„Fiecare e pentru el, am observat!”

„Pun pariu cã oriunde e mai bine ca aici“

CRISTINA POPESCU

ZOLTÁN ROSTÁS, SORIN STOICA, Jurnal de camin, Ed. Curtea Veche, 2008

Luni, 02.10.2006

Din nou la cãmin. Aceleași camere neîncãpãtoare pentru atâtea suflete care stau înghesuite. Aceleași cozi sã facem duș și bineînțeles cu Mr. Proper dupã mine. E o forfotã de nedescris. Toate camerele sunt pline și prima zi de facultate s-a fãcut simțitã. E bine cã încã n-a venit frigul. Alina, colega mea de camerã, se agitã de zor. Disearã se vede cu foștii colegi prin Regie sã sãrbãtoreascã prima zi de facultate. I-am urat distracție plãcutã. Eu stau în camerã în seara asta și mã uit la un serial la TV. Sunt obositã și mi-e dor de casã. Ce bine era…

Marți, 03.10

Am așteptat o groazã la duș. Fetele din camera de alãturi parcã uitã sã mai lase și pe altcineva. La 12 trebuia sã fiu la școalã. Am avut primul seminar de TV. A fost interesant și profesoara e de treabã. Dupã, am avut SSC cu Momoc. Cu el am fãcut și anul trecut Radio și Pact. Am ajuns super obositã. Tot ce vreau e sã dorm, dar se aude muzicã dintr-o camerã alãturatã. Off…

Joi, 05.10

Ieri am uitat sã scriu. Am ieșit și eu prin oraș, am ajuns târziu și m-am culcat pentru cã trebuia sã mã trezesc dimineața sã ajung la MC. M-am dezobișnuit cu trezitul ãsta de dimineațã. E bine cã totuși nu fac mult pânã la facultate. Colegii sunt la fel. Nicio schimbare. Toatã lumea se vaitã de orar. Momentan e temporar, dar nu vãd eu sã fie prea multe schimbãri pentru noi.

Vineri, 06.10

Azi am avut primele ore la Titulescu. Nici nu știam exact cum sã ajung. Am avut englezã și TCI. Ar fi fost mai bine sã nu avem pauza asta de o orã între englezã și TCI. Am stat pe holurile facultãții Titulescu și am așteptat. Seara am ieșit cu fetele și cu Mihai, prietenul meu — doar e vineri și în Regie e aglomerație mare. Am aflat azi de la Mihai cum sunt cãminele de la ASE. Am înțeles cã sunt unele cu termopane și cu baie în camerã, cu mobilã nouã și cu toate condițiile. Ce-aș vrea sã stau și eu într-un cãmin de la ASE!

Sâmbãtã, 07.10

Am împlinit un an și douã luni cu Mihai. E uimitor cum funcționeazã relația noastrã. Am ieșit în oraș și am sãrbãtorit. A fost și la mine la cãmin. I-a plãcut camera mea. De fapt cred cã i-au plãcut mai mult colegele mele. Oricum, mi-a zis cã și el stã tot în patul de sus. De… ne place sã privim viața de la înãlțime. O sã ne întâlnim mâine și cu niște colegi care stau în cãmin la Leu. Am zis cã o sã mergem la un biliard la ei acolo.

Duminicã, 08.10

Mâine iar trebuie sã mã duc la cursuri. Off… Trei cursuri într-o zi. Am noroc cã stau în camerã cu Aura, colega mea de grupã. Așa ne mai ajutãm una pe alta, mai tragem una de alta ca sã ajungem. Abia aștept weekendul viitor. Mã duc acasã. Ce bine o sã fie…. O baie lungã și mâncare cum numai mama știe sã facã, plus o sã mã întorc cu mâncare cât pentru o lunã, cã doar are mama grijã ca fetița sã nu rãmânã nemâncatã. Am fost și la biliard cu colegii noștri. A fost bine. Ne-am mai adus aminte de vremurile de mult trecute. Ce bine era în orãșelul nostru, unde ne știam toți între noi.

Marți, 10.10

Încã o zi la facultate, încã trei și plec acasã. Azi am avut MM. A fost foarte interesant, dar zilele astea de marți sunt foarte obositoare. Nu mai nimeream sã ajung mai repede la cãmin. Am fãcut un duș și m-am bãgat în pat. Abia aștept sã ne punem net. Deja am început sã ne stabilim un program de intrat pe net ca sã nu ne certãm. Oricum Alina e mai mereu plecatã, cã își cautã un job și merge mereu la interviuri, iar Aura se vede non-stop cu prietenul ei care stã foarte aproape.

Miercuri, 11.10

Etica e o materie foarte interesantã. Dacã stãm puțin sã ne gândim, totul ține de eticã, dar e prea târziu și nu are sens la ora asta sã dezbatem despre eticã, poate într-o altã zi. Mihai s-a purtat foarte frumos cu mine zilele astea. Dimineațã a venit la mine la cãmin și m-a așteptat cu un trandafir la ușã. De mult nu am mai avut parte de romantism.

Joi, 12.10

Mâine dupã englezã mã duc acasã. Abia aștept… Mirosul de mâncare gãtitã, Tuca care vine și se alintã pe lângã mine și miorlãie dupã mâncare, chiar dacã a mâncat cu jumãtate de orã înainte. Vine și Mihai cu mine. Am reușit sã-l conving. O sã fie frumos…. Duminicã ne aduc ai mei înapoi la București, pentru cã mi-e greu cu atâta mâncare. Sper sã avem loc în frigider pentru cã și Aura se duce weekendul ãsta acasã și pun pariu cã și ea o sã se întoarcã încãrcatã.

