Un exemplu practic de asistenţă socială în problema bolilor venerice

Un exemplu practic de asistenţă socială în problema bolilor venerice

extras din Intre proiectii urbanistice si saracie letargica. Bucurestiul arhitectilor, sociologilor si al medicilor, antologie de ZOLTÁN ROSTÁS, Editura Vremea, 2015

Aurel Voina

(Caz urmărit şi redactat de „Centrul de demonstraţie al Asistenţei Familiei” din Tei)[1]

Asistenţa Familiei a fost chemată de urgenţă în ajutorul familiei V., compusă din şapte membri, dintre care cinci copii sub zece ani, evacuaţi în stradă, prin portărei, de către proprietarul casei. Capul familiei, neavând serviciu de doi ani, este lipsit complet de mijloace, trăind din diferite ajutoare de la foştii săi tovarăşi de muncă.

20–XI–1930. Situaţia familiei e disperată. În faţa casei, la nr. 5 din strada N., se găseşte un grup de oameni adunaţi în jurul mobilelor depuse în mijlocul drumului. Pe o canapea e culcată o femeie foarte palidă, nemişcată, cu ochii închişi. Copiii, între doi şi zece ani, stau lângă ea. Cel mai mare, un băieţel foarte dezgheţat, spune că „mămichii” i-a venit rău fiindcă s-a certat cu proprietarul şi „tăticul” s-a dus la un domn, ca să facă rost de locuinţă. Dacă e nevoie, îl poate chema deoarece stă aproape. Lumea curioasă se îngrămădeşte să asiste la desfăşurarea faptelor.

D-l V. este găsit la o cunoştinţă a sa, d-l F.M, funcţionar la CFR, pe care caută să-l convingă să-i împrumute 2.000 lei pentru a face faţă nevoilor imediate. Acesta nu poate să-i acorde decât 100 de lei.

D-l V. explică împrejurările care l-au adus în situaţia precară de acum. El spune că este fără slujbă de doi ani, de când banca la care lucrase a dat faliment. De atunci a trăit din diferite împrumuturi, pe care le-a luat ipotecându-şi casa. Cum aceste împrumuturi s-au aglomerat, nu şi-a mai putut plăti dobânzile, i s-au protestat poliţele, iar casa i-a fost scoasă la licitaţie şi vândută pentru suma de 700.000 lei. Noul proprietar îi dăduse termen de trei luni să se mute, dar el, neputând găsi bani ca să închirieze altă casă, a stat mai departe în fosta lui locuinţă, cu toate protestele proprietarului. Acum însă, proprietarul, vrând să închirieze casa, l-a evacuat cu portăreii. El n-are nicio posibilitate să găsească banii necesari, neavând nici rude, nici prieteni la care să poată apela.

În tot timpul conversaţiei, d-l V. este extrem de agitat, îşi frânge mâinile, înecându-l plânsul. Acuză pe toată lumea, spunând că nu mai există Dumnezeu, că este părăsit de toţi. D-l V., în vârstă de 50-55 ani, este mic de statură, negricios, cu ochii negri foarte vioi, cu o faţă deschisă, surâzătoare. Vorbeşte extrem de repede, cu o nuanţă de ironie. Spune cele mai grave lucruri ca şi când ar povesti o întâmplare de care el este cu totul străin. Întrebat ce are de gând să facă pentru a ieşi din această situaţie, răspunde cu lacrimi în ochi că se va aşeza cu copiii înaintea trenului şi va invita pe primul ministru şi pe primarul Capitalei să se distreze cu acest spectacol, pentru că în grija lor sunt destinele oamenilor nevoiaşi. La insistenţele asistentei, care îi reaminteşte că soţia lui se află cu copiii în mijlocul străzii, el declară că nu e capabil să mai gândească. Să facă Asistenţa ce va crede de cuviinţă, el se supune.

Reîntorşi la locuinţa lor, d-na V. este găsită într-o criză de nervi. Spărsese toate geamurile de la fosta lor casă şi se rănise la ambele mâini. Acum plânge fără întrerupere, rupându-şi hainele de pe ea. Este luată cu copiii într-o maşină şi dusă la Asistenţă, unde i se dau calmante. Atât ea, cât şi copii se liniştesc după ce li se serveşte o mâncare caldă, fiind lăsaţi la sediul Asistenţei până la aranjarea situaţiei. D-l V. a fost lăsat să păzească lucrurile.

Pe strada Comorii, departe de sediul Asistenţei, s-a găsit o casă cu două camere şi bucătărie cu 1.500 lei lunar. Proprietar este d-l B., la aceeaşi adresă. Se angajează un camion mare pentru lucruri şi, în mai puţin de 2 ore, totul este mutat. D-l V. este lăsat să aranjeze o cameră pentru ca d-na V. să poată fi mutată. Asistenţa aduce lemnele necesare pentru foc şi alimente. În aceeaşi seară, familia este mutată în noua locuinţă. Toţi copiii caută să ajute la aranjatul lucrurilor, pentru ca totul să fie gata cât mai curând. Ghiţă a făcut focul la bucătărie şi s-a angajat să facă ciorbă de cartofi şi ochiuri româneşti. D-na V. a trebuit să fie culcată în pat, din cauza sleirii produse de criza de nervi.

