Universitatea și vremurile actuale

Conferința permanentă de Înalte Studii Internaționale

G. Vlădescu-Răcoasa

 Adevărul, Anul 50, No. 16.210, joi 26 noiembrie 1936, p. 1

Din bogata și importanta activitate a Institutului internațional de cooperare intelectuală, condus cu o rară pricepere și energie de eminentul său director d. Henri Bonnet, o înjghebare specială se manifestă îndeosbi plină de un mare interes și de o netăgăduită actualitate. Este Conferința permanentă de înalte studii internaționale, organizată de Institut pentru a înlesni apropierea și cooperarea oamenilor de științe sociale, precum și studierea problemelor economice, sociale și politice de ordin internațional. Ea se găsește acum la a zecea sesiune și are la activul său o operă de mare însemnătate și utilitate.

Ultima sesiune a avut loc la Madrid, în primăvara anului acesta, cu o lună și jumătate înainte de deslănțuirea rebeliunii militare ce însângerează de atunci încoace Spania, relevând tuturor gravele probleme sociale ce ascundeau o structură și în mare parte și o organizație  încă medievale. Despre această ultimă sesiune ne vom ocpa aici. Ea a fost de altfel mai mult o conferință preliminară și pregătitoare, deoarece conferințele de discuții aprofundate, asupra unei teme fixate în prelabil, se țin din doi în doi ani.

De astă dată, în această primă discuție a problemei reglementării pașnice a anumitor diferende internaționale, s-a urmărit numai stabilirea planului definitiv de studiu cu ordinea de zi amănunțită și punerea la punct a metodei de cercetare colectivă, spre a se asigura conferinței din 1937 cea mai bună pregătire.

Pe ordinea de zi a Conferinței de la Madrid erau înscrise chestiunile următoare:

1. Procedeele de reglementare pașnică a diferendelor internaționale, cu aplicare la anumite cazuri particulare. Dificultățile de principiu și de procedură. Aplicarea în ceea ce privește soluționarea pașnică a problemelor economice, sociale și teritoriale, cu referire specială la chestiunile următoare: a. Populație, migrație, colonizare; b. Piețele și distribuția materiilor prime.
2. Învățîmântul universitar al relațiilor internaționale.
3. Chestiuni administrative.

Pentru bunul mers al discuțiilor și coordonarea materialului de studiu furnizat de grupările naționale și de intergrupurile stabilite pentru diferitele chestiuni, a fost desemnat, încă de Conferința precedentă ținută la Londra anul trecut, un raportor general în persoana distinsului prof. Maurice Bourquin, de la Institutul universitar de înalte studii internaționale din Geneva. Eminent jurist, d. Bourquin a luat o parte activă și la frământările vieții internaționale de după războiu, ca delegat sau expert al țării sale, Belgia, în diferite comisii și conferințe internaționale. D-sa a mai fost raportor general și pentru chestiunea ”Securității colective”, discutată de Conferință în precedentele sale sesiuni, iar activitatea sa a fost unanim apreciată și sincer elogiată de toți delegații.

Anul acesta, d. Bourquin a pregătit un raport introductiv, foarte sugestiv și cuprinzător, în jurul căruia s-a angajat toată discuția participanților, fără a fi de fapt o discuție de fond, ci mai mult o examinare generrală spre a se defini subiectul și fixa punctele principale asupra cărora va avea să se îndrepte cercetările grupurilor și desbaterile Conferinței viitoare. Ședințle de studiu au fost prezidate de cunoscutul profesor american James T. Shotwell, directorul diviziei de economie politică și istorie a Dotației Carnegie pentru pacea internațională.

Conferința s-a ținut la Madrid datorită invitației generoase a Federației asociațiilor spaniole de studii internaționale (Federacion de Asociaciones Espanolas de Estudios internacionales) și a fost prezidată de profesorul Gascon y Marin, președintele Federației, cu o distincție rară. În cuvântarea sa de deschidere, profesorul Gascon y Marin a scos în relief meritele țării sale pentru progresul dreptului internațional, amintind de numele cunoscute specialiștilor ale lui Vittoria, Suarez, Menchaca, Muela, iar ministrul de externe, d. Barcia Treller, a stăruit, într-un discurs captivant, asupra interesului și importanței studiului relațiilor internaționale, care ”exprimă dorința de a forma sentimentul și gândirea democrației în vederea desvoltării mijloacelor de rezolvire pașnică a conflictelor inrternaționale, plecând de la tehnică și specializare. În răspunsul său, profesorul englez Webster a ținut să releve cu toată sinceritatea și în deplină convingere că ”Spania anului 1936 este o țară de veche civilizație în care se nasc curente noui, pline de promisii”. La rândul său, d. H. Bonnet, directorului Institutului internațional de cooperație intelectuală, a adăugat:

