Zece ani de existenţă a Institutului Social Român; Două concepții despre Academie

ÎNSUFLEŢITORUL ŞI OPERA LUI

Petru Comarnescu, Ultima oră, An I, 27 februarie 1929

Într-o vreme când se credea că numai prin politică se poate întocmi ceva temeinic, o seamă de oameni s-au strâns cu gânduri ciudate, în Iaşul tuturor marilor înfăptuiri. Puţini la număr, dar mari prin entuziasmul lor, cei ce s-au înmănunchiat în „Asociaţia pentru Studiul şi Reforma Socială” au proclamat principiul de-a nu face parte din nici  un partid politic, pentru motivul vrednic de laudă, că ei au o menire mai altfel: aceia de-a cerceta ştiinţific starea societăţii româneşti şi de a propune îndreptări numai după un studiu serios, petrecut în linişte şi răbdare.

Au trecut zece ani de atunci şi „Institutul Social Român” de astăzi nu face decât să continue măreţ opera începută în Iaşii refugiului de Dimitrie Gusti, însufleţitorul acestei munci rodnice, pe care a dus-o cu o consequenţă demnă doar de marii oameni de principii, care niciodată nu se las învinşi ori ademeniţi de ispite.

De fiecare an, o întărire a operii, o contribuţie mai mult pentru studierea realităţilor sociale româneşti, o mărire a încrederii în realizările ştiinţii, rămasă liberă în faţa tuturor influenţelor.

Institutul Social Român a putut întruni mai toate valorile româneşti, indiferent de ideologia lor politică, socială, culturală.

Institutul Social Român a putut să dea soluţii şi sugestii bazate pe o observaţie de multe ori riguroasă şi să insufle o nouă atmosferă tinerelor generaţii, care nu se mai pot rezuma doar la deziderate diletante şi la aproximaţii impresioniste.

Metoda şi activitatea practică sunt marile calităţi ale profesorului Dimitrie Gusti, la chemarea căruia au răspuns marile personalităţi româneşti, ca şi  tinerele nădejdi ale universităţii. Şi dacă în jurul său sunt astăzi o seamă de tineri dornici, aceasta se datoreşte bunei primiri şi contactului neîntrerupt pe care profesorul înţelege să-l aibă cu studenţii. Campaniile monografice sunt ocazii nu numai de muncă, drept răspuns unor exigenţe ştiinţifice, ci şi apropieri între oameni de culturi şi vârste diferite.

Atâta încredere a insuflat d. Gusti celor din jurul său, încât aceştia cred, fără rezerve, că numai datorită studiilor monografice, se va putea păşi în mod serios la cunoaşterea realităţilor sufletului românesc.

Cunoaştem tineri pentru care tot ce s-a lucrat până acum are valoare ipotetică. Verificarea sau începutul unor noui consideraţiuni se vor putea face numai după publicarea rezultatelor metodei monografice aplicată la noi, – cred ei.

Câtă deosebire, aşadar, între tineretul de’nainte, care avea o relativă admiraţie pentru ştiinţă şi acesta de astăzi care se bizuie numai pe ea!

Rădulescu-Motru, G. G. Antonescu, împreună cu Dim. Gusti au marele merit de a fi insuflat tinerilor studenţi calitatea studiului ştiinţific, bazat pe rezultate imediat practice, din care apoi să se poată trage învăţături pentru domeniul social, psihologic, ori pedagogic.

La Universitate, în jurul lui Dim. Gusty o seamă de tineri, aleşi sau numai chemaţi, desfăşoară o muncă plină de rost şi încredere. Muzeul împlinit din rodul campaniilor de monografie socială sau oficiul universitar, sunt realităţi pe care orice student şi intelectual român le cunoaşte şi le preţuieşte.

Activitatea Institutului Social Român se săvârşeşte în ultimii ani, în atenţia concentrată a tuturor intelectualilor români. A insista asupra valorii conferinţelor, ţinute în cicluri unitare, al căror rezultat n-a rămas zadarnic, ci constitue începutul operării de reformă socială a României; a aminti despre aparatul documentar de Institutul îl înlesneşte oricărui cercetător; a arăta ecoul prelung şi categoric, pe care l-a stârnit în public, timp de zece ani, credem că nu mai este nevoie…

Aici voim să prezintăm umilele noastre omagii însufleţitorului şi admiraţie operii construite atât de măreţ şi să urăm ca marile deziderate ale Institutului: înfiinţarea unei biblioteci sociale şi politice de publicaţii străine şi române, alcătuirea unei colecţii arhivare cu material informativ, bibliografii şi dosare pe chestiuni şi oficiul de informaţii, să se realizeze cât mai curând în chipul cel mai desăvârşit.

