Studentii romani in Germania nazista si bursele Humboldt

Studenții români în Germania nazistă și bursele Humboldt

 Irina Nastasă-Matei

            Germanii au avut mereu un sistem foarte bine organizat de acordare de burse pentru studenții străini. Mai mult, autoritățile naziste erau deosebit de eficiente în a utiliza aceste burse în scop de propagandă. Beneficiau de stipendii germane tineri din aproape orice colț al lumii; totuși, regimul nazist acorda o atenție deosebită studenților din sud-estul Europei, punându-le la dispoziție mai multe tipuri de facilități pentru a putea studia la instituții de învățământ superior din cel de-al Treilea Reich.

Instituția-umbrelă care gestiona acordarea de burse pentru străini era DAAD (Deutscher Akademischer Austauschdienst). Aceasta, înființată în 1931 pe baza mai vechiului AAD (Akademischer Austauschdienst), avea ca obiectiv „cultivarea relațiilor academice cu țările străine“[1]. DAAD-ul era alcătuit din trei departamente: unul academic, responsabil pentru schimbul de studenți, pentru gestionarea Fundației Humboldt și a asociațiilor și cluburilor studenților străini, precum și pentru conferințele susținute în Germania de personalități străine; un department pedagogic, care administra schimburile de elevi și profesori secundari, precum și instituțiile și conferințele cu tematică pedagogică; și un departament de politică culturală, care se ocupa cu călătorii în străinătate și rapoarte cultural-politice[2]. Totodată, DAAD era instituția care decidea numărul de stipendiați și cuantumul burselor oferite de cele mai importante fundații germane.

Stipendiile de care puteau beneficia tinerii români erau acordate de două fundații: Humboldt (bursele Humboldt) și Deutschland (bursele Mitteleuropäische Wirtschaftstag), acestea din urmă fiind destinate doar studenților de etnie română. Existau și burse oferite exclusiv etnicilor germani, de către VDA (Volksbund für das Deutschtum im Ausland) prin intermediul Comunității Naționale a Germanilor din România[3]. În plus, diverse instituții germane ofereau un număr limitat de stipendii și ajutoare financiare. Bunăoară, Universitatea din München acorda burse speciale pentru etnicii germani. De asemenea, Universitatea din Berlin punea la dispoziție doctorilor în medicină români burse de specializare[4]. În anul 1942 și primăria orașului Breslau, ca urmare a reducerii drastice a numărului de studenți români aici, a oferit acestora patru burse anuale, tot pentru specializare în domeniul medicinei[5].

            Cele mai importante rămân însă bursele Humboldt, prin număr, prin relevanța lor cultural-politică și prin personalitățile care au beneficiat de aceste finanțări. Ele aveau o durată de nouă-zece luni (un an academic), putând fi prelungite cu încă un an, în cazuri excepționale chiar cu doi ani, mai ales dacă se avea în vedere obținerea unei diplome în Germania. Teoretic, principalul criteriu de selecție era reprezentat de performanța academică, dar în fapt erau luate în considerare în mod special orientările politice ale aplicanților: „Ei vor fi selectați pe criterii cultural-politice de către misiunile oficiale germane din străinătate”. Dosarul trebuia să conțină formularul de aplicație, un curriculum vitae, un atestat privind cunoașterea limbii germane, foile matricole și diplomele, precum și scrisori de recomandare de la profesori sau personalități ale vieții publice. Îndeosebi acestea din urmă cântăreau greu în obținerea unei burse. Hotărâtor în selecția candidaților era și interviul, germanii fiind în mod deosebit interesați de personalitatea viitorilor bursieri, precum și de felul în care aceștia se raportau la Germania nazistă.

Stipendiații erau în așa fel selectați, încât să fie deja cunoscuți pe scena culturală sau științifică din țara lor de origine, astfel încât impactul avut de perioada de studii în Germania nazistă să fie cât mai mare. Domeniile de studiu vizate erau științele umane, dar de multe ori beneficiau de burse Humboldt și tineri care absolviseră științele exacte, mai ales în cazul în care aceștia aveau potențial în ceea ce privește viața politică și publică, nu doar cea academică[6]. Bursele puteau fi integrale (1000 RM/lună), prelungiri (între 220-1000 RM/lună), parțiale (între 450-550 RM/lună) sau burse prin care tinerilor le erau acoperite doar taxele de școlarizare.

