M. Albert Lebrun, președintele Republicii Franceze, împreună cu M.S. Regele Carol al II-lea al României, la Expoziția internațională de la Paris, 1937, în Restaurantul Român. Sursă foto: http://gallica.bnf.fr/ark:/12148/btv1b9082587s
Parisul şi expoziţia sa internaţională. O viziune minunată a istoriei ştiinţelor. – Satul francez şi „Frontul Ţărănesc“
de R. SEIŞANU
UNIVERSUL Nr. 185, joi 8 iulie 1937, p. 1
III
Expoziţia aceasta fiind consacrată ştiinţelor, artelor şi tehnicii, cea dintâi vizită se impune să o fac Palatului Descoperirii, care s-ar fi putut intitula Palatul ştiinţelor şi al minunilor. El este situat în partea de vest a marelui palat din Champs Elysées şi ocupă o suprafaţă de 25.000 metri pătraţi.
Nu construcţia prezintă vreun interes deosebit, ci conţinutul. Ceea ce se poate vedea şi auzi în acest extraordinar Palat al Descoperirii, te uimeşte, prin noutate şi originalitate; te impresionează puternic prin cele ce se arată şi se spun, sub forma de demonstraţiuni şi expuneri ştiinţifice, ca şi printr-o serie nesfârşită de viziuni uluitoare şi de prezentaţiuni ingenioase şi metodice.
Tot ceea ce omul a cucerit în domeniul ştiinţelor, ca şi descoperirilor şi invenţiilor, care au contribuit la progresul şi civilizaţia noastră sunt expuse sub forma atrăgătoare şi instructivă a unei expoziţiuni demonstrative şi metodice.
Meritul organizatorilor acestui minunat Palat al Descoperirii – toţi savanţi şi erudiţi – merită elogii şi recunoştinţa vizitatorilor, căci ei au avut grija să nu se adreseze numai specialiştilor, sau celor ce posed o cultură ştiinţifică, ci şi mulţimi, cu scopul de a o iniţia în tainele universului şi ale energiilor sale creatoare prin anumite metode şi mijloace ingenioase de a capta atenţia şi de a provoca înţelegerea multor fenomene şi demonstraţiuni.
Este o trecere în revistă a ştiinţelor: astronomia, fizica, matematica, geometria, optica geometrică, biologia, chimia organică etc., după cum este o mare şi instructivă lecţie despre ce a fost capabil geniul omenesc să cucerească în domeniul necunoscutului ce ne înconjoară.
Un ansamblu de pavilioane, care face onoare femeii franceze, este acela intitulat: „Femeia, Copilul, Familia“, compus din şapte pavilioane.
El a fost organizat de d-nele Juliette Delagrange şi Suzanne Schreiber cu gust şi metodă. S-a dat atenţia cuvenită Familiei, ca bază a vieţii sociale şi naţionale; femeii, ca gardiană şi animatoare a căminului; şi copilului, din punctul de vedere higienic, sanitar şi social.
O interesantă documentare ştiinţifică şi frumoase tablouri murale, completează această valoroasă expunere închinată femeii, copilului şi familiei.
Un alt pavilion e rezervat eleganţei feminine, care, cum e şi firesc, atrage mai mult femeile. Aci sunt expuse ultimele creaţiuni, ale caselor de modă pariziene, care se trudesc să lanseze „tipul Expoziţiei 1937“.
În toate celelalte pavilioane franceze deschise până acum se poate admira geniul constructiv şi gustul rafinat artistic al marii naţiuni franceze, care, cu toate dificultăţile trecătoare politice, financiare şi economice prin care trece, rămâne în primele rânduri ale naţiunilor ce pun accentul pe frumos şi bine contribuind prin toate forţele sale creatoare, la progresul şi civilizaţia omenirii.
Lumea se ocupă prea mult de Paris, de pariziene şi de parizieni, ca să mai dea atenţie satului şi ţăranului francez.
Totuşi – mi-am zis – trebuie să fie în Expoziţie şi un pavilion ţărănesc francez. M-am îndreptat în direcţia „Centrului rural“, unde, în adevăr, la Poarta Maillot, e construit un sat francez.
Câteva tipuri de gospodării rurale, care sunt mai mult o prezentare de mediu, decât o demonstraţie.