Luni, 16.10

A fost așa frumos. N-aș mai fi plecat nicicând. Era așa bine acasã. Dar am ales sã fac facultatea la București. E bine cã mai am o mãtușã care stã aici, dar nu are posibilitãți materiale foarte bune și nici n-aș fi putut sta la ea. Are doar douã camere plus un copil care plânge toatã ziua și care probabil m-ar fi înnebunit. Mã mai duc pe la ea din când în când. Cel mic e drãguț foc, dar dupã jumãtate de orã de stat la ea te apucã durerea de cap. E foarte rãsfãțat. E învãțat sã fie ținut numai în brațe, iar dacã vrea ceva și nu-i dai, e vai și amar de urechile tale. Mai are și un câine care latrã pe puțin un sfert de orã când intri în casã și nu tace orice i-ai face, oricât l-ai certa. De soț, ce sã mai zic?! E ca și cum n-ar fi. Tot ce știe sã facã e sã stea la calculator toooatã ziua și sã se joace. Niciun adolescent nu stã atât de mult. Nu o ajutã cu nimic în casã, ca sã nu mai zic cã numai mãtușa mea îl ține pe cel mic în brațe și îl plimbã peste tot, iar copilașul e pe zi ce trece mai greu, iar mãtușa mea e firavã. Cu banii stau cam prost, pentru cã el lucreazã doar douã-trei zile pe sãptãmânã la o firmã de cal- culatoare și nu aduce foarte mulți bani acasã. Ar trebui sã fie mai conștient, sã-și dea seama cã are un copil mic de crescut care pe zi ce trece are nevoie de mai multe lucruri. Acum Luca, copilul mãtușii mele, a împlinit un an și când au venit pãrinții mei sã mã aducã au trecut și pe la ea. I-au fãcut cadou pe lângã jucãrii multe pentru cel mic și o carte cu mâncãruri pentru copiii cu vârsta pânã-n trei ani. E necesar sã-i diversifice mâncarea, doar nu o sã mãnânce mereu aceleași lucruri.

Gândul la ei, la unchiul meu și la condițiile în care se descurcã mã face sã îmi doresc un bãiat responsabil lângã mine. Pânã și eu, la vârsta mea, îmi doresc un job mai bine plãtit decât al lui, și chiar am început sã îmi caut. Pãrinții mei nu vor avea mereu posibilitatea sã mã întreținã, sã-mi plãteascã taxa la facultate, cãminul și pe deasupra sã-mi dea și bani de mâncare și de buzunar. Jobul pe care mi-l caut vreau sã fie part time ca sã mai am timp sã ajung și la facultate, pentru cã doar d-asta am venit la București, ca sã învãț.

Joi, 19.10

Azi am aflat cã orarul pe care îl am este definitiv și tot azi am fost la un interviu pentru un job. Doamne, ce greu a fost sã ajung! Interviul era la ora 16.30 undeva aproape de Bãneasa, pe la capãtul tramvaiului 5. Ca sã ajung acolo a fost un calvar, eu necunoscând foarte bine Bucureștiul. Am fost sfãtuitã sã merg cu metroul de la Grozãvești pânã la Stefan cel Mare, de unde voi lua tramvaiul 5. Am ajuns la Stefan cel Mare, unde m-am interesat de unde pot lua tramvaiul 5 pânã la Apicola sau ceva de genul ãsta. M-am urcat în tramvai și am așteptat. Am întrebat un domn dacã are idee câte stații mai am și acesta ulterior s-a apucat sã discute cu mine pe diverse teme. Când am ajuns undeva pe Barbu Vãcãrescu (cred) tramvaiul s-a oprit și nu mai pleca din stație. Eram undeva lângã un magazin Billa și se stricase ceva. N-am avut ce face și a trebuit sã aștept sã vinã cei de la intervenții RATB pentru cã de acolo nu aveam ce lua pânã unde trebuia eu sã ajung. Strãinul care tot vorbea cu mine mi-a propus sã cobor cu el la prima stație, susținând cã are mașina într-un service în apropiere și cã mã va duce el pânã unde am nevoie. Mi s-a pãrut foarte suspectã propunerea acestuia și am refuzat. Ulterior mi-am adus aminte și cã acesta, de fapt, zicea înainte sã se strice RATB-ul cã se duce la o întâlnire cu un prieten. Domnul a coborât undeva lângã un parc și a luat-o prin alei. M-am uitat pe geam și m-a observat. Mi-a aruncat o privire ciudatã. Parcã ar fi însemnat ceva de genul „ah, ce-ai scãpat!“ A fost înfricoșãtor. Am întrebat apoi o persoanã din tramvai dacã sunt service-uri auto pe partea aceea a bulevardului. Mi-a rãspuns cã nu și cã existã doar pe partea cealaltã, undeva pe niște strãduțe. Pe partea despre care am întrebat eu este doar un parc mare. Am avut noroc și am scãpat! Bine cã nu am încredere în strãini și cã sunt cu capul pe umeri, dar oare altã fatã în locul meu ce-ar fi fãcut?! Nici nu vreau sã mã gândesc, ci doar sunt recunoscãtoare cã am scãpat.

Existã oameni bolnavi peste tot. La prima vedere nici n-ai fi bãgat omul acesta în seamã. Dacã ai fi stat totuși un pic sã-l analizezi, ți s-ar fi pãrut un pic ciudat. Poate sunt eu nebunã, dar când am stat ulterior sã mã gândesc la acel om, semãna cu Bivolaru. Avea o privire ascunsã, parșivã.

Am ajuns la interviu cu o întârziere de 15 minute, dar nu a fost vina mea. Am stat în tramvai pe puțin 25 de minute, pânã au venit cei de la intervenții și l-au tractat pânã la capãt. La interviu cred cã m-am descurcat. Era vorba de o firmã care se ocupã de sampling și promoții și cãutau tineri, entuziaști, vorbãreți, creativi. Vom vedea cum m-am descurcat în câteva zile, când voi primi un rãspuns de la ei.

Vineri, 20.10

Dupã ziua de ieri, azi a fost mai bine. Facultate, ieșit cu Mihai, așteptat la rând sã fac baie, certuri pe haine între colegele mele de camerã. Mâine mã duc la bunica mea sã o vizitez cã n-am mai vãzut-o de mult. Merge și Mihai cu mine.

