„Orice s-ar întâmpla, taci, înghiți, mergi mai departe”

„Orice s-ar întâmpla, taci, înghiți, mergi mai departe”  

Extras din vol. ”Eu în România mă simt străin” Vieți de imigranți în Grecia: Interviuri de: Zoltán Rostás și Nicole Salamon. Editura Eikon, 2018

Ciprian Drenceanu (34 de ani, Iași, emigrarea în 1996)

– Când și în ce context ați plecat din România? Ați venit cu părinții?

– Întâi au venit părinții mei în Grecia, în 1995. În 1995,  primul a venit taică-meu, după aia a venit maică-mea. S-a întors taică-meu înapoi, pentru că a avut niște probleme cu inima. M-a luat și pe mine, eu aveam 13 ani și jumătate, m-a adus în Grecia, după aceea el s-a întors înapoi, după care a și murit.

– V-a adus ca să fiți cu mama, nu?

– Taică-meu lucra în construcții pe vremea aceea. A venit în România, să mă aducă pe mine. M-a adus pe mine primul, și când s-a întors să o aducă și pe soră-mea, a murit. A făcut stop cardiac. Pe atunci veneai cu călăuze, dacă știți. A venit și soră-mea, am adus-o după vreo doi ani, dacă nu mă înșel.

– Deci încă era o mișcare ilegală.

– Pe atunci da, era o migrație ilegală, exact. A fost din 1990 și până prin 1998. Înainte de a intra România în Uniunea Europeană, se dădeau aici, în Grecia, un fel de cărți de ședere, cărți verzi, cum s-ar spune… Fără cartea asta, dacă te prindea poliția, te trimitea înapoi în România.

– La vârsta de 13 ani și jumătate, când ați venit aici, ce puteați face?

– Ce făceam?… Când au trecut părinții mei granița, s-au oprit la o fermă de vaci, aici în Polikastro, exact cum treci vama de la bulgari în Grecia. Nu au fost persoane care să meargă mai încolo, în Creta,  în Atena, și s-au oprit în Polikastro, la o fermă de vaci. Când am venit, lucram și eu la vaci, cu maică-mea împreună. În timpul ăsta, maică-mea o rămas gravidă, era în patru luni când a murit taică-meu. Am adus-o și pe soră-mea ailaltă, și am dat-o la școală aici. Am două surori, pe cea mare am dat-o la școală, când a venit… Și vă dați seama că a trebuit să muncesc, deoarece rămăsesem în locul lui taică-meu.

– De școală nici măcar nu era vorba…

– Eu am făcut exact opt clase, după aceea am venit aici. Lucrând la fermă, mi-am făcut și eu, și maică-mea, și soră-mea cărțile de ședere… După doi ani de zile în care am lucrat la vaci. În timpul ăsta taică-meu murise…

M-am întors fraudulos în România, și m-am dus la înmormântare,

numai eu am mers.

– Puteți să-mi povestiți, ce înseamnă o trecere frauduloasă? Cum făceați?

– Mergeam pe jos din Grecia până în Bulgaria, de acolo ne combinau călăuzele, și după aceea ne treceau în România.

– Cu mașina?

– Și cu picioarele, și cu mașina. Din Grecia, de la Polikastro și până în Bulgaria treceam cu picioarele, acolo ne așteptau mașini și mergeam până în Sofia, de acolo ne schimbau în alte mașini și treceam toată Bulgaria, până în România. Când am venit înapoi în Grecia, treceam pe la iugoslavi. Porneam din Timișoara, după care treceam la sârbi, și după, tot așa…

– În România unde stăteați?

– În Iași. Am avut un apartament acolo, l-am ținut până în 2007. Mai am niște rude în România. În 2007 se mai ridicase România, că intrase în Uniunea Europeană. Crescuse prețul apartamentelor, așa că l-am vândut, și mi-am luat unul aici, în Grecia. Decizia a fost luată de atunci, din 1997, după ce a murit taică-meu, că eu o să rămân în Grecia… Și așa a fost… Eu în România nu m-am mai întors de atunci.

– Nici în vizită?

– Nici măcar în vizită… Am fost doar atunci când am vândut apartamentul, în 2007, și am stat o săptămână. După ce m-am întors, am cumpărat un apartament aici, și mi-am continuat treburile mele aici, în Grecia.