Când am ieşit din acest sat francez improvizat în centrul Parisului, un individ mi-a prezentat o broşură intitulată: „Haut les fourches!“ (Sus furcile!) Desigur, o broşură de propagandă. Cum individul era foarte stăruitor, am cumpărat broşura. N-am regretat, căci din cuprinsul ei am aflat despre existenţa unui domn Henry Dorgelès – autorul broşurii „Haut les fourches!“ ca şi al unui Front ţărănesc francez.
Din cuprinsul broşurii reiese, că toate asociaţiile agricole din Franţa s-au constituit în 1934 într-un front ţărănesc, opus frontului popular, sub şefia d-lui Henry Dorgelès; iar programul politic, social şi economic al acestui important organism se rezumă în „apărarea statului, a familiei şi a agriculturii pentru întărirea şi dezvoltarea naţiunii franceze“.
Dorgelès a reuşit în ultimii ani, graţie popularităţii sale la sate, să înglobeze aproape toate asociaţiile agricole în „Frontul ţărănesc“ pe baza devizei sale: „Sus furcile!“ care, nelinişteşte mult „Frontul popular“.
Cum d. Henry Dorgelès este o personalitate dinamică, o forţă de temut atât prin popularitatea sa în creştere, cât şi prin perfecta sa corectitudine, adversarii lui din extrema stângă îl combat cu salutul ironic şi compromiţător politiceşte în lumea populară şi democrată:
„Bonjour, marquis!“ sau:
„Bonjour, monsieur le comte“ – pentru că adevăratul nume şi prenume al şefului Frontului ţărănesc este Henri d’Halluin, fără să fi fost în neamul său vreun marchiz sau vreun conte.
Ceea ce este interesant de notat e curentul puternic ce s-a format în populaţia ţărănească din Franţa pentru apărarea intereselor agriculturii şi ale proprietăţii individuale, în strânsă legătură cu apărarea intereselor familiei, naţiunii şi statului francez, care a dat naştere Frontului ţărănesc după război, atât din cauza ecoului ce l-a avut în această ţară aplicarea reformelor agrare din România, Iugoslavia, Cehoslovacia şi Polonia, cât şi din cauza efectelor crizei mondiale agricole.
Se vorbeşte mai mult de muncitorii din oraşe şi din diverse industrii şi exploatări miniere, dar în Franţa populaţia muncitoare agricolă reprezintă 35 la sută din populaţia totală muncitoare, dintre care majoritatea sunt patroni şi minoritatea salariaţi. Ori, tocmai această situaţie inversată la sate, faţă de situaţia din oraşe, unde lucrătorii formează majoritatea şi patronii, minoritatea; explică creaţiunea Frontului ţărănesc pe baza principiilor naţionale, conservatoare şi tradiţionaliste şi rezistenţa ce o întâmpină comunismul în satele şi în fermele franceze.
Aşa se şi explică faptul că „Frontul ţărănesc francez“ activează în afară de „Frontul popular“, pe baza propriului său program şi a forţelor sale.
M.S. Regele Carol II la Paris. Vizita la pavilionul locuinţei rurale. – Recepţia de la primăria Parisului. – Banchetul de gală de la pavilionul român din expoziţie
UNIVERSUL Nr. 194, sâmbătă 17 iulie 1937, p. 13
Paris, 15 (Rador). – Azi în cursul dimineţii, M. S. Regele Carol, însoţit de d-nii E. Urdăreanu, mareşalul Curţii şi ministrul României la Paris, a vizitat secţiunea românească din pavilionul „locuinţei rurale”, organizată de Fundaţiile Culturale Regale şi de Institutul Social Român, sub îngrijirea comisariatului general al pavilionului României.
S. Regele a fost întâmpinat de d. prof. Gusti, de d. E. Labbé, comisarul general al expoziţiei, de d. Gheorghiu, consilier de legaţie şi comisar general adjunct, de d. Bădăuţă, secretar general al comisariatului, de numeroşi ziarişti şi de membrii birourilor expoziţiei.
D. prof. Gusti a expus principiile de înfăptuire a iniţiativei regale, care a ridicat stindardul vieţii ţărăneşti în România, punând în lumină în mod deosebit acţiunea din ultimii ani a echipelor culturale regale.
M. S. Regele a discutat, în legătură cu macheta muzeului satelor şi a satului model, tendinţele de artă şi de înălţare a vieţii satului românesc.
Labbé, comisarul general al expoziţiei, a ţinut, între altele, să arate că dintre toate ţările participante, secţiunea românească este aceea care s-a încadrat în chipul cel mai desăvârşit în rosturile expoziţiei şi tendinţelor care au îndrumat secţiunea de igienă a Societăţii Naţiunilor, atunci când a luat iniţiativa creării acestei manifestaţii consacrate locuinţei ţărăneşti.