Sâmbãtã, 21.10

Am fost la bunica. A fost bine. Bineînțeles cã ne-a pus la masã, cã altfel la ea nu se poate, și ne-a servit cu tradiționalele ei clãtite și plãcintã cu brânzã. Iar m-a întrebat când am de gând sã mã îngraș, cum merge cu facultatea, dacã îmi place, ce note am. Ea încã mã mai crede la liceu. I-am zis cã de note o sã-i povestesc în sesiune și cã mai am ceva rãgaz pânã atunci. Îmi pare rãu cã nu mai e bunicul meu. El m-a crescut. Stãteam la ei în cursul sãptãmânii și ai mei mã luau acasã în weekend. Mergeam cu el în fiecare dimineațã sã cumpãrãm pâine de la „Cãsuța de pâine“, așa îi ziceam eu când eram micã, și de fiecare datã eu mâncam colțul de la pâine „ca sã mã iubeascã soacra“, pânã ajungeam acasã. Apoi ieșeam cu tataie afarã. El juca table cu pensionarii, iar eu fugeam cu copiii și mai târziu începea sã mã caute pe strãzi. Când voiam ceva dulce, îmi dãdea o sutã de lei cu care îmi cumpãram o gumã, o acadea și un suc de la TEC. El practic m-a crescut, cu el dormeam, el îmi spunea povești pânã adormea el, ha ha, iau eu tușeam tare ca sã-l trezesc sã-mi continue de unde a rãmas. Înainte sã se îmbolnãveascã, urma sã mã învețe sã scriu caligrafic. Mereu se ruga de tata sã îmi cumpere un caiet special de caligrafie. Pãcat, el avea cel mai frumos scris pe care l-am vãzut vreodatã. De la bunica am plecat încãrcatã cu clãtite, plãcintã și copane de pui, plus niște bãnuți de buzunar. De asemenea m-a pus sã-i promit cã o sã mã îngraș pentru cã „o fatã mai grãsuțã e mai frumoasã“, zice ea.

Duminicã, 22.10

Azi a fost o zi liniștitã. Mi-am fãcut temele pentru seminariile de sãptãmâna viitoare, am fãcut curat în camerã și de asemenea am avut timp sã mã întâlnesc și cu Mihai. Ne-am plimbat prin parc, am bãut un suc cu prietenii în Piranha și seara am stat pe o bãncuțã la APACA și ne-am uitat la cea mai frumoasã lunã plinã pe care am vãzut-o vreodatã. Cerul era atât de senin și vremea de afarã atât de frumoasã! Nu ne era frig și chiar dacã ne-ar fi fost, ne-am fi încãlzit reciproc. A fost una din cele mai frumoase seri din ultima vreme.

Luni, 23.10

Au venit cei de la net. Avem net!!! A fost o bãtãlie generalã între cine sã intre prima pe net. Toate planurile noastre și programul de stat pe net întocmit mai de mult au fost date peste cap. Toatã lumea gãsea o scuzã — cum cã are ceva important de fãcut. Una zicea cã are de cãutat niște informații pentru o prezentare, alta avea de trimis un raport. Dupã multe chinuri ne-am împãcat și totul a devenit mai civilizat. Am promis cã de acum încolo o sã încercãm sã respectãm programul stabilit în funcție de programul și nevoile fiecãreia.

Miercuri, 25.10

Am mai avut un interviu. De data asta mai aproape, pe undeva pe la Cotroceni. Am fost la NAȚIONAL TV și mi-am depus CV-ul pentru un post de redactor/reporter pentru emisiunea „Echipa de investigație“. Sincer, nu știu de ce ne-au mai chemat acolo. Ei ne luaserã din baza de date de pe site-ul e-jobs, unde aveam CV-ul meu postat și updatat cu pozã cu tot. Au vrut mai mult sã ne punã pe drum, sau poate nu aveau suficient tuș la imprimantã pentru a scoate toate CV-urile participanților. Urmeazã sã mã cheme într-o sãptãmânã pentru un test. Vom vedea atunci ce va fi.

Joi, 26.10

Chiar dacã vrei sã înveți, uneori nu poți. Cred cã a fost ziua cuiva din cãmin pentru cã n-am mai vãzut de mult atâta zarvã toatã ziua. Parcã a fost o petrecere continuã, cu muzicã tot timpul și agitație. N-aveai un singur locușor în tot cãminul ãla unde sã poți sta liniștitã. Seara am vrut sã fac un duș. Doamne ce era în baie! Cu tot Mr. Proper-ul meu nu reușeam sã fac nimic. Trebuia sã vinã cineva urgent sã curețe, dar bineînțeles cã asta avea sã se întâmple abia a doua zi. Ce era sã fac? Am rãbdat și am strâns din dinți. Sper sã pot face duș mâine dimineațã…

Vineri, 27.10

Din pãcate la ora la care m-am trezit eu sã fac duș situația era aceeași. M-am spãlat la chiuvetã cum am putut și am plecat la facultate. Abia la prânz lucrurile reintraserã în normal la dușuri, în schimb în cãmin duhnea a vomã de la o poștã. Mi-am gãsit drum sã plec prin oraș numai sã nu mai stau în mirosul ãla. Acum parcã e mai bine, dar cred cã vor trece câteva zile pânã mirosul va dispãrea complet. Cum nu a fost suficientã starea dușurilor, mai nou și trei sferturi din wc-uri erau înfundate. Cum s-a întâmplat asta de dimineațã, când erau OK, pânã acum nu știu… însã este coadã și la wc-uri mai nou. Ce n-aș da sã reușesc sã mã angajez ca sã am bani sã mã pot muta la o gazdã! Pun pariu cã oriunde e mai bine decât aici.

