Activitatea echipelor regale pe tărâmul cooperației; ”Satul model” și principiul științific

Școala de la Pietriș

Curentul, Anul XI, No. 3645, sâmbătă 26 martie 1938, p. 1

Dragoș Vrânceanu

Schimbate sunt condițiile generale în care va avea loc, vara aceasta, campania de trei luni a echipelor regale studențești. Atenția opiniei publice se va concentra mai mult ca de obicei asupra lor, căutând să surprindă spiritul de muncă spre a se lămuri asupra unui întreg complex de activitate.

Ideea însăș animatoare a echipelor – care este o idee limpede și gravă, inspirând atașament și respect prin capacitatea ei de sistem, – poate turna în spiritul celui sceptic și setos în aceiaș vreme de ideal practic, o picătură adevărată asemenea ideal. Echipa studențească de muncă la țară, așa cum ea s-a închegat, după cele câteva campanii de vară de până acum, așa cum s-a definit în sine însăș și în ochii tuturor, este o experiență care a izbutit, adică a căpătat caracter.

În virtutea acestei însușiri ea are puterea de a atrage elanuri sincere tinerești în slujba satului, care au descoperit astfel locul de unde să înceapă munca pe care o doresc depusă în ajutorul țăranilor.

Ce însemnează școala de la Pietriș? Sunt o serie de cursuri speciale pe care aceia care s-au înrolat de bună voie în echipele regale studențești pentru campania din vara aceasta le vor urma, pentru a se iniția în avutul de experiență care alcătuește pe viitor temeiul sufletesc și tehnic al ”echipei regale”.

O asemenea școală a luat ființă anul trecut încă, cursurile ei, de o lună de zle, ținându-se într-un sat din județul Muscel. Anul acesta satul ales, Pietriș, se găsește în județul Arad. Căci școala militantă, cursurile de echipieri fac totuna cu aplicarea la munca metodică într-un sat anumit, bine ales, caracteristic, a viitorilor pioneri din timpul celor trei luni de vară.

Este ușor de văzut, din capul locului, că o asemenea școală, izvorâtă dintr-o experiență (care însă nu este o experiență contingentă, ci scânteie de preț a unui sistem de gândire de esență aleasă) constitue un admirabil instrument de educație pentru tinerii noștri care capătă în aceiași vreme simțul realității sociale românești, spirit de muncă socială ca și un spirit de organizare al capacității lor de muncă. Este un întreit câștig. Acestea nu sunt vorbe.

Aceste câștiguri vin de la sine, ele nici nu intră în scopul demonstrativ al echipei regale, care rămâne unul singur: asanarea practică și sufletească a celulei sătești, ridicarea satului. Cei care participă la școala de echipieri și la munca în echipă apoi, nu pot să nu câștige însă, în propria lor educație. Ei își dau seama că se angrenează în ceva real și nu sunt amăgiții unei doctrine vaporoase democratice și umanitariste.

O terapeutică a cursurilor de echipieri ca și a muncii în echipe, noi am recomanda-o pentru fiul său oricărui părinte conștient care vrea să se ocupe, așa cum trebue și în anii stundenției, de educația acestuia.

Aceea ce rămâne deosebit de important e faptul că dintre toate experiențele, mai ales între ultimele experiențe de stat ca munca obștească etc., aceea a echipei regale studențești este nucleul sortit să închege orice sforțare totală pentru a veni în ajutorul satului.

Școala de la Pietriș nu este la urma urmei decât un original seminar al catedrei de sociologie a d-lui Gusti de la Universitatea din București, catedră care a devenit aceea ce trebue să ajungă, în dialectica lui, orice amvon universitar, după o bună tradiție a universității românești care a încercat totdeauna să îmbine aspirația către știință cu cea către educație națiunii. Văzută ca atare, niciodată studentul nu a găsit un mijloc de uniune mai bun dintre datoria de student și datoria de aspirant la locul de cetățean cu drepturi al statului și la acela de membru al unei națiuni care vrea să se ridice, de la fundamentele ei sociale însă.

Toate regulele și deprinderile care se vor preda în satul Pietriș nu sunt așadar simple formalisme ca în alte domenii actuale de educație a tineretului, ci rezultate ale unui efort adânc.

Activitatea echipelor regale pe tărâmul cooperației

Curentul, Anul XI, No. 3675, joi 28 aprilie 1938, p. 10

Ing. Com. Sebastian Voicescu

Din cercetarea rapoartelor și lucrărilor depuse de cele 79 de echipe regale care au activat în vara anului 1937 în comunele unde au fost trimise de către Fundația regală Principele Carol, pe lângă munca desfășurată în domeniul sanitar, edilitar, sociologic, agricol, silvic, zootehnic, etc., de care ne vom ocupa în altă parte, suntem în măsură să scoatem în evidență munca desfășurată de aceste echipe și realizările obținute de ele pe tărâmul cooperației, – latură prin care Fundația regală Principele Carol a înțeles ridicarea economică a satelor, atât prin echipele regale, cât și căminele culturale.

