Un secret bine pastrat: publicistica Profesorului Mihai Pop

sursa foto: pagina de Facebook dedicata lui Mihai Pop

Un secret bine pastrat: publicistica Profesorului Mihai Pop

NICOLAE CONSTANTINESCU

Revista Cultura

Ca unul care m-am ocupat, îndeaproape, în ultimii 10-12 ani, alaturi de colegii de la fosta Catedra de Etnologie si Folclor a Facultatii de Litere de la Universitatea din Bucuresti si de alti colaboratori, discipoli ai Profesorului Mihai Pop (n. 18 noiembrie 1907 – d. 8 octombrie 2000), de editarea operei stiintifice a celui care a fost numit, pe buna dreptate, creatorul scolii folcloristice românesti moderne, aveam, în acest al zecelea an scurs de la trecerea sa în lumea umbrelor, sentimentul datoriei cel putin în parte împlinite. Au aparut, în timpul vietii lui, doua volume „Folclor românesc“. Editie îngrijita de Nicolae Constantinescu si Alexandru Dobre, Editura Grai si Suflet – Cultura Nationala, 1998; vol. I „Teorie si metoda“, 355 p.; vol. II „Texte si interpretari“, 355 p., apoi, alt volum din seria de Opere, ca sa zicem asa, Folclor românesc, Vol. III, Editie îngrijita si Nota asupra editiei de Nicolae Constantinescu, Adrian Stoicescu si Rodica Zane, Editura Universitatii din Bucuresti, 2007, 192 p. O editie revazuta din „Obiceiuri traditionale românesti“. Postfata de Rodica Zane, a aparut la Editura Univers, 1999, 230 p. Corespondenta Mihai Pop – Anton Golopentia, din timpul campaniei de la Dâmbovnic, a fost recuperata si pregatita pentru tipar de Sanda Golopentia Eretescu, fiind publicata, sub titlul „Mihai Pop la Dâmbovnic“, în volumul omagial „Centenar Mihai Pop. 1907-2007. Studii si evocari“. Editie îngrijita de Ioana Fruntelata, Adrian Stoicescu, Rodica Zane, Editura Universitatii din Bucuresti, 2007, p. 19-52. Colegul Gheorghe Deaconu a recuperat si a tiparit în editie bilingva o comunicare stiintifica mai putin cunoscuta a Profesorului, „Le texte folklorique et son statut contextuel/Textul folcloric si statutul sau contextual“, Editura Fântâna lui Manole, Râmnicu Vâlcea, 20081. Un vol. IV din „Folclor românesc“ (cca 200 de pagini) este în pregatire, dar nu a fost înca finalizat, un proiect de editare a cursurilor speciale tinute de Profesor în decursul timpului, folosind notitele fostilor sai studenti, se afla în lucru, si cu aceasta consideram ca putem spune „mission accomplished“, misiune îndeplinita, cel putin din punctul de vedere al primei sau a celei de-a doua generatii de postpopieni.

Era, acest efort recuperator, si un raspuns dat prea des repetatei asertiuni, sustinuta cu obstinatie mai ales de neprietenii Profesorului Mihai Pop, ca acesta nu ar fi avut o opera stiintifica notabila, ca ar fi scris si ar fi publicat putin în lunga sa viata. Cele peste o mie de pagini tiparite pâna acum veneau sa demonstreze contrariul si sa puna cel putin un bemol prea des clamatei absente a Operei celui pe care mult-putinii sai continuatori îl considera „creator de scoala în folcloristica româneasca“. A ramas în afara proiectului de recuperare a scrierilor lui Mihai Pop cursul universitar „Folclor literar românesc“, Editura Didactica si Pedagogica, 1976, 1978, cu mai multe retipariri dupa 1990, scris în colaborare cu Pavel Ruxandoiu, o opera colectiva, scrisa „la patru mâini“, fara indicarea partilor elaborate de unul sau de celalalt dintre autori. Este adevarat ca, mult mai târziu, Pavel Ruxandoiu a extras capitole/prelegeri din cursul din 1976 si le-a „topit“ în propria sa carte Folclorul literar în contextul culturii populare românesti, Editura „Grai si Suflet – Cultura Nationala“, 2001, fara sa faca undeva o precizare despre relatia dintre cartea sa si cursul comun scris împreuna cu Mihai Pop. Dar nu vreau sa deschid acum, aici, o discutie care, daca nu s-a declansat la momentul aparitiei cartii, dupa moartea lui Mihai Pop, ar fi, poate, necesara cândva.

