Francisc Rainer in campaniile monografice de la Nerej, Fundul Moldovei si Dragus

Francisc Rainer, în campaniile monografice de la Nerej, Fundul Moldovei şi Drăguş 

Florentina Ţone

Secolul 21, nr. 1-6/2012

Numeroase lucrări despre Şcoala Sociologică de la Bucureşti şi despre cercetările realizate sub „pălăria” şcolii au văzut lumina tiparului pe parcursul timpului, avându-i drept autori pe colaboratorii profesorului Dimitrie Gusti şi pe istoricii sociologiei, însă niciuna nu a abordat, nici în profunzime, nici la nivel de suprafaţă legăturile dintre Şcoala Gusti şi sistemul de sănătate. Pentru că în perioada 1925–1939, Dimitrie Gusti, prin echipele aflate în satele româneşti – echipele monografice şi echipele regale studenţeşti –, a acţionat în direcţia cercetării stării de sănătate a satului românesc şi, ulterior, în direcţia ameliorării acesteia. Era nevoie de această trecere, de o îmbinare a cercetării cu acţiunea, aşa cum subliniază Henri H. Stahl, colaborator apropiat al lui Gusti: „nici nu se putea să fie altfel pentru că studiul realităţii sociale a satului te duce la nişte concluzii atât de dureroase încât e cu neputinţă să te abţii de la acţiune”[1].

Atunci când vorbim despre sănătate în raport cu Şcoala Sociologică de la Bucureşti vorbim, aşadar, despre două coordonate, despre două perioade în care sănătatea a fost abordată în mod diferit: perioada campaniilor monografice (din 1925 până la începutul anilor ’30), unde problema sănătăţii s-a redus la cercetarea „cadrului biologic” al satelor în care se lucra, şi perioada 1934-1939, când echipele studenţeşti regale au plecat în mediul rural cu scopul declarat de a contribui la ridicarea culturală a satelor româneşti, acţionând în patru direcţii: sănătate, muncă, minte, suflet. În primul caz, s-a pus accent pe cercetarea stării sanitare a satului în interes ştiinţific, cu foarte puţine intervenţii de medicină socială, în cel de-al doilea, pe o acţiune propriu-zisă de însănătoşire a satului, cu tot ce a presupus ea: măsuri terapeutice efective, anchete sanitare în vederea elaborării unor strategii, lecţii de gospodărie, şedinţe de puericultură pentru combaterea mortalităţii infantile, ore de educaţie fizică, măsuri de ordin edilitar (studenţii şi tehnicienii care făceau parte din echipele de acţiune culturală au asanat fântâni, au construit closete, platforme de gunoi şi cimitire de animale, au curăţat curţile sătenilor etc).

Cercetarea cadrului biologic al satelor: începuturi

În 1925, primul an în care s-a ieşit pe teren, la Goicea-Mare, aproape totul era neclar (metode? aplicare? scop? etc.), cu excepţia unui singur lucru: satul trebuia să fie abordat din toate punctele de vedere, de către echipe „interdisciplinare”. Principiul „interdisciplinarităţii” a fost ilustrat, chiar de la această primă campanie, de participarea lui Dumitru C. Georgescu, student nu la Litere – de unde veneau ceilalţi membri ai primei echipe monografice –, ci la Medicină. Henri H. Stahl punctează importanţa momentului: „De fapt era cel dintâi nesociolog din echipele interdisciplinare ale profesorului Dimitrie Gusti, şirul lor având să crească apoi necurmat, prin aderarea unor reprezentanţi de seamă ai multor alte discipline”[2]. D.C. Georgescu va deveni un obişnuit al monografiilor, cercetând cadrul biologic al satului şi abordând probleme de demografie, alimentaţie, locuinţă, antropologie.

Doi ani mai târziu, la Nerej, cercetarea cadrului biologic nu a mai fost sarcina unui singur om, Gusti reuşind să atragă în sânul echipelor mai mulţi specialişti din afara sociologiei. Ştim, de pildă, că în intervalul 15 iulie-16 august 1927 chestiunile de antropologie au fost studiate de profesorul Francisc Rainer şi de familia de medici Dumitrescu, iar cele de demografie şi igienă socială – de D.C. Georgescu şi Alfred Dimolescu[3]. Era încă o schemă de lucru rudimentară, care nu cuprindea decât câteva direcţii de acţiune; abia mai târziu se vor limpezi lucrurile. În „Planul general pentru cercetarea cadrului biologic”[4] – publicat mult mai târziu, în 1940, D.C. Georgescu detalia cum şi ce anume trebuia să se studieze: „Orice colectivitate umană poate fi considerată metodologic sub două unghiuri distincte, odată static, în înfăţişarea şi structura ei; iar în al doilea rând, chipul în care această colectivitate a evoluat în timp, modificându-şi sau nu înfăţişarea, structura şi dimensiunea”[5]. Pe de-o parte, „cercetarea structurii biologice”, care are drept scop „să descrie tipul rasial sau tipurile antropologice, cu varietăţile lor constituţionale, în sânul colectivităţii considerate”, şi, pe de altă parte, structura demografică a grupului, mişcarea populaţiei şi factorii care intervin efectiv în viaţa comunităţii, în sens pozitiv sau negativ (clima, pământul, aşezarea şi gradul de izolare a satului, fauna şi flora, munca, alimentaţia, odihna, epidemiile, endemiile, bolile sociale, asistenţa sanitară medicală rurală, asistenţa neoficială)[6].

În 1927, anul campaniei monografice desfăşurate la Nerej, în Vrancea, un asemenea plan de cercetare a cadrului biologic era departe de a fi întocmit. În această „primă vârstă a monografiilor”, cercetătorii erau pe teren necunoscut, dar fertil, şi direcţiile de acţiune abia se schiţau. Erau ani de entuziasm şi de bucurie a descoperirilor; dar şi ani de greutăţi inerente începutului. Cine mai făcuse până atunci studii ample în sate, cu echipe care rămâneau mai multe zile/săptămâni în sânul comunităţii şi cu cercetători cazaţi chiar în casele sătenilor? Acesta este momentul în care intră în campaniile monografice – pentru a studia caracterele antropologice ale locuitorilor satului Nerej – profesorul universitar Francisc Iosif Rainer, de la Facultatea de Medicină din Bucureşti, reputat anatomist şi biolog.

Inovaţii la Iaşi: D. Gusti şi F. Rainer

Dar de ce a considerat Dimitrie Gusti că Francisc Rainer e omul cel mai potrivit pentru aceste cercetări? Ce anume îl recomanda? S-au cunoscut cei doi anterior campaniei de la Nerej, din 1927?

F. Rainer la Fundul Moldovei

Ştim că Gusti a fost profesor la Facultatea de Litere din Iaşi până în anul 1920, când a cerut să fie transferat la Bucureşti. Iar din cele câteva lucrări dedicate lui Francisc Rainer[7], precum şi din documentele alcătuind Arhiva Dr. Rainer, de la Biblioteca Academiei Române, suntem în măsură să reconstituim şi parcursul profesional al lui Francisc Rainer, care, din 1913 şi până în acelaşi an 1920, s-a aflat de asemenea la Iaşi, predând anatomia la Facultatea de Medicină.