Din pavilionul „locuinţei rurale”, Suveranul, condus de d. Labbé, a vizitat standurile cooperaţiei franceze şi locuinţele model, interesându-se îndeaproape de progresele realizate în Franţa în domeniul îmbunătăţirii traiului săteanului.
Înainte de a părăsi expoziţia, M. S. Regele s-a oprit la standul micilor meseriaşi din România, organizat prin îngrijirea comisariatului român de Uniunea camerelor de muncă.
M. S. REGELE A VIZITAT APOI BIROUL DIN PARIS AL OFICIULUI DE TURISM ROMÂN.
M. S. Regele, primit de consiliul municipal al Parisului
Paris, 15 (Rador). – Azi după amiază la ora 17, M. S. Regele Carol a fost primit cu deosebită solemnitate de consiliul comunal al Parisului, la Hotel de Ville, vechea primărie a capitalei Franţei.
Un public numeros, care umplea vasta piaţă, a primit cu aclamaţii sosirea M. S. Regelui, care era însoţit de d. E. Urdăreanu, mareşalul Curţii, şi de ministrul României la Paris.
În timp ce fanfara intona Imnul Regal român, şi marsilieza, Suveranul, întâmpinat de prefectul Senei şi de preşedintele consiliului municipal, a prezentat M. S. Regelui pe colegii săi şi apoi l-a rugat să semneze pe un pergament, relatând vizita M. Sale, după care a oferit Suveranului două volume consacrate vechiului Paris, legate în marochin, după o legătură din secolul al XVII-lea.
CUVÂNTAREA PREŞEDINTELUI CONSILIULUI MUNICIPAL
Luând apoi cuvântul, preşedintele Consiliului Municipal a ţinut o cuvântare în care a spus, printre altele:
„Legăturile numeroase, vechi şi puternice, care leagă oraşul nostru de ţara Majestăţii Voastre, capătă azi o nouă consacrare. Ziua de azi este cu deosebire preţioasă în ochii populaţiei noastre, pentru că ea se înscrie în calendarul Expoziţiei Internaţionale, unde România este strălucit reprezentată prin splendidul pavilion, în care se exprimă spiritul şi sufletul poporului român, care apare cu totul întruchipat în persoana venerată a augustului său Suveran. În numele Parisului, mândru de afinităţile care ne apropie de patria M. Voastre şi în special de capitala ei, mă închin în faţa călăuzei destinelor naţiunii amice. În numele colegilor mei şi al populaţiei întregi a Parisului, vă prezint urările cele mai bune, pe care le fac cu toată căldura afecţiunii noastre pentru măreţia domniei Majestăţii Voastre şi pentru fericirea poporului român”.
CUVÂNTAREA PREFECTULUI SENEI
A luat apoi cuvântul d. Villey, prefectul Senei, care a arăta, între altele, bucuria de a putea saluta la Paris pe Suveranul României.
„Este pentru noi o mândrie să ştim partea deosebită pe care Suveranul a binevoit s-o ia la reuşita pavilionului României. Cu deosebită mândrie îi aducem omagiile admiraţiei noastre pentru acest minunat pavilion, în care se oglindesc cu atât de frumoase însuşiri estetice splendorile civilizaţiei române. Nimic din tot ce vine din acest frumos regat nu poate lăsa nepăsător sufletul francez. Oare a existat vreodată în lume vreun exemplu de intimitate atât de înţelegătoare între două popoare, cum este intimitatea ce leagă România şi Franţa?!
Prefectul Senei a încheiat arătând că amintirile fraternităţii franco-române, care nu a fost numai fraternitatea spiritului, dar care s-a dovedit pe câmpurile comune de eroism şi de statornicie sunt pentru francezi una din bucuriile şi mândriile lor de seamă. „Parisul este mândru de astfel de simţăminte şi amintiri comune. Mulţumim în numele Parisului Majestăţii Voastre de a –i fi adus din nou, prin vizita de azi, o nepreţuită atenţie!
CUVÂNTAREA M. S. REGELUI
M. S. Regele Carol a rostit o scurtă cuvântare, mulţumind foarte viu municipalităţii şi populaţiei Parisului, pentru primirea atât de mişcătoare pe care I-a rezervat-o.