”Avem încredere în politica internațională a Spaniei și știm că ea răspunde unui ideal de solidaritatre și de imparțialitate totodată. Politica spaniolă nu caută decât buna înțelegere cu vecinii, cu toate națiunile. Ceva mai mult, ea ar dori să înlesnească și mai mult înțelegerea generală dintre popoare în dreptate și în pace…”.

În ceea ce privește discuția asupra procedelor de reglementare pașnică a diferendelor internaționale, s-a recunoscut de la început că problema este foarte complicată și vastă și de aceea s-a propus, îndeosebi de raportorul general, ca atenția conferinței și deci a instituțiilor și grupelor participante, să se îndrepte numai asupra unora din aspectele și chestiunile importante, cum ar fi: populația, migrații, piețe și dstribuția materiilor prime, colonizare, și o chestiune propusă de Institutul social român și de delegații austrieci, anume aceea a regiunei dunărene. Reprezentantul german, d. Berber, a adus în discuție puțin vânt național-socialist, cerând să se studieze și problemele etnice, pe care d-sa și doctrina ce-o reprezenta le consideră fundamentale.

Desbaterea a devenit vioaie și pasionantă, reprezentantului german nelipsindu-i accente politice destul de tari și de alură profetică… Ceea ce a determinat puneri la punct și, în concluzie, înscrierea acestui punct pe ordinea de zi a conferinței. Materiile prime, piețele de desfacere au adus pe tapet chestia ”nevoilor legitime” care se cere bine lămurită. Colonizarea, migrațiile, procedura au pus la rândul lor problema judecăților de valoare, impusă de caracterul chestiunilor în discuție.

În fine, după ce toate aceste idei au fost dezbătute din nou de către un comitet de experți, s-a ajuns la formularea următorului plan de studiu pentru conferința din 1937, care se va ține la Paris între 28 iunie și 4 iulie:

Partea I

Dificultățile problemei și soluții de întrevăzut

1. Chestiuni demografice;
2. Materii prime;
3. Piețe;
4. Chestiuni coloniale;
5. Chestiuni naționale și etnice;
6. Chestiuni relative la regiunea dunăreană;
7. Alte chestiuni al căror studiu ar putea fi hotărât între timp.

Partea II

Proceduri aplicabie reglementării pașnice a acestor dificultăți

Se va constitui un intergrup pentru studiul chestiunilor de procedură. Acest intergrup va ficompus nu numai din juriști, ci și din personalități participând la studiul chestiunilor de fond. Rezultatele lucrărilor celorlalte intergrupe (cum sunt acelea ale chestiilor demografice, a materiilor prime, a piețelor, a chestiiilor coloniale, a regiunei dunărene) trebuind să formeze baza cercetărilor sale proprii, ele îi vor fi comunicate pe măsura pregătirii lor. Planurile speciale de amănunt au fost stabilite pentru fiecare grup de chestiuni, afară de punctele 5 și 7.

A diua chestiune mare de pe ordinea de zi a Conferinței de la Madrid a fost aceea privitoare la învățământul universitar al relațiilor itnernaționale. Ședințele pentru această chestiune au fost prezidate de profesorul Ehrlich, de la Facultatea de drept din Lwow (Polonia), raportor fiind bine cunoscutul internaționalist, eminentul profesor Sir A. Zimmern, de la Universitatea din Oxford.

Dezbaterile s-au referit la următoarele puncte: 1. Natura și întinderea studiului relațiilor internaționale; 2. Locul pe care-l ocupă studiul relațiilor internaționale ca disciplină științifică; 3. Scopurile învățământului universitar al relațiilor internaționale.