La Iaşi se vor fi cunoscut, aşadar, Dimitrie Gusti şi Francisc Rainer; ne-o sugerează o scrisoare trimisă de Rainer soţiei, chirurgul Marta Trancu-Rainer, care rămăsese la Bucureşti: „Iaşi 6 mai 1913. Vin de la lecţia mea de deschidere. A durat vre-o 5 sferturi de oră. (…) Amfiteatrul a fost plin, atât băncile cât şi culoarele. Dintre profesori au asistat, deşi n-am poftit pe nimeni, Leon, Tănăsescu, Lalu de la Medicină, Bărbulescu şi Gusti de la Litere şi Borcea de la Ştiinţe”[8]. Şi dacă Gusti a participat la primul curs de anatomie al profesorului Francisc Rainer la Iaşi, e imposibil ca el să nu fi urmărit în continuare traseul anatomistului care a revoluţionat învăţământul medical ieşean. Căci la Iaşi Rainer a fundamentat concepţia sa, potrivit căreia „anatomia este ştiinţa formei vii” (citat care se afla pe frontispiciul sălilor de disecţie din Iaşi şi, mai târziu, din Bucureşti), reformând predarea unei materii considerate până atunci aride, prin introducerea a numeroase inovaţii, reorganizând şi înzestrând Institutul de Anatomie al facultăţii cu mijloace moderne de investigaţie ştiinţifică. În jurnalul ei, Marta Trancu-Rainer notează: „La 9 Decembrie 1913, Rainer scrie dela Iaşi că organizează Institutul de Anatomie, că au sosit microscoape, lavabouri, colecţiile de reviste, aparatul de proiecţie, microtoanele şi termostatele”[9]. Iar unul dintre foştii săi studenţi de la Iaşi, dr. Gr. Plăcinţeanu, inventariază noutăţile introduse de Rainer la Facultatea de Medicină din Capitala Moldovei:

„Inovaţiunile sale erau surprizele noastre minunate de fiecare zi. Caetele de consemnare prin desen şi text a ceia ce studentul vede la disecţia anatomică, mulajul în materie argiloasă, redând din memorie particularităţile aşa de stranii şi de variate ale oaselor, proecţiile infinite de documentare în timpul cursurilor, piesele anatomice umede păstrate în lichide transparente, cu aspectul aproape normal al ţesuturilor, corespondenţa studenţilor pentru lămurirea din partea profesorului a chestiilor întunecoase şi spinoase, fixarea chesti[uni]ilor eliminatorii pentru examenul de Anatomie, utilizarea microscopului şi microtomului în cabinetul de lucru al asistenţilor, pentru cercetarea diverselor probleme puse de profesor, introducerea filmului radiologic în sala de disecţie, şedinţele de referate săptămânale, pentru cunoaşterea noutăţilor ştiinţifice din revistele occidentale – acestea toate au fost introduse pentru prima dată în viaţa intimă a institutului anatomic ieşan, de către Fr. Rainer”[10].

E imposibil, aşadar, ca Dimitrie Gusti – el însuşi un inovator, care plănuieşte reorganizarea bibliotecii universitare ieşene – să nu fi fost atent la activitatea profesorului de anatomie reformator Francisc Rainer. După cum e imposibil ca, după 1920, când amândoi au ajuns la Bucureşti, Gusti să nu fi păstrat deschise liniile de comunicare cu Rainer. Mai cu seamă că, la Bucureşti, Francisc Rainer a continuat procesul de înnoire a predării anatomiei, entuziasmând pe unii, iritând pe alţii şi iniţiind modalităţi de lucru cu studenţii care lui Gusti îi erau de asemenea familiare.

O foarte scurtă descriere a modului în care a ajuns anatomistul Francisc Rainer să fie cooptat în sânul echipei de monografişti care urma să meargă la Nerej în 1927 identificăm într-un catalog întocmit de Henri H. Stahl, după primele trei campanii de lucru: „Caracterul special al cercetărilor necesare pentru determinarea tipului biologic a îndemnat seminarul ca, începând din anul 1927, să se adreseze D-lui Profesor Dr. Rainer, de la Facultatea de medicină din Bucureşti, pentru efectuarea cercetărilor de acest gen”. Dimitrie Gusti însuşi l-a invitat pe Rainer la Nerej, considerându-l cel mai potrivit pentru a studia caracterele antropologice ale locuitorilor şi încadrându-l pe anatomist în planul său de monografiere a satelor României. La 15 septembrie 1944, la o lună de la moartea lui Francisc Rainer (5 august 1944), Gusti îşi elogia colaboratorul la Academia Română:

„Cu mare emoţie îmi amintesc de strânsa colaborare ştiinţifică a lui Fr. Rainer în campaniile monografice, întreprinse de Institutul Social Român şi Seminarul de Sociologie al Facultăţii de Litere din Bucureşti, sub conducerea mea, în 1927 în Nereju-Putna, 1928 în Fundul Moldovei-Bucovina şi 1932 în Drăguş-Făgăraş. Mă simt mândru că am solicitat această colaborare lui Fr. Rainer, dându-mi seama că era o chestiune de onoare pentru ştiinţa românească, ca problema rasei să fie studiată, nu de străini, ci de adevăraţi oameni de ştiinţă ai Universităţii noastre”[11].

Rainer în preziua participării la campaniile monografice

Francisc Rainer e considerat astăzi creator al antropologiei româneşti mai cu seamă pe baza acestor prime cercetări antropologice aprofundate (pe oameni vii), realizate în Nerej, Fundul Moldovei şi Drăguş. Dar în 1927, anul în care primeşte invitaţia de a se alătura monografiştilor, Rainer era deja o personalitate recunoscută în domeniu, iar interesul său pentru antropologie era dovedit prin colecţia – în continuă creştere – de piese antropologice pe care profesorul le strângea din activitatea sa de preparator la clinica Spitalului Colţea sau le solicita cu obstinaţie de la muzeele de specialitate ale lumii, prin peregrinările sale.

În 20 iunie 1940, la inaugurarea Institutului de Antropologie, pentru înfiinţarea căruia militase, Francisc Rainer rememora începuturile acţiunii de colectare de piese valoroase:

„…eu am alcătuit ex ovo, nu fără jertfe personale şi în afară de nevoile învăţământului, o colecţie de antropologie de o mare valoare ştiinţifică, cuprinzând şi o însemnată documentaţie privitoare la morfobiologia osului, pe care anumite probleme de antropologie au făcut-o necesară. Această colecţie începută înainte de 1900, încă din timpul asistenţiei mele, cuprinde între altele şi peste 4000 de cranii. Nicio altă colecţie din ţară nu se poate nici pe departe compara cu ea. Nu multe colecţii străine pot rivaliza cu dânsa”[12].

Vrând să cunoască omul în profunzime, Rainer îşi ruga insistent soţia în scrisori să nu uite să-i cumpere fotografii cu figuri din călătoriile ei, după cum dedica spaţii largi, în aceleaşi scrisori, poveştilor care priveau piesele pe care le strângea. La 15 septembrie 1931, Francisc Rainer îi scria Martei din Atena:

„Aici e o căldură ca la noi în Iulie. Omul e transpirat de dimineaţa până seara, fără răgaz. Eu fac 3 băi pe zi, altfel mi-ar fi penibil de rezistat. Şi se chiamă că bate vântul dela mare! Fără asta ce-ar mai fi! Eu mi-am aranjat viaţa în felul următor: Mă culc între 8 şi 9 seara. Dimineaţa pe la 4 mă deştept – mă mai deştept eu şi mai înainte din pricina căldurii, dar în total dorm mai bine ca la Cheia – şi încep să citesc. Îmi fac exerciţiile, îmi revăd fotografiile şi mulajele cumpărate. Strâng material cu privire la felul cum era reprezentat omul în perioada eg[e]o[13]-miceaniană. Sunt mai ales multe pietre seminobile (agat, sardonix etc) cu gravuri foarte frumoase. La institutul arheologic german au consimţit să-mi facă copii după fotografiile lor. Iar dela direcţia muzeului naţional s’a consimţit să mi se facă mulajele în gips după aceste gravuri. Acu iarăşi am să mă întorc cu un material frumos”[14].