Stipendiații aveau trei obligații majore: să se dedice în mod intensiv muncii academice în cadrul universității; să-și petreacă timpul liber și vacanțele făcând excursii și drumeții prin Germania sau efectuând practică în cadrul unor firme sau organizații germane; și să se implice activ în viața culturală germană, luând parte la întâlniri și conferințe, devenind membri ai cluburilor și organizațiilor academice. De asemenea, era de dorit ca bursierul să dețină trei calități: productivitate academică, interes pentru „chestiuni politice” și „spirit de camaraderie”[7].

Pe parcursul deceniului patru al veacului trecut, numărul tinerilor din România care au primit un stipendiu al Fundației Humboldt a fost în continuă creștere, direct proporțional cu amplificarea, de-a lungul acestei decade, a interesului Germaniei pentru întărirea legăturilor cu România. Astfel, în anii universitari 1930/31 și 1932/33 nici un român nu a beneficiat de o asemenea bursă – spre deosebire de colegii unguri și, mai ales, de cei bulgari, aceștia din urmă cel mai bine reprezentați aici. Au fost totuși trei bursieri români în anul următor, 1931/32: Ion Ivănescu, specializându-se în economie la Universitatea din Berlin; Matyas[8], studiind medicină tot la Berlin; și Ion Nestor, înmatriculat la doctorat în domeniul arheologiei la Universitatea Marburg – și care își va publica în 1933 teza de doctorat în Germania: Der Stand der Vorgeschichtsforschung in Rumänien, devenind mai târziu un cunoscut arheolog și profesor universitar[9].

Deși arhiva DAAD a fost distrusă ca urmare a bombardării sediului instituției în 1945, despre unii dintre acești tineri ne-au rămas, la arhiva Ministerului de Externe din Berlin, scurte referințe aparținând autorităților germane, din care reiese clar interesul lor nu doar pentru realizările academice, ci și pentru rolul pe care l-ar putea juca bursierii în promovarea Germaniei naziste în țara de origine. Despre Ivănescu și Nestor cei de la Fundația Humboldt scriau:

„Dr. Ivănescu, Ion a studiat “economie națională” la Academia Comercială și la Universitatea din Berlin, încheindu-și studiul de trei ani cu Prof. Schumacher prin trecerea cu rezultat excelent a examenului de doctorat în economie națională. După întoarcerea în țară a fost numit profesor la Universitatea Tehnică din Timișoara, deși avea doar 25 de ani. Imediat după revenirea în România a înființat o asociație a foștilor bursieri Humboldt, luând astfel parte în mod activ la viața Fundației, la fel cum a făcut și în timpul studiilor de la Berlin. Succesul acestei burse este cu atât mai mare cu cât [Ivănescu] a venit în Germania la ordinele guvernului său, împotriva voinței lui, el dorind mai degrabă să meargă în Franța; prin urmare, actuala lui atitudine pozitivă față de Germania este cu atât mai convingătoare în România“;

„Dr. Nestor, Ion a studiat inițial arheologie preistorică la Berlin. Când dizertația lui era aproape terminată, profesorul lui din Berlin (Prof. Ebert) a murit iar el a trebuit să se mute la Marburg, unde și-a trecut examenul de doctorat. În timpul studiilor a lucrat constant ca asistent la Muzeul de Stat din Berlin. N[estor], care este considerat unul dintre cei mai capabili arheologi români din tânăra generație, va face fără îndoială lucruri remarcabile în țara sa de origine și, prin urmare, va aduce onoare perioadei sale de studii în Germania. Însă din cauza faptului că are doar interese profesionale, probabil că nu ne putem aștepta la prea multe de la el în ceea ce privește eficacitatea promovării concepțiilor Fundației. A plecat din Germania fără să-și ia rămas bun și fără să-și predea raportul final”[10].

