Laudatio
în vederea acordării titlului de Doctor Honoris Causa al Universităţii de Vest din Timişoara, Doamnei Sanda Golopenţia Eretescu
Conf.dr. Smaranda VULTUR
Scriitoare, lingvistă, semioticiană, etnoloagă, editoare, traducătoare, Sanda Golopenţia Eretescu, profesoară emerită a Universităţii Brown din Providence, Departamentul de Studii franceze, este o personalitate care s-a manifestat în lumea românească şi deopotrivă americană, cu competenţă, eleganţă, sobrietate, spririt novativ şi o putere de a construi şi duce la capăt proiecte, ieşită din comun. Creativitatea ei neliniştită, spiritul teoretic activ, devotamentul faţă de profesiune şi pasiunea pentru cercetare s-au combinat fericit cu o deschidere profitabilă spre varii experienţe şi domenii şi cu o asumare totală, în sens moral şi social, a condiţiei de intelectual. Rezultatul e o impresionantă listă de publicaţii ( 37 de cărţi dintre care 18 volume de autor, sute de articole, studii, eseuri ) şi o recunoaştere pe măsură în mediul academic, dar şi în spaţiul public, atestată de numărul impresionant de recenzii, cronici, dezbateri în jurul cărţilor sale şi de implicara Doamnei Golopenţia Eretescu în activităţi deschise unui public mai larg (aş aminti printre multe altele, excelenta expoziţie din 2014 În urma acului. Românii de peste Bug de la Muzeul Țăranului Român, Sala Irina Nicolau, coord. Ioana Popescu). Dincolo de acestea sau poate înainte de toate, o activitate de predare şi formare a tinerilor de lungă durată, începută în România şi continuată în SUA, după exil, cu competenţă şi strălucire.
Am avut norocul să o am pe Doamna Golopenţia Eretescu profesoară în ultimul an de studii la Universitatea Bucureşti a cărei absolventă şi apoi doctorandă a fost ea însăşi. A predat la Facultatea de Limba şi literatura română între 1971-1973 un curs de Lingvistică generală prin care aveam să aflu cele mai noi tendinţe ale studiilor de lingvistică din acei ani : structuralism, tansformaţionalism, acte de limbaj, semiotică. Mai târziu, în 1978, când eram mai tânăra ei colegă la Centrul de Cercetări Fonetice şi Dialectale al Academiei Române, devenit între timp parte a Institutului de Etnologie şi Folclor, aveam să particip, însoţind-o şi învăţând de la ea, la o cercetare de teren la Breb în Maramureş. Am descoperit prin ea ce înseamnă să faci teren şi cum poţi să foloseşti această experienţă, în multe privinţe fascinantă, pentru a reflecta la ce e o comunitate – observându-i pe oamenii care interacţionează şi comunică -, la timp şi istorie, la raporturile tale cu ceilalţi. S-au născut în aceste împrejurări studiile excelente al Sandei Golopenţia Eretescu despre o tipologie a martorilor, despre istoria conversaţională, despre porecle, despre folclorul afiliat morţii şi vieţii şi mai ales un concept care avea să fie mai târziu subiectul unei cărţi importante : Intermemoria — Studii de pragmatică și antropologie (Cluj: Editura Dacia, 2001). În ce mă priveşte asistam fără să ştiu că domeniul poartă un nume, la primele lecţii de istorie orală.
Formată în şcoala lui Mihai Pop şi a Şcolii sociologice de la Bucureşti din care iluştrii săi părinţi Ştefania Cristescu şi Anton Golopenţia au făcut parte, avându-l ca mentor pe Alexandru Rosetti, Sanda Golopenţia a ştiut să pună în valoare terenul într-o perspectivă interdisciplinară, integrând pragmatica cu antropologia, lingvistica şi semiotica, explorând nu doar speciile consacrate ale folclorului, ci şi povestirea de viaţă, naraţiunea autobiografică şi acordând atenţie procesului de comunicare în care e implicat cercetătorul, felului cum acesta “se situează” , îi percepe şi e perceput de martorii săi.