Dorim de asemenea ca „dicţionarul economic şi politic al României”, pus la cale tot de institut, să găsească o cât mai grabnică ajutorare din partea înţelegătorilor utilităţii lui. Dorim acestea cât mai grabnic, căci de înfăptuit, se vor înfăptui cu siguranţă. Ascensiunea măreaţă a Institutului Social Român, valoarea „Arhivei pentru ştiinţa şi reforma socială” şi calităţile de însufleţito ale profesorului Dim. GustI, sunt chezăşii, care alungă orice îndoială, gonesc orice zâmbet sceptic, anulează orice impasibilitate orientală.

ZORILE UNOR VREMURI NOI

Ştiinţele sociale şi viaţa naţională

Vlădescu-Răcoasa, Adevărul, Anul 42, No. 13857, sâmbătă 23 februarie 1929, p. 1

Ca un semn al vremurilor noi ce se anunţă, avem de notat pe lângă pătrunderea din ce în ce mai  mult a filozofiei în mişcarea culturală, un al doilea fapt de o egală importanţă: încetăţenirea ştiinţelor sociale în activitatea intelectuală şi politică, ca şi în viaţa publică şi cetăţenească. Suntem, desigur, la început.

Însuşi învăţământul nostru public n-are până acum norocul de a se bucura de o programă analitică în care ştiinţele sociale să-şi ocupe locul ce li se cuvine şi mai ales predarea lor să formeze un învăţământ sistematic, grupat în jurul unei idei centrale, generatoare, animatoare şi deschizătoare de perspective înălţătoare pentru sufletul şi energiile acestei naţiuni.

Dar dacă acţiunea oficială organizată este aşa de slabă şi de puţin lămurită, avem în schimb, şi-n acest domeniu, o bogată şi îmbucurătoare iniţiativă particulară, pe care avem datoria s-o susţinem şi relevăm, nu pentru a da satisfacţie unui om şi a măguli, cum s-ar putea insinua, amorul său propriu, ci pentru a valorifica o mare operă de creaţie şi înălţare.

Institutul Social Român şi activitatea lui sunt din ce în ce mai cunoscute celor pe care-i preocupă problemele variate de ordin social ce se pun tot mai numeroase şi la noi. Dar nu vom insista aici asupra operei înfăptuite în acest domeniu de către tânăra instituţie ce-şi va sărbători în curând primul deceniu de existenţă. Ne vom mărgini la semnalarea a două fapte elocvente şi concludente într-o astfel de materie, fiindcă apariţia lor este semnificativă pentru evoluţia socială a poporului român şi ne impune prin însuşi acest fapt obligaţii de la care o opinie publică luminată şi conştientă nu se poate sustrage.

Întâi, acţiunea de cercetare monografică a satelor după un plan ştiinţific sociologic, a cărei importanţă este evidentă nu numai pentru cunoscători, dar pentru toată lumea care străduieşte în viaţa socială activă, şi aceasta datorită îndeosebi rezultatelor elocvente la care s-a ajuns.

De patru ani în şir se studiază în mod sistematic de către Seminarul de sociologie din Bucureşti felul de organizare şi de viaţă al sătenilor noştri, spre a fixa astfel un moment al realităţii şi a stabili stadiul de evoluţie al existenţei naţionale româneşti. Căci, la drept vorbind, noi nu cunoaştem nici specificul românesc, nici forţele reale care ar da sensul exact al dezvoltării noastre ca popor. Pe tema psihologiei poporului român, ca şi pe aceea  a formelor sale de viaţă n-am făcut şi nu facem decât literatură, şi de cele mai multe ori literatură naivă, dovadă ambiţioasa lucrare cu pretenţii de ştiinţificitate a d-lui Drăghicescu, ca să nu cităm decât un exemplu.

X

Să mai vorbim de substratul şi pregătirea ştiinţifică a legislaţiei reformelor şi gospodăriei noastre publice? Ar fi să adoptăm o atitudine de crudă ironie la adresa patriarhalului nostru empirism politic. Ce  înseamnă ştiinţa şi conştiinţa obiectivă pentru diletantismul politicianist, concentrat şi protejat de organizări de partid cu aspect occidental numai, dar care nu-s în realitate decât grupări de cointeresare şi de admiraţie mutuală? Ne-o dovedeşte halul în care ne găsim după zece ani de la războiul unităţii naţionale.