D-l V., văzându-se la adăpost, se arată de o veselie ce nu se potriveşte cu seriozitatea situaţiei dificile în care se găseşte. Râde şi-şi povesteşte viaţa. Ne spune că este originar din Moldova, din comuna Tomeşti, unde fraţii lui sunt ţărani. Părinţii i-au murit când era mic. El a fost luat la vârsta de 8 ani de preotul C. la Iaşi, care l-a ţinut ca pe copilul lui, deşi trebuia să lucreze pe lângă casă, să vadă de păsări, să târguiască de la prăvălie şi altele. Preotul nu avea familie, ci numai o menajeră bătrână. Aici a stat până la vârsta de 17 ani, când a terminat liceul, cu rezultat eminent. Preotul, văzând că are tragere de inimă pentru carte, l-a recomandat lui Tache Ionescu, care i-a făcut rost de bursă la Universitate şi mai târziu l-a trimis şi la Paris pentru completarea studiilor. După reîntoarcerea în ţară, tot prin influenţa lui Tache Ionescu, a lucrat la banca R., ca avocat, unde a stat 14 ani având leafă lunară de 15.000 lei. De aici, însă, a trebuit să plece din cauză că a denunţat pe un superior al lui, care în mod sistematic ar fi păgubit banca cu sute de mii de lei. Deci d-l V. s-a prezentat ca o victimă a funcţionarului denunţat. După câteva luni de şomaj, a reuşit să intre contabil la Banca P., cu leafă de 5.000 de lei lunar, dar, după câteva luni de funcţionare, banca a dat faliment şi el a rămas fără pâine. De atunci nu a mai găsit serviciu permanent, a decăzut tot mai mult, până a ajuns să nu mai aibă nimic. În ultimul timp nu mai aveau nici ce să mănânce, fiindcă nu mai puteau vinde nici lucrurile din casă, toate fiind puse sub sechestru de către băcanul Popescu, căruia îi datora 42.000 lei. Băcanul îi dăduse pe datorie, ştiindu-l proprietar pe casă. Când a aflat însă situaţia lui adevărată, i-a pus sechestru pe mobilă. Mobila mai e sechestrată şi de d-l V. Marinescu, comerciant din strada B. 132, de la care d-l V. se împrumutase cu 15.000 le, sumă pe care nu i-a mai restituit-o. D-l V. povesteşte totul aproape senin, doar că se plânge de vitregia sorţii, dar nu pare a suferi. Dovedeşte mai mult o nervozitate, o nelinişte oarecare.

D-l V. a cunoscut-o pe d-na V. la Vălenii de Munte, unde era trimis pentru un sechestru de bancă. A văzut-o, i-a plăcut şi a cerut-o imediat în căsătorie. Părinţii ei însă l-au rugat să mai aştepte. Dar d-l V. nu era omul care aşteaptă. De aceea a determinat-o pe d-na V. să fugă cu el la Bucureşti. Zis şi făcut. Au venit împreună şi au stat acasă la gazda d-lui V. două săptămâni, până când părinţii fetei au reuşit să le dea de urmă. Imediat s-au făcut formalităţile şi s-au căsătorit. Părinţii d-nei V. sunt mici funcţionari, oameni cumsecade, dar foarte săraci. Ea mai are două surori şi un frate. O soră văduvă de război cu doi copii, al cărei soţ a fost învăţător, cealaltă soră necăsătorită este acasă; un frate este şofer pe cursa Bucureşti–Afumaţi. Tatăl doamnei a murit şi mama primeşte o pensie de 1.200 lei.

Ghiţă, 10 ani, este în clasa a III-a primară, premiant, inteligent, vioi, deschis şi foarte serviabil. Ţine foarte mult la mama lui şi o ajută cu tot ce poate. El îngrijeşte şi de fraţii lui mai mici. Gigel, de 8 ani, e în clasa a II-a primară, învaţă bine. Este foarte serios, aşezat, îmbrăcăminte curată şi îngrijită, maniere distinse. Când tatăl său vorbeşte, el ridică adesea capul, uitându-se mustrător la el. Se pare că nu-i place ce spune tatăl său şi îl crede nechibzuit. Florica are 6 ani, este o fire veselă şi zburdalnică. Se ocupă mereu de jucăriile ei, parcă nu s-ar fi întâmplat nimic. E palidă, anemică. Rochiţele ei sunt toate prinse cu ace de siguranţă şi cât se poate de murdare. Paulică de 4 ani, e cuminte, meticulos. Mereu învârteşte în mâini rotiţele unui cărucior pe care nu le poate potrivi. Are multă răbdare. Este blond, spre deosebire de ceilalţi care sunt bruneţi. Toţi dinţii foarte cariaţi; d-l V. spune că Paulică are ganglioni şi face mereu temperatură, 37,1–37,4 gr C. Marioara de 2 ani este un copil dulce, surâzător. Vorbeşte mereu, deşi are un vocabular foarte redus. Pare a fi rahitică. Este mai palidă decât ceilalţi.

D-na V. este extenuată. Întinsă în pat, cu ochii închişi, extrem de palidă, slăbită, cu ochii căzuţi în orbite. Nu reacţionează deloc la ceea ce se petrece în jurul ei, deşi nu doarme. Din când în când, câte o lacrimă pe obrazul imobil, fără alt semn de viaţă. La gestul mângâietor al asistentei nu răspunde nimic, rămâne nemişcată.

21–XI–1930. D-na V. e mai bine, dar incapabilă să părăsească patul; totuşi face încă impresia unui om greu bolnav. Întrebată dacă o doare ceva, răspunde negativ, se simte încă sleită de puteri, nu mai poate îndura mizeria şi nesiguranţa zilei de mâine. Ea spune că a fost o femeie robustă, înainte cu şase-şapte ani avea 70 kg, au răpus-o însă necazurile şi lipsurile. De când d-l V. a început să şomeze, lucrurile au mers din ce în ce mai rău. Înainte aveau şi casă proprie, cu cinci camere, baie, tot ce le trebuia, acum au ajuns pe ultima treaptă a mizeriei. Nu mai poate îndura foamea copiilor şi nu vrea să mai trăiască în felul acesta.

