„Eu în România mă simt străin”. Vieți de imigranți în Grecia. Interviuri

Discurs ținut la lansarea cărții de interviuri „Eu în România mă simt străin”. Vieți de imigranți în Grecia : Interviuri de: Zoltán Rostás și Nicole Salamon. Editura Eikon, 2018

Monica Săvulescu Voudouri

Muzeul Național al Țăranului Român, 27 februarie 2018

Vă mulțumesc pentru invitația de a participa la prezentarea acestei cărți. Ea se datorează probabil faptului că trăiesc în Grecia, deci în locul de unde vin cei mai mulți subiecți. Apoi faptului că am lucrat ani de zile în domeniul sociologiei emigrației; și nu în ultimul rând faptului că am făcut sociologie de teren în mai multe țări europene și extra-europene.

Cartea de față umple cel puțin trei goluri:

– Ea este un aport însemnat în cercetarea fenomenului emigrației românești în sud-estul european, zonă în care lipsesc în mare parte studii de acest gen.

– Ea este, de asemenea, un aport în cercetarea calitativă, antropologică, într-un moment când ne-a invadat și de multe ori ne-a indus în eroare cantitativismul, cu fixitatea chestionarului codificat, în care cu o cruciuliță dintr-o rubrică  am fi vrut să tragem concluzii exhaustive (și în acest sens voi cita o interpelare a unui respondent de-al meu, care a aruncat o privire la un moment dat asupra chestionarului și m-a întrebat: dar pentru sufletul meu unde ai loc să pui o cruciuliță?)

– În al treilea rând, cartea susține ideea că aceste științe umaniste, cum ar fi psihologia, sociologia, psihiatria, nu se pot face decât cu iubire de om. Mi s-a reproșat adeseori că fiind scriitor, interviul meu are o componentă emoțională. Din punctul meu de vedere, interviul oral este tocmai o dovadă că există și o latură emoțională a cercetării, care trebuie și ea pusă în evidență. Și această latură emoțională se manifestă în legătura dintre intervievator și subiect, în atmosfera de calm, de înțelegere și de încredere, în care ei își dovedesc unul altuia interesul și simpatia. Or, din acest punct de vedere, cartea este o reușită, și nu există un argument mai puternic pentru susținerea acestui fapt decât întrebarea pe care mi-au adresat-o respondenții din Atena, când le-am vorbit despre lansarea cărții în Grecia: vine, desigur, și domnul profesor, nu-i așa? – m-au întrebat ei, – vine și domnișoara?[1]

Mă impresionează la această carte calitatea excepțională de inițiator de proiecte a profesorului Rostás. El își urmărește ideea, indiferent de aprobarea sau neaprobarea unui for oarecare, sau de finanțarea de care orice proiect ar avea nevoie. El creează proiecte, le duce la capăt, le publică. Bani pentru cercetare vin sau nu vin, dar banii sunt făcuți ca să se cheltuiască, pe când cercetarea rămâne. Din acest punct de vedere, am un respect total pentru Rostás, și mă străduiesc să învăț de la el.

Un alt merit al cărții este că vorbește despre valoarea categoriilor diferențiale. Ea pune în evidență în primul rând: diferențele de mentalitate dintre țările Europei de sud-est și alte țări europene; apoi, diferențele dintre țările care au trecut prin anii sistemului comunist și cele care nu au trecut prin această experiență.

O adevărată cercetare științifică asupra experienței sistemului așa-zis comunist încă nu s-a făcut. Ea este în mers (o cercetare serioasă vorbesc, nu una oportunistic declarativă,) Din interviuri orale ca cele din această carte, deci din surse colaterale, ea se încheagă treptat , treptat, în timp; aflăm prin declarațiile respondenților că oamenii unui sistem sunt mai rezistenți la muncă decât cei din alt sistem, egalitatea între sexe este mai consolidată, populația la nivel mediu mai educată, femeile mai puternice și mai emancipate. Deci cartea, analizând mentalități diferite, este în același timp o contribuție sociologică, dar și antropologică și chiar și etnografică, fiindcă ea dovedește că diferențele de mentalitate sunt rezultatul adânc al tradițiilor, al așezării geografice, climatice, etc.

Respondenții au fost aleși din mai multe straturi sociale; se încearcă și o acoperire a mai multor grupe de vârstă, se urmărește categoria de gen (bărbat/femeie), diferențele de poziție socio-economică și de nivel intelectual.