Lucrul se explică, dacă ştim cu ce grijă viaţa noastră politică îşi apără nota ei original bizantino-fanariotă, deoarece personalismul, voinţa oamenilor plini de ei înşişi până deasupra capului domină încă directiva partidelor politice, viaţa de stat, când acestea ajung la putere, şi împiedică, în virtutea unei inerţii comode, o emancipare hotărâtă şi definitivă. Mii de exemple ne stau zilnic mărturie. Democraţia, legalitatea, respectul muncii şi capacităţii personale, valoarea şi utilitatea lor socială, când nu-s complet nesocotite, şi deseori cu atâta cinism, rămân simple formule de program, de propagandă şi de discursuri festive. Câtă analogie are această atitudine cu demagogia, nu mai e nevoie s-o spunem.

Un vânt nou începe însă a bate. Zguduirea războiului, împroprietărirea şi dreptul de vot, principiu, precum şi măsurile nedrepte, viclene şi vexatorii ce s-au luat în continuu pentru a denatura sau anihila efectele practice ale acestor principii, au avut darul să provoace în acelaşi timp o înviorare a conştiinţei cetăţeneşti a marilor mase şi o trezire a preocupărilor şi interesului pentru participarea efectivă a ştiinţei la opera practică de administrare şi guvernământ.

Cercetările monografice ale Seminarului de sociologie din Bucureşti au arătat tuturor felul în care trebuie studiată realitatea socială şi au indicat totodată spiritul în care trebuie să se întreprindă orice operă de reformă şi de gospodărie publică, cum s-ar putea face o politică mai înţeleaptă, mai mult sau mai puţin ştiinţifică, totul depinzând şi aici de interpretarea şi urmarea practică ce se dă rezultatelor obiective şi imparţiale la care a ajuns omul de ştiinţă.

Modestele încăperi ale Seminarului de sociologie, în care sunt depuse la vederea tuturor, încă de la începutul acestui an şcolar, indicaţiile metodologice, documentarea şi rezultatele cercetărilor monografice, precum şi un mic muzeu din cele mai instructive şi mai semnificative, au avut cinstea de a fi vizitate de regentul Buzdugan, de un mare număr de membrii ai fostului guvern, în frunte cu d. Vintilă Brătianu, de o parte din miniştrii actualului guvern care se interesează mai de aproape de viaţa ştiinţifică şi ambiţionează a o pune în serviciul necondiţionat al activităţii politice, de distinşi savanţi străini în trecere prin România, ca marele economist W. Sombart, în fine, de intelectuali şi oameni politici, de ziarişti şi cetăţeni idealişti, care-şi dau seama de rolul ştiinţei în orientarea vieţii politice, şi sunt, deci, capabili să înţeleagă însemnătatea acestor străduinţe şi studii migăloase, întreprinse de o modestă şi săracă instituţie didactică, în primul rând, ca Seminarul facultăţii de filozofie din Capitala ţării.

Înţelegerea şi justa apreciere a tuturor distinşilor vizitatori poate fi un motiv de îndreptăţită mândrie şi mângâiere pentru iniţiatorul şi înfăptuitorul acestei opere. Căci datorită idealismului şi entuziasmului său, încrederii sale profunde şi nestrămutate în puterea ştiinţei şi aplicărilor ei la stadiul vieţii sociale concrete, s-a făcut primul pas serios şi solid către introducerea efectivă a ştiinţelor sociale în viaţa noastră naţională.

X

Al doilea fapt care înseamnă o nouă realizare şi chiar o înaintare în acest sens este organizarea activităţii pe anul acesta a Institutului Social în cele douăsprezece secţii ale sale. Aproape una sută şase zeci de comunicări tratează problemele actuale cele mai de seamă ale societăţii româneşti în cadrul vieţii internaţionale şi sub aspectele lor variate, dar luminate toate şi conduse de o singură mare idee: unitatea primordială şi indiscutabilă a vieţii colective a umanităţii şi paralelismul forţelor şi formelor ei de manifestare. Astfel, cunoaşterea ştiinţifică sociologică şi-a imprimat caracterul ei sintetic asupra întregii activităţi ce se desfăşoară cu o uimitoare bogăţie şi varietate de diferitele secţii, dacă nu va fi putut face să se resimtă această concepţie unitară şi generală până în dezvoltările de detaliu ale deosebitelor probleme.