Totodată s-au luat în considerare și alte chestiuni strâns legate de acestea, cum ar fi definirea relațiilor internaționale, problema libertății universitare, raportul dintre sistemele de educație în vigoare și învățământul relațiilor internaționale, dificultățile ce prezintă organizația tradițională a Universităților din unele țări.

În legătură cu toate aceste chestiuni, luate în ansamblu ca o problemă de dezbătut și soluționat, au fost prezentate zece memorii de personalități reputate ca d-nii: Manning, Plesner, Lambert, Fernandez, Kerschayl, Giannini, Joachim. D. Zimmern a pregătit, în calitate de raportor, o expunere critică foarte sugestivă a tuturor acestor memorii, iar preoblema a rămas să mai fie dezbătută și în conferințele viitoare. Ca delegat al Institutului social român, am făcut la rândul meu câteva observații și propuneri, constituind un memoriu special.

În fine, în ședințele administrative a fost vorba de metodele de legătură aplicate de Institutul de cooperație intelectuală, de cooperare tehnică dintre membrii Conferinței, de schimburile de bibliografii, de elaborarea unei bibliografii internaționale asupra relațiilor internaționale. S-au adoptat modificările regulamentului cu privire la admiterea la lucrările Conferinței, aprobându-se intrarea ca membri ai grupurilor: belgian, norvegian, suedez și elvețian. Pentru conferința în curs s-a admis participarea grupului ungar, constituit ad-hoc.

Ca președinte al comitetului executiv al conferinței a fost ales d. Gascon y Marin, în locul d-lui Eisenmann, proclamat președinte de onoare.

Universitatea și vremurile actuale

Părerile d-lui W. Rappard, rectorul Universității din Geneva

G. Vlădescu-Răcoasa

Adevărul, Anul 50, No. 16.219, duminică 6 decembrie 1936, p. 1

Am străbătut cu o adevărată plăcere alocuțiunea rectorală a d-lui W. Rappard, profesor la Universitatea din Geneva, director al Institutului de înalte studii internaționale din aceeași localitate și una din personalitățile cele mai proeminente ale Elveției contemporane. Și am fost sincer mișcat de justețea observațiilor sale și de curagioasa lor afirmare, într-o vreme când conformismul și lașitatea ne copleșesc scoborându-ne. Fost student al acestui așezământ genevez acum vreo zece ani, pe când rector era tot d. Rappard, cuvintele sale au găsit în sufletul meu un profund ecou. Am retrăit o clipă momentele petrecute în cadrele acestei instituții dătătoare de lumină și în societatea atâtor personalități de seamă, de care am rămas așa de strâns legat sufletește și cărora le port o statornică afecțiune recunoscătoare.

Adevărurile exprimate cu atâta sinceritate și autoritate de prof. Rappard vor avea, sper, același răsunte și în cercurile intelectuale și conducătoare, dar mai ales în cele ale tineretului universitar de l a noi, pentru care ele sunt așa de binevenite. De aceea îmi fac o plăcută îndatorire din a le releva, atrând atenția asupra însemnătății lor. Căci și la noi, ca pretutindeni aproape, tinertul este străbătut de un ”idealism avid de dreptate și adevăr”, pe care, în lipsa unei culturi serioase intelectuale și morale, îl îndreaptă însă spre misticism, intoleranță, autoritarism și violență primară. Ceea ce justifică într-o largă măsură afirmația marelui scriitor englez H. G. Wells că ”trei sferturi din tulburarea actuală a lumii se datorește confuziei morale și intelectuale în care se zbate tineretul desorientat”.

De aci și strigătul mântuitor și părintesc al d-lui Rappard:

”Studenți ai Genevei (și de pretutindeni, am adăoga noi), învățați să cunoașteți și să practicați acest spirit de libertate, de imparțialitate și de toleranță, care este spiritul casei ce vă adăpostește. Fără el nu există cercetare sigură și senină a adevărului, ci numai ingnoranță, violență și haos. Numai prin el vă veți iniția în adevărata știință. Și tot numai prin el popoarele vor regăsi calea păcii, a colaborării și a progresului”.

