Graiul din Cornova
Ştefania Cristescu
Introducere
In cadrul monografiei sociologice a satului, una din problemele de seamă şi a cărei originalitate trebuie dovedită e cea a cercetării limbajului. întrucât limba este cea m ai de seamă dintre formele de exteriorizare a vieţii, ea e comună tuturor manifestărilor şi susceptibilă de a fi prinsă de aproape fiecare din membrii cercetători.
De altfel, asupra acestui primat voi stărui la sfârşitul acestei comunicări, indicând necesitatea de colaborare a tuturor echipelor la problemele de limbaj.
Mai înainte însă, pentru o justificare a cercetării noastre şi pentru o distingere a ei de cercetările filologice-dialectale propriu-zise, vom încerca să schiţăm sistemele lingvistice cu o coloratură vădit sociologică ale lingviştilor din timpul cel mai apropiat, contemporan chiar. Vom înc erca de asemenea să desprindem folosul lor pentru cercetarea noastră specială.
Din ce în ce mai mult s-a văzut că nu e în spiritul ştiinţific să studiezi izolat o serie de fenomene sociale, fără a ţine seama de toate celelalte serii [concomitente] de fenomene. Procedeul care constă în a extrage una din aceste serii, spre ex[emplu] limba, din mediul social şi a o examina singură şi-a făcut timpul.
Aceasta e ideea care animă ştiinţele în general şi lingvistica în special, abătând-o pe aceasta din urmă din drumul fatal ce o apropia de formalismul pur. Lingvistica a fost o artă înainte de a deveni ştiinţă. Aproape până în sec[olul] 19, limbajul n-a fost studiat în funcţiun ea lui adevărată. Cultul pentru limba scrisă, limba clasică imuabilă propusă ca model posterităţii, făcea să fie dispreţuită limba vorbită, calificată drept vulgară.
[…]
Concluzii
Ca aspect general sunt vizibile în satul Cornova cele două straturi de viaţă pe care s-au grefat două feluri de limbi. Alături de limba bătrânilor satului, cu culoare de cronică, sau de limba descântecelor şi formulelor magice – cu cuvinte sau interdicţii de vocabular al căror sens e uneori pierdut şi pentru mintea celui ce ascultă, ca şi pentru a celui ce le pronunţă – apar forme de felul lui „mersî” şi „mădam ” care lovesc tot aşa de neplăcut urechea ca şi amestecul de culori din îmbrăcămintea lor care izbeşte ochiul.
Din acest punct de vedere, Cornova se află cam în fruntea coloanei ce indică transformările lingvistice ale satelor noastre. Cauza esenţială a schimbării e datorită în primul rând, şi pentru multe din satele noastre, spargerii unităţii de viaţă economică. Comunitatea lingvistică a unui sat a dus cam până prin secţolul] 19 o viaţă izolată, închisă în m arginile ei, cu obiceiurile ei etc.
Fiecare sat cu meşteşugarii lui, cu viaţa lui simplă, îşi ajungea. Totul se petrecea numai în sânul unităţii. Numai graţie acestei unităţi economice s-a păstrat unitatea lingvistică a unui sat. Faţă de individ, comuna exercită o acţiune nivelatoare. Dacă venea un străin dintr-un sat vecin, ce se căsătorea cu o fată de aci, el era repede nivelat lingvistic de comună. Căile de comunicaţie, însă, [şi] bâlciurile [în]mulţindu-se au făcut ca satele să-şi piardă integritatea lor economică. Prin aceasta, unitatea lingvistică a fost ameninţată.
Venind în contact cu orăşenii, ascultând limba acestora, ea li s-a părut mai frumoasă şi au început a o dispreţui pe a lor, considerând-o ca un semn de inferioritate, de înjosire. Propagarea faptelor de limbă e supusă aceloraşi legi ca şi obiceiul şi moda de exemplu]. De altfel moda în îmbrăcăminte, în cântece sau dansuri e cea care a introdus în Cornova un număr mare de cuvinte cu valoare de circulaţie în lumea generaţiei tinere a satului.
Sunt cele două feţe antagoniste, denumite de Saussure „spiritul particularist” (esprit de clocher), prin care comunitatea lingvistică rămâne credincioasă tradiţiei, şi celălalt, „la force d ‘intercourse”, care creează comunităţile dintre oameni şi care cor[ect]ează efectele celui dintâi.
Demersul limbii îşi dă de altfel în bună măsură seama săteanul cornovean (fişe). Numai vechile generaţii mai privesc încă limba ca pe o emblemă dragă a locului natal. Limba colorată m oare pe buzele ultimilor bătrâni ai satului. De aci marea grijă a dialectologilor de a o fixa pe hârtie. Pentru sociolog însă, schimbarea aceasta este deosebit de interesantă. De aceea el nu se lasă tentat de vorba sfătoasă a bătrânilor, ci cauta să surprindă schimbarea şi cauzele ei, tot aşa după cum din materialul de literatură populară el nu prinde numai pe acela care izbeşte prin estetismul fonnei şi vechimii lui, ci culege tot ce are valoare de circulaţie în sat, indiferent de formă şi fineţe de fond.
Aci este caracteristica esenţială a atitudinii noastre. De aceea, putem spune ca limba satelor noastre are tendinţe de pierdere în limba comună.
Aceasta va mvinge de altfel în mod fatal şi mai repede decât credem deoarece are de partea ei şcoala şi cazarma. Glasul dialectelor a sunat şi solicitudinea de anticari ce le-o arată dialectologii probează ea însăşi că ne aflăm în faţa unor lucruri trecute, aproape moarte. […]
Stefania Cristescu, Descântatul în Cornova-Basarabia [1984] (2003) [PDF INTEGRAL pe ARHIVA SOCIOLBUC]
Lasă un răspuns