– La început, când ați lucrat la ferma de vaci, era obositor?

– Era obositor, pentru că programul era de la 5 dimineața și până la 10 seara. Vacile nu așteptau să te trezești tu târziu (râde).

– Măcar se plătea bine?

– Nu prea se plătea… Dar acuma, depinde și de persoană, când cineva are minte, și poate să meargă înainte, ar fi păcat să rămână în același loc, la vaci. Eu a trebuit să stau acolo, să-mi fac actul ăsta de ședere, carte verde se chema. Și-a făcut și maică-mea, și soră-mea. A născut-o maică-mea pe sora cea mică, și în 1999 am venit în Salonic, după doi ani de stat la fermă. Aici, în Salonic, am prins de lucru la o benzinărie…

– Între timp ați învățat limba greacă?

– Da, învățasem un pic, puteam să vorbesc și să conversez cu alte persoane.

– La fermă în ce limbă conversați cu ceilalți?

– Acolo toți erau albanezi, foarte mulți albanezi. Românii nu prea lucrau în zona aceea, la vaci. Românii mergeau în Creta, Atena, Thassos… era un du-te, vino. Eu am rămas aici. Mi-am pus un scop, să rămân în Grecia, și am rămas în Grecia. Eu trebuia să o iau pas cu pas, să ajung acolo, unde voiam să ajung. Nu bogat, dar să am un serviciu și un apartament.

– La benzinărie cât ați stat? Cred că era bine, pentru că erați între oameni, puteați să discutați, se putea învăța, nu?

– La benzinărie am stat un an și jumătate… Am avut un noroc mare, pentru că la ferma aia de vaci patronul avea numai tractoare noi. Acolo învățasem să conduc camion și tractoare cu remorci mari. Eu am fost primul român în județul Kilkis care încărca baloturi din ăștia rotunji și mari, care au 300 de kilograme… Deci, primul tractor care a ieșit să încarce baloturi, eu l-am condus. Și cunoscând să conduc camion, m-am dus și mi-am scos permisul, și m-am băgat imediat pe camion cu motorină.

– Puteați avea permis oficial?

– Da, puteam, pentru că eu în 2002 am început să conduc camionul pe motorină, iar permisul meu e luat din 2001. Când s-a schimbat drahma în euro? În 2001? Ceva de genul ăsta, nu-mi mai aduc aminte… Exact atunci mi-am scos eu permisul de camion. Eram pe camionul ăsta, și mă învârteam prin Salonic cu motorină. Ușor-ușor am început să cunosc persoane… Știam că ăsta, cu apartamentul cutare, îi șef la bancă, ăsta, la vila cutare, îi de la finanțe. Știam toate persoanele de genul ăsta. Acum nu că mă laud singur, dar am fost un băiat destul de curat la viața mea, nu am făcut prostii, și nu mi-a plăcut să mă arate cineva cu degetul. Am avut relații bune cu toate persoanele… De asta acum îl cunosc și pe vărul președintelui Greciei, dacă vreți să mă credeți, am cunoștințe foarte importante. În 2003 am cunoscut o persoană din Retziki, la care-i duceam eu motorină. El avea un birou din ăsta, de închiriat mașini, în Chalkidiki. Peninsula Chalkidiki are trei picioare, pe al treilea este Muntele Sfânt, al doilea e pentru familii, e puțin mai liniștit, iar pe primul picior sunt toate cluburile. Și când m-am dus la el, la birou, mi-a spus că vrea o persoană care să vorbească română. Atunci, în 2004-2006, începuseră ușor-ușor să vină români în vacanță, în Grecia. De atunci au început românii să cunoască Grecia. Sunt foarte mulți care adoră cultura grecească… Și așa am intrat eu la biroul ăsta de închirieri. Acolo aveam ATV-uri,

motorete din astea cu patru roți, românii sunt nebuni după ele,

sunt bune pentru maluri mării. Și aveam și mașini, vă dați seama… Patronul, văzând că merg foarte bine în primul an, mi-a zis să am eu patruzeci la sută, și el șaizeci la sută…

–  Adică v-a făcut un fel de coproprietar, nu?