Tot astfel, adică în aceeaşi perspectivă integrativă şi cu maximă atenţie spre specficitatea noului teren de analiză, Sanda Golopenţia a trecut de la lingvistică la studiul literaturii. După ce a publicat lucrări de referinţă în domeniul lingvisticii generative, al transformaţionalismului, al studiului contrastiv, al pragmaticii şi semioticii, ea a ales, în perfect acord cu această formare iniţială, să se apropie de analiza discursului teatral. Între prima sa carte Sintaxa transformaţională a limbii române publicată la Editura Academiei împreună cu Emanuel Vasiliu în 1968 şi reluată în versiune engleză în 1972 (EA—The Hague, Paris:Mouton) – lucrare ce include şi o parte a tezei de doctorat a Sandei Golopenţia – şi Les voies de la pragmatique (Stanford French and Italian Studies, Anma Libri ) din 1988, Voir les didascalies (coautor M. Martinez Thomas, CRIC, Université de Toulouse Le Mirail & Editions Ophrys, Paris, tradusă în 2010 în spaniolă) din 1994 sau Les propos spectacle: Études de pragmatique théâtrale. (coordonat, cu o Introducere de S. G. NewYork, Washington, D.C., Baltimore…: Peter Lang Publishing, Inc.) din 1996 e vorba de o evoluţie de la studiul (ultra)specializat la o viziune mai largă, orientată deopotrivă analitic şi teoretic, dar şi de ceea ce am putea numi o ieşire în lumea largă. E o vizune retrospectiv optimistă, a unui bilanţ ce s-ar vrea strict profesional. Dar, atunci când intervine experienţa exilului e mai greu să judecăm lucrurile (doar) aşa.
Părăsind ţara la începutul anilor ’80 care însemnau şi reluarea persecuţiilor împotriva celor ce fuseseră copii de foşti deţinuţi politici (Anton Golopenţia murise în închisoare în 1952, implicat fiind de autorităţile comuniste în procesul Pătrăşcanu), limitarea libertăţilor cetăţeneşti şi înăsprirea dictaturii lui Nicolae Ceauşescu, Sanda Golopenţia traversează o despărţire dureroasă, trăită şi asumată ca atare. Stau mărturie cărţile ei din perioada imediat următoare, care întorc pe toate feţele posibile această experienţă, uneori cu abia reţinută durere, de mai puţine ori cu ton izbânditor, alteori cu o privire critic scrutătoare sau nostalgică, când nu autovindecătoare. De la Mitul pagubei. (Providence: Hiatus, 1986) la Cartea plecării, (București: Editura Univers, Scriitori români în exil) din 1994 sau America America, eseuri (București: Editura Fundației Culturale Române) în 1996, Vămile grave (București: Editura Univers) în 1999 şi Emigranții Carter (București: Paideia) în 2008, tema exilului consacră şi intrarea Sandei Golpenţia în literatură ca scriitoare.
Memorialistica de bună calitate, reflexivă, dar şi cu mare impact evocator, îi asigură Sandei Golopenţia un loc aparte în literatura exilului românesc şi e un contrapunct emoţional şi bănuiesc necesar la munca asiduă pe care orice exilat trebuie să o facă pentru a fi acceptat şi recunoscut în ţara de adopţie. Dar publicarea acestor cărţi după 1989 în România, are şi semnificaţia unei reîntoarceri. Cariera americană a Sandei Golopenţia începe prin cursuri de italiană la Cornell University, Ithaca NY şi se continuă ca profesoară de limbă şi literatură franceză la Brown University din Providence, RI. unde ajunge în vârful ierarhiei didactice şi se consacră şi ca un activ mediator cultural între SUA şi Franţa, între SUA şi România. Predă literatură franceză la Lyon, are proiecte de cercetare comune cu cercetători din Toulouse, dar şi cu universităţi, muzee sau cercetători din România, Republica Moldova, Ucraina. Studiază şi predă romanul francez modern şi contemporan, traduce descântece româneşti şi alcătuieşte o bază de date consacrată poeziei magice (Magic Love Poetry Database), dezvoltată în cooperare cu Computer Information Services la Universitatea Brown.