Sâmbãtã, 28.10

În sfârșit o zi liniștitã. Am putut sã învãț, sã îmi fac toate treburile pe care mi le propusesem de mult timp. Cred cã lumea agitatã din cãmin se reface dupã zarva din zilele trecute. Am vorbit cu pãrinții mei la telefon și mi s-a fãcut din nou dor de casã. Deși abia vine luna noiembrie, eu mã gândesc la Crãciun. Mereu e așa frumos de Crãciun, toate rudele se strâng la noi acasã la o masã tradiționalã în familie. Mi-e dor de mirosul de sãrmãluțe fãcute de mama, de agitația din casã, de prietenii mei de acolo. Abia aștept sã mã duc iar acasã! Cândva abia așteptam sã ajung în București, sã fiu liberã, sã nu mai am orã de intrat în casã, sã nu dau explicații nimãnui. Dar acum mi-e dor de certurile mamei când fãceam ceva greșit sau luam o notã micã în liceu. Mi-e dor sã ajung toamna acasã dupã școalã și sã simt mirosul înțepãtor al murãturilor puse de mama. Mi-e dor sã țipe la mine sã fac curat în camerã, sã mai las telefonul ãla cã vine factura imensã. Abia acum apreciez familia și casa mea. Dar vreau sã fac o facultate bunã, sã-mi gãsesc și eu un rost în viațã, chiar dacã asta înseamnã sã fiu departe de familie și de cei dragi. Probabil, toți trecem prin asta la un moment dat, doar cã unii mai devreme, alții mai târziu. Uneori îl invidiez pe Mihai. El stã cu ai lui, e din București, și nu apreciazã lucrurile. El le considerã normale, cum și eu le consideram când stãteam cu ai mei. Ar fi fost frumos dacã am fi putut sta împreunã, dacã ar vrea și el sã-și asume niște responsabilitãți. Dar el nici mãcar nu vrea sã se angajeze. Momentan are cartea de muncã bãgatã la firma mamei lui ca sã aibã vechime. Si ai lui au o mentalitate mai învechitã. Ei nu-și pot închipui ca bãiatul lor sã plece de acasã pânã în momentul când se va cãsãtori. Nici mãcar nu-l lasã sã doarmã la mine. Mereu trebuie sã inventeze o scuzã, o petrecere sau ceva asemãnãtor. Într-un fel mã deranjeazã cã se complace în situația asta. Azi mi-a zis cã el vrea sã stea acasã mãcar pânã terminã facultatea, și nu e sigur dacã o sã vrea sã se mute și atunci. Îmi tot spune cã nu e vina lui cã eu stau singurã, dar asta mi-am ales, iar el nu e obligat sã aleagã același drum. Uneori mi-aș dori sã vãd cã-și dorește mai mult de la viațã, mai mult decât a sta pe spinarea pãrinților cât mai mult. Mãcar un job part time dacã și-ar lua. Ar avea și el bani mai mulți pentru mai multe lucruri. Nu ar trebui sã le cearã alor lui mereu bani pentru orice, începând de la haine la plecãri la munte sau la mare. Eu mã bucur cã încep sã-mi dobândesc independența într-un fel sau altul. Voi reuși sã rãzbesc mai ușor în momentul când alții abia vor începe. Sper sã reușesc cândva sã schimb ceva din mentali- tatea lui, sã-l fac mai responsabil.

Luni, 30.10

Ieri m-am relaxat. A venit Mihai la mine și ne-am uitat la filme. Aura era plecatã la Târgoviște, iar Alina la prietenul ei. A fost frumos sã putem petrece puțin timp singuri, sã ne relaxãm. Am vãzut o comedie romanticã și una cu adolescenți. Așa sunt eu, o fire mai romanticã. Poate de aceea alor mei le-a fost fricã cã m-aș putea adapta greu singurã în București. Am fost învãțatã sã fiu cocoloșitã.

Am vãzut azi o emisiune la televizor unde arãtau imagini de la „Premiile VIP“ și mi-am adus aminte de perioada în care am lucrat acolo și de asemenea mi-am fãcut practica. A fost o perioadã frumoasã prin tot ce a însemnat ea… Experiențã, noi cunoștințe și o lume vastã a mondenului. Am fost la prezentãri de modã, la concerte și am cunoscut vipuri. Pãcat cã nu se plãtea bine și cã era o bãtãlie aprigã pe articole. Eram plãtiți în funcție de câte articole scriam. Prioritate aveau fetele și cei care lucrau dinainte acolo. Eu am lucrat la pagina web a revistei. În fiecare zi, de luni pânã vineri, scriam știrea zilei pentru site-ul revistei. Am avut și vreo douã articole în revistã, iar pentru toate acestea, fãcute vreo douã luni, am luat doar 600 sute de mii de lei vechi. Pentru știrile pe care le-am fãcut pentru site nu am primit niciun ban, și eu aveam cu ei un contract de colaborare, nu eram în practicã. Asta este. Am învãțat lucruri noi și mi-am vãzut de drum. Oricum, cam neglijasem facultatea și a fost mai bine cã m-am lãsat de acel job, pentru cã eu spre deosebire de un coleg de-al meu de grupã, care lucra cu mine la revista VIP, mi-am luat toate examenele, unele în sesiunea de varã, iar altele în sesiunea de restanțe; în schimb colegul meu neprezentându-se deloc în sesiunea de varã, iar în cea de toamnã ducându-se la un singur examen, l-a picat și a doua oarã. Eu am știut ce vreau și am fost integralistã, iar el și acum are restanțe multe din anul I. Anul acesta universitar a venit o singurã datã la școalã, la un singur seminar, nu cred cã intrã în sesiune la nicio materie. Bãiatul ãsta plãtește facultatea degeaba și o sã fie exmatriculat pânã la urmã. Nu se poate sã nu ai pic de responsabilitate și sã lași școala pe ultimul plan. Pânã la urmã toți avem nevoie de o facultate pentru a ajunge mai departe. Asta bineînțeles dacã nu ești vreun fițos cu un tãtic plin de bani care îți asigurã un post de director la firma pe care o are. În ultima vreme am observat cã fãrã bani și relații nu multã lume te bagã în seamã. Am aflat o vorbã. Dacã nu ai „spate“ cum se zice pe la București, nu ajungi departe. Eu îmi doresc multe pentru mine și sper sã le pot realiza.

Marți, 31.10

Laboratorul de televiziune de azi a fost foarte interesant. Am învãțat multe despre cum sã prezentãm știrile de televiziune. De data viitoare venim pe subgrupe și prezentãm știri. Am de fãcut o știre cu cinci unghiuri de abordare. Mi se pare foarte interesant. O sã-mi aleg știrile din sport, pentru cã mai nou, datoritã lui Mihai, am început sã mã pricep la capitolul sport mult mai bine decât la alte capitole. Politica nu-mi place deloc. Alina, colega mea de camerã, e la Stiințe politice și mereu se uitã la toate știrile politice de pe toate posturile. Ne exaspereazã pe mine și pe Aura. Noi mai vrem sã ne uitãm și la altceva, dar când vine ora știrilor nu o miști din fața televizorului. Atunci mai profitãm și intrãm pe net. Ne-am instalat multimessenger și putem întra chiar și toate trei în același timp pe messenger. Azi am intrat eu și Aura. Eu tastam pentru cã tastez mai repede decât ea și trebuia sã le rãspundem repede și persoanelor cu care vorbeam eu și celor cu care vorbea ea.