Este o femeie de 40 de ani, înaltă, bine dezvoltată. Crede că are tuberculoză, fiindcă „o înţeapă în spate” şi adeseori tuşeşte foarte mult. Ca personalitate, d-na V. este tipul omului primitiv de la ţară. Nu are nici o educaţie, a făcut doar trei clase primare la Vălenii de Munte şi în urmă s-a ocupat de gospodărie. Are o mentalitate primitivă şi o judecată dreaptă, izvorâtă din bunul simţ. Nu poate înţelege cum soţul ei nu îşi găseşte alt post, cât de mic, că doar „este şi el om între oameni şi are două mâini”. A avut până acum încredere în el, însă, văzând că nu-şi poate întreţine familia, a început să se convingă că nu-i nimic de capul lui.

D-na V., cu naivitatea caracteristică omului primitiv, povesteşte cum au ajuns în actuala situaţie dezastruoasă şi găseşte vinovat pe d-l V., care întreţinea amante. Pe timpul când avea un venit fix şi diverse alte venituri suplimentare de la bancă, d-l V. s-a încurcat cu o tânără funcţionară de la aceeaşi bancă, căreia i-a închiriat o locuinţă şi a întreţinut-o cu bani. În tot timpul acesta, d-l V. venea acasă doar o dată, cel mult de două ori pe săptămână, restul timpului trăia cu cealaltă. După o convieţuire de şase luni cu aceea, s-au despărţit, prinzând-o cu un prieten al lor. Atunci s-a întors acasă şi au trăit din nou împreună patru luni, până când d-l V. şi-a găsit altă femeie, proprietara unei tutungerii. Cu aceasta a stat opt luni, a cheltuit o mulţime de bani pentru că ea avea maşină şi d-l V. îi plătea şoferul şi îi întreţinea maşina. În timpul acesta, d-l V. şi-a ipotecat casa, fiindcă avea nevoie de bani. A luat, în diverse rânduri, 290.000 lei pe casă, din care familiei lui nu i-a dat nici un ban. În tot timpul rătăcirii lui nu a dat familiei decât suma de 4.000 lei lunar pentru cheltuielile gospodăriei. Relaţiile dintre soţi erau cât se poate de reci şi în ultimul timp d-l V., ca să evite discuţiile, nici nu mai dădea pe acasă. Pe tutungereasă a părăsit-o numai când şi-a pierdut postul.

D-na V. povesteşte de toate acestea fără amărăciune, ca omul care are acum alte griji mai mari şi care nu are timp pentru răfuieli de ordin sentimental. Ea l-a iertat, nu se mai gândeşte la necazurile de altădată, mai ales că de atunci a revenit în familie şi nu-şi mai bate capul cu „prostii”. Acum, dacă ar avea un post, lucrurile s-ar aranja. Aşa însă, şi-a pierdut încrederea în el.

Rudele nu pot ajuta decât puţin. La rudele din partea d-lui V. nu pot apela din cauză că aceştia sunt ţărani săraci, care îl cred pe fratele lor „domn mare”. Ar fi imposibil să le facă cunoscută situaţia lor, deoarece l-ar râde tot satul. D-na V. este ajutată numai de către mama ei, care le aduce ce poate de la ţară: ouă, mălai, carne, zarzavaturi. Mama ei, însă, stă împreună cu fiul ei căsătorit, care îi ia pensia în schimbul găzduirii. Soţia acestuia ţine totul închis, astfel că mama d-nei V. numai pe ascuns poate să le dea câte ceva de acasă. Sora d-nei V., care de asemenea stă cu mama ei, nu produce nimic, fiind în aşteptare să se mărite cu un comerciant din sat.

Proiect de buget. Se face un proiect de buget pentru întreţinerea familiei. După părerea d-nei V. familia are nevoie lunar de:

S-a dat deocamdată 1.000 lei pentru nevoile urgente. Sora d-nei V. e chemată telegrafic ca să îngrijească de familie, d-na V. trebuind să mai stea câteva zile în pat.

22–XI–1930. Soseşte sora d-nei V. Ea nu pare surprinsă de situaţia în care se află familia. Maricela – aşa o cheamă – este în vârstă de 22 de ani, foarte simplă ca intelect, robustă fizic şi destul de prezentabilă. Iubeşte copiii; se vede din felul în care aceştia se comportă faţă de ea. Toţi se adună în jurul ei şi cer să le spună poveşti. Maricela pare comunicativă, totuşi se fereşte de vorbă, fiindu-i teamă să nu spună ceea ce nu trebuie. Ea a adus de acasă 10 ouă, 1 găină şi 10 kg de mălai. Mai mult n-a putut din cauza „ţaţei Ioana”, care ţine totul sub cheie. Spune că mama lor plânge foarte mult, fiindcă ar vrea să-i ajute şi pe aceştia, ştiindu-i aşa lipsiţi şi în suferinţă, dar nu poate. Ioana nu vrea să audă de ei. D-l V. nu este acasă. Se află în căutare de lucru.

30–XI–1930. D-l V. face planuri fantastice pentru viitor. Vine la Asistenţă cu scopul de a se informa asupra posibilităţilor financiare ale asistenţei. D-sa a auzit că asistenţa modernă înseamnă a găsi posibilitatea de a da putinţă ca familia să se întreţină singură. În consecinţă, d-sa a venit cu o ofertă foarte rezonabilă, la care Asistenţa nu ar risca nimic: Asistenţa să cumpere două autobuze Ford, care se pot găsi pentru suma de 220.000 lei, plătind suma iniţială de 70.000 lei, iar, pentru rest, Asistenţa să dea o scrisoare de garanţie şi să obţină plata în rate lunare de 7.000 lei. D-l V. ar lua doi şoferi şi ar pune maşinile pe piaţă, realizând un câştig net de minimum 5.000 lei lunar.