Rezultă din această imensă şi rafinată trudă în care asociază colegi, prieteni şi studenţi americani un eseu emblematic pentru noţiunea de aculturaţie şi două cărţi admirabile : Desire Machines. A Romanian Love Charms Database (Bucharest: The Publishing House of the Romanian Cultural Foundation) în 1998 şi Limba descântecelor romanești (București: Editura Academiei Române) în 2007, care alături de Learn To Sing, My Mother Said. Songs of the Women of Breb/ Hori de femei din Breb, (traducerea textelor Ana Olos, Baia Mare: Editura Ethnologica) din 2004 o reconectează pe Sanda Golopenţia cu trecutul familial, mama sa Ștefania Cristescu fiind o specialistă în folclorul magic (vezi Descântece din Cornova-Basarabia. Editat, cu o Introducere și Note de S. G., Providence: Hiatus, 1984 şi Descântatul în Cornova–Basarabia. Editat, cu o Introducere și Note de S.G., București: Editura Paideia, 2003), dar şi cu cercetarea etnologică românească de vârf (cum arată o cronică la volumul din 2007 a Otiliei Hedeşan sau comentariile lui Iordan Datcu). E un pas esenţial şi spre cunoaşterea folclorului şi a culturii tradiţionale româneşti dincolo de frontiere, o formă de dialog intercultural, pentru care nimeni altul nu ar fi fost mai potrivit. Aşa cum se întâmplă şi atunci când în preocupările Sandei Golopenţia intervine solidarizarea cu problematica existenţială a românilor care trăiesc în afara frontierelor statale ale României (vezi în 2009 cartea Româna globală. Româna si vorbitorii ei în afara României, București: Fundația Culturală Secolul 21).
Exilându-se, Sanda Golopenţia a dus cu ea în bagajul existenţial o mare povară. Cea a tatălui ucis în închisoarea de la Jilava. Strălucitul sociolog Anton Golopenţia are rădăcini în Banatul almăjean, a făcut studii strălucite, între care un doctorat în sociologie la Leipzig şi Berlin, a fost un apropiat colaborator al lui Dimitrie Gusti şi alături de soţia sa, a fost printre cei mai importanţi reprezentanţi ai Şcolii sociologice de la Bucureşti.
Chiar din momentul emigrării sale în SUA şi mai ales după ce a avut acces la documente noi din arhivele româneşti, Sanda Golopenţia Eretescu a dezvoltat, într-un impresionant gest de răscumpărare, un vast proiect care îl priveşte pe tatăl pierdut pe când ea era doar un copil, în prag de adolescenţă. Acest proiect pe care mă limitez să îl schiţez doar, el fiind în mare parte obiectul prelegerii de azi a invitatei noastre, cuprinde în mod esenţial trei direcţii :
– Publicarea operelor complete ale sociologului Anton Golopenţia şi editarea cu un aparat critic impresionant a unei lucrări de teren, care nu ar fi apărut niciodată, dacă nu ar fi fost 1989, Românii de la est de Bug vol. I, 615 p.; vol. II, 926 p. ( cu o Introducere și Comentarii de S. Golopenția, București: Editura Enciclopedică, 2006), document ce interesează deopotrivă istoricii, sociologii, demografii, antropologii.
– Recuperarea biografiei şi a contribuţiei lui A. Golopenţia la dezvoltarea sociologiei, statisticii, geopoliticii, în context interbelic şi postbelic, inserate într-o istorie a Şcolii sociologice de la Bucureşti (care o cuprinde şi pe Ştefania Cristescu Golopenţia) menită să definească lumea intelectuală din epocă, formele de asociere şi colaborare profesională, proiectele, contradicţiile şi frământările celor care au trăit la un moment dat în anturajul lui Anton Golopenţia. La acest act de restituire extrem de cuprinzător participă în primul rând cele patru volume ale “Rapsodiei epistolare” publicate între 2004-2014 la Editura Enciclopedică, însoţite de ample note şi comentarii. Ele conţin corespondenţa tatălui cu familia, cu soţia, dar şi cu cercetătorii parteneri de echipă, inclusiv cu cei din Institutul Banat-Crişana, cu Dimitrie Gusti, care i-a fost o vreme mentor şi apoi şef ( pe când acesta era Ministru al educaţiei şi instrucţiunii publice), cu Sabin Manuila, căruia i-a urmat pentru scurt timp la conducerea Institutului de Statistică, în anii grei de după al doilea război mondial. Profilul unui intelectual de mare calitate umană şi profesională iese la iveală, dar volumele sunt tot atâtea ferestre deschise spre stilul de viaţă şi de interrelaţionare al oamenilor, spre o istorie nu doar naţională, ci şi regională sau locală, personală, individuală, colectivă.
