Telegrame din străinătate. REGINA MARY ARE UN OCHIU LOVIT. Suveranii Angliei în Canada. România la expoziţia din New York. Inaugurarea secţiei economice a pavilionului român.
(UNIVERSUL Nr. 141, vineri 26 mari 1939, p. 10)
New York, 24 (Rador). – Direcţia fundaţiei Rockefeller, care a adus României importante servicii, a oferit marţi un prânz în onoarea d-lui ministru Gusti.
Marţi seara, guvernul american a dat un dineu oficial în onoarea d-lui ministru Gusti.
Dineul a fost oferit prin comisariatul general federal al Expoziţiei internaţionale.
La dineu, care s-a desfăşurat într’o atmosferă foarte cordială, a participat şi doamna Sara Roosevelt, mama preşedintelui Statelor Unite, precum şi numeroase oficialităţi americane.
Toastul pronunţat de d. Srafford, comisarul general federal, pentru M. S. Regel Carol al II-lea al României, a fost primit cu aclamaţii unanime.
D. Srafford a mulţumit apoi d-lui miknistur Gusti, pentru contribuţia atât de însemnată a pavilionalelor României la succesul expoziţiei, majoritaea perseonalităţilor oficiale declarândcă graţie participării României s’a putut stabili o ideie justă despre importanţa României în concertul naţiunilor.
Tot marţi s-a inaugurat oficial secţia economică a pavilioanelor României, trimiţându-se cu acest prilej următoarea telegramă M. S. Regelui Carol al II:
„Majestăţii Sale Regelui.
Astăzi am inaugurat secţia economică a pavilioanelor României, în prezenţa a o sută financiari şi mari importatori americani. Imaginea nouă a României contemporane, sub cârmuirea Majestăţii Voastre şi dovezile progresului industriei româneşti au stârnit un interes viu pentru ţara şi comerţul nostru, deschizând cele cele mai frumoase perspective de export. Rugăm respectuos pe Majestaea Voatră să ia sub înalta Sa protecţie această temeinică realiare, datorită participării noaste la expoziţia din New York, pentru a provoca o valorificare a exportului nostru în aceste favorabile împrejurări.
ss. GUSTI“
D-lui Armand Călinescu, preşedintele consiliului de miniştri i s-a trimes următoarea telegramă:
„Cu prilejul inaugurării secţiei economice a apavilioanelor României am plăcerea a vă aduce la cunoştinţă intersul mare arătat de cei o sută financiari şi mari importatori americani prezenţi faţă de marile progrese ale ţării şi industriei, dându-ne asigurarea că vor participa efectiv la un comerţ mai mare şi mai viu între cele două ţări. Atmosfera foarte caldă care a domnit între aceşti oameni de afaceri evidenţiază cele mai eficace rezultate. Am convingerea că guvernul prezidat de domnia voastră va desăvârşi cu competenţă şi enegie cunoscute opera începută az sub cele mai frumoase auspicii.
ss. GUSTI “
Asemenea s’a trimes o telegramă d-lui Bujoiu, ministrul comerţului şi industriei, exprimându-se speranţa că şi d-sa va da concurs pentru condolidarea atmosferei creiate de participarea României, în special prin sprijinul dat agenţiei economice a României la New York.
INAUGURAEA PAVILIONULUI IUGOSLAVIEI
New-York, 24 (Rador) – Inaugurarea pavilionului Iugoslaviei la expoziţia internaţională dela New-York s’a făcut în prezenţa d-lui Fotici, ministurl Iugoslaviei în statele-unite, a d-lui Laguardia, primarul New-Yorkului, a câtorva sute de emigraţi iugoslavi din toate regiunile Statelor-Unite şi a unui numeros public.
Cu acest prilej, d. Laguardia a ţinut un discurs la care a răspuns d. Fotici. Ambii oratori au subliniat legăturile de trainică amiciţie care unesc poporul american şi cel iugoslav.
Telegrame din străinătate. În Olanda se va organiza o săptămână închinată României. Un mare succes al cântăreţei Pia Igy la New York
(UNIVERUSL Nr. 143, duminică 28 mai 1939, p. 12)
Washington, 26 (Rador) – Cunoscuta cântăreaţă Pia Igy a repurtat un mare succes în faţa unui numeros public, compus in membrii federaţiei cluburilor muzicale americane, întruniţi Vineri la Expoziţia Internaţională de la New York.
