SCOALA, CULTURA SI MEDIUL SOCIAL
Fiecare meserias isii are deformarile sale profesionale. Dupa cum bratul drept al fierarului, tot lovind cu barosu in ilau, creste disproporponat de mare fata de stangul, tot asa si mintea meseriasului dascal se deformeaza si ajunge sa creaza ca orisice cultura sta in buchea scrisa, invatarea acestor buchi scrise insemnand ridicarea pe treptele culturii. Scoala apare deci acestora, ca singura cale, – si o cale fara gres – spre o „culturalizare” a oamenilor. Invatatorul e obisnuit sa ia un copil mic neinvatat si sa-l creasca la carte, dupla regulele pedagogiei. I se pare deci firesc ca si fata de toata obstia omeneascl:i, sa poata face usor si cu aceleasi mijloace ale unei pedagogii, care va fi de data aceasta o „pedagogie sociala”, cresterea ei la cultura.
Ceva adevar se afla in aceasta credinta. Dar aceasta nu inseamna ca ea este pe deplin dreapta si ca am gresi numind-o o „deformare profesionala”, care poate fi foarte primejdioasa in anumite imprejurari. Sa incercam a privi dincolo de acele deprinderi de gandire, pe care le-am capatat crescand noi insine in scoli si facandu-ne meseria de dascali in ele si sa ne reamintim lucruri pe care, de altfel, le stim cu totii in teorie, insa le uitam prea ades in practica. […]
Suntem aici la o rascruce primejdioasa a problemei, caci sunt imprejurari care pot duce sistematic pe dascalii unui grup social oarecare, la greseala in privinta alegerii idealului cultural pe care trebuie sa-l propovaduiasca. Si anume, in decursul istoriei se poate intampla ca un neam sa se desparta in doua categorii sociale. Sa ne gandim de pilda la tara noastra, unde o lume a oraselor, in care s-a adunat toata viata de stat, este adanc deosebita de o alta lume, a satelor. Lumea oraselor are o cultura carturareasca, scrisa; lumea satelor are o cultura traditionala, nescrisa, statornica si legata de nevoile vietii populare, insa nesupusa unei ridicari la sine insasi. […]
Un singur leac este si o singura fereala: unirea laolalta a oamenilor, organizarea economica, astfel ca puternicilor dusmani din afara sa le putem face fata cu puteri nefaramitate. La schimbarea vremilor, neavand incotro, datori suntem sa ne schimbam si noi pe potriva lor.
Sa pornim bagand din nou de seama greselile pe care le-am facut pana acum, aceleasi pe taram economic ca si pe taramurile despre care a fost vorba pana acum. Am cautat si de data aceasta sa gasim si sa imprumutam forma de organizare economica dela popoarele occidentului, de unde a venit si rasturnarea vechilor rosturi ale gospodariei noastre. Insa am parasit noi insine aceste rosturi, fara sa bagam de seama ca si aci, in vechile noastre traditii, erau indemnuri si cai bune de urmat.
A mai fost prilejul sa ne amintim ca viata adevarata a satului romanesc este o viata de obste. Obstea aceasta nu este numai sufleteasca, ci si o organizatie economica, o intovarasire laolalta a tuturor gospodariilor unui sat. De toata aceasta zestre de organizatii traditionale, dupa obiceiul pamantului, pe care am avut-o, a uitat cu desavarsire viata cea noua, hotarata de catre stat. […]
Henri H. Stahl, Cultura satelor. Cum trebuie inteleasa, Editura Revistei „Satul si Scoala”, Cluj, 1934 [PDF-ul complet pe ARHIVA SOCIOLBUC]
Lasă un răspuns