Doi ani mai târziu, într-o altă scrisoare, Francisc Rainer îşi înştiinţa soţia că va merge la Eleusis, Micena, Tirint, Nauplia, Epidauros, Corint şi că, amănunt important, „Eri am mai cumpărat un număr mare de mulaje în gips după pietrele de inele gravate. Îmi execută şi un mulaj după un cap impresionant al lui Demostene”[15]. Iar la 26 septembrie, în acelaşi an 1933, scrie Marthei într-o carte poştală: „Avec l’argent je suis en très bon point, quoique j’ai acheté peut-être 600 photographies et encore d’autre choses”[16].

În toamna anului 1921, Rainer face o călătorie de studii la Londra, Bristol, München, Frankfurt pe Main. Vizitează institute de anatomie şi antropologie, are nenumărate discuţii cu specialişti, îl întâlneşte pe antropologul R. Martin[17], iar la întoarcerea în ţară e chemat să predea şi la Şcoala de Belle Arte un curs de anatomie artistică. Devine, în anii ’20, profesor şi la Institutul Naţional de Educaţie Fizică (ulterior Academia Naţională de Educaţie Fizică), unde predă anatomie în anul I, kineziologie în anul II şi, important, antropologie în anul III. În paralel, preocupat tot mai mult de zona antropologiei, Francisc Rainer publică în 1923 – în acelaşi an cu studiile de antropologie publicate de şcoala anatomică a lui V. Papilian de la Cluj – lucrarea Cercetări antropologice pe osemintele găsite în săpături (Curtea Domnească, Argeş)[18].

În plus, în calitate de profesor de anatomie la Facultatea de Medicină din Bucureşti, Francisc Rainer conducea deja teze de doctorat în domeniul antropologiei: în martie 1926, Valentina Roşca susţinea teza intitulată „O anchetă somatologică într-o şcoală normală de fete”, cercetare care avea în centrul său 448 de eleve de la un internat de stat din Bucureşti, iar în iunie 1927, cu o lună înainte de plecarea la Nerej, Maria Dumitrescu susţinea lucrarea „Contribuţii la studiul grupelor sanguine în România” – o anchetă pe 1.031 de eleve de la trei internate de stat[19].

În preziua plecării la Nerej, Francisc Rainer era cu adevărat un nume în domeniul antropologiei; aşa că Dimitrie Gusti îi adresează invitaţia de a participa şi, retrospectiv, mărturiseşte: dacă nu era Rainer, ar fi fost nevoit să invite un cercetător străin (sociologul se gândea, poate, la Eugène Pittard, antropologul elveţian care realizase câteva studii de acest fel în România).

Cercetările antropologice efectuate de Rainer în campanii: observaţii generale

Rezultatele detaliate ale cercetărilor efectuate pe teren de Francisc Rainer, în cadrul campaniilor monografice ale lui Dimitrie Gusti, vor fi cunoscute foarte târziu în raport cu momentul desfăşurării lor. Ele vor fi publicate abia în 1937, la zece ani după Nerej, cu prilejul Congresului Internaţional de Antropologie şi Arheologie Preistorică (găzduit la

F. Rainer: masuratori antropometrice la Fundul Moldovei

Bucureşti), în lucrarea lui Rainer Enquêtes anthropologiques dans trois villages roumains des Carpathes.

„Cuvântul înainte” al profesorului Francisc Rainer e extrem de interesant pentru că reprezintă o descriere succintă a participării sale în campanii. El începe cu o situare în context:

„Cercetările antropologice realizate de noi în trei sate româneşti din Carpaţi, aflate la distanţă unul de celălalt – Nerejul-mare (Moldova, Vrancea), Fundul-Moldovii (Bucovina, Câmpulung) şi Drăguş (Transilvania, Făgăraş) – fac parte din vasta anchetă sociologică şi de asemenea etnografică asupra satului românesc, întreprinsă de către Institutul Social Român, aflat sub conducerea lui Dimitrie Gusti; anchetă ale cărei rezultate au început să fie publicate”[20].

Rainer arată că echipa de cercetare a fost aleasă din cadrul personalului Institutului de Anatomie şi Embriologie al Facultăţii de Medicină din Bucureşti şi subliniază complexitatea crescândă a cercetării. Alăturarea reacţiilor de izohemaglutinare (determinarea grupei sanguine) la măsurătorile cu caracter antropologic este inovaţia lui Francisc Rainer, după cum tot el introduce fotografiile în studiul caracterelor antropologice ale indivizilor.

Putem, pe baza informaţiilor oferite de Francisc Rainer în „Cuvântul înainte” al lucrării sale, să reconstituim traseul urmat de persoana supusă studiului:

• I se lua mai întâi sânge, pentru identificarea grupei sanguine (la Nerej, Fundul Moldovei şi Drăguş; reacţiile Meinicke, pentru diagnosticul sifilisului, s-au făcut doar în ultimele două campanii). Responsabilă: doamna dr. Dumitrescu.
• Săteanul ajungea apoi la Francisc Rainer, care realiza „măsurătorile şi constatările descriptive”, adică studiul antropologic efectiv (la Nerej, Fundul Moldovei, Drăguş).
• Dr. Horia Dumitrescu lua dactilogramele (amprentele); numai la Drăguş.
• Cea mai mare parte a celor examinaţi erau apoi fotografiaţi (la Fundul Moldovei şi Drăguş); fotografie antropologică: faţă, profil şi trei sferturi. Responsabil: dr. Ştefan Milcu.
• Urma, eventual, consultaţia medicală, cu distribuţia gratuită de medicamente (dr. Petre Georgescu şi S. Ciorapciu au fost prezenţi doar la Fundul Moldovei şi Drăguş).

La Drăguş, din echipă au mai făcut parte şi doamna Aurora Pavelescu (care a desenat profilurile şi contururile feţelor pe fişele antropologice), iar dr. Valentina Roşca a acordat sprijinul ei în realizarea operaţiunilor statistice[21]. Aurora Pavelescu îi fusese studentă lui Rainer la Academia de Belle Arte[22], iar dr. Valentina Roşca îi fusese studentă la Facultatea de Medicină din Bucureşti (profesorul îi coordonase teza de doctorat)[23].

Campania de la Nerej a fost campania pe baza căreia s-au luat decizii importante pentru anii următori (aici nu s-au întocmit decât fişe antropologice şi nu s-au făcut decât reacţii pentru determinarea grupei sanguine). La Fundul Moldovei s-au realizat şi reacţii Meinicke, pentru diagnoza sifilisului, şi s-au introdus fotografiile antropologice şi consultaţiile medicale cu distribuire de medicamente, iar la Drăguş, în plus, au fost luate şi dactilogramele. S-au realizat, în total, în cele trei sate, 1.002 fişe antropologice, 2.372 reacţii de izohemaglutinare, pentru determinarea grupelor sanguine, 492 clişee fotografice şi 633 dactilograme.

1927: campania de la Nerej (Vrancea)

Campania de la Nerej s-a desfăşurat între 15 iulie-16 august, echipa fiind alcătuită din 22 de cercetători. Printre aceştia, un grup de trei persoane urma să studieze caracterele antropologice ale locuitorilor satului: Francisc Rainer şi familia de medici Maria şi Horia Dumitrescu, toţi trei de la Institutul de Anatomie şi Embriologie al Facultăţii de Medicină din Bucureşti. Era a treia campanie monografică a Seminarului de Sociologie condus de Dimitrie Gusti, iar condiţiile de cazare şi de lucru în sat erau în continuare rudimentare. Henri H. Stahl îşi aminteşte:

„Profesorul (n.a. – Gusti) s-a instalat, întocmai ca şi noi, într-o odăiţă modestă, dintre cele mai curăţele ce s-au putut găsi, cu fântână în curte, deci cu posibilitatea de a se spăla dimineaţa. (…) La fel a fost cazat, în aceleaşi condiţii «arhaice», şi profesorul Francisc Rainer, care se alăturase echipei, venind cu întreaga aparatură necesară studiilor sale de antropologie, precum şi cu ajutoarele sale, dr. Horia Dumitrescu şi soţia”[24].

