[…] Intrebarea care se pune, pentru sociolog, e urmatoarea: in ce conditii fata de cresterea permanenta a populatiei satesti, poate ramane taranul stapan al pamantului pe care-l stapaneste? Pentru ca, fata de normele dreptului actual de mostenire, cu toata interzicerea trecerii pamanturilor rurale in alte maini decat cele taranesti, cresterea popula1tiei nu poate avea alt rezultat decat impartirea tot mai mare a proprietatii rurale. Dar aceasta impartire, odata ajunsa la limita sub care exploatarea solului nu mai poate acoperi nevoile gospodariei, atrage in chip neindoios lichidarea exploatatiei si reconcentrarea pamantului astfel parcelat in mainile catorva chiaburi de extractie rurala care nu sunt insa, in realitate, decat noui „intreprinzatori” agricoli cu structura capitalista.
Impasul din care reforma agrara incercase sa scoata pe tarani, pentru bine cunoscute motive sociale, ameninta deci sa se refaca prin efectul firesc al cresterii populatiei.
Nu posedam inca o statistica a distributiei pamantului cultivat, pe intindere de proprietati, dupa conversiune. Statistica recensamantului fiscal din 1930, neinregistrand inca efectele crizei, nu poate fi concludenta. Nu incape insa indoiala ca, cu toata tendinta operatiei de conversiune de a frana procesul de lichidare al micii proprietati,-in masura in care aceasta s-ar fi datorat crizei – legislatia existenta ramane neputincioasa sa atenueze efectele procesului cronic de parcelare si consecinta lui fireasca dela o anumita limita incolo, a regruparii proprietatii taranesti, – in masura in care acesta atarna de cresterea populatiei rurale.
Ar urma ca forma sociata de exploatare a solului tinde sa evolueze in Romania catre un nou sistem, in care ar fi sa predomine exploatatia mijlocie. Unii cercetatori ai starilor noastre agrare, neconsolati, poate, de disparitia marei proprietati, apreciind insusirile economice si spirituale ale celei mijlocii, nu sovaesc sa transforme aceasta constatare in program, preconizand o Iegislatie care sa grabeasca constituirea Ia sate, a clasei de chiaburi.
Fara a intra in discutia politica a acestei doctrine, care ne-ar impune sa studiem conditiile de constituire ale acestei clase, dar si soarta rezervata celor expropriati in favoarea ei, ne. vom intreba numai daca soarta micii exploatatii este definitiv pecetluita si daca nu,exista pentru ea niciun mijloc de ameliorare? […]
Mircea Vulcanescu (1937), Excedentul populației agricole și perspectivele gospodăriei țărănești, Sociologie Romaneasca, an II, nr. 2-3 [articolul integral pe ARHIVA SOCIOLBUC]
Lasă un răspuns