În 1933/34, doi români au beneficiat de facilitățile oferite de Fundația Humboldt: Emil Cioran și Victor Pavelescu, ambii studiind filosofie la Berlin. Referindu-se la ei, autoritățile germane menționau:

“Pavelescu Victor a studiat la Berlin filosofie și antropologie filosofică. În primul an de studiu a scris două texte majore: Die Wirkung der Deutschen Philosophie auf das gegenwärtige rumänische Denken și Logos und Bios in der Lebensphilosophie, care au fost publicate în reviste de specialitate din România. A început o lucrare, Das Prinzip der Individualien in der Lebensphilosophie, sub coordonarea Prof. Vierkandt, pe baza căreia va primi diploma de doctorat în toamna anului 1935. A fost implicat activ și cu bune rezultate în dezbaterile dintre germani și străini desfășurate în Humboldt-Haus, ne-a arătat o foarte convingătoare loialitate și recunoștință, și cu siguranță ne va fi foarte util mai târziu în România”[11].

„Cioran Emil a studiat filosofia la Berlin şi München, iar în acest moment lucrează la o dizertaţie cu tema Conştiinţă şi viaţă la Nietzsche, motiv pentru care şi-a propus să promoveze în toamna lui 1935 la prof. Vierkandt[12]. Una din cercetările lui filosofice, publicate ca urmare a studiilor efectuate în Germania, a fost premiată de către Fundaţia Regală pentru Literatură şi Artă cu locul I pentru lucrări filosofice[13]. C[ioran] a luat parte în mod activ, pe lângă studiu, la viaţa cotidiană a Fundaţiei, a ţinut prezentări şi referate deosebite şi s-a străduit în toate modurile să înţeleagă principiile spirituale ale noii Germanii. Nu există îndoială că a reuşit să pătrundă această problemă mai profund decât majoritatea studenţilor străini. Ca exponent în Berlin al organului bucureştean de presă al Gărzii de Fier a avut posibilitatea de a reflecta evoluţiile din Germania şi în periodicele din ţara sa“[14].

În anul următor, 1934/35, și Emil Cioran, și Victor Pavelescu vor beneficia de prelungire cu încă 10 luni a bursei, lor alăturându-se ca membri ai prestigioasei Fundații și Constantin Săndulescu-Godeni, care a primit stipendiul pentru a studia filosofia, și Petru Ercuța pentru a urma cursuri de economie, ambii la Berlin[15].

Cioran reprezenta pentru germani nu doar un student strălucit, ci mai ales un instrument de propagandă. Iar filosoful alimenta aceste așteptări. În raportul final scris de el la încheierea bursei, în 1935 – și care trebuia să răspundă unor întrebări care din păcate nu ni s-au păstrat, dar care, din răspunsul lui Cioran și al celorlalți foști bursieri, par a fi avut mai mult de-a face cu politica decât cu activitatea lor academică –, Cioran afirmase că intenționează să publice o lucrare de filosofie politică referitoare la o revoluție națională în România după model german[16]:

„Pe deasupra, am adunat material pentru un studiu care își propune să trateze problematica popoarelor tinere. Întrucât intenționez ca în următorii ani să scriu o carte despre sensul unei revoluții naționale în România, am aprofundat lucrările lui Möller van den Bruck, pentru a descoperi, în sens general, aceeași problematică aplicată la dimensiunile unei culturi mari. Din această perspectivă, ar fi multe de spus despre Germania de astăzi și despre exemplul pe care ni l-a dat ea nouă, reprezentanți ai popoarelor care acum se ridică. În ceea ce mă privește, Germania de astăzi reprezintă conștientizarea adevăratei semnificații a politicii și renunțarea la toate prejudecățile și idolii politicii noastre. Germania înseamnă pentru mine curajul de a fi tu însuți. Și pentru că la noi, în România, falsitatea atentează la natura noastră, exemplul german poate fi foarte folositor, iar Germania o experiență“[17].