Potrivit informaţiilor cuprinse în lucrarea din 1937, Enquêtes anthropologiques dans trois villages roumains des Carpathes, la Nerej (sat cu o populaţie de 1.079 de locuitori, repartizaţi în 268 de gospodării) s-au realizat 274 de fişe antropologice şi 730 de reacţii de determinare a grupelor sanguine. Trecuseră zece ani de la cercetarea desfăşurată în Nerej, iar Rainer avusese vreme să selecteze datele esenţiale şi să le prezinte, într-un volum consistent, impresionant, tipărit în condiţii grafice excepţionale, participanţilor la cel de-al XVII-lea Congres internaţional de antropologie şi arheologie preistorică, găzduit de Bucureşti, în intervalul 1-8 septembrie 1937. Rainer măsurase, în cazul fiecărui nerejean, 12 parametri (înălţimea, anvergura, înălţimea aşezat, diametrul antero-posterior maxim al capului, diametrul transversal maxim al capului etc.), iar pe baza celor măsurate calculase 12 indici (indicele cefalic, indicele frontal, indicele morfologic al feţei, indicele nazal etc.).

Inovator, profesorul reuşise să „aşeze” întreaga populaţie studiată în tablouri grafice, în care fiecărui individ îi corespundea un simbol colorat (iar simbolul, citit cum trebuie, era alcătuit din nu mai puţin de opt caracteristici antropologice semnificative pentru persoana în cauză); „citind” tabelele, înţelegi de îndată caracteristicile populaţiei cercetate. În volumul din 1937, Francisc Rainer lasă cifrele şi graficele să vorbească. Reţinut în a formula concluzii, el face mai degrabă observaţii şi ridică întrebări. Dar cifrele şi graficele arată în mod evident că populaţia Nerejului e diversă din punct de vedere antropologic. La 18 mai 1928, însă, în cadrul unei comunicări – cu titlul „Cercetări antropologice asupra satului Nereju-Mare din ţinutul Vrancei” – susţinute în şedinţa publică a Academiei Române, Rainer prezintă „la cald” datele strânse cu un an în urmă, la Nerej, şi conchide fără drept de apel: „Suntem în drept să tragem concluzia că amestecul tipurilor antropologice e împins departe în această populaţie”[25].

Încă o observaţie importantă: reacţiile de izohemaglutinare realizate la Nerej i-au permis lui Francisc Rainer să aprofundeze o problemă care îl preocupa de câtva timp şi să formuleze concluzii clare în privinţa ei. Rainer dovedea astfel că nu există absolut nicio conexiune între grupele sanguine şi caracterele antropologice, că oamenii nu pot fi împărţiţi în rase în funcţie de grupa sanguină pe care o au, idee care persista în anii ’20–’30. Francisc Rainer era interesat de această chestiune: coordonase, anterior, o cercetare a dr. Maria Dumitrescu (finalizată printr-o teză de doctorat, susţinută în 1927), pe 1.031 de eleve de la trei internate din Bucureşti. Teza Contribuţiuni la studiul grupelor sanguine din România stabilea că „nu e nicio corelaţie netă între indicele cefalic şi grupele sanguine”[26].

În vara aceluiaşi an 1927, Francisc Rainer se află la Nerej, echipa sa cercetând şi grupele sanguine ale locuitorilor, iar zece ani mai târziu publică în „România Medicală” articolul „Există o corelaţie între grupele sanguine umane şi celelalte caractere antropologice?”. Răspunsul e însoţit de un tablou grafic, care îi are în centrul său pe nerejeni:

„Între altele s’a pus întrebarea dacă există vreo corelaţie sigură între un grup sanguin determinat şi însuşirile morfologice şi de pigmentaţie, importante în antropologie. Unii au schiţat răspunsuri afirmative. Cei mai mulţi răspund negativ. Tabloul grafic alăturat arată, cred, mai limpede decum s’a făcut aceasta până acum, absenţa oricărei corelaţii. El e un extras dintr’unul din tablourile mult mai bogate, pe care le-am alcătuit pentru fiecare grup sanguin, pe baza măsurătorilor făcute în comuna Nerejul Mare din Vrancea şi anume din tabloul alcătuit pentru femeile din grupul Aβ. Conţine graficele a 5 indivizi. Fiecare grafic prezintă 14 valori numerice, aproape toate de indice, valorile cele mai importante în antropologie. Uşor se poate vedea cât de mare e amploarea variaţiei în ce priveşte diferitele caractere morfologice la aceşti indivizi. Astfel, indicele cefalic variază de la 75.8 până la 90.3, adică dela dolicocefalie până la hiperbrachicefalie. Indicele morfologic al feţei de la 77.0 până la 91.0, adică de la hipereuriprosopie până la leptoprosopie. Indicele nazal, de la 50.0 până la 72.6, adică de la hiperleptorinie până la mezorinie. Iar statura, dela 146 cm.8 până la 167 cm.1. Tot aşa celelalte valori. (…) Dar cu toate deosebirile importante în antropologie, pe care ni le învederează acest tablou, constituţia serologică a acestor oameni e aceiaşi. Lipsa unei corelaţii e evidentă”[27].

1928: campania de la Fundul Moldovei (Bucovina)

Un an mai târziu, la Fundul Moldovei, numărul cercetătorilor implicaţi în campania

F. Rainer langa Gusti, la Nerej

monografică creşte semnificativ: 60 de participanţi[28]. Echipa însărcinată cu cercetarea tipului antropologic se dublează şi ea, dat fiind că sporeşte numărul operaţiunilor de realizat pe teren: alături de dr. Francisc Rainer, dr. Horia Dumitrescu şi dr. Maria Dumitrescu, vin, tot de la Institutul de Anatomie şi Embriologie al Facultăţii de Medicină din Bucureşti, dr. Ştefan Milcu (responsabil cu fotografiile antropologice ale sătenilor), dr. S. Ciorapciu şi dr. Petre Georgescu (echipa care avea în sarcină consultaţiile medicale). Acesta este, deci, momentul în care, în cadrul cercetărilor monografice, apare şi o componentă de acţiune medicală.

La Fundul Moldovei se fac, pe lângă reacţiile de determinare a grupei sanguine, şi reacţii de diagnosticare a sifilisului, iar sătenii intră într-un program de tratament şi primesc fişe individualizate (care conţin sfaturi de îngrijire şi grupa sanguină din care fac parte). Că de la Fundul Moldovei, Francisc Rainer şi colaboratorii săi s-au implicat efectiv în ameliorarea stării de sănătate a sătenilor o atestă şi informaţiile cuprinse în Catalogul materialului sociologic privitor la cercetările întreprinse în comuna Fundul Moldovei din Bucovina, în anul 1928, cu referinţe la cercetările anterioare din 1925 (Goicea Mare), 1926 (Ruşeţu) şi 1927 (Nereju) întocmit de Henri H. Stahl: astfel, pe lângă măsurătorile cu caracter antropologic,

„Dl. Profesor Rainer şi echipa sa medicală au întreprins în comuna Fundul Moldovei, în 1928, şi cea dintâi campanie antisifilitică, efectuată în condiţii ştiinţifice, adică operând pe teren toate analizele necesare. I. S’au făcut cu acest prilej 781 de consultaţiuni gratuite. II. 746 de reacţii Meinicke pentru diagnoza sifilisului. III. Tratamentul antisifilitic la 137 de inşi. Toţi aceştia, la sfârşit, au primit sfaturi pentru viitor, tipărite anume pe fişele cu indicaţia tratamentului urmat de ei”[29].