Când, cum am zis, ma (ne) consideram multumit(ti) de împlinirea, fie ea si partiala, a datoriei fata de profesorul nostru de folclor, iata ca, în aceasta toamna, profesorul universitar, sociologul Zoltán Rostás arunca o petarda a carei detonare va avea în mod sigur ecou în rândul celor care l-au cunoscut pe Mihai Pop si în rândul celor care nu l-au cunoscut direct pe acesta.

Este vorba despre cartea Mihai Pop, „Vreau sa fiu si eu revizuit“. Publicistica din anii 1937-1940. Antologie de Zoltán Rostás, Editura Paideia, 2010, 416 p., articole publicate sub semnatura Petre Buga în „Lumea româneasca“ si „Azi“.

Cum a ajuns Zoltán Rostás la „Capturarea lui Petre Buga“ ne spune el însusi în cele nici 10 pagini ale micului studiu introductiv cu care se deschide volumul de jurnalistica a viitorului profesor de folclor. Editorul a petrecut mult timp în preajma Profesorului, în cadrul unui proiect de istorie orala despre Scoala sociologica de la Bucuresti, în care i-a înregistrat pe „primii monografisti ai Scolii gustiene“, interviurile, discutiile libere cu acestia (între care Ernest Bernea, Harry Brauner si Lena Constante, Paula Herseni, Marcela Focsa, Stefan Milcu, Mihai Pop, Gheorghe Vladescu – Racoasa) fiind publicate în volumul „Sala luminoasa“, Editura Paideia, 2003. O suita de interviuri cu Henri H. Stahl apare separat în vol. „Monografia ca utopie“, Editura Paideia, 2000, din care retin secventa provocata de intervievator în legatura cu Mihai Pop:

„Si, ca sa revenim la Mihai Pop: el a luat conducerea acestui institut (de folclor, apoi de etnografie si folclor – n. n. . N. C.) si a încercat sa faca o administrare a institutului, în vremuri foarte grele. … Defectul este ca nu scrie. Are relatii, da, destul de importante, si în strainatate, ca sa capete premiul Herder pentru scrierile lui, care nu exista. Apare cu trei pagini, o mica introducere, o mica prefata, o mica notita … A condus acest Institut de Etnografie foarte bine, si cursul pe care l-a facut la facultate, de etnografie, pare-se ca a avut oaresicare rezultate. Adica, câtiva oameni i-a pus pe linia de plutire. …

– În orice caz, studentii lui îl respecta – intervine Zoltán Rostást

– Stie carte, fara nici un fel de îndoiala. Si are o mare experienta de teren. Ca a fost la Fundu Moldovei, a fost la Dragus, a fost la Runcu, a fost la Cornova, asa ca are experienta, stie.

– Si e citit, vede lucrurile cuprinzator.

– Da, da. E la curent cu toata problema. Are un singur defect clar, n-a pus mâna pe condei sa scrie. Ca lene o fi fost, sau teama … ca sunt multi carora le e teama, nu cumva sa dea o lucrare care nu e la înaltimea la care ar dori ei sa fie. Poate ca nu are puterea de munca si rabdarea sa faca o lucrare la nivelul lui“ (p. 286).

