi condensat. Eventual am putea scoate 2-3 pliante, unul accentuând arta populară şi turismul, al doilea chestiuni pur economice şi al treilea, educaţia tineretului (străjerie) şi activitatea socială şi sanitară la sate. (p. 0413)
Deoarece intenţionăm să desvoltăm legăturile noastre economice cu Statele Unite, cred că ar trebui să dăm o atenţiune deosebită informaţiunilor cari ar putea interesa business men-ii americani. Această chestiune am discutat-o pe larg cu D-l Paul Sterian, Consilierul nostru economic la New York şi suntem de părere că s-ar putea tipări o publicaţiune de aproximativ 100-150 pagini cari ar scoate în evidenţă resursele noastre economice şi exploatarea lor, precum şi posibilităţile noastre de export-import. Această publicaţie ar putea fi distribuită oamenilor de afaceri şi diferitelor intreprinderi americane interesate.
Pentru ca să o putem răspândi cât mai larg cred că broşura ar trebui să fie tipărită în cel puţin 50 000 exemplare. Costul ei ar fi, natural, destul de ridicat, – aproximativ $15, 000 –, dar el ar putea fi suportat de Ministerele de Finanţe, Industrie şi Comerţ, Economie Naţională, Banca Naţională şi alte bănci, precum şi de diverşi fabricanţi şi comercianţi cari, în schimb, ar putea insera, pe câteva pagini la urmă, reclame şi anunţuri. Textul am putea să-l pregătim aici, în baza informaţiilor şi datelor furnizate de forurile competente.
- Înregistrarea publicului vizitator
Pentru ca să putem avea la îndemână date statistice, cred că ar trebui să cerem fiecărui vizitator să se înscrie în nişte registre, indicând numele, profesiunea şi adresa. Astfel vom avea liste de un mare număr de persoane cari au dovedit interes suficient pentru ţara noastră ca să ne viziteze pavilioanele. Pe aceştia îi vom putea apoi cultiva şi mai târziu, trimiţându-le buletine de informaţiuni, (p. 0414) publicaţiuni, etc., menţinându-le astfel viu interesul faţă de noi. Pentru ca să cunoaştem caracterul acestui interes, vom putea distribui, la eşirea din pavilion, fiecăruia, o carte poştală în care îl vom ruga să se exprime care parte a Expoziţiei i-a plăcut mai mult. Pentru aceasta va trebui să tipărim vre-un milion de cărţi poştale, în care vom înşira categoriile din care se compune Expoziţia noastră, pentru ca vizitatorul să-şi poată exprima cât de lesne opinia sa asupra subiectelor cari l-au interesat.
- Restaurant
Mijlocul cel mai potrivit de propagandă va fi, fireşte, restaurantul, care va avea darul să arate publicului american bogăţia mâncărilor şi produselor româneşti. Nu mă voi extinde aici asupra felului organizării restaurantului, această chestiune făcând subiectul altui raport. Voi accentua importanţa muzicei. Dacă, precum se proectează, va fi angajată orchestra de lăutari a D-lui Dinicu, ea va face, cred, aceeaşi sensaţie aici ca la Paris. Publicul american este mare amator de muzică şi apreciază tot ce iese din obicinuit. Nu mă îndoiesc că atât D-l Dinicu cu lăutarii săi, cât şi D-l Fănică Luca cu naiul, vor place mult şi vor atrage un public numeros.
Cred că tot atât de important ca muzica populară românească (folklor) este prezentarea compoziţiilor populare bucureştene, deoarece publicul american iubeşte genul uşor de muzică. Cele mai populare dintre ele ar putea fi adaptate în englezeşte şi tipărite pe foi de hârtie şi apoi distribuite acelora cari vor vizita restaurantul. Ele vor putea fi astfel răspândite în tot cuprinsul Americei. (p. 0415)
Dacă voi şti când va sosi orchestra D-lui Dinicu aş putea eventual să fac aranjamente şi pentru răspândirea la radio, pentru o zi sau două pe săptămână a programului lor. S-ar putea să primim oferte din partea unor case comerciale pentru întrebuinţarea orchestrei noastre ca mijloc de propagandă pentru produsele lor. Va trebui să ştiu însă în ce proporţie va fi distribuit beneficiul între Comisariat şi orchestră.
