Sursa foto: http://www.documentingdissent.org.uk/?p=15542
Zece ani de existenţă şi activitate a organizaţiei internaţionale a muncii
Adevărul, Anul 43, No. 14217, joi 1 mai 1930, p. 2
Pentru sărbătorirea a zece ani de activitate a Organizaţiei Internaţionale a Muncii, Institutul social român a organizat, în secţia sa de politică socială, o serie de comunicări care vor înlesni publicului românesc cunoaşterea atât a instituţiei de la Geneva, cât şi a operei sale. Această serie de comunicări a fost inaugurată de însuşi d. Albert Thomas, directorul Biroului internaţional al muncii, cu prilejul venirii sale în România. Comunicările ce urmează a fi ţinute în decursul lunii mai se datoresc celor mai de seamă specialişti şi cunoscători ai operei realizată de Organizaţia Internaţională a muncii în primul său deceniu de activitate.
Ordinea comunicărilor este următoarea:
- Joi, 1 mai 1930, I. Stelacec, Organizarea şi activitatea Organizaţiei Internaţionale a Muncii.
- Marţi 6 mai 1930, E. A. Poulopol, Natura şi opera juridică a O. I. M.
- Sâmbătă 10 mai, 1930, C. R. Mircea, Organizaţiile patronale şi O. I. M.
- Joi 15 mai, I. I. Mirescu, Sindicatele muncitoreşti şi O. I. M.
- Marţi 20 mai, D. Constantinescu, România şi O. I. M.
- Sâmbătă 24 mai 1930, G. Strat, Viaţa economică şi O. I. M.
- Joi 19 mai 1930, Vlădescu-Răcoasa, Ideologia şi predecesorii O. I. M.
Comunicările vor avea loc în localul Academiei de Înalte Studii Industriale şi economice, orele 9 seara. Intrarea liberă.
Conferinţa d-lui dr. Schacht la Institutul social român. Cooperarea băncilor de emisiune la reconstrucţia economică după război
Adevărul, Anul 43, No. 14225, marţi 13 mai 1930, p. 3
Ieri a vorbit la Institutul social român, în Aula Fundaţiei Carol, d. dr. Hjalmar Schacht, fostul preşedinte al lui Reichsbank, despre „Cooperarea băncilor de emisiune la reconstrucţia economică de după război”. (…)
Salutul adresat conferenţiarului de d. D. Gusti
Conferenţiarul a fost salutat, la început, de preşedintele I. S.R., d. prof. D. Gusti, care a atras atenţia asupra personalităţii d-lui Schacht, unul din marii realizatori contemporani pe tărâmul economic şi financiar.
În urma efectelor războiului şi ale inflaţiei, întreaga viaţă economică şi monetară a Germaniei, la fel cu aceea a tuturor ţărilor aproape, trebuia să fie reconstruită. Şi odată cu stabilizarea de fapt a monedei începe pentru Germania o nouă eră a istoriei ei economice şi financiare. În această operă, d. dr. Schacht a avut un rol covârşitor şi hotărâtor. De asemenea, d-sa a fost iniţiatorul acţiunii de cooperare a băncilor de emisiune, care prin promiţătoarele începuturi din anii 1926, 1927 şi 1928, a anticipat banca plăţilor internaţionale, care poate fi socotită ca începutul realizării unui plan de economie mondială. De aici însemnătatea europeană a personalităţii d-lui dr. Schacht, care nu putea găsi o apreciere mai justă decât în cadrul I. S. R., a cărui activitate şi gândire este, fără falsă modestie, europeană.
Vizita în România a d-lui dr. Schacht, venit să ne cunoască poporul şi ţara, a servit în cel mai înalt grad politica de cunoaştere constructivă reciprocă a naţiunilor.
De aceea, închei d. Gusti, noi mulţumim pentru aceasta, căci nu dorim decât de a fi cunoscuţi, şi-i spunem un călduros bine aţi venit.
Expunerea fostului preşedinte al Băncii Reichului. (…)
Albumul comemorativ al Biroului Internaţional al Muncii
Vlădescu-Răcoasa
Adevărul, Anul 43, No. 14227 , joi 15 mai 1930, p. 3
Cu prilejul împlinirii unui deceniu de rodnică activitate în domeniul politicii sociale mondiale, Biroul Internaţional al Muncii de pe lângă Societatea Naţiunilor a editat un frumos şi instructiv volum comemorativ.
Iată însă că această publicaţie ocazională a avut darul să atingă, prin „superba ei eleganţă”, nu gustul rafinat al celor câţiva oameni înamoraţi de minunile grafice, ci simţul lor intim de dreptate socială. Căci fiind vorba de o instituţie pentru apărarea drepturilor şi intereselor muncitoreşti, mulţi idealişti şi generoşi, cu ferme convingeri sociale înaintate, ar fi preferat să vadă „aspecte realiste, brutale din truda muncii, aspecte ce ar fi avut darul să turbure siesta măreţilor domni cu aerul de magnaţi ai capitalismului”. Nu fotografii după picturile murale ale palatului B. I. M., ci fotografii după natură, înfăţişând pe muncitorii chinuiţi.