Deși nu toate echipele regale au avut în componență lor specialiști în acest domeniu, fie studenți ai Academiilor comerciale, ai academiilor agricole sau academiei de studii cooperatiste, lipsindu-le în același timp și concursul efectiv al organelor de control din cooperație, totuși, în afară de colaborarea organului tehnic cooperator detașat pe lângă Fundația regală, de către ministerul cooperației, aceste echipe au putut – potrivit programului trasat de către Fundație, realiza un rezultat pe cât de modest, pe atât de important, față de mijloacele de care aceste echipe au dispus.

Astfel:

S-au ținut în total 332 conferințe pbulice cu caracter cooperatist.

Au avut loc 233 de ședințe publice cu membrii cooperativelor vechi și 185 ședințe cu membrii cooperativelor noui înființate de către echipe.

S-au înființat în total 30 cooperative diferite și anume: 5 cooperative de consum, 7 cooperative de producție, valorificare și desfacere agricolă, 9 cooperative și asociații agricole, 8 cooperative de asigurări mixte și, în fine, 1 cooperativă școlară.

Au înscris 1128 de membrii în cooperative vechi, care au vărsat un capital de 246.690 lei.

Au înscris apoi 1638 membrii noui în cele 30 cooperative înființate care au vărsat un capital de 291.320 lei.

În aplicarea muncii desfășurată de către echipele regale pe tărâmul cooperației, pe lângă programul întocmit de către Fundație și cunoștințele căpătate atât la academiile sau facultățile respecrive, precum și la școala de echipieri ce a funcționat în martie și aprilie 1937, la Stănești – Muscel, echipierii s-au servit și de broșurile și manualele donate în acest scop de către Casa centrală a cooperației.

Cu ocaziunea inspecțiilor și cercetărilor făcute de către organul tehnic cooperator, atât la echipele regale cât și la căminele culturale respective, precum și din examinarea rapoartelor acestora, s-a putut constata entuziasmul cu care echipierii au lucrat în acest domeniu al cooperației și cum sătenii din comunele respective și-au pus toată nădejdea în ei pășind cu toată încrederea în înjghebarea nouilor cooperative sau la înscrierea de membrii în vechile cooperative.

S-a remarcat apoi cm peste tot, locuitorii satelor respective care se constitue în cooperative prin activitatea desfășurată de către Fundația regală prin echipele regale sau căminele culturale, își îndreaptă încrederea lor numai către Fundația regală sub auspiciile căreia înțeleg să se întovărășească în cooperative, solicitând aprobarea statutelor din partea forurilor respective.

Se desprinde vădit că propaganda Fundației regale a pătruns cu încredere adâncă în sufletul satelor unde au lucrat echipele regale și lucrează căminele culturale, și este locul să menționăm că Fundația nu a înțeles câtuși de puțin să știrbească autoritatea instituțiunilor centrale, regionale sau locale cooperative în propaganda ce desfășoară în domeniul cooperației. Din contră, prin mijloacele ce le are la îndemână în acest scop, înțelege să împletească activitatea instituțiunilor cooperative cu activitatea Fundației regale și astfel să se întărească și să se desvolte mișcarea cooperației cât mai rodnic.

O atențiune accentuată Fundația regală o îndreaptă și prin școalele țărănești și cooperativele școlare prin mijlocul cărora se poate face o educație și o propagandă de pregătire a maselor cooperatoare.

Aflându-ne în preajma modificării legii cooperației, a legei de organizare a Fundației și ținând seama că Banca Națională a României și-a înscris în programul ei și desvoltarea acestei mișcări prin finanțarea directă a unităților cooperative, așteptăm cu bucurie și încredere că toate laolaltă vor colabora și prin aceasta vor reuși la ridicarea economică a satelor numai prin cooperație, iar conducătorii instituțiunilor cooperative de toate gradele vor primi cu satisfacție această colaborare.

Satul model și principiul științific

Curentul, Anul XI, No. 3696, joi 19 mai 1938, p. 1

Dragoș Vrânceanu

Se cunoaște nenorocirea care s-a abătut asupra satului Dioști din județul Romanați. Reconstruirea acestui sat a fost încredințată Fundației pentru cultura poporului Principele Carol. Pe ruinele Dioștilor se va ridica primul sat model, după planul studiat și stabilit de Fundație. Se știe că după construirea muzeului satului de la Șosea, a doua demonstrație ce trebuia să complecteze pe aceasta, era clădirea unui sat model care să rămână ca un exemplu concret pentru orice campanie de regenerare a satelor noastre. Întâmplarea a voit ca satul model, care trebuia ridicat de Fundație, să fie cerut de nevoia în care se găsesc niște bieți oameni rămași pe drumuri.