La răspunsul Asistenţei, că Centrul nu dispune de fonduri aşa mari să le poată investi pentru refacerea familiei, d-l V. se arată foarte decepţionat şi spune că îi pare rău că nu avem suficientă încredere în d-sa. Dacă l-am cunoaşte cu siguranţă că am face acest „mic sacrificiu” pentru a salva şapte suflete. Interesant este cum d-l V. se complace în rolul de orator, străduindu-se din răsputeri să convingă Asistenţa de ceea ce crede el că ar trebui să fie rolul său adevărat. Face o expunere amplă a asistenţei făcute de St. Francisc de Assisi, arătând felul cum d-sa ar face asistenţă, dacă ar avea putinţă. Demonstrându-i că Asistenţa are fonduri puţine şi cerinţe mari, face o altă ofertă, cerând ca Asistenţa să se asocieze personal la această afacere, la care Asistenţa ar intra cu capitalul, iar el cu munca, împărţind câştigul. Asistenţa să obţină dreptul de a plasa automate de zaharicale şi ceai în diferite colţuri ale Capitalei. Cu un capital de 100.000 lei, afacerea s-ar putea realiza pe un câştig important. După socoteala lui, ar obţine cel puţin 5.000 lei pentru fiecare asociat lunar. După ce s-a convins că nu e rost de nici un fel de afacere, a început să susţină că bărbaţii ar face asistenţă mai bine, având mai mult spirit de iniţiativă şi curaj.

Întrebat cam de ce buget ar fi nevoie pentru întreţinerea familiei de către Asistenţă până la găsirea unui serviciu, face următorul proiect de buget:

Întrebat cum de poate alcătui un buget atât de ridicat, când ultima d-sale leafă a fost de 5.000 lei pe lună, răspunde că nu e mai puţin adevărat că el a trebuit să adauge lunar, la bugetul lui de 5.000 lei, făcând împrumuturi pe casă. Soţia şi copiii au nevoie de trai igienic, fiind slăbiţi şi prezentând cu toţii un început de tuberculoză, d-sa trebuie să-i îngrijească. Oferind să ducem pe doamna V. la consultaţiile spitalului Filaret, d-l V. nu îşi poate stăpâni revolta. Cum ne închipuim să o ducem pe soţia lui la un „spital” comun, alături de toţi ţiganii, când membrii familiei lui sunt obişnuiţi să se consulte cu cei mai buni medici în Bucureşti. Explicaţia noastră, că acolo sunt medici foarte buni, precum: d-nii doctori Irimescu, Teodoreanu şi alţii, nu ajută la nimic. Nici nu vrea să audă. Fiind întrebat de către cine doreşte să fie consultată d-na V. spune că de orice doctor, dar acasă la el. Cu mare greutate a fost convins să lase să i se facă soţiei o radiografie la Spitalul Colţea.

3–XII–1930. D-na V. nu are nimic pulmonar. Consultată la Spitalul Colţea, cu multă atenţie, d-na V. este găsită foarte anemiată, dar plămânii sănătoşi. I se recomandă însă să-şi facă reacţia Wasserman, ceea ce d-na V. refuză categoric, de altfel, ca şi d-l V., găsind că este ridicol să se facă reacţia Wasserman. „Se vede la copii că sunt toţi sănătoşi”. El explică starea nervoasă a d-nei V. prin mizeriile şi necazurile prin care au trecut. Li se mai dau 1.000 lei pentru hrană.

5–XII–1930. D-l V. primeşte să i se deschidă un debit de tutun. Ar fi nevoie de un capital iniţial de 12.000 lei, din care 9.000 lei pentru ridicarea primului stoc de materiale de la regie, 1.000 lei pentru executarea tejghelei şi a rafturilor, 1.000 lei pentru taxele de înregistrare, 500 lei firma şi 500 lei adaos la chirie pentru a schimba locuinţa actuală cu una unde să poată funcţiona şi debitul.

Aproape de actuala locuinţă este o casă liberă de închiriat, care ar fi destul de bună. D-l V. primeşte cu bucurie ideea, însă vrea să determine Asistenţa s-o facă în stil mare, în centru, pentru a avea un venit mai mare. Toate eforturile făcute pentru a-l convinge că avem fonduri prea mici sunt zadarnice, d-l V. rămânând la părerea că Asistenţa îl persecută şi că îi face neajunsuri.

10–XII–1930. S-a scos autorizaţia pe numele Asistenţei. Negăsind nici un invalid de război pe numele căruia să fi putut lua debitul, Asistenţa l-a obţinut pe numele ei. Se închiriază casa de la nr. 9 cu 1.600 lei lunar şi familia este mutată în ea. Se fac lucrările de tâmplărie cu preţ redus de către dependentul şomer G. H. din strada Maica Domnului nr. 9. D-l V. îşi dă o extraordinară importanţă. D-na V. se simte întremată: supraalimentaţia i-a făcut mai bine. Maricela este foarte harnică şi de real ajutor familiei.

14–XII–1930. Pe ziua de azi a început să funcţioneze debitul. D-l V. evită să servească clienţii, lucru pe care îl face Maricela. El este foarte agitat şi plin de speranţe. A şi început să facă planuri de mutare în centru. Asistenţa mai contribuie cu bugetul de 4.100 lei lunar până la înfiriparea unui trai normal în familie. În acelaşi timp, d-l V. este făcut atent că dacă va câştiga, va trebui să restituie Asistenţei banii, ca să poată beneficia şi alţii.

16–XII–1930. Treburile merg bine. Clientela a început să vină. D-na V. este mai senină, deşi nu-i vine să creadă că lucrurile vor lua o întorsătură bună.