Ne putem deci imagina dezamăgirea autorităților germane atunci când filosoful nu și-a finalizat studiile în Berlin, dovedindu-se a nu fi, în ciuda inteligenței extraordinare, prea harnic. Referindu-se la foștii bursieri, unul dintre raportele Fundației menționa:

„Cioran a studiat în Berlin filosofia și sociologia, a publicat de asemenea o lucrare românească de filosofie, care a fost premiată cu Medalia de aur a regelui, însă nu și-a putut atinge aici scopul studiilor, examenul de doctorat. În ciuda talentului strălucit, o anumită incoerență și lipsa auto-disciplinei l-au împiedicat să obțină rezultatele concrete ale muncii sale, și ar putea să dăuneze și pe viitor carierei sale științifice”[18].

În anul universitar 1935/36, din cei 10 aplicanți din România, 6 vor beneficia de bursa Humboldt: Cristescu în domeniul sociologiei, Ioan Delu pentru muzică, Martinovici la științe politice, Ștefan Zisulescu pentru filosofie și Vasile Tulescu în domeniul geografiei, în vreme ce stipendiatului Săndulescu-Godeni i se va prelungi bursa cu încă un an.[19].

Un an mai târziu, în 1936/37, vor primi stipendii Humboldt un număr de 6 români: Ioan Delu, Săndulescu-Godeni și Vasile Tulescu vor beneficia de o prelungire a bursei, toți studiind la instituții din Berlin; vor mai primi burse Anton Golopenția, pentru a face studii în domeniul filosofiei la Universitatea din Leipzig; Ion Ionescu pentru a urma dreptul la Berlin; și Ștefan Teodorescu, pentru studii doctorale în filosofie, tot la Berlin[20]. Despre bursierii români Ioan Delu, Anton Golopenția, Vasile Tulescu și Constantin Săndulescu-Godeni angajații Fundației scriau:

„Delu a urmat cursurile de dirijor de la Academia de Muzică din Berlin și a activat ca dirijor în cadrul unei piese de teatru școlare despre care un ziar din Berlin a scris: „A fost ceva neobișnuit: Joan Delu. Acest artist complet matur a dirijat Tasso de Liszt, o capodoperă de dirijare orchestrală sugestivă”. A înființat la Berlin un cor al studenților români care a dat mai multe concerte de succes și a făcut înregistrări pentru discuri. Pe lângă studiile de muzicologie, [Delu] face o cercetare academică la Universitatea din Berlin, sub coordonarea lui Schünemann, despre crearea și evoluția Arhivei Naționale românești pentru muzică”.

„Dr. Golopenția a continuat să studieze filosofie politică și sociologie la Leipzig cu profesorii Frezer, Gehlen, Vossler și a lucrat la teza sa de doctorat despre ontologia lui Comte privind ființa spirituală. El va primi titlul de doctor în timpul semestrului de iarnă 1936/37. Foarte inteligent, elocvent și foarte capabil din punct de vedere științific. În calitate de colaborator al lui Gusti, este interesat de problemele germano-române, și va fi cu siguranță foarte influent în viitor”.

„Dr. Tulescu a studiat la Berlin geografie, în special antropogeografie, și a început să lucreze cu profesorii Troll și Preuss la o teză de doctorat pe care plănuiește să o termine până la finalul anului academic 1936/37. A scris rapoarte și eseuri foarte bune în presa de specialitate, a ținut o prelegere în fața Societății de Geografie care a fost și publicată, este co-fondator al Corului Academic Român din Berlin și a fost atașat al echipei României la cea de-a XI-a ediție a Jocurilor Olimpice de la Berlin”.

„Săndulescu-Godeni a studiat filosofie și studii religioase la Berlin și a scris sub coordonarea Prof. Hofmann o teză de doctorat pe tema raționalității și iraționalității la Platon. Și-a trecut examenul de doctorat cu un rezultat excelent, magna cum laude. S[ăndulescu], care este un entuziast simpatizant al național-socialismului, a publicat în revista Ministerului român al Educației o lucrare despre relațiile academice și pedagogice dintre Germania și România, a ținut prelegeri la Humboldt-Haus și a manifestat puternice interese politice. El vrea să urmeze în țara sa o carieră științifică, jurnalistică și politică”[21].