Măria Sa şi-a exprimat convingerea că pavilionul pe care România l-a ridicat la expoziţia internaţională va îngădui tuturor să cunoască în adevărata lumină sufletul şi civilizaţia română.
Suveranul, vădit mişcat, a încheiat făcând urări de propăşire şi de glorie Parisului şi Franţei.
DINEUL DE GALĂ DE LA PAVILIONUL ROMÂN ÎN CINSTEA PREŞEDINTELUI LEBRUN
Paris, 15 (Rador). – M. S. Regele Carol a oferit astă seară un dineu de gală în cinstea d-lui Lebrun, preşedintele republicii franceze, la restaurantul din pavilionul românesc.
Au luat parte, de asemeni, d-nii Chautemps, preşedintele Consiliului, împreună cu membrii guvernului francez, general Gourand, comandantul garnizoanei Paris, general Gamelin, şeful marelui stat major, generali Mittelhauser, Georges, Colson, Schweissguth, Féquant, Gauchier, şeful biroului 2 din marele stat major, locot.-col. Petitbon, directorul de cabinet al generalului Gamelin, Carlety, rectorul Universităţii, decanii facultăţilor, profesorul Rist, Rogers Auboin, Millerand, senator, fost preşedinte al republicii, nunţiul papal Valerio Valeri, decanul corpului diplomatic, şefii misiunilor străine, Thierry, ministrul Franţei la Bucureşti, col. Delmes, ataşatul militar al Franţei în România, personalul superior al cancelariei preşedintelui republicii şi al ministerului de externe, prefectul Senei, preşedintele Consiliului Municipal general Nollet, mare cancelar al Legiunii de Onoare, E. Urdăreanu, mareşalul Curţii Regale a României, ministrul României, general Sichitiu, şeful marelui stat major, însoţit de col. Ioaniţiu şi lt. col. Davidescu, comandor Gheorghiu, secretar general al ministerului aerului.
Pavilionul românesc este o operă de artă
Andre de Nissant, Redactor la ”Demain”
Adevărul, Anul 51, Nr. 16.443, marți 7 septembrie 1937, p. 2
D. Gusti nu este numai comisarul general al pavilionului românesc, omul care, susținut de aprobarea Regelui său, a prezidat la construcția acestui pavilion sobru și elegant și atât de inteligent conceput, încât oferă într-o admirabilă sinteză o imagine complectă a bogățiilor și a forțelor României.
D. Gusti este mai ales un eminent sociolog. Casele, se spune că au suflet: personalitatea aleasă a d-lui Gusti s-a imprimat în tipul de construcție al pavilionului românesc, care înfățișează calitatea idealului reprezentat de d-sa în expoziția internațională din 1937.
Pavilionul românesc aduce o dovadă concretă – tuturor acelora care n-au putut și care nu vor putea să constate la fața locului – despre vitalitatea unui mare popor.
Vizitarea pavilionul este cu deosebire atrăgătoare printr-o fericită și încântătoare inițiativă a d-lui Gusti, care a ales 15 studenți, aparținând elitei universităților românești, ce primesc, în numele țării lor, pe oaspeții pavilionului. Ei îi conduc, îi documentează, adăugând un comentariu viu la graficele puțin cam aride care atestă bogăția țării lor.
România a fost și rămâne înainte de toate, nu trebuie să uităm, o țară agricolă, unde locuitorii sunt fideli tradițiilor ancestrale. Sub impulsul unui șef cum este Regele Carol, educatori de valoarea și autoritatea d-lui Gusti, sunt pe punctul a îmbogăți poporul român cu o nouă cultură, aceea a tehnicei celei mai moderne, fără să micșoreze și vigoarea și puritatea credinței strămoșești.
În România, care este a doua producătoare de petrol din lume, uzina n-a ucis ferma. Știința și instrucția n-au rupt legăturile care leagă pe cei mai buni fii ai săi de pământul de muncă.
Vreți un exemplu?
În loc să facă din tinerii studenți veniți să studieze la oraș, niște desrădăcinați, Fundația Principele Carol, condusă de însuși d. Gusti, s-a ocupat să facă din aceștia agenți de legătură întree sat și oraș. Dintre toate fundațiile regale, factori noui de civilizație, aceasta este poate cea mai fecundă și cea mai creatoare de binefaceri sociale.
Sub impulsul d-lui Gusti, douăsprezece centre de cultură sătească au fost astfel create în regiunile cele mai diverse ale României. Acolo studenții, fii sau nepoți de țărani, vin în echipe să facă un stagiu de trei luni spre a învăța pe țărani ceea ce știința poate să le ofere ca ajutor.