Considerăm această acţiune de luminare a variatelor probleme actuale: sociale, culturale, economice, juridice, politice, drept afirmarea cea mai hotărâtă şi mai hotărâtoare a sociologiei şi ştiinţelor sociale în viaţa noastră naţională. Mai întâi pentru că toată această bogată activitate, logic coordonată şi înţelept fixată şi organizată, ne dă imaginea înălţătoare a funcţionării unei adevărate facultăţi de ştiinţe sociale, a cărei influenţă şi eficacitatea depăşeşte cu mult cercul limitat al persoanelor ce se pregătesc pentru o profesiune spre a îmbrăţişa întreaga societate românească şi opinie publică în diferitele ei elemente şi categorii. Aşa se şi explică de ce aceste comunicări s-au transformat, încă de la primele, în adevărate prelegeri publice, datorită numerosului auditoriu ce ţine să ia regulat parte la activitatea secţiilor ce-l interesează în mod special. Apoi, fiindcă ea a stârnit o largă mişcare de simpatie sau mai degrabă i-a înlesnit să se manifeste, pentru ideea creării unui învăţământ social unitar, complet şi independent.

Crâmpeie de învăţământ social am avut noi întotdeauna, iar în ultimele reforme care privesc şcolile normale, secundare şi chiar seminariile s-a acordat sociologiei şi moralei un locşor modest de cenuşăreasă, dar aceasta nu-i de ajuns şi mai ales e incomplet şi foarte puţin eficace.

De aceea apare ca o neapărată nevoie organizarea unui învăţământ social superior, pentru a pregăti nu numai elementele vieţii publice active, elita unei civilizaţii şi democraţii naţionale reale, dar şi pentru a asigura buna şi corecta funcţionare a învăţământului  social şi a organismului social întreg. Despre necesitatea unei Facultăţi de ştiinţe sociale, economice şi politice a vorbit însuşi preşedintele I. S. R., arătându-ne că această cerinţă a vremii şi structurii noastre sociale a devenit un gând scump nu numai al d-sale, dar şi al instituţiei pe care o conduce încă de la începuturile ei şi expunând totdeodată, ca o ilustrare planul de organizare practică a unei astfel de facultăţi.

O fericită întâmplare m-a făcut să-mi dau seama cât de necesară este introducerea cât mai neîntârziată a acestui învăţământ social complet şi unitar la universitate. Acum vreo trei ani, d. prof. G. G. Antonescu a sugerat comisiei examinatoare a concursurilor societăţii „Tinerimea Română”, din care făceam parte, o anchetă foarte interesantă şi plină de actualitate. Şi anume, s-a pus studenţilor care candidau la aceste concursuri cam această întrebare: care sunt lipsurile învăţământului universitar în ceea ce priveşte eficacitatea lui pentru viaţa cetăţenească şi naţională? Şi spre uimirea, dar şi spre bucuria şi încrederea mea tot mai mare în nobila menire a învăţământului social, am constat din cercetarea atentă a tuturor acestor răspunsuri că cea mai mare parte dintre candidaţi remarcau, în mod pregnant, lipsa unui astfel de învăţământ, considerând-o drept cauza instabilităţii morale, descurajării, materialismului, arivismului, dezgustului de muncă, fanfaronadei intelectualiste şi tuturor celorlalte rele de care sufăr generaţiile cele mai proaspete ale naţiunii noastre. Această conştiinţă a lipsurilor din cultura şi educaţia lor face cinste tineretului român şi strigătul său sincer şi îngrijorat trebuie să aibă răsunet în sufletul conducătorilor vieţii publice.

De vreo câţiva ani de zile această lipsă, care constituie o adevărată criză spirituală şi morală, apare însă tot mai clară şi mai izbitoare tuturor oamenilor care-şi dau pe deplin seama de mecanismul social şi sufletesc al acestei naţii şi de nevoia urgentă de a se asigura acestui popor, întârziat prea mult de vitregia soartei pe cărările încurcate şi anevoioase ce duc la cultură şi civilizaţie, un regim de adevărată şi reală democraţie, de mândră şi demnă umanitate.

X

Momentul pare mai potrivit astăzi decât oricând. Guvernul şi ministerul instrucţiunii publice vor să înfăptuiască fără întârziere reforma învăţământului superior, atât de imperios cerută de altfel de tot complexul condiţiilor noi de viaţă ale naţiunii şi statului român. Dar această reformă nu va însemna nimic dacă nu va aduce un spirit nou, larg şi realist în lumea noastră universitară, ecoul viu al frământărilor şi preocupărilor adânci ale unei societăţi încătuşată îndelungă vreme în forme şi formule învechite şi străine sufletului ei. De aceea vor trebui să se evite realizările pripite şi fragmentate, expedientele nefaste ale aşa zişilor oameni de faptă, care vor să se găsească totdeauna în treabă şi nu fac altceva decât aruncă praf în ochii mulţimii şi ai celor naivi şi creduli.