20–XII–1930. D-l V. nu este acasă, e dus după „afaceri”. Copiii sunt bine, dar au nevoie de supraalimentaţie. Sunt extrem de anemiaţi.

22–XII–1930. Paulică şi Mărioara au adenopatie traheo-bronhică. După multe parlamentări cu d-l V., Paulică şi Marioara sunt consultaţi la Spitalul de copii şi găsiţi cu adenopatie traheo-bronhică. Au nevoie de alimentaţie bună, aer şi odihnă. Li se dă de către Asistenţă încă 1 kg de lapte pentru copiii bolnavi, 100 gr unt şi 6 ouă zilnic, pe lângă hrana regulată. Trebuie să fie ţinuţi odihniţi câte patru ceasuri pe zi, cu geamul deschis.

24–XII–1930. Încrederea familiei în viitor creşte. Sunt găsiţi toţi acasă, fac preparative pentru Crăciun. D-na V. mulţumeşte foarte emoţionată asistentei pentru binele făcut. În sfârşit au şi ei sărbători ca ceilalţi oameni, au siguranţa zilei de mâine. Lăsaţi în voia sorţii, poate că trebuia să se sinucidă, fiindcă nu mai aveau nici o ieşire din situaţia nenorocită în care se găseau. Acum au şi ei „o pâine” etc.

9–I–1931. În zece zile debitul a adus 1.300 lei. D-l V. arată registrele din care se vede că au avut câştig net de la 14 decembrie la 4 ianuarie 1930 lei. În registre figurează prea multe cheltuieli pentru deplasări cu maşina. Atrăgând atenţia domnului V. asupra acestui lucru, spune că nu avea timp să facă altfel şi pe urmă nu putea el să vină cu pachetele în mână „că doar sunt funcţionar şi am fost şi eu cineva”. În casă nu e prea mare curăţenie, pe masă resturi de peşte şi o sticlă de vin. Văzând că asistenta se uită la sticlă, d-l V. ţine să explice că vinul este pentru soţia lui foarte anemiată. D-na V., palidă, stă culcată. Se simte rău, are dureri de cap. La toate insistenţele, refuză să meargă la consultaţie.

15–I–1931. Debitul merge binişor pentru banii investiţi. În debit vinde aproape exclusiv Maricela, d-l V. fiind mereu absent.

17–I–1931. Datoriile d-lui V. La Asistenţă se prezintă băcanul, lăptarul şi zarzavagiul d-lui V. Băcanul are pretenţii la 42.000 lei, lăptarul la 4.600 lei şi zarzavagiul 2.300 lei. Ei cer ca Asistenţa să le plătească datoriile acestea. Li se explică că nu este acesta rostul Asistenţei, dar că d-l V. câştigă puţin, e adevărat, dar cu timpul are să câştige mai mult şi atunci va parveni să-şi plătească datoriile. Datornicii, foarte nemulţumiţi, pleacă, spunând că d-l V. le-a promis că Asistenţa le va plăti datoriile.

1–II–1931. D-l V. este anunţat că Asistenţa îşi va retrage ajutorul, contribuind doar două luni la chirie cu 1.000 lei. Restul cheltuielilor va trebui să fie acoperit din venitul debitului. D-l V. se arată foarte contrariat, spunând că debitul aduce prea puţin ca ei să poată trăi din aceasta. Cel puţin chiria s-o plătească Asistenţa în întregime. I se explică că la Asistenţă sunt mulţi nevoiaşi care au nevoie de ajutor. Pentru ei s-a făcut tot ce era omeneşte posibil, iar de acum încolo trebuie să facă sforţări singuri.

15–II–1931. Registrele arată un câştig lunar de 3.000 lei. D-l V. este foarte mulţumit, dar se plânge că nu-i ajung banii. Cere de la Asistenţă ajutor, ceea ce i se refuză. I se promite că se vor face eforturi pentru găsirea unui serviciu. D-l V. este de acord, dar vrea un serviciu plătit cu cel puţin 10.000 lei lunar, altfel nu-i ajunge să trăiască.

1–III–1931. S-a dat la chirie 1.000 lei. Se insistă ca d-na V. să se lase să fie consultată, fără rezultat însă.

18–III–1931. D-l V. e foarte îngrijorat de sănătatea soţiei. Ieri şi-a bătut copiii. Dacă nu intervenea cumnată-sa îi omora în bătăi. Şi cumnata, căutând să scape copii, s-a ales cu un ochi umflat şi vânăt.

19–III–1931. D-l V. dă semne de anomalie mintală. Întreg felul de a se comporta dovedeşte aceasta. Modul cum risipeşte banii denotă incapacitatea lui de a aprecia lucrurile la justa lor valoare. Într-o zi este disperat că nu are cu ce îşi întreţine familia şi în ziua următoare vine cu oferte de sute de mii de lei ca să facă afaceri. Întreg felul lui de a privi lucrurile aşa senin când ele sunt de o gravitate extraordinară, ne face să bănuim o anomalie mintală. Altă dovadă e însuşi faptul că o dată pare aşa de îngrijit de sănătatea familiei lui, încât este convins că numai un bun specialist le poate fi de folos, iar până a doua zi uită de această preocupare şi nici nu vrea să audă de doctor. Are o influenţă hotărâtoare asupra soţiei sale, din care cauză umblă şi ea mereu după combinaţii extraordinare, cu toate că faţă de asistentă dovedeşte un raţionament bun. Este însă suficient ca soţul să-i vorbească cinci minute pentru ca să vadă din nou posibile toate combinaţiile lui fantastice.

21–III–1931. D-na V. este dusă la profesorul N. acasă pentru consult, făgăduind că Asistenţa va plăti consultaţia. Numai aşa are încredere că va fi bine consultată. D-na V. este găsită profund anemiată şi suspectă de sifilis. I se recomandă reacţia Wassermann.

