[…] Osteniti parca de toata incordarea inaintasilor luptatori pentru intregire, am socotit momentul Unirii drept ceasul care insemneaza trecerea la odihna si cufundandu-ne in febra anilor de belsug si framantare lumeasca de dupa rasboiu, plini de entuziasmul sabratorii de la 1918, am ignorat datoria politica nascuta deodata cu realizarea Unirii si nici n-am voit sa stim de ea. Dar, prin actul istoric al Unirii, se deschidea problema organizarii Statului romanesc. Se intalneau doua lumi. Deoparte Vechiul Regat, care traise o viata de stat artificiala, cu forme de imprumut, cu o administratie hrapareata si cu dominatia unei minoritati politice proaspat constituita si pornita de castig prin exploatarea paturii majoritare taranesti si care, deci, simtea nevoia unei prefaceri din temelii pentru a reveni la forme organice de viata de stat cari sa favorizeze categoriile istorice ale natiei. De cealalta parte teritoriile alipite, cu partile ardelene care au cunoscut o viata de stat perfecta ca mecanism si organizare, dar potrivnica tendintelor romanesti spre o viata de stat nationala proprie lor. Asadar, si de o parte, si de cealalta, din pricini deosebite, aceeasi trebuinta a unei noi intocmiri politice: Vechiul Regat ca sa doboare un rau de care suferea, Ardealul ca sa infaptuiasca o aspirartie si un destin. […] Statul actual este impotriva natiunii, necorespunzand rolului sau firesc de realizator al tendintelor si aspiratiilor colectivitatii alcatuitoare de stat. Tensiunea politica de la noi are la origine, asadar, lupta dintre Statul de imprumut si colectivitatea nationala doritoare de viata proprie. […]
De fapt, insa, cum institutiile liberalo-burgheze nu erau decat rodul imitatiei, sub indemnul transformarilor din apus, realizata de clase puternice burgheze, ele provocara, aici, la noi, doar improprietarirea de la 1864 care, faramand relatiile de iobagie, ivi acelea mai rele ale „neoiobagiei”, cum a caracterizat Dobrogeanu Gherea situatia taranilor si a intregii societati romanesti dupa 1864. Restabilirea relatiilor de productie iobagista era impusa in noul stat liberalo-burghez, sub sanctiunea prabusirii intregii organizatii politice. […] Taranimea era clasa cea mai lovita a noului regim, caci „clasa muncitoare taraneasca, in acest dublu regim, are din iobagie dezavantajul muncii silite, fara sa aiba avantajele obligatiilor boeresti fata de ea, iara din regim capitalist are dezavantajul unei libertati netarmuite de exploatare fara sa aiba avantajul unei adevarate libertati a muncii”. (Neoiobagia, pg, 102). In Statul Roman se constituie acum doua categorii de clase sociale: 1) patura exploatatoare cu noua burghezie comerciala, financiara si chiar industriala, inavutita prin noile imprejurari politice si economice, precum si profesiunile libere profitand prin politicianism; 2) patura exploatata alcatuita din taranima iobaga, razasii ruinati de administratie si breslele nimicite de noul regim, patura muncitoare, nemultumita si parasita. […]
Octavian Neamtu, „Munca sociala in Romania”, Arhiva pentru Stiinta si Reforma Sociala, Anul XIV, 1936, VIII [PDF integral in ARHIVA SOCIOLBUC]
Lasă un răspuns