Expozitia dela New-York: Pavilioanele straine [cu Arhiva Video]

Expoziţia dela New-York. Pavilioanele străine

Olga Greceanu
UNIVERSUL, Anul al 56-lea Nr. 192 Duminică, 16 Iulie 1939, p. 7

Marţi, 30 Mai. – Din nou la Expoziţie. Refacem acelaş drum de eri, dar de data asta pătrundem în toate pavilioanele. În primul rând constat la Pavilioanele americane, o decoraţiune cu totul nouă, o concepţie ornamentală ce de mult se pierduse în Europa. Privind aceste fresce, basoreliefuri, aplicaţii în stuc şi ciment poychromat, mă conving odată mai mult că la poporul Statelor Unite, predomină o însuşire specială decorativă. Artiştii lor au simţul grandiosului, al monumentalului şi par născuţi pentru a creea linia continuă şi a exprima intens prin câteva masse de culori. Excelenţi organizatori în tehnică, sunt excelenţi organizatori şi în artă. Ei judecă, gândesc ce fac. Echilibrează. Nu sunt artişti de impresiune şi n’au nici o îndemânare pentru arta spontană. O astfel de artă „spontană“ o importă, dar sunt excelenţi decoratori.

În orice pavilion de al lor ai intra (Edison, Sport, Aviaţie, Ştiinţă, Industrie, Petrol, Religie, General Electric, Electric Farm, Sticlărie, Nautic, Arctic, Educaţie), găseşti un interes decorativ. Au un dar special de a expune, un dar pedagogic de a-ţi reţine atenţia, chiar când e vorba de-o aridă montare de sârme împletite, de cabluri şi bobine.
Foarte copilăroşi din fire, ei ne trec nouă, europeni blazaţi, ceva din entuziasmul lor, când ne înfăţişează realizări serioase în imagini amuzante. Standurile pavilioanelor lor devin vitrine cu jucării. Bătrâni şi copii, unul lângă altul, se lasă convinşi… Dar ca să ajungă la atâta simplicitate în aparenţă, ce efort uriaş s’a desfăşurat îndărătul acestor standuri, în maşini şi construcţii!

În fiecare pavilion învăţ ceva nou de la ei, dar oricât m’am uitat în Pavilionul Sticlei, cum din cioburi de pahare sparte s’a scos, după câteva învârtituri de roate, o panglică de mătase, tot n’am priceput.

N’am priceput nici mai departe la departamentul Ţesăturei cum din brânză fermentată, au scos fire ca de lână, din care au fabrica cravate, cămăşi, perdeluţe…
Am aci lângă mine, pe masa pe care scriu, o astfel de cravată precum şi panglica de mătase fabricată din sticlă, sub ochii noştri, azi de dimineaţă…

Când după câteva pavilioane ale Statelor Unite, pătrunzi într’un pavilion al unei ţări europene, nu ştii cum să eşi. E o pierdere de vreme să întârzii în acele săli goale, neprietenoase, unde singurul aport sunt fotografiile de pe pereţi. Mai toate aceste pavilioane au ca pretexte bar-uri unde se prezintă băuturile speciale din fiecare ţară în ulcele şi clondire caracteristice servite de fete şi băeţi în costume naţionale. Nu e un singur pavilion în care să fi stat mai mult de patru minute. Ce să văd? Fotografii, servicii de masă de stil cubist? Trenuri şi vapoare în miniatură? Legături de cărţi? Bijuterii? Decoraţii? Uniforme? Publicaţii?

Rusia şi Portugalia n’au decât fotografii. Celelalte pavilioane au înghesuit în grabă, în vădite construcţii „provizorii“, câte o mobilă veche, vase, ţăsături, deavalma prezentate, fără nici o osteneală, fără nici o bunăvoinţă, fără nici o plăcere.

Toate ţările au greşit şi ştiu unde e greşeala: în faptul că nici unul din popoarele vechiului continent n’a cunoscut poporul american şi puterea lui de a aprecia frumosul.
Toate ţările au socotit pe americani oameni fără artă, şi oameni ce se epatează uşor din moment ce i se prezintă un lucru fabricat în Europa. S’au înşelat. Americanii au înţeles că nimeni n’a vrut să-şi dea osteneala la această Expoziţie internaţională, să prezinte ceva frumos, ceva caracteristic, ceva bine pus la punct ca artă şi ca valoare. Poate fierberea în care se găseşte de un an Europa, a împiedecat-o să lucreze cu pasiune în direcţia Expoziţiei Internaţionale, dar oricum ar fi, Europa, către care se îndreaptă fără încetare gândul americanului, Europa, unde americanul vine să culeagă idei, să cunoască artă, literatură şi muzică, Europa, pentru care acest popor tânăr are atâta respect, şi ca unei bătrâne bunici, se apleacă să-i sărute mâna ori de câte ori trece Oceanul, Europa, s’a prezentat, dacă nu sub aşteptări, în orice caz într’un fel indiferent, ca un om prea sigur de el, care nu-şi mai dă osteneala să facă cuceriri şi nici măcar să placă. S’a prezentat cu morga superiorităţii… Rezultatul e că lumea se înghesue acolo unde i se arată cu adevărat ceva, unde mintea s’a ostenit să creeze, unde intelectul a luat parte largă şi sufletul şi-a dat o contribuţie generoasă: la Pavilionul american „General Motors“ şi la Pavilionul României.

Nu voi încerca să descriu ceva din General Motors, pentrucă neobişnuită să întrebuinţez termeni tehnici, aşi da imagini greşite asupra celei mai pitoreşti înfăţişări ştiinţifice, care nu se mulţumeşte numai să înfăţişeze o imagine credincioasă în ce priveşte ziua de azi dar cu o matematică prevedere, şi ce va fi pese şaizeci de ani, în legătură cu motorizarea.

Un dispozitiv special de fotolii puse în mişcare automat, şi în care stăm confortabil instalaţi, ne-a făcut, treptat, treptat să îmbătrânim cu aceşti 60 de ani, şi să vedem cum va fi atunci viaţa în Statele-Unite şi în toată America. Reliefurile unui îndemânatec sculptor, au arătat progresele din cinci în cinci ani, au înmulţit drumurile, au cultivat câmpuri azi sălbatece, au doborât păduri, au înălţat oraşe, au construit fabrici, au făcut în sfârşit o oferă profetică, în jurul căreia ne învârtim noi, cei ce nu-l vom trage la răspunde după 60 de ani, dacă cumva a minţit…

(Va urma)

De aceeasi autoare:

• Olga Greceanu: Noaptea, prin expozitie