Joi, 02.11

Si eu și Aura ne-am înscris la cursul facultativ de sport. Ne-am ales amândouã fitness. Ea vrea sã-și facã un abdomen plat, iar eu vreau doar sã am superpoftã de mâncare când o sã plecãm de acolo. Încã nu știm când o sã ne ducem, dar sper sã ne facem timp. Sunt așa obositã! Tot nu mã obișnuiesc cu trezitul de dimineațã. Ce o sã mã fac când o sã mã angajez? O sã dorm pe mine toooatã ziua? Sper sã nu. Am mai aplicat astãzi la câteva joburi pe ejobs. M-a lãsat Aura la calculator în locul ei pentru cã o durea capul foarte rãu. Am avut timp berechet sã caut joburi. Am aplicat la mai multe de call center part time, la câteva la sampling și chiar și la câteva de secretarã. Vom vedea ce-mi vor rãspunde. Pânã acum n-am primit niciun rãspuns de la niciun interviu la care am fost. Sunt neserioși. Ar putea mãcar sã-ți trimitã un e-mail și sã-ți spunã cã au ales pe altcineva, dar îți mulțumesc totuși pentru participare.

Vineri, 03.11

În loc sã-mi fac temele mele, am ajuns sã-i fac temele lui Mihai. Avea de fãcut pentru un seminar de Comerț — el este la ASE — un proiect privitor la relația dintre comerț și mediul înconjurãtor. I-am cãutat date și sper sã-l ajute. Oricum, are și el tot weekendul în fațã sã mai caute, sã mai citeascã din cãrți, reviste. Mâine searã mergem într-un bar „Downstairs“ unde își serbeazã un prieten ziua. Sper sã fie OK localul, pentru cã n-am fost niciodatã și nu știu la ce sã mã aștept.

Duminicã, 05.11

Nu a fost așa rãu la ziua lui Rãzvan, prietenul nostru, asearã. Bine, el e mai rockeraș, tovarãșii lui la fel, și am stat într-o încãpere cu toții, am bãut bere, am vorbit și am ascul- tat muzicã. Eu cu Mihai, împreunã cu un alt cuplu, am mai mers într-o altã încãpere în care se dansa și a fost OK. A fost muzica anilor ’60, ’70 și, în cel mai bun caz, a anilor ’80, însã agitația și distracția din camera aceea erau la maximum. Media de vârstã predominantã din acea încãpere era de vreo 26–30 de ani, noi fiind cei mai tineri, având doar 20 de ani.

M-am trezit cu greu de dimineațã, pentru cã era foarte multã liniște și parcã te îmbia la mai mult somn. Cred cã lumea încã nu se dezmeticise dupã discoteca de azi-noapte sau dupã cine știe ce petrecere, iar unii, probabil, nu se întor- seserã din provincie. Am fãcut un duș liniștitã, chiar un pic mai lung ca în alte zile, fãrã sa-mi batã nimeni la ușã. Aura, deși a stat acasã în noaptea precedentã, s-a trezit cu mult dupã mine și dupã ce am fãcut duș. Eu eram pe net cãutam știri pentru tema la TV de marți.

Luni, 06.11

Azi nu prea am ajuns la cursuri. Am mai fost la un inter- viu pentru un post de sampling și, uimitor, l-am luat. Voi împãrți fluturași pentru SensiBlu în trei locații diferite, câte șase ore pe zi. Suntem plãtiți cu 50 de mii de lei vechi pe orã, iar promoția dureazã cinci zile. Am cãutat pe net strãzile unde se aflã policlinicile la care am fost repartizatã și toate sunt în jurul Romanei. E bine cã nu trebuie sã mã deplasez mult de la un loc la altul. Prima oarã trebuie sã mã duc pe Povernei, la policlinica Povernei, care se aflã cam la o stație de Piața Romanã. Dupã, trebuie sã ajung la CMDT Dorobanți, care am înțeles cã este fosta policlinicã Sahia și este lângã British Council, deci de asemenea la doi pași de Romanã, și a treia locație este pe strada George Enescu la Centrul Medical Unirea, o stradã undeva vizavi de Mc-ul din Romanã.

Mã voi descurca eu, când voi ajunge acolo. E bine totuși cã sunt aproape de Mihai, el învãțând la ASE, și când mai are ferestre ar putea veni sã mã ajute. În fiecare zi va trebui sã întocmesc un raport în care trebuie sã menționez câți fluturași am dis- tribuit, câte persoane au fost interesate și observații ale celor care primesc fluturașul. Promoția se numește „Independent de diabet“ și eu trebuie sã informez lumea cã începând cu aceastã lunã SensiBlu elibereazã rețete cu antidiabetice orale (gratuite sau compensate) și cã toți cei care vor sã-și mãsoare glicemia o pot face gratuit în Herãstrãu la caravana „SensiBlu — Independent de diabet“ de luni pânã duminicã, între orele zece și 18. Promoția începe sãptãmâna viitoare, iar banii mi-i voi lua în douã sãptãmâni dupã terminarea promoției.

Miercuri, 08.11

Azi m-au sunat din nou cei de la QB, aceia care m-au angajat și pentru promoția SensiBlu, pentru a mã întreba dacã sunt disponibilã sâmbãtã dimineațã începând cu ora 07.30 pânã la ora 13.30 în Parcul Herãstrãu pentru o promoție Samsung. Se va ține un cros Samsung, iar eu trebuie sã înscriu lumea la cros, sã le dau talon de participare la o tombolã, sã împart tricouri și apã mineralã. Am acceptat, pentru cã nu m-ar deranja sã iau 300 de mii pentru șase ore de lucru. Banii îi primesc în aceeași zi în care fac promoția. Asta e foarte bine…

Cu facultatea îmi merge bine, cu Mihai la fel. La cãmin lucrurile parcã s-au mai liniștit. Se simte faptul cã se apropie parțialele și lumea începe sã se punã pe învãțat. Cred cã la început încã nu-și reveniserã din ritmul verii care i-a cuprins pe toți. Au avut nevoie de o perioadã mai lungã de acomodare cu faptul cã facultatea e la început, cã urmeazã multe seminarii cu prezențã obligatorie, cursuri, prezentãri și alte teste. E mult mai bine. Parcã mã simt și eu mai în largul meu.

