Ute Schmidt, Basarabia. Colonistii germani de la Marea Neagra

Ute Schmidt, Basarabia. Coloniştii germani de la Marea Neagră, traducere din limba germană de Cristina Grossu-Chiriac, Chişinău, Edit. Cartier, 2014, 420 p.

Irina NASTASĂ-MATEI

Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Ştiinţe Politice University of Bucharest, Faculty of Political Science Personal e-mail: irina.matei@fspub.unibuc.ro

Ute Schmidt’s book, Bessarabia. German colonists at the Black Sea, presents the more than 125 years of history (1814-1940) of the German minority from north of the Black Sea. The author explains the origins, the reasons for emigration and the settlement waves of this minority, as well as the relationships with the Russian authorities (Tsarist and Soviet), with the other Bessarabia’s inhabitants (Romanians, Russians, Ukrainians, Jews etc.) and, after 1918, the consequences of being under Romania’s rule and its Romanization politics. The book analyses the structure of the community, organized around the Lutheran Church, and its main characteristics: the emphasis on education and the high literacy rate, while in the same time a rural lifestyle, with agriculture as main occupation. The history of the German minority from north of the Black Sea ends with its expatriation in June 1940 to Poland and its subsequent refuge in Germany in 1945.

Keywords: German minority, colonization, emigration, rural life, local autonomy, minority politics, Bessarabia

Putem afirma fără exagerare că apariţia cărţii istoricului german Ute Schmidt, acum disponibilă şi în limba română graţie ediţiei apărute la Editura Cartier – care ne-a obişnuit deja cu titluri nu doar relevante, ci şi deosebit de interesante, uneori chiar din zona alternativului –, reprezintă un eveniment editorial excepţional. Vorbim practic despre cea mai însemnată lucrare dedicată minorităţii germane din Basarabia, care a fost cu mult ignorată de istoriografie, comparativ cu alte grupuri etno-culturale din această zonă, dar mai ales faţă de alte comunităţi de germani din sud-estul Europei. Meritul cărţii este acela de a schiţa o istorie – politică, culturală, socială, chiar antropologică pe alocuri – a unei populaţii pe întreaga durată a prezenţei ei la nordul Mării Negre (125 ani), dar mai ales de a face acest lucru într-un mod care este atât util specialistului interesat de această temă, cât şi accesibil publicului larg, care află, poate abia acum pentru prima dată, detalii despre existenţa şi destinul acestei comunităţi.

O istorie a refugiului şi expulzării

Coloniştii germani – majoritatea originari din sud-vestul Germaniei, dar şi din Prusia, Mecklenburg, teritoriile poloneze, maghiare sau sârbeşti –, fugind de războaie, secetă şi foamete, aspirând la libertate religioasă, au venit în noul teritoriu de la nord de Marea Neagră plini de speranţă într-un trai mai bun, ademeniţi de privilegiile promise de către ţarul Alexandru I al Rusiei etc. Ei aveau să găsească în Basarabia nu doar un spaţiu geografic cu o climă diferită de cea din patria-mamă, ci şi o structură politică şi socială cu care nu erau familiarizaţi şi la care s-au adaptat mai greu decât ar fi crezut. Deşi nu putem pune sub semnul întrebării bunele intenţii ale guvernanţilor ruşi, care vedeau în noii colonişti un model pentru restul populaţiei Basarabiei şi sperau ca aceştia să aducă un aport de competenţă şi seriozitate care să-i impulsioneze şi pe vecinii lor, lipsa de organizare, atitudinea autorităţilor locale, sărăcia au făcut ca viaţa primilor colonişti pe teritoriul ţarist să nu fie tocmai uşoară. Surse excepţionale, ale unor cronicari din epocă, dau măsura suferinţelor îndurate de prima generaţie de germani din Basarabia (p. 89-92, 101-104). Prin urmare, mai ales din cauza climei, greu de suportat pentru unii, şi a unor perioade îndelungate de secetă, pentru câteva zeci de germani experienţa basarabeană a luat sfârşit la doar două, trei decenii după colonizare, aceştia îndreptându-se către Dobrogea, Serbia sau Ţara Românească. Aşa cum o spunea un proverb basarabean, coloniştii aveau să se aştepte la următoarele: „primilor – moartea, copiilor – nevoile, nepoţilor – pâinea” (p. 14).

De-a lungul celor 125 ani de vieţuire în Basarabia, au existat mai multe momente în care germanii de aici au ales calea exilului. Primul val mai semnificativ de emigrare a avut loc între 1874-1875 (p. 251), ca urmare a limitării autonomiei coloniilor germane, a impunerii limbii ruse în administraţie, dar şi ca obiect de studiu obligatoriu în şcoli, şi a anulării unora dintre privilegiile pe care le deţineau, mai ales a scutirii de la efectuarea serviciului militar. Un nou val de emigrare – în principal către America de Nord, America de Sud sau Canada – a avut loc la începutul veacului trecut, în preajma războiului ruso-japonez, care a coincis cu o situaţie economică nefavorabilă şi cu tensiuni pe plan intern. În număr mare au părăsit germanii teritoriul basarabean şi după trecerea acestuia sub administraţie românească (1918), atunci când s-au confruntat cu reforma agrară care îi dezavantaja, cu politica de românizare dusă de stat, precum şi cu efectele crizei economice. În concluzie, în decursul doar a unei jumătăţi de veac, „din Basarabia au emigrat cel puţin de două ori mai mulţi etnici germani decât sosiseră încoace în anii 1814-1827” (p. 251).