Nu pot să nu remarc o frumoasă organizare a materialului pe capitole. Cu mottouri, titluri și subtitluri, care asigură cărții plăcerea lecturii. Pentru mine cartea este o lucrare de verificare și  îmbogățire a conceptelor cu care lucrăm în sociologia emigrației. Găsesc în ea argumente pentru explicația cauzelor emigrației (cu cele trei concepte clasice: sărăcia, spiritul de aventură sau neștiința how to make it, la care noi, cei care am lucrat cu respondenții din Grecia, am adăugat la un moment dat, în urmă cu vreo două decenii, conceptul de emigrație sentimentală – adică prin căsătoria cu un străin/străină, emigrație predominantă în cazul acestei țări). Interviurile susțin toate aceste concepte.

Apar apoi dovezi ale unei mai sustenabile posibilități de mobilitate socială în țările sud-est europene într-o anume perioadă istorică (recunoașterea diplomelor printr-un examen relativ simplu, în comparație cu anii de reluare a studiilor care i se cereau emigrantului din România în aceeași perioadă în Europa de Vest).

Alt concept sociologic  pe care cartea îl îmbogățește este cel al așa-ziselor târguri de sclavi, specific mai mult sudului (locuri de întâlnire ale emigranților zilieri, de unde erau închiriați). Apoi conceptul pe care noi l-am denumit „prizonierii apartamentului” (imposibilitatea de a remigra din pricina unui apartament la care familia trebuie să plătească rate la bănci). Sau dictatura copiilor (nu se poate remigra, fiindcă copiii sunt integrați în sistemul de învățământ al unei alte țări, nu mai știu limba maternă, etc.)

Găsim în carte elemente despre emigrația în lanț, din prima țară de emigrație într-o altă țară de emigrație, al satelor zburătoare (un emigrant atrage după sine familia, neamurile, tot satul). Există și multe elemente ale remigrației, pe care cartea le aduce în discuție, cum ar fi reacția de respingere din partea comunității originare (s-a întors cel bogat, familia i-a luat casa, nu i se mai dă dreptul la moștenire, să se întoarcă de unde a venit. etc.)

Un element inedit este și faptul că aflăm o mulțime de lucruri despre o Românie din afara României, dar și despre o Grecie din interiorul României. Românii plecați își iau România cu ei. Dar și cei întorși aduc o parte a Greciei în România, temă extrem de interesantă și demnă de studiat (ca fapt divers, vă sfătuiesc să faceți o vizită școlii grecești din București, și o să vedeți că e plină de copii din familiile românești care s-au întors din Grecia, voila!)

Mi-a plăcut foarte mult capitolul original Greci made in Romania. Și cred că ar trebui ca lucrarea să continuie pe această linie, cu un capitol Români made in Grecia. Ca profesor la o școală românească în Atena, văd cum copiii emigranților se maturizează, ei sunt români, dar made in Grecia, deci asistăm de fapt la un demers în oglindă.

În concluzie: suntem întâmplător contemporani cu un mare fenomen demografic. Globalizarea nu este numai un concept, ea este o realitate. Se mișcă banii, mărfurile, informația, dar se mișcă și oamenii. Și, odată cu ei, și mentalitățile, care nu sunt lăsate, ca o valiză, la graniță, ci trec odată cu cei plecați. Integrarea, așa cum a fost ea concepută în deceniile anterioare, este un concept absolut vulnerabil. Cartea dovedește că și după decenii de la emigrare, românul rămâne român. Elementul nou este că el se simte acum străin în România, și cauzele acestui fenomen sunt de o uriașă complexitate. Ea implică factori economici, politici, sociologici, de cultură sau incultură, etc. etc.

Probabil că încercările repetate și din ce în ce mai frecvente de transformare a granițelor sau de federalizare vor rămâne încă mulți ani de acum înainte iluzii. (Nu însă și apariția unor minorități noi, ca ciupercile după ploaie, unde cu gândul nici nu gândești.)

Tehnica modernă ajută ca aceste identități să se integreze, dar în același timp, aceste identități, tot datorită tehnicii moderne, nu se vor integra sută la sută. Probabil că suntem, fără să ne dăm seama, în plin proces de trecere de la statele naționale la statele teritoriale. Titulescu vorbea despre spiritualizarea granițelor. Era un vizionar, desigur. Asta se întâmplă însă acum, sub ochii noștri. Și atâta timp cât apar noi grupuri etnice care se declară oficial minorități, fenomenul este în mers. În momentul în care se va ajunge la studiul etapelor acestor noi formațiuni sociologice pe teritorii îndepărtate, nelimitrofe, cum ar fi, spre exemplu, comunitatea minoritară a românilor din Grecia, această carte va fi document de studiu și sursă de inspirație.

NOTE:

[1] N.R. Autorii volumului, profesorul Zoltán Rostás și psihologul Nicole Salamon.