Cu un admirabil simţ practic, scrutător al realităţilor şi posibilităţilor de corectă, demnă şi completă înfăptuire a unei idei aşa de frumoase, prof. D. Gusti a făcut o ingenioasă propunere: transformarea Academiei de Înalte Studii comerciale şi industriale într-o facultate de Ştiinţe sociale, economice şi politice, cu trei secţiuni, înzestrate cu institutele şi biblioteca, indispensabile bunei sale funcţionări, spre a se evita cheltuieli inutile şi risipirea unui învăţământ, care în loc să fie unitar şi coordonat într-o facultate, se va preda fără mare folos în institute, şcoli speciale şi academii, administrative, diplomatice, de ştiinţe de stat etc.

Evident că vor trebui învinse multe greutăţi şi mai ales multe susceptibilităţi, ambiţii şi chiar interese – care din fericire-s numai personale – pentru a se putea realiza această propunere cuminte. Dar ceea ce este clar şi imperios necesar pentru toată lumea este dorinţa şi voinţa acestei naţii ca, pe deasupra tuturor obstacolelor, actuale şi eventuale, facultatea de Ştiinţe sociale, economice şi politice a României să ia fiinţă neîntârziat şi în mod demn. Nu se cere politicianismului şi nimicniciei decât să se învingă pe ele însele.

Zece ani de existenţă a Institutului Social Român

V. Gd., Adevărul, Anul 42, No. 13859, marţi 26 februarie 1929, p. 3

Institutul Social Român şi-a sărbătorit duminică împlinirea unui deceniu de existenţă. Amploarea ce-a luat aceste eveniment, asistenţa regentului Gh. Buzdugan, a preşedintelui consiliul de miniştri d. Iuliu Maniu, a membrilor guvernului şi atâtor personalităţi de frunte, sunt un semn de omagiu şi recunoaştere de valoare a acestui aşezământ cultural.

Am urmărit şi relevat în coloanele ziarului aproape toate manifestările Institutului – publicaţii, conferinţe, studii, comunicări, cercetă monografice – fiindcă am văzut în toată opera lui culturală o remarcabilă şi continuă preocupare de interesele generale sociale observate şi cercetate ştiinţific.

În adevăr, interesează în mare grad scopurile militate de Institut: problemele ştiinţelor sociale cu aplicare la starea socială a României; propunerile practice pentru reforma socială a României; mijloacele de documentare în chestiunile sociale şi răspândirea cunoştinţelor sociale.

Am privit şi susţinut cu simpatie dezideratele Institutului: înfiinţarea unei biblioteci sociale şi politice de publicaţii străine şi române; o colecţie arhivară cu material informativ, biblioteci şi dosare pe chestiuni; oficiul de informaţiuni.

Tot aşa de necesare şi binevenite apar veleităţile noi ce-şi propune I. S. R., la care a început să lucreze pe aceeaşi cale superioară a diviziunii travaliului ştiinţific şi de colaborare a competenţelor, anume, cercetarea monografică a satelor şi oraşelor din toată ţara, întocmirea unui dicţionar social, economic şi politic al României, constituirea unei Facultăţi de ştiinţe sociale, economice şi politice la universitatea din Bucureşti.

E în acest aşezământ o activitate şi o operă serioasă, o ambiţie nobilă, un laborator de soluţiuni practice în domeniul statului român şi de progres, o forţă morală, pe scurt o instituţie culturală de fală.

Asistenţa

Festivitatea a avut loc în aula Academiei de ştiinţe comerciale şi industriale. Au luat parte: regentul Buzdugan, d. Iuliu Maniu, preşedintele consiliul de miniştri, d-nii miniştri Gr. Iulian, V. Madgearu, Răducanu, Sever Bocu, Mihai Popovici, D. R. Ioaniţescu şi I. Lugoşanu, d-nii C. Argentoianu, dr. Angelescu, Cipăianu, distinşii membri ai Institutului Social Român, o asistenţă din parlamentari, fruntaşi intelectuali şi liber profesionişti, studenţime de la toate facultăţile.

Discursul regentului Buzdugan

Cel dintâi a vorbit regentul Buzdugan.

Studiile atât de interesante şi de utile ale ştiinţelor sociale, politice şi economice au făcut de mult timp obiectul preocupărilor speciale în centrele de veche cultură din Occident; iar astăzi învăţământul lor este intensificat şi aşezat pe baze solide în diferite instituţiuni culturale create în acest scop.