Existenţa în Arhiva Dr. Rainer de la Biblioteca Academiei Române a unui număr de 548 de cópii dactilografiate ale scrisorilor trimise de dr. Francisc Rainer domnişoarei dr. Marta Trancu şi apoi soţiei sale, dr. Marta Trancu-Rainer, în perioada 1898-1939, face posibilă reconstituirea, măcar parţială, a participării profesorului Rainer la campaniile monografice ale lui Dimitrie Gusti.

Dacă privind Nerejul nu sunt scrisori în fondul documentar amintit, Fundul Moldovei este bine reprezentat, prin două scrisori amănunţite trimise de profesor chiar din localitatea în care-şi desfăşura studiul antropologic şi apoi prin alte misive trimise de la Cheia, unde era reşedinţa de vacanţă a familiei Rainer şi unde profesorul studia, calcula, interpreta materialul strâns în satul bucovinean. Astfel, lecturarea unei scrisori redactate de Francisc Rainer în ziua de vineri, 20 iulie 1928, ne ajută să stabilim că echipa de specialişti pe care o coordona s-a apucat efectiv de lucru cu câteva zile mai devreme, pe 16 iulie:

„Am intrat în muncă deplină de luni după prânz: dimineaţa am întrebuinţat – pentru amenajări. S’au făcut vreo 150 de reacţii pentru sifilis (30% sunt pozitive încă aproape 20% slabe) şi aproape 300 reacţii de grup. Ai mei lucrează foarte intensiv în special P. Georgescu şi Ciorapciu sunt neobosiţi şi bine dispuşi. A sosit şi Milcu şi s’a pus pe lucru. Mă voiu întoarce cu un material deosebit de frumos. (…). Am nădejdea să las mult din neosalvarsanul adus, aici”[30].

Miercuri, 8 august, Francisc Rainer se afla în continuare la Fundul Moldovei şi scria soţiei:

„Vei şti, dragă Marta, că eri de dimineaţă am plecat cu toţii să vizităm câteva mănăstiri în 4 camionete puse la dispoziţie de Prefectura Judeţului. Am vizitat Mănăstirea Suceviţa, Mănăstirea Putna precum şi biserica Sf. Niculae din Rădăuţi, cea mai veche biserică din toată Moldova, zidită pe la 1360. Am fost foarte mulţumit – deşi la întoarcere motorul maşinei noastre n’a vrut să se puie în mişcare în mod definitiv, a binevoit a merge numai câte 200-300 metri, rar câte un km, doi, aşa încât toată noaptea am petrecut-o pe şosea şi am sosit abia la 5 ½ dimineaţa la Fundul Moldovei, unde am găsit scrisorile matale amândouă. (…) Calculele nu le isprăvesc toate aici, ci numai cele mai obositoare. O mare parte – dar cu rezultate imediate, rămâne de făcut la Bucureşti”[31].

Campania de lucru urma să se încheie luni, 13 august – aflăm din aceeaşi scrisoare – când Gusti pregătise un final aventuros pentru echipa de cercetători:

„Gusti cu ai săi pleacă Luni, 13 August, pe Bistriţa, cu plutele şi insistă pe lângă mine ca să viu şi eu cu ai mei. E posibil să plec şi eu atunci. Am merge întâiu la Vatra Dornei cu trenul. De acolo cu plutele până la Piatra-N. două zile, prima zi până la Broşteni, unde am petrece noaptea. Iar a doua zi, Marţi, până la Piatra. De acolo cu trenul – mi se pare că Joi – la Bucureşti. Bagajele, ne-ar însoţi pe un camion până la Piatra, de acolo le-am expedia cu trenul. Cam pe Joi, 16 August am fi în Bucureşti”[32].

Ce s-a ales însă de aventura plănuită de Gusti aflăm din memoriile lui Henri H. Stahl:

„Întoarcerea acasă a organizat-o profesorul în stil de culoare locală, adică pe o plută care ar fi trebuit să ne ducă la Piatra Neamţ. Dar în miezul nopţii, «haitul» de apă a scăzut, aşa că am rămas pe uscat, petrecând noaptea sub cerul liber, la un foc improvizat. Profesorul Gusti era însă de părere că o campanie de muncă ştiinţifică trebuie răsplătită şi prin momente de odihnă, care de fapt ne-au rămas în amintire, nedespărţite de ştiinţa propriu-zisă”[33].

Un an mai târziu, în 1929, Francisc Rainer va reveni la Fundul Moldovei pentru a aprofunda cercetarea – aspect necunoscut până acum, pe care-l aflăm din aceleaşi scrisori către soţie. Concret, profesorul s-a aflat la Fundul Moldovei cândva în luna iunie, efectuând o serie de măsurători, şi va mai face o incursiune de o zi în localitatea cu pricina, pe 2 august. El scrie soţiei în acea zi din Fundul Moldovei:

„Eu merg înainte cu lucrarea fişelor. Fişe nouă se adaogă acum puţine, 12 ori 15 pe zi. Dar am ce-mi trebuie. În tratament sunt acum aproape 130 de bolnavi. Sângele continuă(m) să-l examinăm la toţi şi procentul reacţiilor positive se menţin la aproape 50 la sută. Cu sănătatea sunt bine, deşi nu es la plimbare. Toată plimbarea mi-e drumul dintre locuinţă şi dispensar. Ţiu mult să mă debarasez de o parte cât mai mare din munca aridă de calcule. Dar repet, mă simt din ce în ce mai revenit din starea de oboseală adâncă pe care o aveam la început Mă opresc aici, căci am o ocazie de a trimite scrisoarea direct la Câmpulung. Te îmbrăţişez din toată inima şi te rog să-mi scrii cât mai mult despre mata. Al matale, J. Fundul Moldovei ”[34].

O zi mai târziu, de la casa de vacanţă din Cheia, Rainer scrie:

„Aici toate merg după dorinţă. Vremea e frumoasă, sunt mulţumit cu ce am. Mă simt bine şi lucrez. Vreau să mă debarasez întâiu de partea cea mai aridă, socotelile după fişele somato-metrice. Nu neglijez nici altele, dar aşi vrea cât mai curând să văd revăzute jumătate din socotelile ce am de făcut, aici”[35].

În absenţa unor informaţii concludente despre campania de la Fundul Moldovei, mai apropiate de data desfăşurării efective a cercetării, ce anume a făcut echipa lui Francisc Rainer în satul bucovinean se va afla abia câţiva ani mai târziu, în 1937, cu prilejul volumului editat pentru Congresul internaţional de antropologie[36]. Astfel, în 1928, Fundul Moldovei era locuit de 4.372 de persoane (3.309 români, 967 germani, 92 evrei, 2 ucraineni, 1 bulgar, 1 ungur), împărţiţi în 1.039 gospodării. Iar materialul antropologic strâns aici cu prilejul campaniei era alcătuit din 445 fişe antropologice (359 de români), 208 clişee, 881 reacţii de izohemaglutinare (691 români).

Ca şi în cazul Nerejului, rezultatele cercetărilor efectuate la Fundul Moldovei sunt însoţite de numeroase elemente grafice, printre care de-acum cunoscutele tabele cu simboluri (fiecare cu câte opt caracteristici antropologice), care vor stârni admiraţia participanţilor la congres; aceştia vor remarca inovaţiile lui Rainer în articole elogioase. Şi tot ca în cazul Nerejului, rigurosul Rainer lasă rezultatele prezentate schematic să vorbească pentru sine, neoferind prea multe interpretări. Dintre cele oferite totuşi, Rainer observă că

„la Fundul Moldovei, ca şi la Nerej, tipurile rasiale umane depigmentate constituie o parte importantă a populaţiei”, după cum remarcă şi predominanţa, în componenţa populaţiei, a „elementului alpin şi mai ales a celui dinaric…”. Mai mult: „Cât priveşte celelalte rase, putem identifica în aceste planşe prezenţa nordicilor, a mediteraneenilor, a alpinilor, a est-europizilor şi, mai ales, a combinaţiilor dintre acestea, mai mult sau mai puţin bine definite”[37].

