Structura sociala a Romaniei. Contributia recensamantului din 1941 la lamurirea problemei

STRUCTURA SOCIALĂ A ROMÂNIEI. CONTRIBUŢIA RECENSĂMÂNTULUI DIN 1941
LA LĂMURIREA PROBLEMEI

[…]Se spune adeseori că România este o ţară fericită, care n-a avut de luptat cu dificultăţile problemei sociale. Neavând industrie, n-am cunoscut până la 1916, e drept, problema socială sub aspectul ei obişnuit în occidentul şi centrul Europei, de problemă muncitorească.

Cei ce gândesc aşa uită însă că toate deceniile dinainte de războiul trecut au fost pline de greutăţile ridicate de problema ţărănească. Dificultăţile ridicate în faţa conducerii statului românesc de starea ţărănimii n-au dispărut nici după reforma agrară de la sfârşitul războiului. Faptul că populaţia rurală a sporit în ultimele decenii, îndeosebi pe teritoriul actual al României, cu peste 25%, fără ca suprafaţa agricolă să mai fi putut fi extinsă şi fără ca să fi existat debuşeele necesare pentru adoptarea unui sistem de agricultură intensiv, îngreuiază considerabil acţiunea oricărui guvern al României. Dezvoltarea urbană şi industrială, atât de vertiginoasă în ultimii ani, profilează pe orizont probleme noi. Începem să avem şi noi muncitori care nu şi-au găsit încă loc de trai omenesc în oraşele în care au fost nevoiţi să plece din satele care nu-i mai încăpeau.

Piedica cea mai de seamă ce stă încă în faţa acţiunilor de atenuare a tensiunilor create de starea unei părţi însemnate a ţărănimii şi a celor de curând absorbiţi de oraşe este lipsa unei cunoaşteri exacte a volumului, a stării, a nevoilor şi a localizării celor ce intră în aceste categorii. Nu s-a putut duce o politică socială eficace în România pentru că nu se cunoştea îndeajuns structura socială a populaţiei.

Ştim că din populaţia ţării, 72% îşi trăgea în 1930 venitul principal din agricultură, 9% din industrii, 5% din posturi la instituţiuni publice, iar 4% din comerţ şi credit. Cunoaştem, la fel, situaţia în profesie, la 1930, a celor ce intrau în aceste categorii. S-a stabilit astfel că 6% din cei activi în agricultură erau în situaţia de muncitori cu ziua fără pământ; că, din cei activi în exploatarea subsolului şi industriei, marea majoritate o constituiau muncitorii; că numărul muncitorilor din exploatarea subsolului şi industrie totaliza la aceeaşi dată 1.100.000, cei mai mulţi săteni emigraţi temporar în oraşe şi centre industriale, unde locuiesc şi se hrănesc în condiţii mai mult decât mizere. Repartiţia acestor categorii în diferite regiuni ale ţării este cunoscută. La fel, se ştie că, în categoriile neagricole, cu excepţia celei a funcţionarilor publici, românii deţin procente cu mult mai prejos de importanţa lor în populaţia ţării.

Dar nu ştim despre structura populaţiei agricole nimic altceva decât că 75% din exploatările agricole dispuneau în 1930 de mai puţin de 5 ha, că 50% n-aveau nici 3 ha, cât este necesar pentru traiul unei familii cu 4 membri. Indicaţii sumare arată că gospodăriile pitice sunt mai frecvente în regiunile din jurul Carpaţilor şi în Transilvania. Dar nu putem circumscrie regiunile cele mai nevoiaşe, nici regiunile capabile să mai absoarbă populaţie. Puţinele cunoştinţe în această privinţă provin din anchete foarte sumare. De vreme ce Bucureştii sunt năpădiţi mai ales de gorjeni, de vâlceni şi de argeşeni, socotim că aceste judeţe sunt mai suprapopulate. Căutarea de braţe de lucru în Ialomiţa şi Constanţa dimpotrivă este indiciul pentru existenţa unei posibilităţi de plasare a unor prisoase de locuitori agricoli.

Aceste ştiinţe puţine sunt, aproape toate, roadele Recensământului general al populaţiei din 1930 şi ale câtorva cercetări, întreprinse de sociologi şi igienişti. Publicate târziu, de-abia când au fost acordate fondurile necesare pentru prelucrarea şi tipărirea lor, rezultatele Recensământului din 1930, cu privire la structura profesională, au devenit disponibile numai anul trecut. Cercetările parti culare în acest domeniu au început şi ele abia în anii din urmă, când aspectul nou al problemei ţărăneşti şi înfăţişarea luată în România de problema muncitorească şi a populaţiei urbane au început să devină percepute. […]

Anton Golopentia, Recensământul României din 1941. Lămurirea opiniei publice. Proclamaţii şi apeluri. Studii, articole, reportaje, umor. Insigne, medalii, afişe, Bucureşti 1941, p. 67–70, preluat din ARHIVA SOCIOLBUC, unde se gaseste si PDF-ul complet