Caise şi poveşti
O altfel de recenzie a volumului „Cealalta jumatate a istoriei. Femei povestind”
Florentina Ţone
„Dilemateca”, anul IV, nr. 40, septembrie 2009, rubrica „Cine ce citeşte”, p. 48
Mănânc caise coapte de la tanti Lăcătuş, vecina mea de-acasă, de la Jirlău, şi nu pot să mă decid care anume e interviul meu preferat din volumul de istorie orală „Cealaltă jumătate a istoriei. Femei povestind”. Am luat cartea cu mine în weekend, în vizită la mama şi la tata, mi-am aşezat un pled roşu pe o buturugă din grădină şi recitesc frânturi din cele şaptesprezece interviuri ale cărţii. Sunt şaptesprezece poveşti, şaptesprezece femei care, aproape cumva de capătul firului, ies din viaţa lor şi, de deasupra, de undeva, aşază în cuvinte experienţe, gusturi, amintiri, momente bucuroase, revelaţii, tragedii. Viaţa lor în câteva zeci de file, aşa cum hotărăsc ele s-o prezinte, cu înţelesuri pe care ele însele le construiesc, în faţa unor interlocutori – studenţi la Jurnalism – care ştiu bine lecţia: ascultă, intervin cât mai puţin.
Cum vă spuneam, mi-e greu să mă decid. N-o cunosc pe Ioana Rotaru din localitatea vrânceană Cândeşti, dar aproape că mi-o închipui povestind pe ton grav despre trecerea forţată a oamenilor din sat „la colectiv”, pentru ca faţa ei zbârcită să se întindă apoi într-un zâmbet scurt, la amintirea lui Ionică Sava, profesorul care obişnuia să-i deseneze pe sătenii care se-ascundeau din calea „comisiei cu colectivizarea”: „Cum auzea el că se ascundea Cutărescu – s-a ascuns unu’, Coman, s-a ascuns într-un butoi – şi l-a făcut într-un butoi cu o burtă mare cât butoiu’ pe nea Coman”. Parc-o văd, cu mâinile mici în poala rochiei, povestind şi despre cazanul cu untură îngropat în pământ, în spatele casei, de frica nemţilor, şi despre banii strânşi la nuntă, cu care – după reforma monetară – n-a mai reuşit să cumpere decât „un polonic şi-o cratiţă”.
Dar mi-e dragă şi Kety Gioroc, profesoara de muzică din Râmnicu-Vâlcea, a cărei întreagă viaţă s-a învârtit în jurul pianului. Şi mi-e dragă şi Mita Dumitru din Ogrezeni care şi-aminteşte, de pildă, cum săpase mama ei un tunel în pământ, „ca un fel de pivniţă”, în care se-ascundeau în timpul bombardamentelor: „Eram ca nişte şobolani. Ne cădea praf în gură, în cap, nu mai vedeam nimic”.
Câteva pagini mai încolo, din poveştile Elisabetei Ovanesov din Slatina aflu ce vorbea lumea când s-a dus Ceauşescu în vizită în Anglia: „Chiar să făcea şi bancuri: «Uite, bă, ce i-o fi dus cadou reginii, o păreche de pantofi?»”. Elenei Poiată din Sulina i-au rămas în minte detaliile refugiului pe apă, cu mai multe bărci, „când s-a spus la radio că a început războiul”. Şi castronul cu bomboane, primit de la nişte ruşi, după ce, fetiţă fiind, le servise drept translator la o masă. Şi prima discuţie cu viitorul soţ, care avea aşa, „un aer, o privire puţin mai încruntată, dar totodată o gură care zâmbea întruna”.
Mai iau o caisă şi râd şi eu, alături de „Madam Poveste”, învăţătoarea din Ploieşti, care n-are nevoie de întrebări, de interlocutori. Povesteşte lin, frumos, cursiv Lelia Duţă şi are o memorie fantastică. Ştie clar ce i s-a întâmplat la o dată sau alta şi ţine minte evenimentele mari cu ajutorul celor mici: în ziua în care a început rebeliunea legionarilor, de pildă, i s-a întâmplat un necaz, nu citise „Dan, căpitan de plai” şi a luat un patru la română. Parcă vezi, odată cu ea, şi mormanul de cioburi şi amestecuri din cămară după cutremurul din 1940 şi, printre rânduri, simţi regretul de a se fi spart bunătăţile de borcane cu gemuri. Parc-o vezi pe Lelia adolescentă, călătorind într-o locomotivă pe cărbuni, de frica ruşilor, toată învăluită într-un praf negru, o vezi învăţătoare de-acum glumind cu elevii ei sau răţoindu-se la un conducător de fermă, care-o trimisese să-i spele ciorapii şi batistele. „Dar eu sunt comunist!”, utilizase el argumentul suprem. „Poţi să fii şi preşedintele comuniştilor!”, îi replicase ea. „Ah, eşti contra regimului?”, o chestionase el. „Nu sunt contra regimului, sunt contra ciorapilor şi-a batistelor! Afară! Afară până nu scot varga de sub pat!”. E o bijuterie interviul cu Lelia Duţă. Dacă vreţi să-ncepeţi lectura volumului cu el, vă spun că e la pagina 264.
„Cealaltă jumătate a istoriei. Femei povestind”, Zoltán Rostás, Theodora-Eliza Văcărescu (coordonatori), Editura Curtea Veche, 2008
Lasă un răspuns