Acompaniată de orchestra Dinicu, Pia Igy a interpretat cu multă căldură mai multe arii populare româneşti, terminând cu imnul naţional american, în aplauzele entuziaste ale asistenţei.
Prezentând pe cântăreaţa română, în numele legaţiei, d. Boncescu a amintit legăturile pe cari federaţia le-a stabilit cu România prin îngrijirea societăţii „Prietenii Statelor Unite“ din Bucureşti. El a scos apoi în evidenţă interesul pe care iubitorii de muzică americani îl manifestă pentru muzica românească şi dragostea cu care primesc pe artiştii români ce vizitează Statele Unite.
Telegrame din străinătate. Vizita d-lui Gusti la coloniile româneşti din Statele-Unite
(UNIVERSUL Nr. 149, sâmbătă 3 iunie 1939, p. 8)
New-York, 1 Iunie (Rador) – Răspunzând invitaţiei pe care i-au adresat-o organizaţiile româneşti dn America, d. prof. D. Gusti, comisarul general al pavilionului României la expoziţia universală dela New York, a întreprins o călătorie în statele americane, vizitând coloniile româneşti.
În oraşul Pittbourgh d. prof. Gusti a fost primit de profesorii universităţii din acel oraş, în frunte cu rectorul ei, de toţi membrii coloniei româneşti şi de întreaga oficialitate a oraşului.
La sfârşitul solemnităţii s’a dat în onoarea oaspetelui român un dejun, cu prilejul căruia d. prof. Gusti a fsot proclamat preşedinte de onoare al secţiunii româneşti pentru Universitatea Naţiunilor, care se construeşte în prezent la Pittsbourg.
La Cleweland, d. Gusti, a fost primti la sediul Uniunii societăţilor române din America, în cadrul unei recepţii la care reprezentanţii tuturor acestor societăţi au adus cuvântul lor de admiraţie şi devotament pentru marea operă pe care o realizează în România M. S. Regele Carol II.
După amiază, d. Gusti, a fost primit la primărie de către primarul Burton, care a oferit oaspetelui, în calitatea sa de reprezentant al României, cheia simbolică a oraşului, distincţiune rar acordată unui străin.
La Detroit, d. prof. Gusti a fost primit de preoţii tuturor aşezărilor româneşti şi a vizitat cele şase biserici . Preotul Lupu a oficiat un Te-Deum pentru M. S. Regele, la care au participat oficialităţile americane.
După vizitarea spitalului Harper şi a universităţii Michigan, d. Gsuti a fost primit la Vatra Românească, reşredinţa episcopului Moruşca. Cu prilejul acestei vizite s’a inaugurat o staţiune balneară proprietatea bisericii româneşti din America. După slujba religioasă care s’a oficiat în prezenţa d-lui Radu Irimescu, ministrul României la Washington, şi a d-lui Gusti, cu asistenţa tuturor asociaţiilor şi grupărilor de români americani, d. ministru Irimescu a salutat poporul american în numele ţării, ira d. Gusti a cuvântat despre progresul înfăptuit sub domnia Regelui Carol II şi despre contribuţia pe care o aduce civilizaţiei şi economicei internaţionale.
Inaugurarea unei biblioteci populare la Comarnic. Serbarea zilei de 10 Mai la pavilionul României dela expoziţia din New-York
(UNIVERSUL Nr. 149, sâmbătă 3 iunie 1939, p. 10)
România, ca şi alte ţări, a avut săptămâna ei specială pentru punerea în evidenţă a înfăptuirilor, săptămâna care s’a încheiat al 14 Mai, când s’a procedat la consacrarea pavilionului României. Cu această ocazie s’a sărbătorit şi ziua naţională 10 Mai, alegându-se Duminica pentru ca să poată participa la festivităte atât românii, cât şi prietenii României cari au trăit laolaltă momente emoţionante.
Context, temă:
- New York 1939: “Constructia lumii de maine”; Obligativitatea Serviciului Social la sate
- “Ziua Romaniei” la Expozitia Universala de la New York (1939)
- Inaugurarea Expozitiei Universale de la New York. Relatari de presa si Arhiva Video
- Catre inaugurarea “uriasei” si “formidabilei” Expozitii Universale de la New York (1939)
*
Lasă un răspuns