Al XIV-lea Congres Internațional de Sociologie: București 1939–Roma 1950 (I)

AL XIV-LEA CONGRES INTERNAȚIONAL DE SOCIOLOGIE

(BUCUREȘTI 1939–ROMA 1950) – partea I

Prof. Em. Sanda Golopenția

Brown University

Departe de a nu fi avut loc, Congresul care urma să se desfășoare la București în august–septembrie 1939 sub egida Institutului Internațional de Sociologie (I.I.S.) și a fost amânat pentru aprilie 1940 iar ulterior sine die, s-a ținut, în fapt, în anul 1950, la Roma, fără participarea românească de rigoare, care fusese blocată de regimul comunist. Documente aparținând arhivei personale a lui Anton Golopenția, precum și declarații ale lui Golopenția în cursul anchetei Pătrășcanu pe care le-am reprodus în volumul Ultima carte, ne permit să înțelegem dinăuntru

(a) activitatea direcțiilor din Institutul de Cercetări Sociale al României (I.C.S.R.) pentru pregătirea Congresului;

(b) publicațiile prevăzute și realizate pentru Congresul bucureștean;

(c) eforturile întreprinse de D. Gusti și, din închisoare, de A. Golopenția, pentru a obține participarea Profesorului la Congresul de la Roma și

(d) continuitatea dintre pregătirea Congresului bucureștean, prelungită în anii războiului și dincolo de el, și pregătirea Congresului de la Roma, cu sugestii de comunicare între cele două comitete organizatoare.

Cum materialul inedit privind comunicările românești pentru Congres formează obiectul unui studiu aparte, nu îl vom discuta în paginile de față.

Date importante privind Congresul plănuit la București apar și în volumul I din Actes du XIVe Congrès international de sociologie publicat la Roma în anul 1953. Le vom comenta în ultima parte a articolului de față, în care vom prezenta și o scurtă comparație între cele două congrese.

Institutul Internațional de Sociologie

Fondat în anul 1893 de René Worms, Institutul Internațional de Sociologie este cea mai veche asociație sociologică actuală care poate fi definită printr-o existență continuă. El a fost sărbătorit la 100 de ani în cadrul celui de al XXXI-lea Congres I.I.S. (Paris 1993), având tema „Cent ans de sociologies: rétrospective et prospective” și la 120 de ani prin al 41-lea Congres Internațional de Sociologie de la Uppsala (2013), a cărui temă era „Sociology in Its Global Contexts: International Institute of Sociology at 120”.

Principala manifestare a Institutului o reprezintă Congresele internaționale pe care le organizează, cu o periodicitate variind între doi și trei ani, la început în Franța și treptat, cu colaborări locale, în alte centre europene. Până la Congresul al XIII-lea de la Paris (2–5 septembrie 1937), congresele poartă numele de „Congrès de l’Institut international de sociologie” precedat de numărul de ordine. Din acest moment se trece la denominația „Număr de ordine + Congrès international de sociologie”.

În concepția lui René Worms, congresele I.I.S., care prilejuiau un număr relativ restrâns de comunicări ale membrilor, urmăreau discutarea exhaustivă a unei teme date folosind ca metodă observația, experimentul, clasificarea și inducția. Teme de congrese fuseseră, de exemplu, „Materialismul economic și istoric” (Congresul IV, Paris, 1900), „Relația dintre sociologie și psihologie” (Congresul V, Paris 1903), „Lupta de clasă” (Congresul VI, Londra 1906), „Solidaritatea socială în timp și spațiu” (Congresul VII, Berna 1909), „Progresul social” (Congresul VIII, Roma 1912).

I.I.S. este o organizație electivă concepută inițial sub formă de academie, numărând 100 membri activi și 200 membri asociați, aleși printre sociologii recunoscuți ai lumii. Până în anii 1930 numai membrii (activi sau asociați) putea prezenta comunicări în cadrul congreselor I..I.S. sau publica articole în „Revue internationale de sociologie” (R.I.S.). Asistența la congrese era însă mult mai largă, ele atrăgând figuri culturale și politice proeminente pe plan internațional. Cu încurajarea I.I.S., societăți sociologice naționale iau ființă la Paris, Geneva, Palermo, Bruxelles, Londra, în Statele Unite și în Ungaria.

În Franța, I.I.S. ocupă o poziție de outsider în raport cu establishmentul durkheimian. Worms, Tarde, Gaston Richard, G.-L. Duprat (care fusese studentul lui Durkheim) sunt în fapt anti-durkheimieni convinși. Revista „Revue internationale de sociologie” (RIS) a Institutului rivalizează cu revista durkheimiană „L’Année sociologique”. Alături de ea se impun „Annales de l’Institut international de sociologie” (1895–1995[1]).

Observații interesante privind marginalizarea lui Worms, care continuă în istoria sociologiei până în zilele noastre, apar în Mosbach-Natanson (2008 și 2014). Conform autorului, opțiunile lui Worms în materie de teorie (adeziunea, cel puțin inițială, la o teorie organică a societății care pierdea teren la sfârșitul secolului XIX), cadru instituțional (Worms a perdat sociologie la Facultățile de Drept din Paris și Caen) și scara activității sociologice (prioritar internațională, doar 10 din cei 100 de membri ai I.I.S. fiind francezi) contrastează cu cele ale durkheimienilor, care funcționează în cadrul instituțional oferit de Facultățile franceze de Litere din Bordeaux, Toulouse, Paris (unde sociologia devine parte a licenței de Filozofie) și pledează pentru o „naționalizare” a sociologiei, prezentată de Durkheim ca stiință  eminamente franceză. Trebuie notat însă că, încă de la Congresul III al I.I.S., în care fusese pusă în discuție și criticată de Tarde teoria organică a societății, Worms va pune o surdină organicismului, declarând că analogia fusese exagerată[2].

Fertil într-o primă etapă, internaționalismul sociologic al lui Worms dusese la crearea unor asociații naționale de sociologie care se vor dezvolta însă la început în vas închis nerevenind la preocupări internaționale decât după un număr de ani. Astfel, în ciuda faptului că o serie de idei depășite caracterizează atât prestația lui Worms cât și pe cea a lui Durkheim, istoria sociologiei continuă, în mare măsură, să ignore aportul instituțional și teoretic al lui Worms (care a susținut, între altele, spre deosebire de durkheimieni, că sociologia este o știință a societăților moderne dezvoltate și nu a societăților primitive, idee comun acceptată astăzi). Au jucat, în canonizarea lui Durkheim, față de intrarea în penumbră a lui Worms și faptul că cel de al doilea a dat prioritate carierei de înalt funcționar în administrația franceză (cariera universitară ocupând al doilea loc în viața lui și universitarii fiind relativ slab reprezentați în Societatea de sociologie afiliată I.I.S. de la Paris[3]).

În istoria științei, așa cum se practică astăzi, activitatea exterioară universității (care rămâne factor central de consacrare) tinde să fie încă relativ neglijată. Astfel, inițiativele instituționale ale lui Worms (care crease prima revistă academică de sociologie — RIS în 1893, prima societate academică de sociologie — I.I.S. în 1894, cu corespondentul ei local — Société sociologique de Paris în 1895, și inițiase o serie importantă de publicații sociologice — „Bibliothèque sociologique internationale” la Giard & Brière în 1896, în care au apărut peste 50 de volume) este minimizată, iari mobilizarea internațională a sociologilor epocii, pe care a încercat-o și pe care G.-L. Duprat a continuat-o îndrăzneț, își așteaptă încă cercetătorii.

Condus de Worms (1893–1925), Gaston Richard (1925–1930), G.-L. Duprat (1930–1937), care asigură pe rând funcția cheie de secretar-general, I.I.S. cunoaște în 1937 un moment de ruptură discretă, prin transferul conducerii de la G.-L. Duprat la E. Lasbax, hotărât în cadrul adunării generale din cadrul Congresului Internațional de Sociologie de la Paris. Lasbax conducea și revista RIS a Institutului.

Numit secretar general al I.I.S. în anul 1933, Duprat ar fi trebuit să asigure această funcție până în anul 1943. Vocația lui de sociolog și capacitățile lui de organizare erau redutabile. Încă din 1930, ca profesor de sociologie la Universitatea din Geneva, Duprat propusese însă crearea unei Federații internaționale a tuturor asociațiilor care studiază fenomene naționale în mod științific. În anul 1933, la Congresul de la Geneva organizat de Duprat în jurul temei „Previziunea sociologică”, proiectul este adoptat, luând ființă astfel organismul numit Fédération internationale des sociétés et instituts de sociologie (Fédération I.S.I.S.). La Federație aderă, din 1933, Institute of Sociology (Londra), Société de Sociologie Masaryk (Praga), Institutul Social Român (România), Deutsche Gesellschaft für Soziologie (Germania), Institutul Solvay de Sociologie (Bruxelles), societățile de sociologie din Paris și Geneva, secția italiană a I.I.S., Societatea de sociologie din Zagreb, societățiile de sociologie din Budapesta și din Polonia, precum și grupuri de sociologi din Iran, India, Japonia, Olanda, America de Sud, Bulgaria[4].