Orientările politice ale lui Săndulescu-Godeni nu erau doar impresii ale autorităților germane. Chiar el le recunoștea în raportul final predat la sfârșitul stipendiului Fundației Humboldt, în care vorbea despre cât de benefice sunt schimbările din Germania de după 1933 și îl elogia pe Führer și încercările acestuia de a menține pacea în Europa!:

„Pentru că am studiat și înainte la Berlin cunosc situația politică de dinainte de revoluție: criza economică, șomajul dezastruos, pericolul comunist și lupta acerbă între multele partide mici aduseseră Germania pe marginea prăpastiei, și viitorul ei părea foarte îngrijorător. Încă din primele zile de la sosire am fost uimit de schimbările radicale și de progresele realizate în doi ani de guvernare național-socialistă. Acum m-am convins pe deplin de cât de lipsite de sens sunt acele comunicate de presă evreiești care încearcă cu orice preț să convingă străinătatea că Germania este demnă de dispreț. Am observat că este cu totul altceva să vezi cu ochii tăi situația politică din Germania decât să stai în străinătate și să judeci în mod fals de acolo situația reală din cel de-al Treilea Reich. Sub mâna de fier și înțelepciunea politică a Führer-ului și cancelarului Adolf Hitler, noua Germanie a devenit un tot unitar și disciplinat. Prin distrugerea marxismului, el a reușit să salveze civilizația și cultura lumii. Toate țările îi datorează recunoștință. Prin urmare, Europa ar trebui să privească spre Berlin cu mare încredere, pentru că Germania imperialistă aparține fanteziei. La manifestări publice, în cadrul prelegerilor și în explicații de tot felul, liderii germani, mai ales Adolf Hitler, exprimă întotdeauna adevărata voință a Germaniei pentru pace…[22]”.

În 1937/38, din cei 15 aplicanți din România, 6 vor primi burse Humboldt: lui Ioan Ionescu și Ștefan Teodorescu li se vor prelungi stipendiile, Teodorescu alegând în acest an să se mute la Freiburg pentru a putea audia cursurile lui Martin Heidegger. Ceilalți patru bursieri români au fost: Alexandru Dima pentru a se specializa în folclor; Petru Mărcușanu pentru a studia teologie; Marin Popescu pentru studii de geografie; și din nou Ștefan Zisulescu, de data asta dorind să se specializeze în domeniul psihologiei[23]. Toți aceștia se vor îndrepta către Universitatea din Berlin.

În anul următor, 7 tineri din România, din cei 15 care aplicaseră, vor beneficia de bursa Humboldt. Din păcate nu ni s-au păstrat liste cu aceștia[24].

Ultimele informații de care dispunem în legătură cu aceste stipendii provin din anul academic 1939/40, atunci când 15 români vor aplica pentru aceste burse și 10 le vor primi: Iosif (Josef) Antohi în domeniul  filosofiei la Universitatea din Heidelberg; Gheorghe (Georg) Barbul pentru a face studii de drept la Berlin; Ioan (Johann) Gherghel pentru specializare în filosofia germană, tot la Berlin; Joseph Matjeka pentru studii de germanistică la Universitatea din München; Günther Ott pentru specializare în istoria artei tot aici; Barbu Theodorescu pentru studii literare la Berlin; Octavian Rusu în domeniul germanisticii la Jena; Romulus Stănculescu pentru filosofie la Berlin; Ovidiu Papadima va beneficia de o prelungire a stipendiului pentru studile sale doctorale în domeniul romanisticii la Universitatea din Berlin; iar Dimitrie Buchnia, pentru specializare în industria zahărului, tot la Berlin, acesta din urmă beneficiind doar de un ajutor special, care nu constituia decât 10% din valoarea unei burse integrale (100 RM)[25].

Fundația Humboldt nu acorda doar prestigioasele burse care îi purtau numele, ce erau niște stipendii-standard, puse la dispoziția studenților străini încă din 1925. Mai existau și alte tipuri de premii și finanțări. Se decernau, de exemplu, începând cu 1936, medalii Humboldt pentru publicații excepționale în domeniul germanisticii. Chiar din primul an în care s-au acordat, una dintre cele două medalii a fost câștigată de Virgil Tempeanu – lectorul de limba română de la Universitatea din München – pentru lucrarea: Was bedeutet die Volkslehre [termen nazist care poate fi tradus prin etnologie] Herders für die Entwicklung der rumänischen Nation[26].

