Muzeul sociologic
Emil Riegler-Dinu
UNIVERSUL, Anul XLVIII, Nr. 38, Luni 17 Februarie 1930, p. 2
În aşteptarea muzeului etnografic, publicul bucureştean va avea peste puţin putinţa să vadă materialul muzeelor anuale ale Seminarului de sociologie, de sub conducerea d-lui prof. Dimitrie Gusti, într’o casă proprie în parcul Carol I. Pavilionul a fost acordat seminarului, în urma succesului muzeului dela Universitate.
Un an după revelaţia vieţii rurale vrâncene şi bucovinene, noua expoziţie a Seminarului de sociologie dela Universitate ilustrează rezultatele ştiinţifice ale campaniei monografice din vara anului 1929 în satul Drăguş jud. Fărăgraş. De data aceasta, complexul de viaţă ţărănească actuală a fost prezentat la inaugurarea muzeului printr’un film, rulat în faţa oficialităţii, în frunte cu ministrul agriculturii, d. Mihalache.
După indicaţiile d-lui prof. Gusti, atât filmul regizat de publicistul Paul Sterian, precum şi muzeul aranjat de sculptorul Mac Constantinescu, alcătuesc ilustrarea vie a satului Drăguş.
S’a criticat, pare-se, expunerea unor obiecte de provenienţă recentă, socotite prea noui pentru a fi „obiecte de muzeu”. Decât, muzeul sociologic nu-i cameră de obiecte istorice, ci anticameră de viaţă rurală actuală, tradiţională şi naţională. E numai o ilustrare a lucrării monografice a seminarului. Harnicii monografişti au prins măştile danţului mortuar vrâncean din Nerejul, ţesăturile vechi din fundul Moldovei, o maşină de făcut „picioci de pchită” (cartofi pentru pâine) din Drăguşul Făgăraşului. Asta-i viaţa rurală. Cu tradiţie şi inovaţie. „Câte bordeie atâtea obiceie”.
Aceste proverbe–mutatis-mutandis–sunt valabile în sociologie la capitolele „tradiţionalism”, „raţionalism” în „constrângerile vieţii sociale prin cadre”.
Într’o comunicare la Institutul social, anul trecut, un geograf de mare renume, d. prof. Gheorghe Vâlsan, a făcut rezerve în ce priveşte autenticitaea răspunsurilor ţăranilor interogaţi de monografişti.
Ţăranul superstiţios sfiindu-se de însoţitor, spunea d. prof. Vâlsan, va face pe nevăzute semnul crucii cu limba în cerul gurii.
Sfiala ţăranului e caracteristică, dar tot ţăranul ştie „a ispiti”, „a descoase” pe domnul dela oraş mai abitir decât monografistul pe ţăran.
Crâmpeie virtuale trăiesc în literatura lui Ion Creangă. În ce priveşte studenţii d-lui prof. Gusti, ţăranii din satele cercetae le sunt recunoscători. În fiecare sat cercetat s’a creiat legătura culturală durabilă. Monografiştii Seminarului sociologic au înfiinţat biblioteci, farmacii şi au dus sfaturi desinteresate, ca să nu mai vorbim de alte avantagii materiale.
Avantagiile anchetelor mai discrete ale unui singur om sunt evident covârşite de cele multilaterale. Astăvară la Drăguş, 90 de tineri ai grupului în campanie monografică au adunat timp de două luni material monografic pentru cadrul cosmologic, biologic, istoric, pentru manifestările culturale, conomice, juridice, politice şi administrative.
În cadrul biologic şi sociologic, acţiunea nevoilor şi a obiceiurilor aduce transformări. Ele ascultă de anumite legi, tind spre o constanţă care asigură continuuitatea de viaţă biologică sau socială. Oamenii unui grup social au un complex specific e idei comune, de tradiţii, de credinţe, de fel de a lucra sau a gândi.
*
Seminarul sociologic din Bucureşti vrea să stabilească monografia ştiinţifică a unităţii sociale, – în speţă satul românesc. Şi metoda ştiinţifică folosită de seminarul d-lui prof. Gusti e rodnică.
Lasă un răspuns