În concepția lui Duprat, I.I.S. era nucleul, organul permanent al Federației I.S.I.S., care trecea în fapt pe primul plan. Nu mai era vorba de un organism de tip academic, ci de o rețea de instituții în al cărei focar se situa I.I.S. Cele 100 de locuri de membri titulari și 200 de locuri de membri asociați erau distribuite în cadrul Federației, după proporția pe care o reprezentau asociațiile federate. La Congresul din 1935 de la Bruxelles, în care s-a discutat cooperarea intelectuală în studiile sociologice, proporția aceasta era de 35% pentru America; câte 10% pentru asociațiile din Anglia, Germania, Franța și Italia; și 25% pentru toate celelalte țări[5]. După cum se vede, proporția sociologilor americani crescuse considerabil. Duprat sublinia însă faptul că nici o „școală” națională nu avea să prevaleze, știința sociologică neidentificându-se cu o țară anume[6]. Ca rezultat, în anunțul celui de al XIII-lea Congres (Paris, 1937) I.I.S. apărea pe locul al doilea între instituțiile organizatoare, care erau deci: Fédération internationale des Sociétés et Instituts de Sociologie și Institut International de Sociologie.

Federația era condusă de un birou compus dintr-un Secretar general și un Cenzor și trezorier aleși pe zece ani, dintr-un Președinte și trei Vice-președinți aleși pe rând dintre reprezentanții asociațiilor federate și funcționând pe timp de un an și din câte un corespondent național pentru fiecare țară, care avea drept de deliberare în toate deciziile importante (corespondentul național pentru România era G. Vlădescu-Răcoasa). Secretarul general era reprezentantul statutar al Federației I.S.I.S. și al I.I.S. în toate împrejurările.

Accentuării importanței administrative a Secretarului general și extinderii domeniului în care ea se exercita, i se adăuga, pe plan strict științific, funcția de raportor general pe care Duprat a asumat-o și exercitat-o în mod exemplar dar ultra-vizibil, analizând toate comunicările trimise dinainte de participanții la congresele de la Geneva 1933, Bruxelles 1935 (cu tema „Forme elementare ale vieții sociale”’) și Paris 1937 (cu tema „Echilibrul social”) și publicând cu regularitate ample rapoarte generale. Faptul nu a fost perceput pozitiv de unii dintre membrii I.I.S.

Încă de la Paris, reacția care se profila, neexprimată public, era aceea de a reveni la primatul I.I.S. și la modalitățile worms-iene de organizare. Nu știm cât din această stare de fapt urma să facă obiectul adunării generale a I.I.S. la Congresul de la București. Congresul de la Roma a făcut-o, după cum vom vedea, pe deplin evidentă.

Continuitatea activității I.I.S. a cunoscut, pe plan mai larg, două momente de criză datorate celor două războaie mondiale ale secolului XX. Din cauza izbucnirii Primului Război Mondial și a dificultăților perioadei postbelice, Congresul prevăzut pentru 1915 nu a putut avea loc. Un interval de 15 ani s-a interpus astfel între congresul VIII de la Roma din 1912 și congresul IX de la Paris din 1927. Al doilea moment de criză este cel pricinuit de al II-lea Război Mondial când, între Congresul gata să înceapă la București în 1939 și congresul tiz care s-a desfășurat la Roma în 1950 s-a interpus un răstimp de 11 ani. Faptul de a fi avut loc după un lung interval inactiv a creat atât pentru Congresul din 1927, cât și pentru cel din 1950 (în cazul căruia se adăuga o criză internă de viziune a instituției tutelare), o misiune suplimentară: aceea de refacere a continuității și de reafirmare a I.I.S. Într-un fel, aceste două congrese prezintă și ele, după cum vom vedea, elemente structurale comune.

Pregătirea Congresului

Informații privind organizarea la București a celui de al XIV-lea Congres Internațional de Sociologie apar cu regularitate în revista „Sociologie românească”, de obicei sub rubricile Însemnări sau Fapte, vești, publicații, începând din anul 1937[7]. Ele constituie un jurnal de bord al Congresului bucureștean. Le putem subdiviza în: A. Antecedente; B. Propuneri românești; C. Început de organizare; D. Rolul I.C.S.R.; E. Amânarea Congresului și continuarea pregătirilor.

A. Antecedente. În „Sociologie românească”, nr. 2–3/1937, la rubrica Însemnări, e publicată, în traducere românească, o scrisoare a Prof. René Maunier, președinte al Comitetului de organizare al celui de al XIII-lea Congres I.I.S. de la Paris (1937), către D. Gusti, prin care acesta din urmă e invitat să facă parte din Comitetul de onoare al Congresului. Cităm o parte a acestei scrisori:

8 martie 1937/ Domnule Președinte,/ Am fi foarte mândri și foarte fericiți, dacă ați vrea să ne îngăduiți să vă înscriem în Comitetul de onoare al viitorului Congres./ Veți fi singura personalitate străină între membrii acestui comitet. Relațiile numeroase care vă leagă de sociologia franceză, importanța lucrărilor dvs. îndreptățesc dorința noastră de a vă vedea numele în rândul celor care patronează lucrările noastre (p. 144).

La congres, organizat de I.I.S. și Federația I.S.I.S. (în această ordine) în cadrul Expoziției Universale de la Paris, România participă cu patru rapoarte datorate lui D. Gusti (Paralelismul sociologic), H.H. Stahl (Momente de echilibru în istoria satului românesc), Tr. Herseni (Echilibrul social al satului românesc actual) și G. Vlădescu-Răcoasa (Echilibre internaționale și un Raport despre sociologia din România)[8].

În numărul 9–10/1937 apare, la aceeași rubrică Fapte, vești…, cu o precizare contextuală interesantă, înștiințarea privind alegerea Bucureștiului ca gazdă a Congresului XIV al I.I.S. și Federației I.S.I.S.: „Alegerea Bucureștiului și nu a New-Yorkului, unde are loc, în 1939, Expoziția mondială (sublinierea noastră, S.G.)[9] se datorește interesului Congresului pentru sociologia românească” (p. 487). Sunt citate de asemenea, ca motivând opțiunea, contribuția bogată a sociologilor din România și prezența profesorului Gusti la Congresul de la Paris. Și se fac precizări cu privire la așteptările generale ale I.I.S. și Federației:

„Tema discuțiilor și a comunicărilor urmează să fie stabilită de comitetul de organizare din București în înțelegere cu Comitetul de direcție al Institutului Internațional și al Federației. S-a cerut ca ea să fie pusă în așa fel încât să intre în cadrul ei o expunere cât mai amănunțită a teoriei și a metodelor de lucru ale Școlii de la București. Chestiunea teoretică ar purta dar, pare-se, asupra cercetărilor sociologice la teren și asupra funcțiunii pe care o pot avea în conducerea națiunii și în precizarea teoriei sociologice. Iar chestiunea concretă va purta, pare-se, asupra înfățișării de rezultate ale unor cercetări la teren în țara proprie sau în străinătate” (p. 488).

B. Propuneri românești. Din nr. 11–12 al „Soc. rom.” II (1937), aflăm că, ales președinte al Congresului din 1939, Gusti face propuneri Institutului Internațional de Sociologie privind modul de organizare și temele abordate. El recomandă lucrul în ședințe plenare și în secții; invitarea tuturor sociologilor români și străini, și nu numai a membrilor I.I.S.; și organizarea de expediții și demonstrații la teren (sublinierile noastre, S.G.). Temele propuse de profesor sunt:

„metodele sociologiei (cu o specială privire a metodei monografice), problema sat–oraș, problema popor–națiune, problema statului, pentru ședințele plenare și problema coordonării științelor sociale în învățământ, a familiei, a claselor, a partidelor și a societății pentru ședințele în secțiuni” (p. 572).

Un alt rând de propuneri, înaintate de Mircea Vulcănescu, cu susținerea lui Vlădescu-Răcoasa, Tr. Herseni, și A. Golopenția, apar în nr. 1–3/1938 al „Soc. rom.” Tema pe care o recomandă Vulcănescu — Où en est la Sociologie? Bilan de la Sociologie mondiale en 1939 — ar putea fi examinată, în viziunea lui, prin trei ședințe plenare:

„1. Conceptions sociologiques contemporaines et leur influence sur les sciences sociales particulières; 2. Les méthodes actuellement employées en sociologie. Leurs visées. Leurs résultats; 3. L’utilisation des résultats de la sociologie par la politique d’état” (p. 102).

Remarcăm, printre propunerile acceptate de I.I.S. ale lui D. Gusti, extinderea dreptului de participare cu comunicări la ne-membri I.I.S., care se va generaliza ulterior în cadrul congreselor I.I.S., și includerea demonstrațiilor la teren, fără precedent în istoria congreselor organizate de I.I.S., despre care ar fi interesant de văzut dacă a fost vreodată reluată în congresele ulterioare ale I.I.S.  Pe planul temelor, celei menționată întâi de D. Gusti — Metodele sociologiei (cu o specială privire a metodei monografice) —, care afișa prea apăsat cercetările românești, i-a fost preferată tema Sat și oraș, de natură să asigure o comunicare mai amplă între congresiști, fără a elimina posibilitatea abordării campaniilor monografice.