– Da, nu știu cum se cheamă în română, dar eu luam patruzeci la sută, și el șaizeci, și m-a lăsat să lucrez eu biroul. A mers foarte bine, vreo trei-patru ani, asta numai vara, începând din luna mai și până în luna octombrie.

– Și iarna ce făceați, când nu erați cu firma de închirieri?

– Iarna ce făceam? Pentru că intrasem în chestia asta cu mașini, mi-am făcut un prieten care avea o firmă de asigurări, și mi-a zis: „Cipriane, eu te știu cum ești și la distracție, și cum ești și serios. Vino, să te bag la mine la birou, să faci asigurări, cu persoanele pe care le știi și cu mașinile de care te ocupi, faci asigurări și câștigi zece la sută, douăzeci la sută.” Și am zis: „Bine mă, hai că vin…” M-am dus la birou la ăsta, era contabilul acolo, cu toți ăia, și mi-a zis: „Hai, că-ți dăm un birou, stai și faci asigurări, și fiind și în Chalkidiki, vreau să te ocupi de asigurări și la hoteluri.” Nu prea mi-a plăcut mie meseria asta, dar și până în ziua de azi, o am (râde).

– Păi, dacă se poate face în paralel cu cealaltă…

– Exact. Întotdeauna am făcut în așa fel, încât o treabă să-mi aducă altă treabă. Și așa mi-am făcut și un birou de asigurări. Și cei de la consulatul României sunt asigurați la mine. Păi, eu când am venit aici, să mă întâlnesc cu Dumneavoastră, tocmai i-am adus domnului consul și cărțile verzi de la mașini (râde). Deci, am rămas cu biroul de asigurări și cu biroul de închirieri.

La un moment dat, a început criza…

prin 2008-2009. Nu am mai putut rezista, a trebuit să-l închid pe cel de închirieri. După șase ani de zile… Nu prea mai mergea turismul.

– Și totuși, eu tot aud în București că mulți merg în vacanță în Grecia.

– Eu pe atunci aveam un program, făceam inventarul la finalul sezonului, vedeam câștigurile, și toate cele… În 2004 ușor-ușor, în 2005… hmm…, 2006 a mers foarte tare, 2007 și mai tare… iar în 2008… bam… L-am ținut și în 2009, și după aceea l-am închis, când am văzut că nu mai iese. Se stricaseră treburile, în general, în Grecia. Și în România se auzea că e așa, de fapt toată Europa a trecut prin valul ăsta. În fine… Grecia nu și-a putut reveni nici acum. România, după cum se aude, începe ușor-ușor să-și revină. În fine… astea-s treburi economice…

– Prin București vezi mai multe case de închiriat decât de cumpărat, adică semnele nu sunt foarte mulțumitoare…

– Nu știu, că niciodată nu m-am ocupat cu asta, pe mine mai mult m-a interesat ce fac eu… Nu am eu ajutor nici de la președintele României, nici de la cel al Greciei. Cu toate că am prieteni în politică, și în România, și aici în Grecia, nu m-a interesat niciodată cum merge politica, nu este treaba mea. Așa… După ce am închis biroul de închirieri, am înaintat cu asigurările, și mi-a mers foarte bine. Era și chestia asta, că mă ocupam de relații cu publicul. De la asigurări am intrat pe import-export, fructe, ulei de măsline… orice pot vinde.

– Export în România?

– Nu în România. M-am combinat cu un rus, și exportăm fructe din Grecia în Rusia, Ucraina… Am fost prin toată Europa: Olanda, Germania, Elveția.

– Ați fost ca turist?

– Nu, nicio plecare nu a fost turistică, până la ora actuală. Am 34 de ani, și încă nu am făcut o călătorie turistică. Nu a fost timp, toate plecările au fost pentru afaceri…

– Cu rusul în ce limbă comunicați, în greacă?

– Vorbeam grecește, între noi. Aici, în Grecia, sunt foarte mulți ruși, care sunt pondici, așa se spune… Au venit și ei cu mulți ani în urmă din Rusia, și au rămas în Grecia. Sunt foarte mulți ca mine, la care le-au mai rămas doar câteva rude prin țară… Intrând în afacerea asta cu import-export, am învățat cum e să și pierzi, să și câștigi, să cazi și iar să te ridici, și să mergi mai departe…

– Văd că circulați cu motocicletă…

– În Salonic numai cu motocicleta, nu se poate altfel.