1932: campania de la Drăguş (Făgăraş)

Francisc Rainer şi echipa sa nu participă la prima campanie monografică de la Drăguş, cea din 1929, ci doar la campania de reluare a Drăguşului, din 1932. În campania din 1929, responsabilă cu studiile antropologice pe care le presupunea cercetarea cadrului biologic fusese o echipă de cinci medici condusă de profesorul Sabin Manuilă.

Ştim, din memoriile lui Henri H. Stahl, că peste 40 de monografişti s-au aflat la Drăguş în vara lui 1932, dar, spre deosebire de celelalte campanii, Francisc Rainer a stat mai puţin pe teren, în jur de zece zile, pe parcursul lunii iulie. Într-o carte poştală redactată la

Drăguş, la 7 iulie 1932, Francisc Rainer îi scria soţiei:

„Chère Marthe, Je viens de recevoir a l’instant votre télégramme, très déformé par la transcription qu’on lui a donnée. Je suppose que vous êtes à Gmunden, le télégramme dit «Gimendon». Je suis arrivé hier soir a Drăguş (n.a. – înţelegem că sosise la Drăguş în data de 6 iulie). A présent, notre installation est presque terminée. Mes assistants ont travaillé parfaitement, c’est un vrai plaisir de regarder. Aujourd’hui même nous commencerons à travailler, – si le monde se présente. En tout cas, nous serons de retour à Bucarest le 15 juillet. Mille embrassements. J”[38].

La rândul său, Marta Trancu-Rainer nota în jurnal:

„1932. 9 Iulie. În timpul cât eu eram la Gmunden, Iosif era la Drăguş pentru anchete cu prof. Gusti şi-i scriu că după ce mănânc, mă culc pe un chaise-long sub nuc şi când adie vântul, lasă să treacă razele călduţe de soare, care-mi mângâie fruntea, aşa cum m-ar mângâia mâinile Tăicuţului. Mi-a povestit de la Drăguş că o fetiţă de 7 ani, ca să-i mulţumească cum a îngrijit-o, a scos din sân o mânuţă de vişine şi i-a dăruit”[39].

O nouă scrisoare, de vineri, 15 iulie 1932, de la Bucureşti, arăta că, într-adevăr, echipa lui Rainer îşi încheiase lucrul după cum fusese stabilit:

„Vei şti că eu sunt bine, că am isprăvit cu bine campania aceia de lucru şi m’am convins că în 10 zile se poate face foarte mult şi am învăţat cum s’ar putea face şi mai mult. Am măsurat aproape 300 de inşi. Consultaţii au fost peste 600 şi date serioase. Petre Georgescu cu stetoscopul biauricular şi cu aparatul pentru luat tensiunea arterială a lucrat neobosit. De altminteri toţi au dat maximul de randament. Milcu a făcut peste 300 de clişee. În orice caz putem fi mulţumiţi de rezultat. E altceva când şeful lucrează deavalma cu toţi”[40].

Datele strânse la Drăguş în 1932 vor vedea şi ele lumina tiparului abia în volumul dedicat congresului de antropologie, în 1937. Din acesta aflăm că, la momentul desfăşurării

Fotografii antropometrice de la Dragus

anchetei, satul era locuit de 1.673 de persoane, repartizate în 319 gospodării, şi că echipa realizase pe teren 283 de fişe antropologice, 284 de clişee fotografice, 761 de reacţii de determinare a grupei sanguine şi 633 de dactilograme pentru ambele mâini. Ca şi în cazul celorlalte localităţi, Drăguşul era o aşezare românească veche, cu endogamie intensă. Printre observaţiile lui Rainer, câteva atrag atenţia: absenţa completă a blonzilor printre bărbaţi – niciun caz între cei 105 studiaţi – şi raritatea blonzimii printre femei: două cazuri din 114. Pe lângă tipul rasial alpin şi est-europid, „şi unii, şi alţii există (…), dar sunt mai mult sau mai puţin pronunţat amestecaţi cu dinarici”, Rainer identifica, de asemenea, „mediteraneeni, dinarici clasici, dar şi tipuri amestecate unde s-ar putea constata şi caractere nordice”[41].

Ceea ce îl surprinde însă pe cercetător este diferenţa de înălţime între femei şi bărbaţi: 168,1 – media pentru bărbaţi şi 154,3 – media pentru femei.

„Această diferenţă este de o mărime anormală. În mod obişnuit, ea este de 10-12 cm. Nici la Nerej, nici la F. Moldovii nu am constatat această anomalie. Explicaţia ni se pare a fi următoarea: la Drăguş, femeile, pe lângă sarcinile normale privind gospodăria şi maternitatea, au în bună parte şi pe aceea, adesea în cea mai mare măsură, a treburilor grele la câmp, iar aceste treburi încep pentru ele foarte devreme. Aceasta influenţează desigur creşterea şi, în orice caz, înălţimea discurilor intervertebrale”[42].

Cu Francisc Rainer, apariţia componentei de acţiune culturală

Despre cercetările de antropologie ale lui Rainer în sate şi despre potrivirea/nepotrivirea acestora cu monografiile lui Gusti (şi cu scopul acestora) se poate discuta destul de mult; Henri H. Stahl e, de pildă, convins în memoriile sale că, deşi extrem de valoroase, studiile lui Francisc Rainer nu puteau fi integrate într-o sinteză finală, de sociologie, a satului; că Rainer „nici nu explica viaţa socială prin factorul «rasă» şi nici caracterele anatomice ale oamenilor prin viaţa lor socială”[43]. Aşadar, deşi această chestiune poate fi supusă discuţiilor (a se vedea mai sus cum Rainer explică înălţimea redusă a femeilor prin aceea că ele sunt, din copilărie, parte a activităţilor agricole), ceea ce trebuie neapărat subliniat e faptul că prezenţa lui Francisc Rainer în campaniile monografice s-a dovedit a fi extrem de importantă, mai cu seamă dacă ţinem cont de traseul Şcolii gustiene şi de faptul că, odată cu 1934, s-a făcut trecerea de la cercetare la acţiune efectivă în lumea satului.

Astfel, odată cu Francisc Rainer, în campaniile monografice apare şi o evidentă componentă de acţiune culturală în domeniul sănătăţii: pe lângă descrieri antropometrice, determinări de grupe sanguine, dactilograme şi fotografii antropologice, echipa lui Francisc Rainer face şi reacţii de diagnosticare a sifilisului, doi doctori din echipă, dr. Petre Georgescu şi S. Ciorapciu, oferă consultaţii medicale celor care doresc, după cum sătenii care trec pe la măsurători primesc medicamente gratuite şi foi cu sfaturi medicale, care cuprind menţionarea grupei sanguine din care fac parte.

Componenta de acţiune medicală este evidentă mai cu seamă la Fundul Moldovei şi Drăguş; atunci apar în echipă medicii însărcinaţi să ofere consultaţii; la Nerej, în 1927, echipa lui Rainer a fost redusă ca dimensiuni şi nu avem informaţii concludente care să arate că şi aici se poate identifica implicarea celor trei în problemele sanitare ale satului. Putem doar presupune că Francisc Rainer a participat la şezătorile satului, încercând să le explice sătenilor de ce anume le ia sânge, potrivit unei informaţii pe care o oferă Henri H. Stahl în memoriile sale (şi pe care trebuie să o tratăm cu precauţie, de vreme ce la Nerej chestiunea identificării sifilisului nu apare pe agenda de lucru a echipei):

„Era ciudată credinţa lor obştească precum că Vrancea nu are alt stăpân decât pe «Dumnezeu Şoimanul» şi că se trag cu toţii din sângele lui Ştefan cel Mare. Doctorul Francisc Rainer, care venise în 1927 cu noi, căutase să explice sătenilor de ce lua probe de sânge, ca să vadă dacă nu cumva era stricat (se gândea la sifilis). La care sătenii râdeau pe înfundate, batjocoritori, spunând între ei: «Doamne fereşte: Cum să fie stricat, de vreme ce e sânge din sângele lui Ştefan cel sfânt?»”^[44].