– Gestul de reuperare nu ar fi fost complet fără cel de restituire memorială a împrejurărilor care au dus la încheierea brutală a veţii lui Anton Golopenţia, la doar 42 de ani, într-o temniţă comunistă. Clarificării condiţiilor în care ilustrul sociolog a devenit un condamnat politic, fabricându-i-se un dosar incriminator de « duşman al poporului » i se adaugă în lucrări esenţiale ca Ultima carte . (Text integral al declarațiilor în anchetă ale lui A.G. aflate în Arhivele SRI. Editat, cu Introducere, Anexă și Note de Sanda Golopenția. București: Editura Enciclopedică, 2001)sau Viaţa noastră cea de toate zilele (Bucureşti: Curtea Veche, 2009) un tablou extrem de semnificativ al epocii. Pe lângă valoarea testimonială, volumele acestea, construite cu o vibraţie personală aparte şi cu un simţ al justiţiei şi al datoriei de împlinit, sunt exemplare pentru modul de a face o astfel de restituire : o migăloasă muncă de editare, realizată la parametri de maximă performanţă. De altfel, lucrul bine făcut şi făcut cu dedicaţie poartă fără îndoială marca Sanda Golopenţia.
In anii de după 1989, care au realipit României, pe cei pierduţi prin exil, Sanda Golopenţia Eretescu s-a întors de nenumărate ori aici pentru conferinte, îndrumare de teze de doctorat, lansări de carte, vizite la edituri, participări la expoziţii sau proiecte de cercetare. Unele au adus-o pe Sanda Golopenţia şi în Universitatea de Vest din Timişoara unde a conferenţiat şi a participat cu idei, sfaturi şi intervenţii la câteva dezbateri şi proiecte în care au fost angajate cadre didactice ale universităţii noastre, din diverse generaţii şi departamente.A donat de asemena cărţi bibliotecii şi studenţilor. Este membră de onoare a Societăţii Timişoara.
Prestaţia ştiinţifică de înaltă calitate a Sandei Golopenţia, a fost mereu însoţită de o prezenţă în spaţiul public marcată de simţ moral şi spirit civic, ceea ce îi dă un profil intelectual aparte şi o poate transforma într-un reper pentru generaţiile tinere sau mai puţin tinere, care au responsabilitatea reconstrucţiei spaţiului instituţional universitar ca un spaţiu deschis şi dialogal.
Ataşamentul Doamnei Sanda Golopenţia Eretescu faţă de astfel de valori face ca titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii de Vest să fie nu doar un act de recunoaştere binemeritat, ci şi de aderare a instituţiei care acordă titlul la spiritul pe care ele îl definesc.
Timişoara, 10 noiembrie 2014
A se vedea si:
*
- A fost „Sociologie romaneasca” o revista publicata in devalmasie?
- Scoala sociologica de la Bucuresti intre apogeu si suprimare
- Comunicari romanesti pentru al XIV-lea Congres International de Sociologie
- Introducere la Rapsodia Epistolara (vol. I). Ce este si cum se face istoria epistolara?
- O rapsodie epistolara a interbelicului romanesc (I)
- Singur cu satul care moare: H.H. Stahl. O rapsodie epistolara a interbelicului romanesc (II)
- Corespondenta cu Mihai Pop si Victor-Radulescu Pogoneanu. La incheierea Rapsodiei Epistolare (III)
Lasă un răspuns