Eu stau în centru, exact în Piața Aristotel,

și mașina o scot doar odată la două săptămâni. Aici cu motoreta se circulă mai ușor…

– În străinătate mergeați cu mașina?

– Cu avionul. După toate călătoriile de afaceri, România am lăsat-o ultima. Ultima dată am fost în România în 2007, când am vândut apartamentul, și anul trecut… Am fost în Constanța. Dacă vă uitați pe Facebook, o să vedeți că l-am cunoscut pe domnul Dan Bitman. Suntem foarte buni prieteni, am telefonul lui. Am cunoscut și alte personalități, am și fotografii cu ei… Pe mine aici în Grecia mă știu toți de Kyprianos, care vine de la Ciprian, ăsta e și numele de Facebook. Dumneavoastră aveți Facebook?

– Sigur. E necesar, răspund la mesaje, și la email… Cetățenie nu ați luat?

– Nu am vrut, și la ora actuală pot să iau, dar nu vreau. Nu m-a interesat, eu am pașaport românesc. Buletinul mi s-a expirat, dar nu m-a interesat să iau cetățenia greacă.

– Puteați să aveți dublă, nu?

– Nu m-a interesat. Eram român, aveam pașaport, și nu am avut nicio problemă. Nu m-a interesat niciodată să fiu grec. Alții, după  atâția ani, nu pot vorbi româna, chestiile astea nu mi-au plăcut, astea le fac persoanele care se dau… cumva…

– În acest timp ce au făcut mama și cele două surori mai mici?

– Da… Le-am cumpărat apartamentul ăsta, care este aici, în Salonic. Atunci mi-am făcut și eu o relație, o prietenă, cu care la ora actuală sunt însurat. Am lăsat-o pe maică-mea în apartament, cu surorile mele, iar eu cu prietena am închiriat în altă parte.

– E grecoaică?

– Da, e grecoaică… De fapt, socrul meu e din Georgia, și soacră-mea e grecoaică. Dar Bella s-a născut în Grecia. Eu am luat-o de când avea 18 ani, și nu m-a interesat familia ei. Soră-mea cea mare s-a măritat, are doi copii, și stă la casa ei, cu bărbatu-său. Soră-mea cea mică stă cu maică-mea, ea la ora actuală are 12 ani.

– Cum e mai bine în Grecia: să cumperi apartament, sau să închiriezi?

– Să vă spun care este treaba cu apartamentele. Aici, în Grecia, cândva se dădeau împrumuturi, și de asta s-a distrus Grecia. Te rugau băncile să-ți dea împrumut, și lucrul ăsta a distrus economia țării. Asta a fost până în 2009. Când a început criza economică, vă dați seama că grecii nu și-au mai putut plăti creditele. Apartamentele, la ora actuală, nu s-au luat încă, și ușor-ușor fiecare persoană care are credit la bancă, plătește zece-douăzeci de euro pe lună, se dă această posibilitate. Cum era pe atunci? Dacă apartamentul era de 100 de mii de euro, banca te împrumuta cu 200 de mii de euro. Așa mergeau treburile în Grecia, de asta s-a și ajuns în situația asta. Eu când l-am cumpărat pe al meu, era cu banii de pe cel vândut în România, că pe vremea aia se vindeau foarte bine acolo, 60 de mii de euro am luat pe el. Mai aveam 20 de mii aici, și așa l-am cumpărat. Vreau să spun că la ora actuală în Salonic, în 2017, un apartament începe de la 15 mii de euro, până la 50 de mii, și poate fi și un apartament de 120 metri pătrați. Sunt foarte multe apartamente pe care le-au luat băncile, de la persoanele care luaseră credite pentru două-trei apartamente. Atunci banca le lua pe celelalte două, iar unul îl lăsa, adică nu-l scotea în stradă pe om. Înțelegeți? Asta e până la ora actuală, încă nu s-a dat vreo lege cu care să-i scoată pe oameni și din prima casă… cum  spune. Deci, la ora actuală, merită să cumpere cineva  un apartament aici, în Grecia. Am  fost în România de patru ori anul trecut, am vorbit cu câteva persoane acolo… Am făcut și o seară grecească la Constanța, eu am adus cântăreții din Grecia, am posibilitatea să aduc pe oricine…

– Atunci puteți face impresariat artistic, nu?