Participarea lui Francisc Rainer la şezătorile satului şi talentul de a şi-i face pe săteni parteneri în acţiunea de cercetare sunt rememorate şi de un fost participant la campanii, profesorul Ion Zamfirescu. Fragmentul citat e edificator pentru modul în care Rainer reuşea să se apropie de oameni, explicând pe înţelesul lor chestiuni complicate:

„Duminecile, pentru a întări contactul nostru cu satul, organizam şezători sub cerul liber. La una din aceste şezători, la care participau peste o mie de săteni, a vorbit şi Fr. Rainer. A vorbit, nu despre unul sau altul din subiectele propuse în manualele de «culturalizare», ci pur şi simplu, despre lucrarea ştiinţifică pe care o întreprindea acolo, în laboratorul improvizat dela Fundul-Moldovei. În special, el a insistat asupra problemei grupelor sanguine. Le-a explicat ţăranilor ce este sângele, ce funcţiune îndeplineşte, din ce se comupune şi cum se împarte în mai multe grupe caracteristice. Le-a arătat apoi ce sunt transfuziile de sânge şi cum adeseori ele sunt singurul mijloc pentru a scăpa pe om dela moarte. Trebue să ştiţi că fiecare locuitor, după ce se supunea la măsurătoarea antropometrică şi la examenul biologic, primea o fişă cu mai multe date, printre care se afla şi notarea grupei sanguine din care făcea parte. Terminându-şi cuvântarea sa, Fr. Rainer a îndemnat pe ţărani să nu se despartă niciodată «de ţidula primită dela d-nii doctori», s’o păstreze cu sfinţenie toată viaţa în chimir – pentrucă, cine ştie, fiecăruia i se poate întâmpla să aibă nevoie de sângele altuia ori să trebuiască să dea el sânge unui semen al său. Şi atunci «prin ceia ce scrie în această ţidulă fermecată», treaba este uşurată, oamenii cu sânge potrivit se aleg mai repede, iar nevoia este împlinită astfel fără pierdere de vreme”[45].

Consultaţiile medicale erau, în mod evident, o formă de a-i atrage pe săteni la măsurători; Rainer o spune clar în „Cuvântul înainte” al volumului Enquêtes…: „consultaţia medicală, cu distribuţia gratuită de medicamente, mijloc de primă importanţă pentru a-i atrage pe săteni, bolnavi sau nu”[46]. Consultaţiile au fost însă făcute serios, iar noutatea aceasta introdusă de profesorul de anatomie – cercetare, dar şi acţiune medicală – s-a înscris în mod fericit în planurile lui Gusti de a introduce mai târziu acţiunea culturală în mediul rural. Gusti însuşi remarcă iniţiativa/inovaţia lui Rainer, într-un elogiu la Academia Română, la 15 septembrie 1944:

„Numai cine a lucrat pe teren cu Fr. Rainer poate să-şi dea seama de impresionanta, tăcuta, neobosita şi entuziasta activitate desfăşurată de dânsul nu numai pe tărâmul cercetărilor, dar ceia ce nu se ştie, şi pe cel practic. Căci Fr. Rainer, pentru întâia oară în ţara românească, a creat în satele unde lucra, câte o secţie medicală, aducând cu sine lăzi uşor transportabile cu medicamente şi lăsând la plecare ţăranilor fişe de grupele sanguine, din care fac parte, ca şi rezultatele reacţiunilor Meinecke [Meinicke]”[47].

Rainer şi „primele monografii antropologice săteşti din ştiinţa mondială”

Date fiind informaţiile pe care le deţinem în acest moment, n-ar fi deloc exagerat să susţinem că participarea lui Francisc Rainer la campaniile monografice ale lui Dimitrie Gusti i-a folosit mai mult primului decât celui de-al doilea. Rainer însuşi recunoaşte la un moment dat că măsurătorile antropologice nu ar fi fost posibile în lipsa invitaţiei lui Dimitrie Gusti de a fi parte a monografiilor, iar părţi din analiză au fost publicate şi în volumele şcolii – în Nerej, un village d’une région archaïque şi în Drăguş, un sat din Ţara Oltului (Făgăraş). Dar materialul strâns pe teren a fost folosit de Francisc Rainer pentru elaborarea volumului propriu, Enquêtes anthropologiques dans trois villages roumains des Carpathes (1937), şi, până la urmă, ca argument principal pentru ca România să fie organizatoarea celui de-al XVII-lea Congres internaţional de antropologie şi arheologie preistorică.

1937 este, astfel, datorită volumului lui Rainer şi datorită congresului o dată extrem de importantă în istoria antropologiei româneşti. Laudele la adresa activităţii sale nu au contenit să apară, iar profesorul de anatomie de la Facultatea de Medicină din Bucureşti a fost considerat, pe bună dreptate, un inovator, date fiind introducerea fotografiilor antropologice în cercetare, completarea cercetărilor antropologice propriu-zise cu reacţii de identificare a grupelor sanguine, prezentarea rezultatelor cu ajutorul unor simboluri grafice care, atent decodate, ofereau informaţii cheie privind caracterele antropologice ale posesorilor.

Mai mult decât oricine, Dimitrie Gusti era convins de importanţa cercetărilor realizate de Francisc Rainer în cadrul campaniilor monografice:

„Profesorul Rainer a fost un deschizător de drumuri nouă şi în privinţa unei Antropologii a poporului român, creând fundamentul ştiinţific prin cercetările ce le-a făcut pentru întâia oară pe teren, în trei sate româneşti, care sunt de altfel şi primele monografii antropologice săteşti din ştiinţa mondială. (…) Cercetările din Nereju, Fundul Moldovei şi Drăguş au apărut în 1937 ca un omagiu pentru «Congresul Internaţional de Antropologie, Arheologie şi Preistorie» din Bucureşti, sub titlul Enquêtes anthropologiques dans trois villages roumains des Carpathes. Cunoscutul profesor elveţian Pittard, care făcuse unele studii antropologice în România, a mărturisit la acest congres, că cercetările lui Fr. Rainer formează «întâia cercetare în adâncime a antropologiei Ţării Româneşti». Într’adevăr, atunci când Pittard a încercat să tragă anume concluzii pe baza studiilor unui foarte mărginit număr de cazuri, Fr. Rainer, numai în acele trei sate, a făcut 1.002 fişe antropologice, 2.370 reacţii isohemoglutinare şi 492 fotografii antropologice. Fr. Rainer a creat un model ştiinţific de cercetare, care n’a găsit până astăzi nici imitatori şi nici adepţi. Cu multă duioasă melancolie citim la sfârşitul lucrării sale: «Ne-am sforţat în această publicaţie să facem expunerea cea mai obiectivă şi, pentru a zice astfel, cea mai concreză posibilă. Însă noi n’am epuizat materialul adunat de noi. Vom reveni cu altă ocazie». Poate se va găsi vreunul din distinşii săi elevi să poată săvârşi această revenire, care nu i-a fost fost lui dat să o facă, şi să aplice metoda riguroasă, pe care Fr. Rainer a creat-o”[48].