C. Început de organizare. Numărul 4–6/1938 (p. 281) al „Soc. rom.” anunță structura Secretariatului Congresului: Secretar general — d-l Vulcan; Secretar pentru participarea română — Tr. Herseni; Secretară pentru participarea anglo-saxonă — Christina Galitzi; Secretar pentru participarea franceză-belgiană-elvețiană — H. H. Stahl; Secretar pentru participarea germană și maghiară — A. Golopenția; Secretar pentru participarea cehă și poloneză — Mihai Pop. Urmau să se ocupe de „Expoziția metodologică” H. H. Stahl și de „Excursia de studii în țară” O. Neamțu. Și se așteaptau sugestiile participanților înainte de fixarea programului definitiv și a datei Congresului.

În „Soc. rom.” 7–9/1938 (p. 410) e publicată, alături de programul Congresului, sub semnăturile lui René Maunier, Profesor la Universitatea din Paris, Președinte al I.I.S. și D. Gusti, Președintele Congresului o invitație (tradusă în limba română) care precizează data Congresului (29 august–14 septembrie 1939), organizat de I.C.S.R. sub Înalta Președinție de Onoare a M.S. Regele Carol al II-lea și programul acestuia. Ședințele plenare sunt centrate pe problema Sat–Oraș, „care interesează în egală măsură sociologii americani și europeni și îngăduie punerea în valoare a lucrărilor Școlii de la București”, temele de discuție pentru ședințele de după masă fiind Tipuri de unități sociale, Predarea sociologiei și a științelor sociale și Organizarea cercetărilor sociale.

Ședința de deschidere urma să aibă loc pe 29 august, ședința administrativă a I.I.S. și ședința de închidere erau programate pe data de 2 septembrie dimineața, fiind urmate în cursul după amiezii de vizite la Muzeul Satului și la „Expoziția sociologică”. Între duminică 4 septembrie și marți 13 septembrie fusese prevăzută o excursie științifică „pentru a cunoaște opera practică și de cercetări a Echipelor, în sate din Muntenia, Basarabia, Moldova, Bucovina, Transilvania, Banat și Dobrogea. […] Participanții și membrii familiilor lor vor fi oaspeții Președintelui Congresului, pentru durata excursiei”, transportul, întreținerea etc. fiind „complet gratuite” (p. 410). Termenul de completare a adeziunilor, incluzând titlul și rezumatul comunicării era 1 ianuarie 1939, textul complet al comunicărilor (20 minute, 10 p., în limbile engleză, franceză, germană sau italiană) urmând să fie trimis spre publicare înainte de 15 martie 1939. Legitimațiile eliberate pe baza adeziunii asigurau gratuitatea vizei la Legațiile românești, reduceri de 75% la C.F.R., Serviciul Maritim Român (cu servicii la Alexandria, Jaffa, Pireu, Istambul, Constanța) și Serviciul Danubian Român (Viena—Giurgiu) — transmise agențiilor Cooks, American Express, Wagon Lits etc. —, reduceri similare urmând să fie negociate de Comitetul de organizare și cu alte guverne/companii.

Din „Soc. rom.” 10–12/1938 (p. 410) aflăm că până la 15 decembrie fuseseră trimise 1917 invitații, după cum urmează: 299 în S.U.A., 202 în România, 65 în Italia, 50 în Franța, 43 în Belgia, 35 în Elveția, câte 27 în Germania și Polonia, 17 în Ungaria, câte 16 în Iugoslavia și Cehoslovacia, 12 în Bulgaria și 5 în Grecia. Și fuseseră primite 71 adeziuni, 63 rezumate și peste 70 înscrieri la excursie.

D. Rolul I.C.S.R. De la înființare (legea din 8 octombrie 1938), I.C.S.R., cu sediul la București, filiale regionale și federalizând un număr de 50 de instituții publice și particulare[10], asumă, alături de I.I.S., sarcinile impuse de alegerea Bucureștiului ca gazdă a Congresului Internațional de Sociologie. Rapoartele asupra activității direcțiilor I.C.S.R. publicate în „Soc. rom.” 1–3/1939 (p. 132–136) și 4–6/1939 (p. 332–337) ne permit să întrevedem elemente ale muncii depuse.

La Direcția Documentării, condusă de Christina Galitzi Brătescu, se pregătește pentru Congresul internațional de sociologie, sub conducerea lui N. Georgescu-Tistu, o Bibliografie a satului românesc, se lucrează la o bibliografie — La Sociologie générale — a publicațiilor în materie apărute în întreaga lume în perioada 1937–1938 și activează Comitetul de organizare a Congresului.

La Direcția Cercetărilor se efectuează redactarea definitivă a monografiilor sociologice Nerej (pe baza cercetărilor din 1927 conduse de D. Gusti și a celor din 1938 conduse de H.H. Stahl; redactare în limba franceză), Drăguș (cercetat sub conducerea lui D. Gusti în 1929 și 1932 și sub conducerea lui Traian Herseni în 1938; redactare prevăzută inițial în engleză[11], ulterior optându-se pentru limba română), Clopotiva (cercetată și prelucrată cu echipieri și monografiști, sub conducerea lui I. Conea), a anchetei 60 sate românești (sub conducerea lui A. Golopenția și D. C. Georgescu, pe baza materialului cules de echipele studențești în 1938, lucrarea fiind intitulată inițial Cercetările Echipelor studențești în campania 1938 și prevăzută a avea patru volume, după cum se poate vedea din rapoartele 1, 2 și 4 ale lui A. Golopenția reproduse în Anexă), și a planurilor de lucru și chestionarelor care alcătuiau substanța volumului Îndrumări pentru monografiile sociologice (intitulat la început Plan de lucru și chestionare pentru studiul monografic al realităților sociale).

Alte proiecte, cum sunt redactarea monografiei sociologice a satului Vidra (sub conducerea lui Fl. Florescu), cercetarea a nouă regiuni ale țării (trei regiuni, sub conducerea lui A. Golopenția, respectiv Tr. Herseni și H.H. Stahl, plus șase regiuni cercetate de Regionalele I.C.S.R.), bazate pe munca de teren desfășurată în 1939, vor vedea lumina tiparului ulterior, cum e cazul bunăoară, al cercetării Dâmbovnic, dar urmează să le fie prezentate congresiștilor ca proiecte în lucru în cadrul Expoziției sociologice și/sau al excursiei științifice.

În Direcția Statisticii și Prelucrărilor Tehnice condusă de H.H. Stahl și D.C. Georgescu, se prelucrează sub conducerea celui de al doilea, materialul 60 de sate și se redactează spre tipărire pentru Congres rapoarte privind a) alimentația populației rurale; b) alimentația în satul Drăguș; c) alimentația în satul Nereju și d) morbiditatea în satul Drăguș; e–f) populația satelor Drăguș, Nereju și a satelor cercetate de echipele regale în 1938; g–h) locuința în satul Drăguș, respectiv Nereju; i–j) fertilitatea femeilor din Nereju, respectiv Drăguș[12].

Însfârșit, Direcția Publicațiilor[13], condusă de A. Golopenția editează spre tipărire în vederea Congresului monografiile Nerej, Drăguș, Clopotiva, ancheta 60 de sate (care poartă în această fază titlul Starea de azi a satului românesc[14]), volumul de Îndrumări, Bibliografia satului românesc, precum și revistele „Sociologie românească’”, Archives de Sociologie roumaine”, „Buletinul Institutului de Cercetări Sociale al României” și volumele de comunicări străine sosite la București (Travaux du XIV-e Congrès International de Sociologie), care urmau să fie prezentate la Congres.

Nu mai puțin active sunt unele Institute regionale. La 7 martie 1939, C. Grofșorean, al cărui institut publicase în 1938 monografiile Belinț și Sârbova, îi scria lui Al. Costin în legătură cu campania plănuită pentru vara acelui an:

 „… noi am descăleca cu data de 1 iunie la Reșița, unde am examina exclusiv situația muncitorilor și agricultorilor români. Anume, în Reșița-română trăiesc agricultori, iară în Reșița-montană exclusiv muncitori. Astfel am avea prilegiul [sic!] ca să urmărim raportul între român și mașină și influența directă a industriei asupra elementului de baștină. Iară, concomitent, Centrala ar trimite o echipă mai mică la Câlnic, unde trăiesc exclusiv agricultori români, însă într-o dependență vădită de industria reșițeană. Apoi o altă echipă la Domani și Secul; în ambele comune mici se află exclusiv minieri români, angajații Ștegului. În fine, o echipă la Țerova, tot în apropierea Reșiței (observ că toate aceste sate sunt la o distanță de doi–trei km de la Reșița), unde locuitorii se ocupă pe de o parte cu agricultura, creșterea animalelor, pe de altă parte lucrează în uzină” (A. Golopenția, Rapsodia III, p. 317).