Nu cã nu mi-ar plãcea distracția, dar toate la timpul și momentul potrivit și depinde pânã la urmã și ce înțelegem prin distracție și ce limite avem. Când eram în liceu mergeam mereu la petreceri și acum aș merge, dar nu știu dacã sunt ca cei de aici. Unii sunt agresivi și înțeleg prin distracție doar bãuturã pânã cad lați. Am auzit de un caz zilele trecute, când un tip dintr-un cãmin alãturat a fost dus la spital în comã alcoolicã. Cât de inconștient poți sã fii? Totuși, toți trebuie sã avem o limitã și sã o cunoaștem. Nu e nimic rãu în a bea o bere, douã, trei, sã te simți bine. Dar de la a te simți bine pânã a ajunge în comã alcoolicã e drum lung. E nevoie de multã nepãsare și din partea lui, dar și din partea celor cu care a stat și a bãut. Ceilalți de ce nu l-au oprit? Oare nu și-au dat și ei seama cã a bãut suficient? Sau nimãnui nu-i pasã?

Fiecare e pentru el, am observat! Si am observat lucrul acesta și la mine la facultate, și la Mihai. De ce, de exemplu, nu pot sã mã anunțe și pe mine, și nu doar pe mine, colegii cã nu se ține un seminar? De ce trebuie sã mã duc degeaba la școalã și sã aflu acolo cã nu se ține? Si Mihai a pãțit ceva foarte urât anul trecut. Stia de un examen la Istoria economiei cã se ține miercuri la ora 12, și a sunat un coleg luni, cu douã zile înainte de examen, sã-l întrebe ceva legat de bibliografie, și când colegul sãu a rãspuns — era în sala de examen și îl întreba în cât timp ajunge. Mihai era cu mine în Militari la un amic și a rãmas stupefiat, pentru cã colegul lui, care pe deasupra îi mai era și prieten, nu l-a anunțat și pe el din timp cã s-a schimbat data la care se ține examenul, deși știa cu douã zile înainte. Uite așa, Mihai a ratat un examen, a trebuit sã plãteascã 300 de mii pentru a-l putea susține în sesiunea de restanțe, fiindcã nici- unul dintre colegii lui nu l-a anunțat. S-a supãrat pe prietenul lui, dar acum vãd cã se înțeleg din nou bine. Sper sã nu-i facã din nou o fazã atât de urâtã.

Vineri, 10.11

Mâine-dimineațã trebuie sã mã trezesc devreme. Am promoția aceea de fãcut și deja nu mai am niciun chef, când mã gândesc cã mã trezesc atât de devreme. Mã voi duce cu metroul pentru cã e cel mai simplu, cred.

Duminicã, 12.11

Ieri a fost o zi criminalã. Atâta zarvã, atâta agitație… și pentru ce? Pentru niște amãrâte de tricouri? Am avut promoția Samsung. Eu împreunã cu o fatã, Andreea, ne-am ocupat de grupuri organizate de școli, din sectorul 2. Veneau profesorii cu o listã ștampilatã de directorul școlii respective, lista conținând numele și numãrul elevilor participanți la cros. Pe baza acestei liste noi ofeream un numãr de tricouri și de sticle de apã mineralã echivalent cu numãrul elevilor înscriși pe foi și le ofeream tot atâtea taloane pe care fiecare participant la cros trebuia sã-l punã într-o urnã, aflatã undeva pe traseul crosului. Însã atâția milogi n-am mai vãzut în viața mea. Veneau din douã în douã minute cerând câte un tricou, câte o apã, deși erau și standuri suficiente unde se putea înscrie oricine și primea tricou, apã și talon. Dar nu. Ei mai voiau. La un moment dat, a venit un bãiat care avea vreo douã tricouri pe el și spunea cã vrea unul pentru prietenul sãu. De asemenea, sã nu uit sã menționez profesorii care întotdeauna cereau cu douã–trei tricouri în plus pentru nu știu ce alt profesor. Iar tricourile acelea nu erau nici cine știe ce. A fost o zi infernalã, în care a trebuit sã fac fațã valurilor de oameni care voiau încã un tricou și nu înțelegeau cã nu de la noi, cã aveam o normã de îndeplinit. Nu-mi venea sã cred ce vãd în fața ochilor. Cum puteau niște oameni sã se umileascã pentru niște tricouri amãrâte, și cum, deși aveau unul și oricine primea, ei mai voiau încã unul și încã unul. Așa e românul… calic. Îi oferi un deget și-ți ia toatã mâna. Nu m-am gândit niciodatã cã lumea e așa disperatã.

Am ajuns acasã cu nervii la pãmânt. Tot ce mi-am dorit a fost sã fac un duș și sã dorm puțin, sã-mi revin dupã toatã agitația. Cum altfel sã am forțã și sã mã pot stãpâni sã nu-mi vãrs nervii pe altcineva. Somnul mi-a prins bine, iar pe searã m-am întâlnit cu Mihai și m-am putut plânge în sfârșit cuiva drag de ziua urâtã și încãrcatã pe care am avut-o. Oricum cine a fost acolo știe despre ce vorbesc.

Luni, 13.11

La nouã dimineațã mã aflam în fața policlinicii Povernei. Cu chiu cu vai, am gãsit strada. Se aflã la o stație cu autobuzul 300 de Romanã. Am împãrțit fluturași pânã la 10.30 când a trebuit sã plec spre CMDT Dorobanți. Am gãsit locația foarte ușor. Era cum mi se și spusese, la doi pași de British Council. Am împãrțit și acolo fluturași de la ora 11 la 12.30. Atunci am fãcut o pauzã și m-am așezat pe o bãncuțã pentru a lua o micã gustare. La ora 13 deja gãsisem și strada George Enescu, implicit Centrul Medical Unirea. Puținã lume pe acolo, și multã lume fițoasã. Întindeam fluturașul și degeaba, puțini îl luau. M-am împrietenit cu niște doamne de la parcare de acolo. Erau foarte de treabã. Mai stãteam din când în când pe o bãncuțã cu ele și vorbeam. Cu dna Elena am vorbit mai mult. Aveam o pasiune comunã, pisicuțele. Aceasta avea acasã vreo cinci pisicuțe pe care le-a gãsit și erau ba lovite, ba prea slabe și i s-a fãcut milã de ele și le-a adãpostit. Abia aștept sã mã întorc și mâine în acel loc, pentru cã e singurul loc în care am mai putut sta de vorbã cu cineva. Eu sunt o persoanã foarte activã și de asemenea foarte vorbãreațã. Înnebunesc dacã nu vorbesc. Cred cã de aceea îl și sunam pe Mihai din orã în orã, doar ca sã vãd ce face. Trãiascã Cosmote-ul și cele 2 000 de minute pe care le-au oferit ei cu orice abonat din rețea, cu doar trei euro pe lunã. Sunã a reclamã, dar ãsta-i adevãrul… ieftin și bun… mai ales la român. Ultima parte este invenție proprie, marcã înregistratã Cristina Popescu, așa cã drepturile îmi aparțin.