Cu o rară înțelegere a împrejurărilor și printr-o analiză necruțătoare a realităților, rectorul universității geneveze ne înfățișează condițiile grele în care sunt nevoite să lucreze universitățile, atât din punct de vedere material, cât – mai ales – din punct de vedere moral, întrebându-se pe drept cuvânt:

”Cum să scăpăm de aceste primejdii cu care ne covârșește fanatismul unei epoci ce propovăduește și practică xenofobia și toate celelalte ostracisme sociale, care tind să ridice intoleranța la înălțimea unui principiu moral, pentru care cultul rasei, clasei sau națiunii ține loc de religie, și care înalță monumente autoritarismului, pe ruinele templelor libertății, care au fost totdeauna, sunt încă și nu pot să nu fie universitățile adevărate?”

Spre a răsunde acestei întrebări îngrijorătoare pentru existența culturii, d. Rappard întreprinde o examinare a funcțiunilor universității, a rațiunii ei de a fi, a scopurilor sale care se pot reduce la trei: școală profesională, sanctuar științific și focar de cultură nțională sau regională.

În îndeplinirea acestei triple misiuni și pentru prosperitatea morală și intelectuală a universității se cer anumite condiții și îndeosebi: ”un spirit de cercetare liberă, o absolută cinste intelectuală și imparțialitatea cea mai scrupuloasă în aprecierea elementelor de cunoaștere”.

Dar acest ”ideal de libertate și imparțialitate intelectuală, care rămâne acela al tuturor universitarilor adevărați, este astăzi prea adeseori nesocotit pe bătrânul nostru continent, obosit de atâtea lupte și desamăgit de atâtea trădări… Vechilor conflicte naționale și sociale li s-au adus noui opoziții economice și noui antipatii de rasă pentru a înăbuși orice sentiment de frăție omenească”.

X

Și împotriva tuturor presiunilor și a protestărilor tineretului militant politicește, care cere universității o doctrină morală, socială și politică, prof. Rappard afirmă necesitatea și prioritatea libertății, care-i tot atât de indispensabilă cercetării adevărului, după cum – aerul este vieții ființelor omenești.

”Universitatea va fi liberală sau nu va fi… Pentru a răspunde scopului său, pentru a fi prosperă, universitatea va trebui să-și apere cu orice preț libertatea, toate libertățile sale”.

În împrejurările actuale, neînțelegerea și intoleranța reciprocă dintre oameni înlăuntrul fiecărei țări și între națiuni în relațiile lor mutuale, constituiesc, după d. Rappard, răul cel mai mare și mai grav. Iar liberarea lor nu se va putea realiza decât prin ”spiritul universitar, care caută să cunoască și să explice totul, pentru care nu există adevăruri periculoase și nici complezențe legitime, care caută să distingă adevărul de fals în toate tezele ce se ciocnesc, spiritul care tinde prin aceasta să desarmeze violențele intolerante, spiritul care poate, în sfârșit, singur, dacă nu să reconcilieze oamenii și popoarele, dar cel puțin să le facă a se înțelege mai bine unele pe altele”.

Și încheind, d-sa observă, adresându-se studenților:
”Dacă universitatea nu vă poate da o credință totalitară, nici să vă reveleze scopul ultim al soartei noastre omenești, să nu i-o reproșați. Viața vă va da o astfel de credință sau vă va învăța să înfruntați și fără ea greutățile ce nu vă vor cruța. Aveți credința că veți găsi totdeauna în spiritul universitar și în calitățile de loialitate intelectuală, de respect al adevărului, de înțelegere a gândirii altuia, de toleranță și de generozitate pe care acest spirit le cere și le desvoltă, veți găsi cu ce face față acestor greutăți, cu sau fără credința supranaturală pe care universitatea nu v-ar putea-o da, dar pe care de asemenea ea nu v-ar putea-o lua.

Fără îndoială, practica vigilentă a libertății și imparțialității, în mijlocul violențelor antitetice ale lumei contemporane, presupune mai multă tărie de caracter decât lăsarea în voia sugestiilor intolerante ale uneia sau alteia din misticile dominante”.

Tineretul studios și toți cei cari îl agită, îndepărtându-l definitiv de la pregătirea sa intelectuală, vor folosi, consacrând acestor luminoase observații ale unui mare dascăl al vremurilor noastre ”o gândire răbdătoare, pătrunzătoare și neprevenită”, cum o recomandă el însuși.

Și gândul acesta, suntem siguri, va fi binefăcător și rodnic.