22–III–1931. D-na V. are reacţie intens pozitivă. Analiza se face la Institutul de Seruri şi Vaccinuri Prof. Cantacuzino. După aprecierea doctorului, sifilisul trebuie să aibă o vechime de cel puţin 5-6 ani. D-l V. pare la început foarte surprins. După o convorbire mai lungă, însă, admite că şi-a făcut o serie de injecţii înainte de căsătorie, ştie chiar şi sursa infecţiei – o legătură sentimentală cu o studentă la Paris –, însă susţine că s-a vindecat complet atunci. Întrebat asupra seriilor de injecţii, reiese că şi-a făcut numai o singură serie, el neştiind că trebuia să mai facă injecţii chiar dacă nu se simţea bolnav. Este trimis la acelaşi profesor pentru consultaţie. I se spune că are paralizie progresivă. D-l V. ascunde asistentei diagnoza, d-na V. însă a mărturisit-o.

27–III–1931. Copiii au reacţii negative, totuşi li se va face tratament preventiv. Părinţii vor urma tratamentul la dispensarul Maşina de Pâine, iar copiii la Spitalul de Copii.

29–III–1931. Referinţele obţinute asupra d-lui V. nu sunt favorabile. Părintele D., duhovnicul familiei V., spune că cunoaşte familia de 10 ani. D-l V. a fost, de când îl ştie, nechibzuit, cheltuitor şi galant cu femeile. Din primul lui post a trebuit să plece pentru nereguli băneşti; superiorul, cunoscând situaţia lui familială, n-a vrut să-l dea pe mâna parchetului, ci l-a concediat. Este bun funcţionar, dar incapabil să reziste la bani, mereu face afaceri minunate, care toate se termină în pierderi. Toată lumea cunoaşte planurile lui fantastice; de la toţi cunoscuţii cere bani împrumut. Altfel, în familie este om bun şi tată iubitor. Când nu are amante, cheltuieşte tot pentru ai lui. El personal nu are alte plăceri.

D-na V. este femeie bună, mamă iubitoare, dar limitată ca intelect şi influenţată complet de soţul ei, pe care-l iubeşte cu toate scăderile lui. I-a iertat totul, toate durerile pe care i le-a cauzat. Se simte complet dezorientată fără el. În timpul când el venea aşa de rar acasă, ea era distrusă moral, complet incapabilă de a face faţă îndatoririlor de mamă. În munca ei, d-na V. este dezordonată, nu ţine casa curat, aceasta se pare că este din cauza lipsei de educaţie. Nu ştie şi nu simte necesitatea curăţeniei.

1–IV–1931. Plătit 1.000 lei la chirie.

12–IV–1931. D-l V. are alte datorii. Băcanul din cartier a venit să-l reclame că a făcut la el o datorie de 3.000 lei şi nu i-o plăteşte. Tot băcanul spune că este dator şi la lăptar şi nici lui nu-i plăteşte. Întrebat pentru ce se adresează Asistenţei, băcanul răspunde că d-l V. i-a afirmat că este întreţinut de Asistenţă. D-l V. mărturiseşte foarte senin că a făcut datorii fiindcă nu putea trăi din câştigul debitului de 3.000 lei. Revizuind registrele, ele dovedesc un câştig de 3.800 lei. În acelaşi timp, d-l V. mai mărturiseşte că are la chirie o restanţă de 1.200 lei şi a mai luat şi material pentru debit pe datorie. Cum în mod obişnuit acesta nu se poate, şeful distribuţiei i-a dat marfă pe „încrederea personală”, ca la primele încasări să restituie banii. Bineînţeles, nu i-a putut restitui – aceasta o spune foarte senin – şi acum, dacă Asistenţa nu-i dă bani ca să plătească datoria (6.000 lei), el nu mai poate ridica nimic, fiindcă a cheltuit din vânzare şi banii ce reveneau pentru marfa nouă. I se explică d-lui V. că Asistenţa ia cunoştinţă cu regret de noile sale încurcături, dar nu-l poate ajuta neavând pentru moment fonduri.

14–IV–1931. D-l V., disperat, solicită alt ajutor; aproape nu mai are nimic în prăvălie. Se foloseşte de toată elocvenţa ca să determine Asistenţa să-i dea un nou ajutor, iar dacă vede că nu reuşeşte, trece la ameninţări. Acuză Asistenţa de rea administraţie.

16–IV–1931. Proprietarul şi băcanul au făcut formele legale de punerea debitului sub sechestru, pe motiv că îi datorează chiria pe trei luni, plus 1.500 lei luaţi împrumut. Debitul este sigilat de către autorităţi.

20–IV–1931. Maricela refuză să intre ca îngrijitoare de copii. I s-a găsit  un loc cu 1.700 lei pe lună, familia este însă revoltată de ofertă, căci „Maricela este doar domnişoară” şi va trebui să se mărite. Se dă familiei alimentele necesare în natură. D-l V. este foarte demoralizat şi vorbeşte mereu de un post plătit cu 10.000 lei.

22–IV–1931. Familia e mutată. D-l V. nu mai vrea să stea în cartierul nostru, găsind că este prea insalubru pentru familie. A închiriat într-un cartier de vile, în Parcul Bonaparte, o locuinţă cu două camere cu dependinţe, cu 24.000 lei anual. A dat un avans de 2.000 lei, realizat din vinderea bibliotecii lui şi s-a mutat.

