Conferinta dlui Gusti: Menirea radiofoniei romanesti (1930)

MENIREA RADIOFONIEI ROMÂNEŞTI

Dimineaţa, Anul XXVI, No. 8341, duminică 9 martie 1930, p. 6

Conferinţă a d-lui D. Gusti
(materialul este semnat, la sfârşit lui,
Dimitrie Gusti)

Publicăm mai jos un fragment din interesanta conferinţă a d-lui prof. universitar Dim. Gusti, preşedintele Societăţii de radiofuziune ţinută la inaugurarea Universităţii Radio.

Radiofonia a stârnit la început, cu drept cuvânt, un entuziasm cum chiar în epoca tehnică aşa cum s-a numit timpul nostru, nu i-a fost dat unei alte invenţii să înregistreze.

Posibilitatea de a arunca o punte acustică într-un timp minimal şi a uni astfel imensitatea spaţiilor, despărţite între ele, a luat proporţia unui romantism cosmic al nevăzutului, undele electrice străbătând eterul cu o repeziciune de 300.000 km pe secundă.

Tehnica şi-a sărbătorit un nou triumf în străduinţa ei de a învinge timpul şi spaţiul şi a da prin întrebuinţarea undelor lui Hertz o nouă formă de expresie proiectării voinţei omului de a fi stăpânul naturii.

Se explică deci că la început progresul pur tehnic al acestei invenţii, cu aspecte magice, a absorbit preocuparea tuturor. O nouă tehnică, şi pe bazele ei ştiinţifice o nouă industrie şi un nou comerţ al aparatelor radiofonice, s-au înjghebat.

După perioada entuziasmului tehnic a urmat acea perioadă importantă, în mijlocul căreia ne aflăm, a discuţiilor înflăcărate asupra menirii acestui minunat mijloc de circulaţie a vieţii spirituale omeneşti în infinitatea spaţială a cosmosului.

Stadiul acestor discuţii, în plină devenire, este atât de nesigur şi controversat, încât este necesar din când în când a supune întreaga problemă radiofonică unui nou examen de conştiinţă.

De aceea, credem noi, orice consideraţie asupra problematicii radiofoniei trebuie socotită ca binevenită.

Aşadar, care este valoarea şi rostul radiofoniei în societatea românească şi care-i sunt mijloacele ei de realizare proprie, – iată întrebări, care revin continuu în discuţia publică, trebuie să recunoaştem, câteodată în mod nespus de obositor şi de simplist.

Unul dintre cele mai răspândite locuri comune este mai ales întrebarea dacă radiofonia are a distra, bunăoară ca cinematograful ori varieteul, ori a instrui, bunăoară ca şcoala.
Experienţa radiofonică de pretutindeni ne arată că nu există şi nu poate fi o antinomie, o excludere reciprocă, între distractiv şi instructiv. Scopul propriu zis radiofonic nefiind exclusiv numai în a distra, ci, totodată şi înainte de toate, a stimula.
Şi anume a stimula prin distracţie.

Prin stimulare se înţelege însă mijlocirea unor valori spirituale ce provoacă interesul pentru ele; mijlocire care în acest caz înseamnă educaţie. Aşadar, în ultima instanţă, scopul radiofoniei trebuie să fie în acelaşi timp distractiv şi educativ.

Programul radiofonic nu trebuie să fie deci o afacere de bunăvoinţă, ci o chestie de comprehensiune, de posibilitate de înţelegere. Pe lângă programele care se adresează către toţi, trebuie să existe deci programe speciale, corespunzătoare diferitelor grupări şi cercuri sociale; mai ales într-o societate ca aceea românească, unde gradul de similitudine culturală şi socială este aşa de deosebit de la grup la grup.

X

O prejudecată care dăinuieşte în unele cercuri lasă să se răspândească credinţa că radiofonia ar fi chemată a înlocui cartea, teatrul, ca şi toate instituţiile de cultură ori localurile de petreceri.

Din definiţia pe care am dat-o radiofoniei reiese greşeala acestor credinţe. Radiofonia nu are a înlocui nimic, cu atât mai puţin a se ciocni cu mijloacele existente de distracţie şi cultură; ea nu poate tinde deci a deveni nici un simplu surogat al acestora.
Dimpotrivă, radiofonia urmăreşte a completa aceste mijloace prin stimularea interesului pentru ele.

Radiofonia are ambiţia a aduce un element nou, a da o contribuţie originală şi a preconiza o metodă specifică pentru crearea şi răspândirea aşa zisei culturi a poporului. Intenţionat spun: cultură a poporului şi nu, cum se spune de obiceiu, cultură populară.