Pedagogie? Nu, învățământ experimental: tinerii ingineri agronomi, tehnicienii de poduri și șosele, chimiștii, medicii, evitând să facă un curs, construesc pompe mecanice pentru apă, însămânțează și recoltează pe câmpuri îngrășate chimic, utilizează mașini, dau consultații medicale și sfaturi higienice. Ceea ce acești intelectuali vor aplica, mai târziu țăranilor le va fi mai ușor de asimilat, întrucât proba materială a fost făcută înaintea teoriei.
În România se încearcă fecundarea intelectuală și materială a unui popor prin colaborarea intimă și încrezătoare a elementelor celor mai diverse.
Mare și nobilă idee, pentru care trebue să fim recunoscători d-lui Gusti și care este ilustrată de frumosul pavilion românesc.
Lecția profitabilă și cu atât mai seducătoare decât toate programele himerice și impecabile care știu numai să revolte elementele sociale unele împotriva celorlalte. Pavilionul românesc exprimă în liniile sale armonioase și pure, efortul colectiv al poporului român. El constitue o magnifică reușită morală și materială.
Carnetul zilei. Cum se alcătuește monografia unui sat?
Curentul, Anul X, No. 3435, marți 24 august 1937, p. 2
Unul din chestionarele cele mai complecte și mai bogate care se pot alcătui, – prin mijlocirea cărora orice intelectual cu tragere de inimă și probitate poate aduce în satul său frumoase servicii culturii, este acela pe care-l găsim în lucrarea de curând apărută ”Monografia unui sat. Cum se alcătuește spre folosul căminului cultural” alcătuită de d. Henri H. Stahl. Cartea este prefațată de d. prof. Dim. Gusti care spune: Fiecare intelectual al satului trebue să fie pătruns de adevărul că salvarea satelor, a regiunii, a țării se află în bună parte în mâinile lui. Pentru că numai prin acțiunea tuturor persoanelor care joacă un rol în viața publică, prin sinceritatea informațiilor culese direct pe teren, se va putea preciza care sunt relele ce trebuesc înlăturate, nevoile ce trebuesc mulțumite și năzuințele ce trebuesc susținute ca să se poată înfăptui opera de treptată ridicare a neamului românesc.
Cum spuneam, chestionarele care se află în această carte (dedicată căminelor culturale în scopul cărora intră aduceea la îndeplinire a monografiilor), îmbrățișează întregul manifestărilor vieții satului și în aceeași vreme coboară, – cu o uimitoare capacitate a detaliului – care nu putea veni decât de la o cunoaștere bună a satului – în cercetarea celor mai concrete forme de manifestare ale vieții sătețti.
Vom trece peste chestionarul geografic, cosmologic, peste cel biologic (antropologie, demografie, pricini de schimbare a sănătății oamenilor, etc.) și ne oprim la celelalte chestionare care presupun nu numai metodă, ci și ingeniozitate intelectuală și multe cunoștințe prealabile (nu poți întreba inconform cu răspunsurile) cum este chestionarul ”cadrului psihologic” și al ”cadrului istoric”. În aceste chestionare se poate vedea bine, în adevăr, gradul de aprofundare concretă la care au ajuns cercetărille sociologice românești. Chestionare privitoare la viața omului pe pământ și soarta lui de apoi, la sufletul omului și cele sfinte (ceremonii și rituri în legătură cu calendarul, etc.). muncile omului pe pământ, natura fizică, organică și ocială, – despre instituțiile de cultură – despre îmbrăcăminte și portul oamenilor, împodobirea casei, obiecte de ceremonii și obiceiuri, despre cultura pământului, meseriile și industriile de sat, negustorii și negustoria din sat, viața gospodărească a săteanului, regulele din partea oamenilor (chestionar despre moralitate), amestecul judecătoriei în viața satului, etc.
Noi n-am enumerat decât la întâmplare, pentru varietatea chestiunilor – care sunt totuși în modul cel mai perfect încadrate în sistem – câteva din chestionare. Autorul cărții personal se dovedește a fi în posesia unei frumoase cunoașteri a satului, în afară de cunoștințele rezultate din ansamblul cercetărilor monografice de până acum. Este necesar, de asemenea, să subliniem și bogații termeni linguistici pe care el îi posedă.
Lasă un răspuns