30–IV–1931. Cu mari insistenţe, s-a găsit un post de controlor de piaţă, plătit cu 4.500 lei lunar. Este foarte decepţionat, găsindu-l prea mic, dar când Asistenţa îi pune în vedere retragerea completă a ajutorului, el primeşte cu condiţia ca Asistenţa să nu înceteze să-i caute un post mai mare. Patronul d-lui V. este pus în cunoştinţă de cauză şi făcut atent ca sub nici un pretext să nu i se încredinţeze bani d-lui V., ci să fie pus numai la muncă de birou. Vorbind cu dna V., i s-a arătat că de acum înainte dânsa va trebui să caute să-l influenţeze şi să-l ţină pe terenul realităţii, altfel vor risca să se încurce din nou în datorii, mai cu seamă acum, când copii sunt mari şi trebuie daţi la liceu. Ei vor trebui să-şi facă un buget real, conform venitului ce-l au. În primul rând, vor trebui să-şi schimbe locuinţa cu una mai ieftină pentru ca chiria să nu le ia prea mult din leafă. D-na V. promite că va face totul.

18–V–1931. D-l şi d-na V. continuă tratamentul la Maşina de Pâine.

1–VI–1931. D-l V. e foarte mulţumit cu postul, s-a familiarizat cu toate şi şi-a făcut prieteni mulţi. Patronul este şi el mulţumit, d-l V. fiind destoinic în serviciu. Singurul cusur este că a şi început să ia bani împrumut, înduioşind pe toată lumea cu povestea vieţii lui. D-na V. este liniştită, îşi vede de casă şi este încântată de postul soţului. Acum o preocupă căsătoria surorii ei cu un agent secret de la poliţie, „om foarte bine şi cu parale”. Întrebată dacă are suficiente informaţii despre el, spune că nu. Au dat numai un anunţ la „Gazeta Mea” şi a venit răspunsul. Agentul le-a făcut o vizită şi acum vor să se căsătorească. „E un băiat foarte cumsecade”. Maricela oftează şi cu o sinceritate uimitoare spune: „De-aţi şti ce greu e să fii domnişoară, să tot faci pe grozavul când tot ce ai pe tine este împrumutat. De-ar da Dumnezeu să scap şi eu de sărăcia asta şi de prefăcătoria vecinică”. Şi, stând aşa aplecată, cu o tristeţe adâncă pe figură, părea a fi un condamnat care greu, dar resemnat îşi duce povara. Şi e numai în prima fază a vieţii, care cu siguranţa n-are să fie prea uşoară. Întrebată de ce nu vrea mai bine să lucreze, să-şi câştige singură existenţa, putând astfel să facă ce vrea fără a mai fi silită să se căsătorească cu oricine, Maricela se uită speriată şi spune că n-ar putea face aşa ceva, fiindcă mama ei şi ţăţica vor ca „ea să fie domnişoară. Ar fi ruşine să facă altfel. Şi ce ar zice nenea V.; i-ar fi ruşine să aibă o astfel de cumnată”.

30–VI–1931. Maricela se căsătoreşte. Asistenta a primit o invitaţie la căsătoria Maricelei cu agentul secret C. L. Anunţurile sunt făcute pe cea mai fină hârtie velină şi nunta se face la d-l V. acasă.

7–VII–1931. Nunta Maricelei e frumoasă şi a fost făcută cu toată parada cuvenită, cu flori, cu rochie albă de mătase – cumpărată de mire – cu masă mare, la care s-au adus de la Văleni toate bunătăţile. D-l V. radia în calitate de gazdă. Erau vreo 30 de invitaţi. Mirele este un om simplu, de vreo 45 de ani, care nu pare a fi om serios. Dă impresia că şi la el trebuie să fi fost toate împrumutate şi că s-a însurat pentru situaţia materială şi socială. Maricela este de o paloare înspăimântătoare şi extrem de serioasă. Suferă cu adevărat, dar nu zice nimic. Ea crede că aşa trebuie să fie. La cuvintele de îmbărbătare ale asistentei ea răspunde cuviincios că „Ştie că are să treacă totul şi va fi bine fiindcă, în sfârşit, va fi şi ea măritată şi nu va rămâne de râsul satului. Dar e greu să trăieşti”.

8–VII–1931. D-l V. cere bani împrumut, fiindcă a cheltuit cu nunta toţi banii luaţi împrumut de la colegii din birou. Acum spune pe cuvânt de onoare că nu are nici un singur ban şi cumnata sa de la ţară a dus acasă tot ce a rămas de la nuntă, nelăsându-le nimic. I se dau 500 lei.

1–VIII–1931. Ghiţă şi Gigel sunt trimişi să se recreeze în colonia Ministerului Sănătăţii, la Agigea.

2–IX–1931. Copiii, întorşi foarte bine de la mare, s-au îngrăşat peste 2 kg fiecare. În timpul acesta şi d-na V. cu ceilalţi copii au fost la ţară, la mama ei. Şi ei s-au întors bine. D-l V. e fericit că familia a fost în vilegiatură. El a cam răbdat toată vara, fiindcă le-a dat lor banii.

6–X–1931. S-au dat două paltonaşe pentru copiii de şcoală. Ghiţă şi Gigel umblă la şcoala din cartier. Amândoi sunt copii silitori, au note bune şi purtare exemplară. Copiii, fiind sociabili şi buni camarazi, sunt iubiţi de către tovarăşii lor.

23–XII–1931. D-l V. e încurcat cu chiria. Vine disperat la Asistenţă din cauză că proprietarul i-a spus că dacă până după masă nu-i dă cel puţin 2.000 lei din chirie, îl scoate din casă. Intrând în legătură cu proprietarul, acesta declară că nu i-a plătit nici un ban de când s-a mutat în casa lui. A dat doar avansul şi atât. Dat  proprietarului 1.000 lei la chirie, rămânând ca d-l V. să plătească restul.