Marile transformări politice şi sociale intervenite în ultimul timp, ca şi turburările adânci în viaţa economică şi financiară cauzate de război, indică zilnic conflicte de interese şi probleme grele, atât cu privire la organizarea temeinică a vieţii sociale interne a statului, cât şi privitor la armonizarea raporturilor internaţionale în cadrul noii ordini de drept şi politice a lumii. De aici, toată însemnătatea şi marile foloase ce pot avea studiile obiective ale problemelor actuale sociale, politice şi economice, care, cercetând în toată complexitatea lor şi în mod ştiinţific realităţile sociale şi soluţiunile practice ce ele comportă într-o reglementare legală, creează o bază solidă pentru întocmirea unei opere legislative temeinice şi durabile; iar în ordinea problemelor internaţionale studii documentate şi informaţiuni precise, bine controlate, înlesnesc soluţiuni juste şi echitabile care, ţinând seamă de interesele legitime naţionale, să tindă totodată la apropierea şi strângerea relaţiunilor dintre popoare în acel spirit de pace şi concordie, către care năzuiesc azi toate manifestaţiile vieţii internaţionale de la război încoace. În concordanţă cu acestea, răspândirea în public sau popularizarea acestor ştiinţe creează curente de idei şi opiniune sănătoasă, ce formează tăria morală a unei societăţi şi constituie un puternic imbold în opera de organizare temeinică statului.

În acest spirit, Institutul Social Român, continuând sub o formă mai dezvoltată nobila iniţiativă luată în oraşul istoric al Unirii de „Asociaţia pentru studiul şi reforma socială”, şi-a propus să studieze problemele sociale şi internaţionale de astăzi şi să formuleze soluţiuni corespunzătoare necesităţilor actuale ale ţării; în acelaşi timp să răspândească în public cunoştinţele relative la aceste probleme şi să pună la îndemână celor ce se interesează de studiul lor materialul necesar unei documentări ştiinţifice.

Astfel, a studiat în mod aprofundat un număr însemnat din aceste probleme şi prin publicarea lor în revista Institutului şi buletinele secţiunilor, dar mai ales prin prelegerile sau conferinţele publice care constituesc un puternic instrument de răspândirea culturii sub forma plăcută şi atrăgătoare a unei adevărate recreaţiuni intelectuale. Institutul izbuti să intereseze din ce în ce mai mult publicul la cunoaşterea problemelor expuse, lucru dovedit prin chiar sporirea continuă a auditorului, şi să facă şi sugestiuni preţioase la soluţiunile practice ce ele comportă.

Deşi cu o existenţă relativ recentă, Institutul Social, prin modul strălucit cum s-a manifestat, şi-a constituit un capital moral nepreţuit în sufletul societăţii în mijlocul căreia îşi dezvoltă activitatea, fiind considerat ca un puternic factor de cultură şi cel mai preţios colaborator al catedrei universitare.

Foarte bucuros de a fi putut participa la această şedinţă festivă a Institutului, din a cărui activitate am obţinut personal preţioase cunoştinţe, îi urez călduros ca într-o dezvoltarea continuă a activităţii sale, în armonie cu celelalte instituţiuni de cultură ale ţării, să contribuie tot mai intens la progresul ei cultural, ca astfel, România întregită – aşezată pe temelii solide de ordin moral şi cultural – în graniţele ei etnice şi istorice să reprezinte cu adevărat, conform menirii sale, un focar puternic de cultură şi civilizaţie latină în această parte a lumii”.

Cuvântarea d-lui prof. Dim. Gusti

Preşedintele Institutului, d. profesor Dim. Gusti, a urat bun venit regentului şi i-a exprimat gratitudinea pentru bunăvoinţa şi onoarea ce a adus-o Institutului participând la festivitate. Cu emoţie, d-sa a vorbit despre începuturile aşezământului, pornit acum 10 ani la Iaşi, în casa d-sale, sub forma „Asociaţiei pentru studiul şi reforma socială”, din inspiraţia şi neliniştea acelei epoci.

Atunci, o samă de tineri cărturari cu viziunea unei Românii mari şi nobile s-au concentrat şi înfiinţat Asociaţia pentru a supune unui examen de ştiinţă rosturile şi învăţămintele ce se desprindeau din marele război pentru Ţara românească.

