Înregistrarea audio a dezbaterii de la MȚR (cu mulțumiri pentru Radio România Cultural)
Joi seara, pe 25 februarie, a avut loc, la Muzeul Țăranului Român, dezbaterea ”Interbelicul între admirație, contestație și … ce?”, prilejuita de ultimele apariții ale Cooperativei G (microistoria interbelicului pornind de la cazul Vulcănescu, fragmente din corespondența lui H.H. Stahl și o a doua antologie despre Bucureștiul interbelic al Școlii Gustiene). Au participat Sorin Antohi, istoric, Ionuț Butoi, sociolog, Paul Cernat, critic, Zoltán Rostás, sociolog, Andrei Sora, istoric. Înregistrarea audio a întâlnirii poate fi consultată mai sus.
Beneficiind și de o consistentă participare în ceea ce privește publicul, semn că interbelicul interesează, dezbaterea a avut drept obiectiv general, enunțat de moderatorul întâlnirii, Zoltán Rostás, punerea în discuție a unui ”altfel” de interbelic. Sau, mai concis, ce înseamnă acest ”altfel” și de ce ar fi nevoie de așa ceva în raport cu istoria interbelicului?
În acest sens, Paul Cernat a remarcat un fel de ”revival” în ceea ce privește studiile despre interbelic, venind îndeosebi dinspre discipline ca istoria și sociologia. Ceea ce aduc nou ultimele contribuții sunt perspectiva contextuală în care sunt plasate subiectele cercetate și efortul de reconstituire a lumii interbelice pornind ”de la firul ierbii”. Pentru Cernat, o astfel de abordare ar ține de o adevărată ”pedagogie a complexității”, care, pe de o parte, presupune o revoluționare metodologică ce poate duce la o nouă cultură critică, dar, pe de altă parte, și un efort al cunoașterii care ne poate face pe noi înșine să fim ”altfel”. ”Altfel”, adică mai nuanțați, mai puțin reductivi, refuzând simplificările maniheiste care domină, actualmente, producția câmpului cultural autohton despre interbelic.
Sorin Antohi a atras atenția asupra dezorientării ce se resimte în lumea noastră culturală în raport cu interbelicul, dezorientare pe care istoricul o pune pe seama unor carențe de metodă: absența contextualizării ”mezo-regionale”, adică lipsa studiilor comparate, care să situeze cazul interbelicului românesc în dinamica Europei Centrale și de Sud-Est dintre cele două războaie mondiale, și cantonarea în limitele propriei discipline științifice. Antohi a apreciat că, deși microistoria este un proiect intelectual oarecum abandonat de inițiatorii săi, în cazul de față constitutie o contribuție necesară pentru reconceptualizarea și contextualizarea unor actori ai interbelicului românesc.
Andrei Sora a încercat să dea o explicație pentru atracția exercitată de interbelic în postcomunism. Atracția, admirația și nostalgia față de interbelic se manifestă oarecum ”firesc”, față de lumea anilor 30 care, în raport cu prezentul prozaic, părea o lume vie care oferă repere pentru toate gusturile. În acest sens, simbolic, interbelicul poate să dea tuturor ceva ce caută și nu se găsește în societatea actuală.
În ce mă privește, am plecat de la constatarea că producția științifică despre interbelic este dominată de reprezentări sociale despre această perioadă, provenită din multiple surse, deseori divergente, care reproduc percepții/stereotipuri mai degrabă decât să permită abordări critice. De asemenea, am precizat care este sensul ”contextualizării” la care grupul cooperativist face adesea apel. Exercițiul contextualizării se desfășoară pe mai multe planuri: ca situare socială a actorului/evenimentului/grupului cercetat; ca racordare a acestuia la cultura dominantă a societății și, în fine, ca plasare adecvată a conceptelor datate istoric în câmpul lor semantic.
Dezbaterea a atins și alte subiecte ce merită abordate în sine: poziția aparte a curentului antimodernist din perioada interbelică, care nu se încadrează în ”revoluțiile de dreapta” și nici nu poate fi confundat cu o pledoarie pentru arhaism; necesitatea depășirii dihotomiei clasice, dar uzate, a înțelegerii unilaterale a interbelicului românesc drept marcat de conflictul între ”autohtoniști” și ”sincroniști” (”autohtonismul”, ca si ”antimodernismul”, fiind, în cele din urmă, forme de a fi modern); depășirea ”jenantei paradigme zoroastriene, gnostice”, a judecării simpliste a istoriei recente în termenii absoluți ai Binelui și Răului ș.a. De asemenea, s-a mai discutat despre depășirea unor clișee despre Vulcănescu și Școala Gustiană.
În concluzie, Zoltán Rostás a subliniat că e nevoie de o altfel de abordare a interbelicului pentru simplul motiv că lumea era altfel decât ne-o reprezentăm după decenii de maniheism.
I.B.
Fiți primul care află ultimele noutăți publicate aici despre Școala Gustiană precum și informații exclusive despre conferințe și evenimente pe care le organizăm sau la care participăm.
Lasă un răspuns