– Am făcut-o o singură dată, pentru că

nu am avut cu cine să lucrez în România.

Nu am avut pe cineva care să-mi spună: „Cipriane, adu-o pe Despina Vandi, pe Plutarchos, pe Kokkinou sau pe Vertis.” Sunt cântăreți cu care eu vorbesc face to face, pentru că eu am avut și un club, aici în Grecia. Dar în România doar o singură dată am făcut-o, atunci în Constanța, de ce? Pentru că eu concepția românilor nu am înțeles-o. Cu toate că vorbesc limba română. Persoanele cu care vorbeam nu au fost… cum să spun… Nu au fost din ăia, care să vorbească la Sala Palatului, să aranjeze pentru bilete, pentru că eu nu cunosc nimic acolo. Cum nu cunoașteți Dumneavoastră nimic în Grecia, tot așa nici eu nu cunosc nimic în România. Și nici nu mă interesează, drept să vă spun, să mă duc eu să aranjez acolo. Eu pot să fac multe lucruri de aici, din Grecia. Începând de la import-export, comerț, până la manageriat, turism, imobiliare… Am ridicat telefonul, și am rezolvat. Am o firmă și în Bulgaria.

– Cu bulgarii cum vă înțelegeți?

– Nu trebuie să mă înțeleg, este foarte aproape de aici, până în Bulgaria este exact o oră cu mașina. Acolo vorbesc toți grecește… Până și șeful unei bănci vorbește grecește.

– În România nu prea se vorbește grecește, eu nu am auzit a fi mare influență, sau este?

– Este… Și dacă vreți, o să vă dau câteva numere de telefon, să vă duceți la două-trei cluburi în București, din partea mea. Sunt niște cântăreți, cum se cheamă?… Ai domnului Bitman, se cheamă Holograf, celălalt acum nu-mi vine…

– Nu prea le am eu cu astea… La Târgul de carte de la Salonic s-a vorbit foarte mult despre relațiile româno-grecești. De aproape două sute de ani, ele sunt foarte intense, chiar și în perioada comunistă… În anii șaptezeci veneau foarte mulți studenți, mai ales la medicină…

– Și foarte mulți avocați, sunt mulți aici care au făcut facultatea în România. Relația dintre Grecia și România este foarte bună. Și cu câți români din România vorbesc, nu există nici unul care să nu fi fost în Grecia, sunt înnebuniți după cultura greacă.

– Când nu faceți afaceri, în timpul liber, ce faceți?

– Nu prea am vreun hobby. Singurul  lucru pe care îl fac, este să ies duminica cu bicicleta pe malul mării. Eu stând în Piața Aristotel, marea este exact la câțiva metri. Am bicicletă și mă plimb până la Turnul Alb, în Kalamaria și înapoi. Asta fac în timpul liber, nu am un hobby, nu fac nici gimnastică, nici fotbal.

-Aveți o constituție de sportiv. Când v-am văzut, am crezut că sunteți sportiv.

– Singurul sport pe care l-am făcut a fost la vaci și la câmpuri, dom` profesor! Nu am avut eu timp de gimnastică sau alte sporturi.

Viața mea am trăit-o… adică am crescut pe bordură.

Asta este o vorbă în grecește, eu am trăit pe bordură, nu am făcut școli și facultăți, nu am avut timp de hobby-uri. Alții, probabil, au avut posibilitatea de a le da părinții, bunicii… Eu nu am avut nici bunici, nici părinți, care să-mi dea.

– Este foarte interesant că un copil mic a reușit să se adune, să se ridice.