Am reușit sã ajung și un picuț pe la ultimul curs, dar a trebuit sã sacrific douã cursuri. O sãptãmânã nu se întâmplã nimic dacã lipsesc. Doar câștig și eu un bãnuț bun. Poate mã duc și eu la munte, fãrã sã le mai cer bani alor mei. Ar fi frumos! N-am mai fost de un an. Ce bine ar fi dacã ar fi și zãpadã, aș mai schia puțin! Mi-a plãcut mult anul trecut. Atunci cicã am învãțat, dar nu se învațã așa ușor. Mã prostesc și eu un pic pe pârtie. Mãcar cu o pungã sã mã dau și eu! Nici nu știu ce fac de revelion. Anul trecut l-am fãcut la un prieten la munte, în Predeal, trei cupluri, fãrã sã plãtim cazare. Superb! Gratis de revelion la munte… așa da! Si condiții bune. Bineînțeles, am avut nevoie de bani sã cumpãrãm de mâncare, sã avem la noi, dar oricum cheltuiala este micã fațã de cât ne-ar fi costat dacã am fi plãtit cazare. A fost frumos. Cine știe… poate mergem și anul ãsta tot acolo. Ar trebui sã vorbesc cu Mihai, poate ne mai întâlnim cu Jimmy, cel cu apartamentul la munte. Acum cã ne vedem interesul, ne vom vedea mai des cu el… dar ce nu face omul când își dorește ceva?!?!

Miercuri, 15.11

Azi m-a ajutat și Mihai la promoție. A fost mult mai bine. Oricum, cred cã zilele trecute l-am înnebunit cu telefoanele, cât am stat sã fac promoția. A avut zi liberã azi. Ce bine cã m-a ajutat! A trecut timpul mult mai ușor și mi-a cãrat el geanta plinã de pliante, care era cam grea și m-a cam cocoșat. Am ajuns la cãmin mai plinã de viațã, mai energicã. Am fãcut curat prin camerã. Mi-am ordonat hainele în dulap, încât a rãmas Aura uimitã de câtã energie aveam, deși stãtusem în picioare șase ore.

Vineri, 17.11

Azi a fost ultima zi de promoții. La ora trei, exact când terminam programul (bine cã nu m-a trecut vreun gând sã plec mai devreme) a venit Stefania — supervizorul promoției, sã-mi facã poze împãrțind pliante. Dupã plecarea ei mi-am luat rãmas-bun de la fete și le-am promis cã o sã mai trec pe la ele. A fost o experiențã interesantã, totuși îmi pare bine cã s-a terminat. Abia aștept sã iau bãnuții, sã vãd ce o sã fac cu ei.

În seara asta nu m-am putut vedea cu Mihai, deși este vineri. Este ziua bunicii lui și s-a dus cu familia la ea acasã. Bineînțeles cã pe mine nu m-a luat cu el, pentru cã dupã cum spuneam, familia lui este mai altfel, deși suntem de atâta timp împreunã. Mi-a spus cã nu mã ia cu el, pentru cã mãtușa lui e o fire ciudatã și e și casa ei, unde se duce el la bunici. Eu nu înțeleg treaba asta. Dar e familia lor și nu mã bag.

Sâmbãtã, 18.11

Parțialele vin… parțialele vin… Offf… Cât avem de învãțat, ca sã nu mai spun de xeroxat. Atâția bani bãgãm în xeroxuri, încât cred cã oamenii ãia se îmbogãțesc. Dar concurența e mare în Regie. La orice xerox te duci, e coadã. Așa e mereu în perioada examenelor. E crimã și pedeapsã. Cel mai bine ar fi sã xeroxezi din timp, dar profesorii îți dau uneori cam târziu bibliografia pentru examen… și cozile te așteaptã. Si când te gândești cã astea sunt doar parțialele! Stai sã vedem cât o sã avem de xeroxat în sesiune! O sã fie omor, nu altceva.

Alina e fericitã. Ea are cãrți la mai toate materiile și a trebuit sã xeroxeze douã, trei chestii dintr-o carte în englezã. Mereu râde de noi cã suntem cu teancurile de xeroxuri în brațe. Ne ia peste picior cã o sã le amestecãm în așa hal încât nici nu o sã mai știm care sunt, la ce și ale cui. E bine și de Mihai. El nu are parțiale. Are doar prezentãri la seminarii, lucru pe care îl fac și eu, dar totuși pentru el e suficient. Eu, practic, am douã sesiuni și nu e corect. Pânã la urmã oricum dãm examen, de ce mai dãm și parțial? De ce nu dãm niște teste la fiecare seminar al materiei la care avem parțial în mod normal? Economisim și timp, și nervi. Ar fi mult mai bine decât sã ne înghesuie într-un amfiteatru. Off…trebuie sã mã mai relaxez, cã altfel o iau razna. Voi dormi bine acum și mâine-dimineațã mã voi trezi cu alt chef de viațã… sau mai bine zis cu chef… de treabã și de învãțat…

Duminicã, 19.11

Azi nu a fost apã caldã. Nu am avut cu ce sã îmi fac duș. Voiam sã fac și o baie la cap. Off! Am început sã-mi învãț pen- tru parțiale, iar pe searã ne-am strâns pe la niște prieteni din Leu. Am jucat poker texan și a fost foarte frumos. Am câștigat! Toți au zis cã e doar norocul începãtorului.