Însă sfârşitul existenţei germane la nord de Marea Neagră a venit brusc: odată cu iunie 1940, atunci când Basarabia a trecut sub autoritate rusească, iar trupele sovietice au ocupat acest teritoriu, minoritatea germană de aici a fost expatriată. Dar nu către Germania, aşa cum se aşteptau şi sperau; vechii colonişti au fost acum sortiţi a servi intereselor naziste de colonizare a teritoriilor ocupate de cel de-al Treilea Reich în anii războiului mondial. Aşadar, după ce au trecut vreme de mai multe luni prin lagăre intermediare şi „lagăre de interceptare şi de observare” (p. 325), au fost stabiliţi în principal pe teritoriul Poloniei – în regiunea Warthegau –, pentru a ajunge în ţara-mamă – ca refugiaţi de război – abia în1945. În perioada 1940-1945, peste 10% dintre germanii din Basarabia (cca. 10 000) nu au supravieţuit repatrierii şi refugiului.

Caracteristicile comunităţii

Asemenea tuturor comunităţilor germane din sud-estul Europei, şi în cazul germanilor din Basarabia viaţa comunitară a fost organizată în jurul bisericii. Biserica predominantă era cea evanghelică (luterană), câteva dintre coloniile iniţiale fiind – şi rămânând – catolice. Dincolo de aspectul pur religios, care constituia şi un element de bază al identităţii germane – restul populaţiei fiind de alte religii, mai ales greco-ortodoxă –, biserica acestora îndeplinea în comunitate un semnificativ rol social şi de caritate, promovând etica protestantă şi valorile tradiţionale, impunând astfel şi un control social strict, care nu făcea decât să crească coeziunea din cadrul membrilor minorităţii.

În jurul bisericii a fost organizat şi sistemul educaţional german din Basarabia, care constituia de asemenea un factor de diferenţiere faţă de restul populaţiei. Spre deosebire de celelalte naţii din acest teritoriu, în cadrul cărora analfabetismul era generalizat (cu excepţia evreilor), organizarea şcolilor pentru asigurarea educaţiei copiilor a fost o prioritate pentru coloniştii germani încă din primii ani ai aşezării lor aici. Până la 1918, germanii s-au bucurat de autonomie în privinţa fondării şi organizării de şcoli. Mai mult chiar, ei dezvoltaseră propriile reglementări educaţionale, care, spre exemplu, din 1839 impuneau şcolarizarea obligatorie de la vârsta de 7 ani până la 14 ani. Astfel, în mijlocul unei populaţii în care predomina analfabetismul, în cadrul comunităţii germane de la nordul Marii Negre analfabetismul era de doar 2% în 1846 (p. 150). Nici încercările de rusificare ale statului, manifestate prin introducerea obligativităţii studierii limbii ruse şi a folosirii ei în administraţie, nu au afectat autonomia culturală germană. „În pofida subordonării formale sub supravegherea statului, în realitate şcolile germane ale coloniştilor au rămas şi în continuare sub influenţa Bisericii. Temuta rusificare a şcolilor germane din Basarabia nu a avut loc” (p. 150).

Semnificativ în cazul coloniştilor germani de la nordul Mării Negre este faptul că aceştia nu au dezvoltat o cultură urbană, spre deosebire de celelalte minorităţi germane din estul Europei. Fiind aşezaţi într-un teritoriu cu teren foarte fertil, agricultura a devenit principalul element al stilului lor de viaţă, la 1930, de exemplu, 82% dintre aceştia – adică 4/5 – având această ocupaţie de bază. Au excelat mai ales în cultivarea cerealelor, creşterea vitelor şi viticultură. În ceea ce priveşte meşteşugurile şi industria, acestea au ocupat un rol secundar în activitatea coloniştilor, desfăşurându-se tot în jurul preocupărilor agricole, dezvoltându-se astfel tehnica şi industria agricolă.

Demne de atenţie sunt incursiunile realizate de Ute Schmidt în ceea ce priveşte condiţiile de viaţă şi existenţa cotidiană a coloniştilor germani. Fiind vorba de o comunitate conservatoare, tradiţionalistă, în care locul central era ocupat de Biserică, satele germane din Basarabia aveau o populaţie foarte tânără. Divorţuri aproape că nu existau şi fiecare familie avea un număr mare de copii. Este interesantă şi descrierea tipurilor de sate şi a organizării acestora, precum şi a elementelor distincte în ceea ce priveşte viaţa cotidiană. Remarcăm astfel existenţa aşa-numitelor „beciuri de gheaţă” sau „gheţării”, specifice nu doar acestei zone, ci şi spaţiului intracarpatic locuit de saşi, precum şi a bucătăriilor de vară, tipice spaţiului rusesc. Considerăm că mai ales sursele folosite de autoare pentru a investiga condiţiile de viaţă din satele germane – mai precis studiile etno-biologice realizate de studenţi ai celui de-al Treilea Reich – sunt deosebit de valoroase, constituind astfel mărturii ce ar trebui mai mult exploatate (evident, cu precauţii de ordin etic şi ideologic), nu doar în sensul utilizat de Ute Schmidt, cât şi pentru o mai clară descifrare a politicilor naziste care îi vizau pe etnicii germani din estul Europei.