În „Soc. rom.” nr. 1–3/1939 e publicată lista comunicărilor străine (anunțate/*sosite), urmând ca în numărul ulterior să fie publicate „titlurile comunicărilor anunțate de participanții români” (p. 137–141). Tema Sat și oraș înregistrează 69 comunicări, după cum urmează: Belgia 4/*3; Brazilia 3/*2; Bulgaria 4/*3; Cehoslovacia 3; Franța 7/*4; Germania 11/*10; Italia 4/*2; Iugoslavia 21/*1; Olanda 1/*1; Polonia 1/*1; SUA 7/*3; Turcia 1/*1; Ungaria 1; Venezuela 1/*1. Un număr de 26 comunicări apar la tema Grupări sociale: Brazilia 1/*1; Bulgaria 1; Cehoslovacia 4; Elveția 1; Franța 1/*1; Germania 5/*3; India 1/*1; Italia 3/*3; Iugoslavia 3/*1; Polonia 2; S.U.A. 3/*2; Ungaria 1. La tema Metodologie figurează 5 comunicări: Anglia 1; Belgia 1; Brazilia 1/*1; Germania 1/*1; Polonia 1/*1. Predarea sociologiei atrage 7 comunicări: Belgia 1/*1; Cehoslovacia 1; Franța 1; Italia 2/*2; SUA 2/*1. Tema Aplicare regrupează 5 comunicări: Cehoslovacia 1; Germania 2/*2; Italia 1/*1; Polonia 1/*1. Însfârșit, la tema Organizarea cercetărilor sociale apar 2 comunicări: Portugalia 1/*1; Turcia 1/*1.

Tabloul de la p. 137 a aceluiași număr al revistei ne oferă prilejul de a evalua raportul dintre numărul de invitații trimise și cel al adeziunilor primite. Disparitatea maximă se înregistrează pentru SUA (335 invitații trimise, 13 adeziuni), Elveția (34/3), Brazilia (8/1), Anglia (24/5), Belgia (50/12), Olanda (13/4), Iugoslavia (33/12). „Rentabilitatea” invitațiilor sporește în cazul Germaniei (62/45), al Franței (81/31), Italiei (64/27), Greciei (5/2), Poloniei (36/15), Cehoslovaciei (20/12), al Mexicului (8/3) sau Turciei (8/3). Proporția maximă de adeziuni se înregistrează în cazul Bulgariei: 14 formulare trimise și 21 adeziuni primite. La data publicării revistei se înregistrau 224 adeziuni din străinătate (dintre care 29 aparțineau unor membri ai I.I.S.) și 10 asociații sociologice) plus 100 adeziuni românești și 64 comunicări primite (p. 136). România figura cu 1 membru I.I.S. (D. Gusti) și o asociație (I.C.S.R.)

Numărul 4–6/1939 al revistei „Soc. rom.” precizează, sub titlul Congresul Internațional de Sociologie (p. 334–335), că din cei 224 participanți străini 30 erau membri titulari și 11 reprezentau asociații ale Federației I.S.I.S., 114 erau invitați, iar 64 membri ai familiilor acestora. La data de 1 august 1939 se primiseră 75 comunicări străine și 74 comunicări românești: „Aceste comunicări alcătuiesc Raportul preliminar al Congresului, care este sub tipar și care va servi drept bază dezbaterilor Congresului” (p. 334). Conform programului, localul ales pentru ședințele Congresului era Academia de Înalte Studii Comerciale și Industriale. Expoziția sociologică, organizată de H. H. Stahl, și Expoziția internațională a cărții (pregătită sub supravegherea Christinei Tuduri, cu concursul lui Nicolae Georgescu-Tistu, Theodor Ludu și al Dorei Soreanu) urmau să aibă loc în Pavilionul Cărții din Piața Senatului.

În afară de comunicări, publicații și Expoziția sociologică de la București, Congresul urma să ofere participanților străini prilejul de a cunoaște pe viu metodele românești de cercetare și acțiune sociologică. Excursia de 10 zile prevăzută inițial (vezi mai sus) fiind redusă, din cauza împrejurărilor, la numai patru zile, urma să-i ducă pe participanți la Făgăraș. În „Soc. rom.” 4–6/1939 se menționează pregătirile:

La Făgăraș, d. Prof. Herseni, cu echipa compusă din d-nii Gheorghiu, Asaftei, Levcenco și d-șoarele Gâdei, Focșa și Theil, organizează primirea Congresului Internațional de Sociologie. Se lucrează la o broșură[15] cuprinzând în rezumat indicațiuni asupra monografiei satului Drăguș. D-nii: T. Herseni, Ion Ionică, Ion Chelcea, Valer Butura și d-na Ștefania Golopenția pregătesc comunicările pentru Congres. / Pe teren se găsesc răspândite la lucru: echipa istorică, condusă de d-na Marina Lupaș-Vlasiu; ehipa lingvistică a d-lui asistent D. Șandru, cu d-nii Cazan și Tomescu; echipa d-șoarei Eliza Retezeanu pentru relații sociale, cu d-șoarele Julia Dobran și Maria Zamatio. / D. Hans Schaerf studiază comunitatea săsească din Țara Oltului; preotul N. Petrache studiază biserica și viața religioasă. / Mai sunt pe teren d-nii: Ilarion Cocișiu, Ion Frunzetti, Cornel Irimie, Costel Stănescu, Aurel Iacovescu, Ion Halmaghi. / În comunele Cuciulata, Dejani, Lisa, Arpașul-de-Sus, Porumbacul-de-Jos și Cârța sunt echipe de câte 3–4 juriști, cari fac statistică demografică și recensământ. / La judecătoriile din Șercaia și Arpașul-de-Jos, echipele de juriști fac statistică judiciară. / De asemeni, o echipă de agronomi și alta de medici veterinari lucrează în regiune (p. 334).

În același număr al revistei se anunță că o echipă a I.C.S.R. a fost trimisă în vederea Congresului la Dioști, în Oltenia, sub conducerea lui H.H. Stahl (p. 336). Și, într-o notă intitulată D. Profesor D. Gusti, Vicepreședinte al Institutului de Sociologie din Anglia (p. 330), care pare a fi fost inserată în ultimul moment, e strecurată deja informația privind amânarea Congersului: „Institutul de Sociologie din Anglia … a relevat în ultimul număr al revistei sale trimestriale — „The Sociological Review” — opera Institutului de Cercetări Sociale al României și îndeosebi programul vast al cercetărilor monografice, precum și activitatea desfășurată pentru organizarea celui de al XIV-lea Congres Internațional de Sociologie, care urma să aibă loc la 29 august a.c. și care a fost amânat pentru aprilie 1940” (p. 330). Numărul 4–6 al revistei fusese deci tipărit după 15 august 1939, data deciziei de amânare.

Programul Congresului (comunicări, expoziții, excursii, 29 august–6 septembrie) fusese publicat în „Revue Internationale de Sociologie”, numărul pe noiembrie–decembrie 1938, cu reveniri și suplimentări în numerele din ianuarie–februarie și martie 1939.

E. Amânarea Congresului și continuarea pregătirilor. Toate aceste activități sunt lovite în plin de izbucnirea la 1 septembrie 1939 a celui de al II-lea război mondial prin atacul Germaniei și al U.R.S.S. asupra Poloniei, care aduce după sine amânarea pentru aprilie 1940 și apoi pentru după încheierea păcii a Congresului Internațional de Sociologie de la București; suprimarea Serviciului Social și a I.C.S.R., care depindea de bugetul acestuia; întreruperea activității febrile de tipărire pentru Congres a unora din volumele pregătite, pentru care nu mai există bani; concentrarea, pentru unii dintre colaboratorii apropiați ai lui D. Gusti, în acțiunea de coordonare, sinteză, planificare aflată în curs, între care A. Golopenția sau D.C. Georgescu; rămânerea fără post a celor care lucraseră în cadrul Fundației Regale „Principele Carol”.

În numărul „Soc. rom.” 7–12/1942, la rubrica Însemnări/3. Al XIV-lea Congres Internațional de Sociologie (p. 668–669) D. Gusti vorbește despre dubla amânare a Congresului: întâi, pentru aprilie 1940 (comunicată printr-o scrisoare-circulară de către cei doi președinți ai institutelor organizatoare la data de 17 august tuturor celor înscriși) și, ulterior, pentru după încheierea păcii. Profesorul menționează 250 participanți din Europa, Asia, America de Nord și de Sud, 80 comunicări străine și 60 comunicări românești, publică sumarele celor 5 volume apărute din Travaux du XIVe Congrès International de Sociologie și făgăduiește publicarea unui „studiu amănunțit” pe marginea lor într-unul din numerele viitoare ale revistei (p. 667). La punctul 4 al Însemnărilor, intitulat Programul de lucru al Seminarului de Sociologie pe 1942 (p. 668–669), Gusti anunță și o lucrare colectivă întreprinsă cu studenții în vederea Congresului:

„Seminarul de Sociologie de pe lângă Facultatea de Filosofie și Litere a Universității din București a avut ca program de activitate cu studenții de specialitate în sociologie pentru licență și doctorat, în anul academic 1942, cercetarea Unităților sociale, în scopul de a prezenta o contribuție proprie Congresului al XIV-lea Internațional de Sociologie” (p. 668).