– Toată chestia este, dom` profesor, să ai un pic de minte. Eu am lucrat și în viața de noapte, am avut un club, dar am știut să lucrez cu capul, nu mi-a plăcut să fac șmecherii sau prostii. Cei care au făcut șmecherii din astea, au fost închiși, câte cinci ani. Și nu merită să fii închis pentru chestii din astea. Eu mi-am folosit permanent mintea, nu mi-a plăcut să ies în față, făcând din astea. Dacă cineva m-a înjurat, am zis: ai dreptate, și mi-am văzut de treaba mea. Eu știu să rezolv altfel. Nu sunt omul care să facă scandal. Să intri în prostii, este foarte ușor. Eu am gândit simplu: îmi văd de treabă, mă uit să combin un serviciu cu altul. Mi-a plăcut să muncesc, nu să stau acasă, să vând câteva grame de coca și gata, m-am aranjat. Nu mi-au plăcut treburile astea, cu toate că mă plimbam prin mafia asta, având clubul acela de noapte.

– Ce fel de club era?

– Club… discotecă, genul ăsta era. L-am închis, că n-a mai mers.

– Tavernele văd că merg bine, și în Atena, și aici. Tavernele cu muzică live sunt pline de tineri. Am fost și  la bouzouki, mi-a plăcut. Și acolo era plin. M-am îndrăgostit de Grecia în ultimul timp. Mi-a plăcut acest stil de viață al grecilor.

– Stilul de viață al grecilor este foarte distractiv. Știți cum e la greci? În primul rând, sunt sau nu sunt bani, de o cafea se găsește. De asta sunt pline cafenelele. În al doilea rând, sunt sau nu sunt bani, tavernele tot sunt pline (râde), înțelegeți? Se adună câteva persoane, beau o retsina, un fel de vin grecesc. Cât să coste? Cam cinci-zece euro. Mai ia acolo niște cartofi prăjiți, un fruct de mare, cât să coste? Cam douăzeci de euro. La patru persoane, vine câte cinci euro de fiecare. Și după aceea merg la altă distracție, înțelegeți?

– Am observat că la tavernă se consumă alcool, dar parcă nu așa de mult, ca în România.

– Nu, aici nu prea sunt chestii din astea. Îmi aduc aminte și eu, din copilărie… Cum să spun, să se audă bine… La faza asta de care vorbim, cu băutura, diferența între România și Grecia este că aici nu se îmbată în familie, nu se întâmplă așa, ca în România. Aici, dacă bea bărbatul, se duce acasă să doarmă. Mai degrabă îi dă nevasta o palmă după cap, și bărbatul nu zice nimic. În România e altfel, acolo femeia trebuie să tacă atunci când vine bărbatul beat acasă. Vinovată, nevinovată, mai ia și bătaie. În România bărbatul consumă băutura așa cum consumă grecul cafeaua, în fiecare zi.

– Văd că v-ați acomodat foarte bine, nu vă simtiți străin în Grecia?

– Aici în Grecia, nu. Dar în România mă simt străin. Da, eu în România mă simt străin.

– Fiindcă ați plecat la treisprezece ani.

– Nu am reproșuri, a început să-mi placă puțin și în România. Am vrut să fac import-export acolo, știți,

românii sunt foarte rapizi în a face șmecherii,

și lucrul ăsta nu mi-a plăcut. De asta m-am și lăsat de afaceri cu România. În Grecia există o vorbă: suntem bărbați, și purtăm pantaloni. Asta înseamnă că dacă am spus o vorbă, s-a făcut. Adică suntem domni, nu vorbim ceva acum, și după aceea facem altceva. În România este altfel, am observat că întâi se uită la buzunar, și după aceea se uită la treaba respectivă. Când stai la masă, totul e: da, da. După ce a plecat, nici telefonul nu ți-l mai ridică. Lucru care nu mi-a plăcut, și n-o să-mi placă niciodată…

-Este foarte greu să-ți alegi partenerii de afaceri, nu-i așa?

– Probabil că nu am cunoscut eu români cu care să vorbim, și ceea ce zicem, să fie așa. Și nu e vorba doar de afaceri. Sigur, sunt și persoane serioase, de exemplu domnul Dan Bitman, care face un parc de distracții în afara Bucureștiului. Gazonul pe care și l-a pus este adus din Grecia. Mi-a zis: „Cipriane, am auzit că e mai ieftin acolo, la tine.” Și eu i l-am dat cu jumătate de preț. A ajuns gazonul acolo… A întârziat camionul la vamă, am luat mașina și m-am dus după camion, l-am luat după mine. Eu am ajuns înainte, iar camionul cu gazonul, după mine. Noi când vorbim o chestie, apoi vorbim, așa e aici, în Grecia. Probabil, din cauza asta nu m-am putut acomoda în România. De patru ori am fost, și nu m-am putut acomoda, ciudat, nu? Eu nu voiam să aud de România, dar acum mi-a plăcut, să vă spun drept.