Din comunitatea unui idealism social şi cu scop de reconstituire a ţării pe date şi soluţii precise de observare, reflectare şi experimentare, în mod ştiinţific – din acest idealism şi scop a luat fiinţă Institutul Social Român. S-a impus o credinţă în misiunea binefăcătoare a ştiinţei şi s-a căutat o remediere a crizei de legislaţie (în stadiul de neconcordare a competenţelor economice, politice şi tehnice). Pe temeiul acestor raţiuni a ieşit Institutul.

Astfel ştiinţa a devenit militantă şi Institutul a căutat mereu să fie un laborator indispensabil oricărei opere serioase de legiferare şi oricărei cercetări ştiinţifice cu aplicaţii practice în domeniul social. E ceea ce s-a întâmplat în Franţa cu Ecole libre des hautes etudes sociales, şi în Germania cu Hochschule fur Politik din Berlin.

D. Gusti a expus activitatea Institutului în cele trei faze ale sale – cea eroică primă, în cea de activitate şi în cea prezentă de aspiraţii – cu realizările publicaţiilor (Arhiva pentru ştiinţă şi reforma socială, Buletinele secţiilor juridică, industrială şi cooperativă, Noua constituţie a României, Doctrinele partidelor politice, Politica externă a României), cu cele şapte cicluri anuale de prelegeri publice (operă de răspândire a cunoştinţelor despre realităţile sociale ale ţării), cu activitatea celor douăsprezece secţii, cu biblioteca şi prin legătura cu Societatea Naţiunilor, Biroul internaţional al muncii şi Institutul Internaţional de cooperaţie intelectuală. Metoda de lucru (colaborarea personalităţilor proeminente), experimentarea reuşită a iniţiativei particulare sunt caracteristice Institutului.

În speranţele aşezământului, d. Gusti preconiza: local propriu, muzeu social, săli de lucru pentru parlamentari şi cercetători, bibliotecă centrală social-politică, oficiu de documentare.

În program Institutul are acum opera de cercetare monografică a satelor şi oraşelor şi editarea unui mare dicţionar social, economic şi politic al României.

Deviza Institutului în această operă de lumină e Pro scientia et patria.

Cuvântarea d-lui V. Madgearu

Ca delegat al guvernului şi ca fondator al I. S. R. d. Virgil Madgearu mărturisea că aşteaptă cu încredere realizarea întregului program al Institutului.

D-sa a afirmat că Institutul Social român a devenit un element component al organizaţiei noastre de stat. Viaţa de stat a fost aşezată pe temeiul sufragiului universal; oamenii de stat au trebuit să se convingă însă că sufragiul universal nu creează prin el însuşi pe cetăţeanul conştient, după cum nu creează un parlament capabil să legifereze, şi o administraţie de stat corespunzătoare nevoilor naţionale. Parlamentul s-a găsit a doua zi după război în faţa unor probleme de o complexitate necunoscută mai înainte. El a simţit astfel tot mai mult nevoia de a avea ca auxiliar un organ tehnic de cercetări asupra problemelor de stat şi materialul de informaţii fără de care nu se poate alcătui o legiferare serioasă.

În elaborarea legilor a simţit nevoia unei colaborări de specialişti care, în afară de contribuţia lor tehnică, aduc un spirit de obiectivitate atât de necesar pentru rezolvirea problemelor de stat: în toate aceste direcţiuni parlamentul a găsit în Institutul Social Român ceea ce îi trebuia.

Institutul Social Român a corespuns unor nevoi de cultură politică superioară şi a contribuit în bună măsură la formarea oamenilor de guvernământ.

„Doritor să contribuie la opera Institutului Social Român, guvernul nostru este dispus să înlesnească crearea unei biblioteci centrale, care să pună la dispoziţia tuturor oamenilor politici materialul de informaţii. În acest scop el va studia un program de centralizare a tuturor bibliotecilor speciale aflate pe lângă diferitele departamente unde n-au astăzi acces decât un număr cu totul restrâns de cetitori. Prin această faptă guvernul nostru îşi manifestă întreaga sa gratitudine pentru opera îndeplinită de Institutul Social Român, căruia i se datoreşte, fără îndoială, răspândirea adevărului că într-o democraţie modernă politica trebuie să însemne reflexiune, observaţii şi studiul realităţilor sociale”.

Proclamarea membrilor de onoare străini

Prin secretarul general, d. consilier Al. Costin, Institutul a proclamat ca membri de onoare pe d-nii:

Bouglle, profesor la Sorbona, W. S. Culbertson, fost ministru al Statelor Unite în România; S. E. Drummond, secretarul general al Societăţii Naţiunilor; G. L. Duprat, profesor la universitatea din Geneva; Ed. Lambert, profesor la facultatea de drept din Lyon; G. Richard, J.Shotwell, profesori la universitatea din Columbia; W. Sombart, economistul german; Albert Thgomas, directorul Biroului internaţional al muncii; F. Tonnies, decanul sociologilor germani; T. Truchy, profesor la facultatea juridică din Paris şi L. von Wiese.