În același număr, în cadrul materialului Institutul de Științe Sociale. Proiectul de program de activitate al secțiunilor (p. 570–599), Secțiunea sociologică anunță la primul punct al programului:

1. Organizarea celui de al XIV-lea Congres Internațional de Sociologie
2. Comunicări din țară.
3. Comunicări din străinătate.
4. Discuția critică a acestor comunicări, pentru a stabili poziția Institutului față de problemele dezbătute.
5. Publicarea comunicărilor.
6. Organizarea și conducerea Arhivei Congresului (p. 599).

Comunicările românești, încă nepublicate, treceau acum pe primul plan. Discutarea lor era menită, după toate probabilitățile, să pregătească unul sau mai multe rapoarte generale, după modelul încetățenit de Duprat. Pregătirea Congresului mergea înainte.

            Dacă Bucureștiul nu ar fi fost ales ca gazdă a celui de al XIV-lea Congres internațional de sociologie, avalanșa de publicații majore ale Școlii (cu excepția celor patru volume ale Enciclopediei României, care erau finalizate în 1939[16]) ar mai fi întârziat sau nu s-ar fi produs, date fiind, pe lângă război, atmosfera tulbure a anilor postbelici încă înainte de 1948. Congresul a fost, începând din 1938, preocuparea de căpetenie a lui D. Gusti, a principalilor săi colaboratori și a I.C.S.R. în ansamblu. Nici chiar demararea Serviciului Social nu s-a bucurat de o înrolare atât de largă a forțelor. În vederea Congresului, s-au reluat spre finalizare cercetări monografice anterioare care fuseseră întrerupte odată cu lucrul la Fundație, s-au efectuat monografia Clopotiva, ancheta 60 de sate, volumul de Îndrumări pentru monografiile sociologice, cercetarea plasei Dâmbovnic; s-a constituit în cadrul I.C.S.R. o puternică Direcție a (Planificării și) Publicațiilor. Pentru a prezenta colegilor sociologi participanți la Congres activitatea sociologică din România, comitetul local de organizare condus de D. Gusti a reactualizat, încheind-o prin publicații, etapa campaniilor monografice, a construit Expoziția sociologică pe care o preconizase D. Gusti atunci când plănuise Muzeul Satului și a reflectat la modalitățile prin care putea fi comunicată, pe viu și prin scris, experiența de acțiune și cercetare a Echipelor studențești.

În forma franceză în care a apărut, Cuvântul-înainte (Avant-propos) al lui D. Gusti la volumele publicate ale Congresului atestă hotărârea de a continua publicarea seriei Travaux, în așteptarea unor vremi mai bune, și confirmă o dată mai mult stilul arhitectonic al proiectelor gustiene. Congresul se clădește solid pe tema Sat și oraș (care fusese deja abordată în ciclul de prelegeri al Institutului Social din 1927–1928), va fi folosit spre a face larg cunoscută metoda monografică, urmând ca aceasta să fie comparată cu metodele altor școli, și urmărește să amplifice dezbaterea câtorva probleme cu care se confrunta sociologia momentului: structura optimă a institutelor de cercetare sociologică, formele de instituționalizare universitară a predării Sociologiei și caracterul public, activist al sociologiei (în termenii lui Gusti, Sociologia militans[17]). Cinci dintre volumele de comunicări străine au fost publicate în 1939–1940, conform datelor august 1939 și ulterior aprilie 1940 prevăzute pentru Congres. Ele regrupau un număr de 63 [66][18] comunicări și urmau să fie suplimentate cu alte 4 volume conținând 43 comunicări aflate în șpalturi sau în manuscris[19].

Pregătirea Congresului în documente inedite

O serie de documente aparținând arhivei lui Anton Golopenția pot fi alăturate înștiințărilor apărute în „Soc. rom.” despre care am vorbit. Ele sunt importante (a) pentru că ne familiarizează cu detaliul muncii cotidiene, nemenționabil în revistă și (b) pentru că ne permit să cunoaștem activitatea organizatorilor din perioada de după amânarea Congresului. Am publicat în volumul Școala sociologică de la București. Publicații. Expoziții. Proiecte apărut în revista Transilvania, o serie de patru rapoarte ale Direcției Planificării și Publicațiilor, condusă de A. Golopenția[20], precum și două liste de comunicări românești, pe care le reproducem în Anexa studiului de față.

Din cele patru rapoarte ale Direcției Publicațiilor, Raportul 1, nedatat, a fost scris înainte de 17 august, data primei amânări a Congresului pentru zilele de Paști ale anului 1940. Aflăm din el că volumul lui D. Gusti, La science de la réalité sociale, ca și volumul de Studii de politică socială ale lui Anastase Gusti, fratele decedat de curând al Profesorului, urmau să fie publicate pentru Congresul din 1939. Lucrul nu s-a realizat, volumul lui D. Gusti apărând în anul 1941, la Paris, iar volumul lui A. Gusti fiind îndelung imobilizat de cenzură. Bibliografia satului românesc, în schimb, se afla la cules, în toamna anului 1939 a și apărut, de altfel, o primă broșură (Generalități, cadrul cosmic și biologic, 37 p.), nepusă în comerț, tipărită la Ramuri, Craiova[21]. Raportul semnalează de asemenea munca din umbră, de editare/corectură, a generoșilor I. Measnicov, D.C. Georgescu, Ștefan Popescu, I. Conea pentru ca lucrările Școlii să apară în bune condițiuni la Congres.

În Raportul 2 din 12 noiembrie 1939, redactat probabil de Șt. Popescu în conlucrare la distanță cu A. Golopenția, care se afla în concentrare la Silistra, e menționată o broșură cu rezumate în limba franceză[22] ale materialelor publicate în „Sociologie românească” 1937–1939 (despre care aflăm că avea 64 p.), și e amintit faptul că A. Golopenția lucra la vol. III al celor 60 de sate[23]. Raportul 3 menționează hotărârea de a adăuga broșura cu rezumate în limba franceză la 200 de exemplare[24] din totalul tirajului de 2.500–2.000 al numărului curent din „Sociologie românească” și anunță tirajul plănuit al revistei „Archives” 1–4/1943, care se ridica la 1.000 exemplare. Însfârșit, Raportul 4, din 3 ianuarie 1940, elucidează remarca privind „reorganizarea” revistei „Sociologie românească”, despre care găsim date în corespondența lui A. Golopenția cu Șt. Cristescu, D.C. Georgescu și Ștefan Popescu[25]. Revista, care devenise  organ al I.S.C.R., ca și „Archives”, scos anume pentru Congres, trebuiau reînscrise la tribunal după desființarea I.S.C.R. și amânarea Congresului. Iar D. Gusti, secondat de H.H. Stahl, încercau să folosească prilejul spre a o readuce (și reduce) la formatul Cadre și Manifestări.

Articolul Sanda Golopenția, Comunicări românești pentru al XIV-lea Congres internațional de sociologie[26] introduce în discuție alte două documente inedite — o Listă conținând 83 comunicări anunțate și alta, enumerând 34 raportori care trimiseseră comunicările pentru Congres la data de 25 iulie 1939. Acestea corespund, după cum ne putem da seama acum, materialelor care urmau să apară în „Soc. rom.” 4–6/1939, dar nu au mai fost publicate, dată fiind amânarea Congresului. Alături de numărul 1–4/1943 din „Archives” consacrat publicării unei părți a contribuțiilor românești (18 comunicări, 7 prezentări de institute și 10 sinteze privind cercetarea românească în științele sociale), listele acestea aruncă o lumină nouă asupra modului în care cercetătorii din România s-au pregătit pentru confruntarea cu colegii din alte țări. Dacă însumăm cele 80 comunicări anunțate, 34 comunicări trimise comitetului de organizare și 18 comunicări publicate în „Archives” 1943 și ținem seama de suprapuneri, obținem un total de 122 comunicări cărora le pot fi adăugate cele 17 prezentări și sinteze ajungându-se la cifra maximă de 139 contribuții românești. Dacă ținem seama exclusiv de comunicările trimise (34) și de materialele publicate în „Archives”, obținem un total minim cert de 69 texte românești manuscrise sau tipărite în vederea Congresului.

Perioada 1940–1948

Anii războiului și cei imediat următori sunt marcați de tensiunea dintre efortul de a continua cercetările, pregătind Congresul, cu asumarea de către membrii grupului gustian a unor funcții și proiecte de anvergură pe plan național sau internațional, și o deteriorare progresivă a situației, care devine evidentă în anul 1948.