Cultura poporului nu este cultura pentru popor, nu este aşa zisa cultură generală. Cultura generală este fantoma unei culturi răspândite în mod egal în fiecare membru al poporului, este repeţirea în masă a unei aceleiaşi uniforme spirituale.

Căci ceea ce se numeşte cultură nu este ceva încremenit, o substanţă, ci un proces, o devenire permanentă, niciodată o stare definitivă.

Dacă aşa este, şi aşa este, apoi cultura poporului nu poate fi dedusă dintr-o cultură generală pentru toate timpurile şi toate locurile, ci din trebuinţele poporului.

În acest scop, astăzi, Societatea română de radiofuziune începe înfăptuirea unui nou program, al unuia dintre programele pe care le crede necesare. Ceea ce s-a spus până acum a fost prefaţa justificării acestei inovaţii.

În fiecare zi, între orele 7 – 8 seara se vor emite 2 – 3 comunică de câte 20 – 30 minute.
Aceste comunicări ori conferinţe se vor ţine după un plan de mai înainte şi bine stabilit. Şi anume, fiecare zi, de la orele 7 – 8 seara, va fi consacrată unui domeniu special al culturii.

Iată care vor fi aceste materii:

Ora de la 7 – 8 de luni va fi consacrată ştiinţei în general; marţi, literaturii, limbilor şi folclorului; miercuri, ştiinţei sociale, lato sensu (adică chestiunilor economice, agrare, financiare, sociale, juridice) şi politicii externe; joi, muzicii şi folclorului muzical şi artei; vineri, filosofiei şi vieţii religioase; sâmbătă, istoriei, geografiei şi turismului, iar duminica, educaţiei, sănătăţii şi culturii poporului.

În cadrul fiecăruia din aceste domenii ale culturii, comunicările se vor face, pe cât posibil, în serii, în cicluri de probleme şi în conferinţe izolate.

S-ar putea obiecta (şi mai ales în domeniul radiofonic ce nu se poate obiecta!) că aceste comunicări ar fi lovite de la început de atributul monotoniei obositoare. S-ar uita, în acest caz, că domeniul cultural al fiecărei zile va fi atât de vast, încât oricând s-ar putea alege subiectele cele mai variate şi mai atrăgătoare.

Mai ales când actualitatea culturală a fiecărei materii ar introduce şi puternicul element emotiv, caracteristic actualităţii în genere. De aceea conferinţele vor fi de preferinţă din câmpul actualităţii şi, pe cât posibil, din al actualităţii româneşti.

Căci, după cum s-a spus, radiofonia, ca metodă de lucru, trebuie să fie naţionalizată, ea trebuie să devină din ce în ce mai mult o tribună a timpului, o tribună naţională a timpului.
Desigur, în 20 – 30 de minute nu se vor putea trata etapele grele ale materiilor culturale ce le va cuprinde programul.

Dar nici nu se va urmări aceasta, conferinţele neavând a da cunoştinţe, cât a deştepta interes pentru ele şi pentru problemele ce le cuprind.

Prin această activitate radiofonia românească devine, între 7 – 8, o universitate specială pe care cred că am putea-o numi UNIVERSITATEA RADIO.

Titlul poate părea pompos (de altfel, titlul nu are nici o importanţă). Importat este de reţinut că între orele 7 – 8 Societatea de radiofuziune va atinge toate disciplinele universitare şi pe lângă aceasta şi câmpuri de cultură care nu se predau la Universitate, – prin expuneri lipsite de erudiţie şi de pedantism, însă bine informate şi pe înţelesul tuturor.

Programul acesta va contribui la formarea sentimentului de comunitate, de conştiinţă a valorilor şi solidarităţii naţionale, ilustrând definiţia naţiunii după Renan, ca un plebiscit de toate zilele.

Este ştiu că cele mai bune intenţii se lovesc de multe ori de posibilităţi. Posibilităţile de realizare a celor mai bune programe sunt în funcţie de bugetul radiofonic disponibil, care este încă foarte modest, aproape de 100 de ori mai mic decât acel de care dispun unii vecini.

Înfăptuirea unui program radiofonic atârnă apoi de realitatea spirituală a ţării, adică de conferenţiari şi ascultători.

În cadrul acestor condiţionări, societatea română de radiofuziune, conştientă de marea responsabilitate ce-i incumbă, se va strădui să realizeze un maximum pentru a servi, potrivit menirii ei, Ţara.