Justificarea ideii şi acţiunii federative
G. Vlădescu-Răcoasa
Adevărul, Anul 43, No. 14340, joi 25 septembrie 1930, p. 1
Cele câteva date istorice pe care le-am notat în fugă în precedentul articol au fost suficient să ne arate că ideea unei federalizări a popoarelor balcanice, ca şi acţiunea întreprinsă aproape concomitent în toate statele balcanice au fost urmarea unor necesităţi ineluctabile a faptelor, a evoluţiei însăşi a vieţii naţiunilor balcanice, pe deasupra tuturor adversităţilor şi egoismelor naţionale.
Întâlnim şi astăzi din belşug indivizi de mentalitate veche, care se întreabă nedumeriţi şi cel mai adesea cu sinceră naivitate: cum vor putea trăi şi propăşi popoarele fără idealuri naţionale, fără primejdia unui război? Ca şi cum o naţiune nu şi-ar putea crea un ideal umanitar, social, cultural, de organizare a civilizaţiei sale, pe bază de iubire şi înţelegere mutuală, pacifică şi nu pe ură şi războaie. A stărui îndelung în susţinerea unor astfel de idei, astăzi, când interdependenţa naţiunilor apare tot atât de evidentă şi celor mai reacţionari ca şi celor mai înaintaţi, nu dovedeşte decât sau o crasă ignorare a vieţii colective a popoarelor şi a legilor sociale ce le conduc sau o rea credinţă interesată.
Un fost preşedinte al consiliului de miniştri din Grecia, d. Papanastasiu, o spune categoric:
„Unirea unor popoare libere nu va mărgini câtuşi de puţin acţiunea altruistă a indivizilor. Dimpotrivă, ea va înlesni cea mai folositoare manifestare a pornirilor nobile pentru fapte înalte. Dacă e vorba ca ea să pună capăt la ceva, aceasta va fi a nu se mai falsifica ideea de patrie şi a nu o mai lăsa să fie exploatată de politicienii demagogi, numai şi numai pentru interese de partid.”
X
Spre fericirea popoarelor balcanice, toate himerele istorice, visurile şi fanteziile politice naţionaliste ca Marea Eladă, Hegemonia Egeei, Bizanţul şi celelalte au dispărut pentru totdeauna, cel puţin din mintea oamenilor cuminţi şi sănătoşi la minte. Ambiţiile naţionale exclusiviste au amuţit sau au slăbit în mare parte în faţa muncii pozitive de reorganizare şi orientare nouă. Agitaţii pe tema lor se mai întâlnesc şi la noi, ca şi la celelalte popoare balcanice, dar ele nu-şi mai au temeiuri serioase, o raţiune de a fi.
Ideea de forţă de asemenea trebuie hotărât exclusă din calculele noastre. O federare a statelor balcanice întemeiate pe ideea victoriei forţelor nu mai poate fi concepută. Ea trebuie să se realizeze din contră pe ideea hotărâtă că interesele imediate şi vitale ale ţărilor balcanice impun o justă bază juridică şi morală, pe care s-ar face, prin concesii reciproce, lichidarea tuturor conflictelor născute în cursul veacurilor.
Cunoscutul geograf american Mears a atras atenţia, cu mare dreptate, asupra situaţiei în care se găsesc statele mici, care nu pot avea o politică independentă şi nu-s în stare să-şi apere şi să facă să progreseze economia lor, evidenţiind, ca urmare, ce unitate superioară şi importantă ar constitui o federaţie balcanică, susceptibilă de a ridica ţările peninsulei, din punct de vedere politic şi economic, la un nivel greu de imaginat în împrejurările actuale.
X
Iată motivele care justifică, după noi sociologiceşte, apariţia şi persistenţa ideii şi acţiunii pentru o confederaţie balcanică.
Întâi, există o serie de condiţii care determină şi sprijină în mod favorabil o atare unitate. Nu putem risca a merge aşa de departe ca Jacques Ancel, care în cunoscutele-i lucrări despre ţările balcanice ajunge să susţină existenţa unui tip social specific balcanic, în jurul căruia gravitează totul şi care explică totul. „Omul balcanic”, tipul central balcanic este ţăranul, în jurul căruia se pot grupa toate popoarele balcanice. Români, bulgari, greci, sârbi, albanezi, toţi se aseamănă între ei, fiindcă la toate aceste popoare marea masă este formată din ţărani. Întreaga istorie a acestor popoare este redusă de acest autor la ceea ce el numeşte „la montee rurale”, cu ajutorul căreia explică şi luminează totul.
