Substratul filosofic al sociologiei lui Henri H. Stahl
Ștefan Guga, Sociologia istorică a lui Henri H. Stahl, Editura Tact, Cluj-Napoca, 2015[1]
Cartea lui Ștefan Guga, Sociologia istorică a lui Henri H. Stahl, se înscrie în procesul postdecembrist de reconsiderare a operelor sociologilor români de dinainte de ’89. Este vorba însă de o înscriere în răspăr, deoarece autorul se opune unei anumite inerții a sociologiei contemporane, vinovată în ochii săi de aplicarea unui filtru menit să epureze sociologia românească de dinainte de ’89 de orice urmă de marxism.
Printr-o abordare sistematică și cronologică a producției lui Stahl, Guga încearcă să urmeze firul conducător care leagă împreună diferitele părți componente ale întregii opere, marcată de aderarea sa, încă din timpul activității sale în cadrul Școlii lui Gusti, la filosofia marxistă. Încă de la primele pagini, autorul își declară fără echivoc intenția „de a reconstitui sociologia istorică a lui Stahl și a-l recupera ca sociolog marxist.”[2] Guga are cuvinte aspre la adresa celor care au propus o nouă istorie a sociologiei românești, acuzându-i de lipsă de onestitate intelectuală pentru că ar fi omis și, uneori, chiar manipulat interpretarea operei lui Stahl, transformându-l pe acesta într-o „sursă nemediată de contact cu sociologia interbelică”. Dorința acestora de a-și crea o legitimitate ideologică și profesională, departe de orice umbră sau reminiscență a marxismului, a dus la sacrificarea fără scrupule a capitalului cultural al lui Stahl pentru exploatarea capitalului său simbolic.[3]
Greșeala fatală pe care au comis-o aceștia a fost aceea de a echivala filosofia marxistă cu ideologia partidului comunist. Așa se explică recuperarea lui Stahl ca simplu „metodolog” al Școlii lui Gusti, care, conform sociologilor contemporani, spune Guga, ar fi ajuns la culmile producției sale înainte de al doilea conflict mondial cu monografia asupra Nerejului, în timp ce producția succesivă ar fi fost, de fapt, sub semnul compromisului ideologic, impus de împrejurările istorice nefavorabile.
Guga studiază amănunțit întreaga operă a lui Stahl, relevând de fiecare dată substratul filosofic al acesteia, începând de la monografia Nerejului, continuând cu Sociologia satului devălmaș românesc, apoi cu Contribuții la studiul satelor devălmașe românești. Proiectul de sociologie istorică propus de Stahl se înscrie astfel în continuarea „aventurilor marxiste” care au contribuit la formarea intelectuală a tânărului Stahl, începând de la Constantin Dobrogeanu-Gherea și până la operele reprezentanților austromarxismului. Stahl își propusese să reconstruiască istoria Țărilor Române plecând de la structura socială prezentă a satelor arhaice devălmașe din zona Vrancei. În lipsa documentelor istorice, el utilizează tehnica reconstruii trecutului plecând de la observația empirică a comunităților din prezent, printr-o metodă propusă de Școala Analelor, cea a „arheologiei sociale”. În opinia sa, comunitățile arhaice sunt entități extrem de cristalizate în structura lor, au un grad ridicat de rezistență la schimbări și, astfel, păstrează în matrice urmele structurilor lor primordiale.
Printr-un studiu empiric asiduu și prin îmbinarea transdisciplinară a istoriei și a sociologiei, cercetătorul poate obține datele necesare reconstruirii trecutul unui grup social, precum și structurile politice și juridice specifice acestuia încă din vremurile îndepărtate. Stahl socotea separarea disciplinară rigidă a istoriei și sociologiei ca fiind ilegitimă, deoarece doar îmbinarea principiilor empirice, metodologice și teoretice ale celor două discipline putea oferi elementele necesare creării unei veritabile științe sociale.[4] Monografia Nerejului este, din acest punct de vedere, exemplară. Făcând „istorie invers”, Stahl reconstituie istoria genezei și a disoluției satelor devălmașe, oferind un exemplu de cercetare monografică gustiană. Încă din perioada în care scria monografia Nerejului, afirmă Guga, sociologia lui Stahl era una de sorginte socialistă, cu clare influențe gheriste, chiar dacă Stahl evită să îl citeze în mod direct pe Gherea.
La câțiva ani după publicarea acestei monografii, Stahl adoptă o atitudine critică la adresa Școlii lui Gusti și deplânge lipsa unei teorii sociale care să dea substanță metodologiei și cercetărilor empirice, după cum își amintea mai târziu sociologul în Amintiri și gânduri din vechea școală a „monografiilor sociologice”. Începe să se distanțeze de activismul cultural al Școlii Gusti și se apropie în mod explicit de viziunea socialiștilor lui Gherea. Mai târziu avea să facă „o întoarcere mai accentuată la marxism”, în încercarea de a „transforma marxismul într-o știință socială empirică și de a pune bazele unei sociologii materialiste”.[5] Această trecere este identificată de Guga în perioada publicării lucrării Marxism și știință socială și a apariției volumelor din ciclul Sociologia satului devălmaș românesc în 1946.