– S-a schimbat de atunci de când ați plecat?

-Da, s-a schimbat, nu a rămas tot acolo, unde am lăsat-o. E frumoasă. Dar eu, la vârsta asta pe care o am, nu sunt pregătit încă să-mi iau nevasta, și să mă duc în România pentru zece zile. Dar sper că peste doi ani, când o să rezolv ce mi-am propus, pot merge să mă recreez, și să pot avea și eu vacanță de vară.

-În Atena nu v-ați gândit vreodată să vă mutați?

– Nu. Atena, cu toate că este capitală, nu se compară cu Salonicul. Atena este mizerabilă, sunt mulți străini adunați acolo. Mie în Grecia cel mai mult îmi place în Creta, Mykonos, Santorini. Grecia este o țară frumoasă, ca și climă nicio țară nu este ca ea. Are și munte, și mare. Stațiunile care sunt aici, cu greu le găsești în altă țară. Aici din cinci în cinci kilometri găsești câte o stațiune. Am un apartament la mare, dintr-o parte se vede muntele, iar din cealaltă, marea, nu cred că poți găsi asta oriunde. Am fost la Constanța, și nu este așa. Acolo e diferit.

-V-ați propus vreodată să faceți ceva, și nu ați reușit?

– Ce am vrut până acum, am reușit. Că a fost greu, că a fost ușor, tot ce am vrut, am reușit. Uneori, am pierdut și bani… Dar dacă mi-am propus ceva, am reușit. De mic copil am făcut multe încercări, și făcând multe, acum știu ce e bine, și ce nu. Am ajuns la vârsta asta, și știu ce să aleg.

– Important este că, cu sau fără criză, v-ați descurcat.

– Criza este pentru ăștia, care nu vor să lucreze. Păi ce… dacă s-a închis benzinăria, nu pot găsi altceva? Trebuie să-ți pui mintea la contribuție, și să faci și alte chestii. Dacă ești electrician sau mecanic, asta nu înseamnă că trebuie să faci doar asta, mai ales cu criza. Dumnezeu te încearcă de multe ori, până ajungi sus. Asta e, orice s-ar întâmpla, taci, înghiți și mergi mai departe.

-Apropo de Dumnezeu, ați făcut căsătorie religioasă?

– Da, am făcut religioasă, chiar cu un preot român, aici în Salonic, la biserica Sfânta Sofia. Și în grecește, și în românește a fost slujbă. Este preot român acolo. E una din cele mai vechi biserici din Salonic.

– Cu comunitatea românilor aveți legătură? Participați la evenimente?

– Sunt românii pe care-i cunosc personal, dar nu prea am avut de-a face cu românii, nici nu am vrut, drept să spun. Persoanele cu care am mai mult contact sunt cei de la consulatul României. Am câțiva avocați, câteva persoane cu care ai ce vorbi, ai cu cine sta de vorbă. Eu cu evenimentele astea culturale nu prea stau bine, cu toate că am fost de foarte multe ori invitat, mai ales din partea consulatului. Dar le-am spus: dacă e ceva important, dați un telefon, și eu am ajuns într-o clipă. Dar să vin doar așa, nu prea le am, nu prea îmi place, de ce să mint? Am fost odată ca DJ, la aniversarea de 8 Martie, organizată de consulat, din astea îmi plac. De Crăciun sau de alte sărbători, în general, nouăzeci și nouă la sută, petrec cu familia. Prietenii sunt mai mult din partea mea. Nevastă-mea a nu e așa de comunicativă, în general e deschisă, dar nu-i place să vorbească sau să lege prietenii, așa, cu oricine. Eu sunt mai comunicativ, că dacă nu aș fi fost, nu aș fi ajuns aici.

(Interviu realizat de Zoltán Rostás, Salonic, mai 2017)