Clădirea acestui sat ridică o serie întreagă de probleme de ordin științific care, din fericire, se găsesc rezolvate prin opera de cercetare și indicație pe care o întreprinde, prin campaniile sale militante, de mai mulți ani, Fundația regală pentru cultura poporului. Satul model, care este pe punctul de a fi clădit nu însemnează nicidecum un mic orășel. El va fi, mai întâi de toate, un sat tipic, adică un sat strâns legat prin însăși structura lui perfecționată, de genul de ocupație al componenților și de regiune.

Această experiență vie pe care o prilejuește construirea satului Dioști e destinată să aibă repercusiuni importante asupra tuturor încercărilor viitoare ale epocii actuale sau ale epocilor următoare, care se vor ocupa de ridicarea condiției de viață a țărănimii. Sunt mulți ani de când școala de știință socială românească a domnului profesor Dim. Gusti cercetează alcătuirea fizică și sufletească a satului românesc în diferitele regiuni ale țării. Cu prilejul expoziției ”echipelor regale studențești” de anul trecut a fost înfățișată publicului macheta complectă și detailată a unui asemenea sat model și fiecare a putut să-și dea seama de spiritul simplu și în același timp larg în care e concepută clădirea unui sat model.

Nu este vorba de a aspira să înlocuim cu asemenea sate model pe toate celelalte și să facem din România rustică o țară model. Exemplul unei asemenea opere este însă contagios. Pe o rază mare în jurul lui, toate celelalte sate nu vor putea să nu fie influențate, în deprinderile lor de viață, de cele văzute în satul model.

O problemă ca aceia a reconstruirii satului Dioști și felul cum ea a fost rezolvată în principiu, prin cedarea ei unor adevărați specialiști, arată importanța studiilor sociale la noi în țară și actualitatea lor. În loc ca o asemenea operă să fie dată pe mâna unui prefect oarecare și a unui antreprenor, ea – trebuind să răspundă unor necesități de stil și structură foarte importante – nu poate fi realizată fără contribuția acelora care își dau seama de cele mai variate și specifice exigențe ale vieții satului în general și ale unei regiuni anumite în particular.

În legătură cu această actualitate a științelor sociale, d. prof. Dim. Gusti publică un foarte interesant ”Plan de acțiune pentru 1938” în care arată ce își propune să facă pe anul în care ne găsim pentru a aplica principiul acestei actualități a științelor sociale. Celor care au în viața națiunii, spune d-sa, funcțiunea de a face știință socială, le revine o întreită misiune: să înlesnească, prin cercetări, guvernarea națiunii; să ajute, prin publicații, formarea conștiinței de sine a națiunii, în sfârșit, să crească tineri capabili să continue opera de cercetare a realității naționale.

Socotim interesant de a vedea cum sunt arătate, mai departe, scopurile concrete ale activității în domeniul cercetării și organizării sociale românești, care este ”planul de acțiune pe anul 1938”?

Se creează astfel Oficiul de studii al Fundației pentru cultura poporului cu scopul de a studia situația satelor românești și a țăranilor așezați în orașe ca muncitori. Se organizează, de asemenea, Institutul social român spre a deveni centrul de coordonare al cercetărilor întreprinse de institute speciale: demografice, economice, agronomice, zootehnice, etc. De o importanță ușor de apreciat este întocmirea unei hărți sociologice a României în care să fie consemnate starea fiecărui ținut: desimea populației, mijloacele de trai, sănătatea, instrucția, problemele speciale. ”Un astfel de atlas este o condiție nelipsită a adminstrației diferențiate”.

Nu mai puțin vrednic de subliniat este scopul creării în România a unei Facultăți de științe sociale, ”pentru a asigura condiții bune de formarea elementelor destinate să lucreze în statul major de cercetări, al coducerii de stat”.

O a treia lozincă pentru anul 1938 este intensificarea ”informării păturii de sus românești asupra structurii actuale a națiunii noastre și a împrejurărilor în care trăește, așa încât să poată înțelege mai bine motivele ce determină măsurile pe care le cere buna conducere a Statului Românesc”.

Reformismul de stat, irepresibil al epocii noastre actuale, nu poate să-și găsească un alt corectiv mai bun decât serioasa cercetare socială care să înlăture măsurile arbitrare sau superficiale. Și cum obiectul pasiunilor reformiste de orice soiu este îndeosebi tăcuta pătură țărănească, aici trebue concentrate eforturile cercetării sociale așa cum trebue să recunoaștem că se face de ani de zile.

Reclădirea satului Dioști din județul Romanați, nu numai prin intervenția directă a Fundației pentru cultura poporului,dar prin răspunderea ei complectă, însemnează o recunoaștere a acestui principiu științific al gospodăriei de stat în orice aspect al ei. Lucrul cel mai bun ar fi ca acest principiu să fie aplicat în toate domeniile și mai ales în cele ce privesc pătura țărănească. Știința socială românească trebue să aibă un control ideal și concret al acțiunii de stat și al reformelor în general.