X

S-a distribuit asistenţei o broşură-prospect în care sunt cuprinse descrierea I. S. R., activitatea în toate formele, periodicele, publicaţiile, ciclurile de conferinţe şi programul de lucru al celor 12 secţii ale Institutului pe acest an.

O Academie vie, militantă, creatoare…

De vorbă cu d. prof. D. Gusti

A. Medianu, Curentul, Anul II, No. 489, duminică 26 mai 1929, p. 2

 În ancheta noastră, referitoare la reorganizarea Academiei după imperioasele cerinţe culturale şi ştiinţifice ale României cu hotare mai întinse, ne-am adresat d-lui prof. Gusti, al cărui discurs de recepţiune la Academia Română i-a prilejuit o luminoasă expunere a ideilor înalte ce d-sa are despre „Fiinţa şi menirea Academiilor”.

Spirit prea disciplinat, de o cultură prea vastă pentru a fi revoluţionar, d. Gusti concepe o Academie care să fie demnă de veneratul loc de naştere al Academiilor: Sub umbra copacilor de măslini ai grădinii din vestul Atenei, – unde printre violete înflorea cuvântul divinului Platon.

CELE DOUĂ CONCEPŢII DE ACADEMII

Ca distins sociolog – d. Gusti priveşte Academia ca pe o forţă socială – cu întreită funcţiune: socială, naţională şi umanitară.

Iată ce răspunde d-sa întrebărilor noastre:

Încă din 1923 am pus în plină şedinţă solemnă chestiunea reorganizării Academiei.

Sunt două concepţii de Academii:

Concepţia Academiei vechi, care recompensează şi consacră meritul literar sau ştiinţific. Academia se reduce în acest caz la un fel de tribunal care proclamă din înălţimile unde rezidă (cu o autoritate totdeauna respectată) judecăţi suverane. Se face reprezentată la diferite comemorări şi ascultă comunicări mai mult sau mai puţin somnolente, în faţa unui public restrâns – la o oră de preferinţă incomodă.

A doua concepţie a Academiei, – cea nouă, – îşi propune alte scopuri, cerându-i să fie un enciclopedism viu şi un universalism viu.

Care din aceste două roluri convine mai bine progresului şi creaţiei ştiinţifice? Rolul static al Academiei vechi, mai mult pasiv, contemplativ şi de paradă, – ori acela dinamic al Academiei noi, activ şi creator?

Academia Română pentru a se apropia de o „Academie perfectă” trebuie să aducă unele revizuiri organizaţiei sale.

EXEMPLUL ACADEMIEI UNGARE

Ar fi de dorit să se dea o mai mare însemnătate secţiilor în viaţa generală a Academiei noastre. Să aibă loc şedinţe săptămânale, – iar membrii să fie obligaţi să participe, organizând lucrări colective şi de specialitate.

Aici este momentul să dăm ca pildă Academia ungară, care editează clasici, tratate mari ştiinţifice şi dicţionare enciclopedice.

Academia Română nu poate rămâne împotriva spiritului vremii, excluzând din sânul ei ştiinţele sociale şi filosofice.

O altă lacună simţitoare a acestei instituţiuni şi care se cere împlinită este înfiinţarea unei Secţiuni a Artelor.

De altfel, aceasta ar fi conform actualelor statute care prevăd că secţia literară se  ocupe şi cu chestiunile de „belle arte” – să încurajeze şi să recomande spre premiere operele literare şi artistice meritorii.

În tot cazul, este de dorit ca viitoarea reorganizare a Academiei să cuprindă trei mari secţiuni:

Secţia ştiinţelor matematice, fizico-chimice şi biologice (naturale şi medicale).

Secţia ştiinţelor istorice, filologice, sociale şi filosofice.

Secţia literaturii şi artei (muzică, sculptură, pictură şi arhitectură).

Fireşte că noua organizare va atrage după sine şi o mărire corespunzătoare a numărului membrilor Academiei.

Academia fiind o instituţie culturală reprezentativ naţională, ar fi necesar să aibă un  mai viu contact cu publicul prin comunicări regulate asupra celor mai noi mari descoperiri ale gândirii ştiinţifice şi concepţiei artistice.

Academia ar începe astfel, odată cu întregirea neamului, un nou capitol de activitate în interesul şi pentru prestigiul ţării.