Este evident ca batrânul Stahl (1901-1991) – interviurile sunt facute în anii 1985-1987 – vorbeste din auzite, transmitând ceva din atmosfera creata în cercul lui de prieteni, de fosti colaboratori, fata de Mihai Pop, amestecând un soi de admiratie („Stie carte, fara nici un fel de îndoiala. Si are o mare experienta de teren.“) cu vechi antipatii sau pur si simplu cu prejudecati induse de „gura lumii“, în care o voce distincta trebuie sa fi fost aceea a lui Ovidiu Bârlea, care s-a socotit întotdeauna nedreptatit de Mihai Pop si l-a „muscat“ ori de câte ori a avut ocazia pe seful lui de la Institut. Este cunoscuta perfidia cu care îi contesta meritele în Istoria folcloristicii românesti (1974), în care reproduce, într-o nota de subsol, în limba germana, motivatia acordarii Premiului Herder lui Mihai Pop, în 1967, lasând sa se înteleaga ca niciuna dintre lucrarile citate acolo nu ar fi existat.

Dar ceea ce este greu de înteles este de ce nici Mihai Pop, când îsi trece în revista viata, în fata microfonului (vezi „Arhiva de folclor … la sura de fân“, în Zoltán Rostás, „Sala luminoasa. Primii monografisti ai Scolii gustiene“, 2003), nici H. H. Stahl, contemporan cu acesta, nu pomenesc nimic despre colaborarile celui dintâi în presa anilor 30-40 ai secolului trecut. În detectivistica de mare finete pe care o întreprinde Zoltán Rostás întrebarea, legitima, îsi asteapta înca raspunsul. Din aceasta perspectiva mi se pare nedreapta incriminarea adusa discipolilor Profesorului care nu s-au angajat, dupa aparitia informatiei (adica dupa mentionarea pseudonimului sub care a semnat, în Dictionarul lui Mihail Streja, din 1973) „sa fi publicat si/sau comentat aceste texte“. Descoperirea lui Zoltán Rostás este ea însasi târzie (în 2009) si mai mult sau mai putin întâmplatoare, dar, se stie, „audaces fortuna juvat“. Încât nu putem decât sa-l felicitam pe îndraznetul Zoltán Rostás si sa-i multumim pentru aceasta recuperare pe drept cuvânt extraordinara.

Ca unul care m-am straduit sa recompun biografia profesorului Mihai Pop, m-am lovit de lipsa de informatii; nu am gasit, scriam într-o prefata, nici o „autobiografie“ a sa, una din zecile pe care trebuie sa le fi scris la angajarea, sau la preluarea unei functii, sau macar la intrarea în Partid. Nu am gasit pentru ca nici eu nu am perseverat – m-am limitat la arhiva Universitatii („nu avem“ – mi s-a raspuns) si la interogarea orala a celor de la Institutul de Etnografie si Folclor („nu exista“, si am terminat). Ma îndoiesc, însa ca autorul ar fi divulgat acolo colaborarile la presa dinainte de Razboi, chiar daca cele doua publicatii aveau, evident, o orientare de stânga, sa zicem asa. Iar comentariile tânarului gazetar (când a început sa publice în „Lumea Româneasca“, anul I, nr. 11, 12 iunie 1937, nu împlinise înca 30 de ani) îl arata ferm asezat pe baricadele democratiei, ale antitotalitarismului, împotriva fascismului în ascensiune, contra politicianismului veros practicat pe malurile Dâmbovitei acum 70 de ani ca si acum.

Indirect – si îmi dau seama de aceasta abia acum – H. H. Stahl sugera ceva în discursul sau din anii 80 despre relatiile lui M. Pop cu unii potentati ai vremii:

„El avea oaresicare priza, era bun prieten, de pilda, cu Zaharia Stancu …“.

De unde si pâna unde prietenia cu autorul romanului „Descult“? Abia acum putem sa facem o conexiune – Zaharia Stancu fusese director/redactor (sef) al ambelor publicatii la care a scris Petre Buga, alias Mihai Pop, „Lumea româneasca“ si „Azi“. Curios este faptul ca în articolul consacrat publicatiei „Azi“ de „Dictionarul General al Literaturii Române“, vol. I (A/B), 2004 sunt mentionati, între colaboratori, si alti sociologi, de orientari politice diametral opuse, precum Henri H.Stahl, pe de o parte si Traian Herseni ori Ernest Bernea, pe de alta. Dar nici o vorba despre Petre Buga, poate si datorita faptului ca acesta tinea o rubrica de comentarii politice.