Nu vom nesocoti, desigur, partea de adevăr care există în această teorie. Totuşi va trebui să recunoaştem şi valabilitatea celorlalte condiţii şi argumente ce pledează în acelaşi sens. Astfel, avem în primul loc situaţia geografică, legătura creată în mod obiectiv între populaţiile balcanice prin fixarea lor teritorială. Vecinătatea este un element fundamental şi din cele mai puternice de solidarizare. Urmează apoi obiceiuri şi tradiţii asemănătoare, elemente de cultură comună pe care nici o diferenţiere etnică nu le-a putut anula, manifestări spirituale care au constituit o unitate permanentă, şi îndelungată vreme, cel mai mare şi mai puternic contrast dintre puterea stăpânitoare, suzerană şi umilii robi şi birnici.
Să mai adăugăm la acestea: trăsături similare de mentalitate, forme de viaţă politică şi socială, dacă nu identice, apoi strâns înrudite, şi vom avea o imagine a condiţiilor ce favorizează în mod efectiv o uniune a ţărilor balcanice.
X
Dar pe lângă aceste condiţii obiective, sunt interese imediate, regionale, care impun o înţelegere continuă, sinceră şi hotărâtă a grupărilor naţionale ce populează astăzi Peninsula Balcanică.
În linia întâia stau nevoile de ordin economic. Numai o unitate balcanică ar putea atenua anarhia economică, parcă mai măreaţă în această parte a Europei; ar înlesni o ridicare economică – comercială, industrială şi agricolă; un sistem monetar comun. S-ar putea realiza, de asemenea, legături normale şi mai avantajoase de comunicaţii şi mai ales de cale ferată, de poştă şi telegraf.
Cunoscutul economist iugoslav, dr. Vilimanovici, a expus într-un articol foarte interesant, publicat în ziarul „Pax” din 16 martie 1930, necesitatea şi avantajele unei uniuni vamale balcanice, relevând îndeosebi că în chipul acesta Peninsula Balcanică şi-ar căpăta toată valoarea ei. La încrucişarea drumurilor dintre Europa centrală şi occidentală şi Asia, rolul ei de intermediar şi tranzitar ar fi mult mai mare.
Interese apoi de ordin politic cer o înţelegere între aceste ţări care au nevoie de pace, de organizare cât mai civilizată şi mai democrată, de siguranţa graniţelor, de ridicarea intelectuală, morală şi socială a locuitorilor lor. Astfel se explică propunerile făcute aproape concomitent , atât de români, de greci, cât şi de sârbi, privitor la un Locarno balcanic.
Într-un cadru mult mai larg, înseşi interese de ordin internaţional de organizare practică şi solidă a păcii, de înlăturare a concurenţei marilor puteri pentru câştigarea diferitelor state balcanice; de federalizare cât mai folositoare şi mai neîntârziată a Europei, impun o Confederaţie balcanică, singura modalitate de a suprima atâtea rivalităţi inexplicabile între state cu aşa de mari interese comune.
Grupări mai puţin întinse de solidaritate internaţională, făcute însă în acelaşi spirit care animă Societatea Naţiunilor, sunt recunoscute astăzi nu numai ca posibile dar şi necesare, ba poate chiar singurele care pot înlesni, date fiind condiţiile specifice unor anumite regiuni şi grupuri de popoare, o organizare solidă internaţională, atât politică, socială şi economică.
Dar altfel, Confederaţia balcanică îşi ia ca punct de plecare, model şi inspirator Societatea Naţiunilor, vrea să se încadreze în activitatea ei, ambiţionând chiar să înlesnească şi asigure jurisdicţia ei şi admiterea de noi state în sânul ei.
Utilitatea şi necesitatea unei Uniuni politice, economice şi sociale balcanice apare astfel în mod evident, şi înfăptuirea ei cu o zi mai degrabă n-ar putea fi decât în avantajul tuturor popoarelor şi statelor balcanice, care în urma zguduirilor şi grelelor încercări la care au fost supuse, n-au mai mare nevoie de altceva decât de înţelegere, încredere reciprocă, cooperare şi pace deplină.
Pe aceeasi tema:
Lasă un răspuns