Războiul aduce după sine misiuni noi. Între 1941 și 1945, A. Golopenția conduce o echipă a Institutului Central de Statistică (I.C.S.) însărcinată cu identificarea românilor de la est de Bug[27]. In 1944–1945, la Hodac, în Valea Gurghiului, el conduce o cercetare a Institutului Social Român în colaborare cu I.C.S în care sunt abordate, printre altele, relațiile locale dintre români și unguri în vederea Conferinței de Pace. Cercetările de la est de Bug și cele, încă nepublicate, de la Hodac, reprezintă ultimele proiecte de anvergură ale Școlii sociologice de la București.

Între 1944 și 1946 Gusti este Președinte al Academiei Române și luptă să reconstruiască un echivalent al I.C.S.R. sub egida acesteia, pe care-l intitulează  Consiliul Național de Cercetări Știintifice[28]. C.N.C.Ș., menit să contribuie prin cercetări la refacerea țării după război, activează intens între 1946–1947. Realizările celor 16 comisii care-l compun au fot prezentate în volumul Gusti și Tr. Săvulescu (1948). Din nefericire, în 1948 regimul comunist va desființa Academia Română și, cu ea, C.N.C.Ș.-ul.

In 1944 Institutul de Științe Sociale al României a aniversat 25 de ani de publicatii și 20 de ani de cercetări monografice[29]. În 1946, Gusti publică o ediție nouă, în două volume, a lucrării sale din 1934 Sociologia militans. Introducere în Sociologia Politică.  Subtitlul e acum Cunoaștere și acțiune în serviciul națiunii. În primul volum, intitulat Cunoaștere, Gusti inserase un amplu nou capitol intitulat Sociologie românească (p. 65–242). În volumul II, două noi capitole (Acțiune culturală și socială  și Sinteza acțiunii culturale și sociale, p. 173–302) recapitulau și interpretau experiența acumulată prin funcționarea echipelor studențești, a I.C.S.R. și a Serviciului Social. În Cuvânt înainte la noua ediție Gusti anunța un al treilea volum care nu a fost publicat. În Cuvânt înainte la prima ediție el menționase un alt volum, intitulat Sociologia cogitans, care era gata de publicare în anul 1934 dar nu a apărut.

În cursul anului 1946, în timp ce delegația română (care-l includea pe A. Golopenția) se afla la Conferința de Pace de la Paris, Gusti călătorește la Paris și New York spre a-și pune experiența sociologică în slujba păcii. El a prezentat rezultatele acestui demers în conferința din 11 iulie 1947 ținută la Academia Română[30]. În conferință, Gusti enumera cele 14 etape care au dus la realizarea ultimului său proiect: fondarea unui Institut Social al Națiunilor în Statele Unite.

Textele elaborate în cursul întâlnirilor de lucru cu Alfred Métraux și Georges Day, ambii înalți funcționari în cadrul Națiunilor Unite, manifestă atitudini diferite cu privire la proiectul gustian, de la disocierea implicită, din considerații bugetare, a lui Métraux („Profesorul Gusti susține..”), la adoptarea activă a inițiativei Gusti de către Day, care urma instrucțiunile lui Laugier. Pe măsură ce întâlnirile se succed, prezentarea proiectului evoluează. Numele instituției propuse trece de la formularea vagă „un Institut internațional pentru cunoașterea națiunilor” (în redactarea cu Métraux) la poate prea puternicul „Institut Social și Economic al Națiunilor Unite” (în redactarea cu Day). În cele din urmă, când Gusti va fi silit să renunțe la colaborarea cu Consiliul Economic și Social al Națiunilor Unite și va recurge la sprijinul colegilor sociologi din universitățile americane, în cea dea a treia și ultimă formă a proiectului numele se modifică din nou, revenindu-se la formula în ecou cu Institutul Social Român — „Institutul Social al Națiunilor”.

Consiliul Economic și Social al Națiunilor Unite pare a fi reprezentat o țintă de sponsorizare/cooperare, nu atât prea înaltă, cât prematură. Alături de colegii universitari de la New York, Gusti a revenit la formula Asociației pentru Știința și Reforma Socială și a I.S.R., utilă ca spațiu lărgit de dezbatere, dar inoperantă ca impuls pentru acțiunea globală instituționalizată a sociologilor, pe care o preconiza.

Comunicarea lui D. Gusti în ședința publică a Academiei Române din 16 aprilie 1948

Pretextul explicit al comunicării acesteia, pe care D. Gusti a intitulat-o Congresul al XIV-lea internațional de sociologie din București e reprezentat de împlinirea a 55 ani de existență a Institutului Internațional de Sociologie. Cum organismul comemorat era organizator, alături de comitetele locale, al congreselor internaționale de sociologie, trecerea se efectuează firesc. Știm acum, grație volumului I din Actele Congresului de la Roma că în anul 1948 Gusti era în corespondență cu Corrado Gini, Vice-președinte al Institutului Internațional de Sociologie, și, conștient de faptul că organizarea în România a Congresului nu mai era posibilă într-un viitor definibil, își dăduse cu greu acceptul de principiu, în cursul lunii februarie, pentru deplasarea eventuală a Congresului la Roma. Înțelegem astfel de ce, la 11 ani de la alegerea Bucureștiului ca sediu al Congresului și la 7 ani de la încheierea publicării materialelor celor mai importante pentru Congres (acest ultim calcul îi aparține lui Gusti, materiale prevăzute pentru Congres au continuat să apară până în anul 1945 inclusiv, altele, semnificative pentru Școala românească de sociologie și după această dată), Profesorul înțelege să insiste cu lux de amănunte recapitulativ asupra mandatului de pregătire a Congresului, a muncii prestate în acest sens și a concepției de ansamblu care i-a stat la bază. Iar formularea „povestea frumoasă și tristă a Congresului internațional de sociologie din București”, care apare în ultima parte a comunicării, dobândește sensuri noi. Ne putem întreba de altfel și dacă Gusti nu a vorbit în acel moment, la Academia Română, unui public cel puțin parțial prevenit.

La 9 ani de la data prevăzută pentru Congresul care nu a avut loc, Gusti evocă efortul de excepție al Secretarului general al Congresului, Christina Brătescu-Galitzi:

„D-sa a desfășurat o activitate prodigioasă. A scris aproape 2.000 de scrisori, a redactat și a trimis informațiile necesare domnilor participanți ai [și doamnelor participante ale] congresului atât în privința comunicărilor lor științifice, cât și în ce prive[ște] reducerile obținute pe toate căile de comunicație, reducerile și reținerea camerelor la hotelurile din București, viza gratuită română, declarația valutelor străine ș.a.m.d. / Pentru a ne face o idee de enorma muncă desfășurată de d-na secretară generală a congresului, este de ajuns să vă comunic că corespondența d-sale a alcătuit 27 clasoare mari, 10 dosare mici și 2 fișiere. / Numai pentru amânarea congresului d-sa a expediat aproape 200 de telegrame și aproape 500 de scrisori-circulare. / Să-mi fie îngăduit a releva activitatea excepțională a d-nei secretare generale a congresului cu deosebire în timpul când eu lipseam din București, fiind în străinătate.” (Gusti, Opere III, p. 99).

Detaliile pregătirilor sunt evocate de un vorbitor care le-a reexaminat recent:

„Biroul a trimis celor 208 participanți din 36 de țări cărțile de membru, precum și certificatele de călătorie cu preț redus de 75% și a reținut pentru ei camere la marile hoteluri din acea vreme din București: Athénée Palace, Lafayette, Stănescu și Union. / S-a înființat un Comitet de doamne pentru soțiile congresiștilor în scopul vizitării muzeelor capitalei” (id., p. 105).

Relevând ansamblul vast de comunicări care urmau să fie prezentate la Congres între 29 august și 2 septembrie 1939, Gusti subliniază caracterul lui de excepție în comparație cu congresele anterioare ale Institutului internațional de Sociologie:

„De unde, bunăoară, la Congresul din Geneva din anul 1930 s-au prezentat 19 comunicări, pentru Congresul din București s-au înregistrat 107 lucrări înaintate numai de sociologi străini, fără a număra contribuțiile românești. / Dintre aceste comunicări străine, 63 au fost tipărite și formează 5 volume cu titlul Les travaux du quatorzième Congrès International de Sociologie, 11 studii se găsesc în șpalturi și 32[31] în manuscrise” (id., p. 103).

Prezentarea pe rând a volumelor se încheie du mențiunea: „Meritul publicării volumelor congresului se datorește d-lui Anton  Golopenția, fost asistent universitar și acum director general al Institutului Central de Statistică” (ibid.).