2–I–1932. D-l V. e mutat în str. V. 19. Din cauza restanţei la chirie, proprietarul i-a evacuat. Aici plăteşte 22.000 lei anual. A ridicat acont din leafă 2.000 lei, cu care a închiriat. La observaţia că chiria este mult prea scumpă ca să poată răzbi, d-l V. răspunde că Asistenţa va trebui să-l bage agent secret la Prefectura Poliţiei ca să poată câştiga banii de chirie. Acolo serviciul este uşor – spune el –, trebuie numai să te prezinţi în fiecare dimineaţă şi să-ţi dai raportul. Încolo nu ai nici o obligaţie.

14–II–1932. Maricela ţine pensiune. Ea, neavând din ce face faţă situaţiei, soţul ei neaducând decât foarte puţini bani acasă, dă masă studenţilor cu preţul de 1.000 lei de persoană, în care intră masa la prânz şi seara. Lucrează mult fiindcă are 11 studenţi care mănâncă la ea, dar câştigă atât cât le trebuie să-şi acopere toate cheltuielile. Ea mai duce din când în când alimente şi familiei V. Maricela stă în strada B., nr.5.

21–II–1932. Maricela a plătit 1.000 de lei pentru chiria surorii sale. Ea ţine mult la familia V. şi o ajută cu ce poate, fără să ştie soţul ei. La început se certa cu soţul ei din cauza lipsei de bani, dar de când are ea câştigul ei, el nu mai dă în casă nimic, din contră, ia de la ea bani de buzunar şi lipseşte mereu de acasă fiindcă „aşa-i meseria lui”.

29–II–1932. Familia V. stă în frig. Asistenţa o găseşte pe d-na V. culcată pe canapea şi acoperită, cu toţi copiii lângă ea. De două zile nu mai au lemne. S-au procurat 500 kg lemne şi alimente pe o săptămână până d-l V îşi va primi leafa.

21–III–1932. Ajutat la chirie 800 lei. Maricela dă 1.000 lei.

2–IV–1932. D-l V. a obţinut un supliment de leafă de 1.000 lei pentru munca de dactilografie. Cu acest supliment primeşte în mână 5.500 lei lunar.

16–V–1932. Ghiţă şi Florica sunt înscrişi la colonia de vară a Eforiei Spitalelor Civile.

1–VI–1932. Copiii pleacă la Techirghiol, în colonia Eforiei Spitalelor Civile.  Ceilalţi copii sunt luaţi la Vălenii de Munte la bunica lor. D-na V. este foarte slabă şi palidă. Oboseşte repede şi în special dimineaţa se scoală foarte obosită.

6–VI–1932. D-na V. e trimisă şi ea la Câmpulung, la o verişoara a ei, unde va plăti 1.500 lei pentru pensiune. Asistenţa plăteşte drumul 800 lei, de rest îngrijeşte d-l V.

1–VII–1932. Copiii se întorc bine de la mare; sunt trimişi la Vălenii de Munte. D-na V. mai stă o lună la Câmpulung.

15–X–1932. D-l V. cere ajutor la chirie. Proprietarul îl ameninţă cu evacuarea, chiria nefiind plătită pe două luni. Se intervine pentru un avans din salariu de 2.000 lei.

DIAGNOSTIC SOCIAL. D-l V., din cauza paraliziei progresive, şi-a pierdut simţul evaluării reale a valorilor. El oscilează, cu intermitenţe, de la pesimism la optimism. Când primeşte salariul, îşi permite cheltuieli care nu sunt în concordanţă cu veniturile lui. El îşi creează o lume iluzorie, în care trăieşte conform dispoziţiei psihice, rezultată din boala sa. Ca urmare directă a bolii, d-l V. mai are şi o concepţie morală diferită de ceea ce actuala societate a acceptat ca moral. Pe d-l V. cuvântul de cinste nu-l obligă de nimic, îi serveşte doar ca un mijloc de convingere în obţinerea lucrului solicitat. De asemenea, nu simte nici o jenă când nu mai restituie banii împrumutaţi de la cei mai buni prieteni, chiar dacă îi luase cu obligaţia de restituire la termen fixat.

D-na V. este şi ea bolnavă, însă totuşi un element echilibrat. Din cauza lipsei de educaţie şi a lipsei de experienţă în viaţă, ea nu are curajul opiniei. Trăind acasă, în copilăria ei, în mediul celui mai exclusivist tip de familie cu caracter patriarhal, ea înţelege să se lase condusă de capul familiei, primind ordinele lui fără să se gândească la posibilitatea unei critici. Prin fire şi prin obişnuinţă, ea nu poate decât să execute ordinele.

POSIBILITĂŢI TERAPEUTICE. Defectele d-lui V. sunt iremediabile. La el este posibilă oprirea bolii, nu însă o regenerare. Pus la muncă simplă de birou, este capabil de un câştig limitat, dar permanent. Dacă d-na V. ar avea calităţi spre a deveni capabilă să ia asupra sa o parte din atribuţiile de conducător ale d-lui V. – în special în materie de împărţirea bugetului – şi din răspunderile ce le are faţă de familie, ar fi posibilă o normalizare, într-o măsură oarecare, a vieţii de familie. Această încercare dând însă greş din lipsa calităţilor necesare pentru acest scop, familia va rămâne în permanentă stare de semi-dependenţă, Asistenţa fiind obligată să-i ajute din când în când. Fără ajutorul moral şi material al asistenţei, ei ar deveni cu totul dependenţi în scurt timp.

[1]Asistenţa Socială, anul IV, nr. 1-2, Bucureşti, 1932, pp. 46-58 (anexă a articolului „Bolile venerice şi asistenţa socială”, pp. 19-59) (n. ed.).

*sursa imagine: Arhiva Costica Acsinte 

• Pauperismul şi criza familială într-un cartier mărginaş al Bucureştilor (Tei)