Sambata, 13 septembrie, la Clubul Filantropia de la Muzeul Taranului Roman, intr-o atmosfera de toamna lenesa, a avut loc dezbaterea „Noi teme ale interbelicului romanesc„, prilejuita de lansarea volumelor: Martin Ladislau Salamon, UN ALIAT UITAT. Relaţiile româno-maghiare în sociologia intebelică, TracusArte, 2014; Anton Golopenţia, RAPSODIA EPISTOLARA Vol. IV Scrisori primite şi trimise de Anton Golopenţia (1923-1950), Introducere şi note de Sanda Golopenţia, Editura Enciclopedică, 2014; UNIVESITATEA INTERBELICĂ A SOCIOLGILOR GUSTIENI, Zoltán Rostás (coord.) Ionuţ Butoi, Dragoş Sdrobiş, Theodora-Eliza Văcărescu, Editura Universităţii din Bucureşti, 2014.
Gazda si moderatorul dezbaterii a fost Serban Anghelescu, participantii fiind autori si editori ai volumelor prezentate: Zoltán Rostás, Martin Ladislau Salamon, Ioan Cristescu, Ionuţ Butoi.
Subsemnatul a subliniat ca, in ciuda diferentelor de structura si subiect, exista un element comun al celor trei carti: tineretul interbelic. Fie ca este vorba de „tinerii ardeleni”, respectiv de tinerii maghiari care au gasit in Scoala Gustiana un model de actiune in lumea satului transilvan minoritar, fie ca este vorba de cercurile de prieteni si de cunostinte al lui Anton Golopentia sau de starea Universitatii Bucuresti din interbelic, regasim acelasi „agent” istoric, acelasi actor social. Cum putem intelege si cum ne putem apropia de acest subiect? Abordarea clasica de pana acum, care se concentreaza doar pe cateva varfuri ale elitei tinerei generatii interbelice si care analizeaza mai degraba fenomenul ideologic, punand evolutia acestor actori sociali sub spectrul „fascinatiei” fata de totalitarism, este cel putin incompleta. Este necesara o noua abordare, care surprinde si aspectele structurale ale conditiei si evolutiei tinerilor interbelici. Astfel, conditiile socio-economice ale tinerilor studenti, pozitia lor in sistemul si ierarhia de putere si de status al Romaniei interbelice, strategiile de ascensiune si afirmare publica sunt elemente importante pentru intelegerea istoriei perioadei respective si pentru alegerile diverse ale acestora. In acest sens, in pofida unei imagini stereotipe, conform careia tinerii au fost o masa mai degraba amorfa ce a fost „capacitata” de profesori ca D. Gusti sau Nae Ionescu, raportul real ar fi mai degraba invers: „avantul” tinerilor a dat prilej unor profesori cu initiative sa actioneze in spatiul public si social al Romaniei interbelice.
Martin Ladislau Salamon a prezentat conditia „Tinerilor Ardeleni” si imprejurarile specifice care au contribuit la apropierea acestora de Scoala Gustiana. La mijloc este o generatie care, spre deosebire de parintii sau fratii lor mai mari, nu mai resimte direct „trauma” alipirii Transilvaniei la Romania, ci accepta sau se acomodeaza noului statut de minoritari. Este prima generatie care nu mai traieste in „negarea” noii realitati politice, lucru care-i determina sa aiba o atitudine diferita fata de cea „revizionista”. „Tinerii Ardeleni” vor sa renunte la aceasta nostalgie si lamentatie dupa Ungaria imperiala, intelegand sa se integreze in noua cultura si realitate politica reprezentata de Romania Mare si sa se apropie, totodata, de realitatile satului maghiar transilvanean. In acest context, Scoala Gustiana reprezinta un model necesar de cercetare si actiune in lumea satului ce raspundea propriilor cautari de apropiere realista de satul maghiar si de legaturi cu partenerii romani. De altfel, dl Martin a aratat ca modelul gustian ajunsese sa fie apreciat si in Ungaria, unii intelectuali de marca propunand ca exemplu initiativele constructive ale profesorului D. Gusti. Pentru intelectualitatea critica fata de mitologia maghiara a „poporului ales” pentru civilizarea bazinului carpatic, insotita, totodata, de apatia specifica nostalgiilor revizioniste, activismul tinerimii romane animata de Gusti servea drept exemplu pozitiv.
Zoltan Rostas a subliniat deschiderile pe care aceste contributii le aduc in problematica interbelicului romanesc. Astfel, volumul dl Martin Salamon este o deschidere caci tema colaborarii „Tinerilor Ardeleni” cu Scoala Gustiana este cvasi-necunoscuta, inclusiv din cauza „reabilitarii” partiale si selective a Scolii din anii ’60 ai secolului trecut. In plus, aceasta tema arata ca Scoala Gustiana, departe de a fi „izolationista”, era mai degraba „expansionista”, ca dorea sa comunice si sa replice modelul sau pe plan european. Volumul Rapsodia epistolara releva in continuare formidabila retea activa, o retea construita, de corespondenta a lui Anton Golopentia. Corespondenta ofera sansa unei lamuriri din interior a Scolii Gustiene. Profesorul a explicat, de asemenea, raspunzand unei intrebari din partea publicului, ca ordonarea vastei corespondente a Rapsodiilor in ordine alfabetica si nu cronologica a fost fundamentata teoretic de Sanda Golopentia inca de la aparitia primului volum. O astfel de ordonare permite urmarirea facila a relatiei dintre corespondenti in timp; e drept ca nu permite la fel de usor intelegerea sincronica a unei perioade, insa acest lucru nu stirbeste cu nimic valoarea acestor volume de corespondenta care, in opinia 
vorbitorului, sunt fara egal in domeniu, atat in continut cat si in aparat critic. Zoltan Rostas a aratat, de asemenea, ca o receptare mai corecta a corespondentei ar fi daca aceasta este pusa in contextul in care s-a defasurat si nu privita ca un exercitiu de continuitate de sine statatoare a autorului. In fine, volumul Universitatea interbelica a sociologilor gustieni arata ca Scoala Gustiana nu era activa „doar la sat” si in jurul tematicilor rurale, ci chiar in interiorul Universitatii, pe teme sociale specifice. De altfel, Zoltan Rostas a subliniat ca volumul citat este doar un preludiu al altor studii care vor arata implicarea substantiala a Scolii in viata universitara interbelica.
Ioan Cristescu, reprezentant al editurii TracusArte, a anuntat publicul ca, pe linia contributiilor la istoria sociologiei romanesti se afla sub pregatire aparitii editoriale despre Harri Brauner, membru al Scolii Gustiene, si Zevedei Barbu. Cristescu a pus in evidenta, de asemenea, „dreapta cumpana” cu care Martin Salamon a abordat subiectul tinerilor ardeleni si al atitudinii acestora in constrast cu nostalgiile revizioniste.
In concluzie, noile teme tin atat de continut cat si de abordare. Sunt disponibile noi date in cercetarea perioade interbelice si sunt propuse alte cai de intelegere a realitatilor trecute decat cele batute pana acum. (IB)
Lasă un răspuns