Dincolo de amploarea sporită a numărului de participanți și de comunicări, partea inovatoare prin excelență a Congresului pregătit la București a constat, afirmă Gusti în 1948, în patru manifestări menite să completeze discuțiile științifice, ilustrând caracterul public și militant al sociologiei. Acestea au fost:

(1) „o Expoziție internațională a cărții sociologice, o bibliografie internațională sociologică, precum și o Expoziție a activității desfășurate în cele 13 congrese sociologice anterioare’”;

(2) „o expoziție sociologică, cu un mic muzeu de artă populară românească” documentând prin audiții muzicale activitatea Arhivei de folclor a compozitorilor români, printr-o hartă ad-hoc costumul popular românesc, prin publicații, reviste, prezentări de monografii, hărți, programe, grafice, statistici, cartograme, fotografii și filmele sociologice Drăguș și Șanț activitatea Institutului Social Român precum și „metoda și rezultatele cercetării sociologice pe teren” a satului Nerej (Vrancea);

(3) „organizarea unei expoziții  științifice în localul Școlii normale din orașul Făgăraș” care să prezinte cercetarea sociologică a unei regiuni (Țara Oltului) efectuată de o echipă de 80 de monografiști și

(4) o excursie științifică de 4 zile (3–6 septembrie) la Dioști (sat model construit de Institutul Social Român), Făgăraș și Drăguș.

Expoziția de sub (1) a fost pregătită de Direcția Documentării Științifice, Bibliotecii, Arhivei monografice și Propagandei „sub supravegherea d-rei Chr. Tuduri, cu concursul d-lui Profesor Georgescu Tistu, d-lui Ludu și d-rei Soreanu”[32], cea de sub (2) fusese organizată de H. H. Stahl și Constantin Ștefănescu, organizarea expoziției de sub (3) îi fusese încredințată lui Traian Herseni împreună cu o echipă „compusă din d-nii Gheorghiu, Asaftei, Levcenco și d-șoarele Gâdei, Focșa și Theil”’[33], iar partea statistică a fiecăreia dintre expoziții fusese asigurată prin „colaborarea prețioasă a d-lui dr. Mitu Georgescu” (Gusti, Opere III, p. 105). Cele patru expoziții figurau sub titlul Expoziție sociologică în Programul Congresului.

Era primul congres internațional de sociologie organizat în sud-estul Europei și cel care — sublinia Gusti în comunicarea sa — urma să dea semnalul unei lărgiri instituționale prin federalizarea asociațiilor și institutelor naționale de sociologie din întreaga lume, a cărei discuție fusese inclusă în ordinea de zi.

Evocarea — în cadrul comunicării la Academia Română de care am vorbit mai sus — a personalităților suprimate de naziști în cursul războiului (între care Marc Bloch, sau M. Halbwachs), care urmau să asigure prin contribuțiile lor la Congres, dezbateri nezădărnicite de ideologiile momentului, sugerează că organizatorii Congresului încercau să asigure discutarea atentă a unora dintre ideile expuse în comunicările lor de câțiva sociologi germani[34].

Gusti își încheia comunicarea subliniind perspectivele deschise de alegerea Bucureștiului ca sediu al Congresului și evocând reacțiile de apreciere trezite de programul pus la punct în vederea desfășurării lui:

„Pentru sociologia românească el însemna o dată însemnată, căci pentru întâia oară, după o jumătate de veac de la înființarea Institutului Internațional de Sociologie, sociologii hotărâseră să nu se mai întâlnească într-o capitală din Europa apuseană, ci într-o capitală din sud-estul Europei. / Toate congresele anterioare celui din București s-au ținut la Paris, Londra, Bruxelles, Berna, Roma ori Geneva. / Pentru Congresul din București s-a făcut totul ca el să reușească. / Unul din colegii mei din străinătate zicea că, după părerea sa, congresul din București ar fi fost, după pregătirile și programul lui, cel mai animat și important din toate cele 13 [anterioare]” (id., p. 106).

Congresul aparținea unui trecut pe care formularea îl prezenta ca definitiv încheiat.

De la București la Roma

În articolul său Beneficiile unui Congres care n-a avut loc, Zóltán Róstás a discutat pregătirea minuțioasă și multiplă a Congresului de la București prin contactele internaționale susținute de-a lungul anilor ale Profesorului și Școlii și prin tipărirea prealabilă a mai mult de jumătate din comunicările străine (cărora le-am adăugat, în Sanda Golopenția 2014 a, un important contingent de comunicări românești), urmată de tot atât de minuțioasa operație de comunicare a amânării, de diversele încercări ale Profesorului de a menține deschisă perspectiva desfășurării Congresului de sociologie de la București. Autorul subliniază pe bună dreptate, reluând argumentarea gustiană, beneficiile acestui Congres care, prin efortul solid de pregătire, a marcat un pas înainte în cercetarea socială din România.

Faptul că majoritatea autorilor români nu și-au văzut publicate lucrările, ca și faptul că, următorul Congres, desfășurat la Roma în 1950, sub conducerea lui Corrado Gini a avut același număr de ordine — al XIV-lea Congres Internațional de Sociologie — și s-a plasat între aproximativ aceleași date (30 august–2 septembrie) reprezintă cealaltă față a medaliei.

Se aplica situației de după al II-lea Război Mondial modelul celei de după cel dintâi. Într-adevăr, Congresul care ar fi trebuit să aibă loc în anul 1915 neputând fi întrunit din cauza izbucnirii în anul 1914 a războiului, iar anii postbelici stopând o vreme activitatea I.I.S. și înregistrînd, în 1925, moartea lui René Worms, restabilirea continuității congreselor I.I.S. fusese posibilă, cum am văzut mai sus, doar în anul 1927. Intervalul dintre Congresul din 1912 și cel din 1927 durase 15 ani. Dar, războiul izbucnind în 1914, pregătirea congresului prevăzut pentru anul 1915 nu a avut cum fi atât de avansată ca cea a Congresului bucureștean (1939/1940), amânat cu doar două săptămâni înainte de începerea lucrărilor și despărțit, la rândul lui, prin 11/10 ani de Congresul de la Roma.

Dacă adăugăm că, tot în septembrie 1950 a avut loc la Zürich I-ul Congres Mondial de Sociologie e evident că oferta sociologică a momentului a fost consistentă, iar absența de pe scena internațională a specialiștilor din țările est-europene mai puțin resimțită. Nemenținut în amintire nici măcar printr-un număr neatribuit, Congresul plănuit la București și publicațiile lui au rămas în afara circuitului științific ulterior, iar sociologii români nu par a se fi bucurat, în sumbrul an 1950, de vreo acțiune solidară a colegilor lor din străinătate. Trecuseră 11 ani, efectivele de cercetători se schimbaseră în majoritatea țărilor, în România D. Gusti fusese înlăturat din Academie, A. Golopenția, Mircea Vulcănescu și alți membri ai Școlii se aflau în închisoare, strategia solidarizărilor intelectuale înainta cu pași mici.

Așa cum aflăm din volumul Prophets and Patrons al lui Terry N. Clark, în timpul războiului, Corrado Gini, care alătura funcției de Vice-președinte al I.I.S. pe cele de Președinte al Societății italiene de sociologie și Președinte al Facultății de Științe Statistice al Universității din Roma, îl vizitase pe D. Gusti la București și mijlocise transferul la Roma al unor materiale ale Institutului Internațional de Sociologie[35]. Ne putem întreba dacă sub acest nume nu se face referire și la o parte din Arhiva Congresului bucureștean.

Date privind vizita lui Corrado Gini la București apăruseră, fără a se menționa Congresul sau întâlnirea cu Gusti, în nr. 2/1943 al buletinului „Cronicarul Institutului Central de Statistică” (scos de A. Golopenția):

Vizita Prof. Corrado Gini. Președintele Institutului de Științe Sociale Statistice și Actuariale de pe lângă Universitatea din Roma a vizitat România în cursul lunii aprilie 1943. La București, D-sa a ținut la Institutul de Statistică, Actuariat și Calcul al Universității din București, în zilele de 7, 8 și 9 aprilie, trei lecții: „Orientările moderne ale statisticii”, „Schemele teoretice” și „Indicii de semnificații”, iar la Institutul de Științe Sociale al României, în ziua de 6 aprilie, conferința „Războiul și populația”. Conferințele ținute la Universitatea Cluj-Sibiu au tratat următoarele teme: „Popoare tinere și popoare bătrâne”, „Criza clasei de mijloc și politica de populație a regimurilor autoritare” și „Autarhia și grupările economice supranaționale”. În timpul șederii D-sale la București, Prof. Gini a vizitat Institutul nostru luând cunoștință de lucrările secțiilor lui. În ziua de 16 aprilie, Directorul nostru General a organizat o recepție în onoarea D-sale în sala Bibliotecii din Str. Brezoianu, 31. / Lecțiile și conferințele ținute la București și Sibiu vor fi traduse și tipărite. (p. 21)

Invitat insistent de Corrado Gini, D. Gusti nu va putea însă participa la al XIV-lea Congres Internațional de Sociologie de la Roma și astfel, episodul bucureștean al acestuia va fi deplin înghițit de uitare. Regimul comunist neantiza ani de muncă și reflecție împingând înapoi cercetarea sociologică românească. Citez, dintr-o declarație din aprilie 1950 cu privire la D. Gusti și Congresul de la Roma a lui A. Golopenția, aflat în închisoare:

Faptul că împrejurările nu-i îngăduiesc să dea urmare invitațiilor la diferite Congrese internaționale, pe care le primește, constituie unul din motivele lui speciale de mâhnire. În vara trecută a prezentat Președinției (d-lui Președinte P. Groza) invitația personală, pe care a primit-o de la UNESCO, să participe la un Congres de sociologi de la Oslo[36] și cele două reveniri stăruitoare, care i-au mai sosit, de vreme ce el a păstrat tăcerea. N-a primit autorizația de a participa. Prevede că nu se va putea duce nici vara aceasta la Roma, unde se va ține Congresul internațional de Sociologie, care fusese convocat la București pentru data de 1 septembrie 1939 și amânat din cauza războiului. Prof. Gini, statistician și sociolog, organizatorul acestui Congres, i-a trimis mai multe scrisori, prin intermediul Prof. Manzoni de la Institutul italian de cultură, spre a-i cere asentimentul și a-i comunica pregătirile. Prof. Gusti i-a răspuns pe aceeași cale (A. Golopenția 2001, p. 182).