Pentru volumul din 1937, Rainer primeşte doi ani mai târziu şi premiul „Oroveanu” al Academiei Române, iar rezultatele cercetărilor sale „au determinat, în cea mai mare măsură, şi votul prin care Instituţiunea noastră l-a chemat printre membrii săi de onoare”, aşa cum se precizează în raportul secretarului general al Academiei Române, privitor la lucrările acestei instituţii în anii 1943-1945[49]. De asemenea, volumul şi organizarea congresului sunt argumente – alături de impresionanta colecţie antropologică adunată de Rainer pe parcursul anilor – şi pentru crearea, în 1940, a Institutului de Antropologie; care este şi o formă de a-l ţine pe Francisc Rainer în activitate, după ieşirea sa la pensie. Rainer este considerat, astfel, pe bună dreptate, „creator al antropologiei româneşti”, aşa cum îl considera şi Consiliul profesoral al Facultăţii de Medicină, în decembrie 1939, când savantul a propus înfiinţarea unui institut care să găzduiască miile de cranii, oase patologice, fotografii, mulaje strânse până atunci.

[1] Arhiva pentru ştiinţa şi reforma socială. Omagiu profesorului D. Gusti, 1936, p. 1164-1165.

[2] Henri H. Stahl, Amintiri şi gînduri din vechea şcoală a „monografiilor sociologice”, Editura Minerva, Bucureşti, 1981, p. 25.

[3] Henri H. Stahl (dirigée par), Nerej, un village d’une région archaïque: monographie sociologique, Institut de Sciences Sociales de Roumanie, Bucarest, 1939, vol. 1.

[4] în Îndrumări pentru monografiile sociologice redactate sub direcţia ştiinţifică a d-lui Prof. D. Gusti şi conducerea tehnică a d-lui Traian Herseni de Biroul Cercetărilor Sociologice din Institutul de Ştiinţe Sociale al României, Institutul de Ştiinţe Sociale al României, Bucureşti, 1940, p. 91-101.

[5] Dr. D.C. Georgescu, „Plan general pentru cercetarea cadrului biologic”, în Îndrumări pentru monografiile sociologice, p. 91.

[6] Ibidem, p. 93-101.

[7] Ilie Th. Riga, Gheorghe Călin, Anatomie şi antropologie, eseuri şi sinteze (editori Dan Riga şi Sorin Riga), Editura Cartea Universitară, Bucureşti, 2008; M. Sevastos (volum îngrijit de), În amintirea profesorului Fr. J. Rainer: 1877-1944, Monitorul Oficial şi Imprimeriile Statului, Imprimeria Naţională, Bucureşti, 1946.

[8] Ilie Th. Riga, Gheorghe Călin, „Dr. Francisc I. Rainer”, în Ilie Th. Riga, Gheorghe Călin, op. cit., p. 61.

[9] Biblioteca Academiei Române (BAR), Manuscrise, Arhiva Dr. Rainer, I msse 1, Marta Rainer, Jurnal biografic, p. 69.

[10] în M. Sevastos, op. cit., p. 103-104.

[11] Ibidem, p. 45.

[12] Ibidem, p. 14.

[13] În text, ego-miceniană.

[14] BAR, Manuscrise, Arhiva Dr. Rainer, XI varia 3, Copiile scrisorilor trimise de dr. Francisc Rainer soţiei sale dr. Marta Francisc Rainer între anii 1898-1939, scrisoarea 428.

[15] Idem, scrisoarea 454 (2 septembrie 1933).

[16] Idem, scrisoarea 463 (26 septembrie 1933).

[17] Ilie Th. Riga, Gheorghe Călin, „Dr. Francisc I. Rainer”, în Ilie Th. Riga, Gheorghe Călin, op. cit., p. 75.

[18] Ilie Th. Riga, Gheorghe Călin, „Dr. Francisc I. Rainer”, în Ilie Th. Riga, Gheorghe Călin, op. cit., p. 142.

[19] Francisc Iosif Rainer, L’oeuvre scientifique de Fr. J. Rainer, Monitorul Oficial şi Imprimeriile Statului, Imprimeria Naţională, Bucureşti, 1945, vol. III – Anthropologie, Morphologie (varia), Bibliographie, p.105-106.

[20] Prof. Fr. I. Rainer, „Cuvânt înainte”, în Enquêtes anthropologiques dans trois villages roumains des Carpathes. Avec 34 planches, dont 20 photographiques, Imprimeria Centrală, Bucureşti, 1937.

[21] Francisc I. Rainer, Tipul antropologic, Institutul de Ştiinţe Sociale, Bucureşti, 1945, p. 22.

[22] M. Sevastos, op. cit., p. 36.

[23] Francisc Iosif Rainer, L’oeuvre scientifique de Fr. J. Rainer, Monitorul Oficial şi Imprimeriile Statului, Imprimeria Naţională, Bucureşti, 1945, vol. III – Anthropologie, Morphologie (varia), Bibliographie, p.105.

[24] Henri H. Stahl, Amintiri şi gînduri…, p. 48.

[25] BAR, comunicarea lui Fr. J. Rainer, intitulată „Cercetări antropologice asupra satului Nereju-Mare din ţinutul Vrancei” (18 mai 1928).

[26] Francisc Iosif Rainer, L’oeuvre scientifique de Fr. J. Rainer, Monitorul Oficial şi Imprimeriile Statului, Imprimeria Naţională, Bucureşti, 1945, vol. III – Anthropologie, Morphologie (varia), Bibliographie, p.106.

[27] Fr. I. Rainer, „Există o corelaţie între grupele sanguine umane şi celelalte caractere antropologice?”, extras din „România Medicală”, 1-15 iulie 1937, Institutul de Arte Grafice „Eminescu” S.A., Bucureşti, 1937.

[28] Henri H. Stahl, Amintiri şi gînduri…, p. 25.

[29] Catalogul materialului sociologic privitor la cercetările întreprinse în comuna Fundul Moldovei din Bucovina, în anul 1928, cu referinţe la cercetările anterioare din 1925 (Goicea Mare), 1926 (Ruşeţu) şi 1927 (Nereju), Bucureşti, 1928.

[30] BAR, Manuscrise, Arhiva Dr. Rainer, XI varia 3, Copiile scrisorilor trimise de dr. Francisc Rainer soţiei sale dr. Marta Francisc Rainer între anii 1898-1939, scrisoarea 319.

[31] Idem, scrisoarea 320.

[32] Ibidem.

[33] Henri H. Stahl, Amintiri şi gînduri…, p. 116.

[34] BAR, Manuscrise, Arhiva Dr. Rainer, XI varia 3, Copiile scrisorilor trimise de dr. Francisc Rainer soţiei sale dr. Marta Francisc Rainer între anii 1898-1939, scrisoarea 361.

[35] Idem, scrisoarea 362.

[36] Prof. Fr. I. Rainer, Enquêtes anthropologiques dans trois villages roumains des Carpathes. Avec 34 planches, dont 20 photographiques, Imprimeria Centrală, Bucureşti, 1937.

[37] Prof. Fr. I. Rainer, Enquêtes anthropologiques dans trois villages roumains des Carpathes. Avec 34 planches, dont 20 photographiques, Imprimeria Centrală, Bucureşti, 1937.

[38] BAR, Manuscrise, Arhiva Dr. Rainer, XI varia 3, Copiile scrisorilor trimise de dr. Francisc Rainer soţiei sale dr. Marta Francisc Rainer între anii 1898-1939, scrisoarea 430.

[39] BAR, Manuscrise, Arhiva Dr. Rainer, I msse 1, Marta Rainer, Jurnal biografic, p. 287.

[40] BAR, Manuscrise, Arhiva Dr. Rainer, XI varia 3, Copiile scrisorilor trimise de dr. Francisc Rainer soţiei sale dr. Marta Francisc Rainer între anii 1898-1939, scrisoarea 431.

[41] Prof. Fr. I. Rainer, Enquêtes anthropologiques dans trois villages roumains des Carpathes. Avec 34 planches, dont 20 photographiques, Imprimeria Centrală, Bucureşti, 1937, p. 57-58.

[42] Ibidem, p. 63.