Ce ne prezintă în schimb albului B. I. M. ? În afară de textul cuprinzând expunerile celor mai autorizaţi conducători ai organizaţiei internaţionale a muncii, întâlnim fotografiile evocatoare ale diferitelor conferinţe internaţionale de muncă, ale comisiei alcătuită de Conferinţa păcii din 1919, pentru a pune bazele unei legislaţii internaţionale a muncii. Apoi vederea monumentalelor clădiri de la Washington, Paris, Londra, Roma, Stockholm, Berlin, Varşovia, Genua, în care au fost găzduite fie conferinţele, fie consiliul de administraţie al B. I. M.
Alături de aceste vederi se mai găsesc reproduse diferite podoabe ornamentale din interiorul B. I. M., precum şi fotografia clădirii masive şi severe care adăposteşte această instituţie de pacificare a popoarelor prin înlăturarea conflictelor sociale.
De unde atunci enervarea al cărei ecou se face subit d. Şeicaru? Să analizăm pe scurt argumentarea d-sale.
Întâi, fiindcă această instituţie de protecţie a muncitorimii, recunoscută şi creată prin tratatele de pace de dorinţa şi voinţa expresă a naţiunilor, îşi sărbătoreşte primul deceniu de activitate publicând un volum „elegant”, îngrijit ca tehnică, atrăgător, instructiv, civilizat şi neaţâţător ca atitudine.
Al doilea, fiindcă oamenii care se văd în diferitele fotografii sunt îmbrăcaţi ca toată lumea, corect şi cuviincios, au chiar gulere tari şi fac impresia unor oameni bogaţi.
Al treilea, fiindcă Organizaţia internaţională a muncii este adăpostită într-un palat, într-o clădire modernă, chipeşă şi confortabilă, cu parc şi sală de consiliu.
Dar mai este încă ceva care turbură profunda şi sincera simpatie şi grijă a celor îndureraţi pentru nevoile „chinuiţilor muncitori”. Este faptul că în fruntea B. I. M. se găseşte fostul militant socialist Albert Thomas. Şi culmea, acest om este chiar plătit pentru că îndeplineşte funcţia de director. Şi e plătit bine, în franci elveţieni! Se bucură astfel de „o rentă fără risc, pe când averea creatoare este ameninţată totdeauna de risc”. (Să mai relevăm spiritul de observaţie şi discernământ al scriitorului!) Şi autorul acestor afirmaţii, sunt sigur că ne-ar fi putut da exemple concrete din belşug şi din variate domenii. Ar fi inutil să i le cerem spre a face comparaţii şi trage concluzii.
Un lucru trebuie precizat însă şi subliniat: lipsa de seriozitate a observaţiei şi temeiurile ei psihologice. Căci nu-mi explic cum s-ar putea cere unei personalităţi ca Albert Thomas, cu care Franţa se mândreşte şi la serviciile căruia a apelat în cele mai grele vremuri pentru ea, să realizeze opera măreaţă de creaţie şi îndrumare pe tărâmul social internaţional la care a fost chemat, fără să i se asigure toate condiţiile indispensabile de constructivitate, dispreţuind tot ceea ce constituie cultură, civilizaţie, mediu social occidental, şi să muncească în mod gratuit pentru apărarea intereselor tuturor statelor membre ale Societăţii Naţiunilor.
O singură nedumerire îmi pare îndreptăţită la d. Şeicaru. Aceea privitoare la necesitatea unor instituţii speciale de politică socială internaţională şi naţională pe de o parte, precum şi la utilitatea şi eficacitatea operei înfăptuite de aceste instituţii, pe de altă parte.
Afirmaţiile categorice şi tranşante pe care d-sa le face însă în legătură cu aceste două probleme se explică numai prin completa ignorare, sau în cel mai bun caz prin ignorarea voită a condiţiilor economice şi politice în care a luat naştere Organizaţia de la Geneva, precum şi a contribuţiei ei necontestate la ridicarea nivelului muncitorimii de pretutindeni după război.
Fără Organizaţia internaţională a muncii şi opera ei întreită de legislaţie, de cercetări ştiinţifice şi documentare, de influenţă continuă, stăruitoare, de autoritate, frământările sociale naţionale ar fi fost aşa de frecvente şi de grave, încât orice încercare de refacere şi reconstrucţie a lumii după război ar fi fost cu neputinţă. O recunosc aceasta magnaţii capitalismului, preocupaţi cel puţin tot atât cât şi d. Şeicaru de rentabilitatea averilor creatoare, în comparaţie cu renta muncii intelectuale.
Cât priveşte convingerea muncitorimii despre exploatarea şi demagogia ce se exercită asupra ei din diferite direcţii, e mult mai cuminte s-o lăsăm pe dânsa să şi-o exprime, fiindcă astfel avem cel puţin garanţia autenticităţii. De asemenea, ingratitudinea ei, în orice caz, suntem siguri, va fi mult mai justificată şi mai grea, decât ingratitudinea fictivă pe care noi am încerca s-o convingem să o ia în spate.
Lasă un răspuns