Un alt mijloc de propagandă ar putea fi angajarea unor artişti cari ar putea să cânte din voce şi să danseze în timpul mesei. Se găseşte la New York D-l Jean Nicolescu, cunoscutul tenor, care ar fi dornic să primească un angajament pentru a cânta doine şi cântece populare.
Chestia căluşerilor va fi soluţionată, cred, favorabil de Expoziţie. Dar chiar dacă nu va fi cu putinţă ca să se aducă din ţară întreaga trupă de căluşeri, ori să aducem din ţară numai vătaful, căci vom putea găsi restul trupei în coloniile noastre.
Aflu că la Paris s-au distribuit în restaurant cărţi de bucate româneşti. Am putea face la fel şi aici, cu deosebirea că recetele vor trebui să fie mai lămurite şi mai detaliate deoarece gospodăria americană, nefiind atât de casnică ca cea franceză, are nevoie de îndrumări precise. Eu am principalele cărţi de bucate româneşti şi am putea să scoatem din ele recetele cele mai caracteristice, tipărindu-le cu ilustraţii, la fel ca la Paris. S-ar putea pregăti la Bucureşti mostra (p. 0416) cărţii pe care apoi am putea-o tipări aici, căci este absolut necesar ca textul englezesc să corespundă termenilor culinari întrebuinţaţi aici. În această carte de bucate, în afară de recete, am putea să tipărim pe fiecare pagină, în 2-3 rânduri, date interesante referitoare la întreaga economie naţională.
Celea ce preced ar constitui, în linii generale, programul nostru de acţiune. Dar ele nu epuizează toate posibilităţile. Aceste posibilităţi s-ar putea desvolta pe măsură ce vom progresa şi experienţa ne va arăta ce este bun şi, prin urmare, vrednic de a fi continuat, şi ce este rău, şi de eliminat.
Un lucru însă se impune imperios: orice program am adopta, el va trebui să fie executat nu mai târziu de anul nou.
Excelenţa Voastră va binevoi a observa că nu m-am ocupat aci de valoarea imensă de publicitate pe care o reprezintă pentru noi arta D-lui Enescu. Asupra acesteia nu mai este necesar să insistăm. Asemenea, într-un cerc mult mai restrâns de amatori rafinaţi de artă modernă, expoziţia D-lui Brâncuşi va fi o adevărată sensaţie, mai ales că calitatea de român a acestui mare artist nu a fost suficient accentuată în America.
Andrei Popovici
- Adresa nr. 000344 din 27 noiembrie 1938 a Comisarului General al României la Expoziţia Internaţională de la New York, Dimitrie Gusti, răspuns la adresa nr. 217/a din 3 noiembrie 1938 a Comisarului General Adjunct, Andrei Popovici; Arhiva Ministerului Afacerilor Externe (AMAE), fond Washington, vol. 218, p. 0368.