Sinteza întregii opere sociologice a lui Stahl o reprezintă însă cele trei volume de Contribuții la studiul satelor devălmașe românești apărute între 1958 și 1965. Acestea sunt „opera pe deplin matură a lui Stahl […] un punct de intersecție pentru toate scrierile majore ale lui Stahl, de la monografia Nerejului […] la cele două cărți publicate după ’89. Toate sunt ancorate în cele trei volume de Contribuții.”[6] În această trilogie Guga identifică elementele care fac din Stahl un exponent al istoriografiei marxiste. Sociologia istorică a acestuia începe prin analiza perioadei de după retragerea romanilor, trece mai apoi la demolarea teoriei mitizate a descălecatului, propune teoria luptei de clasă seculare dintre boieri și țărani în contextul trecerii de la feudalism la capitalism al satelor devălmașe românești și revizuiește conceptul de feudalism (considerat de Stahl incompatibil cu realitățile românești), propunând sintagma de orânduire tributară de tip asiatic. În acest mod, Stahl, nu doar adoptă principiile marxiste, ci le modifică, sau, mai bine zis, le adaptează realităților concrete din satele românești, care nu corespundeau schemei rigide ale celor cinci faze propuse de Marx. În acest fel, Stahl dă naștere unei sociologii marxiste flexibile și cu accente originale.
Întreg proiectul de cercetare a realității rurale românești a lui Stahl este situat de Guga în contextul dezbaterilor marxiste internaționale pe această temă. În consecință, Guga neagă vehement idea conform căreia sociologia românească s-ar fi aflat într-o stare de izolare, deconectată de realitățile teoriilor sociale de la nivel internațional. Dimpotrivă, Stahl nu doar că era la curent cu dezbaterile internaționale cu privire la cadrul teoretic al științelor sociale, ci demonstra o cunoaștere implicită și profundă a operelor unor autori precum Maurice Dobb, Paul Sweezy, Robert Brenner sau Louis Althusser. Mai mult, Stahl a avut contribuiții majore la aceste dezbateri prin studiile sale asupra teoriei orânduirii tributare și asupra specificul feudalismului românesc. Lucrarea lui Stahl, Les anciennes communautés villageoises roumaines: asservissement et penetration capitaliste a reprezentat un punct de referință pentru istoricul britanic Perry Anderson care, în cartea sa Lineages of Absolutist State, reia unele idei promovate de Stahl și vorbește despre necesitatea adoptării unei paradigme noi în studiul feudalismului de tip asiatic, caracteristic Europei de Est.
În încheierea lungii sale pledoarii, Ștefan Guga reafirmă poziția sa inițială cu privire la orientarea marxistă a sociologiei lui Stahl. Făcând referire la un paragraf din Probleme confuze în istoria socială a României, autorul susține că Stahl critică istoria de tip hegelian, filosofică și evenimențială, ca fiind neștiințifică și echivalează istoria științifică cu sociologia istorică, care „a ajuns de-a lungul timpului să se identifice cu materialismul istoric”.[7] Astfel, spune Guga, sociologia istorică a lui Stahl este „de la început până la sfârșit una marxistă”, Stahl poziționându-se „ferm de partea așa-zisului curent științific care începe cu Engels și atinge un punct culminant cu Althusser.”[8]
Încă din primele rânduri, cartea lui Guga abordează, cu un ton pe alocuri pasionat, tema considerată tabu a marxismului românesc. Cu toate că nu se poate nega o anumită afinitate între sociologia lui Stahl și filosofia marxistă, discursul lui Guga prezintă pe alocuri urme de entuziasm excesiv, mai ales atunci când autorul reiterează apartenența fără echivoc a lui Stahl la marxism. Cei pe care Guga îi critică i-ar putea aduce acestuia un reproș asemănător privind caracterul inflexibil al discursului său și tendința de a forța unele interpretări cu scopul de a le aduce mai apoi în matca propriei mize. Meritul acestui volum este, însă, de necontestat prin faptul că propune, în mod deschis și imperios, necesitatea unei discuții serioase pe plan academic a chestiunilor legate de influența marxismului asupra științelor sociale în România. În acest sens, cartea lui Ștefan Guga reprezintă o provocare și, totodată, un imbold pentru cercetarea din domeniul istoriei sociologiei românești.
Dana COSTIN[9]
Note:
[1] Acest articol a apărut în numărul 40 din 2017 al revistei Psihologie Socială a Universității „Alexandru Ioan Cuza din Iași”, pp. 139-141.
[2] Ștefan Guga, Sociologia lui Henri H. Stahl, Ed. Tact, Cluj, 2015, p. 15.
[3] Ibidem, pp. 21-26.
[4] Ibidem, p.114.
[5] Ibidem, p. 349.
[6] Ibidem p. 161.
[7] Ibidem, 340-343.
[8] Ibidem, p.350.
[9] Universitatea „Alexandru Ioan Cuza din Iași”: dana.costin1@yahoo.com
Articole de legătură:
Lasă un răspuns