E probabil că în intenția lui Corrado Gini s-a aflat punerea în lumină, prin prezența lui D. Gusti, a preambulului bucureștean al Congresului de la Roma. „Asentimentul” menționat de A.G. se putea referi, între altele, și la păstrarea aceluiași număr de ordine cu cel al Congresului de la București.

Pornind de la ideea beneficiului unui Congres încă în mare parte ignorat, recuperarea critică a volumelor publicate se impune și e singurul mod responsabil în care munca depusă pentru apariția lor poate fi recunoscută astăzi. La aceasta se adaugă operația necesară de recuperare a documentației Congresului, de la cele „27 dosare mari, 10 dosare mici și 2 fișiere” ale Cristinei Brătescu-Galitzi, la graficele și tabelele statistice ale lui D.C. Georgescu, materialele expozițiilor pregătite la București și Făgăraș de H.H. Stahl, Chr. Tuduri, respectiv Traian Herseni, arhivele lui D. Gusti, H.H. Stahl, D.C. Georgescu, Traian Herseni, Mircea Vulcănescu (din care materiale privind Congresul au fost publicate în „Revista română de sociologie”, nr. 1–2/2005) și, nu în ultimul rând, arhiva lui Corrado Gini (depusă la Arhivele Naționale ale Statului din Roma) și arhiva Congresului de la Roma.

În sfârșit, cum ambele Congrese poartă același număr și cum între ele se dispune un hiat de 11 ani care amintește, cum spuneam mai sus, de cei 15 ani de război și refacere dintre 1912–1927, cred că se impune compararea congresului pregătit la București cu cel desfășurat la Roma și situarea episodului acestui congres geminat în istoria de ansamblu a congreselor I.I.S.  și a sociologiei în general.

VA URMA

NOTE

[1] „Annales” au apărut între 1895–1931 (nr. 1–16) și, cu mențiunea N.s. (Nouvelle série) între 1990–1995 (nr. 1–6), fiind publicate în franceză în prima perioadă și în engleză în cea de a doua.

[2] Cf. Worms (1921), p. 28.

[3] În fapt, așa cum arată Mosbach-Natanson (2014), activitatea de producție științifică se deplasase în Franța, de la academii și societățile savante ale vechiului regim  la universități, care o integraseră, după model german, în chiar cursul vieții lui Worms (p. 7).

[4] Cf. Duprat (1936), p. 450. Enumerarea pare a respecta ordinea cronologică a aderărilor.

[5] Ibid.

[6] Duprat (1936), p. 451.

[7] Vezi, astfel, „Soc. rom.” II (1937), nr. 2–3, p. 144; nr. 7–8, p. 376; nr. 9–10, p. 487; nr. 11–12, p. 572; III (1938), nr. 1–3, p. 102; nr. 4–6, p. 281; nr. 7–9, p. 410; nr. 10–12, p. 603; IV (1939), nr. 1–3, p. 136–140; nr. 4–6, p. 330, 334–335; IV (1942), nr. 7–12, p. 599, 667.

[8] Notă datorată lui Traian Herseni, apărută la rubrica Fapte, vești, publicații, în „Soc. rom.” II (1937), nr. 7–8, p. 376.

[9] Congresele științifice internaționale au fost multă vreme organizate pe lângă expozițiile universale.

[10] Aceste instituții hotărâseră „federalizarea lor, în cadrul unui plan de cunoaștere a realității românești”  în ședința din 23 iunie 1938 convocată de Institutul Social Român și urmau să fie conduse de o comisie de 57 membri recrutați din cadrul lor conform deciziei din 2 noiembrie 1938 („Soc. rom.” 10–12/1938, p. 602).

[11] Vezi Tr. Herseni (1938), p. 413: „Lucrarea este în curs de redactare și va apare în limba engleză, în vederea Congresului Internațional de la București.”

[12] Datele acestea apar în „Soc. rom.” IV (1939), nr. 4–6, p. 334.

[13] În Direcția Publicațiilor fuseseră detașați comandanții de echipă N. Betea, Miron Constantinescu, Dumitru Corbea-Cobzaru, Theodor I. Mărculescu, C. Pavel, Mircea Tiriung și, ca subdirector, Mihai Pop. Ulterior li se adaugă la serviciul administrativ I. Measnicov, Dumitru Praporgescu, Victor Popescu și Panait Petrini; la serviciul publicațiilor, Constantin Lalu, Axente Sever Popovici, Zoe Olimpia Georgescu și Constanța Boboc. Sunt angajați temporar în vederea Congresului Fr. Lebrun, Raymond Gicart și D-ra Teodoridis (pentru traduceri); N. Păunescu, Mircea Eliade, Nina Façon, Anghel Grama, Sofia Sachelarache (pentru corecturi în limbi străine); N. Economu (pentru corecturi în română); Cleopatra Popescu, Vasile Crinteanu, Aurelia Țopa, Emilia Turcu, Nicolae Ganea (pentru corecturi statistice) și Aristița Demetriad (pentru lucrări de dactilografiere). Vezi Sanda Golopenția (2002), p. LXXXIV.

[14] Vezi „Soc. rom.” IV (1939), nr. 4–6, p. 335.

[15] Broșura aceasta este amintită în corespondența lui A.G. cu Ștefania Cristescu (A. Golopenția, Rapsodia II, scrisoarea 486, p. 516) și D. C. Georgescu (A. Golopenția, Rapsodia III, scrisoarea 7, p. 58).

[16] Vol. IV al Enciclopediei va apărea însă abia în anul 1943.

[17] Vezi Gusti (1934) care va fi reluat într-o formă amplificată în Gusti (1946).

[18] În sumarele publicate Gusti în „Soc. rom.” IV (1942), nr. 7–12, p. 667–668 apar 66 comunicări.

[19] Vezi Gusti ([1948] 1970), p. 103. Ulterior, se va vorbi de 5 alte volume.

[20] Vezi Anton Golopenția (2014).

[21] Broșura e menționată de Caius Jiga (1945), p. 1.

[22] Rezumate în limba franceză apar, sub titlul Résumé, la sfârșitul numărului 1–3/1939 (p. I–XI) al revistei „Soc. rom.”

[23] Lucrul e important, întrucât volumul III din 60 de sate s-a pierdut.

[24] Corespunzînd numărului de participanți străini la Congres avut în vedere de organizatori.

[25] Vezi A. Golopenția, Rapsodia epistolară, vol. II p. 518–519 și 525–526; vol. III, p. 59–60 și 62; vol. IV, p. 303–304.

[26] Vezi Sanda Golopenția (2014 a).

[27] Rezultatele acestei cercetări au apărut în A. Golopenția (2006).

[28] Vezi publicația C.N.C.Ș., Buletinul informativ, științific și administrativ, I, No. 1, 1948.

[29] Au fost publicate cu acest prilej două volume: Institutul de Științe Sociale al României (1944) și Lucia Apolzan (1945).

[30] Vezi Gusti ([1947] 1970).

[31] Însumând 63 + 11 + 32 obținem 106 comunicări.

[32] Vezi Institutul de Cercetări Sociale al României (1939), p. 334.

[33] Vezi nota anterioară.

[34] Cf. Schöttler (1995), care vorbește despre modul în care comunicarea lui Marc Bloch urma să reprezinte o reacție la misticismul social al comunicărilor lui Gunter Ipsen, Max Rumpf sau Kleo Pleyer.

[35] Cf. Terry N. Clark  (1973), p. 228–229.

[36] Despre care vom vorbi mai jos.

Studii pe aceeași temă:

• Comunicari romanesti pentru al XIV-lea Congres International de Sociologie
• Scoala sociologica de la Bucuresti intre apogeu si suprimare
• Beneficiile unui congres care n-a avut loc

• Marc Bloch et le XIVe Congres international de sociologie, Bucarest, aout 1939

Articole din presa timpului:

• Amanarea celui de-al XIV-lea Congres International de Sociologie dela Bucuresti (1939)