O nouă direcţie în Sociologie
Traian Herseni
Revista “Societatea de mâine”, Anul VII, Cluj,
1-15 Ianuarie 1930 – N-rele 1-2; Secţiunea: Probleme sociale – „O nouă direcţie în Sociologie”; pag. 34-35
Pentru a încheia seria articolaşelor privitoare la monografia sociologică proectasem să înfăţişez: de ce trebuie să le facem? Între timp împrejurările m-au dus în străinătate. Aici am găsit o bogată activitate sociologică, despre care voi raporta şi publicului românesc în curând. Fără să vreau a trebuit să compar, să cântăresc ce se face acolo cu ce am lăsat acasă. Nu ştiu câtă parte de iluzie poate fi în ce spun eu aici şi cât dor de patrie şi de prieteni, dar mi s’a părut că cel puţin metodologic monografia, aşa cum s’a făcut de către „Asociaţia pentru monografii sociologice”, înseamnă o direcţie nouă. M-am informat pe cât am putut şi nici o realitate nu mi-a contrazis părerile. Aş spune: m’am convins. În orice caz nu mă pot opri să mărturisesc şi cititorilor cari m’au urmărit până acum, procesul de valorificare pe care l-am trăit. Fie deocamdată chiar numai cu titlu de impresii.
Profesorul L. Von Wiese stabileşte tipologic trei direcţii fundamentale în sociologia germană contemporană: 1. Sociologia istorică sau învăţământul despre cursul istoric al vieţii sociale (sau al sociatăţii). Ex. Max Weber, Sombart. 2. Sociologia filosofică (cu două ramuri: metafizică şi de teoria cunoaşterii) ca înfăţişare a puterii sufleteşti, ca învăţământ al puterii de conştiinţă. Ex. Othmar Spann. 3. Sociologia ştiinţifică pe baze realist-empirice. Ex. Tonnies şi mai ales „Beziehungslehre”, teoria relaţionistă a Şcoalei dela Colonia. (V. O expunere critică a ei în „Probleme de Sociologie” de prof. P. Andrei).
Monografia dintru început s’a afirmat ca o puternică direcţie de ştiinţă. Dar fără să neglijeze pretenţiunile fundate ale celorlalte direcţii. Dacă n’ar fi decât cercetările istorice interprinse în spirit ştiinţific sociologic de către H. H. Stahl (vezi art. „Contribuţii la Problema răzăşiei satului Nej” din „Arhiva pentru Ştiinţa şi Reforma Socială” VIII, 4. 1929), şi materialul cules de echipa condusă de M. Vulcănescu în privinţa spiritualităţii româneşti, care ar putea să întemeieze ştiintific discuţia ce se duce dela o vreme în publicistica noastră cu privire la specificul naţional, tradiţie şi misticism (v. „Gândirea”). Ba mai mult, ar putea să însemne o adevărată revoluţionare a istoriei şi filosofiei româneşti.
Clasificarea de mai sus e însă, prea largă. În grupa ştiinţifică încap curente foarte diferenţiate unele de altele. Totuş dacă o primim e pentru a cuprinde într’o grupă unică sociologia ştiinţifică de azi ca să-i marcăm mai uşor diferenţele şi criticile faţă de curentul monografist.
Mai toată sociologia existentă suferă de lipsa unui contact amănunţit cu obiectl ei de cercetare: realităţile sociale. N’ar fi fost nimic dacă faptul acesta s’ar fi recunoscut cinstit. Dar golurile au fost împlinite cu consideraţiuni teoretice nefundate, construcţii de pură logică. Şi toată lumea crede că acesta e rostul ştiinţei, – asta înseamnă sociologie. În definitiv mai că ar merge şi aşa, căci unele din sisteme sunt minunat făurite, dacă nu ni s’ar părea unora că dintre realitate şi ştiinţă nu e treaba celei dintâi să se descurce cu faptele celei de a doua. – Monografia se adresează direct realităţii; drumul e greu şi încet, dar e sigur. Observaţia este singura metodă d promovare a ştiinţei. Nici cunoaşterea nu scapă anumitei măsuri. Şi nici Sociologia nu i se poate sustrage fără să-şi nege însăş existenţa ca ştiinţă.
Nicăieri nu se găseşte o stare de lucruri mai curioasă ca în sociologie. Sigur e cineva că e pe domeniul acesta până se scaldă în generalităţi. De unde abundenţa „tratatelor de sociologie generală”. Însă când e vorba să desprinzi o singură ramură a socialului, ca să o cercetezi, te trezeşti făcând psihologie, economie politică sau orice altceva decât sociologie. Pentru că încă nu s’a prins în întregime cheia cu care să deslegi sociologic tainele realităţilor. Nimeni nu le-a observat cu grije şi răgaz şi mulţi cred că dacă se închid în biblioteci şi citesc zile de’a rândul e destul. Ştiinţele bătrâne au deja material de observaţie acumulat în cărţi încât cel puţin pentru a le deţine e suficient să consulţi o anume bibliografie. Sociologia e însă nouă. Cărţile ne dau construcţii care nu ne ajută decât tot la construcţii. Şi în timp realităţile curg pe de lături făcând cu tifla savantului orb şi toboşar al ideilor goale.
Orice s’ar spune dar e cel puţin ciudat să ştii ce a spus Durkheim, Tarde, Tonnies şi Simmel, dar să nu-ţi dai seama de viaţa socială ce te’mpresoară. Sau pentru ca să cunoşti realităţile din România s’alergi în bibliotecă să consulţi pe nemţi şi pe franţuji.
Nu fac chiar eu apologia lipsei de informaţie, o cred din prea multe puncte de vedere indispensabilă, dar dacă sociologii tac şi tac pentru că i-au întrecut evenimentele în mărime, – nu e o măsură de salvare să tăcem cu toţii. Dimpotrivă disciplina ştiinţifică ne sileşte să atacăm singuri şi direct. Principalul e să putem. Deci observaţie cât mai multă, mai amănunţită, completă şi exactă. Asta e învăţătura monografică. Şi dacă teoretic s’a mai spus, – realizarea ei practică e direcţie ştiinţifică nouă.
Ceva mai mult. Peste valoarea ei metodologică, monografia este o faptă naţională. Ea studiază împrejurările de viaţă dela noi, – tinde cum îi spune minunat profesorul Gusti spre o Ştiinţă a Naţiunii. Se integrează astfel ca un curent ştiinţific în doctrina naţionalismului românesc, – doctrină ce nu mai poate fi rodnică nici în discursuri nici în poezie, ci numai în cunoaşterea precisă a forţelor de cari dispunem. Când cultura este o actualizare a potenţelor pe cari dărnicia firii ni le-a sădit în suflet, încercarea de cunoaştere în acest sens, azi când momentul istoriei ne permite să ne desvoltăm integral, poate fi socotită ca o mare faptă naţional-culturală. Ce-am câştiga dacă n’am recunoaşte?
Pentru toate acestea noi von rămâne adepţi ai monografiei, iar cercetătorii serioşi vor şti să aprecieze. Se vor găsi desigur şi potrivnici. Ne vor combate sau ne vor contesta. Primim orice sugestie sau obiecţie sinceră; – pe cei cu rea-credinţă îi vom pune însă la locul lor.
Socot lupta deschisă.
*
De acelasi autor:
Lasă un răspuns