Comisariatul General,
Bucureşti, Nr. 000344 / 27 noiembrie 1938
Domniei Sale, Domnului Andrei Popovici, Comisar General Adjunct al Pavilionului României la Expoziţia din New York Madison Avenue, 595, New York
Domnule Comisar General Adjunct,
Ca urmare la raportul Dv. nr. 217, referitor la organizarea propagandei româneşti la Expoziţia din New York, avem onoarea să vă facem cunoscut că aprobăm propunerea Dv. de a se organiza, în acest scop, un birou oficial de propagandă pe lângă Comisariatul nostru de la New York; materialul pentru funcţionarea acestui birou va fi procurat din ţară, iar cheltuelile vor fi cuprinse în suma de 750 dolari. Biroul, depinzând, fireşte, de Dv., va fi alcătuit din d-nii: Horia Babeş, ataşat de presă la New York, Paul Sterian, consilier comercial şi Petre Neagoe, scriitor. Pentru detaşarea primilor, am şi intervenit la autorităţile respective; cât priveşte pe dl. Neagoe, al cărui asentiment îl avem încă din vremea când D-sa se afla în ţară, vă rugăm să-i solicitaţi Dv. colaborarea permanentă [subliniat în original-n.n.]. Pe lângă Domniile lor, biroul va mai avea şi o stenodactilografă. În raport cu această componenţă a Biroului, suma lunară de 750 dolari se va repartiza astfel:
- D-lui Petre Neagoe, pentru funcţia de redactor şi traducător: 300 dolari,
- D-lui Babeş, pentru lucru suplimentar la acest birou: 100 dolari,
- Pentru stenodactilografă: 200 dolari,
- Dl. Paul Sterian va fi să-şi dea colaborarea pentru chestiunile economice. Pentru moment lipsa de fonduri ne împiedecă de a-i fixa vreun apuntament.
Adăugăm, în sfârşit, că suma fixată d-lui Petre Neagoe este valabilă numai în cazul când d-sa poate să dea Biroului, zilnic, orele pe care le veţi stabili împreună, în cadrul programului şi orarului de lucru. Ţinem totuşi insistent ca să se facă cel mai călduros apel pe lângă D-sa, în sensul de a ne da tot concursul de propagandă [pentru o] cât mai bună cunoaştere a ţării noastre în USA, [de care] are urgentă nevoie.
Biroul va începe să funcţioneze la 1 Ianuarie şi va lucra în componenţa actuală până la 1 Mai când, în raport cu problemele de presă şi propagandă, care se vor pune după deschiderea Expoziţiei, i se vor da, eventual, noi îndrumări sau va fi complectat. Pentru cheltuelile curente s-au prevăzut, după propunerea Dv., 150 dolari (pentru hârtie, imprimate, material birou etc.).
Materialul de propagandă necesar – articole, broşuri, cărţi, fotografii, filme, texte de conferinţe, diapozitive etc. – vor fi trimise în cursul lunii Decembrie, în acelaşi timp cu instrucţiuni de funcţionare mai amănunţite. Comisar General
SS) Dimitrie Gusti
* Am stăruit cu alte prilejuri asupra unei imagini de ansamblu a prezenței românești la expoziția de la New York; a se vedea articolele noastre, „Images de l’identité. La Roumanie de Carol II aux expositions universelles“, în Pouvoirs et mentalités, textes réunis par Laurenţiu Vlad a la mémoire du professeur Alexandru Duţu, Editura Babel, Bucureşti, 1999, pp. 137-155; „Pavilioanele României la expoziția universală de la New York (1939-1940)“, Arhitext&Design, X, 7 (126), 2003, pp. 44-46. În aceeași ordine de idei, semnalăm și studiul „New Findings on Romania’s Participation to the New York World’s Fair (1939-1940)“, ce va vedea lumina tiparului în Arhivele Olteniei, serie nouă, 20, 2006, precum și o versiune în limba română a acestuia – „Imagini, identități, propagande. România la New York World’s Fair (1939-1940) “, care se va publica în Revista de Politică Internațională, 5, 2006.
[1] V. broșura de propagandă Romania at the New York World’s Fair, f.a., capitolul „An Inaugural“ semnat de Dimitrie Gusti. În continuare Romania.
[2] Formule oficiale de propagandă a regimului instituit în februarie; v., spre exemplu, Armand CĂLINESCU, Noul Regim (Cuvântări), 1938-1939, Editura Dominor, Bucureşti, 2003, pp. 112-113, 162-163. Le regăsim şi în presa străină intens subvenţionată de la Bucureşti (Nicolae DASCĂLU, Propaganda externă a României în perioada interbelică, 1919-1939, teză de doctorat, conducător ştiinţific: Titu GEORGESCU, Universitatea din Bucureşti – Facultatea de Istorie, f.a., pp. 422-423); v., bunăoară, Robert de BEAUPLAN, „Un pays de rennaissance nationale et de révolution royale“, L’Illustration, 97e année, no. 5034, 26 août 1939, pp. 581-582.