Ce releva cele 155 de articole retinute de Zoltán Rostás în „antologia“ sa? (De fapt, am aflat chiar de la autor, în discutia pe care am avut-o cu acesta la lansarea cartii în cadrul Sesiunii Stiintifice Nationale „Mihai Pop“ de la Facultatea de Litere din Bucuresti, 26-27 noiembrie 2010, ca nu este vorba de o antologie, de o selectie, deci, din textele scrise de M. Pop în cele doua publicatii, ci de întreaga productie editoriala a acestuia, sub semnatura Petre Buga, pe durata anilor 1937-1940.)

Prima constatare priveste neasteptata actualitate a discursului publicistic al tânarului Pop, consecventa sa în interpretarea evenimentelor din perspectiva omului Europei Centrale si de Est, gratie, desigur, si contactului direct cu aceasta lume – Maramuresul natal se învecina, la un moment dat, cu Cehoslovacia, facuse studii universitare la Praga, la Varsovia si la Cracovia, la Bonn, obtinuse, mai târziu, un doctorat la Bratislava, fusese atasat de presa în capitale central si sud-est europene.

Pasiunea sau macar interesul pentru politica nu l-au parasit niciodata. Era un maestru al culiselor, al micilor bârfe cu efecte mari, al combinatiilor neasteptate, de sahist experimentat. Nu întâmplator îl cautau tineri si mai putin tineri cercetatori straini care urmau sa ia sfat de la el în ceea ce priveste orientarea studiilor lor – si nu a gresit niciodata în îndrumarile lui. Nu întâmplator, cunoscându-l, nu stiu în ce împrejurare, pe Ladis K. D. Kristof, originar din Bucovina, la vremea respectiva profesor de stiinte politice la Portland State University, S. U. A., a ramas în strânsa relatie cu acesta, care îl socotea un adevarat maestru în stiintele politice ale sud-estului european.

De admirat la profesorul Pop era, cum subliniaza si Zoltán Rostás, luciditatea – luciditatea si, adaug eu, scepticismul care se citea în zâmbetul complice din coltul buzelor. La fel, si nu în ultimul rând, desigur, respectul valorilor adevarate, pretuirea modelelor – a se citi, în acest sens, articolele „Academia Româna a sarbatorit pe d. profesor Gusti“, „Lumea româneasca, anul I, 23 ianuarie 1938, în vol. p. 137, în fapt o simpla cronica a prezentei României la Expozitia internationala de la Paris, unde pavilionul României fusese organizat de marele sociolog, si „A murit profesorul Ovid Densusianu“ (idem, anul 2, nr. 373, 11 iunie 1938, în vol. p. 287-290), un cald elogiu adus celui care îi calauzise primii pasi în formarea sa intelectuala si stiintifica:

„Grai si suflet se cheama revista de specialitate pe care, un deceniu si mai bine, a condus-o profesorul Ovid Densusianu. Frumoasa si simbolica împreunare de vorbe si simbolice au fost viata, opera si gândirea întreaga a acestui întelept, învatat si poet, a acestui mare, adânc si fin spirit al culturii românesti“.

Pilduitoare sunt articolele despre destinul satului românesc, despre scoala, despre carte, despre modernizare si traditie etc., articole care se pot citi cu acelasi interes astazi ca si în urma cu 70 de ani.

Publicistica din anii 1937-1940 a lui Mihai Pop devoaleaza un secret bine pastrat, naste întrebari, va stârni, sper, discutii. Folcloristului, etnologului, sociologului, antropologului Mihai Pop i se adauga, postum, o noua dimensiune – aceea de gazetar, de comentator politic, de polemist. Sa-l ascultam, citindu-l, de dincolo de Styx.