Autonomia şi limitele ei

La venirea în Basarabia, coloniştilor germani li s-au promis diverse privilegii, printre care şi autonomie locală, de care aceştia s-au bucurat – mai mult sau mai puţin, în funcţie de contextul politic – până la părăsirea Basarabiei în 1940. Într-o primă fază, ei s-au confruntat cu proasta organizare şi corupţia autorităţilor ruseşti din teritoriu, ceea ce a făcut ca situaţia lor în primii ani să fie precară. Apoi, în anii 1860-1870, au fost supuşi politicii de rusificare prin adoptarea obligativităţii predării limbii ruse în şcolile bisericeşti şi utilizării acesteia inclusiv în cadrul administraţiei locale. Mult mai tare s-a înrăutăţit situaţia lor după izbucnirea primului război mondial: priviţi drept „duşmani din interior”, autorităţile ruse au pregătit exproprierea şi deportarea lor în Siberia, soartă de care au scăpat doar graţie revoluţiei ruse din februarie 1917, ce a determinat o reevaluare a atitudinii statului rus faţă de minorităţi.

Între 1918-1940, perioadă în care Basarabia s-a aflat sub administraţie românească, germanii de aici au pierdut o parte din privilegii, iar autonomia administrativă şi culturală le-a fost limitată. Asemenea tuturor celorlalte grupuri de germani de pe teritoriul României Mari, coloniştii basarabeni au fost afectaţi profund de reforma agrară – prin care erau expropriate loturile ce depăşeau 100 hectare şi care le interzicea cumpărarea de teren agricol, ceea ce a limitat drastic potenţialul lor de dezvoltare economică –, de secularizarea şcolilor bisericeşti, precum şi de intensa politică de românizare dusă de către stat, care viza în primul rând „naţionalizarea şcolii” şi a administraţiei, germanii din Basarabia nefiind nici măcar recunoscuţi drept comunitate compactă (de această favoare beneficiind doar saşii maghiarii transilvăneni). Aşadar, perioada în care Basarabia a aparţinut statului român a fost una mai degrabă nefastă pentru germanii de la nordul Mării Negre, mai ales în ceea ce priveşte păstrarea autonomiei şi a privilegiilor din vechea cârmuire rusească.

Cum de la sine se înţelege, tematica volumului de faţă este una extrem de complexă, ce nu poate fi surprinsă în doar câteva fraze analitice. Cu toate acestea, cartea impresionează prin vastitatea subiectului abordat şi prin faptul că, în doar puţin peste 400 pagini, este surprins mai bine de un veac de istorie politică, socială şi culturală germană de la nord de Marea Neagră. Aceasta reprezintă un merit excepţional al volumului, dar generează în acelaşi timp şi o uşoară frustrare cititorului. Astfel, în economia cărţii, unele tematici sunt suprareprezentate, în ciuda faptului că se dovedesc mai puţin relevante, în vreme ce altele, chiar „controversate”, sunt tratate superficial sau chiar trecute cu vederea. Un asemenea exemplu îl constituie atitudinea germanilor din Basarabia faţă de nazism şi faţă de „mişcarea de reînnoire”, care nu surprinde mai deloc tensiunile existente şi cu atât mai puţin schimbările în mentalitatea şi identitatea minoritarilor. În plus, sunt uneori prezentate situaţii, evoluţii, fără a se realiza o analiză mai în detaliu şi o problematizare, pentru a face fenomenul istoric mai comprehensiv. Pe de altă parte, este de înţeles în cazul unui volum de o asemenea amploare, iar în plus sursele arhivistice care ar fi putut devoala stările de fapt de după 1940 nu sunt încă uşor accesibile.

Dintr-o altă perspectivă, un minus al cărţii îl constituie, pe alocuri, traducerea din limba germană, oarecum fidelă în ce priveşte textul de bază, însă fără a acoperi îndeajuns stilul real al autoarei. Cu toate aceste mici observaţii, în definitiv irelevante în comparaţie cu avantajele aduse cunoaşterii, Basarabia. Coloniştii germani de la Marea Neagră constituie cea mai bună lucrare de până acum pe această temă, constituindu-se atât într-o importantă resursă pentru specialişti, cât şi într-o veritabil material informativ pentru publicul larg. Un alt merit al cărţii, care nu poate fi ignorat, este calitatea deosebită a surselor folosite şi, mai ales, utilizarea unei cantităţi considerabile de fotografii de epocă excepţionale, inedite şi cu un imens efect de sugestie.