Intelectualisti si politicieni

Intelectualişti şi politicieni

Curentul, no. 805, Joi, 17 Aprilie 1930

Ion Vinea

D. Madgearu a lansat expresia, d. Vaida şi-a însuşit-o. O formă de dispreţ ameninţă presa, denumită, intelectualistă. Până aci presa nu era decât „anumită“, şi numai pentru d. Vintilă Brătianu şi partidele oligarhice. Din mila lui Dumnezeu, democraţia integrală a găsit cuvântul copleşitor care să o răzbune de datoriile ei de recunoştinţă: intelectualişti, intelectualistă…

Guvernele, de altfel, se războiesc cu presa de vreo zece ani. Marea grije a electorului, de îndată ce i s’a postat vardist la poartă, – momentan spre cinstire, – e să iea măsuri în potriva libertăţii tiparului. Celelalte preocupări şi probleme de care veme în opoziţie, văgăuna lui craniană, dispar ca şvabii, libărcile şi miriapozii cât îi împroşcă lumina.
Când i se năzare că situaţia lui personală, adică patria, este în pericol, descoperă pe vinovat în redacţie. Sugrumă ziarele, suprimă, deci, relele. Adevărat că plânsul şi vaietele nu alină durerea. Politicianul are dreptate. Dând glas suferinţii, presa o readuce în conştiinţa poporului anesteziat de resemnări seculare. Cenzura şi confiscările sunt deci de esenţă aristocratică…Dar nu principiile îl frământă pe omul nostru politic.

Conflictul dintre guverne, dintre toate guvernele şi presă, e de fapt vrajbă dintre două categorii: a politicianilor, şi a gazetarilor, meserie cu îndatoriri certe. Practica politicianismului, deoparte, şi a gazetarului, de alta, au diferenţiat, cu timpul, la noi, două tipuri sociale, astăzi în rivalitate. Politicianul arămas acelaş de acum treizeci de ani, când se întorcea cu droşca dela moşie şi cu secretarul pe capră, aşa cum îl descrie Condiescu în „conul Enake“. Şi-a pierdut e drept, odată cu averea, o bună parte din dezinteresare. Era trândav, nervos, şi îngâmfat. Resturile-i de cinste s’au evaporat sub presiunea exproprierii şi a valutei depreciate. Gazetarul, dinpotrivă, a evoluat, odată cu automobilul şi radiofonul.

Între samsarul deputat sau ministru, între generalul politicianizat, şi ziaristul a cărei menire părea limitată la cântarea gloriei stăpânilor, s’a accentuat o îngrijitoare disproporţie. E între ei, o deosebire de concepţie, de promptitudine, de precizie, de viteză, de amploare.
Pe vremuri, differenţa nu se cunoştea decât în taina cabinetelor. Când gazetarii de azi, confecţionau discursurile de debut ale marilor noştri parlamentari. Astăzi, Julien Sorel revendică marchizului dela Mole, zaharisit, titlurile şi situaţia pe care i le îmbie vigoarea, talentul, capacitatea.

Apoi presa, a dat cumplite lovituri oligarhiei şi politicianismului. A impus partidelor o ideologie. Mai mult dcât ori când, astăzi, ideile pronesc din redacţii în cluburi unde trec prin uşa secretă. Iniţiativa ideologică aparţine presei. Ziariştii au suflat politicianilor exproprierea şi votul universal. Au determinat creiarea nouilor partide, şi au lansat ideea revoluţionară a excluderii celor vechi din viaţa publică. De această primejdie, politicienii s’au apărat adăpostindu-se, mai întâi, sub steagurile curate, şi mai târziu, când le-a fost la îndemână, sub dictatură…Primejdia însă e cu atât mai actuală, când vechii moşieri sunt înlocuiţi cu vechilii lor, sau dublaţi de samsari din cluburi, din consilii de administraţie, din marginea industriei mari şi a furniturilor de tot felul. Dovadă stă continuarea confiscărilor.
E un conflict de inteligenţă şi de capacitate în care cel slab se apără prin violenţă şi prin forţa obiceiului. În toate cluburile, avocatul de suburbie şi electorul pretinde încă la întâietatea în stat, în partid, în onoare, în glorie, spre paguba creatorului de curente, a iniţiatorului de opinii.

Noul şi suprinzătorul conflict dintre guvern şi presă nu e deci, nici nou nici surpinzător. Nu e nici măcar o atitudine ingrată. Adversarii se supun fiecare, legii lor. Unul e ţinut să stea la putere, să se refacă, în opoziţie, şi să se reîntoarcă, virgin la guvern. Cellaltul e obligat să ţină seama de opinia publică, de unde îşi trage prestigiul şi târla. Primul poate fi cinic şi inconsecvent. Cel de-al doilea, nu.