[3] I.D. ENESCU, „Stilul Carol al II-lea“, Arhitectura, V, 2, 1939, pp. 4-5.
[4] Ibidem. V. şi Armand CĂLINESCU, Noul Regim (Cuvântări), 1938-1939, cit., passim.
[5] V., spre exemplu, o seamă de detalii în Laurenţiu VLAD, Imagini ale identităţii naţionale. România la expoziţiile universale de la Paris, 1867-1937, Editura Meridiane, Bucureşti, 2001, pp. 101-105, 110-122.
[6] 6 Robert de BEAUPLAN, „Un pays de rennaissance nationale…cit.“, sau Charles OULMONT, „Carol II. Roi des paysans et roi de la jeunesse“, L’Illustration, 97e année, no. 5034, 26 août 1939, pp. 578-580.
[7] Date însemnate relative la propaganda românească în SUA între cele două războaie mondiale, în Nicolae DASCĂLU, Imaginea României Mari în Statele Unite ale Americii în perioada interbelică, 1919-1939, Editura Universităţii din Bucureşti, Bucureşti, 1998 (în special pp. 99-240).
[8] Ibidem, pp. 114, 121, 200-201.
[9] Arhiva Ministerului Afacerilor Externe (în continuare AMAE) – București, fond Washington, vol. 213, pp. 0408-0417; raport nr. 217/a din 3 noiembrie 1938 al lui Andrei Popovici, Comisar General Adjunct al României, către Dimitrie Gusti, Comisar General.
[10] Nicolae DASCĂLU, Imaginea României Mari…cit., pp. 113-114.
[11] AMAE – București, fond Washington, vol. 213, pp. 0418-0422/p. 0421; raport nr. 216/a din 3 noiembrie 1938 al lui Andrei Popovici, Comisar General Adjunct al României, către Dimitrie Gusti, Comisar General.
[12] Ibidem, vol. 218, p. 0368; adresa nr. 000344/27 noiembrie 1938 a lui Dimitrie Gusti, Comisar General al României, către Andrei Popovici, Comisar General Adjunct.
[13] Ibidem, nepaginat.
[14] Ibidem, nepaginat; telegramă din 28 februarie 1939 a lui Andrei Popovici, Comisar General Adjunct al României, către Dimitrie Gusti, Comisar General.
[15] Ibidem, nepaginat; adresa nr. 125 din 1 aprilie 1939 a Secretarului de Presă al Legației României în SUA către Ion Dragu, Director General al Presei din cadrul Subsecretariatului de Stat pentru Presă și Propagandă. Aici se vorbește despre numărul din 14 mai care avea ca temă sărbătoarea națională și despre cel din 10 iunie dedicat „restaurării, sărbătoririi tineretului și în cuvintele dlui Dimitrie Gusti, metodelor noi de educație a poporului – străjeria și serviciul social“. În aceeași adresă este menționat și un articol despre România publicat de Charles Hodges, profesor la Universitatea din New York, în revista Travel, ce urma să fie reprodus în 1000 de exemplare pentru propaganda expozițională.
[16] Ibidem; extras din Curentul, 26 februarie 1939.
[17] Ibidem.
[18] Spre exemplu, România, Roumanian People, Roumania, Roumania’s Historical and Artistics Monuments. Dintre broșurile publicate cu această ocazie, în afara celor evocate până acum şi care nu au neapărat legătură cu imaginile de pe mărcile poștale la care am făcut referire în text, mai amintim Roman Antiquities in Romania, The Participation of Roumanian Craftsmen in the New York World’s Fair.
[19] V., spre exemplu, Laurențiu VLAD, Ecouri românești în presa franceză: L’Illustration, 1843-1944, ediția a 2-a revăzută și adăugită, Editura Universității din București, București, 2005, pp. 60-61.
Foto: Dimitrie Gusti la expoziția universală din New York (1939). Sursa este pagina de Facebook „Satele din România”.
Lasă un răspuns