Abia aștept vacanța sã mã pot duce acasã. M-am sãturat de ce-i aici, de aglomerația asta de oriunde. Vreau liniște și pace. Acum îi înțeleg pe ai mei când îmi spuneau cã vor sã evadeze într-un loc liniștit cu verdeațã, sã se relaxeze. Aș vrea sã plec și eu cu Mihai la munte și poate și cu alte cupluri. Ar fi așa frumos! Chiar dacã aș merge doar eu cu Mihai, tot nu m-ar deranja pentru cã n-ar fi prima datã când am merge sin- guri la munte. Am mai fost anul trecut în Bușteni câteva zile și a fost foarte frumos. Nu ne-am plictisit. Ne-am plimbat mult, ne-am odihnit, am mâncat în oraș. Am fi mers și cu tele- cabina, dar din câte îmi aduc aminte costa cam mult. Noi am preferat sã mergem undeva sã mâncãm ceva bun, sã bem ceva și sã ne simțim bine. Vreau la munte!

Joi, 30.11
A trecut mult de când am scris ultima datã aici. Am fost foarte ocupatã. Am avut de învãțat, parțiale, am mai fãcut și o promoție de weekend la Pantene Pro-V. De la aceastã pro- moție m-am ales cu foarte multe lãnțișoare de diverse forme și cu diverse pandantive.

Vineri, 01.12

Azi a fost ziua naționalã a României. Am avut liber de la școalã. Dar mai bine mã duceam la școalã. Alina, care e moldoveancã, s-a decis astãzi sã aducã la cãmin toate neamurile ei fãrã sã ne anunțe. Pe lângã acest lucru, a fãcut asta cât am fost plecate eu și Aura. În acest timp ne-a mâncat toatã mâncarea, ne-a bãut tot sucul și tot ce mai aveam prin casã, și pe deasupra a lãsat o dezordine de nedescris. M-a deranjat acest lucru. Pe lângã asta, s-a servit cu haine din dulapul meu și chiar a avut tupeul sã împrumute o bluzã de-a mea unei verișoare de-a ei din Galați. Mai vãd eu bluza înapoi, când mi-oi vedea ceafa! Nu mi s-a pãrut corect și ne-am certat. Ea considerã cã n-a fãcut nimic greșit și insistã sã-mi dea o sutã de mii pe bluzã. Oricum bluza a costat mult mai mult, dar pe lângã asta acum eu trebuie sã dau bani și pe mâncare și pe tot. Eu și Aura ne-am apucat sã strângem haosul lãsat de rudele ei, iar ea n-a mișcat un deget. A spus cã e obositã și s-a bãgat în pat. Nu o credeam așa și m-a deranjat atitudinea ei. Acum sunt și foarte obositã și tare mult aș vrea sã dorm, dar e așa de multã gãlãgie și se aude muzicã de peste tot. De acum nu mai are voie sã îmi umble în dulap sau sã se atingã de orice e al meu, inclusiv mâncare și suc.

Sâmbãtã, 02.12

Nici astãzi nu și-a cerut scuze Alina. Si-a cumpãrat mân- care și nici mãcar nu ne-a întrebat dacã ne e foame. Si-a luat un suc la doi litri și l-a pus lângã patul ei, pitit într-un colțișor și totuși a avut nerușinarea sã-mi cearã o țigarã. Deși aveam pachetul plin, nu i-am dat. Dacã ar fi putut sã se poarte frumos, poate și noi i-am fi rãspuns cu aceeași monedã, dar când vezi atâta nesimțire la un loc îți vine sã-ți iei câmpii. Cred cã așa a fost ea întotdeauna, dar am avut nevoie de un șoc ca sã ne dãm cu adevãrat seama de asta. Niciodatã nu ne-a oferit ceva, iar când mergeam în oraș și ne mai fãceam cinste una alteia, când nu aveam bani, ea nu a fãcut acest lucru niciodatã, chiar dacã avea bani și ne vedea cã nu avem nici de o sticlã de suc. Când i-am povestit lui Mihai, nu-i venea sã creadã. Mi-a zis sã o ignor, pânã o sã se simtã sã-și cearã scuze pentru ce-a fãcut. Eu sincer nu mã aștept la așa ceva din partea ei, dar asta este. Pânã la urmã ea are de pierdut, nu eu.

Luni, 04.12

Azi a fost ziua finului meu. L-am sunat sã-i spun la mulți ani. Nu l-am mai vãzut de mult. De asemenea, nici pe finuța mea, Ana-Maria, care acum a crescut. E clasa a șaptea. Țin minte și acum când era micuțã și venea cu pãrinții în vizitã la mine acasã și mereu mã duceam cu ea într-o camerã și ne jucam de-a bucãtãria, de-a mama și de-a tata, desenam. Îmi plãcea, și deși sunt cu șapte ani mai mare decât ea, încã aș mai avea rãbdare. Vãd asta și când mã joc cu verișorul meu, care deși e foarte mic și plânge, am rãbdare cu el. Sper sã fiu o mãmicã bunã și rãbdãtoare și sã am grijã de copilul meu, sã nu-i lipseascã ceva vreodatã. Cam atât pe ziua de azi! Rãmân cu lumea viselor… cea în care mã pierd noapte de noapte.

Apropo de vise, mi-am adus aminte de ceva foarte interesant. Am avut un vis fenomenal în urmã cu câteva seri. Sau mai bine zis am avut mai multe vise în aceeași noapte. Primul lucru pe care l-am visat a fost o ploaie de stele. A fost superb! Era gheațã peste tot și am cãzut în genunchi. Ridicând ochii am vãzut un cer cu milioane de stele, suuuperb și ploua cu stele. Nu știam ce dorințe sã-mi mai pun… a fost superb! Iar în al doilea vis se fãcea cã sunt într-un elicopter, și zburam foarte aproape de un avion mare și albastru. Era așa frumos! Si mi-ar fi plãcut sã fie adevãrat, pentru cã eu nu am zburat niciodatã cu avionul. Dar viața-i lungã și o sã am timp…

Acum ar trebui sã închei! „Trãim în România, și asta ne ocupã tot timpul!“

Din acelasi volum:

• „Conceptul de ‘intimitate’ sufera mutatii radicale. Ca si cel de ‘bun personal’…”
• ”Viata intr-un spatiu de imprumut”
• “Puscarie, spovedanie, scena de teatru si bordel”
• “Folosim aceleasi cani, aceleasi tacamuri, respiram acelasi aer dintre aceiasi patru pereti”
• „In centrul unui univers pustiu“
• CE ESTE CAMINUL STUDENTESC?
• Bizutaj de stat