Politisches Archiv Berlin: document de arhiva legat de acordarea bursei lui Emil Cioran.

NOTE

[1]Politisches Archiv Berlin, Fond Kultur, dos. R64228: statul DAAD-ului.

[2] Ibidem, dos. R64228.

[3] Politisches Archiv Berlin, Fond Bukarest, dos. 140.

[4] Ibidem, dos. 1327/1942, f.119.

[5] Ibidem, f.116.

[6] Ibidem, Fond Bukarest, dos. 142.

[7] Ibidem: Raport anual al Fundației Alexander-von-Humboldt pentru anul 1930/31, 1 octombrie 1930 – 30 septembrie 1931, p.2.

[8] Din păcate, în rapoartele Fundației Humboldt nu este trecut decât numele de familie al bursierilor, iar noi nu am reușit să identificăm întotdeauna numele complete ale tuturor.

[9] Politisches Archiv Berlin, Fond Bukarest, dos. 142: Raport anual al Fundației Alexander-von-Humboldt pentru anul 1930/31, 1 octombrie 1930 – 30 septembrie 1931, f.20-22.

[10] Ibidem: Raport anual al Fundației Alexander-von-Humboldt pentru anul 1931/32, 1 octombrie 1931-30 septembrie 1932, f.13.

[11] Ibidem: Raport anual al Fundației Alexander-von-Humboldt pentru anul 1933/34, 1 octombrie 1933-30 septembrie 1934, f.30.

[12] Este vorba de Alfred Vierkandt (1867-1953), profesor de sociologie la Universitatea din Berlin, dar care a ieșit la pensie în 1934, în chiar anul acestui raport; de altfel, Vierkandt nu era un simpatizant la nazismului.

[13] Este vorba despre Pe culmile disperării, apărută în 1934 la București, la editura „Fundaţia pentru Literatură şi Artă”.

[14] Politisches Archiv Berlin, Fond Kultur, dos. R 64227: Raport anual al Fundației Alexander-von-Humboldt pentru anul 1933/34, 1 octombrie 1933–30 septembrie 1934, p.30.

[15] Ibidem: Raport anual al Fundației Alexander-von-Humboldt pentru anul 1933/34, 1 octombrie 1933-30 septembrie 1934, f.45-49.

[16] În 1936 va apărea lucrarea Schimbarea la față a României, în care Cioran își manifesta simpatia pentru totalitarism. În ce măsură au influențat studiile în Germania atitudinile extremiste ale filosofului din această lucrare este foarte bine evidențiat în cartea Martei Petreu, Un trecut deocheat sau „Schimbarea la față a României“, Cluj, Biblioteca Apostrof, Colecția „Ianus“, 1999.

[17] Politisches Archiv Berlin, Fond Bukarest, dos. 142: Raport anual al Fundației Alexander-von-Humboldt pentru anii 1934/35 și 1935/36, p.55-56.

[18] Ibidem, p.31.

[19] Ibidem: Decizie cu privire la cererile de burse ale Fundației Alexander-von-Humboldt pentru anul 1935/36; Politisches Archiv Berlin, Fond Kultur, dos. R64227.

[20] Ibidem: Raport anual al Fundației Alexander-von-Humboldt pentru anii 1934/35 și 1935/36, f.61.

[21] Ibidem: Raport anual al Fundației Alexander-von-Humboldt pentru anii 1934/35 și 1935/36, f.31.

[22] Politisches Archiv Berlin, Fond Bukarest, dos. 142.

[23] Ibidem: Fundația Alexander von Humboldt, Cereri de bursă din România pentru anul 1937/38.

[24] Ibidem, Fond Bukarest, dos. 141: Proces  verbal al ședințelor de selecție ale Fundației Alexander-von-Humboldt și ale Fundației Deutschland pentru anul 1938/39.

[25] Ibidem, dos. 142: Fundația Alexander von Humboldt, Cereri de bursă din România pentru anul 1939/40.

[26] „Curentul”, 23 iunie 1936.

*imagini furnizate de autoarea articolului